Tema 10. Contractele de intermediere în comerţul internaţional.

1. Contractul internaţional de mandat comercial.

2. Contractul internaţional de comision.
3. Contractul internaţional de agent (agenție).
4. Contractul internațional de distribuție.
5. Contractul internațional de franchising (franciză).

Precizări preliminare. Intermedierea constituie o necesitate vitală pentru realizarea

schimbului de mărfuri dintre comercianţii din diferite ţări. În circuitul comercial mondial mai
mult de 50% din mărfuri sunt exportate / importate cu participarea intermediarilor. Formele de
antrenare a intermediarilor în circuitul comercial sunt destul de variate principalele fiind
descrise mai jos.
Pe plan internaţional contractele comerciale ce formează instituţia intermedierii in
comerţul internaţional sunt reglementate de Convenţia de la Geneva privind reprezentarea în
vânzarea internaţională de mărfuri elaborata de UNIDROIT şi adoptată la 17 noiembrie 1983 1
şi Convenţia asupra legii aplicabile contractelor de intermediere şi reprezentare, adoptata la 16
iunie 1977 sub egida Conferinţei de drept internaţional privat de la Haga. Republica Moldova
nu este parte la aceste convenţii.
În C.civ. RM relațiile în domeniul intermedierii, pe lângă reglementările contractelor
tradiționale de mandat (cap.XIII din cartea a treia) și de comision (cap.XV din cartea a treia),
sunt reglementate și în unele compartimente consacrate relațiilor preponderent cu specific
comercial: intermedierea (cap.XXI din cartea a treia), inclusiv intermedierea împrumutului și
intermedierea comercială2 și contractele privind punerea pe piață a produselor unei alte
persoane (cap.XXII din cartea a treia), care includ agenția comercială, comisionarul
profesionist, franciza și distribuția.

1. Contractul internaţional de mandat comercial.

Caracterizarea generală a contractului internațional de mandat comercial

1 Nu a intrat în vigoare deoarece nu a fost ratificată de numărul necesar de state.

2 Intermediar comercial este persoana care desfăşoară activitate profesională pentru alte persoane, fără
împuterniciri permanente în bază de contract, de intermediere a contractelor de achiziţionare sau vînzare de
bunuri sau de titluri de valoare, de asigurări, de operaţiuni bancare, de transport de bunuri, de închiriere de
bunuri ale circuitului comercial (art.1678 C.civ. RM).
1
 Primul instrument juridic prin care s-a realizat intermedierea comercială internaţională
constituie mandatul comercial, care îşi trage rădăcinile din dreptul civil. Fiind un instrument
adecvat relaţiilor din cadrul circuitului civil şi mai ales celor fără caracter comercial, mandatul
civil nu a fost preluat în întregime de dreptul comercial intern și de comerțului internațional
din dreptul civil, fiindu-i aduse modificări esenţiale în scopul adaptării relațiilor intre
comercianţi. Astfel, legislaţiile unor ţări reglementează pe lângă mandatul civil şi pe cel
comercial, care, are trăsături comune cu primul dar, şi unele elemente distincte care-1 fac a fi
mai aproape de necesităţile comercianţilor. Contractul de mandat comercial are următoarele
deosebiri esenţiale fată de contractul de mandat civil:
- contractul de mandat comercial este încheiat între doi comercianţi;
- mandatarul exercită fapte de comerţ sau alte fapte în interesul mandantului
contra unui comision şi nu gratuit cum se presupune a fi în contractul de mandat civil;
- contractul de mandat comercial nu poate fi rezolvit unilateral de către mandant
aşa cum poate proceda în cadrul mandatului civil.
Devenind o necesitate vitală schimbului internaţional, elementele mandatului sunt
prezente in legislaţiile diferitor sisteme de drept. Astfel, în dreptul anglo-saxon, elementele
contractului de mandat sunt prezente în contractul de agenţie (agency), care va fi examinat în
cele ce urmează.
Contractul internaţional de mandat comercial reprezintă acordul de voință dintre două
părţi, dintre care una numită mandatar se angajează să exercite acte de comerţ internaţional, în
numele şi pe contul altei părţi numite mandant contra unui comision stabilit. Mandatul
comercial internaţional, pe lingă trăsăturile specifice unui mandat comercial intern, îşi
formează şi elementele sale specifice, dictate de prezenţa elementului de extraneitate care
impune comercianţii de a se asigura de prezenţa riscurilor specifice numai comerţului
internaţional. Elementul de extraneitate în contractul de mandat comercial internațional se
manifestă prin aceea că acest contract se încheie între doi comercianţi care, fie ca îşi au sediile
in state diferite, fie ca îşi au sediile în acelaşi stat, dar acţiunile mandatarului vor fi executate
pe teritoriul altui stat. Contractul de mandat comercial internațional reprezintă un contract
sinalagmatic, comutativ, oneros şi consensual.
Contractul de mandat comercial internațional poate fi de două categorii: contract de
împuterniciri speciale şi contract de împuterniciri generale. În primul caz, contractul se încheie
pentru o anumită acţiune comercială şi după executarea ei sau după expirarea termenului, în
care trebuia executată îşi încetează efectele, iar în cel al doilea caz se încheie pe o anumită

