1.

Crucea și omul cel vechi

Stephen Kaung

Romani 6:6 - ”...știind aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit cu El, pentru
ca trupul păcatului să fie desființat, ca noi să nu mai fim robi ai păcatului.”

Să ne rugăm: Domnul nostru drag, vrem să Îți mulțumim pentru că ne-ai adunat
împreună în această dimineață. Cu adevărat, în Numele Tău cel Sfânt ne-am adunat.
Îți mulțumim și Te lăudăm că acolo unde este Numele Tău, acolo Se află și prezența
Ta. Doamne drag, ne aflăm în Însăși prezența Ta; stăm pe teren sfânt și dorim să ne
scoatem încălțămintea din picioare înaintea Ta. dorim să ne proșternem înaintea Ta
și să spunem ”Doamne, ce ai să ne vorbești? Robii Tăi ascultă.” Cerem acestea în
Numele Tău scump. Amin.

Mulțumim Domnului că ne-a strâns laolaltă cu această ocazie. Știm că trăim zilele
din urmă. Venirea Domnului nostru Isus este atât de aproape și acum este momentul
să ne pregătim cu toții pentru a-L întâlni față în față. Și acesta este motivul pentru
care suntem adunați aici. Tema întâlnirii noastre este ”Crucea - Calea spre Împlinirea
Planului Veșnic al lui Dumnezeu”. Deși accentul va fi cu această ocazie asupra crucii,
sper că nu vom pierde din vedere că ea este doar o cale, un instrument folosit pentru
atingerea unui scop; crucea nu reprezintă ținta finală. Ținta este planul veșnic al lui
Dumnezeu. Nu trebuie să pierdem din vedere acest lucru și trebuie să îl avem în
permanență înaintea ochilor. Care este planul veșnic al lui Dumnezeu? Formulat
foarte simplu, acest plan este legat de Fiul Său. Dumnezeu vrea ca Fiul Lui să aibă
întâietate în toate lucrurile. Voia lui Dumnezeu este să adune toate lucrurile în Isus
Cristos - lucrurile din cer și cele de pe pământ. Inima Lui este concentrată asupra
Fiului Său preaiubit. Și datorită dragostei Sale pentru Fiul Lui, Dumnezeu I-a făcut
Fiului un dar de mare preț. Acest dar este biserica, iar noi, cei răscumpărați suntem
meniți a fi mireasa Mielului. Prin urmare, planul veșnic al lui Dumnezeu este în
esență acesta: Cristos și Biserica.

Există o singură cale de a împlini acest plan - crucea; nu există niciun alt mijloc de a
ajunge la împlinirea acestui plan. Crucea este calea trasată de Dumnezeu pentru
împlinirea planului Său și noi trebuie să urmăm această cale deoarece este singura
care ne va duce înapoi la planul veșnic al lui Dumnezeu.

Știm că la început crucea a fost un simbol al rușinii, al blestemului și al morții. De ce

astăzi ea este un semn al binecuvântării, al slavei și al biruinței? Nu din cauza ei
însăși; ci datorită lui Cristos cel răstignit. Domnul nostru Isus este Cel care
preschimbă rușinea crucii în slavă, blestemul ei în binecuvântare și moartea în
biruință. Astfel, în timp ce avem părtășie în jurul chestiunii crucii, vedem că locul
central nu îl ocupă crucea în sine, ci Cristos crucificat. Așadar, trebuie să Îl avem
întotdeauna pe Domnul nostru Isus Cristos înaintea noastră. Trebuie să urmăm calea
crucii, deoarece ea ne conduce la Cristos, ne conduce la biserică și la planul veșnic al
lui Dumnezeu.

Cu această ocazie, vom sublinia mai mult ce anume reprezintă crucea pentru noi. În
felul acesta, vom privi îndeaproape crucea și lumea - modul în care crucea ne
mântuiește din lume. Vom privi relația dintre cruce și lege - modul în care suntem
eliberați de lege prin cruce, ca să putem fi uniți prin căsătorie cu Altul, și anume cu
Domnul nostru Isus Cristos. Vom avea părtășie în jurul legăturii dintre cruce și
carne, căci atâta timp cât carnea nu este dată la moarte, Cristos nu va crește în noi.
Partea mea este să vorbesc despre relația dintre cruce și carne, și voi face aceasta
abordând trei aspecte: crucea și omul cel vechi, crucea și carnea și, în cele din urmă,
crucea și viața eului.

Păcatele noastre au fost iertate

Cu această ocazie ne vom concentra asupra legăturii dintre cruce și omul cel vechi. Să
citim din nou Romani 6:6: ”...știind aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit
cu El, pentru ca trupul păcatului să fie desființat, ca noi să nu mai fim robi ai
păcatului.” Am dori să abordăm această chestiune din perspectiva experienței
personale. Știm că în cartea Romani ni se oferă o etalare amplă a veștilor bune pe
care le-am primit din partea lui Dumnezeu. Cum ne apropiem de acestea din punctul
nostru personal de vedere? Desigur, în primul rând trebuie să vedem că am păcătuit.
Nu este vorba doar de faptul că așa ne spune Cuvântul lui Dumnezeu, ci de faptul că
Duhul Sfânt ne va convinge, va condamna păcatul nostru. ”Toți au păcătuit și sunt
lipsiți de slava lui Dumnezeu.” Nu există nicio excepție. Ce este păcatul? Păcatul
înseamnă să fii lipsit de slava lui Dumnezeu. Păcatul înseamnă să nu fim asemeni lui
Dumnezeu, în timp ce El dorește tocmai acest lucru. El ne-a creat după chipul și
asemănarea Lui și este dispus să Își dea propria viață pentru noi, ca să putem fi
transformați și conformați imaginii Fiului lui Dumnezeu.

Aceasta este voia lui Dumnezeu pentru noi și orice stare mai prejos de aceasta este
păcat în ochii lui Dumnezeu. Cum se va rezolva situația atunci când Duhul Sfânt
condamnă păcatul din viețile noastre? Cartea Romani ne spune că sângele prețios al
Domnului nostru Isus ne va curăța de toate păcatele noastre. Prin sângele Domnului
nostru Isus suntem îndreptățiți înaintea lui Dumnezeu.

Putem sta înaintea Lui nu datorită a ceea ce am făcut, nici prin meritele noastre, ci
numai datorită sângelui scump al Domnului nostru Isus Cristos. Cred că toți cei care
suntem aici (sper că nu există nicio excepție) am experimentat acest sânge prețios.
Slavă Domnului, El ne-a iertat păcatele! Slavă Lui căci ne-a dat o viață nouă și astăzi
avem o relație vie cu Dumnezeu! Noi beneficiem de o poziție privilegiată înaintea lui
Dumnezeu. În Romani 5:1-11, aflăm că am fost îndreptățiți prin sângele Domnului
nostru Isus, iar acum ne lăudăm cu nădejdea slavei lui Dumnezeu, știind cum El Și-a
dat viața pentru noi pe când eram încă păcătoși. Cu cât mai mult ar trebui acum să
trăim prin El! Prin urmare, ne lăudăm într-adevăr în Domnul, acum că totul este
rezolvat. Putem înainta tot mai mult, până ajungem în glorie. Dar, spre surprinderea
noastră, când dragostea dintâi începe să pălească, descoperim că nu suntem mântuiți
pe deplin de păcat. Păcatele noastre (la plural) sunt iertate, dar descoperim că încă
suntem sub puterea păcatului. Din această cauză, ne găsim în postura de a continua
să comitem păcate, fără să înțelegem cauza acestei stări. Dorim să facem voia lui
Dumnezeu, dar nu putem face ceea ce vrem să facem. Și cred că am trecut cu toții
prin această etapă. Știm că am crezut și credem în Domnul Isus, dar uneori începem
să ne îndoim cu privire la mântuirea noastră. De ce suntem încă sub puterea
păcatului? Cum putem fi eliberați de aceasta? Răspunsul îl găsim în Romani,
capitolul 5, începând cu versetul 12.

Principiul unuia singur și al multora/ Principiul ”Unul și mulți”

Pentru a putea înțelege situația, este nevoie să înțelegem mai întâi un principiu, care
se regăsește în Romani 5:12-21. Este vorba despre principiul ”unul și mulți”. Din
cauza neascultării unui singur om, toți au ajuns să fie condamnați, dar Slavă
Domnului, datorită dreptății Unuia singur, toți vor fi îndreptățiți. În ochii lui
Dumnezeu există doar doi oameni. De-a lungul veacurilor, în întreaga lume, din
perspectiva lui Dumnezeu, au existat doar doi oameni. Primul om este Adam, iar cel
de-al doilea este Cristos. Toți cei născuți în această lume sunt în Adam și toți care vor
fi născuți din nou în Cristos, vor fi în al doilea Om. Aceasta este calea lui Dumnezeu.

Prin urmare, deși există un număr foarte mare de oameni pe acest pământ, în ochii
lui Dumnezeu, există unul singur - Adam, tatăl nostru. Fiecare dintre noi este în el.
Deoarece Adam a păcătuit, noi toți am păcătuit. Știm că Adam a devenit păcătos
pentru că a comis păcat, dar noi, fiii și fiicele lui Adam, atunci când ne-am născut,
ne-am născut păcătoși. Și pentru că ne-am născut astfel, comitem păcate. Așa că, deși
faptele noastre păcătoase au fost spălate, curățate prin sângele prețios al Domnului
nostru Isus, noi am rămas păcătoși; și acesta este motivul pentru care continuăm să
păcătuim. Prin urmare, problema actuală nu este păcatul, ci păcătosul. Cum pot fi
salvați păcătoșii?

Scăpați de sub puterea păcatului

Romani 5:18: ”Așadar, după cum printr-o singură greșeală a venit o condamnare
peste toți oamenii, tot astfel, un singur act drept îi îndreptățește pe toți pentru viață”.
Asta s-a întâmplat atunci când am crezut în Domnul Isus - am fost îndreptățiți.
Versetul 19 spune: ”Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulți au
fost făcuți păcătoși, tot așa, prin ascultarea unui singur om, cei mulți vor fi făcuți
neprihăniți”. Versetul 19 ne arată cum am devenit păcătoși - nu pentru că am
păcătuit, ci din cauza lui Adam. din cauza unui singur om, adică a lui Adam, cei mulți
au fost considerați păcătoși. Prin urmare, acum, problema este omul cel vechi. Cine
este acest om vechi? Un frate drag, H. C. G. Moule, a spus: ”Tot ce ați fost ca fii
neregenerați ai lui Adam, constituie omul cel vechi”. Theodore Monod a avut o altă
definiție, și cred că este una deosebit de simplă. El a spus: ”Omul cel vechi este omul
de demult”. Deci, cine este omul cel vechi? Desigur, este Adam, și apoi toți cei care
sunt în Adam, pentru că Adam se referă la mai mult decât un singur individ. El este
un om corporativ; este capul unei federații. Așa că noi, care ne-am născut în această
lume, suntem în Adam. și pentru că Adam a păcătuit, păcatul a intrat în viața lui și a
stăpânit peste viața lui. Noi, cei care ne-am născut în Adam, ne-am născut cu păcat în
sufletul nostru și el a stăpânit peste noi.

