Kramer Aida

cls 10S1

Apartenența operei „Povestea lui Harap-Alb”,

de Ion Creangă, la basmul cult
Basmul este specia epicului cult, cu largă răspândire în care se
narează întâmplări fantastice ale unor numeroase personaje imaginare
(feți-frumoși, zâne, animale și păsări năzdravane etc.), înzestrate cu puteri
supranaturale, aflate în luptă cu forțe malefice (simbolizate prin balauri,
zmei, vrăjitoare etc.), pe care ajung sa le biruiască în cele din urma, și care
redau confruntarea dintre bine și rău, o acțiune care implică fabulosul și
care înfățișează parcurgerea drumului maturizării de către erou având
mereu un final optimist sau fericit.
Opera se înscrie în schema tipică a unui basm: mezinul este supus
unor probe pentru a se arăta vrednic să plece la drum, dar acest basm
conține și procesul de inițiere al fiului de crai. Apar motive literare
specifice: superioritatea mezinului, drumul, probele, pedepsirea
răufăcătorului, motivul probelor, motivul răzbunării malefice, învingerea
binelui, s.a. Evenimentele sunt relatate la persoana a III-a de un narator
omniscient și narațiunea se îmbină cu descrierea și dialogul.
Basmul debutează cu o formula inițială, ușor modificată, care fixează
timpul și spațiul nedeterminate, imprecise și o parte din personaje: „amu
cică era odată un crai care avea trei feciori...” . Această formula are rolul de
a introduce cititorul în lumea ficțională a basmului. Formulele mediane
apar pe parcursul textului, având structura repetitivă și rolul de a lega
episoadele basmului, de a capta atenția cititorului, și de a-l face să continue
pentru a găsi și următoarele zicale pline de umor ascuns: „și merg ei, și
merg cale lunga să le ajungă, trecând peste nouă mări, peste nouă țări și
peste nouă ape mari, și într-o târzie vreme ajung la împărăție”. Formula
finală în basmul cult diferă de cea din basmul popular având rolul de al
readuce pe cititor în lumea reală: „și a ținut veselia ani întregi, și acum mai
ține încă. Cine se duce acolo bea și mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea
și mănâncă, iară cine nu, se uită și rabdă.”
Acțiunea este complexă și urmează o linie ascendentă prin
înlănțuirea episoadelor: eroul își schimbă condiția, devenind un sclav, iar
apoi, printr-o moarte simbolică, își redobândește statutul. Dar în același
timp acțiunea cuprinde mai multe etape: o situație inițială de echilibru,
tulburarea situației de echilibru (solicitarea unui succesor), plecarea
eroului la drum, probele inițiale, depășirea probelor cu sprijinul prietenilor
și tovarășilor, demascarea și pedepsirea Spânului, căsătoria și
încoronarea.

1
 Pentru a afla care este cel mai vrednic de a fi împărat, Craiul își
supune fii la o proba de curaj, deghizând-se în ursul de sub pod. Cel care
reușește să treacă proba podului va fi mezinul. Pentru că a fost milostiv, Sf.
Duminică îl sfătuiește să caute hainele, armele și calul tatălui său din
tinerețe. Înainte de a pleca la drum, mezinul primește interdicția de a se
împrieteni cu Omul Spân sau Omul Roș, văzuți ca simbol al răului. Fiind
novice, mezinul cade în capcana Spânului, acesta din urmă reușind să-i
fure identitatea (proba fântânii). În urma acestui eșec devine sluga
Spânului și primește numele de Harap-Alb. Cu aceste roluri schimbate, cei
doi ajung la curtea lui Verde Împărat, unde eroul este supus unor altor
probe: să aducă salată din grădina ursului, pielea și capul cerbului fermecat
și pe fata Împăratului Roș. Primele două probe sunt trecute cu ajutorul
calului năzdravan și al Sf. Duminici. Pentru a trece de a treia probă, eroul
dobândește niște noi ajutoare: Setilă, Flămânzilă, Gerilă, Ochilă, Păsări-
Lăți-Lungilă, albinele și furnicile. Depășind probele Împăratului Roș, eroul
se întoarce cu fata de împărat la curte. Punctul culminant constă în
demascarea Spânului și pedepsirea acestuia de către cal, dar nu înainte de
a-l omorî pe erou. Acesta este reînviat și își recapătă identitatea.
Având în vedere faptul ca textul îndeplinește toate criteriile unui
basm cult, putem afirma că „Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult.