O SCRISOARE PIERDUTĂ – PARTICULARITĂȚI ALE OPEREI

Reprezentată pe scenă în 1884, comedia O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale este a

treia piesă dintre cele patru scrise de autor, o capodoperă a genului dramatic. Este o comedie de
moravuri, în care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane autorului, fiind inspirată de
alegerile electorale din anul 1883.

Opera este o comedie deoarece respectă trăsăturile acesteia: specie a genului dramatic,
care stârnește râsul prin surprinderea unor moravuri, a unor tipologii umane sau a unor situații
neașteptate, cu final fericit. Personajele comediei aparțin unor tipologii clasice, sursa principală a
comicului fiind contrastul dintre aparență și esență. Sunt prezente formele comicului: umorul,
ironia și diferite tipuri de comic (de moravuri, de situație, de caracter, de limbaj și de nume).
Comedia aparține realismului clasic. Principiile promovate de estetica realismului se regăsesc în:
critica formelor fără fond și a politicenilor corupți, satirizarea unor aspecte sociale, spiritul de
observație acut, veridicitatea obținută prin tehnica acumulării detaliilor, individualizarea
”caracterelor” prin limbaj. Țin de clasicism echilibrul compozițional și generalitatea situațiilor și a
caracterelor (prostul fudul, încornoratul, cocheta etc.).

Tema operei este reprezentată de demascarea ipocriziei, a ridicolului și a prostiei

omenești, reflectate în societatea românească, văzută prin ochii autorului. Suprapunerea dintre
interesele a două grupări politice locale ale partidului aflat la guvernare reprezintă cadrul în care
I.L. Caragiale alege să expună și să critice moravurile politicienilor secolului al XIX-lea. Comedia
înfățișează aspecte din viața politică (lupta pentru putere în contextul alegerilor pentru
Cameră, șantajul, falsificarea listelor electorale) și de familie (triunghiul conjugal Zoe –
Trahanache – Tipătescu) a unor politicieni corupți.

O primă scenă semnificativă pentru tematica operei este cea de la începutul piesei, în
care Trahanache îi povestește amicului său, Tipătescu, modul în care fusese șantajat de Nae
Cațavencu, șeful Opoziției. Tipătescu își exprimă disprețul față de lipsa de moralitate a lui
Cațavencu: “Mizerabilul!”, când el insuși e imoral, fiind amantul Zoei și înșelând astfel încrederea
prietenului său. Trahanache îi spune că Nae Cațavencu se află în posesia unei scrisori de amor pe
care Tipătescu o trimise Zoei. Acesta îl anunțase că o va publica în ziarul său daca nu va fi ales in
funcția de deputat. Reacțiile lui Tipătescu sunt surprinse în didascalii, acesta fiind “in culmea
agitatiei”, iar in final iese “turbat” din scenă. Spre deosebire de Tipătescu, Trahanache este calm,
știind să disimuleze. De aceea, consideră că Tipătescu nu este tocmai potrivit pentru functia de
prefect, intrucât “e iute” și “n-are cumpăt”. O a doua scenă semnificativă este cea de la începutul
actului al doilea, în care se evidențiază corupția politicienilor. Farfuridi, Brânzovenescu și
Trahanache falsifică listele electorale, adaugând persoane fără drept de vot, nedeținând averea
necesară. În epoca respectivă funcționa votul cenzitar care dădea drept electoral doar bărbaților
cu un anumit statut social. Ei trec pe listă persoane care nu au această calitate, dar care erau
simpatizanții partidului. Farfuridi și Brânzovenescu profită de ocazie pentru a-i mărturisi lui
Trahanache că interesele partidului sunt înșelate, dar acesta reacționează neașteptat de
puternic. Ei se grăbesc să spună că îl bănuiesc pe Tipătescu, iar Trahanache “este și mai
indignat”. El îi ia apărarea amicului Fănica, despre care spune că i-a făcut și îi face “servicii” și ca
“de 8 ani trăim împreună ca frații”.