Așa că, dacă nu suntem eliberați de Adam, dacă nu suntem salvați de omul cel vechi,
nu avem nicio cale de a birui păcatul, deoarece suntem sub puterea lui. Atunci când
ajungem la această chestiune de a fi eliberați de sub puterea păcatului, trebuie să fim
eliberați de omul cel vechi, de Adam. Cum ajungem în Adam? Prin nașterea noastră.
Cum ieșim din Adam? Există o singură cale, și aceasta este moartea. Așadar, în
aceasta constă Evanghelia, mântuirea pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru noi.
Când ajungem la acest aspect practic al modului în care putem fi eliberați de puterea
păcatului, trebuie să ne întoarcem spre omul cel vechi. Trebuie să ne întoarcem
atenția spre Adam.

Al doilea om și ultimul Adam

Avem în față lucrarea minunată a Domnului în 1 Corinteni 15, unde citim că primul
om este Adam, al doilea om este Cristos, iar al doilea Om este de asemenea și ultimul
Adam. Descoperim astfel că atunci când Domnul Isus a venit în această lume,
Cuvântul a devenit carne și a locuit în mijlocul oamenilor, plin de har și de adevăr.

Dumnezeu a devenit om, și atunci când a venit ca să devină om, a devenit ultimul
Adam. Deoarece El este cel din urmă Adam și, în același timp, este al doilea Om,
mântuirea este centrată asupra Lui. Noi înșine nu avem cum să ne spălăm singuri
păcatele, și nici nu avem cum să ne salvăm singuri de sub puterea păcatului. Putem
încerca, dar nu avem cum să reușim. Prin urmare, singura cale prin care putem găsi
scăpare de sub puterea păcatului este Isus Cristos, fiindcă El a venit în această lume
în același timp ca ultimul Adam și ca cel de-al doilea Om. Cu alte cuvinte, El este
Acela care pune capăt primului om, și El este Cel care Îl aduce în prim-plan pe cel de-
al doilea Om. Iar acesta este unul dintre motivele pentru care Domnul nostru Isus
Cristos a trebuit să fie crucificat. Pe cruce, El a purtat păcatele noastre în trupul Lui și
datorită sângelui Său vărsat, judecata a venit asupra Sa, iar noi suntem mântuiți. Și
nu doar atât, ci în același timp, fiind ultimul Adam, atunci când a murit pe cruce, în
El s-a sfârșit întreaga rasă adamică. În cartea Viața creștină normală, fratele nostru
W. Nee a folosit o ilustrație foarte clară, în special pentru poporul chinez, deoarece
noi ne putem dovedi proveniența genealogică de la Împăratul Galben. Rasa chineză
își are originea în acest împărat. Legenda spune că între Împăratul Galben și Zhu-
Yeu s-a purtat un mare război. În timpul bătăliei, la un moment dat, s-a lăsat o ceață
foarte groasă. Cum să te poți lupta pe ceață? Din fericire, Împăratul Galben a
inventat compasul și astfel, avându-l asupra sa, a putut continua lupta, a ieșit
învingător, iar Zhu-Yeu a fost ucis. Să presupunem că în timpul acelei bătălii
Împăratul Galben nu ar fi avut compasul și ar fi fost ucis de dușmanul lui. În acest
caz, frați și surori chinezi, unde am fi noi? Nu am exista niciunul dintre noi, deoarece
acest împărat este capul nostru federativ. Așa că, atunci când el a murit, am fi murit
și noi pentru că noi eram în el. Din fericire, el a trăit, iar noi suntem astăzi aici. Cred
că este o istorioară utilă deoarece ne ajută să înțelegem că avem un cap federativ.

Există încă o ilustrație pe care o putem folosi. În China, în ziua de azi, atunci când
moare cineva, pe piatra de mormânt este trecut numele acelei persoane. Numele de
familie este scris cu negru, iar prenumele lui este scris cu litere roșii. De ce? Pentru
că el a murit, dar familia mai are încă membri care trăiesc și poartă în continuare
acel nume de familie. Dacă însă ești ultimul membru al familiei tale și mori, atunci
ambele nume vor fi scrise cu roșu, deoarece în familia respectivă nu mai există
supraviețuitori care să poarte numele mai departe. Cred că este important să știm
aceste lucruri ca să putem înțelege că nu suntem singuri, nu suntem pe cont propriu;
noi avem o rădăcină și aparținem cu toții acestei rădăcini.

Iată cum Dumnezeu a folosit un mijloc minunat pentru a ne mântui de sub puterea
păcatului. De cele mai multe ori, noi vedem doar o parte din ceea ce Domnul Isus a
făcut pentru noi atunci când a fost crucificat. Noi știm că a purtat păcatele noastre în
trupul Lui și că a murit pentru noi. Cu alte cuvinte, El este substitutul/înlocuitorul
nostru. De multe ori însă, neglijăm celălalt aspect, și anume faptul că El a murit ca
cel din urmă Adam. Atunci când a murit El, s-a sfârșit cu întreaga rasă adamică. În
ce-L privește pe Dumnezeu, rasa adamică a luat sfârșit, iar noi, care eram în Adam
am murit în Cristos și am murit odată cu El. cu alte cuvinte, atunci când Cristos a
mers la cruce, ne-a luat pe toți împreună cu El, așa încât atunci când El a murit, am
murit și noi. El nu a murit numai ca înlocuitor al nostru, ci și ca reprezentant al
nostru. El nu a murit doar pentru noi, ci a murit drept noi. Când El a murit, am murit și
noi. S-a terminat cu rasa adamică. Tot așa, atunci când a fost înviat ca cel de-al doilea
Om, și noi am fost înviați împreună cu El. În Romani 6, aflăm despre modul cum am
fost am fost făcuți una cu El în moartea Sa, dar și în învierea Lui.

Știind aceasta

Să citim Romani 6. Aici scrie: ”Știind aceasta…”. Aici este vorba despre o cunoaștere
spirituală pe care trebuie să o avem. Știind aceasta - adică știind că ceva anume a fost
deja înfăptuit, realizat. Aceste cuvinte se referă mai mult la ceea ce numim adevăr
obiectiv. Ce înseamnă asta? Adevărul obiectiv este ceea ce Dumnezeu a realizat în
Isus Cristos. Tot ceea ce Domnul Isus a împlinit la crucea de pe Calvar este un adevăr
obiectiv și nu poate influențat sau afectat de vreo circumstanță sau de ceva ce facem
eu sau tu. Ceea ce a realizat Cristos la cruce a fost făcut o dată pentru totdeauna,
deoarece înaintea lui Dumnezeu este vorba de o lucrare terminată. Nu putem să o
diminuăm prin nimic, nu putem lua ceva din această lucrare și nici nu putem adăuga
ceva la ea. Acest fapt rămâne valabil pentru toate timpurile. Nu este ceva ce poate fi
afectat de timp sau spațiu.

Așadar, atunci când Cristos a murit acum două mii de ani, în ochii lui Dumnezeu
toate păcatele lumii au fost răscumpărate. În dreptul tău, faptul că păcatele îți sunt
sau nu iertate este o experiență personală pentru care trebuie să crezi, dar înaintea
lui Dumnezeu totul este deja pregătit. Același lucru este adevărat și cu privire la
moartea lui Cristos pe cruce. El nu a murit doar ca persoană individuală, ci și în sens
corporativ. Așa că, atunci când El a murit, a murit întreaga rasă adamică. În ochii lui
Dumnezeu, rasa adamică este terminată, încheiată. Desigur, noi trebuie să ajungem
să cunoaștem aceasta și să o credem în mod personal.

Prin urmare, mai întâi de toate, trebuie să cunoaștem acest adevăr veșnic, și este un
adevăr foarte simplu. Când Cristos a murit, tu ai murit în El. în cartea Viața creștină
normală, fratele nostru, Watchman Nee, și-a relatat experiența personală. El a fost
mântuit și timp de șapte ani după mântuirea sa, s-a luptat cu nelămuriri în această
privință. Știa că păcatele i-au fost iertate, dar a descoperit că după ce a crezut în
Domnul Isus, a continuat să păcătuiască. Nu voia să facă asta, dar nu se putea abține.
Așa că s-a luptat timp de șapte ani. A postit, s-a rugat și a cerut ajutorul celor din jur.
Și ori de câte ori cerea ajutor cuiva, primea ca răspuns aceleași cuvinte: ”Trebuie să te
socotești mort față de păcat.” Așa că a încercat să facă asta, dar cu cât încerca mai
mult să se considere mort, cu atât vedea mai vie puterea păcatului. Și a continuat să
se lupte timp îndelungat. A ajuns până în punctul în care a spus că dacă nu va fi
eliberat de păcat, nu va mai predica. Într-o zi, citea din cuvântul lui Dumnezeu și a
primit lumină. A văzut că Dumnezeu l-a așezat în Cristos, așa că atunci când Cristos a
murit, a murit și el. A înțeles că nu este vorba despre cum va muri, ci despre faptul că
acum două mii de ani, el era deja mort în Cristos. Și când a văzut aceasta, a fost
simplu să se considere mort față de păcat, deoarece se baza acum pe un fapt concret,
nu pe un sentiment. În acel moment a fost atât de ridicat. A coborât scările și l-a
văzut pe fratele care lucra la bucătărie. L-a prins de braț și l-a întrebat: ”Frate, știi că
am murit?” Acel frate l-a privit, dar nu putea înțelege despre ce e vorba. Fratele Nee a
mărturisit că îi venea să meargă pe toate străzile Shanghaiului și să strige în gura
mare că a murit. Aceasta înseamnă expresia ”știind aceasta”.

Trebuie să știm aceste lucruri. Această cunoaștere nu este doar o înțelegere la nivelul
minții. Dacă înțelegi doar cu minte și încerci să te consideri mort, vei descoperi că
ești foarte viu. Dar dacă ajungi să cunoști aceasta în duh, Domnul îți dă înțelegere și,
astfel, vezi crucea în duhul. Îl vezi pe Cristos crucificat și îți vezi vechiul eu în El; vezi
că atunci când El a murit, ai murit și tu. Aceasta este o realitate veșnică. Este ceva
împlinit, finalizat. Nu mai e nevoie să faci nimic. Doar socotești faptul acesta ca fiind
adevărat, și devine foarte ușor. Iar când te consideri mort față de păcat și viu pentru
Dumnezeu, nu uita că această realitate este în Cristos. Ori de câte ori te întorci spre
tine însuți, nu mai este real pentru că realitatea nu se găsește în tine; realitatea,
adevărul este în Isus Cristos. Prin urmare, numai dacă consideri aceste lucruri în
Cristos, descoperi cum sunt ele reale, adevărate.

Natura păcătoasă izolată

Așadar, Romani 6:6 spune: ”Știind aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit
împreună cu El…”. Care este urmarea? ”...pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat
de puterea lui (să fie anulat), ca să nu mai slujim păcatului”. Eu am fost mântuit în
mijlocul grupării Sfințenia. Printre acești oameni există o învățătură care spune că
este necesară o a doua binecuvântare. Prima binecuvântare vine atunci când îți
mărturisești păcatele, crezi în Domnul Isus și păcatele îți sunt iertate. Dar e nevoie de
a doua binecuvântare, iar aceasta are loc atunci când rădăcina păcatului din tine este
eradicată. Când acea rădăcină este îndepărtată, nu mai păcătuiești. Eu am fost
mântuit în mijlocul acestor oameni. Din păcate, chiar în timpul acelei conferințe,
fondatoarea acelei organizații și-a pierdut cumpătul. Ei aveau o explicație și pentru
astfel de momente: nu este vorba de păcat, ci de slăbiciune. Însă eu nu am putut
accepta justificările lor. Calea de a fi eliberat de păcat nu este eradicarea lui. Păcatul,
ca putere, va exista în noi până în ziua când vom muri. Atâta timp cât trăim pe
pământ, e acolo, prezent. Care este atunci calea de scăpare a lui Dumnezeu? Este
izolarea. Așa spune Romani 6:6: “Știind aceasta, că omul nostru cel vechi a fost
răstignit împreună cu El, astfel încât trupul păcatului să poată fi anulat, ca noi să nu
mai slujim păcatului”/ ”Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună
cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu
mai fim robi ai păcatului”. Aici, păcatul este abordat ca o putere. Știm că după ce
strămoșul nostru, Adam, a păcătuit, păcatul - ca putere - a intrat în viața lui și a
devenit stăpânul ființei sale. Iar acest păcat locuiește în sufletele noastre, în omul
nostru cel vechi. Omul nostru cel vechi este ca un guvernator. Păcatul este stăpânul
care va da porunci omului cel vechi, iar omul cel vechi va transmite poruncile către
trup, deoarece acest trup este acum un trup al păcatului. Acțiunea de a păcătui
reprezintă lucrarea acestui trup.