2
perioadă de timp, în care mandatarul este împuternicit să reprezinte toate interesele comerciale
ale mandantului, de obicei, pe o arie geografică stabilită.
Un contract internaţional de mandat comercial include:
- numele şi adresa mandantului şi mandatarului;
- acţiunile necesare de executat din numele mandantului;
- drepturile şi obligaţiile părţilor;
- procedura de comunicare, de dare de seamă, de cerere a împuternicirilor
suplimentare etc.;
- determinarea teritoriului în cadrul căruia mandatarul îşi va executa
obligaţiile;
- durata de valabilitate a mandatului;
- comisionul mandatarului şi modul de stabilire a lui;
- soluţionarea litigiilor de către părţi; - alte clauze.
Mandatul comercial cunoaşte noţiunile de "mandat expres" şi "mandat aparent".
Mandatul expres reprezintă împuternicirile date mandatarului care sunt strict determinate de
contract, iar mandatul aparent reprezintă acele împuterniciri care, deşi nu sunt stabilite în
contract, rezultă din conținurul acestuia; executarea lor de către mandatar nu înseamnă
depăşirea instrucţiunilor acordate de mandant, acestea fiind uzuale între părţi sau în ramura în
care se exercita mandatul. Mandatul aparent nu trebuie confundat cu cazurile în care
mandatarul este nevoit de a se abate de la instrucţiunile primite în interesul mandatarului şi a
recurs la executarea lor până la primirea învoirii necesare din motive ce au dictat săvârșirea
acţiunilor imediat. Drepturile şi obligaţiile părţilor Obligaţiile mandatarului:
- sa execute în strictă conformitate cu instrucţiunile mandantului acţiunile
ce constituie obiectul contractului;
- sa-şi prezinte darea de seama în perioada şi în volumul prevăzut de
contract;
- să transmită mandantului tot ce a primit în urma executării obligaţiilor,
dacă contractul nu prevede altceva;
- până la recurgerea la efectuarea unor acţiuni neprevăzute în contract,
dictate de schimbarea situaţiei sau de alte împrejurări, să ceară acordul mandantului;
- în cazul imposibilităţii de a cere permisul în condiţiile indicate mai sus,
de a proceda numai în interesele mandantului.
Drepturile mandatarului:

