Particularități ale construcției personajului

în “Fântâna dintre plopi” de Mihail Sadoveanu

Opera “Fântâna dintre plopi”, scrisă de Mihail Sadoveanu, face parte din volumul
“Hanu Ancuței” iar specia literară în care se încadrează este povestirea, fiind cea de-a patra
relatare a cărții. Creația abordează iubirea, condiția femeii și relațiile sociale delimitate de
puterea banului, teme evidențiate prin intermediul protagonistului.
Personajul de povestire presupune schematism în construcție. Totuși, Sadoveanu
dovedește o predilecție aparte pentru portretizare, astfel încât Neculai Isac poate fi cuprins
într-o tipologie de inspirație realistă, amintind de ipostaza excepțională a eroilor romantici.
Trăsăturile personajului principal sunt evidențiate în două perioade diferite ale vieții, așa
că putem deosebi două imagini ale lui Neculai : una a omului matur, “ajuns la cărunteță”, din
ramă, și alta a tânărului aventurier din povestirea propriu-zisă.
Un prim element prin care se conturează statutul social este vestimentația : “purta ciubote
de iuft cu turetci înalte şi ilic de postav cu nasturi rotunzi de argint”, ce sugerează poziția de
domn, de nivel superior simplului gospodar. De asemenea, remarcăm în incipit o formulă de
adresare utilizată de către comisul Ioniță : “Nu ești domnia ta prietenul meu Neculai Isac,
căpitan de mazili ?”, ce induce ideea de mic boier, mazil făcând referire la un înalt demnitar
scos din funcție.
Statutul moral reiese din comportamentul și atitudinea călărețului față de cei care
poposesc la han. O trăsătură semnificativă este sociabilitatea de care dă dovadă prin
naturalețea cu care se integrează între drumeți. Observăm că, la sosire, îi salută respectuos
și le zâmbește cu prietenie. În plus, deține un “glas moale și blând”, plăcut ascultătorilor.
Neculai reprezintă un om cu poftă de viață, ce apreciază lăutarii și interacționează armonios
cu toți cei prezenți.
O secvență reprezentativă pentru statutul psihologic este cea a îndrăgostirii spontane,
care face parte din povestirea propriu-zisă. La prima întâlnire, boierul admiră frumusețea
țigăncușei și este evidențiat portul tradițional al fetei, mai exact “fusta roșă”. În cultura
romilor, roșul simbolizează dragoste și noroc. Poate fi remarcată lipsa de rațiune la Neculai,
ce este atras de tânără și se axează doar pe simțire. Astfel, se realizează legătura cu
destinul de aventurier și de veșnic îndrăgostit de frumusețea femeii.