Trupul păcatului este anulat/eradicat

Care este calea de eliberare? În loc să dezrădăcineze păcatul din noi - el rămâne acolo
- calea de eliberare este darea la moarte a omului cel vechi. Cu alte cuvinte, atunci
când păcatul dă o poruncă, nimeni nu o recepționează, iar astfel, trupul păcatului
este anulat. Termenul ”anulat” nu înseamnă ”anihilat”, ci ”neangajat”. Acest trup era
angajat/folosit de păcat, iar acum el a devenit șomer/neangajat. Aceasta este calea
prin care noi nu mai slujim păcatului. Așadar, frați și surori, Îi mulțumim Domnului
pentru calea minunată de eliberare pe care o folosește, și anume, calea izolării. El va
îngădui totdeauna păcatului să rămână acolo, și asta cu un motiv bine întemeiat.
Trebuie să avem grijă, să fim smeriți, iar păcatul este atât de izolat încât nu mai poate
face nicio lucrare, iar trupul păcatului este astfel neangajat.
Socotiți omul cel vechi ca fiind mort

După ce am cunoscut acest fapt, pasul următor se găsește în Romani 6:11: ”Tot astfel,
socotiți-vă și voi morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul
nostru.” Întâi, vedem că omul cel vechi este mort, iar apoi îl socotim mort în Isus
Cristos și deasemenea, ne socotim pe noi înșine vii pentru Dumnezeu. Aceasta este
credința. Ea se bazează pe fapte/ realități, nu pe sentimente. Ori de câte ori începem
să ne concentrăm asupra sentimentelor, descoperim că omul cel vechi este cât se
poate de viu, pentru că am ieșit din Cristos. Dar atunci când privim la Cristos, vedem
că omul cel vechi este mort, iar noi suntem vii în Isus Cristos. Acesta este primul pas.

Trupul păcatului este neangajat

Acesta este al doilea pas. Cum rămâne cu acest trup? El este acum neangajat și are
nevoie să fie reangajat. Așadar, în versetul 13 citim: ”Să nu mai daţi în stăpânirea
păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii, ci daţi-vă pe voi înşivă
lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre,
ca pe nişte unelte ale neprihănirii.” De vreme ce trupul păcatului a devenit neangajat,
nu mai există niciun motiv să rămânem lipiți de nelegiuire. Și atunci ce avem de
făcut? Trebuie să ne căutăm un alt loc de muncă, un alt angajator. Ne lipim de
Dumnezeu ca vii dintre cei morți și ne dăm Lui mădularele, ca unelte ale dreptății.
Care va fi rezultatul? ”Căci păcatul nu va mai stăpâni peste voi, căci voi nu mai
sunteți sub lege, ci sub har”.

Așadar, cu adevărat Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru mântuirea Sa desăvârșită. El

nu numai că ne iartă toate păcatele, dar a deschis și o cale pentru noi, prin care să fim
eliberați de puterea păcatului și prin care El Însuși să ne poată primi în slujba Lui.
Chiar și în viața de toate zilele, putem trăi drept, pentru sfințenie. Aceasta este
mântuirea Domnului, și aceasta este baza pe care putem vorbi despre legătura dintre
cruce și carne și dintre cruce și viața eului. Domnul să ne ajute la aceasta.

Domnul nostru scump, Îți mulțumim pentru mântuirea Ta perfectă, pentru că Tu nu

doar ne-ai purtat păcatele în trupul Tău și prin vărsarea sângelui Tău prețios ni le-ai
iertat, ci ai și pregătit resurse ca noi să putem birui chiar și puterea păcatului, astfel
încât să putem trăi o viață sfântă și dreaptă pentru Tine. Ne rugăm să nu rămânem
doar cu o cunoaștere la nivelul minții cu privire la aceste realități. Te rugăm să ne
descoperi crucea Ta, fiecăruia dintre noi, într-un mod viu, ca să fim atrași la
bunătățile cuprinse în ea. Vrem să găsim slava în crucea lui Isus Cristos. Cerem
acestea în Numele Tău scump. Amin.

2. Crucea și carnea
Galateni 5:24—”Cei ce sunt ai lui Cristos și-au răstignit firea pământească împreună
cu patimile și poftele ei”.

Voi repeta versetul și sper că veți fi atenți la fiecare cuvânt din această propoziție.
”Cei ce sunt ai lui Cristos și-au răstignit firea pământească împreună cu patimile și
poftele ei”.

Să ne rugăm: Domnul nostru drag, dorim ca fiecare dintre noi să aibă crucea Ta
înaintea ochilor într-un mod atât de viu, încât inimile noastre să fie atinse adânc.
Dorim ca fiecare dintre noi să fie atras la cruce, permițându-i să pătrundă în adâncul
ființelor noastre, astfel încât slava Ta să fie prezentă și exprimată chiar și în noi, niște
vase de lut. Predăm pe deplin acest timp în mâinile Tale. Pentru om este imposibil,
dar la Tine toate sunt cu putință. Așa că, așteptăm ca Tu să împlinești lucrurile
imposibile și să sădești crucea în ființele noastre. Ție îți dăm toată slava și ne rugăm
în Numele Tău prețios. Amin.

Am meditat asupra legăturii dintre cruce și omul cel vechi. Aș vrea să continuăm, cu
privire la relația dintre cruce și carne. Mai întâi, trebuie să identificăm ce anume este
carnea. Care este diferența dintre carne și omul cel vechi? Pe măsură ce citim Biblia,
observăm că termenul ”carne” este folosit în mai multe moduri diferite.

Uneori, cuvântul ”carne” este utilizat pentru a desemna trupul nostru fizic. De
exemplu, în Galateni 2:20 citim: ”Am fost răstignit cu Cristos și nu mai trăiesc eu, ci
Cristos trăiește în mine; iar viața pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc prin
credință, prin credința Fiului lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși
pentru mine”. Aici, cuvântul ”carne” se referă la trupul nostru fizic.

Uneori, acest cuvânt se referă la o parte a trupului. De pildă, în 1 Corinteni 15:50 se

spune: ”Carnea și sângele nu pot moșteni Împărăția lui Dumnezeu”. Vedem că în
acest caz, carnea este o parte a trupului.

Termenul este folosit și pentru a exprima o uniune. Citim în Efeseni 5:21 că bărbatul
și femeia sunt uniți, devenind un singur trup.

În Romani 7:18 vedem cuvântul utilizat pentru a desemna omul, în general: ”Nimic
bun nu locuiește în mine, adică în carnea mea/în firea mea pământească”.

Găsim în Biblie situații în care cuvântul ”carne” vorbește despre omul neregenerat.
Prin urmare, în engleză este tradus ca ”omul natural”. Omul natural este de fapt
omul neregenerat.

Iată deci, în câte feluri este folosit cuvântul ”carne”. Acest fapt este valabil și pentru
Vechiul Testament. Vă amintiți că în Geneza 2:21, Cuvântul ne spune că Dumnezeu l-
a ”operat” pe Adam, a luat ceva din el și apoi a închis carnea lui la loc. Asta înseamnă
că trupul lui era restabilit. După ce Dumnezeu a dus-o pe Eva la Adam, el a privit-o și
a spus: ”Ea este os din oasele mele și carne din carnea mea”. Cu alte cuvinte, carnea
este o parte a corpului uman. Apoi, în versetul 24, cei doi sunt uniți și devin o singură
carne - același cuvânt este acum folosit pentru a desemna unitatea.

Când ajungem în Geneza 6:3, vedem că omul a păcătuit atât de mult, încât
Dumnezeu spune: ”Duhul Meu nu Se va mai lupta cu omul, deoarece acesta a devenit
carne”. Cu alte cuvinte, duhul omului era mort și nu a mai rămas din el decât sufletul
și trupul. Omul nu avea Duhul Sfânt și întreaga lui viață era guvernată de sufletul și
de trupul lui.

În această dimineață, când abordăm această chestiune a cărnii, ne vom limita la una
din semnificațiile sale, și anume când se referă la omul neregenerat; un om motivat și
condus de sufletul și de trupul lui, lipsit de Duhul Sfânt. Despre acest sens al cărnii
vom discuta.

Diferența dintre omul cel vechi și carne

Care este diferența dintre omul cel vechi și carne? Omul cel vechi este corporativ.
Aceasta înseamnă că omul cel vechi este Adam și toți cei care sunt în Adam. Carnea
se referă mai mult sau mai puțin la ființa individuală. Atunci când vorbim despre
omul cel vechi, apucăm aspectul obiectiv, și anume că, în omul cel vechi, suntem
cuprinși toți cei care ne-am născut din Adam. dar, slavă lui Dumnezeu, Cristos este
cel din urmă Adam. atunci când a fost crucificat și a murit, toți cei care credem în
Domnul Isus am murit în El și împreună cu El. Noi nu experimentăm acea moarte în
mod personal, deoarece noi eram deja morți, înainte de a ne naște. Noi suntem morți
în Isus Cristos pentru că El este ultimul Adam și al doilea Om. Acesta este adevărul
obiectiv. Este ceva ce trebuie să credem și, pe măsură ce credem și primim acest
adevăr, descoperim că ne aparține.

Când vorbim însă despre carne, atingem într-o măsură mai mică sau mai mare latura
subiectivă; cu alte cuvinte vorbim despre un aspect pe care îl experimentăm noi
înșine. Deci, într-un sens, omul cel vechi și carnea se referă la unul și același lucru,
dar în alt sens, observăm că ele reprezintă două fețe ale aceleiași monede.

Omul cel vechi a fost răstignit pe cruce împreună cu Cristos; aceasta este ceea ce El a
făcut pentru noi. Și să nu uităm - omul cel vechi este întotdeauna unul singur. Cu alte
cuvinte, există un singur exemplar din omul cel vechi, și acesta este Adam. Noi toți
suntem în acel Adam. Prin urmare, atunci când Cristos a fost răstignit, prin
crucificarea Lui s-a terminat cu omul cel vechi, s-a terminat cu rasa adamică. Așadar,
ne putem socoti morți față de păcat, în Isus Cristos și vii pentru Dumnezeu, în Isus
Cristos. Nu există nimic mai simplu, pentru că ne bazăm pe un fapt concret, un fapt
veșnic care a fost dus la bun sfârșit și nu se mai schimbă niciodată. Pur și simplu îl
socotești ca fiind al tău și este al tău. Mulțumim lui Dumnezeu pentru aceasta!
Atunci când vorbim despre carne, înțelegem că toți suntem carne, dar carnea mea
este diferită de a ta, deoarece combinațiile care o formează sunt diferite. Toți îl
moștenim pe Adam, dar elementele pe care le moștenim formează combinații
diferite. Trebuie să avem aceste lucruri în vedere atunci când abordăm problema
relației dintre cruce și carne; ne mutăm astfel în sfera experienței subiective.

