1.

MAŞINA ASINCRONĂ

1. Definiţii şi elemente constructive de baza

Numim maşina asincrona orice maşină de curent alternative, care la frecventa data a
reţelei, funcţionează cu o turaţie variabilă cu sarcina.
In continuare vor fi prezentate numai maşinile asincrone fără colector, numite obişnuit
maşini asincrone, care sunt cele mai robuste şi sigure în exploatare, motiv pentru care sunt
cele mai utilizate.
Maşina asincrona consta intr-o armătură statorică, numita pe scurt stator şi o armătură
rotorică, numita rotor (fig. 5.1.). Statorul format din unul sau mai multe pachete de tole are în
crestături o înfăşurare monofazata sau trifazata care ne conectează la reţea şi formează
inductorul maşinii.
Rotorul este format tot din pachete de tole dar în crestături poate avea o înfăşurare
trifazată conectată în stea cu capetele scoase la trei inele sau o înfăşurare în scurtcircuit de
tipul unei colivii. De aceea, după forma înfăşurării rotorului, maşinile asincrone se mai
numesc maşini asincrone cu inele şi maşini asincrone cu rotorul în colivie.
In afara acestor părţi, maşina mai are, în funcţie de destinaţie, de tipul de protecţie şi
de forma constructivă, de sistemul de răcire de putere şi tensiune, o serie de elemente
constructive.
Terminologia generală pentru maşinile electrice, dată în STAS 4861-73 cuprinde şi
terminologia subansamblurilor şi pieselor componente. Simbolizarea formelor constructive
este data în STAS 3998-74.

2. Semne convenţionale

In figura 1 se dau o parte din semnele convenţionale pentru maşinile asincrone (STAS
1590-71). Notarea înfăşurărilor statorice şi rotorice se face conform STAS 3530—71. La
înfăşurarea statorică trifazată, cu cele sase capete scoase, bornele sunt notate şi aşezate pe
placa.(STAS 8457-79)

a b c d
Fig. 1
Semne convenţionale pentru maşinile asincrone
a – motor asincron trifazat cu rotorul în scurtcircuit; b – motor cu rotorul bobinat; c –
motorul monofazat; d – motor monofazat cu faza auxiliara

2
 Construcţie

3. Domenii de utilizare

Figura 1. Părţile componente ale maşinii de curent alternativ cu rotor în scurtcircuit

Principalele elemente constructive ale unei maşini asincrone cu rotor în scurtcircuit sunt:
• statorul (miez magnetic 1şi înfăşurare statorică 3); • rotorul (miez magnetic 2 şi înfăşurare
rotorică 4); • alte elemente constructive (arbore 5, rulment 6, carcasă 7, ventilator 8, etc.).

Se utilizează aproape în exclusivitate ca motor în acţionările cu turaţie practice

constanta şi mai rar la turaţii variabile, din cauza instalaţiilor de alimentare costisitoare.
Motoarele asincrone trifazate formează cea mai mare categorie de consumatori de energie
electrica din sistemul energetic, fiind utilizate în toate domeniile de activitate (maşini – unelte,
poduri rulante, macarale, pompe, etc). Motoarele monofazate sunt utilizate în special în
instalaţiile de uz gospodăresc (ventilatoare, aeroterme, pompe, maşini de spălat rufe,
polizoare, maşini de găurit etc.)

PRINCIPIUL ŞI ECUAŢIILE DE FUNCŢIONARE

Principiul de funcţionare

Se considera o maşină asincronă cu câte o înfăşurare trifazată pe fiecare din cele două
armături. Dacă înfăşurarea statorică se conectează la o reţea de tensiune şi frecvenţă
corespunzătoare, ea va fi parcursă de un sistem trifazat de curenţi care vor produce în întrefier
un câmp magnetic învârtitor, cu viteza unghiulară Ω1. Dacă armatura rotorică are în acel
moment viteza unghiulară Ω, într-o înfăşurare de fază a ei, devenită secundară, se induce t. e.
m. :

C2 = (ω1 – ω)w2kw2Ф cos (ω1 – ω)t = ω2w2kw2 Ф cos w2t,

în care ω2 este pulsaţia t.e.m. induse, iar Ω2 – viteza relative dintre câmpul inductor şi rotor.

3
 Dacă înfăşurarea rotorului se închide, ea va fi parcursă de curenţi, care, la rândul lor,
produc un câmp învârtitor de reacţie cu o viteză unghiulară faţă de înfăşurarea care l-a produs:
W2= ω2/p= ω1 – ω/p=W1-W
Faţă de stator, câmpul de reacţie are viteza unghiulară:

W+W2=W+(W1-W)=W1
Ω2 = ω2/p = (ω1 – ω)/p = Ω1 - Ω

Fata de stator, câmpul de reacţie are viteza unghiulara:

Ω + Ω2 = (Ω1 - Ω) = Ω1

Adică, indiferent de turaţia rotorului, câmpul inductor şi cel de reacţie au aceeaşi viteză
relativă faţă de stator. Deci, cele două câmpuri sunt fixe între ele şi se pot însuma, dând un
câmp rezultant în întrefier. Prin interacţiunea dintre acest câmp şi curenţii din înfăşurări, se
exercită între cele două armături un cuplu electromagnetic.
Relaţia: e2=(ω1-ω)W2KW2fcos(ω1-ω)t=p(W1-W )W2KW2fcos ω2t
arata că în înfăşurarea rotorică sunt curenţi, deci se poate exercita un cuplu numai dacă
e2¹0, adică W¹W1. În acest caz se spune că se poate exercita un cuplu numai dacă rotorul
alunecă faţă de câmpul învârtitor inductor.
Această alunecare, valori relative, este definită din relaţia:
s=(W1-W)/W1=(n1-n)n1=(ω1-ω)/ ω1= ω 2/ω1=f2/f1
unde în general, W=2pn şi ω=2¦p

Fig. 2. Schema maşinii asincrone cu înfăşurări trifazate în stator şi rotor, pentru o poziţie
dată a rotorului

Ecuaţiile de funcţionare şi schema echivalenta

Se stabilesc pentru mărimile de faza şi stator (primar) şi din rotor (secundar) . Ca şi la

transformator, în afara fluxului util care este comun celor doua înfăşurări sunt şi fluxuri de
dispersie sau de scăpări.
Luând aceleaşi sensuri de referinţa pentru curenţii : primar - I1, şi secundar - I2, ca şi la
transformator, ecuaţiile tensiunilor pentru doua faze omoloage se deduc ca şi ecuaţiile
transformatorului, având aceeaşi formă cu deosebirea ca U2 = 0, înfăşurarea secundară
(rotorică) fiind în scurtcircuit (Rp = 0):

4
 U1 = R1I1 + jXσ1I1 – E1 = Z1I1 – E1
O = R2I2 + j Xσ2I2 – E2 = Z2I2 – EE2
Astfel câmpul învârtitor de la maşina asincronă are faţă de înfăşurarea rotorică pulsaţia ω =
nΩ2, totodată, având în vedere convenţia de semen pentru t.e.m. induse de fluxurile utile în
cele doua înfăşurări la maşina asincrona.

BILANTUL DE PUTERI. RANDAMENTUL şi FACTORUL DE PUTERE

Puterea active absorbita de motorul asincron de la reţea este:

Făcând bilanţul puterilor active pe baza schemei obţinute ca şi la transformator, unde:

- sunt pierderile in înfăşurarea statorului

- pierderile in înfăşurarea rotorului
- pierderile in circuitul magnetic statoric

Fig. 3. – Repartiţia puterii primate de la reţea de motorul asincron-a – putere aparentă

Dacă se au în vedere relaţiile de mai sus, se reprezintă în figura 3 schema bilanţului de

puteri şi se deduce expresia randamentului maşinii asincrone:

5
Făcând bilanţul puterilor reactive, ca şi la transformator se obţine:

CARACTERISTICILE DE FUNCTIONARE ALE MASINILOR

ASINCRONE

Cuplul electromagnetic

unde:

Luând C≈1, modulul lui I2 considerând pe U1 ca origine de faza este:

Fig.4. Caracteristica naturală a maşinii asincrone (U1 = U1n şi R2 – rezistenţa înfăşurării

rotorice, iar rezistenta adiţionala din circuitul rotoric Rp = 0
2. SUPRASARCINA ŞI METODE DE PROTECŢIE

SUPRASARCINA este definită ca o sarcină suplimentară faţă de sarcina nominală pe care o

are de suportat un sistem tehnic si care ar putea să pericliteze siguranţa în funcţionare a
acestuia.

