Capitolul I.

ASPECTE TEORETICE, METODOLOGICE PRIVIND

DATORIILE CURENTE

1.1. Caracteristica componența și clasificarea datoriilor curente

Se cunosc o multitudine de definiţii şi percepţii ale datoriilor, în diferite surse de

informaţii. Dicţionarul de specialitate ne descoperă sensul economic al datoriilor ca fiind nişte
obligaţiuni contractuale faţă de un terţ care se angajează să restituie în favoarea lui un drept
asupra unui bun, serviciu sau de a săvărşi anumite fapte, beneficiarul având faţă de datornic o
creanţă.
În manualul de Contabilitate financiară, Nederiţă A. datoriile sunt abordate ca
fiind ,,angajamente de plată ale întreprinderii față de furnizori pentru bunurile procurate și
serviciile prestate, față de personalul angajat privind retribuirea muncii, față de stat privind plata
impozitelor și a taxelor, față de alte persoane juridice și fizice”
IAS 37 Provizioane, datorii şi active contingente tratează datoria ca ,, o obligaţie curentă a
unei entităţi, rezultată din evenimente anterioare, a cărei stingere se aşteaptă să determine o
reducere a surselor concretizate în beneficiile economice ale entităţii”.
O explicație asemănătoare a acestei noțiuni este formulată în Cadrul General al
Comitetului pentru Standardele Internaționale de Contabilitate. Aici datoria este definită ca fiind
o ,,obligație actuală a entității ce decurge din evenimentele trecute și prin decontarea căreia se
așteaptă să rezulte o ieșire de resurse care încororează beneficii economice”.
Datoriile în contabilitatea franceză sunt definite ca cheltuieli de plătit considerate a fi
datorii externe – ireversibile, dar a căror sumă este estimată și/sau neefectuată, sau ca obligații
ireversibile a căror sumă este cunoscută și este efectuată.
În Republica Moldova, datoriile sunt reglementate prin lege. Astfel, în conformitate cu
Codul Civil, creditorii au dreptul să insiste asupra vânzării activelor entității în cazul în care
entitatea respectivă nu are posibilitatea să își achite datoriile. Proprietarii sunt constrânși să își
onoreze în totalitate obligațiunile față de creditori, chiar dacă prin stingerea acestora s-au epuizat
toate activele entității.
Datoriile și prezentarea acestora în situațiile financiare a entității se conduc după
următoarele principii, care sunt descrise detaliat în SNC ,,Prezentarea situațiilor financiare”: [8,
p. 2]
- Continuitatea activității;
- Principiul contabilității de angajamente;
- Separarea patrimoniului și datoriilor;
- Principiul necompensării;
- Principiul consecvența prezentării.
Conform SNC ,,Capital propriu și datorii”, se poate constata următoarele tipuri de datorii
ale unei unități economice:[]

Datorii ale unei

unități
economice

Datorii Datorii Datorii

Subvenții Provizioane Alte datorii
financiare comerciale calculate

Sursa: elaborat de autor în baza

Figura 1.1. Tipuri de datorii în cadrul unității economice

Datoriile întreprinderii la etapa constatării lor pot fi exprimate în valută națională – în