3
 - să primească comisionul stabilit de contract. Comisionul poate fi stabilit
fie prin indicarea unei sume fixe în cazul în care sunt îndeplinite acţiunile ce constituie
obiectul contractului, fie prin indicarea unei cote procentuale faţă de rezultatul obţinut
(în cazul când aceasta este posibil), fie prin indicarea unui minim care va fi achitat de
mandant indiferent de rezultatul obţinut şi care va fi corectat în dependenţă de
rezultatele obţinute;
- să primească toate despăgubirile pentru cheltuielile suportate în vederea
îndeplinirii acţiunilor ce au constituit obiectul contractului.
Obligaţiile mandantului:
- de a achita comisionul stabilit de contract;
- de a se pronunţa asupra necesităţii acordării atribuţiilor suplimentare în
cazurile cerute de mandatar, sub sancţiunea pierderii posibilităţii de a înainta obiecţii
privind necesitatea abaterii de la instrucţiunile acordate.
Drepturile mandantului:
- de a cere de la mandatar darea de seamă privind acţiunile săvârșite;
- de a cere transmiterea a tot ceea ce a primit mandatarul în urma
executării
obligaţiilor sale.
Varietăţi ale contractului de mandat.
Comercianţii din diferite ţări utilizează contractul de mandat în diverse domenii, astfel
încât fiecare spectru de utilizare a acestui instrument juridic și-a creat specificul său care
permite de al deosebi de mandatul utilizat în alte domenii. La momentul actual răspândite sunt
contractele de mandat în domeniul controlului calităţii mărfii și în domeniilor expediţiilor.
Contractul de mandat pentru controlul calităţii mărfii.
Obiectul prezentului contract constituie serviciile în domeniul efectuării verificării
calităţii mărfurilor. Serviciile date sunt specificate prin indicarea mărfurilor care urmează a fi
supuse controlului, locului unde va fi executat controlul, metodei de control, modului de
expunere a rezultatelor controlului, împuternicirile mandatarului, remunerația serviciilor
prestate de mandatar
Subiectele. în calitate de mandatar în acest contract apar societățile specializate în
controlul calităţii mărfurilor. În calitate de mandant sunt întreprinderile de export sau de import
care sunt interesate de a proba calitatea mărfii fie datorita existenţei unei asemenea clauze in
contract, fie în fie în virtutea prevederilor legii. Comerţul internaţional a generat apariţia mai
multor genuri de întreprinderi specializate în controlul calităţii mărfii. Criteriul de bază de
4
clasificare a acestor întreprinderi este marfa supusă controlului calităţii. Astfel, există
întreprinderi specializate în controlul calităţii produselor petroliere, a cerealelor etc.
Rezultatele controlului. La finele fiecărei operaţiuni de control al calităţii, mandatarul
îşi
expune opinia privind corespunderea sau nu condiţiilor stabilite de contractul de vânzare a
mărfii verificate. Opinia data trebuie exprimată în modul stabilit de contractul de mandat în
modul care ar permite mandantului de a-şi forma o imagine clara despre calitatea mărfii. De
obicei, asemenea opinii sunt expuse într-o concluzie care va conţine denumirea mărfii supuse
controlului, locul exercitării controlului, metoda folosită pentru determinarea calităţii, indicii
stabiliţi de control care caracterizează marfa şi concluzia privind calitatea.
Contractul de mandat pentru expediţii internaţionale. Obiectul prezentului contract
reprezintă serviciile acordate de un comerciant specializat în organizarea expediţiei şi
reexpediţiei mărfurilor în cadrul schimbului internaţional. Scopul contractului reprezintă
organizarea procesului de import/ xport al mărfurilor transportate în trafic feroviar, rutier,
aerian, maritim, fluvial sau combinat, în tranzit sau direct. Suplimentar la aceasta ca obiect pot
deveni consultaţiile mandatarului în domeniul transportului (spre exemplu căutarea căii de
transport celei mai rapide sau celei mai ieftine). De asemenea ca servicii a acestui contract pot
apărea asigurarea mărfii, efectuarea procedurilor vamale. Pentru serviciile prestate mandatarul
percepe comisionul convenit de părţi în contractul de mandat.

2. Contractul internaţional de comision.

Caracteristica generală.
Contractul de comision constituie una din varietăţile intermedierii comerciale, utilizată
în diferite domenii ale schimbului internaţional de mărfuri sau aferente acestuia. Contractul
internațional de comision reprezintă acordul de voinţă între doua părţi, dintre care una,
comisionarul, se angajează sa efectueze anumite acte juridice în numele său, dar pe contul altei
părţi, comitent, contra unui comision. Elementul de extraneitate se manifestă prin faptul că
părțile contractului își au sediile sau reședințele în state diferite, fie că ele se află în același stat,
iar actele juridice trebuie să fie săvârșite pe teritoriul altui stat. Este un contract consensual,
sinalagmatic, comutativ, cu titlu oneros.
Operaţiunea de comision prezintă avantaje atât pentru comisionar, a cărui remuneraţie
este proporţională cu volumul afacerilor încheiate prin activitatea sa, cât şi pentru comitent,
care este scutit de grija controlului şi supravegherii, cu atât mai mult că comisionarul este