6
Prin curent de suprasarcină se înţelege orice curent superior celui nominal, produs intr-un
circuit electric fără defect.
Deconectarea instalaţiei electrice se efectuează de către întrerupătoare, care primesc
comanda de declanşare de la instalaţia de protecţie. Se realizează separarea părţii cu defect
de restul instalaţiei (sistemului) electrice, urmărindu-se prin aceasta: - limitarea dezvoltării
defectului, ce se poate transforma intr-o avarie la nivelul sistemului: - preîntâmpinarea
distrugerii instalaţiei în care a apărut defectul: - restabilirea regimului normal de funcţionare,
asigurând continuitatea în alimentarea cu energie electrica a consumatorilor
Pentru a îndeplini în bune condiţii obiectivele impuse, instalaţiile de protecţie trebuie să
satisfacă anumite performanţe (calităţi).
Rapiditatea Protecţia trebuie să acţioneze rapid pentru a limita efectele termice ale curenţilor
de scurtcircuit, scăderea tensiunii, pierderea stabilităţii sistemului electric. Timpul de lichidare
(eliminare) a unui defect se compune din timpul propriu de lucru al protecţiei ( =0,02&0.04
s), timpul de temporizare reglat si timpul de declanşare a întreruptorului ( =0,04…0,06 s).
Pentru protecţiile clasice timpul minim de deconectare din momentul apariţiei scurtcircuitului
va fi =0,06&0,10 s. Aceste valori sunt suficiente pentru instalaţiile electroenergetice. Deci
rapiditatea se obţine prin utilizarea unor echipamente de calitate (performante).
Selectivitatea Reprezintă proprietatea unei protecţii de a deconecta numai elementul
(echipamentul, tronsonul) pe care a apărut defectul, restul instalaţiei (sistemului) rămânând
sub tensiune. Protecţia trebuie să comande declanşarea celor mai apropiate întreruptoare de la
locul defectului.
Selectivitatea se poate realiza pe baza de timp (prin temporizări), pe bază de curent sau prin
direcţionare. În funcţie de particularităţile instalaţiei si de importanta consumatorului se va
adopta prioritatea intre rapiditate si selectivitate.
De exemplu, în reţeaua de joasa tensiune, începând de la tabloul general din postul de
transformare si pana la ultimul receptor, sunt montate diferite aparate de protecţie
(întreruptoare automate cu declanşatoare, siguranţe fuzibile, relee termice) alese în funcţie de
cerinţele impuse de porţiunea respectiva a reţelei.
Deoarece curentul de defect parcurge toate elementele serie de pe calea de curent de la sursa
de alimentare (transformator) pana la locul defectului, el poate influenta si alte aparate decât
cele care trebuie sa elimine defectul produs.
De aceea apare necesara corelarea caracteristicilor de protecţie pentru asigurarea selectivităţii
protecţiei, adică să funcţioneze numai aparatul de protecţie de pe tronsonul cu defect, restul
instalaţiei rămânând sub tensiune. Selectivitatea se poate asigura prin timpul de acţionare (in
trepte crescătoare spre sursă) sau prin valorile curentului de pornire a protecţiei (ardere
fuzibil). Selectivitatea intre elementele de protecţie în reţelele electrice de joasa tensiune se
va face analizând comportarea acestora la suprasarcini si la scurtcircuit.
Selectivitatea intre elementele de protecţie se va face comparând caracteristicile timp-curent,
astfel încât timpul de prearc al siguranţei din amonte sa fie mai mare decât timpul total al
siguranţei din aval sau timpul de declanşare al întreruptorului. Selectivitatea la scurtcircuit se
determina comparând valorile de prearc al siguranţei din amonte sa fie mai mare decât total al
siguranţei din aval sau al aparatului protejat.
Pentru aparatele de protecţie se poate calcula pentru curentul limita termic si timpul impus.
Selectivitatea siguranţelor fuzibile poate fi analizata si din punct de vedere al stabilităţii
dinamice a aparatelor de comutaţie la scurtcircuit. De exemplu, în ansamblul siguranţă-
contactor-relee termice, siguranţa asigură protecţia la scurtcircuit, iar releele termice protecţia
la suprasarcină. Curentul limitat (tăiat) de siguranţă trebuie să fie suportat
de contactor. Pentru a nu se suda contactele acestuia ele vor fi încercate la scurtcircuit.
Funcţionarea selectivă a protecţiei se verifică în mod riguros prin suprapunerea
caracteristicilor de protecţie ale dispozitivelor care lucrează în serie.