cazul când provin din țară sau în valută străină – dacă provin din străinătate. Datoriile în valută
străină sunt reflectate în contracte, documente primare de achiziționare a mărfurilor etc., însă la
etapa înregistrării în conturile contabile și rapoartele financiare datoriile trebuie recalculate în
valută națională.
Datoriile exprimate în valută străină în urma modificării cursului de schimb valutar din
momentul apariției acestora până la momentul achitării lor, pot genera venituri – în cazul
diferențelor favorabile de curs valutar sau pierderi - în cazul diferențelor nefavorabile de curs
valutar.
Pentru a înregistra corect în contabilitate o operațiune economică este necesar stabilirea
categoriei din care aceasta face parte, stabilirea momentului în care evenimentul are loc și
stabilirea valorii aferente acestuia. Astfel, orice înregistrare contabilă implică trei aspecte de
bază: clasificarea, recunoașterea și evaluarea.
În conformitate cu Bazele conceptuale ale pregătirii și prezentării rapoartelor financiare,
datoriile se constată și pot fi reflectate în Bilanțul contabil în cazul când se respectă
următoarele condiții:
 - există probabilitatea diminuării în viitor a activelor (mijloacelor bănești și altor active
proprii) care sunt purtători de avantaje economice,
-suma la care se constată datoriile poate fi evaluată veridic.
Datoriile se constată și se evaluează la suma nominală, inclusiv TVA și alte impozite și
taxe care urmează a fi achitate. În bilanțul contabil, datoriile sunt evaluate la suma de bani
necesară pentru a achita obligația existentă sau la valoarea reală de piață a bunurilor de livrat sau
a serviciilor de prestat.[8, p. 362]
În procesul de constatare a datoriilor, timpul reprezintă factorul cel mai important. Deseori,
neînregistrarea unei datorii într-un exerciţiu contabil este însoţită de neînregistrarea unei
cheltuieli. Astfel, ea conduce la o subevaluare a cheltuielilor şi o supraevaluare a profitului. O
datorie se înregistrează în momentul în care se creează obligaţia. Această regulă este mult mai
greu de aplicat decât pare. Atunci când printr-o operaţiune compania este obligată să efectueze
plăţi viitoare, apare şi este constatată o datorie, ca în cazul cumpărării bunurilor pe credit. Totuşi,
deseori datoriile curente nu sunt reprezentate de o operaţiune directă. Unul din principalele
obiective ale înregistrărilor de regularizare de la sfîrşitul exerciţiului financiar-contabil se referă
la constatarea datoriilor neînregistrate. Printre aceste datorii acumulate se numără datoriile faţă
de personal şi dobânziile de plătit. Alte datorii care pot fi doar estimate, cum ar fi impozitele de
plătit, trebuie deasemenea constatate prin înregistrări de regularizare.
După constatare datoriile se reflectă în contabilitate în baza principiului specializării
exercițiilor – atunci când au fost înregistrate în documentele contabile, fiind incluse în rapoartele
financiare în perioada la care se referă, dar nu atunci când se plătesc mijloacele bănești sau se
transmit alte active în schimb.
Criteriile de recunoaștere a datoriilor în bilanț sunt prezentate în IAS 39 ,,Instrumente
financiare – recunoaștere și evaluare” [16, p. 425]. Acestea trebuie recunoscute doar atunci când
întreprinderea devine parte a unui contract și, ca urmare, are dreptul legal de a primi numerar
sau, respectiv, are obligația egală de a plăti.
Evaluarea trebuie înțeleasă ca un proces prin care se determină valorile la care datoriile
curente vor fi recunoscute în situașiile financiare. Aceasta presupune alegerea unei anumite baze
de evaluare.
În funcție de momentul prezentării pot fi evidențiate două forme de evaluare a datoriilor:
- evaluarea inițială;
- evaluarea ulterioară;
Evaluarea inițială se efectuează la costul istoric, în momentul creării datoriei față de terți.
Potrivit prevederilor stabilite în Bazele conceptuale ale pregătirii și prezentării rapoartelor
financiare, costul istoric este cunoscut sub denumirea de valoarea de intrare. De aceea, evaluarea
inițială se bazează pe costul istoric al datoriilor care include valoarea nominală de rambursare
consemnată în documente primare și contracte de vânzare-cumpărare, de credit, de locațiune și
contracte individuale de muncă.
Evaluarea ulterioară a elementelor contabile, inclusiv a datoriilor, se efectuează la data
întocmirii situațiilor financiare sau la momentul inventarierii elementelor patrimoniale. După
recunoașterea inițială o entitate trebuie să evalueze datoriile la cost amortizat. Costul amortizate
nu este altceva decât, valoarea de plată a datoriilor. La întocmirea situațiilor financiare, datoriile
în valută străină se recalculează la cursul de schimb oficial al BNM din ultima zi calendaristică a
anului. Datoriile exprimate în valută străină în urma modificării cursului de schimb valutar din
momentul apariției acestora până la momentul achitării lor, pot genera venituri – în cazul
diferențelor favorabile de curs valutar sau pierderi – în cazul diferențelor nefavorabile de curs
valutar. Astfel, evaluarea reprezintă procedeul de determinare a cuantumului datoriilor ce vor fi
reflectate în contabilitate și în situațiile financiare.
Datoriile se înregistrează în baza documentelor de livrare cu regim special care însoțesc
bunurile intrate de la furnizori sau serviciile prestate de către aceștia. Pentru livrările impozabile
cu TVA se întocmesc facturi fiscale, iar pentru livrările neimpozabile - facturi de expediție.
În literatura autohtonă, după criteriile de clasificrae, datoriile au următoarea structură,
reprezentată în figura 1.2.

