CUPRINS

Argument ………………………………………….. 3
Capitolul I Noţiuni despre sistemele de reglare automată …… 5
1.1. Definiţia sistemelor de reglare automată ……………… 5
1.2. Mărimi caracteristice pentru reglarea automată …….. 5
1.3. Elemente componente ale unui SRA ………………….. 6
1.4. Funcţionarea SRA ……………………………………… 7
1.5. Descrierea elementelor componente ale SRA …………. 8
1.5.1. Regulatoare …………………………………………………. 8
1.5.2. Elemente de execuţie ……………………………………… 9
Capitolul II Pompe şi distribuitoare hidraulice ……………… 10
2.1. Generalităţi ……………………………………………. 11
2.2. Pompe hidraulice ……………………………………….. 11
2.3. Distribuitoare hidraulice …………………….………… 14
Capitolul III Norme de sănătatea şi securitatea muncii şi PSI la 17
utilizarea elementelor hidraulice ………………………
Bibliografie ………………………………………… 19
 CAPITOLUL 1. NOŢIUNI DESPRE SISTEMELE DE
REGLARE AUTOMATĂ

1.1. DEFINIŢIA SISTEMELOR DE REGLARE AUTOMATĂ

Sistem de Reglare Automată (SRA) – un sistem în care, între mărimea de ieşire şi mărimea
de intrare, fără intervenţia omului, se realizează automat o relaţie funcţională, care reflectă
legea de conducere a unui proces.
Rolul SRA – asigură menţinerea automată – fără intervenţia omului – a unor mărimi
tehnologice la o valoare prestabilită, de regim.
Obiectul SRA – înlocuirea omului în realizarea diverselor operaţii din procesul de
producţie.

1.2. MĂRIMI CARACTERISTICE PENTRU REGLAREA AUTOMATĂ

Pentru instalaţiile tehnologice şi procesele industriale, aplicarea reglării are o importanţă

deosebită. De exemplu, funcţionarea maşinilor cu abur, a turbinelor, a motoarelor cu ardere
internă etc. este direct legată de reglarea turaţiei, a presiunii şi a debitului agentului motor
(abur, gaz, apă etc.), a temperaturii, a ungerii ş.a.; pentru funcţionarea generatoarelor sincrone
cu tensiune constantă la borne trebuie modificată în mod corespunzător excitaţia etc.
Desigur,operaţiile de reglare sunt necesare numai atunci când mărimea reglată nu
poate rămâne constantă de la sine, la valoarea dorită şi are tendinţa de a-şi modifica valoarea,
de a se abate mai mult sau mai puţin de la aceasta, în urma unor efecte perturbatoare externe
sau interne.
În cazul oricărei reglări se deosebesc mai multe mărimi caracteristice: mărimea
reglată, mărimea de execuţie şi mărimea perturbatoare (sau perturbaţiile).
 Mărimea care trebuie menţinută la valoarea prescrisă este mărimea reglată.
Mărimi reglate sunt, de exemplu, frecvenţa, turaţia, tensiunea, puterea electrică,
presiunea, temperatura, debitul, nivelul dintr-un rezervor etc.
 Mărimea de execuţie este mărimea obţinută la ieşirea elementului de execuţie al
instalaţiei de reglare şi cu ajutorul căreia se poate influenţa mărimea reglată, pentru a o
aduce la valoarea dorită (de consemn sau program).
De exemplu, dacă se urmăreşte menţinerea constantă a turaţie unui motor electric de
curent continuu, pentru variaţia turaţiei în sensul dorit se variază curentul de excitaţie al
motorului. Deci, mărimea reglată este, în acest caz, turaţia, iar mărimea de execuţie este
curentul de excitaţie al motorului.
Pentru menţinerea constantă a tensiunii la bornele unui generator sincron se variază
corespunzător tensiunea de excitaţie; mărimea reglată este tensiunea la borne, iar mărimea
de execuţie este tensiunea (sau curentul) de excitaţie. În scopul reglării automate a
temperaturii gazelor de ardere într-un focar se variază debitul de ardere, când debitul de
combustibil rămâne constant.