Înainte de a fi mântuiți, duhul nostru era mort față de Dumnezeu; nu aveam nicio
legătură cu El. Dar, slavă Domnului, atunci când am crezut în Domnul Isus ca
mântuitorul nostru personal, El a spălat păcatele noastre cu sângele Lui vărsat
(Biblia spune că fără vărsare de sânge nu există iertare de păcate, indiferent ce ar face
omul). Putem încerca să acumulăm merite, dar ele nu ne pot spăla păcatele. Ele pot fi
iertate doar numai prin sângele vărsat al Domnului nostru Isus. dumnezeu însă a
făcut hiar mai mult de atât. Când am crezut în El, duhul nostru mort a fost adus la o
viață nouă, deoarece Domnul nostru Isus ne-a curățat conștiința și ne-a înnoit duhul,
ne-a dat un duh viu care poate comunica cu Însuși Dumnezeul nostru. Așadar, din
momentul în care am fost salvați, vom striga ”Abba, Tată”, pentru că acea legătură,
conexiune a fost realizată. Viața lui Cristos a venit prin Duhul Sfânt în duhul nostru
nou, iar noi am fost astfel născuți din nou. Am primit viața lui Cristos. Cristos Însuși
locuiește prin Duhul în duhul nostru nou. Aceasta este ceea ce numim de regulă
mântuire inițială. Cristos locuiește în duhul nostru. Viața Lui este viața duhului
nostru și aceasta este ceea ce începe, declanșează viața noastră spirituală.

Totuși, observăm că natura veche, adamică, este încă în noi. În ce privește duhul
nostru, avem o viață nouă, un duh nou; avem Duhul Sfânt în noi. Dar în ce privește
trupul și sufletul nostru, vedem că viața din sufletul nostru este în continuare vechea
natură adamică, iar această realitate este ușor de experimentat.

În 1 Corinteni 3:1 scrie: ”Însă eu, fraților, nu v-am putut vorbi ca unor oameni
duhovnicești, ci ca unora carnali, ca unor prunci în Cristos”. Când apostolul Pavel a
fost în Corint, el nu a predicat altceva decât pe Isus Cristos, și pe El răstignit, iar
mulți dintre corinteni s-au întors la Domnul. Pavel a continuat să slujească acestor
credincioși, dar le-a spus: ”Nu vă pot vorbi ca unor oameni duhovnicești”. Noi ne
gândim că dacă avem un duh nou, o viață nouă și Duhul Sfânt locuiește în noi
suntem, cu siguranță, spirituali, duhovnicești. Cu toate acestea, în mod ciudat, Pavel
spune: ”Nu vă pot vorbi ca unor oameni duhovnicești, ci doar ca unora carnali, ca
unor prunci în Cristos”.

Frați și surori, chiar dacă avem parte de o viață nouă, de un duh nou, iar Duhul Sfânt
locuiește în noi, în ce privește sufletul nostru el încă este animat, mișcat de vechea
viață adamică. Noi nu devenim dintr-odată duhovnicești pentru că restul ființei
noastre este încă sub/dominată de viața vechiului Adam. Se află într-o stare căzută,
iar carnea noastră, viața eului nostru este în continuare însăși esența ființei noastre.
Treptat, trebuie să ne maturizăm, să depășim această etapă a vieții vechi și să
creștem în Cristos. Atunci vom intra mai deplin într-o stare spirituală. Așadar, atunci
când suntem mântuiți, să nu credem că suntem deja duhovnicești. Suntem încă
prunci în Cristos și, din această cauză, încă suntem carnali.

Un creștin carnal

În limba greacă, acest adjectiv cunoaște câteva variante. De exemplu, în 1 Corinteni

3:1 scrie: ”ci ca unor oameni carnali”. Aici, cuvântul ”carnali” se referă la substanța,
la materialul din care e alcătuit un lucru. De aceea este neutru. În versetul 3, care
spune ”încă sunteți carnali”, întâlnim o altă variantă a adjectivului. Aici, termenul se
poate referi atât la substanța sau materialul din care e alcătuit un lucru, cât și la un
sens moral, sau chiar la o combinație a celor două înțelesuri. Pentru o înțelegere mai
ușoară, haideți să folosim acest din urmă. Atunci când citim 1 Corinteni 3:1, să citim:
”ca unora care sunt carnali”. Cu alte cuvinte, folosim sensul de ”material”, fără a
include aspectul moral. Uneori, în Biblie este folosit termenul ”omul natural”. De
pildă, în 1 Corinteni 2, citim: ”Omul natural nu înțelege lucrurile Duhului”. Este
folosit același cuvânt. Putem deci să spunem că se referă la o persoană care este
carnală, adică este un prunc în Cristos.

Tuturor ne plac bebelușii pentru că sunt atât de naturali; sunt lipsiți de prefăcătorie.
În același timp, sunt teribili pentru că sunt extrem de centrați pe ei înșiși. Dacă le e
foame, vor plânge chiar și la miezul nopții. Nu le pasă cine ești. Atitudinea lor este :
”Eu sunt cel mai important om din lume. Toți trebuie să mă slujească pe mine”. Asta
înseamnă să fii carnal. Atunci când suntem prunci în Cristos suntem foarte carnali.
Slavă Domnului, suntem lipsiți de prefăcătorie. Din păcate, cu cât creștem, cu atât
devenim mai nesinceri. Unui bebeluș nu îi pasă ce crezi despre el. Asta este cine e el.
El este foarte natural, dar și foarte carnal.

Atunci când credem pentru prima dată în Domnul Isus Cristos, aceasta este ceea ce
suntem în lumea spirituală. Pavel a spus: ”Când am fost cu voi, la începutul zilelor
când ați fost mântuiți, v-am tratat ca pe niște prunci în Cristos. V-am hrănit cu lapte,
pentru că nu puteați digera hrană tare”. Totuși, această stare nu trebuie să dureze
prea mult. La început, ești luat în seamă pentru că ești un prunc, dar dacă rămâi unul
pentru prea multă vreme, ceva este foarte greșit. După așa mult timp, Pavel a spus:
”Încă nu vă pot da hrană tare, pentru că încă sunteți carnali”. Vechea viață adamică
încă vă domină viața. Ar trebui să depășiți această stare, iar Cristos ar trebui să
devină viața voastră. Sunteți într-o stare anormală. Îi acceptăm pe frații și surorile
care sunt proaspăt mântuiți. Chiar dacă sunt carnali, ne bucurăm, într-un anume
sens, pentru că sunt foarte sinceri și autentici, neprefăcuți, dar o asemenea situație
nu ar trebui să dureze prea mult.

Credincioșii din Corint nu erau singurii în această situație. În cartea Evrei întâlnim o
situație asemănătoare. Nici ei nu erau exersați în trăirea duhovnicească și erau tot
prunci în Cristos. Ei nu au depășit elementele fundamentale, nu au înaintat în
creștere, iar aceasta este o tragedie.

Când într-o familie se naște un bebeluș, în primii ani din viața lui toți se bucură de el.
Dar după zece sau douăzeci de ani, dacă el rămâne la fel, va fi o tragedie pentru
familie. În plan spiritual, lucrurile stau la fel. Când vorbim despre carne, ne referim
la starea de a fi carnal. Carnea este omul natural. Ar trebui să se refere la oamenii
neregenerați, dar, din păcate, acest termen este aplicat acum creștinilor. De ce?
Pentru că ne purtăm ca oamenii din lume. Asta arată că nu suntem foarte diferiți de
oamenii din lume. Nu ar trebui să fie așa.

Semnele unui creștin carnal

Care sunt simptomele unui om carnal? Care sunt semnele unui creștin carnal? În
prima scrisoare adresată corintenilor, apostolul Pavel prezintă toate simptomele
specifice unui creștin carnal. Rețineți, Pavel nu s-a referit la oamenii din lume. El
vorbește despre creștinii carnali, creștini care încă trăiesc în carne, în loc să trăiască
în duh. Care sunt deci aceste simptome?

Un prunc în Cristos

Primul este, evident, creștinul care rămâne într-o stare carnală; încă este un prunc în
Cristos. Asemeni unui bebeluș, el nu poate primi hrană tare pentru că nu exersat
acest lucru. Prin urmare, trebuie să fie hrănit cu lapte. Ce este laptele? Laptele este o
hrană predigerată. Mama ia hrana, o digeră, iar bebelușul primește lapte de la ea. Cu
alte cuvinte, hrana a fost predigerată, astfel încât tu nu ai nevoie să faci efort, să
exersezi.

Acesta este unul din semnele trăirii în carne. Astăzi, printre creștini există persoane
care apreciază cu adevărat slujirea. Ei o apreciază mai mult decât Masa Domnului,
pentru că la Masa Domnului, noi dăm Domnului, Îi aducem Lui ceva. Ceea ce El ne-a
dat, noi Îi dăm înapoi. Ne amintim de El; Îl onorăm pe El; Îi aducem Lui laudă și Îl
slujim pe El. Dar atunci când ascultăm un mesaj, primim ceva. Primim ceva ce a fost
deja digerat, astfel încât nu este nevoie să ne exersăm înaintea Domnului, să facem
efort. Din această cauză, pentru că nu exersăm niciodată, nu creștem. Auzim, auzim
și auzim, dar nu se întâmplă nimic, pentru că nu exersăm. Acesta este deci un semn
al umblării în carne.

Umblarea în felul celorlalți oameni

Al doilea semn se regăsește în 1 Corinteni 3:3b: ”Nu sunteți voi lumești și nu umblați
voi în felul celorlalți oameni?” Cu alte cuvinte, umblarea noastră, trăirea noastră pe
acest pământ este în felul celorlalți oameni. Facem și noi aceleași lucruri pe care le
fac oamenii din lume. Chiar gândim aceleași lucruri pe care le gândesc ei. Căutăm
aceleași lucruri ca și ei. Nu suntem cu nimic diferiți față de oamenii din lume. Deși
avem în noi o viață veșnică, eternă, acea viață nu se manifestă pentru că noi încă
trăim potrivit cărnii.

Diviziuni

Citind mai departe, constatăm că în poporul Domnului există diviziuni. Cum îi

urmau ei pe oameni, în loc să Îl urmeze pe Cristos! ”Eu sunt al lui Pavel, eu al lui
Apollo, eu al lui Chifa”. Sunt și unii care spun: ”Eu sunt în exclusivitate al lui Cristos”.
Pavel i-a întrebat: ”A fost Cristos împărțit? A fost Pavel răstignit pentru voi? Ați fost
botezați în numele lui Pavel? Cristos nu este împărțit/divizat”. Așadar, atunci când
vedem diviziuni în poporul lui Dumnezeu, este un semn sigur că umblăm potrivit
cărnii.

Imoralitate

Printre corinteni, se aflau unii care trăiau într-o asemenea imoralitate, cum nici în
lumea nu se întâlnea des. Iar biserica nu vedea nimic rău în asta. Se credeau foarte
liberi, încât puteau permite totul și orice. Nu aveau un sentiment al neprihănirii.

Iubirea de lume

Cât de mult iubeau ei lumea! Le plăceau întâlnirile sociale. Le plăcea să mănânce și

să bea și, din această cauză, mergeau la templele idolilor pentru că în Corint acolo
aveau loc întrunirile sociale. Așa că au ajuns să spună: ”Păi, există un singur
Dumnezeu; acești idoli nu înseamnă nimic, așa că putem merge acolo să ne simțim
bine”.