Întrucât este o operă dramatică, „O scrisoare pierdută” are o structură specifică. Astfel,
comedia este împărțită în patru acte, iar primele trei urmăresc o acumulare treptată de tensiuni
și conflicte. Conflictul dramatic principal constă în înfruntarea pentru putere politică a două forțe
opuse: reprezentanții partidului aflat la putere (prefectul Ștefan Tipătescu, Zaharia Trahanache –
președintele grupării locale a partidului și Zoe, soția acestuia) și gruparea independentă
construită în jurul lui Nae Cațavencu, avocat și proprietar al ziarului ”Răcnetul Carpaților”.
Conflictul are la bază contrastul comic dintre aparență și esență. Conflictul secundar este
reprezentat de grupul Farfuridi – Brânzovenescu, care se teme de trădarea prefectului.
 Actul întâi cuprinde expozițiunea, precum și câteva dintre personajele comediei: Ștefan
Tipătescu, prefectul județului, și Ghiță Pistanda, polițaiul orașului. Tipătescu citește un articol
publicat într-un ziar, care îl prezintă într-o lumină defavorabilă. Serviabil, Pristanda aprobă tot
ceea ce afirmă prefectul. Intriga este reprezentată de pierderea unei scrisori de dragoste
adresată lui Zoe Trahanache de către Tipătescu. Când scrisoarea ajunge în mâinile lui Nae
Cațavencu, liderul opoziției, acesta amenință să publice scrisoarea, șantajându-l pe Tipătescu
prin cererea a „100 de poli ori deputația”.

Urmează desfășurarea acțiunii, care debutează în scena a treia a actului întâi, continuând
în actul al doilea. Aceasta cuprinde manipularea și metodele neortodoxe utilizate de către ambele
părți pentru asigurarea victoriei în urma alegerilor. Se face tot posibilul pentru ca scrisoarea să
fie înapoiată autorului ei, pentru ca atât reputația acestuia, cât și a lui Zoe, să nu fie compromise.

Punctul culminant este reprezentat de escaladarea conflictului dintre cele două grupări
politice, până când se ajunge la o adevărată încăierare. Aceasta are loc în timpul discursurilor
candidaților, după care Agamemnom Dandanache devine candidatul principal. Când se anunță
candidatura acestuia, încep manifestările violente, în mijlocul cărora Nae Cațavencu își pierde
pălăria, în căptușeala căreia se afla scrisoarea. Aceasta este găsită de cetățeanul turmentat, care
o înapoiază destinatarei, fără să realizeze importanța hârtiei. Actul final surprinde detensionarea
atmosferei, întrucât conține deznodământul acțiunii.

Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura română.
Personajele acționează stereotip, simplist, ca niște marionete, fără a evolua pe parcursul acțiunii.
Ele aparțin tipologiei clasice pentru că au o trăsătură dominantă de caracter, dar se apropie de
realism, fiind individualizate prin limbaj și prin elemente de statut social și psihologic, care
diversifică tipurile – încornoratul (Trahanache), amorezul (Tipătescu), tipul politicianului demagog
(Cațavencu) etc.

Comicul reprezintă una dintre particularitățile operei „O scrisoare pierdută”. În cadrul

acesteia se remarcă prezența diverselor tipuri de comic. În primul rând, observăm comicul de
situație, obținut prin pierderea și găsirea scrisorii, punându-l pe Caţavencu în ipostaza ridicolă de
a cădea în propria capcană. Comicul de moravuri este realizat prin maniera în care se pregătesc
și se desfășoară alegerile, precum și prin construirea relației dintre Tipătescu și Zoe. Comicul de
caracter rezultă din comportamentul personajelor precum Dandanache, Caţavencu sau Pristanda.
Ipocrizia lui Cațavencu, alături de viclenia lui Dandanache și servilismul lui Pristanda provoacă
râsul spectatorilor. Acestor tipuri de comic li se adaugă cel de limbaj și cel de nume, întrucât
personajele au ticuri verbale, pronunță în mod greșit anumite cuvinte și au nume sugestive.

În concluzie, piesa de teatru „O scrisoare pierdută” prezintă toate particularitățile unui

text dramatic. Prin intermediul umorului și al ironiei, Caragiale atrage atenția asupra defectelor
întâlnite atât în cadrul vieții politice românești, cât și în societate, în general.