2
  Influenţele externe (sau interne) care sunt cauzele abaterilor valorilor instantanee ale
mărimii reglate de la valoarea prescrisă (sau, consemn) se numesc, în tehnica reglării,
perturbaţii sau mărimi perturbatoare.
La reglarea unei anumite mărimi se exercită influenţa uneia sau a mai multor
mărimi perturbatoare. Astfel, în cazul reglării turaţiei motorului de curent continuu se exercită
influenţa unor perturbaţii diferite: tensiunea variabilă de alimentare a motorului, variaţia
cuplului de sarcină cerut de maşina de lucru antrenată de motorul respectiv, variaţie
rezistenţei electrice a bobinajelor cu temperatura etc.
De regulă, efectul influenţei uneia dintre mărimile perturbatoare este predominant şi poate fi
preliminat; această perturbaţie este considerată perturbaţie principală şi acţiunea de reglare se
manifestă în sensul eliminării abaterii mărimii reglată de la valoarea prescrisă sub influenţa
perturbaţiei principale (sau dominante).
În figura 1 este reprezentată schema bloc a obiectului reglării în general (instalaţia, sau
procesul tehnologic supuse reglării).

Figura 1. Schema bloc a obiectului reglat[2]

OR - obiectul reglării (instalaţia tehnologică IT, procesul tehnologic PT); m – mărime de
execuţie; y – mărime reglată; P1, P2, …, Pn - perturbaţii

La intrarea obiectului reglării (OR), reprezentat simbolic printr-un dreptunghi, se aplică

mărimea de execuţie m; la ieşire, rezultă mărimea reglată y. Din exterior, se exercită acţiunea
unor mărimi perturbatoare
P1, P2 , Pk, Pn dintre care urmează a fi selectată perturbaţia principală Pn.

1.3. ELEMENTE COMPONENTE ALE UNUI SRA

calea directă

3
 calea inversă

Figura 1. Schema bloc a SRA[6]

ELEMENTE COMPONENTE:
EC – element de comparaţie
RA – regulator automat
EE – elementu de execuţie
Tr – traductor
IT - instalaţie tehnologică

MĂRIMI DE INTRARE/IEŞIRE:
Xi – mărimea de intrare în sistem
Xr – mărimea de reacţie
ε – semnalul de eroare (abaterea)
Xc – mărimea de comandă
Xm – mărimea de execuţie
Xp – mărimi perturbatoare
Xe – mărimea de ieşire

ROLUL FUNCŢIONAL AL ELEMENTELOR COMPONENTE

Elementul de comparaţie (EC) – compară permanent mărimea de ieşire a instalaţiei
tehnologice cu o mărime de acelaşi fel cu o valoare prescrisă (considerată constantă),
rezultatul comparaţiei fiind semnalul de eroare ε (abaterea); este de regulă un comparator
diferenţial;
Regulatorul automat (RA) – efectuează anumite operaţii asupra mărimii ε primită la intrare,
respectiv are rolul de a prelucra această mărime după o anumită lege, numită lege de reglare,
rezultatul fiind mărimea de comandă Xc aplicată elementului de execuţie;
Elementul de execuţie (EE) – intervine în funcţionarea instalaţiei tehnologice pentru
corectarea parametrilor reglaţi conform mărimii de comandă transmise de RA;
Instalaţia tehnologică (IT) – este, în cazul general, un sistem supus unor acţiuni externe
numite perturbaţii şi acţiunii comenzii generate de RA, a cărui mărime de ieşire este astfel
reglată conform unui program prescris;
Traductorul (Tr) – transformă mărimea de ieşire a IT, de regulă într-un semnal electric
aplicat EC; este instalat pe bucla de reacţie negativă a SRA.
Convertorul electro/pneumatic sau pneumo/electric (CONV I/P sau P/I) – converteşte
semnalul obţinut la ieşirea RA într-un semnal de altă natură fizică, necesar pentru comanda
EE, atunci când acestea sunt diferite; dacă semnalul de la ieşirea RA şi cel necesar pentru
comanda EE sunt de aceeaşi natură fizică, atunci convertorul poate să lipsească;

1.4. FUNCŢIONAREA SRA

Mărimile perturbatoare Xp acţionează asupra instalaţiei tehnologice IT, determinând variaţii

ale mărimii reglate;Variaţiile mărimii reglate sunt măsurate, semnalizate şi prelucrate, prin
intermediul traductorului Tr, cuplat în sistem pe legătura de reacţie negativă, obţinându-se la
ieşirea acestuia un semnal de reacţie Xr, de aceeaşi natură fizică cu semnalul de intrare în
sistem;