Înșelarea celuilalt

Cum se mai înșelau unii pe alții! Au ajuns chiar să se acuze unii pe alții în fața
tribunalelor lumești.

Dragostea de sine

Se iubeau pe ei înșiși! Se simțeau bine și îi neglijau pe ceilalți frați. Nu le păsa de

frații și surorile care erau mai slabi. Spuneau: ”Noi avem adevărul, așa că putem face
ce vrem”. Cunoștința îngâmfă, dar dragostea zidește.

Tulburarea

Apoi vedem că între ei existau tulburări. Chiar și la Masa Domnului, unii se îmbătau,
iar alții erau flămânzi. Nu exista nicio ordine între ei. Chiar și în exercitarea darurilor
spirituale, se etalau pe ei înșiși, iar aceasta nu era ziditor.
Necredința

Era prezentă necredința. Nu credeau în înviere. Cum poți să crezi în înviere când
duci o asemenea viață?

Neascultarea

Erau foarte neascultători. Nu exista nici autoritate, nici orânduială. Toate acestea
sunt simptome ale oamenilor carnali.

Trăirea potrivit cărnii

Romani 7 ne arată că aceia care umblă potrivit cărnii nu Îi pot plăcea lui Dumnezeu.
Apostolul Pavel se descrie pe sine în acea etapă, când carnea încă domina viața lui. În
versetul 14 citim: ”Căci știm că legea este duhovnicească; dar eu sunt carnal, vândut
rob păcatului”. Adică, păcatul încă stăpânea peste carne. Versetul 18 spune: ”Pentru
că știu că nimic bun nu locuiește în mine, adică în carnea mea; căci am voința să fac
binele, dar nu am puterea să îl fac”.

În Romani 8:5-8 citim: ”Cei care trăiesc potrivit îndemnurilor firii pământești, umblă
după lucrurile pământești, pe când cei care trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă
după lucrurile Duhului. Umblarea după lucrurile firii pământești/după lucrurile
cărnii este moarte, dar umblarea după lucrurile Duhului este viață și pace. Căci
umblarea după lucrurile cărnii este vrăjmășie față de Dumnezeu, căci nu se supune
legii lui Dumnezeu; căci, într-adevăr, nici nu poate să se supună, iar cei care sunt
carnali nu Îi pot plăcea lui Dumnezeu”.

Să nu vă imaginați că puteți trăi potrivit îndemnurilor cărnii și totodată să Îi aduceți

plăcere lui Dumnezeu. Să nu credeți că îi puteți sluji Domnului potrivit îndemnurilor
cărnii, pentru că, în ce Îl privește pe Dumnezeu, El a condamnat carnea la moarte.
Prin urmare, cei care umblă și trăiesc potrivit îndemnurilor cărnii, nu Îi pot plăcea
niciodată lui Dumnezeu.

Lucrările cărnii

Citim în Galateni 5:19: “Faptele cărnii sunt cunoscute”. Atunci când carnea este la
lucru, acest fapt este foarte evident - ”ele sunt adulterul, necurăția, desfrânarea”.
Cred că acestea trei se referă la pasiunile cărnii deoarece toate trei au de-a face cu
impulsuri fizice ale trupului. Apoi se menționează ”idolatria, vrăjitoria”, care fac
referire la unele pofte ale cărnii. În Coloseni se amintește ”închinarea înaintea
voinței/adorarea voinței (o inchinare voită )” pentru că voința noastră este în
întuneric, este împotriva lui Dumnezeu. Acești oameni sunt străinii de viața
Dumnezeu, așa că în loc să se închine adevăratului Dumnezeu, ei se închină idolilor.
În loc să caute să cunoască voia lui Dumnezeu prin Duhul Lui, ei se îndreaptă spre
vrăjitorie. Vedem degradarea voinței omului.
Urmează apoi ”ura, certurile, gelozia, mânia, disputele/competiția”, care sunt
chestiuni emoționale. Ele arată că toate emoțiile noastre sunt pervertite.
”Dezbinările, școlile de gândire/certurile de partide, invidiile…” fac trimitere la
mintea noastră, care este și ea în întuneric.
”Uciderea, beția, îmbuibarea…”arată cât suntem de pământești deoarece suntem
naturali. Dacă este natural, este pământesc. Iar Cuvântul spune că cei care fac astfel
de lucruri nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu.
Descoperim că este ușor să detectăm carnea datorită faptelor care o caracterizează,
fapte care sunt foarte vizibile. Trebuie să ne punem întrebarea: de când am crezut în
Domnul Isus, am crescut, am trecut de etapa de bebeluș? Dacă suntem cântăriți după
ce am citit, fie că e vorba de ceea ce este scris în 1 Corinteni, Romani sau Galateni,
constatăm că încă umblăm după îndemnurile cărnii? Sau am ajuns să umblăm după
îndemnurile Duhului și îl slujim pe Dumnezeu în duh? Cred că este o întrebare foarte
practică pe care trebuie să ne-o punem fiecare. Trebuie să mergem la Domnul și să
lăsăm lumina Lui să strălucească peste noi, astfel încât în lumina Lui să putem vedea
lumina, ca să ne putem pocăi, să ne putem lepăda de noi înșine, iar apoi să ne
întoarcem spre Domnul și să căutăm eliberare.

Eliberarea de carne
Cum putem fi eliberați de carnea noastră? Este o întrebare foarte personală și
subiectivă. Nu este asemenea chestiunii legate de omul cel vechi, care reprezintă o
dimensiune obiectivă, și ( ci ) este ceva ce Cristos a făcut pentru noi. Tot ce trebuie să
facem în acea privință e să o credem și să ne-o asumăm. Dar acum ne îndreptăm spre
o experiență personală. Cum putem fi eliberați de carnea noastră? Vom vedea că
singura cale este crucea. Dar vorbim aici despre mai mult decât crucea care a fost
ridicată pe Calvar; este vorba despre o cruce care trebuie să fie implantată/inserată
în însuși sufletul nostru. Crucea obiectivă trebuie să se transforme în crucea
subiectivă. Crucea lui Cristos trebuie să devină crucea mea și crucea ta. Cum
experimentăm acest lucru?

În Galateni 5:24 citim: ”Dar cei ce sunt ai lui Cristos”. În primul rând, trebuie să ne
aducem aminte că suntem în Cristos. Adesea uităm acest aspect. Dacă vorbim din
punctul de vedere al experienței, practic ieșim din Cristos. Atunci când trăim în
carne, nu trăim în Cristos. Prin urmare, de multe ori ieșim din Cristos; acesta este
punctul de vedere al experienței. Din punctul de vedere al adevărului, lucrurile nu
stau astfel. Noi suntem în Cristos și suntem în El întotdeauna. Așadar, trebuie să ne
amintim că suntem din Cristos. Cu alte cuvinte, trebuie să ne ocupăm poziția/locul în
Isus Cristos. Astăzi, noi suntem în Cristos, iar în Cristos omul cel vechi a fost
răstignit. Nu mai trăiesc eu, ci Cristos este Cel care trăiește în mine. Deci, în primul
rând, trebuie să ocupăm acest loc în Isus Cristos/să ne asumăm această poziție.
Ce este ispita? Ispita este ceea ce te duce afară din Cristos și te aduce înapoi în Adam.
Când vine ispita, ea nu Îl poate atinge pe Cristos; ea are o relație vie/activă numai cu
Adam. Ea nu are nicio putere în afara lui Adam. În Cristos, s-a terminat cu ispita.
Prin urmare, ispita ne atrage afară din Cristos, și astfel, ne trezim că suntem în
Adam; iar în acest punct, păcatul are putere asupra noastră.

Așadar, întâi de toate, trebuie să ne ocupăm poziția pe care o avem în Cristos,

declarând că vechiul Adam a fost crucificat. Noi suntem morți față de păcat în Isus
Cristos și suntem vii pentru Dumnezeu în Isus Cristos. Atunci când ne asumăm
această poziție, când ocupăm acest loc, cum funcționează lucrurile? Galateni 5:16 ne
răspunde: ”Dar eu vă spun, umblați în Duhul și nu veți împlini nicidecum poftele
cărnii”.

Aceasta este lucrarea subiectivă a Duhului Sfânt. Acum două mii de ani, Cristos a
murit pe crucea de la Calvar, iar Dumnezeu pusese deja în Cristos întreaga rasă
adamică. Atunci când Cristos a murit, s-a sfârșit cu toată rasa adamică. Acesta este
un adevăr veșnic. Dacă stăm pe acest adevăr, Duhul Sfânt începe să lucreze și El va
preface lucrarea terminată de la cruce a lui Cristos în experiența ta personală.
Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt. El ne va aduce ( conduce ) în tot adevărul.

Odată ce ne-am ocupat poziția în Cristos și învățăm să umblăm în Duhul, ce se

întâmplă mai departe? Descoperim cum carnea și Duhul poftesc unul împotriva
celuilalt. ”Iar aceste lucruri se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceți lucrurile pe
care le doriți”.

Spus altfel, lupta nu e purtată de mine sau de tine. Dacă încercăm să luptăm
împotriva cărnii, vom eșua, indiferent cât de perseverenți/hotărâți suntem. Să lăsăm
ca Duhul Sfânt să fie Cel care Se împotrivește cărnii. Bătălia este între Duhul Sfânt și
carne, nu între tine și carne, deoarece tu însuți ești carne. Așa că, lăsați Duhul Sfânt
să lupte împotriva cărnii, căci atunci nu veți putea face ceea ce dorește carnea, pentru
că Duhul Sfânt va da la moarte faptele trupului. Atunci veți fi eliberați de carne.

Romani 8:13 spune: ”Căci dacă trăiți după îndemnurile cărnii, veți muri; dar dacă,
prin Duhul, dați la moarte faptele trupului, veți trăi”.

Altoirea

Aș vrea să folosesc imaginea altoirii. Să zicem că avem un păr, iar soiul acelui pom
este foarte rău. Toate perele pe care le face sunt foarte acre. Cum vom îmbunătăți
rodul acelui păr? Prin procedeul de altoire. Se face o incizie aproape de rădăcina
părului și se introduce în ea ramura unui păr care produce pere dulci. Altoim creanga
la pomul nostru, iar acesta va începe să crească. Atunci când crește, toate perele lui
vor fi dulci, pentru că întreg copacul primește noua natură a crengii altoite. Dar
trebuie să fim foarte atenți, pentru că și mai jos de locul altoirii vor crește crengi, iar
acestea vor da ca rod pere acre. Deasupra inciziei vom avea pere dulci, iar dedesubt
vom avea aceleași pere vechi, acre. Ce va face fermierul în acest caz? Va privi cu
atenție și ori de câte ori va vedea că mai jos de incizie cresc noi crengi, le va tăia. În
felul acesta, întregul pom va da pere dulci.

Aceasta este istoria noastră. Noi suntem rodul slab și rău. Crucea însă, taie în viețile
noastre, iar Cristos este altoit în noi. Astfel, în mod natural, un natural supranatural,
vom ajunge să avem roada Duhului. Din nefericire, mai jos de locul altoirii, încă mai
cresc rămurele. Așa că, Duhul Sfânt Își va face lucrarea. El va da la moarte faptele
trupului, ca noi să putem trăi. ”Cei care sunt din Cristos și-au răstignit carnea, cu
poftele și patimile ei”. Acesta este modul în care lucrează Duhul lui Dumnezeu.
Acesta este felul în care experimentăm crucea în viața de zi cu zi. Așadar, să credem
ceea ce Domnul Isus a făcut pentru noi și să ne supunem Duhului Sfânt pe măsură ce
lucrează crucea în viața noastră de fiecare zi. Aceasta este calea mântuirii. Slavă
Domnului!