Datorii
financiare
Datorii
În funcție comerciale
de
conținutul Datorii
economic calculate

Datorii pe
În funcție termen lung
Criterii de de termenul
clasificare a de achitare
datoriilor Datorii curente
entității
economice Datorii
În funcție
de modul convertibile
de achitare
Datorii
neconvertibile
După
gradul de Datorii certe
estimare
Provizioane

Sursa: elaborat de autor în baza [8, p. 361]

 Figura 1.2. Componența și clasificarea datoriilor

În practica mondială în toate ramurile de activitate, datoriile pe termen scurt au o valoare

care reprezintă aproximativ între o pătrime şi o treime din valoarea totală a pasivelor. Acestea
sunt grupate în două categorii principale:
-datorii precis determinabile
-datorii estimate.
Datoriile pe termen scurt care sunt stipulate printr-un contract sau prin lege şi pot fi
măsurate cu precizie sunt numite datorii precis determinabile. Datoriile precis determinabile
includ datoriile comerciale, creditele bancare şi biletele de trezorărie, dividentele de plătit,
datoriile legate de personal şi veniturile încasate în avans.
Datoriile estimate sunt datorii sau obligaţii ferme ale unei companii, a căror mărime
exactă nu poate fi cunoscută decât după o anumită dată. Deoarece nu există nici o îndoială
privind existenţa obligaţiei juridice, principala problemă contabilă constă în estimarea şi
înregistrarea sumei acestor datorii. Exemplu de datorii estimate sunt impozitele pe profit,
impozitele pe proprietate, garanţiile oferite pentru produse şi sumele plătite pentru concedii.

Stingerea datoriilor poate fi efectuată prin:

1) achitarea numerarului;
2) transmiterea altor active;
3) prestarea serviciilor;
4) substituirea unei datorii cu alta;
5) trecerea în cont a avansurilor acordate;
6) convertirea datoriei în aport în capital social etc.
Astfel, pot afirma, că în cadrul entității S.R.L. ,,X”, sunt respectate toate principiile de
bază a contabilității conform Legii contabilității numărul 113 din 27.04.2007, fiind luate în
considerație toate modificările ulterioare și puse în aplicare în contabilitatea entității și sunt
aplicate împreună cu Standardele de Contabilitate corespunzătoare, evaluarea se efectuează
coform legislației în vigoare.

1.2. Acte normative și surse bibliografice ce reglementează evidența

datoriilor curente
În RM raporturile juridice aferente existenței datoriilor și contabilitatea acestora este
reglementată de diverse acte legislative și normative cu caracter de reglementare cât juridic, atât
și contabil. În partea ce ține de aspectul raporturilor juridice aferente datoriilor, cadrul legal al
RM se bazează pe Codul Civil al RM, legi și Hotărârile de Guvern specifice.
 Domeniul contabilității financiare și prezentării informațiilor aferente datoriilor în situațiile
financiare este reglementat de acte legislative și normative de diferite ranguri interconectate în
structură și esență ce oferă un algoritm structurat și clar de aplicare a acestora. Astfel, actul
legislativ de bază, care întrunește reglementări generale privind contabilitatea și prezentarea
informațiilor aferente datoriilor este Legea Contabilității nr. 113-XVI din 27.04.2007 [1, p.1].
Acest document normativ, stabiliște regulile generale privind recunoașterea și contabilitatea
datoriilor care stau la baza prevederilor actelor normative subordonate, cum ar fi SNC, Indicații
metodice, Hotărâri de Guvern, Ordine ale Ministerului Finanțelor și altor organe centrale ale
administrației publice de specialitate, etc. Astfel la contabilizarea și impozitarea datoriilor
curente, este necesar a se conduce de:
- SNC „Capital propriu și datorii”, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor al Republicii
Moldova nr. 174 din 25.12.1997;
- SNC „Prezentarea situațiilor financiare”, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor al
Republicii Moldova nr. 174 din 25.12.1997;
- SNC „Contracte de leasing”, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor al Republicii
Moldova nr. 174 din 25.12.1997;
- SNC „Contracte de construcții”, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor al Republicii
Moldova nr. 174 din 25.12.1997;
- SNC „Cheltuieli privind împrumuturile”, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor al
Republicii Moldova nr. 174 din 25.12.1997;
- SNC ,,Costurile îndatorării’’, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor al Republicii
Moldova nr. 174 din 25.12.1997;
- SNC ,,Diferențe de curs valutar și de sumă’’, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor al
Republicii Moldova nr. 174 din 25.12.1997;
- IAS 37 ,, Provizioane, datorii contingente și active contingente” , aprobat prin Ordinul
Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova nr. 69 din 17.09.2009
Un act normativ principal în RM este Planul general de conturi contabile aprobat prin
Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 119 din 06.08.2013 [5, p.1], care este elaborat în baza
Standardelor Naționale de Contabilitate și a altor acte normative contabile, ținând cont de
cerințele de prezentare a informațiilor în situațiile financiare și necesitățile informaționale ale
entității. Planul general de conturi contabile se extinde asupra entităților care țin contabilitatea în
partidă dublă, cu excepția entităților care aplică Standardele Internaționale de Raportare
Financiară (IFRS), și instituțiilor publice.
Planul general de conturi contabile cuprinde trei capitole: [5, p1]
- Dispoziții generale
- Nomeclatorul conturilor contabile
- Caracteristica și modul de aplicare a conturilor contabile.