4
Prin intermediul elementului de comparaţie EC, semnalul de reacţie Xr de la ieşirea
traductorului este comparat cu mărimea de intrare Xi, proporţională cu valoarea prescrisă a
mărimii de referinţă X0, rezultând la ieşirea comparatorului (de regulă diferenţial, aflat în
construcţia RA, pe intrarea cestuia), un semnal de eroare ε = Xi - Xr ;
Semnalul de eroare ε este amplificat prin intermediul unui amplificator din construcţia
regulatorului automat RA şi transformat într-un semnal de comandă Xc (prin circuitul de
reacţie care fixează legea de reglare, circuit aflat în RA), la ieşirea RA;
Semnalul de comandă Xc, acţionează asupra servomotorului elementului de execuţie EE,
punând în mişcare organul de reglare, în sensul anihilării erorii de funcţionare ε ;
Dacă semnalul de comandă este de natură fizică diferită de semnalul necesar acţionării
servomotorului, atunci, între regulatorul automat RA şi elementul de execuţie EE se cuplează
un convertor I/P sau P/I, care realizează conversia semnalului de comandă; altfel, convertorul
poate să lipsească;
Dar mărimile perturbatoare Xp continuă să-şi exercite influenţa asupra parametrului reglat din
instalaţia tehnologică IT, ale cărui variaţii sunt percepute şi prelucrate de traductorul Tr (de
regulă, cuplat local pe IT) şi procesul de reglare se reia (continuă).

1.5. DESCRIEREA ELEMENTELOR COMPONENTE ALE SRA

1.5.1. Regulatoare

Într-un sistem de regulare automată, dispozitivul de automatizare poartă numele de regulator

automat şi este un bloc principal în cadrul SRA.
Regulatorul (RA) este acel element de automatizare la intrarea căruia se aplică o
mărime numită eroare (sau abatere) ε şi la a cărui ieşire rezultă mărimea de comandă u, care
determină acţionarea elementului de execuţie (EE).
Schema bloc a unui regulator, indiferent de construcţia acestuia, este dată în Figura 2.

Figura 2. Schema bloc a unui regulator[2]

Se constată că, din punct de vedere constructiv, un regulator automat include şi elementul
de comparaţie. În consecinţă, rolul regulatorului automat este de a compara mărimea de
intrare xi, proporţională cu valoarea prescrisă a mărimii de ieşire, cu mărimea de reacţie x r,
proporţională cu valoarea reală a mărimii de ieşire şi de a elabora o mărime de comandă x c,
depinzând de mărimea de acţionare xa (xa = xi - xr), în aşa încât să existe tendinţa de eliminare
a abaterilor mărimii de ieşire de la valoarea prescrisă.
După modul de variaţie a mărimii de comandă, în funcţie de mărimea de acţionare x a,
principalele categorii de regulatoare sunt:

5
 - regulatoare bipoziţionale şi tripoziţionale;
- regulatoare cu acţiune continuă;
- regulatoare cu acţiuni prin impulsuri.

1.5.2. Elemente de execuţie

Rolul elementelor de execuţie este de a amplifica în putere comanda primită de la regulator,

acţionând nemijlocit asupra instalaţiei automatizate, prin intermediul mărimii de execuţie x m.
Ele se aleg în aşa fel, încât să dezvolte o putere la ieşire suficient de mare pentru a se asigura
manipularea organelor de reglare conform cu comanda primită la intrare.
După natura dispozitivului care realizează forţa sau cuplul pentru deplasarea organului
de reglare, deosebim:
- elemente de execuţie electrice;
- elemente de execuţie pneumatice;
- elemente de execuţie hidraulice.
Elementele de execuţie se pot realiza în două moduri:
- elemente de execuţie în circuit deschis, reprezentând dispozitive de acţionare a
organului de reglare, fără controlul poziţiei acestuia;
- elemente de execuţie în circuit închis, reprezentând servomecanisme. În
conformitate cu semnalul de comanda xc primit, un servomecanism poziţionează organul de
reglare, controlând în permanenţă dacă poziţia acestuia corespunde comenzii x c.
O largă clasificare este cea din figural de mai jos.

Figura 3. Tipuri de elemente de execuţie[2]

6
CAPITOLUL II. POMPE ŞI DISTRIBUITOARE HIDRAULICE

In procesele industriale trebuie acţionate – puse in mişcare – sisteme mecanice.