Doamne drag, punem acest cuvânt la picioarele Tale. Dacă este din Tine, folosește-l.
Dacă ceva nu este din Tine, dă-l la moarte. Cerem aceasta în Numele Tău prețios.
Amin.

3. Crucea și viața eului

Ioan 12:24-26: ”Adevărat, adevărat vă spun: dacă bobul de grâu care cade la pământ
nu moare, el rămâne singur; dar dacă moare, aduce mult rod. Cel care își iubește
viața o va pierde, iar cel care își urăște viața în această lume, o va păstra pentru viața
veșnică. Dacă cineva Îmi slujește, să Mă urmeze, și unde voi fi Eu, acolo va fi și
slujitorul Meu. Și dacă cineva Îmi slujește, va fi onorat de Tatăl Meu”.

Să ne rugăm: Doamne scump, inimile noastre se pleacă înaintea Ta. Încă o dată Ți-ai
arătat dragostea măreață față de noi. Ai pus înaintea noastră crucea și pe Tine
răstignit. Domnul nostru drag, dragostea Ta ne-a constrâns. Înaintea noastră este o
singură cale. Trebuie să Te urmăm. Arată-ne din nou cum să Te urmăm, căci vrem să
fim cât mai aproape de Tine. Eliberează-ne de lume, de lege și de carnea noastră,
astfel încât întreaga noastră ființă să fie sub stăpânirea Ta. Fie ca Numele Tău să fie
înălțat în noi. Pregătește-ne pentru întoarcerea Ta, căci tânjim să te vedem. Vino
repede. În Numele Tău scump ne rugăm. Amin.

Îi mulțumim Domnului că ne-a adunat împreună zilele acestea. Chiar dacă aparent
vorbim mult despre cruce, trebuie să nu uităm că este vorba despre El crucificat. El
este Acela care face crucea ceea ce este ea azi. Crucea este doar o cale, un instrument,
singura cale, pregătită de Dumnezeu Însuși, iar ea ne va conduce la Cristos; ea ne va
duce la planul veșnic al lui Dumnezeu. Planul lui veșnic trebuie să fie în permanență
înaintea ochilor noștri - Cristos și Biserica Lui. Așadar, înaintând pe calea crucii,
ajungem cu adevărat la planul veșnic al lui Dumnezeu.

Am vorbit despre cruce și lume. De ce avem nevoie să fim eliberați de lume? Pentru
ca Domnul Isus Cristos să fie universul nostru. Am discutat despre legătura dintre
cruce și lege. De ce? Pentru ca Domnul Isus, harul Lui, să fie legea noastră. Și am mai
abordat relația dintre cruce și carne. De ce trebuie să fim eliberați de carnea noastră?
De ce nu putem fi noi înșine? Deoarece dorim ca Domnul Isus Cristos să fie totul și în
toate pentru noi. Așadar, să Îl avem în permanență pe Domnul Isus înaintea ochilor
și să ne ațintim privirile asupra Lui, iar aceasta ne va putere să ne luăm crucea și să Îl
urmăm.

Întâi am vorbit despre cruce și omul cel vechi. Omul cel vechi este Adam, dar acel
Adam este un om corporativ. Toți cei care s-au născut în această lume sunt în Adam.
Aceasta era poziția noastră înainte dar, slavă Domnului, atunci când Domnul Isus a
fost răstignit pe cruce, Biblia ne spune că omul nostru cel vechi a fost răstignit
împreună cu El. astfel, am fost eliberați de sub puterea păcatului, ca să Îi putem sluji
lui Dumnezeu. Aceasta este poziția pe care o avem în Cristos. Astăzi, noi nu mai
suntem în Adam; noi suntem în Cristos Isus. Și, datorită acestei realități, suntem
morți față de păcat și vii pentru Dumnezeu. Aceasta este o poziție pe care trebuie să o
păstrăm prin credință.

Apoi am amintit legătura dintre cruce și carne. De la aspectul poziției noastre,

ajungem la starea noastră. De la adevărul etern, ne îndreptăm acum atenția spre
experiența în Duhul Sfânt. Cei care sunt în Cristos și-au răstignit carnea cu poftele și
patimile ei. Știm că faptele, lucrările cărnii sunt foarte proeminente. Ele sunt ușor de
observat. Slavă Domnului, cei care sunt în Cristos vor umbla prin Duhul Sfânt, iar
Acesta Se va împotrivi cărnii și ne va elibera de ea, ca să putem trăi potrivit
îndemnurilor Duhului, iar aceasta va fi viață și pace.

Viața cărnii

Aș vrea să mergem acum mai departe. Vom avea părtășie în jurul chestiunii legate de
cruce și de viața eului. Viața eului este viața cărnii. Cu alte cuvinte, crucea nu tratează
numai lucrările cărnii, ci merge mai adânc, pătrunzând în însăși viața cărnii. Dacă
viața cărnii nu este atinsă, lucrarea este nefinalizată, chiar dacă faptele cărnii sunt
tratate. Așadar, prin lucrarea crucii Domnului nostru Isus Cristos și prin lucrarea
Duhului Sfânt, Dumnezeu va pătrunde foarte adânc, în însăși esența cărnii noastre,
pentru ca Domnul Isus să devină cu adevărat viața noastră. Ca să înțelegem aceste
lucruri, în special de dragul tinerilor, probabil este nevoie să ne întoarcem la început,
când Dumnezeu l-a creat pe om.

Crearea omului
În Geneza 2:7, observăm că Dumnezeu a folosit pământ roșu, praful pământului
pentru a-l crea pe om. Psalmistul spune: ”Trupurile noastre sunt făurite în chip
minunat”. Gândiți-vă doar la faptul că Dumnezeu a fost capabil să ia cel mai ieftin și
banal material cu putință și den el să facă un trup uman, care este o capodoperă. Cu
ajutorul acestui trup intrăm în relație cu lumea înconjurătoare, deoarece intrăm în
relație cu ea prin intermediul celor cinci simțuri. Biblia ne mai spune că Dumnezeu a
suflat suflarea Lui de viață în nările acestei forme pământești. Suflarea de viață
venită din Dumnezeu Însuși a atins acea făptură de pământ. Această suflare a lui
Dumnezeu a devenit duhul omului, deoarece Dumnezeu este duh. În felul acesta,
prin duhul lui, omul a devenit capabil să comunice cu Dumnezeu. Prin urmare, duhul
nostru ne face conștienți de Dumnezeu.

Atunci când suflarea lui Dumnezeu a atins făptura de țărână, s-a format un al treilea
element, iar Biblia spune: ”Omul a devenit un suflet viu”. Sufletul este locuința
personalității noastre. Prin intermediul sufletului, ne cunoaștem pe noi înșine, avem
conștiență de sine. Suntem ce suntem și știm ce suntem pentru că avem suflet.
Exprimăm ce suntem prin gândirea, prin emoțiile, prin voința și prin opiniile
noastre. Cuvântul spune: ”Omul a devenit un suflet viu”. Există în om o viață creată,
iar această viață creată în sufletul nostru ne face să fim ”vii”. Așa am fost creați.

Atunci când am fost creați, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, duhul nostru ar fi
trebuit să fie pe primul loc, pentru că prin duhul nostru intrăm în legătură cu
Dumnezeul Duhul. În ce privește viața sufletului nostru, atunci când a fost creată, ea
a ocupat o poziție neutră; aceasta înseamnă că nu era nici păcătoasă, nici dreaptă,
nici sfântă, deoarece în acel moment, sufletul nu cunoștea binele și răul. Trebuia deci
să se îndrepte spre duh pentru călăuzire; era dependentă de duh. Prin duhul omului,
cunoștea voia lui Dumnezeu, astfel încât se putea supune lui Dumnezeu și putea
acționa asupra trupului. Așa am fost creați.

Pomul vieții

Știm că Dumnezeu l-a așezat pe om în grădina Eden. Era o grădină a desfătării, căci
Dumnezeu așezase în ea tot felul de pomi roditori care să slujească drept hrană
pentru trupul fizic al omului. Iar în mijlocul grădinii, Dumnezeu a sădit pomul vieții.
Dumnezeu le dăduse deja oamenilor o viață creată. Ei au devenit suflete vii. De ce a
mai așezat Dumnezeu pomul vieții în mijlocul grădinii? Pentru că acest pom al vieții
reprezenta Însăși Viața lui Dumnezeu. Este viața divină, viața lui Dumnezeu, care nu
este una creată. Acest pom ne arată că în inima lui Dumnezeu a existat întotdeauna
dorința de a da omului din propria Sa viață. Omul a fost creat după chipul și
asemănarea lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, din întreaga creație, doar omului i s-a dat
capacitatea de a-l primi pe Dumnezeu în propria ființă. Este voia lui Dumnezeu ca
omul să primească în viața lui creată, ceva din viața ne-creată a lui Dumnezeu.
Aceasta îl va face în stare să împlinească toate însărcinările pe care Dumnezeu le-a
pus deoparte pentru el și, astfel, să împlinească scopul lui Dumnezeu pentru om.
Pomul cunoașterii binelui și răului

În vecinătatea pomului vieții, Dumnezeu a mai sădit un copac. Se numea pomul

cunoașterii binelui și răului. Unii cred că acest copac era rău, pentru că Dumnezeu i-
a spus omului că poate mânca liber din orice pom al grădinii, inclusiv din pomul
vieții, dar i-a spus ca din pomul cunoașterii să nu mănânce, căci în ziua în care va
mânca din el, va muri în mod sigur. Așadar, oamenii cred că acest copac trebuie să fie
unul rău. Mă întreb dacă veți fi de acord cu mine în acest punct. Eu cred că
Dumnezeu nu ar fi sădit niciodată un copac rău în gradina Eden, așa că nici pomul
cunoașterii nu poate fi rău. Cred că, mai degrabă, este pe locul al doilea. Pomul vieții
este cel mai bun copac, deoarece ne face parte de însăși viața lui Dumnezeu și, dacă
mâncăm din acest pom, această viață va pătrunde în duhul nostru și va deveni viața
duhului nostru. În privința pomului cunoașterii, el este de fapt hrana sufletului
nostru, așa cum toți ceilalți pomi erau hrană pentru trup. Nu există o formă mai
înaltă de cunoaștere decât aceea a binelui și a răului. Cunoașterea științifică sau
filosofia nu pot fi comparate cu gândirea etică, cu a deosebi binele și răul. Acel copac
era menit ca hrană pentru suflet, deoarece sufletul tânjește după cunoaștere. Sufletul
nostru este satisfăcut prin cunoaștere, prin cunoașterea/înțelegerea binelui și a
răului.

De ce a interzis Dumnezeu omului să mănânce din pomul cunoașterii? În primul

rând, Dumnezeu dorea ca omul să mănânce din pomul vieții. În al doilea rând, El știe
că fără viața divină, cunoașterea binelui și a răului duce la moarte. Știi ce este bine,
dar nu ai viața, puterea de a face binele. Știi ce este rău, dar te vei lipi de el și aceasta
va duce la moarte. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu dorește ca oamenii să
caute viața Duhului, căci prin această viață vor fi capabili să trăiască și împlinească
scopul lui Dumnezeu. Dacă omul alege pomul cunoașterii, el ajunge să decidă ce este
bine și ce este rău; el devine în acest fel, independent față de Dumnezeu și, așa cum a
sugerat Satan, oamenii vor deveni dumnezei, iar rezultatul este moarte. Din
nefericire, strămoșii noștri, în loc să mănânce din pomul vieții, au luat din pomul
cunoașterii binelui și răului. Dumnezeu a spus: ”În ziua în care veți mânca, veți muri
cu siguranță”; totuși, Adam a trăit nouă sute treizeci de ani și a avut mulți copii. Cu
alte cuvinte, trupul lui a continuat să trăiască. Și sufletul lui a continuat să trăiască.
Atunci ce anume din Adam a murit? Duhul lui a fost cel care a murit. Duhul lui și-a
pierdut capacitatea de a comunica, de a intra în legătură cu Dumnezeu Duhul.