5
profesionist în domeniul respectiv. Comitentul beneficiază de competenta şi prestigiul pe care
comisionarul le are în regiunea sau în ţara respectivă.
Diferite legislaţii reglementează în mod diferit contractul de comision, iar cele din
sistemul anglo-saxon nu-1 cunosc, acesta fiind înlocuit de contractul de agenţie. Contractul de
comision se poate prezenta sub doua forme:
a) într-o primă formă, comisionarul acţionează în nume propriu (nomine proprio),
dar pe contul comitentului; în acest caz el este parte în contractul încheiat cu terţul şi rămâne în
cercul contractual până la executarea definitivă a obligaţiilor rezultând din acest contract; în
calitate de debitor el poate fi urmărit de către terţ pentru plăti; în calitate de creditor el poate să
exercite împotriva terţului toate drepturile născute din contract;
b) în altă formă, comisionarul tratează în numele comitentului (nomine alieno) şi,
drept urmare, este supus la toate regulile mandatului. În acest sens se prezintă, de pildă,
instituţia în dreptul francez, unde contractul de comision apare sub ambele forme.
În RM contractul de comision este reglementat de art.1511-1524 C.civ., la care se
adaugă art.1713-1722 C.civ. care reglementează activitatea comisionarului profesionist.
În comerțul internațional contractul de comision are doua varietăţi: contract pentru
vînzare (export) şi contract pentru cumpărare (import). Atât prima varietate cât şi a doua pot
îmbrăca forma contractului de vânzare (cumpărare) de mărfuri sau de vînzare (cumpărare) de
servicii.
Contractul de comision pentru vânzare (export) Comitentul
are următoarele obligaţii:
a) întocmirea cererilor de ofertă/ofertelor sau arătarea indicilor pentru întocmirea
ei
b) punerea la dispoziţia comisionarului a documentaţiei ce caracterizează; marfa
sau
serviciile (documentaţia tehnica, certificat de calitate, certificat de origine etc.);
c) indicarea condiţiilor dorite de comercializare a mărfii sau serviciilor;
d) pronunţarea asupra proiectelor de contract elaborate de comisionar;
e) participarea la soluţionarea reclamaţiilor provenite de la partenerii străini;
f) achitarea comisionului stabilit.
Contractul poate prevedea şi alte obligaţii, in dependenta de sfera de aplicare a
contractului, cum ar fi clauza de exclusivitate, conform căreia comisionarul este unicul
împuternicit al comitentului pe un anumit teritoriu sau în privința unor mărfuri sau servicii.
Comisionarul are următoarele obligaţii:
6
 a) pe baza instrucţiunilor primite să întocmească cererea de oferta, oferta
sau proiectul viitorului contract şi să le transmită comitentului spre aprobare; să
negocieze şi să semneze în nume propriu contractul de vânzare de mărfuri sau prestări
de servicii;
b) să obţină, în cazurile necesare, licenţe, permise şi alte asemenea învoiri,
să efectueze
procedurile vamale, sa angajeze transportator, să asigure marfa etc.
c) să întocmească documentele necesare pentru ca comitentul să încaseze
suma necesara;
d) să ia parte în cazurile necesare la soluţionarea litigiilor.
Contractul de comision pentru cumpărare (import)
Comitentul este obligat:
a) să examineze cererile de ofertă sau ofertele parvenite de la comisionar şi să-şi
expună opțiunea privind necesitatea contractării;
b) să avizeze proiectul de contract întocmit de comisionar;
c) să înainteze reclamaţiile necesare fată de expeditor sau cărăuş când este
necesar;
d) să achite comisionul stabilit etc.
Comisionarul este obligat:
a) să negocieze şi să încheie contractul de cumpărare a mărfurilor sau serviciilor;
b) să prezinte pentru aviz proiectul acestui contract;
c) să asigure marfa;
d) să transmită instrucţiunile de vămuire comitentului sau altor implicaţi;
e) să acorde asistenţa comitentului pentru soluţionarea reclamaţiilor şi apărarea
intereselor.