Raporturile de muncă și salarizarea angajaților sunt reglementate de Codul Muncii al

Republicii și Legea salarizării nr. 847-XV din 14.02.2002 (în continuare - Legea salarizării). La
fel, la contabilizarea și impozitarea decontărilor cu personalul și titularii de avans, în afară de
actele normative cu caracter general, este necesar a se conduce de:[9,p.408]
- Legea salarizării nr. 847-XV din 14.02.2002 (în continuare - Legea salarizării);
- Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 95 privind protecția salariului, ratificată
prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 593-XIII din 26.09.1995 (în continuare
– Convenția OIM nr. 95);
- Modul de calculare a salariului mediu, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii
Moldova nr. 426 din 26.04.2004;
- Moldul de calculare și de plată a sumei de compensare a pierderii unei părți din salariu în
legătură cu încălcarea termenilor de achitare a acestuia, aprobat prin Hotărârea Guvernului
Republicii Moldova nr. 535 din 07.05.2003;
- Norme pentru efectuarea operațiunilor de casă în economia națională a Republicii Moldova,
aprobate prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 764 din 25.11.1992 (în
continuare - Norme pentru efectuarea operațiunilor de casă);
- Regulamentul cu privire la limitarea cheltuielilor de reprezentanță permise spre deducere din
venitul brut, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 130 din 06.02.1998
(în continuare – Regulamentul cu privire la cheltuielile de reprezentanță);
- Regulamentul cu privire la detașarea salariaților întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor
din Republica Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 836 din
24.06.2002 (în continuare – Regulamentul cu privire la detașarea salariaților);
- SNC 3 ,,Componența consumurilor și cheltuielilor întreprinderii’’, aprobat prin Ordinul
Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova nr. 174 din 25.12.1997;
- Instrucțiunea cu privire la reținerea impozitului pe venit la sursa de plată, aprobat prin
Ordinul Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova nr. 14 din 19.12.2001;
- Indicațiile metodice privind statistica numărului și salariul angajaților, aprobate prin ordinul
Departamentului de Statistică și Sociologie al Republicii Moldova nr. 87 din 29.07.2004;

Pentru asigurarea reflectării corecte a calculelor privind impozitele și taxele de stat este
necesar de condus de principalul act normativ ,,Codul Fiscal al Republicii Moldova nr. 1163-
XIII din 24.04.1997” . Prin prezentul cod se stabilesc principiile generale ale impozitării în
Republica Moldova, statutul juridic al contribuabililor, al organelor fiscale și al altor participanți
la relațiile reglementate de legislația fiscală, principiile de determinare a obiectului impunerii,
principiile evidenței veniturilor și cheltuielilor deduse, modul și condițiile de tragere la
răspundere pentru încălcarea legislației fiscale, precum și modul de contestare a acțiunilor
organelor fiscale și ale persoanelor cu funcții de răspundere ale acestora. [2, art. 1] Cu referire la
prevederile Codului Fiscal, putem deduce că la contabilizarea și impozitarea decontărilor cu
bugetul și organele de asigurări sociale și de asistență medicală, în afară de actele normative cu
caracter general, este necesar a se conduce de:[9, p.441]
- Legea pentru punerea în aplicare a titlurilor I și II ale Codului fiscal nr. 1164-XIII din
24.04.1997;
- Legea pentru punerea în aplicare a titlului III al Codului fiscal nr. 1417-XIII din 17.12.1997;
- Legea pentru punerea în aplicare a titlului IV al Codului fiscal nr. 1054-XIV din 16.06.2000;
- Legea pentru punerea în aplicare a titlului V al Codului fiscal nr. 408-XV din 26.07.2001;
- Legea pentru punerea în aplicare a titlului VI al Codului fiscal nr. 1056-XIV din 16.06.2000;
- Legea pentru punerea în aplicare a titlului VII al Codului fiscal nr. 94-XV din 26.07.2001;
- Legea pentru punerea în aplicare a titlului VIII al Codului fiscal nr. 68-XVI din 05.05.2005;
- Legea cu privire la mărimea, modul și termenele de achitare a primelor de asigurare
obligatorie de asistență medicală nr. 1593-XV din 26.12.2002;
- Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală nr. 1585-XIII din 27.02.1998;
- Legea privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489-XIV din 08.07.1999;
- Legea privind indemnizațiile pentru incapacitatea temporară de muncă și alte prestații de
asigurări sociale nr. 289-XV din 22.07.2004;
- Modul de calculare a salariului mediu, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii
Moldova nr. 426 din 26.04.2004;
- Regulamentul cu privire la condițiile de stabilire, modul de calcul și de plată a
indemnizațiilor pentru incapacitatea temporară de muncă si altor prestații de asigurări
sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 108 din 03.02.2005;
- Catalogul mijloacelor fixe și activelor nemateriale, aprobat prin Hotărârea Guvernului
Republicii Moldova nr. 338 din 21.03.2003;
- SNC 3 ,,Componența consumurilor și cheltuielilor întreprinderii’’, aprobat prin Ordinul
Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova nr. 174 din 25.12.1997;
- SNC 12 ,,Contabilitatea impozitului pe venit’’, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor
al Republicii Moldova nr. 174 din 25.12.1997;
- Instrucțiunea cu privire la modul de calculare și achitare a impozitului pe venit de către
persoanele ce practică activitate de antreprenoriat, aprobat prin Ordinul Ministerului
Finanțelor al Republicii Moldova nr. 3 din 29.01.2001 (în continuare – Instrucțiunea nr. 3 din
29.01.2001);
În baza celor expuse, au fost întrunite elemente bazate pe metodologii concrete de
contabilizare a datoriilor în dependență de esența economică descrisă. Respectiv cadrul general
conceptual de raportare financiară, stabilește norme generale privind contabilitatea și prezentarea
informațiilor aferente datoriilor.