Moartea duhului

Ce este moartea? Moartea înseamnă încetarea comunicării cu mediul înconjurător

potrivit. Când trupul este mort, el nu mai interacționează cu mediul, iar când sufletul
este mort, a încetat să mai comunice cu el însuși. Atunci când duhul este mort, el și-a
pierdut capacitatea de a comunica cu Dumnezeu. Așadar, care este starea omului
căzut? Duhul lui este mort. Asta nu înseamnă că duhul lui a încetat să mai existe; el
se află acolo, dar și-a pierdut funcția de bază. De aceea vedem că unii oameni pot
intra în legătură cu duhuri rele, dar nu pot comunica deloc cu Dumnezeu Duhul.
Astfel, omul a devenit carne - suflet și trup, fără duh.

Cum rămâne cu viața omului? În Biblie, cuvântul ”suflet” este folosit uneori pentru a
desemna omul, ca întreg. De exemplu, atunci când Iacov a mers în Egipt, în Geneza
se spune că șaptezeci de suflete au intrat în Egipt, deoarece sufletul îl reprezintă aici
pe om. Sufletul reprezintă eul, persoana cuiva, căci în el se află personalitatea unui
om. Atunci când omul, acest suflet viu, a căzut, viața acelui suflet a fost contaminată
și chiar dominată de păcat. Și în loc să își ridice ochii la Dumnezeu pentru călăuzire,
omul a căzut în sine însuși. Așadar, ce natură, ce fel de viață sălășluiește acum în om?
Omul este o ființă căzută, este o făptură de carne, o persoană egoistă și centrată pe ea
însăși. Sinele este însăși viața sufletului. Aceasta este situația în care ne găsim.

Dacă ne ocupăm numai de faptele cărnii, este ca și cum am curăța doar crengile unui
copac. Când curățăm un copac, este nevoie să ne ocupăm și de rădăcină. Cum
tratează crucea Domnului nostru Isus viața omului căzut, viața cărnii, care este eul?
Iată ce găsim scris în Cuvântul lui Dumnezeu. În foarte multe locuri, este folosit
același cuvânt pentru viață și suflet. De exemplu, Domnul nostru a spus: ”Dacă îți
iubești viața, o vei pierde”. Aici, cuvântul ”viață” poate fi tradus și prin ”suflet”. Dacă
îți iubești sufletul, îl vei pierde. Dacă îți pierzi sufletul în lumea aceasta de dragul
Domnului, îl vei câștiga pentru eternitate. Vedem deci, că această chestiune a
sufletului și a vieții sunt, de fapt una și aceeași - sinele. Aceasta este starea noastră -
ne învârtim între ”eu”, ”mie”, ”al meu”. Iar crucea Domnului nostru trebuie să sape
adânc, până în adâncul ființei noastre, până la însăși viața cărnii noastre. Această
viață a sufletului, care este eul nostru, trebuie tratată.

Bobul de grâu

În Ioan 12, atunci când Domnul Isus a intrat în Ierusalim pentru ultima oară, a fost
urmat de o mare mulțime de oameni. Chiar și unii dintre grecii veniți la sărbătoare
doreau să Îl vadă pe Isus. Părea că întreaga lume era preocupată să Îl vadă. A fost
poate cea mai glorioasă perioadă din viața Domnului Isus pe pământ. Așa că, atunci
când acești greci s-au apropiat de Andrei și Filip și le-au cerut ajutorul, care a fost
răspunsul Domnului?

În Ioan 12:23 este scris: ”Dar Isus le-a răspuns, zicând: A venit ceasul ca Fiul Omului
să fie glorificat”. Poate chiar și ucenicii se gândeau că acesta era momentul în care
Domnul urma să fie glorificat, că acum urma să Se așeze pe tron și să conducă
întreaga lume. Dar, în mod ciudat, imediat după aceste cuvinte, Domnul a mai spus:
”Adevărat, adevărat vă spun: dacă bobul de grâu care cade la pământ nu moare, el
rămâne singur; dar dacă moare, aduce mult rod”.
Cu alte cuvinte, pentru Domnul nostru, clipa glorificării era cea a morții Sale. el este
bobul de grâu. În întreaga lume, găsim doar neghină, pentru că toți care sunt în
Adam sunt neghină. Domnul nostru Isus este singurul bob de grâu. Dumnezeu S-a
făcut om; Cuvântul a devenit carne și a locuit printre oameni, plin de har și de
adevăr. El este bobul de grâu. El a spus: ”Dacă bobul de grâu care cade la pământ nu
moare, rămâne singur…”. Aici, Domnul vorbește despre Sine Însuși, deoarece El este
bobul de grâu care a căzut pe pământ. El a venit în lumea aceasta și a luat chip de
om. A trăit timp de treizeci și trei de ani pe acest pământ și a arătat lumii ce ar trebui
să fie omul. Care este omul pe care îl caută Dumnezeu? El ne-a arătat.

Pe Muntele schimbării la față, El a fost transfigurat dintr-odată; a fost umplut de

slavă. Moise și Ilie au apărut și au stat cu El de vorbă despre plecarea Sa. cum urma
să părăsească El această lume? A venit în lumea noastră golindu-Se de Sine Însuși și
luând chip de om. Cum urma acum să plece din această lume? Discutau despre
această problemă și, în timp ce stăteau de vorbă, Petru s-a trezit brusc și a văzut că
Moise și Ilie se pregăteau să plece. Ar fi dorit ca ei să mai rămână, așa că a izbucnit,
spunând: ”Doamne, este bine să fim aici. Lasă-mă să fac trei corturi, unul pentru
Tine, unul pentru Ilie și unul pentru Moise. Să rămânem aici”. Dar Dumnezeu l-a
întrerupt. Un nor de slavă i-a acoperit și s-a auzit o voce: ”Acesta este Fiul Meu
preaiubit, în care Îmi găsesc desfătarea. De El să ascultați”. Brusc, Moise și ilie au
dispărut, iar când și-au deschis ochii, L-au văzut doar pe Isus.

Dacă Domnul Isus ar fi plecat atunci, pe Muntele transfigurării, atunci ar fi rămas în

continuare singurul bob de grâu. Dar, slavă lui Dumnezeu, Domnul Isus a refuzat să
plece atunci. În schimb, a coborât de pe munte și Și-a îndreptat fața spre Ierusalim,
deoarece acest bob de grâu trebuie nu doar să cadă la pământ, ci și să moară. Dacă
moare, aduce mult rod. Coaja exterioară a bobului de grâu trebuie să putrezească
pentru ca viața din interior să poată ieși în afară și să se înmulțească, dând astfel
naștere altor multe boabe de grâu. Acesta este felul în care Domnul Isus ne-a explicat
pilda bobului de grâu.

Moartea vieții eului

În versetul 25, Domnul spune: ”Cine își iubește viața, o va pierde, iar cine își urăște
viața în această lume, o va câștiga pentru viața veșnică”. Domnul nostru este primul
bob de grâu, și El a căzut la pământ și a murit. Omul lui exterior a putrezit, astfel
încât viața din El a putut fi eliberată și a produs mult rod. Tu și cu mine suntem
rezultatul acestui proces.
Viața sufletului Domnului Isus este fără păcat, este lipsită de egoism, dar chiar și El a
trebuit să meargă la cruce și să moară pentru ca viața Lui să poată fi eliberată și
dăruită nouă, tuturor. Cu cât mai mult trebuie ca viața eului nostru să fie dată la
moarte? Dacă viața eului nostru nu este dată la moarte, atunci viața lui Cristos din
noi nu va avea ocazia să aducă rod. Domnul nostru a spus: ”Dacă vă iubiți viața
sufletului, adică eul vostru, o veți pierde și dacă vă urâți viața sufletului în această
lume, o veți păstra pentru viața veșnică”.

Comoara din vasul de lut

Să folosim o altă imagine. 2 Corinteni 4:7-12 spune: ”Comoara aceasta o purtăm în

nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, şi
nu de la noi. Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea
cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu
omorâţi. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus,
pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru. Căci noi cei vii totdeauna
suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în
trupul nostru muritor. Astfel că în noi lucrează moartea, iar în voi, viaţa”.

Noi care am crezut în Domnul Isus, nu suntem decât niște vase de pământ. Uitați-vă
la noi. Chiar dacă acest trup este atât de minunat creat, el este pământesc în natura
sa. Nu suntem decât niște vase de pământ. Mulțumim Domnului, El a așezat o
comoară în aceste vase. Mă întreb uneori, dacă am avea o comoară, am păstra-o într-
un vas de pământ? Cu siguranță, nu. Mai degrabă vom pune comoara într-un vas de
aur. Dar aceasta este natura uimitoare a lui Dumnezeu. El este dispus să pună o
astfel de comoară într-un vas de pământ. Comoara este, evident, Domnul nostru Isus
Cristos. Dumnezeu Îl așează pe Domnul Isus Cristos în tine și în mine, niște vase de
pământ. Scopul cu care această comoară neprețuită este așezată acolo, nu este ca ea
să rămână ascunsă și neobservată. Planul lui Dumnezeu este ca puterea
nemaipomenită a acelei comori să poată fi manifestată prin vasul în care a fost
așezată. Puterea nu este a vasului, ci a comorii dinăuntru. Vasul de pământ este opac;
doar comoara are lumină. Scopul lui Dumnezeu este ca lumina comorii să fie
exprimată, puterea ei minunată să se manifeste.

Un vas spart

Cum se poate realiza aceasta, când comoara este ascunsă într-un vas de pământ?
Puterea comorii nu are cum să se arate, decât dacă acel vas de pământ este spart,
numai dacă are fisuri. Această realitate se referă la noi toți. Noi avem comoara, pe
Cristos, în noi înșine, iar puterea acestei comori trebuie manifestată; sufletul nostru
însă este asemeni unui vas de pământ, care ține comoara captivă. Ne iubim pe noi
înșine și, din această cauză, refuzăm să avem fisuri, refuzăm să fim frânți. Prețuim
mai mult vasul de pământ decât comoara dinăuntrul lui. Nu-i așa că ne iubim foarte
mult pe noi înșine în ciuda faptului că suntem atât de respingători? Totuși, iubim
vasul; nu suntem dezgustați de el. Și pentru că ne iubim atât de mult viața eului,
Cristos nu are nicio ocazie să-Și manifeste puterea. Dar, slavă Domnului, acesta este
punctul în care Duhul Sfânt Își începe lucrarea. El ne pregătește circumstanțele, va
pregăti ca lucrurile să se întâmple potrivit înțelepciunii Sale. El va aranja totul în
jurul nostru ca să ne poată fisura, să ne poată frânge.
De aceea spune Pavel: ”Loviți în toate felurile, dar nu doborâți”. Uneori suntem
împresurați. Nu avem nicio cale de scăpare dar, slavă Domnului, deși suntem
încercuiți, Dumnezeu are o cale de a ne scăpa, în sus. Uneori, ”Nu vedem nicio
problemă aparentă, dar calea noastră nu e complet închisă”. Îmi place mult
traducerea Phillips, în care citim: ”Ajungem la capătul puterilor, dar nu la sfârșitul
vieții”. Nu vedem nicio cale de scăpare, dar Dumnezeu cumva, deschide una.

