Argument

Cu doi ani în urmă, un prieten de-al meu care coordonează un program pentru alcoolici
şi familiile lor m-a întrebat: „Ionuţ, te-ai gândit ce temă vei alege la licenţă? N-ai vrea să faci o
cercetare pentru programul A.P.A. (Ajutor pentru alcoolici)?” Iniţial, am fost rezervat, pentru că
nu ştiam ce va fi: mi se părea greu să iau interviuri la oameni atât de dificili precum alcoolicii.
Apoi m-am gândit că dacă tot trebuie să lucrez la licenţă, măcar să fie de folos cuiva.
Până acum, programul A.P.A. şi-a concentrat activităţile pe cei din mediul urban, dar în
toamna anului 2006 ei s-au gândit să înceapă o campanie de ajutorare a alcoolicilor în mediul
rural. Au ales un satul Mihail Kogălniceanu, deoarece acolo sunt doi lideri ai unor biserici
protestante pe care lucrătorii de la A.P.A. îi cunoşteau. In luna decembrie am fost în acest sat
împreună cu preşedintele programului A.P.A şi doi voluntari în acest proiect pentru a investiga
modul în care s-ar putea începe o lucrare în acest sat. Cei de acolo ne-au primit cu bunăvoinţă şi
au promis că ne vor sprijini.
Scopul meu era acela de a face o cercetare cantitativă şi una calitativă în acel sat pentru a
diagnostica problemele cu care se confruntă atât oamenii de acolo, dar şi persoanele dependente
de alcool. In acest fel, s-ar fi putut da direcţii mai clare pentru desfăşurarea programului în
localitate. S-a organizat în decembrie 2006 o întâlnire în satul M. Kogălniceanu în care erau
invitaţi cei care se confruntau cu problema băuturii în mod direct sau indirect. La acea întâlnire
nu a venit nimeni. Mai mult, persoanele de legătură din acel sat nu au sprijinit decât în mod
formal cele câteva iniţiative desfăşurate.
In ce mă priveşte, am ales să aplic singur, dar şi ajutat timp de două zile de către cei din
programul A.P.A. 100 de chestionare. Populaţia peste 18 ani din acel sat este de aproximativ 700
de persoane, ceea ce înseamnă că aproximativ unul din şapte locuitori mi-au răspuns la
chestionar. In acest sondaj am abordat atât probleme globale ale satului, dar şi cele la nivel
individual, punând accentul aici pe problema consumului de băutură. Rezultatele au arătat că
satul Kogălniceanu e marcat de sărăcie, neîncredere între oamenii iar cei mai apreciaţi în sat nu
sunt lideri de opinie autentici, ci acei ce au reuşit să se îmbogăţească după revoluţie. Alte
cercetări pot în mediul rural din judeţul Iaşi pot confirma ori nega aceste rezultate.
 In ce priveşte consumul de alcool, am rămas surprins să aflu că puţini declară că ei
consumă alcool în cantităţi semnificative iar o mare parte din respondenţi afirmau că ei nu
consumă deloc băutură! O mare parte din aceia ce afişau că sunt persoane abstinente erau
femeile.
Dorinţa mea a fost să continui cercetarea prin interviuri în acelaşi sat, dar cei de la care
aşteptam să mă ajute din acel sat nu au reuşit, dar nici nu şi-au dat prea mult interesul să mă
ajute. Astfel, a trebuit să iau legătura cu alcoolici din mediul rural prin cunoştinţele pe care le
aveam. Înainte sa iau interviurile, mă întrebam de multe ori dacă îmi va răspunde cineva la
întrebări, dacă va recunoaşte vreunul că bea.
Cercetarea prin interviuri m-a împlinit sufleteşte, căci am întâlnit oameni care mi-au
transmis lucruri de valoare şi care au dezvăluit frământările pe care le aveau în suflet: unul se
simţea apăsat de singurătate, altul de grija banilor, unul era ros de invidie că alţii au reuşit în
viaţă, altul era dezamăgit de cei pe care-i credea prieteni, dar l-au înşelat. Ce aveau în comun toţi
aceşti oameni era că toţi exprimau un sentiment de nemulţumire faţă de viaţa pe care o trăiesc şi
toţi aveau obiceiul de a bea atunci când aveau necazuri în viaţă.
Deşi alcoolicii sunt desconsideraţi de către ceilalţi, adesea aceştia par să fie oameni
inteligenţi, pricepuţi în meseria pe care o fac. Mai mult, contrar concepţiei comune, ei nu sunt
oameni leneşi, ci chiar harnici, mai ales atunci când iau un pahar de tărie. Problema lor e că nu
vor să accepte că ei şi-au pierdut controlul în ce priveşte băutura, ci trăiesc cu iluzia că pot
stăpâni cantitatea de băutură pe care o consumă. Mai mult, ei nu vor să accepte cu onestitate
atitudinile greşite faţă de cei din familia lor, prieteni, vecini, ci au sentimentul că sunt oameni de
treabă.
Dacă filozofia din ziua de azi pune accentul că o imagine bună despre sine îl poate face
pe om să iasă din problemele pe care le are, această idee supusă la un test greu se dovedeşte
falimentară. Intr-o problemă atât de gravă ca alcoolismul nici un sentiment pozitiv faţă de
propria persoană nu-l poate ajuta pe cineva. Dimpotrivă, ceea ce-l poate ajuta pe un om aflat într-
o astfel stare este să conştientizeze că în urma motivaţiilor rele din inima lui a ajuns în mlaştină
şi că nevoia cea mai mare după care tânjeşte este de iertare şi vindecare sufletească. Golul din
inima unui alcoolic este atât de adânc încât el nu se mai poate ajuta de unul singur.
Cel prins în mrejele dependenţei trăieşte în întuneric. Aici se vede, în mod clar că răutatea
din inima omului, dorinţele lui de a se simţi bine cu orice preţ au consecinţe devastatoare. De
cele mai multe ori, cei din familia unui alcoolic sunt neputincioşi în a-l ajuta să iasă la lumină.
Boala alcoolismului este, de fapt, o manifestare neplăcută a unui cumul de motivaţii, atitudini,
gânduri imorale (egoism, ranchiună etc), care sunt în diferite grade în toţi oamenii.
Întrebarea este dacă suntem mulţumiţi cu micile răutăţi din inima noastră, atât cât nu au
efecte neplăcute, ori dorim să smulgem din rădăcină orice gând murdar? Suntem conştienţi că
alcoolismul e doar o formă a unei boli adânci şi grave a sufletului nostru? Ne dăm noi seama de
implicaţiile înfricoşătoare ale faptului că omul se consideră centrul Universului?
Acestea sunt întrebări la care nu putem da răspunsuri facile. Cercetarea de faţă vrea să
meargă dincolo de manifestările exterioare ale alcoolismului, ci să ajungă la ceea ce ţine de
motivaţiile inimii omului.