Transformarea diferitelor forme de energie (electrica, hidraulica, electrica, pneumatica) in
energie mecanica se face cu ajutorul motoarelor.
In general acţionările industriale pot fi:
- hidraulice
- pneumatice
- electrice
Acţionările hidraulice se utilizează:
- in domeniul exploziv;
- in cazul necesitaţii dezvoltării unor puteri foarte mari deoarece motorul hidraulic are o masa
mai mica, la aceeaşi putere dezvoltata, comparativ cu celelalte motoare.
Dezavantajul major al acţionarilor hidraulice îl constituie faptul ca fluidul sub presiune nu e
disponibil oriunde. E nevoie de un echipament special care sa-l genereze (un generator) si o
întreaga reţea de tuburi si pompe adecvate care implica costuri mari.
Acţionările pneumatice au avantajul unei puteri specifice destul de mari (dar mai mici decât
cea a acţionarilor hidraulice), se pot utiliza in cadrul unor mici automatizări industriale, dar au
dezavantajul ca este dificila reglarea continua a vitezei de deplasare a motorului.
Acţionările electrice sunt majoritare in momentul actual, datorita:
- disponibilităţii cvasigenerale a energiei electrice;
- posibilităţii racordării simple la sursa de energie;
- robusteţii motoarelor electrice, care permit supraîncărcai in limite largi a sarcinii mecanice;
- performantelor dinamice foarte bune (timp de răspuns scurt intre momentul aplicării
comenzii si execuţia acesteia);
- randamentului energetic ridicat (>90%);
- fiabilităţii ridicate;
- preţului de cost scăzut si a costurilor de întreţinere reduse;
- posibilitatea modificării turaţiei in limite largi;
- compatibilităţii dintre sistemele de comanda si motoarele electrice.
Pompele hidraulice deplasează un lichid de la presiunea inferioară din aval (de exemplu un
nivel hidraulic inferior), la presiunea superioară din amonte (de exemplu un nivel hidraulic
superior). Diferenţa de presiune pe care o învinge pompa, exprimată de obicei în m de coloană
de apă constituie înălţimea de ridicare a pompei, care este mai mare decât diferenţa dintre
presiunile din amonte şi aval, datorită pierderilor din pompă şi conductele sale. Volumul de
lichid deplasat în unitatea de timp este debitul pompei, exprimat de obicei în m3/s. Puterea
necesară pentru pompare este proporţională cu debitul pompei şi cu înălţimea de ridicare.
După felul mecanismului mobil pompele hidraulice se clasifică în:
 Pompe cu piston. Exemple: pompă de injecţie (la motoare cu ardere internă), pompă
cu pistoanele în linie, pompele folosite la pomparea petrolului din zăcămintele cu energia
epuizată, pompă folosită în medicină ca înlocuitor al inimii (pompă cord).
 Pompe rotative. Exemple: pompă cu palete, pompă cu roţi dinţate, pompă cu lanţ şi
roată dinţată (variantă: pompă cu dopuri), pompă cu şurub (pompa lui Arhimede), pompă cu
rotoare profilate.
 Pompe cu membrană. Exemple: pompă peristaltică

7
  Pompe cu rotor. Exemple: Pompă axială, semiaxială (diagonală), sau radială
(centrifugă), pompă submersibilă folosită la foraje.

2. 1. GENERALITĂŢI

Aparatajul de comandă hidraulic este alcătuit din:

- aparatajul de distribuţie (distribuitoare rectilinii sau rotative) care asigură transmiterea
lichidului de lucru de la pompă către toate elementele hidraulice din sistem;
- aparatajul de reglare (supape, regulatoare);
- aparatajul de control (asigură controlul asupra parametrilor de ieşire).
Aparatajul auxiliar se compune din:
- rezervoare;
- aparatajul de transport al lichidului de lucru (conducte, racorduri);
- aparataj de filtrare (filtre);
- acumulatoare.
În figura 4 este prezentat un sistem hidraulic simplu pentru a ilustra rolul şi locul elementelor
descrise mai sus.

Figura 4. Sistem hidraulic

2. 2. POMPE HIDRAULICE

La o pompă aflată în funcţiune distingem mai multe fenomene ca :

 prin crearea unui vid parţial intern uleiul se deplasează din rezervor în pompă,
fenomen numit aspiraţie;
 apoi are loc transferul uleiului în pompă spre orificiul de ieşire din pompă, fenomen
numit refulare.
Distingem astfel:
· Orificiul de aspiraţie, este orificiul prin care pătrunde uleiul în pompă;
· Orificiul de refulare, este orificiul prin care uleiul iese din pompă.
8
O pompă este cea care vehiculează un debit de ulei, dar nu creează presiune, această fiind
obţinută prin rezistenţa la curgere a uleiului.
Atunci când într-un circuit se manifestă o rezistenţă la curgere, presiunea uleiului este mai
mare la orificiul de refulare faţă de orificiul de aspiraţie.
Distingem două tipuri de pompe :
a) Pompe hidrodinamice :
Etanşeitatea la acestea este practic inexistentă, debitul variind considerabil cu presiunea.
b) Pompe volumice :
 Există o etanşeitate perfectă, iar debitul variază foarte puţin cu presiunea.
 Scurgerile interne sunt practic foarte slabe..
Pompele volumice sunt aparatele care realizează transformarea energiei mecanice în energie
hidraulică.
În timpul funcţionarii sale pompă are două funcţii importante:
· În primul rând, ea creează un vid parţial pe aspiraţie, ceea ce obligă lichidul din
rezervorul hidraulic să urce prin canalizare până la pompă ;
· În al doilea rând aceasta asigură transportul lichidului până la orificiul de refulare.
Principiul de construcţie