7
Vor rezulta diferenţe de timp intre timpii de acţionare la aceleaşi valori ale curentului.
Selectivitatea este asigurata atunci când diferenţele de timp sunt suficiente.
Siguranţa Aceasta presupune acţionarea protecţiei numai când este necesar, fără funcţionări
intempestive, adică atunci când nu au apărut defecte in instalaţia protejată. Siguranţa
presupune o protecţie bine proiectată (alegerea tipului schemei reglajului şi calculul acestuia)
şi echipamente cu fiabilitate ridicată. Acestea se pot obţine printr-un grad crescut de integrare,
folosind microprocesoare specializate.
Sensibilitatea Instalaţiile de protecţie trebuie să lucreze (acţioneze) la abateri cât mai mici de
la valoarea normala a mărimii fizice controlate. Sensibilitatea protecţiei se apreciază prin
coeficientul de sensibilitate. Coeficientul de sensibilitate poate lua valori intre 1,2…2,5, in
funcţie de tipul protecţiei si importanta instalaţiei protejate. Atunci când nu sunt satisfăcute
condiţiile de sensibilitate se vor utiliza protecţii complexe (de distanta, cu filtre)
Pentru a asigura sensibilitatea, releele de protecţie trebuie să consume (absoarbă) o putere
redusa pentru acţionare, independenta de schema de conexiuni.
Protecţia unei instalaţii trebuie astfel proiectată încât să acţioneze corect, independent de
configuraţia schemei de conexiuni a sistemului electric la momentul respectiv
Protecţia împotriva suprasarcinilor. Aceasta protecţie se prevede in general la motoarele
care antrenează mecanisme care sunt supuse suprasarcinilor tehnologice şi a celor cu condiţii
grele de pornire. Schemele de protecţie pot fi cu un singur releu sau cu doua relee maximale
de curent RC- 2A, curenţii de acţionare a releelor calculându-se cu relaţia: I= 1,1.. 1,2 In unde
In este curentul nominal al motorului; Temporizarea protecţiei se alege astfel incât să nu
acţioneze la pornirea (autopornirea) motorului.
Relee
Releul este un aparat care comută, sub acţiunea mărimii de intrare, unul sau mai multe
elemente de comutatei de mică putere în scopul comenzii altor elemente. Releele de protecţie
pot realiza contacte electrice ducând la întreruperea instalaţiei cu energie electrică, deci la
protecţia acesteia.
Cele mai simple relee se compun dintr-un element de intrare I, denumit uneori şi element
sensibil, un element comparator K şi un element de execuţie E cu una sau mai multe ieşiri
Protecţia la suprasarcină se realizează de obicei prin relee termice.
Releele folosite în sistemele electrice funcţionează după aceleasi principii ca şi
aparatele de măsurat; de aceea ele pot fi clasificate, în general, după aceleaşi criterii.
a) După principiul de funcţionare, releele pot fii: electromagnetice (magnetoelectrice, de
inducţie, magnetice,electrodinamice, termice) şi electronice.
b) După felul parametrului la care acţionează, releele pot fii: de curent, de tensiune, de
putere, de temperatură, etc.
c) După valoarea mărimii de intrare la care acţionează, releele pot fii: maximale, a căror
acţionare are loc când valoarea mărimii de intrare devine egală sau depăşeşte o anumită
valoare maximă, dinainte stabilită; minimale, care acţionează în momentul când valoarea
mărimii de intrare devine egală sau mai mică decât o anumită valoare minimă, dinainte
stabilită şi relee diferenţiale, a căror acţionare are loc când diferenţa valorilor a două mărimi
aplicate la intrare devine, în valoare absolută, mai mare decât o valoare dinainte stabilită.
d) O clasificare specifică a releelor se obţine dacă se ia în consideraţie modul conectării în
circuitul elementului protejat, deosebindu-se: relee primare şi relee secundare.
Principalele caracteristici ale releelor sunt: caracteristica intrare-ieşire şi caracteristica de
timp. Ca pentru orice dispozitiv, prin caracteristica intrare-ieşire se înţelege funcţia x = f(x i ),
unde x este mărimea de intrare, iar x mărimea de ieşire.

