Jean-Paul SARTRE, Ființa și neantul, pp.

743-745

Analizați și comentați următorul fragment, care descrie în ce constă

specificitatea libertății umane, într-o perspectivă antropologică existențialistă:

„Libertate și responsabilitate
Deşi consideraţiile care vor urma îl interesează mai degrabă pe moralist, am
considerat că n-ar fi inutil, după aceste descrieri şi aceste argumentaţii, să revenim
asupra libertăţii pentru-sinelui şi să încercăm să înţelegem ce reprezintă pentru
destinul uman faptul acestei libertăţi.
Consecinţa esenţială a remarcelor noastre anterioare este că omul, fiind
condamnat să fie liber, poartă greutatea întregii lumi pe umerii săi: el este responsabil
de lume şi de el însuşi în calitate de manieră de a fi. Luăm cuvântul "responsabilitate"
în sensul său obişnuit de "conştiinţă (de) a fi autorul incontestabil al unui eveniment
sau al unui obiect". În acest sens, responsabilitatea pentru-sinelui este copleşitoare, de
vreme ce el este cel prin care se face să existe o lume; şi, de vreme ce el este şi cel
care se face să fie, oricare ar fi deci situaţia în care se află, pentru-sinele trebuie să-şi
asume în întregime această situaţie cu coeficientul său propriu de adversitate, fie el
insuportabil; el trebuie s-o asume cu conştiinţa orgolioasă de a-i fi autorul, căci cele
mai rele inconveniente sau cele mai rele primejdii, care riscă să-mi atingă persoana,
nu au sens decât prin proiectul meu; iar ele apar pe fondul angajamentului care sunt
eu. Este, deci, absurd să ai de gând să te plângi, de vreme ce nimic străin nu a decis în
legătură cu ceea ce simţim, cu ceea ce trăim sau cu ceea ce suntem. Această
responsabilitate absolută nu este, de altfel, acceptare: ea este simplă revendicare
logică a consecinţelor libertăţii noastre: ceea ce mi se întâmplă mi se întâmpă prin
mine, şi eu n-aş putea nici să mă mâhnesc, nici să mă revolt, nici să mă resemnez. De
altfel, tot ceea ce mi se întâmplă este al meu; trebuie să înţeleg prin asta, mai întâi, că
eu sunt întotdeauna, în calitate de om, la înălţimea a ceea ce mi se întâmplă, căci ceea
ce i se întâmplă unui om datorită altor oameni şi datorită lui însuşi nu ar putea fi
decât uman. Cele mai cumplite situaţii de război, cele mai rele torturi nu creează vreo
stare de lucruri inumană: nu există situaţie inumană; doar prin frică, fugă şi recursul
la conduitele magice voi decide eu în legătură cu inumanul; dar această decizie este
umană şi-i voi purta întreaga responsabilitate. Dar, în plus, situaţia este a mea pentru
că ea este imaginea liberei mele alegeri de mine însumi şi tot ceea ce îmi prezintă ea
este al meu, în sensul că mă reprezintă şi mă simbolizează. Nu sunt oare eu cel care
decide în legătură cu coeficientul de adversitate al lucrurilor şi chiar şi in legătură cu
imprevizibilitatea lor, decizând în legătură cu mine însumi? Astfel, nu există
accidente într-o viaţă; un eveniment social care izbucneşte brusc şi mă antrenează nu
vine din afară; dacă sunt mobilizat într-un război, acest război este războiul meu, el
este după imaginea mea şi îl merit. Îl merit, mai întâi, pentru că aş putea întotdeauna
să mă sutrag lui, prin sinucidere sau dezertare: aceşti ultimi posibili sunt cei care
trebuie întotdeauna să ne fie prezenţi atunci când e vorba să luăm în considerare o
situaţie. Nesustrăgându-mă, l-am ales; poate din comoditate, din laşitate în faţa
opiniei publice, pentru că prefer anumite valori celei a refuzului însuşi de a face
războiul (stima celor apropiati, onoarea familiei etc.). Oricum, este vorba de o
alegere. Acestă alegere va fi repetată apoi, în mod continuu, până la sfârșitul
războiului; trebuie, deci, să subscriem vorbei lui J. Romains: "În război, nu există
victime inocente”. Dacă am preferat așadar războiul morţii sau dezonoarei, totul se
petrece ca şi cum aș purta întreaga responsabilitate a acestui război. Fără îndoială,
alţii l-au declanşat şi fi tentat poate să mă consider un simplu complice. Dar această
noţiune de complicitate nu are decât un sens juridic; aici nu ţine; căci a depins de
mine ca, pentru mine şi prin mine, acest război să nu existe, iar eu am decis ca el să
existe. Nu a existat nici o constrângere, căci constrângerea n-ar putea avea nici o
influenţă asupra unei libertăţi; n-am avut nici o scuză, căci, aşa cum am spus şi am
repetat în această carte, specificul realităţii-umane este că ea este fără scuză. Nu-mi
rărnâno deci decât să revendic acest război. Dar, în plus, el este al meu pentru că, din
simplul fapt că el apare într-o situaţie pe care eu o fac să fie şi fiindcă eu nu îl pot
descoperi acolo decât angajându-mă pentru sau împotriva lui, eu nu mai pot distinge
acum alegerea de mine pe care o fac de alegerea de el pe care o fac: a trăi acest război
înseamnă a mă alege prin el şi a-l alege prin alegerea mea de mine însumi. N-ar putea
fi vorba să-l priveşti ca "patru ani de vacanţă" sau de "amânare", ca o "suspendare a
şedinţei", esenţialul responsabilităţilor mele fiind în altă parte, în viaţa mea
conjugală, familială, profesională. În acest război pe care l-am ales, eu mă aleg de pe
o zi pe alta şi îl fac al meu făcându-mă. Dacă el trebuie să fie patru ani goi, eu sunt
cel care le port responsabilitatea. În sfârşit, aşa cum am subliniat în paragraful
precedent, fiecare persoană este o alegere absolută de sine plecând de la o lume de
cunoştinţe şi tehnici pe care această alegere şi-o asumă şi o luminează în acelaşi timp;
fiecare persoană este un absolut bucurându-se de o dată absolută şi complet
inconceptibil la o altă dată. Este deci inutil să te întrebi ce aş fi fost dacă acest război
n-ar fi izbucnit, căci eu m-am ales ca unul din sensurile posibile ale epocii care ducea
pe nesimţite la război; eu nu mă mai disting de însăşi această epocă, n-aş putea fi
transportat în altă epocă fără contradicţie. Altfel, eu sunt acest război care mărgineşte
şi limitează şi face să se înţeleagă perioada care 1-a precedat. În acest sens, la
formula pe care tocmai o citam: "nu există victime inocente", trebuie, pentru a defini
mai clar responsabilitatea pentru-sinelui, să o adăugăm pe aceasta: "Avem războiul
pe care-l merităm." Astfel, total liber, indiscernabil de perioada căreia am ales să-i fiu
sensul, la fel de profund responsabil de război ca şi dacă l-aş fi declarat eu însumi,
neputând trăi nimic fără a-1 integra situaţiei mele, angajându-mă în ea în întregime şi
marcând-o cu pecetea mea, eu trebuie să fiu fără remuşcări şi fără regrete, aşa cum
sunt fără scuză, căci, din clipa ivirii mele la fiinţă, eu port greutatea lumii singur, fără
ca nimic şi nimeni să o poată micşora.”