Figura 5. Pompă hidraulică (sursa: http://www.scritub.com/tehnica-mecanica/Pompe-

hidraulice65234712.php)

Pompe hidraulice cu palete. Modul de funcţionare şi construcţia pompelor cu palete

asemănătoare cu ale motoarelor hidraulice cu palete. Deosebirea apare numai la dimensiuni.
Motoarele funcţionează în general la aceeaşi putere cu turaţii mai mici decât pompele, astfel
că dimensiunile motoarelor şi suprafeţele de etanş sunt mai mari. Motoarele hidraulice cu
palete sunt folosite în construcţia variatoarelor hidraulice de turaţii.
Debitul necesar în pompă (Figura 6) se determină în mod analog ca la pompele cu palete, cu
relaţia:
Qm=2 x 10-6x π x e x n x (2 xb x R+ 4 x l x d) 1/min
dimensiunile geometrice ale motorului fiind exprimate în mm. La determinarea debitului s-au
neglijat pierderile datorită spaţiului ocupat de palete şi uleiul rămas în canelurile paletelor
rotorului. Debitul necesar în motor poate fi variat prin modificarea excentricităţii e.

9
 Figura 6. Pompă hidraulică cu rotor, cu palete (sursa:
http://documents.tips/download/link/motoare-hidraulice)

Turaţia pompelor cu palete poate fi reglată prin relaţia debitului Qm necesar în motor şi prin
variaţia excentricităţi e a motorului : π = f(QM, e).
Variaţia turaţiei pompei cu palete se poate obţine prin reglarea debitului pompei, prin
reglarea poziţiei relative dintre statorul şi rotorul motorului şi prin reglare conjugată,
acţionând concomitent asupra debitului livrat de pompă şi asupra excentricităţii motorului.
Pentru o valoare a excentricităţii e dată, cuplul motor rezultă din acţiunea presiunii
uleiului asupra paletelor. Suprafaţa efectivă pe care acţionează presiunea uleiului variază în
cursul unei rotaţii complete a motorului, deci forţele F1 şi F2 care dau momentele M1 şi M2 în
raport cu punctul Q2, variază şi ele.
Motoare cu pistonaşe radiale
Pompele hidraulice cu pistonaşe radiale au construcţie asemănătoare cu aceea a
motoarelor cu pistonaşe radiale. Ele sunt folosite în construcţia variatoarelor hidraulice de
turaţii.
Debitul necesar în motor se determină în acelaşi mod ca şi debitul unei pompe cu pistonaşe
radiale

QM = 10-6 x x e x zp x n 1/min
unde: dp = diametrul unui pistonaş în mm; e = excentricitatea rotorului faţă de stator în mm;
zp = numărul pistonaşelor; n = turaţia motorului în rot/min.
Debitul necesar în pompă poate fi variat prin variaţia excentricităţi e a pompei.
Turaţia poate fi reglată prin variaţia debitului necesar în motor şi prin variaţia excentricităţi
motorului: n = f ( Qm, e)
Variaţia turaţiei poate obţine similar ca la motoarele cu palete, prin reglarea debitului pompei,
prin reglarea poziţiei relative a rotorului faţă de stator şi prin reglare conjugată, acţionând
concomitent asupra debitului livrat de pompă şi asupra excentricităţii motorulului.