8
 Fig 5.Caracteristica intrare-ieşire a releelor
Părţi componente: x - valoare de acţionare; x - mărimea de intrare; x - mărimea de ieşire;
x - valoare de revenire

Caracteristica intrare-ieşire a releelor este o caracteristică discontinuă până la o anumită

valoare a mărimii de intrare numită valoare de acţionare x , valoarea mărimii de ieşire este
egală cu zero în cazul releelor cu contacte şi cu x =0 în cazul releelor fără contacte. Pentru x
= x , valoarea mărimii de ieşire se modifică brusc la valoarea x el şi rămâne practic constantă
dacă mărimea de intrare continuă să crească. La micşorarea mărimii de intrare, mărimea de
ieşire rămâne la valoarea x el până la x = x ir , când se modifică brusc la valoarea zero sau x
=0. Valoarea x se numeşte valoare de revenire . La releele cu contact normal închis, pentru x
< x , x = x el şi x =0 pentru x > x , iar la micşorarea mărimii de intrare, revenirea la
starea iniţială are loc pentru x = x ir > x .
Se defineşte factorul de revenire , prin raportul dintre valoarea de revenire şi valoarea de
acţionare:

.
Valoarea acestuia este subunitară la releele maximale şi supraunitară la cele minimale.
Calitatea releelor este cu atât mai bună cu cât valoarea factorului de revenire este mai
apropiată de unitate.
Un alt parametru important al releelor este factorul de comandă definit prin raportul:

,
unde Pc este puterea comandată de contactele releului (puterea de rupere, capacitatea de
rupere), iar Pa este puterea de acţionare (puterea consumată).
Prin timp propriu de acţionare a releelor se înţelege intervalul de timp de la aplicarea mărimii
de intrare şi momentul închiderii sau deschiderii depline a contactelor.

3. RELEUL TERMIC

La baza funcţionării releelor termice stă modificarea proprietăţilor fizice ale corpurilor
datorită încălzirii. Cel mai simplu releu termic constă dintr-un tub de sticlă închis, prevăzut cu
doi electrozi, în interiorul tubului găsindu-se mercur. Închiderea contactului are loc ca urmare

9
a dilataţiei mercurului, în momentul în care nivelul mercurului aduce în contact electric cei
doi electrozi.
Cele mai răspândite relee termice sunt releele cu bimetal. După modul în care se realizează
încălzirea bimetalului se deosebesc relee cu încălzire
directă, indirectă şi mixtă. La cele cu încălzire directă curentul electric trece prin bimetal, iar
la cele cu încălzire indirectă bimetalul este încălzit de la un rezistor, prin care trece curentul
electric. Releele termice sunt utilizate, în special, la protecţia motoarelor electrice împotriva
supracurenţilor de durată.

Funcţionarea releului termic cu bimetal

La aplicarea unui curent acesta încălzeşte lamelele bimetalului(1) producând dilatarea

acestora şi deplasarea tijei metalice izolante(2). Sub acţiunea resortului(4) sistemul bimetalic
îşi schimbă poziţia închizându-se astfel contactul(6) şi deschizându-se contactul(5). După
răcirea bimetalului prin apăsarea butonului(7) prin lamelele(8-9) sistemul revine la poziţia
iniţială
Releele termobimetalice sunt aparate de protecţie, care acţionând asupra unui aparat de
comutaţie, produc întreruperea alimentării unui consumator, la o anumită temperatură a
elementului sensibil al releului. Elementul sensibil sau senzorul termic este o lamelă de
bimetal.
Releele termobimetalice sunt relee de curent şi se utilizează mai ales pentru protecţia
maşinilor electrice, împotriva încălzirilor excesive ca urmare a funcţionării maşinilor la
suprasarcini de lungă durată. Curentul de suprasarcină al motorului, încălzeşte mecanismul
bimetalic al releului şi când temperatura atinge valoarea maximă admisă, releul
termobimetalic trebuie să acţioneze asupra unor contacte care provoacă deconectarea
motorului de la reţea. Releele termobimetalice nu asigură protecţia împotriva curenţilor de
scurtcircuit, deoarece rezistenţa de încălzire a acestor relee se poate arde înainte ca aceste
relee să acţioneze. De aceea la protecţia motoarelor electrice aceste relee termobimetalice se
asociază cu relee electromagnetice cu acţiune instantanee sau cu siguranţe fuzibile cu rol de
protecţie împotriva curenţilor de scurtcircuit.
Constructiv un releu termobimetalic are ca element principal unul sau mai multe lamele
bimetalice.
Încălzirea elementului bimetalic al releului se poate realiza fie prin trecerea curentului (ce
trebuie supravegheat) direct prin bimetal, fie indirect sau combinat când se utilizează
rezistenţe de încălzire. Elementul activ al releelor termobimetalice, alcătuit din lamele
bimetalice, este format din două straturi de metal intim unite pe toată suprafaţa de contact,
prin sudură sau lipire. Cele dou_ metale au coeficienţi de dilatare diferiţi. Cum la încălzire
una din componente se dilată mai puternic ca cealaltă, termobimetalul se curbează la încălzire
cu cât mai mult, datorită diferenţei dintre coeficienţii de dilatare ai ambelor componente.
Componenta cu coeficient de dilatare mai mic constituie componenta pasivă, iar cea cu
coeficient de dilatare mai mare reprezintă componenta activă. La baza realizării
termobimetalelor stau aliajele din fier-nichel. Invarul (aliaj Fe-Ni cu 36% Ni), având
coeficientul de dilatare minim se foloseşte în calitate de componentă pasivă, iar aliajele
cuprului cu zinc, staniu sau nichel, care au coeficienţi de dilatare mari se folosesc drept
componente active. Termobimetalele, au proprietatea transformării unei variaţii de
temperatură într-o mişcare datorit_ deformării. La realizarea releelor termobimetalice
se foloseşte atât această proprietate cât şi proprietatea de elasticitate a termobimetalelor.
Protecţia prin relee termobimetalice este caracteristic_ motoarelor electrice şi se realizează
prin blocuri (trifazate) de relee termobimetalice care asigură protecţia la suprasarcină pe
fiecare fază.