1.3. Considerații generale a datoriilor curente în cadrul entității

Datoriile financiare includ datoriile legate de angajarea capitalului atras. Capitalul atras
constituie creditele bancare și împrumuturile în valută națională și străină primite de către
întreprindere de la alte persoane fizice și juridice, pe un termen stabilit și pentru o anumită plată.
Datoriile financiare includ datoriile aferente:
1. creditelor, împrumuturilor, inclusiv overdrafturilor. Creditele sunt primite de la instituțiile
bancare. Overdraftul este un credit bancar primit de întreprindere prin eliberarea unui cec, a
dispozițiilor de plată la o sumă care depășește soldul mijloacelor bănești în contul de decontare.
Condițiile overdraftului sunt stipulate în contractul încheiat între bancă și client în momentul
deschiderii contului bancar. Împrumuturile pot fi primite de la întreprinderi – părți nelegate și
legate, persoane fizice, personalul întreprinderii etc.
2. activelor primite în leasing financiar. Datoriile financiare aferente activelor primite în
leasing financiar se contabilizează în conformitate cu SNC,,Contracte de leasing’’.
Activul primit în leasing financiar se evaluează la cost de intrare, care include:
- Principalul (valoarea rambursabilă a activului) – valoarea activului transmis în leasing, care
urmează a fi rambursată locatarului pe parcursul termenului de leasing și nu include dobânda
de leasing.
- Valoarea reziduală garantată – o parte din valoarea reziduală a activului transmis în leasing,
recuperarea căreia este garantată locatarului.
- Costurile direct atribuibile primirii activului în leasing ( de exemplu costurile legate de
încheierea contractului de leasing, de transport, de asigurare în drum, de pregătire a activului
pentru utilizarea prestabilită), care, conform condițiilor contractului, se suportă de către
locatar.
Valoarea rambursabilă a activului și valoarea lui reziduală se indică în graficul plăților de
leasing, întocmit conform condițiilor contractuale. Primirea activului în leasing financiar se
reflectă la cost de intrare ca majorare concomitentă a imobilizărilor corporale și a datoriilor
financiare pe termen scurt.
Pe măsura primirii, creditele și împrumuturile se recunosc drept datorii financiare în
conformitate cu SNC,,Capital propriu și datorii’’. Datoriile aferente dobânzilor (cheltuieli
privind dobânzile) se recunosc pe măsura calculării lor conform condițiilor contractuale în
conformitate cu SNC,,Cheltuieli’’ drept alte cheltuieli din activitatea operațională în acea
 perioadă de gestiune, în care au fost suportate de entitate, indifferent de destinația specială și
de utilizare efectivă a creditelor și împrumuturilor primite.
Modul de creditare, de primire și de rambursare a creditelor bancare este reglementat de
contractele de credit și actele normative bancare în vigoare.
Creditele bancare și împrumuturile pot fi primite direct sub formă de mijloace bănești, în
urma încheierii unui contract de credit sau de împrumut între creditor și debitor, prin emisiunea
de obligațiuni, cambii financiare, acțiuni privilegiate, scontare de cambii și alte titluri de datorii.
Creditele bancare și împrumuturile pot fi primite în valută națională și străină. În funcție de
modul de obținere a împrumuturilor, de valută și creditorul care le acordă, în cadrul conturilor de
credite și împrumuturi se deschid subconturi.
Emisiunea titlurilor de împrumut (obligațiunilor) reprezintă o modalitate de contractare a