10
 2. 3. DISTRIBUITOARE HIDRAULICE

În cadrul unui sistem de acţionare hidraulică cel mai important element este distribuitorul
hidraulic, deoarece poate fi considerat un ansamblu hidraulic multiplu, având cea mai mare
intensitate de lucru în cadrul sistemului. Rolul său este de a conduce agentul de lucru între
maşinile sistemului de acţionare şi de a asigura evacuarea acestuia spre rezervor, după
îndeplinirea funcţiei programate.
Din punct de vedere al caracteristicii de mişcare, aparatajul de distribuţie poate fi subîmpărţit
în aparataj pentru funcţionare discretă sau continuă (distribuitoare proporţionale).
Distribuitoarele discrete pot fi clasificate după forma constructivă a elementului activ
(sertăraşul) în: rotative, rectilinii cu sertăraş cilindric, plane şi cu supape.
Distribuitoarele plane au o construcţie simplă şi, din punct de vedere tehnologic sunt uşor de
executat şi de controlat, spre deosebire de cele rectilinii cu sertar circular la care execuţia şi
mai ales controlul sunt extrem de dificile.
Distribuitoarele cu supape acţionate de o manetă cu pârghii sau un ax cu came se utilizează în
cazul unor presiuni înalte (prese) sau al unor debite mari (peste 200 l/min). În acest ultim caz
se recomandă a se înlocui distribuitorul rectiliniu [1], având patru muchii active, cu patru
supape cartridge (cartuş) pilotate de un distribuitor obişnuit. Supapele din aceeaşi
categorie, care mai poartă denumirea de hidrologistori sunt de apariţie relativ recentă şi pot
avea funcţii multiple.
După caracterul comenzii, distribuitoarele sunt: cu comandă manuală, mecanică, pneumatică,
hidraulică sau electromagnetică (Figura 7).
După cum se cunoaşte, în ultimele trei decenii, din cadrul aparaturii de comandă utilizată larg
în acţionare şi automatizare, s-au remarcat servovalvele electrohidraulice – elemente
complexe de interfaţă – care au apărut în anii ’60 , corespunzând pe deplin sistemelor
analogice de comandă a maşinilor şi utilajelor. Din cauza sensibilităţii crescute la mediu
poluat, a costului şi a pierderilor apreciabile prin droselizare, nu se recomandau pentru
gabarite mici, pentru viteza mare de răspuns şi pentru utilizările curente industriale de mici
pretenţii. Astfel a apărut în anii ’70 aparatura proporţională care nu mai avea astfel de lipsuri,
dezvoltându-se mult, în mod special în ultimii 20 de ani.

Figura 7. Distribuitoare hidraulice (sursa:

http://www.armyacademy.ro/reviste/4_2004/a16.pdf)

11
 Actualmente, un mare număr de firme realizează servovalve, cu unul, două, sau trei
etaje hidraulice de amplificare. Marea majoritate a firmelor (Moog, Rexroth, Pegassus,
Herion, SOM, Vickers etc.) furnizează servovalve în construcţie clasică cu două etaje de
amplificare (preamplificator compus din ajutaj - clapetă oscilantă şi amplificator de forţă cu
sertar cilindric), fără sau cu legătură de reacţie, mecanică sau hidraulică. Aceste tipuri de
servovalve sunt, în general, cunoscute din cataloagele şi literatura de specialitate. Iată în
continuare câteva noi aspecte care au apărut în ultimul timp.
Firma Dowtg Hydraulics (Anglia) furnizează servovalva în două variante îmbunătăţite şi
anume, într-o variantă introduce legătura de reacţie pe deplasarea servodistribuitorului, iar în
cealaltă variantă, sertarul este dotat cu arcuri de centrare pe capete. În ambele variante este
folosit un electromagnet oscilant, polarizant, cu armătura elastică şi subansamblu
preamplificator clapetă-ajutaj dublu. Au fost create tipodimensiuni pentru o gamă largă cu:
Q=0,5...1200 l/min; p=50 MPa; I=8...200 mA; puterea de rezoluţie 0,5 % din variaţia
semnalului de intrare; histerezisul sub 3% [4]. Servovalvele respective au multiple utilizări în
servosistemele electrohidraulice pentru controlul automat al poziţiei, vitezei, puterii şi forţei.
Pentru ameliorarea caracteristicilor statice şi dinamice, pentru servovalvele ce depăşesc
debitul de 200 l/min, unele firme (MOOG, Rexroth) au elaborat construcţii cu trei etaje de
amplificare.
Pentru astfel de servovalve se păstrează primele două etaje obişnuite (preamplificatorul şi
etajul de forţă), iar al treilea etaj reprezintă un distribuitor al cărui sertar posedă o legătură de
reacţie electrică, realizată cu ajutorul unui traductor de deplasare TD şi un amplificator
electronic. Ultimul compară semnalul de intrare electric cu cel al traductorului de deplasare.
În Figura 8 poate fi observat un distribuitor proporţional cu traductor de poziţie produse de
firme ale grupului BFPA (The British Fluid Power Association).

Figura 8. Distribuitor hidraulic cu traductor de poziţie (sursa:

http://www.armyacademy.ro/reviste/4_2004/a16.pdf)

Aparatura proporţională a apărut ca urmare a căutărilor de înlăturare a neajunsurilor

servovalvelor, dar şi datorită elaborării electromagneţilor proporţionali (MP). În aparatura
proporţională modernă s-a introdus legătura electrică de reacţie de poziţie. Histerezisul
distribuitoarelor nu depăşeşte 1% şi informaţia de poziţie uşurează rezolvarea problemelor de
diagnoză.