10
În figura 6 este reprezentat un bloc de relee termobimetalice.

Figura 5 Bloc de relee termobimetalice

4. Lamele bimetalice, 2. Pârghia de acţionare, 3. Lamelă bimetalică de compensare, 4.
Ax, 5. Dispozitiv de sacadare, 6. Şurub de reglare, 7. Buton de rearmare, U, V, W.
Borne.

La creşterea temperaturii mediului ambiant, bimetalul de compensare 3, care este un bimetal

pasiv (neparcurs de curent), deplaseaz_ spre stânga pârghia 2 cu o distanţă Δs şi deoarece şi
bimetalele principale 1 se curbează cu Δs în acelaşi sens, cursa ce urmează a o străbate
bimetalele principale în cazul unui curent de suprasarcină, s, rămâne constantă. După
acţionarea blocului de relee de protecţie, oprirea motorului şi răcirea lamelelor blocului de
relee bimetalice, acesta trebuie rearmat prin intermediul butonului 7 care readuce contactul
mobil în pozţia iniţială. Doar unele blocuri de relee bimetalice au posibilitatea de rearmare
automată a contactului mobil după acţionare.
Pentru valori mai mari de 80 A ale curentului din circuit, bimetalele se leagă în circuit prin
intermediul transformatoarelor de curent sau al şunturilor.
Caracteristicile tehnice ale releelor termobimetalice
Releele termobimetalice ăi blocurile de relee termobimetalice au următoarele mărimi
caracteristice:
5. curentul nominal In, este curentul maxim care circulă în regim de durată prin releu şi
pe baza căruia se dimensionează căile de curent;
6. curentul de serviciu Is, corespunde valorii maxime a curentului reglat pentru care
releul nu acţionează:
7. curentul reglat Ireg, poate fi orice curent cuprins în scara de reglaj a aparatului, Ireg
= (0,6¸1)Is, domeniu în care utilizatorul trebuie să-şi încadreze curentul nominal al
consumatorului.
Pentru a se produce acţionarea, releul termobimetalic trebuie să fie parcurs de un curent mai
mare decât cel reglat, numit curent de suprasarcină.
Caracteristica temporal_ de protecţie reprezintă dependenţa dintre timpul de acţionare şi
valoarea curentului de suprasarcină. În funcţie de regimul anterior declanşării putem distinge
două caracteristici: caracteristica la rece şi respectiv caracteristica la cald.
Prin stare rece se înţelege acea stare a releului la care temperatura este egală cu temperatura
ambiantă: 20 ± 5o C.
Prin stare caldă se înţelege starea în care temperatura releelor este egală cu temperatura de
durată corespunzătoare curentului reglat.
În funcţie de temperatura la care lucrează un releu sunt necesare corecţii ale curenţilor de
serviciu.

11
Caracteristicile de protecţie sunt reprezentate la scară logaritmică şi au alura prezentată în
figura 6.

Figura 6. Caracteristicile temporale de protecţie ale releelor termobimetalice

Aceste caracteristici de declanşare indică valori medii din domeniul de toleranţă la o

temperatură a mediului ambiant de 20 oC, cu pornire la rece. Ele indică timpul de declanşare
în funcţie de curentul reglat.