3. Contractul internaţional de agent (agenție).

Contractul internaţional comercial de agent (sau agenţie) provine din dreptul
anglosaxon (contract of agency), care nu cunoaşte instituţia mandatului şi a comisionului,
contractul de agenţie înlocuindu-le pe ambele. Asemănarea cu contractele de mandat şi de
comision se manifestă prin faptul că în baza acestui contract agentul apare fie ca mandatar,
fie ca comisionar, fie că ambele elemente se îmbina în unul şi acelaşi contract, ceea ce îi
permite agentului să aleagă poziţia sa în funcţie de situaţiile stabilite în contract. În pofida
faptului că legislaţia continentală cunoaşte instituţiile mandatului şi comisionului care din
punct de vedere juridic permit excelent de a înlocui contractul de agent, comercianţii tot mai
7
mult recurg la semnarea contractelor de agent sau agenţie comercială, prin care îmbină într-
un mod sau altul caracterele mandatului sau ale comisionului. Importanța acestui contract
pentru comerțul internațional a determinat organizațiile internaționale care se ocupă cu
unificarea lex mercatoria să codifice uzanțele comerciale internaționale cele mai utilizate în
această materie. Astfel, în Principiile UNIDROIT a fost inclus un capitol întitulat
”Competența agenților”, iar Camera Internațională de Comerț de la Paris a elaborat o
culegere întitulată ”Contractul Internațional de Agenție” (Publicația nr.644/2002).
Mai mult ca atât, un șir de sisteme juridice de tradiție roman-germanică au
recepționat contractul de agenție din common law. În Republica Moldova contractul de
agenţie comercială este reglementat de art.1701 – 1712, care transpun regulile Directivei
Consiliului din 18 decembrie 1986 privind coordonarea legislației statelor membre
referitoare la agenții comerciali independenți (86/653/CEE)3.
Potrivit C. civ. al RM, prin contractul de agenție comercială o parte (agent comercial)
se obligă să acționeze în mod permanent în calitate de intermediar care desfășoară activități
independente pentru a negocia sau a încheia contracte în numele celeilalte părți (principal), iar
principalul se obligă să îi plătească remunerație pentru activitățile respective (art.1701 alin.1).
Sarcinile principale ale agentului comercial este de a cerceta piața, de a atrage clienți,
de a promova vânzarea sau cumpărarea de produse și de a negocia condițiile contractuale
încheiate între principal și cumpărători sau vânzători. Agentul poate suplimentar să fie
împuternicit să încheie contracte din numele principalului. Este important de reținut că
agentul comercial întotdeauna acționează ca o persoană fizică sau juridică independentă.
Practica comercială distinge: agenţie generală, în baza căreia agentul are împuterniciri
de ansamblu pe o anumită perioadă de timp şi agenţie specială, prin care agentul are
obligaţiuni în privinţa unui obiectiv bine stabilit.
Agentul comercial are următoarele obligații principale:
1) să depună eforturi rezonabile pentru a negocia, pe contul principalului, şi pentru
a încheia contractele în privinţa cărora agentul comercial a primit indicaţii să le încheie; să
urmeze indicaţiile rezonabile ale principalului, dacă acestea nu afectează în mod semnificativ
independenţa agentului comercial (art. 1702);
2) să furnizeze principalului în special informaţia privind: a) contractele negociate
sau
încheiate; b) condiţiile pieţei; c) solvabilitatea şi alte caracteristici privind clienţii (art. 1703);

3 https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:31986L0653
8
 3) să ţină evidenţa corespunzătoare privind contractele negociate sau încheiate din
numele principalului (art. 1704);
Agentul comercial are dreptul la comision pentru oricare contract încheiat cu un
client, dacă contractul a fost încheiat ca rezultat al eforturilor agentului comercial. Art. 1703-
1708 C.civ. RM reglementează detaliat dreptul agentului comercial la comision pe durata
agenţiei comerciale și după încetarea agenţiei comerciale, scadenţa comisionului și stingerea
dreptului la comision.