12
Distribuitoarele proporţionale pot îndeplini simultan mai multe funcţii, putând lucra, de
exemplu, în sistem de compensare a variaţiei sarcinii, posedând deci funcţia de regulator de
debit într-un anumit domeniu.
Distribuitoarele proporţionale pot fi cu unul sau cu două etaje de amplificare. În figura 9 se
prezintă un distribuitor cu două etaje de amplificare (cu pilot) şi cu traductoare de poziţie cu
un singur electromagnet

Figura 9. Distribuitor cu două etaje de amplificare (sursa:

http://www.armyacademy.ro/reviste/4_2004/a16.pdf)

Sertarul 1 al etajului de ieşire are coada 2 de diametru mic, aflată sub presiunea de comandă
condusă din canalul x în camera 3. Camera frontală 4 comunică cu ieşirea reglabilă 5 a
sertarului de comandă, iar sertarul 1 se află centrat de arcurile pretensionate 6 şi 7. Tija 8
leagă sertarul 1 de miezul traductorului de poziţie 9, care realizează legătura de reacţie.
Regulatorul de poziţie 10 compară semnalul de intrare x1 (programat) şi cel de reacţie şi
elaborează semnalul de comandă xc transmis la bobina 11 a electromagnetului proporţional
12.
În acţionarea hidraulică industrială, servovalvele se utilizează pentru frecvenţe nu prea mari,
în timp ce frecvenţa limită la sistemele proporţionale creşte continuu. Ambele soluţii răspund
diferitelor cerinţe de precizie şi promptitudine a sistemelor hidraulice de acţionare. În general,
domeniul de utilizare al servovalvelor este cel al sistemului cu buclă închisă cu legături de
reacţie (electrice, mecanice, hidraulice sau pneumatice), acestea având tradiţie îndelungată de
folosire, la început în aviaţie şi în tehnica militară.
Domeniul mai frecvent de utilizare al servodistribuitoarelor proporţionale îl reprezintă
sistemele de acţionare cu buclă deschisă, de regulă, la cele cu telecomandă. Acestea au apărut
ca o evoluţie a dezvoltării distribuitoarelor de tip releu cu comenzi manuale cu pârghii.
Aparatura proporţională se deosebeşte de cea a servovalvelor prin cerinţe mai reduse de
precizie de execuţie, deci mai ieftine, prin căderi de presiune mai reduse, la debite nominale
(1-2 MPa faţă de 7 MPa), acoperire pozitivă în cuplul sertar-corp şi cerinţe mai reduse în
exploatare

13
 CAPITOLUL IIII. NORME DE SǍNǍTATEA ŞI
SECURITATEA MUNCII ŞI PSELEMENTELOR
HIDRAULICE

La efectuarea rodajului şi a încercărilor este necesar să se verifice prinderea corectă a

agregatului pe bancul de lucru şi împrejurimea locului respectiv produs de unele obiecte ce
pot fi aruncate din agregatul încercat (piuliţe nestrânse, scule sau piese uitate etc.)
Locurile la care se efectuează rodajul şi încercarea maşinilor, mai ales când se lucrează cu
produse inflamabile, vor fi dotate cu tot echipamentul necesar prevenirii şi stingerii
incendiilor.
Pentru evitarea accidentelor prin electrocutare, este necesară eliminarea posibilităţii de
trecere a unui curent periculos prin corpul omului.
Măsurile, amenajările si mijloacele de protecţie trebuie sa fie cunoscute de către tot
personalul muncitor din toate domeniile de activitate.
Principalele masuri de prevenire a electrocutării la locurile de munca sunt:
Asigurarea inaccesibilităţii elementelor care fac parte din circuitele electrice si care se
realizează prin:
- amplasarea conductelor electrice, chiar izolate, precum si a unor echipamente electrice,
la o înălţime inaccesibila pentru om. Astfel, normele prevăd ca înălţimea minima la care se
pozează orice fel de conducto electric sa fie de 4m, la traversarea părţilor carosabile de 6m,
iar acolo unde se manipulează materiale sau piese cu un gabarit mai mare, aceasta înălţime se
depăşească cu 2,25m gabaritele respective.
Izolarea electrica a conductoarelor;
Mijloacele auxiliare de protecţie constau din: echipament de protecţie (mănuşi, cizme, galoşi
electroizolanţi), covoraşe de cauciuc, platforme si grătare cu picioruşe electroizolante din
porţelan etc. Aceste mijloace nu pot realiza insa singure securitatea împotriva
electrocutărilor.
Protecţia prin legare la nul se realizează prin construirea unei reţele generale de protecţie care
însoţesc in permanenta reţeaua de alimentare cu energie electrică a utilajelor.
Reţeaua de protecţie are rolul unui conductor principal de legare la pământ, legat la prize de
pământ cu rezistenta suficient de mică.
Folosirea tensiunilor reduse (de 12, 24 şi 36 V) pentru lămpile şi sculele electrice portative,
evitarea răsucirii sau încolăcirii cablului de alimentare în timpul lucrului, evitarea trecerii
cablului peste drumul de acces şi în locurile de depozitare a materialelor, interzicerea reparării
sau remedierii defectelor în timpul funcţionării.
3. Folosirea mijloacelor individuale de protecţie (principale – tije electroizolante, cleşti
izolanţi, scule cu mânere izolante şi secundare – echipament de protecţie, covoraşe de
cauciuc, platforme şi grătare izolante) şi a mijloacelor de avertizare (plăci avertizoare,
indicatoare de securitate, îngrădiri provizorii).
4. Deconectarea automată în cazul apariţiei unei tensiuni de atingere periculoase sau unor
scurgeri de curent periculoase.
5. Separarea de protecţie cu ajutorul unor transformatoare de separaţie.
6. Izolarea suplimentară de protecţie.
7. Protecţia prin legare la pământ.
 Vârsta persoanelor admise la exploatarea instalaţiilor pentru producerea aerului
comprimat va fi de minim 18 ani.