4. SCHEME DE PROTECŢIE LA SUPRASARCINĂ

SISTEME DE PROTECŢIE PRIN RELEE

12
 Instalaţia de protecţie prin relee este formata din totalitatea aparatelor şi dispozitivelor
destinate să asigure deconectarea automată a instalaţiei în cazul apariţiei regimului anormal de
funcţionare sau de avarie (defect), periculos pentru instalaţia electrică: În cazul regimurilor
anormale care nu prezintă pericol imediat, protecţia semnalizează numai apariţia regimului
anormal.
Deconectarea instalaţie electrice se efectuează de către întrerupătoare, care primesc comanda
de declanşare de la instalaţia de protecţie. Se realizează separarea părţii cu defect de restul
instalaţiei (sistemului) electrice, urmărindu-se prin aceasta:
- limitarea dezvoltării defectului, ce se poate transforma într-o avarie la nivelul sistemului:
- preîntâmpinarea distrugerii instalaţiei în care a apărut defectul;
- restabilirea regimului normal de funcţionare, asigurând continuitatea în alimentarea cu
energie electrică a consumatorilor.
Defectele cele mai des întâlnite la motoarele electrice sunt scurtcircuitele polifazate în
înfăşurările statorului, la bornele motorului sau în cablul de alimentare; puneri la pământ ale
unei faze scurtcircuite între spirele aceleaşi faze. La apariţia acestor defecte, ţinând seama şi
de faptul că motoarele reprezintă ultimul element al sistemului de la sursă spre consumator,
declanşarea trebuie să fie instantanee.
Cel mai frecvent regim de funcţionare este suprasarcina, determinată de creşterea tensiunii sau
a momentului rezistent. Acest regim trebuie eliminat dacă el persistă un anumit timp şi de
aceea se folosesc elemente de protecţie temporizată.
La motoarele de putere mică şi mijlocie, alimentate prin intermediul contactoarelor, se
folosesc relee maximale de curent şi relee termobimetalice care realizează protecţia la
scurtcircuite şi suprasarcini (vezi figura 7)
În practică este des întâlnit cazul când protecţia la suprasarcină este asigurată doar de relee
termice şi protecţia la scurtcircuite de către siguranţe fuzibile.

Figura 7. Caracteristica temporală de protecţie la suprasarcină, supracurent şi scurtcircuit

a unui motor asincron
1. Caracteristica dependentă a releului termobimetalic,
2. Caracteristica independentă a releului electromagnetic,
3. Caracteristica dependentă a siguranţei fuzibile,
4. Caracteristica de stabilitate termică a motorului.
Caracteristica temporală de protecţie, reprezentată prin linia îngroşată, evidenţiază modul de
realizare al selectivităţii protecţiei. Astfel, pentru curenţi ce depăşesc curentul nominal de
până la 7×In acţionează protecţia termică conform caracteristicii ei dependente (curba 1), la
suprasarcini cuprinse între 7×In _i (15 ÷ 20)×In acţionează protecţia electromagnetică într-un

13
timp de ordinul sutimilor de secundă, conform caracteristicii independente (curba 2) iar la
scurtcircuite când curentul este mai mare de (15 ÷ 20)×In acţionează siguranţele fuzibile într-
un timp foarte scurt, conform caracteristicii de protecţie a acestora (curba 3).
Curba 4 reprezintă caracteristica de stabilitate termică a motorului protejat. O protecţie
corectă nu trebuie să intersecteze curba 4, dar nici să nu fie exagerat de depărtată de aceasta
pentru a asigura un randament ridicat motorului.

Figura 8.Schemă de pornire şi protecţie la suprasarcină a unui motor asincron trifazat cu

rotor în scurtcircuit utilizând releu termic (Rth)

Protecţia la suprasarcină este realizată de releul termic Rth.