capitalului atras. Modul de plasare, de circulație și de anulare a obligațiunilor este reglementat de
actele legislative în vigoare: Legea privind societățile pe acțiuni nr.1134-XIII din 02.04.1997, cu
modificările și completările ulterioare, Legea cu privire la piața valorilor mobiliare nr.199-XIV
din 18.11.1998, cu modificările și completările ulterioare.
Obligaţiunea este un document care atestă dreptul proprietarului (obligatarului) de a primi
sumavărsată în contul achitării obligaţiunii şi dobînda sau un alt profit aferent în mărimea şi în
termenulstabilite prin decizia de emitere a obligaţiunilor. Valoarea nominală a obligaţiunii
societăţii trebuiesă se împartă la 100 lei, iar termenul de circulaţie a obligaţiunilor să fie de cel
puţin un an.
Obligaţiunile pot fi clasificate după diferite criterii, conform cărora acestea se împart în
garantate şi negarantate, cu scadenţă unică sau în serie, nominale şi la purtător.
Obligaţiunile pot fi emise la o valoare de piaţă egală cu valoarea nominală sau care diferă
deacestea. În cazurile în care rata nominală a dobînzii privind obligaţiunile este mai mică decît
rata de piaţă a dobînzii, obligaţiunile se emit cu discont, fiind egal cu diferenţa dintre valoarea
nominală şi preţul de emisiune. Dacă obligaţiunile au o rată nominală a dobînzii mai mare decît
rata de piaţă aacestora, ele se emit cu primă.
Valoarea primei sau discontului reprezintă sume care rectifică valoarea împrumutului pînă
lavaloarea de rambursat, de aceea ele se reflectă în conturile contabile respectiv cu sume
obişnuite saunegative.
La amortizarea discontului sau primei în literatura de specialitate se cunosc două metode:
metodaliniară, conform căreia suma acestora se amortizează proporţional pe durata
împrumutului, şimetoda dobînzii efectve care presupune utilizarea ratei de piaţă a dobînzii la
momentul emisiuniiasupra sumei rămase de rambursat în fiecare perioadă de plată a dobînzilor.
În vederea evitării unor riscuri la încasarea creditelor acordate, pot fi aplicate diferite forme
de asigurare a creditului, şi anume: gajul propriu-zis, scrisoarea de garanţie, contractul de
cauţiune, depozitul, asigurarea răspunderii pentru neachitare, cesiunea de creanţe, cambii sau alte
titluri dedatorii. În acest scop între debitor şi creditor se încheie un contract de gaj care trebuie
vizat de notar.
Dacă debitorul nu poate rambursa împrumutul, gajul trece în proprietatea creditorului,
reflectîndu-se ca operaţiuni de vînzare a patrimoniului.Achitarea sumei creditului şi a dobînzii
calculate se efectuează de către debitor prin virament bancar printr-o dispoziţie de plată; emiterea
cecului de decontare; depunerea de numerar; în cazuriaparte - prin trecerea în cont a încasării din
vînzarea valorilor de mărfuri şi materiale, precum şi prindispoziţia incaso a băncii, dacă există o
prevedere în acordul de credit sau la sosirea termenului de plată, în conformitate cu
angajamentele la termen.
Împrumuturile pot fi restituite pînă la sau după scadenţă. Din punctul de vedere al
volumului, împrumuturile pot fi rambursate în rate, în sume egale sau neegale – crescânde sau
descrescânde, anual, semestrial, trimestrial, lunar sau în altă periodicitate ori în sumă totală la
scadenţă.
La restituirea împrumuturilor, contractele de credit şi gaj îşi pierd valabilitatea, iar
întreprinderea debitoare primeşte un aviz privind achitarea datoriei sale, inclusiv dobânzile
pentru prezentarea acestuia la notarul care a înregistrat contractul de gaj.