4. Contractul internațional de distribuție.

Spre deosebire de legislațiile multor țări, unde contractul vizat este unul nenumit,
Codul civil modernizat al RM, reglementează expres contractul de distribuție. Potrivit
art.1736, acesta este definit drept contractul prin care o parte (furnizorul) se obligă să
furnizeze celeilalte părţi (distribuitorul) produse, în mod continuu, iar distribuitorul se obligă
să cumpere produsele date, sau să le ia şi să plătească pentru ele şi să le furnizeze altora din
numele şi pe contul distribuitorului.
La nivel internaţional nu există reglementări juridice uniforme ale contractului de
distribuţie. De aceea, în circuitul comercial internaţional participanţii relaţiilor de distribuţie
se conduc de principiile şi obiceiurile generale ale circuitului comercial internaţional – lex
mercatoria. Importanța acestui contract pentru comerțul internațional a determinat Camera
Internațională de Comerț de la Paris să elaboreze un document întitulat ”Contractul de
Distribuție” (Publicația nr.646/2002).
Contractul internațional de distribuţie reprezintă un acord, prin care o parte, numită
”furnizor” se obligă să furnizeze bunurile produse sau achiziționate de el celeilalte părți numite
”distribuitor”, care se obligă să achiziționeze produsele în proprietatea sa și, ulterior, din contul
și în numele său propriu, să revândă produsele și să presteze furnizorului serviciile convenite,
precum extinderea rețelei de distribuție, menținerea și creșterea volumului de mărfuri vândute,
organizarea și furnizarea de logistică și livrarea mărfurilor în rețeaua de vânzare cu amănuntul,
furnizarea de publicitate și resurse informaționale către comercianții cu amănuntul și către
potențialii consumatori, în scopul păstrării reputaţiei lui profesionale şi consolidarea poziţiei
lui pe piaţă. Elementul de extraneitate a acestui contract se manifestă prin faptul că furnizorul
și distribuitorul își au sediul sau reședința în state diferite. Este un contract sinalagmatic,
consensual, comutativ, cu titlu oneros.

9
 Contractul internațional de distribuție este un contract complex, deoarece permite
combinarea unui complex de obligații diferite într-un singur contract. Obiect al contractului
reprezintă acţiunile furnizorului de furnizare a produselor către distribuitor şi totalitatea
acţiunilor distribuitorului, îndreptate spre realizarea acestor produse, obligații care, după natura
lor, constituie elemente ale diferitor contracte civile (de prestare a serviciilor, de depozit, de
vânzare-cumpărare, de agent comercial etc). Este un contract sinalagmatic, consensual,
comutativ, cu titlu oneros.
Contractele de distribuție se încheie între furnizor (care adeseori este și producătorul
produselor) și distribuitor (care poate fi un vânzător en gros sau en detail). Furnizorul se
obligă să furnizeze distribuitorului produse, iar distribuitorul se obligă să cumpere,
distribuie și să promoveze acele produse din nume propriu și pe cont propriu. Regulile
distribuției se aplică dacă partea care distribuie produsele o face din nume propriu, adică
distribuitorul revinde produse pe care le-a cumpărat de la furnizor. Acesta este principalul
criteriu de distincție dintre distribuție și agenția comercială, în cazul ultimei agentul
comercial nu devine proprietar al produselor.
În funcție de modul în care părțile colaborează, se deosebesc următoarele tipuri ale
distribuției:
a) contractul de distribuţie exclusivă este contractul de distribuţie în virtutea
căruia
furnizorul se obligă să furnizeze produse unui singur distribuitor pe un teritoriu determinat;
b) contractul de distribuţie selectivă este un contract de distribuţie în virtutea
căruia furnizorul se obligă să furnizeze produse, direct sau indirect, numai distribuitorilor
selectaţi pe baza unor criterii stabilite;
c) contractul de cumpărare exclusivă este un contract de distribuţie în virtutea
căruia distribuitorul se obligă să cumpere, sau să ia şi să plătească produse doar de la
furnizor sau de la o persoană desemnată de furnizor.
Obligațiile furnizorului :
- să furnizeze produsele comandate de către distribuitor, în măsura posibilă și cu
condiția ca comanda să fie rezonabilă;
- să ofere distribuitorului, la un preț rezonabil, toate materialele publicitare pe care
le deține și care sunt necesare pentru distribuirea și promovarea corespunzătoare a produselor;
- să depună eforturi rezonabile pentru a nu prejudicia reputația produselor;
- să furnizeze distribuitorului informații privind: caracteristicile produselor;
prețurile și condițiile de furnizare a produselor; prețurile recomandate și condițiile pentru
10
refurnizare a produselor către clienți; comunicațiile relevante dintre furnizor și clienți și
campaniile de publicitate relevante pentru desfășurarea activității comerciale ;
- să acorde distribuitorului dreptul exclusiv de a revinde mărfurile ce constituie
obiectul contractului pe un anumit teritoriu (obligație valabilă doar pentru contractul de
distribuție exclusivă).
Obligațiile distribuitorului :
- să plătească prețul mărfii livrate de furnizor ;
- să depună eforturi rezonabile pentru a promova produsele;
- să avertizeze furnizorul într-un termen rezonabil atunci când prevede că
comenzile sale vor fi în mod semnificativ mai mici decât comenzile la care furnizorul a avut
motive să se aștepte;
- să urmeze indicațiile rezonabile date de furnizor, care au drept scop asigurarea
distribuirii corespunzătoare a produselor sau menținerea reputației ori caracteristicilor distincte
ale produselor;
- să permită furnizorului acces rezonabil la spațiile sale pentru ca furnizorul să
verifice dacă distribuitorul se conformează standardelor convenite prin contract și indicațiilor
rezonabile date ;
- să depună eforturi rezonabile pentru a nu prejudicia reputația produselor;
- să furnizeze furnizorului informații privind: acțiunile înaintate sau amenințate de
a fi înaintate de către terți în privința drepturilor furnizorului asupra obiectului de proprietate
intelectuală și încălcări de către terți ale drepturilor furnizorului asupra obiectului de
proprietate intelectuală;
- să revândă mărfurile exclusiv în limitele teritoriului stabilit în contract (obligație
valabilă doar pentru contractul de distribuție exclusivă).
Deosebirea esențială între distribuția exclusivă și cea neexclusivă este că, dacă
părțile au convenit asupra exclusivității, ele au o relație mai strânsă, ceea ce impune un grad
mai înalt de colaborare și loialitate reciprocă, iar partea care acordă exclusivitatea o face
pentru a obține în schimb un avantaj. Prin urmare, furnizorul care se obligă să nu trateze cu
alți distribuitori, ci încheie o distribuție exclusivă sau selectivă are dreptul să dea
instrucțiuni și să verifice modul în care ele sunt urmate. Iar dacă un distribuitor se obligă să
cumpere anumite produse exclusiv de la un furnizor, distribuitorul primește și materiale
publicitare. În contractele de distribuție neexclusivă, raportul dintre părți nu este atât de
puternic, acestea dispunând de o libertate mai mare privind afacerile cu alți parteneri.