5. NORME DE SĂNĂTATEA ŞI SECURITATEA MUNCII

1. Norme de sănătatea şi securitatea muncii la utilizarea curentului electric

14
La efectuarea rodajului şi a încercărilor este necesar să se verifice prinderea corectă a
agregatului pe bancul de lucru şi împrejurimea locului respectiv produs de unele obiecte ce
pot fi aruncate din agregatul încercat (piuliţe nestrânse, scule sau piese uitate etc.)
Locurile la care se efectuează rodajul şi încercarea maşinilor, mai ales când se lucrează cu
produse inflamabile, vor fi dotate cu tot echipamentul necesar prevenirii şi stingerii
incendiilor.
Pentru evitarea accidentelor prin electrocutare, este necesară eliminarea posibilităţii de
trecere a unui curent periculos prin corpul omului.
Măsurile, amenajările si mijloacele de protecţie trebuie sa fie cunoscute de către tot
personalul muncitor din toate domeniile de activitate.
Principalele masuri de prevenire a electrocutării la locurile de munca sunt:
Asigurarea inaccesibilităţii elementelor care fac parte din circuitele electrice si care se
realizează prin:
- amplasarea conductelor electrice, chiar izolate, precum si a unor echipamente electrice,
la o înălţime inaccesibila pentru om. Astfel, normele prevăd ca înălţimea minima la care se
pozează orice fel de conducto electric sa fie de 4m, la traversarea părţilor carosabile de 6m,
iar acolo unde se manipulează materiale sau piese cu un gabarit mai mare, aceasta înălţime se
depăşească cu 2.25m gabaritele respective.
Izolarea electrica a conductoarelor;
Mijloacele auxiliare de protecţie constau din: echipament de protecţie (mănuşi, cizme,
galoşi electroizolanţi), covoraşe de cauciuc, platforme si grătare cu picioruşe electroizolante
din porţelan etc. Aceste mijloace nu pot realiza insa singure securitatea împotriva
electrocutărilor.
Protecţia prin legare la nul se realizează prin construirea unei reţele generale de protecţie care
însoţesc in permanenta reţeaua de alimentare cu energie electrică a utilajelor.
Reţeaua de protecţie are rolul unui conductor principal de legare la pământ, legat la prize de
pământ cu rezistenta suficient de mică.
Folosirea tensiunilor reduse (de 12, 24 şi 36 V) pentru lămpile şi sculele electrice portative,
evitarea răsucirii sau încolăciriii cablului de alimentare în timpul lucrului, evitarea trecerii
cablului peste drumul de acces şi în locurile de depozitare a materialelor, interzicerea reparării
sau remedierii defectelor în timpul funcţionării.
3. Folosirea mijloacelor individuale de protecţie (principale – tije electroizolante, cleşti
izolanţi, scule cu mânere izolante şi secundare – echipament de protecţie, covoraşe de
cauciuc, platforme şi grătare izolante) şi a mijloacelor de avertizre (plăci avertizoare,
indicatoare de securitate, îngrădiri provizorii).
4. Deconectarea automată în cazul apariţiei unei tensiuni de atingere periculoase sau unor
scurgeri de curent periculoase.
5. Separarea de protecţie cu ajutorul unor transformatoare de separaţie.
6. Izolarea suplimentară de protecţie.
7. Protecţia prin legare la pământ.

2. Norme de sănătatea şi securitatea muncii în laboratorul de maşini electrice

1) Aparatele şi montajele vor fi folosite numai la tensiunea pentru care au fost construite .
2) Nu se vor efectua montaje sau se vor repara aparate aflate sub tensiune.
3) Nu se lucrează cu conductori neizolaţi şi de asemenea nu se lucrează cu mâini ude .
4) Masa de lucru trebuie să fie uscată şi acoperită cu un material izolator .
5) Alimentarea de la reţea se va face printr-un tablou cu siguranţe fuzibile calibrate sau
întrerupătoare automate .
6) Părţile metalice ale aparatului sub tensiune vor fi legate la pământ .
7) Uneltele de lucru vor avea mânere izolate, rezistente la tensiunile folosite .

15
8) Cablurile conductoarelor vor fi izolate .
3. Norme de sănătatea şi securitatea muncii specifice
- demontarea şi montarea componentelor schemei de protecţie se va executa cu
scule corespunzătoare;
- se va purta echipament de protecţie corespunzător;
- se vor folosi scule adecvate, în bună stare şi cu izolaţia corespunzătoare
- se va avea grijă să nu se producă arsuri, tăieturi, zgârieturi etc. la realizarea
montării, depanării şi demontării ;
- se vor evita şocurile mecanice;
- se va evita atingerea părţilor metalice datorită pericolului electrocutării

6. BIBLIOGRAFIE

1. Instalaţii electrice – manual

16
2. Executarea instalaţiilor electrice - manual
3. www.google.ro
4. www.images.google.ro

7. ANEXE

17
Schema de pornire stea - triunghi şi de protecţie a unui motor asincron

18