Datoriile comerciale cuprind angajamentele de plată ale întreprinderii față de furnizori,

antreprenori și alți creditori pentru activele procurate , avansurile primite și serviciile de care
întreprinderea a beneficiat. Ele se contabilizează pe măsura procurării bunurilor și primirii
serviciilor procurate, ca majorare concomitentă a valorii activelor, costurilor/cheltuielilor și a
datoriilor curente.[8, p. 372]
În monografia ,, Probleme ale contabilității și auditului decontărilor comerciale”, autorii
Nederița Alexandru și Sajin Iurie definesc datoriile comerciale ca ,,relații de obligații comerciale
constatate în rezultatul faptelor economice ce au fost efectuate în trecut și care fac obiectul de
bază a entității”.
Evaluarea datoriilor comerciale se face întotdeauna pe baza unui document justificativ:
contract, factura fiscală, proces-verbal de predare a serviciilor, act de achiziție, ordin de plată,
extras de cont etc., la valoarea nominală. Datoriile comerciale recunoscute inițial se ajustează ca
urmare a: primirii reducerilor de preț de la furnizori, returnării bunurilor procurate anterior și
corectării erorilor aferente valorii bunurilor (servicilor) procurate în anii precedenți. Ajustarea
datoriilor, în cazul primirii reducerilor de preț de la furnizori după intrarea bunurilor (primirea
serviciilor), se contabilizează ca diminuare a datoriilor curente și majorare a veniturilor curente.
Ajustarea datoriilor, ca urmare a returnării bunurilor procurate, se contabilizează ca diminuare
concomitentă a datoriilor curente și a valorii activelor imobilizate sau curente returnate.
 Decontările privind achitarea datoriilor față de furnizori, de regulă, se efectuează prin
virament , dar sunt posibile și decontări în numerar cu respectarea limitei stabilite prin Legea cu
privire la antreprenoriat și întreprindere nr.845-XII din 03.01.1992, cu modificările și
completările ulterioare.
Conform Regulamentului, formele de bază ale decontărilor prin virament se bazează pe:
- Dispoziția de plată – dispoziție dată de către plătitor băncii care îl deservește de a transfera
beneficiarului o anumită sumă de bani.
- Dispoziția de plată acceptată – dispoziție de transfer a unei sume de bani dată de către
plătitor băncii plătitoare prin oficiul poștal pe numele unor cetățeni (pensii, pensii alimentare,
salarii, cheltuieli de deplasare, onorarii etc.).
- Cererea-dispoziție de plată - cererea beneficiarului către plătitor de a plăti, în baza
documentelor de expediere remise lui în afara băncii, valoarea producției livrate, serviciilor
prestate și alte plăți conform contractului.
- Acreditivul – angajamentul unei bănci de a plăti o sumă determinată beneficiarului pentru
marfa livrată sau serviciile prestate la prezentarea documentelor ce confirmă că marfa a fost
expediată sau serviciile au fost prestate.
- Cecul - document de decontare prin care emițătorul de cec dă ordin băncii plătitoare de a
plăti o anumită sumă de bani la prezentarea unui cec de către beneficiarului de cec.
- Dispoziția incaso (dispoziția incaso trezorerială) – dispoziția beneficiarului privind virarea
incontestabilă a unei anumite sume de mijloace bănești din contul plătitorului fără
consimțământul lui, în baza documentelor executori sau a altor acte legislative care prevăd
dreptul virării incontestabile.
Există anumite reguli generale privind decontările care sînt obligatorii pentru bănci şi
clienţiiacestora. Astfel, conform punctului 4 din Regulament, unicul mijloc de plată legal pe
teritoriul RM îl constituie moneda naţională - leul moldovenesc, adică decontările în valută
străină se permit numai cu partenerii de afaceri din alte ţări. Totodată, potrivit punctului 6 din
Regulament, nu se admite efectuarea de către o întreprindere a plăţii pentru achitarea
angajamentelor (datoriilor, altor obligaţiuni) alte întreprinderi faţă de o terţă persoană.