11
 5. Contractul internațional de franchising (franciză).
Prin franchising (franciză) se înţelege operaţiunea în baza căreia franchizorul se obligă
să-i acorde franchizatului dreptul de a vinde bunuri sau a presta servicii, sub marca de fabrică
sau de servicii, precum şi să-i acorde licenţele necesare sau know-how-ul necesar pentru
realizarea producţiei sau serviciilor în schimbul unei plăti. Operaţiunea de franchising include
suplimentar la producerea mărfurilor sau prestarea serviciilor în baza licenţelor sau know-how
şi orice alte vânzări indirecte cum ar fi în baza contractului de mandat, comision, consignaţie.
În baza acestui contract, franchizorul beneficiază de extinderea reţelei sale de desfacere, fără a
investi capital în acest domeniu, iar franchizatul beneficiază de posibilitatea de a fabrica
produse, a comercializa sau a presta servicii în baza unor tehnologii noi sau a unor mărfuri noi
de o calitate înalta sub o marcă deja cunoscută. Elementul de extraneitate în contractul
internațional de franchising se manifestă prin faptul că părțile își au sediul sau reședința
obișnuită în state diferite.
La nivel internaţional nu există reglementări juridice uniforme ale contractului de
franchising. De aceea, în circuitul comercial internaţional participanţii relaţiilor în acest
domeniu se conduc de principiile şi uzanțele generale ale circuitului comercial internaţional –
lex mercatoria. Importanța acestui contract pentru comerțul internațional a determinat Camera
Internațională de Comerț de la Paris să elaboreze un document întitulat ”Contractul Model de
Franchising Internațional” (Publicația nr.712/2011).
În Republica Moldova contractul de franchising, numit franciză, este reglementat de
art.1723-1735 C.civ. Potrivit art. 1723, contractul de franciză este contractul prin care o parte
(francizor) acordă celeilalte părţi (francizat), în schimbul unei redevenţe, dreptul de a desfăşura
o activitate comercială (activitatea de franciză) în cadrul reţelei francizorului, cu scopul de a
furniza anumite produse din numele şi pe contul francizatului, iar francizatul are dreptul şi
obligaţia de a folosi denumirea comercială, marca sau alte obiecte ale drepturilor asupra
obiectului de proprietate intelectuală, know-how şi metode ale activităţii comerciale ale
francizorului. Este un contract sinalagmatic, consensual, comutativ, cu titlu oneros.
Elementele esențiale care caracterizează raportul de franciză sunt:
a) acordarea dreptului de a opera metoda de business a francizorului, care
includ licența pentru exploatarea drepturilor de proprietate intelectuală și a know-how-
ului
(afacerea);