14
  La instalaţiile de producere a aerului comprimat se vor afişa, la loc vizibil, instrucţiuni
specifice de securitate a muncii privind exploatarea acestora.
 Operatorul care lucrează la instalaţiile de producere a aerului comprimat va avea
echipamentul de lucru, încălţămintea şi mâinile curate, fără urme de ulei sau grăsime.
 Atunci când agregatul de comprimare are un singur filtru de aer este interzis curăţarea
acestuia în timpul funcţionării.
 Înainte de punerea in funcţiune a agregatului de comprimare se va verifica de către
operator întreaga instalaţie, inc1usiv legarea la nulul de protecţie si la priza de
pământ,conform prevederilor standardelor in vigoare, după care se va deschide robinetul cu
ventil pentru alimentarea cu apa de răcire a instalaţiei.
 Debitul apei de răcire va fi reglat astfel încât temperatura normala a apei,după răcirea
instalaţiei, sa nu depăşească temperatura indicata in Cartea tehnica a utilajului.
 Se interzice pornirea agregatului de comprimare fără ca apa de răcire sa circule in
instalaţie.
 Pornirea si oprirea agregatului de comprimare trebuie să se facă conform
instrucţiunilor prevăzute in Cartea tehnica a utilajului.
 Operatorul nu va permite funcţionarea agregatului daca temperatura aerului comprimat
va depăşi 60°C, la ieşirea din răcitoarele finale.
 Temperatura apei de răcire la evacuarea din răcitoarele intermediare,precum si din
cămăşile de răcire, nu trebuie sa depăşească valorile prescrise in Cartea tehnica a utilajului.

15
 BIBLIOGRAFIE

[1]. Bălăşoiu, T., ş.a., - Elemente de comandă şi control pentru acţionări şi SRA, manual
pentru clasele a XI-a şi a XII-a, liceu tehnologic, specializarea electrotehnică, Editura
Econimică Preuniversitaria, Bucureşti [2002]
[2]. Bichir, N. şi colectiv ,– Maşini, aparate, acţionări şi automatizări, manual pentru clasa
a XI–a şi a XII–a licee industriale şi şcoli profesionale, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti [1993]
[3]. Călin Sergiu, Dumitrache I., Dimo Paul - Automatizări electronice - E.D.P. –
Bucureşti [1972]
[3]. Mareş, Fl., Bălăşoiu, T., Fetecău, Gr., Enache, S., Federenciuc, D. ,– Elemente de
comandă şi control pentru acţionări şi sisteme de reglare automată, manual pentru clasele
a XI-a şi a XII-a, Editura Economică, Bucureşti [2002]
[5]. Mareş, Fl., ş.a. , - Solicitări şi măsurări tehnice. Laborator tehnologic. Auxiliar
curricular pentru clasa a X-a, liceu tehnologic – profil tehnic, Editura Econimică
Preuniversitaria, Bucureşti [2001]
[6]. Ciobanu, N. şi colab., Sisteme de reglare automată , Auxiliar curricular 2009
[7]. http://www.armyacademy.ro/reviste/4_2004/a16.pdf
[8]. www.google.ro

16