Această realitate îmi amintește de peisajul Chinei. Spunem că peisajul zonei Qui Ling
le întrece pe toate celelalte, dar peisajul din Yangshuo îl întrece pe cel din Qui Ling.
Eu am călătorit în aceste zone, chiar în Yangshuo și acolo nu este nimic deosebit. Ca
să mergi din Qui Ling în Yangshuo, trebuie să iei barca. Atunci când barca pornește
de la țărm, ajungi într-un loc unde râul pare că se termină; totuși, când atingi acel
punct, râul cotește într-o parte și acolo descoperi un peisaj splendid. Și în viață se
întâmplă așa uneori. Uneori, Duhul Sfânt ne conduce înainte și pare că ajungem într-
o fundătură. Avem impresia că suntem terminați, dar dintr-odată, Dumnezeu
deschide o cale de ieșire. Aceasta este calea.

Citim apoi: ”Persecutați, dar nu părăsiți”. Oamenii ne pot persecuta, dar Dumnezeu
nu ne abandonează niciodată.

Apoi: ”Doborâți, dar nu lepădați”. Din nou, îmi place traducerea Phillips, în care
scrie: ”Puși la pământ, dar nu scoși din luptă”. În box, poți fi lovit și căzut la podea,
dar nu ești scos din luptă. Te ridici și continui să lupți.

Cred că toți am avut astfel de experiențe. Ele sunt orchestrate de Duhul Sfânt. De ce
ne pune El în anumite împrejurări? El are un scop clar - dorește să te frângă, să
zdrobească viața eului tău, astfel încât Cristos să poată fi exprimat. Cuvântul spune:
”Purtați în trupurile voastre moartea lui Isus”. Sensul original are înțelesul: ”Purtați
în trupurile voastre darea la moarte a Domnului Isus”. Moartea Domnului nostru are
putere; ea te poate da la moarte. Cine dorește să moară? Cine este dispus să moară?
Moartea Domnului Isus are puterea de a te da la moarte, ca viața lui Cristos să fie
manifestată în tine. Aceasta este calea pe care Dumnezeu a pregătit-o să ne
zdrobească pentru a ne putea zidi apoi. Ceea ce se frânge este ce suntem noi înșine;
ceea ce se zidește este Cristos. Nu există nicio altă cale. Dacă încerci să-ți păstrezi
viața, o vei pierde. Dacă ești dispus să îți pierzi viața eului în această lume, de dragul
lui Cristos, o vei câștiga pentru veșnicie. Vei moșteni împărăția cerurilor.

Aș vrea să analizăm încă puțin acest aspect. Vom vedea cum tratează crucea fiecare
latură a vieții sufletului. Viața eului, a sufletului, se exprimă prin emoții. Cine se
folosește de emoțiile tale? Viața eului tău. Emoțiile te exprimă, arată cine ești.
Emoțiile tale sunt diferite de ale altcuiva. În același timp, noi ne exprimăm cu
ajutorul minții, a gândirii noastre, precum și prin voința, dorințele și opiniile pe care
le avem. Vom vedea modul în care crucea tratează fiecare dintre aceste domenii.
Crucea tratează emoțiile

În Matei 10:34-39, Domnul le-a spus ucenicilor: ”Să nu credeți că am venit să aduc
pacea pe pământ. Nu am venit să aduc pacea, ci o sabie. Am venit să întorc fiul
împotriva tatălui său, pe fiică împotriva mamei și pe noră împotriva soacrei ei; și
omul îi va avea potrivnici chiar pe cei din casa lui. Acela care își iubește tatăl sau
mama mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; și cine iubește mai mult pe
fiul sau pe fiica sa mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. cine nu își ia
crucea și nu Mă urmează nu este vrednic de Mine. Cine își găsește viața (adică viața
sufletului, a eului), o va pierde, dar cine își pierde viața e dragul Meu, o va găsi”.

Domnul Isus știe că viața sufletului nostru, eul nostru are nevoie să fie
curățat/purificat. Chiar și acest domeniu al iubirii umane, care este cea mai înaltă și
nobilă formă de exprimare, are în spate sinele; prin urmare, nu este o dragoste pură,
ci una egoistă, guvernată de eu. Domnul nostru dorește să curețe chiar și emoțiile
noastre. El a spus: ”Dacă vă iubiți mama, tatăl, frații sau surorile, soții, soțiile, copiii,
chiar propria voastră viață mai mult decât pe Mine, nu sunteți vrednici de Mine”.
Este o cerință foarte strictă. Dacă vrei să Îl urmezi pe Domnul, dacă vrei să fii
asemenea Lui, trebuie ca dragostea pentru El să depășească toate celelalte iubiri.
Dumnezeu vrea să ne iubim mama și tatăl, pentru că acesta este prima poruncă
însoțită de o promisiune. În Vechiul Testament, dacă un copil nu își iubea părinții,
dacă îi blestema, era ucis. Așadar, Dumnezeu vrea să ne iubim părinții, dar El dorește
să ne curețe dragostea de atingerea eului.

Apar uneori circumstanțe în care ceea ce ne cere Dumnezeu contrazice ceea ce ne cer
părinții. Ce vom face într-o astfel de situație? Îl vom iubi pe Dumnezeu mai mult
decât îi iubim pe părinți? Nu înseamnă că nu trebuie să ne iubim părinții; dar Îl vom
iubi noi pe Dumnezeu mai mult decât pe ei? Îl vom urma pe Domnul sau ne vom
urma părinții? Dacă părinții ne spun: ”Nu ar trebui să crezi în Domnul Isus” te vei
supune lor sau vei asculta de Domnul? În acest fel se formează crucea, iar Domnul ne
cheamă să o luăm și să Îl urmăm. Moartea va atinge latura dragostei din viețile
noastre, ca iubirea noastră să fie curățată și Cristos să se poată exprima prin ea.
Acesta este procesul prin care trec emoțiile noastre.

Crucea tratează mintea

În Matei 16, Dumnezeu L-a descoperit ucenicilor pe Domnul Isus, iar Domnul Isus
le-a descoperit ucenicilor Biserica. După aceasta, El a spus: ”Trebuie să merg la
Ierusalim și să fiu omorât, dar a treia zi voi învia”. Petru L-a apucat atunci, poate L-a
scuturat puțin și I-a spus: ”Nu face asta. Tu nu trebuie să mori”. Domnul nostru S-a
întors atunci spre el și a răspuns: ”Înapoia Mea, satan, căci tu nu te gândești la
lucrurile lui Dumnezeu, ci la ale oamenilor”. Imediat după aceea, în versetul 24 scrie:
”Apoi Isus le-a spus ucenicilor - Dacă cineva vrea să Mă urmeze, să se lepede de sine,
să-și ia crucea și să Mă urmeze. Căci oricine dorește să își salveze viața, o va pierde;
dar cine își va pierde viața de dragul Meu, o va găsi”.

Vedem aici modul în care Domnul nostru Se ocupă de gândirea noastră naturală.
Gândirea lui Petru era centrată pe sine însuși. El nu dorea ca Isus să meargă la cruce
și să moară, pentru că nici el însuși nu dorea să parcurgă un asemenea traseu.
Așadar, în spatele gândirii lui se afla eul său. Domnul nostru S-a ocupat de această
situație, deoarece în spatele eului se află Satan. Așadar, avem nevoie să învățăm să ne
luăm crucea în acest domeniu al minții, al gândirii pentru a putea fi eliberați de ea.

Crucea tratează voința

În Luca 14:26-27, se relatează cum Domnul Isus S-a întors spre mulțime și a spus:
”Dacă vine cineva la Mine și nu își urăște tatăl, mama, soția și copiii, frații și surorile,
ba chiar însăși propria viață, nu poate fi ucenicul Meu; dacă cineva nu își ia crucea și
nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu”.
Mai departe, a continuat: ”Stați și vă socotiți. Puteți plăti prețul de Mă urma? Sunteți
în stare să lăsați tot și să Mă urmați?” nu este vorba doar de o animare de moment a
sentimentelor. Trebuie să stai și să calculezi costul, iar apoi să îți iei decizia. Aceasta
înseamnă că voința noastră trebuie să fie purificată/curățată. Dacă ești dispus să faci
asta, El îți va da puterea să o faci. Dacă nu, atunci nu vei gusta măreția neîntrecută a
puterii Sale.
De ce ne cheamă Domnul să ne luăm crucea și să Îl urmăm? Deoarece făcând așa,
viața eului, esența cărnii va muri, iar viața lui Cristos din noi poate fi eliberată și
exprimată, așa încât ceea ce va ieși din tine va fi Cristos, și nu tu însuți. Mai întâi,
Domnul a spus: ”Leapădă-te de tine însuți”. Renunță la dreptul tău. Neagă-te pe tine.
Petru s-a lepădat de persoana greșită. Ar fi trebuit să se lepede de sine însuși, însă el
s-a lepădat de Cristos. Ce des facem și noi la fel!
Frați și surori, cine se poate lepăda de el însuși? Nimeni. Martin Luther spunea: ”Nu
mă tem de papă și de cardinali; mă tem de papa din mine. Eul meu este cel de care
mă tem.” Ne place de Iov? El a spus: ”Mă lepăd de mine”. Cum am putea face asta
decât dacă Îl vedem pe Domnul isus? Dacă El ni se descoperă, nimic nu e imposibil.

Văzându-L pe Domnul

În ultimele zile am vorbit despre Domnul Isus și despre El crucificat. Frați și surori,
când am stat la masa Domnului în această dimineață, Isus Cristos și El răstignit a
fost expus înaintea noastră. El ni Se descoperă. Dacă Îl vedem pe El, nimic nu este cu
neputință. Dacă Îl vedem pe El, ne lepădăm de noi înșine. Dacă nu Îl vedem pe El, nu
ne putem lepăda de noi. Iov a văzut slava lui Dumnezeu, așa că s-a scârbit de el însuși
și s-a pocăit în praf și cenușă. De aceasta avem nevoie și noi. Avem nevoie să Îl
vedem pe Domnul, să Îi vedem mâinile și picioarele străpunse, fruntea sângerândă.
Avem nevoie să vedem cum din coasta Lui ies sânge și apă. Avem nevoie să Îl auzim
spunând: ”Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Avem nevoie
să vedem dragostea Lui, pentru că numai ea ne poate constrânge să ne lepădăm de
noi înșine și ne poate face dispuși să ne luăm crucea și să Îl urmăm.
Domnul să ne ajute, nu numai să cunoaștem că omul nostru cel vechi a fost răstignit
împreună cu Cristos, ci și faptul că noi, cei care suntem din Cristos, am crucificat
carnea cu poftele și patimile ei. Atunci vom și gata să ne pierdem viața eului de
dragul lui Cristos, ca să Îl putem urma pe El. Așa să ne conducă Domnul în zilele care
ne stau înainte. Fie ca El să fie în permanență înaintea ochilor noștri, și dacă ne
ridicăm privirea la Isus, prin dragostea și harul Lui, vom putea să Îl urmăm.

Să ne rugăm:
Domnul nostru drag, tot ce avem nevoie să te întrezărim pe Tine. Descoperă-ni-Te
astfel încât să ne putem ridica, să ne luăm crucea și să Te urmăm. Acolo unde ești Tu,
prin harul Tău vom fi și noi. Ceream aceasta în Numele Tău scump. Amin.