12
 b) vânzarea anumitor produse (contractul de distribuție);
c) independența francizatului; acesta acționează din nume propriu și pe cont
propriu
și își desfășoară propria afacere;
d) remunerarea financiară directă sau indirectă a francizorului.
Contractele de franciză urmează a fi delimitate de simplele contracte de distribuție.
În primul rând, franciza ar putea să aibă ca obiect nu doar distribuirea produselor; în cazul
francizei francizatul primește dreptul de a opera metoda de business a francizorului, care
include licența pentru exploatarea drepturilor de proprietate intelectuală și a know-how-ului.
Există 3 tipuri de franciză:
a) industrială – francizatul produce bunuri potrivit instrucțiunilor francizorului și le
vinde sub marca francizorului;
b) de distribuție – francizatul pur și simplu vinde anumite bunuri într-un magazin ce
poartă denumirea sau simbolica francizorului;
c) de servicii – francizatul prestează un serviciu sub denumirea sau marca
francizorului.
Obligațiile francizorului:
- înaintea încheierii contractului să informeze francizatul privind : a)
întreprinderea și experiența francizorului; b) obiectele relevante ale drepturilor de proprietate
intelectuală, inclusiv caracteristicile know-how-ului relevant; d) sectorul comercial și
condițiile pieței; e) metodele particulare ale francizei și desfășurarea acesteia; f) structura și
mărimea rețelei de franciză; g) comisioanele, redevențele și orice alte plăți periodice;
- pe durata executării contractului să informeze francizatul privind: a) condițiile
pieței; b) rezultatele comerciale ale rețelei de franciză; c) caracteristicile produselor; d)
prețurile și condițiile de furnizare a produselor; e) prețurile recomandate și condițiile pentru
refurnizare a produselor către clienți; f) comunicările relevante dintre francizor și clienți în
teritoriu; g) campaniile de publicitate ;
- să acorde francizatului dreptul de a exploata obiectele drepturilor asupra
obiectului de proprietate intelectuală în măsura necesară pentru desfăşurarea activităţii de
franciză;
- să depună eforturi rezonabile pentru a asigura exercitarea netulburată şi continuă
a acestui drept ;

13
 - să ofere francizatului asistență sub forma cursurilor de formare, îndrumărilor și
consilierii, în măsura necesară desfășurării activității de franciză, fără costuri suplimentare
pentru francizat, precum și altă asistență ;
- să depună eforturi rezonabile pentru a promova și a menține reputația rețelei de
franciză (art. 1724 – 1731 C.civ. RM).
Obligațiile francizatului:
- să plătească francizorului comisioanele, redevențele sau alte plăți periodice
convenite în contract ;
-să furnizeze francizorului informații privind: a) acțiunile înaintate sau amenințate de a
fi înaintate de către terți în privința drepturilor francizorului asupra obiectului de proprietate
intelectuală; și b) încălcări de către terți ale drepturilor francizorului asupra obiectului de
proprietate intelectuală ;
- să depună eforturi rezonabile pentru a desfășura activitatea de franciză în
conformitate cu metodele activității comerciale ale francizorului;
- să urmeze indicațiile rezonabile ale francizorului privind metodele activității
comerciale și menținerea reputației rețelei;
- să manifeste prudență rezonabilă pentru a nu dăuna rețelei de franciză ;
- să permită francizorului acces în condiții rezonabile la spațiile sale pentru ca
francizorul să verifice dacă francizatul se conformează metodelor activității comerciale și
indicațiilor francizorului;

-să ofere francizorului acces în condiții rezonabile la registrele sale contabile

(art.17311735 C.civ. RM).

14