Datoriile calculate sunt datorii față de alte persoane fizice și juridice, în special, față de
personalul întreprinderii, organele asgurărilor sociale, companiile de asigurări, bugetul de stat,
diverși creditori .[8, p.380]
Datoriile față de personal. Datoriile față de personal reprezintă angajamentele
întreprinderii față de salariați pentru munca prestată, privind recuperarea cheltuielilor și plăților
efectuate de salariați în favoarea înreprinderii etc. Datoriile față de personal privind retribuirea
muncii se concretizează în drepturile angajaților aferente muncii prestate care se stabilesc prin
negocieri colective sau individuale între persoane fizice și întreprindere și sunt în raport direct cu
cererea și oferta forței de muncă pe piața muncii, cantitatea și calitatea muncii, rezultatele și
condițiile funcționării întreprinderii.
Salariul constituie orice recompensă sau venit calculat în conformitate cu contractul
individual de muncă, de patron sau de organul împuternicit de acesta angajatului pentru munca
prestată și depinde de sistemul de salarizare care include formele de salarizare, sistemul de tarife,
de sporuri și alte elemente.
Munca este retribuită pe unitate de timp, în acord sau conform altor sisteme de retribuire.
Salarizarea angajaților din sfera bugetară se efectuează în baza Rețelei tarifare unice de
salarizare.
Statul garantează și reglementează mărimea minimă a salariului, a unor adaosuri și sporuri
cu caracter compensatoriu care se stabilesc, după caz, în raport cu rezultatele obținute, condițiile
de muncă concrete, vechimea în muncă și poartă un caracter de stimulare sau compensare.
Salariul brut impozabil cuprinde salariul brut de bază la care se adaugă sporuri, îndemnizaţii şi
alte adaosuri la salarii, precum şi facilităţile acordate de patron. Salariul fără suma totală a
reţinerilor din salariu reprezintă salariul net spre plată.

Salariu

Alte plăți de
Salariu Salariu de
stimulare și
suplimentar bază
compensare

Includ recompensele
Adaosurile și Salariul Salariul de conform
sporurile la salariul de tarifar funcție rezultateloractivității
bază se stabilesc în anuale, premiile
conformitate cu potrivit sistemelor și
rezultatele obținute, regulamentelor
condițiile de muncă speciale, plățile de
concrete, iar în unele compensare , precum
cazuri prevăzute de și alte plăți
legislație și vechimea neprevăzute de
în muncă. legislațiecare nu
contravin acesteia.

Sursa: elaborat de autor în baza [6, p. 317]

Figura 1.3. Componentele salariului conform Codului muncii
 Pentru a facilita evidenţa contabilă, salariile se divizează în două părţi componente:
salariul de bază care reprezintă remunerarea personalului întreprinderii pe timpul şi volumul
efectiv lucrat, inclusiv diferite prime, plăţi suplimentare şi adaosuri la salarii, diverse recompense
garantate decătre stat şi salariul suplimentar care include sumele plătite personalului
întreprinderii pe perioada nelucrată, dar asigurate de stat, cum sunt: plata pentru perioada
concediilor de odihnă, pentru staţionarea întreprinderii din motive de forţă majoră, alte salarii
pentru timpul nelucrat. Principalul factor de producţie îl constituie resursele umane. Numărul şi
calificarea angajaţilor sunt determinate individual de întreprindere, în funcţie de caracterul şi
volumul activităţii economice.
Pentru organizarea evidenţei corecte a muncii, a producţiei şi a salariilor, întocmirea
rapoartelor statistice şi contabile şi controlul fondului de salarii este necesară determinarea
numărului personalului scriptic al întreprinderii şi evidenţa operativă a personalului. Personalul
scriptic se schimbă continuu în funcţie de procesele de angajare, transferare, concediere şi se
evaluează la o dată anumită, fiind documentat corespunzător.
În cazul angajării personalului la lucru se depune o cerere de angajare, în baza căreia se
emite un ordin de angajare la serviciu care se prezintă angajatului spre a lua cunoştinţă contra
semnătură. Cu angajatul se încheie un contract de muncă şi, după caz, un contract de răspundere
materială pentru valorile primite în gestiune.
Concediile de bază şi suplimentare se acordă conform dispoziţiei sau ordinului de acordare
a concediului emisă pe baza cererii angajatului.
Contractul individual de muncă poate fi reziliat din iniţiativa salariatului în baza cererii
acestuia, administraţiei sau la cererea organelor judiciare prin emiterea ordinului cu privire la
concediere.
Ordinele şi dispoziţiile de mişcare a personalului se întocmesc în două exemplare: un
exemplar - pentru secţia de evidenţă a personalului, iar al doilea exemplar se transmite în
contabilitatea întreprinderii.
Datoriile privind asigurările. În scopul păstrării calității și cantității în timp și în spațiu a
factorilor de producție, al garantării unei continuități a activității economice, întreprinderile
asigură bunurile, personalul și răspunderea civilă contra unor riscuri și situații de incertitudine
excepționale. Astfel următoarele tipuri de asigurări: asigurare socială, asigurare medicală,
asigurarea bunurilor și personalului.
Concomitent cu calcularea salariului, angajatorul face contribuții la asigurări sociale de stat
obligatorii și primele de asigurare obligatorie de asistență medicală de la salariul calculat și le
recunoaște ca costuri și cheltuieli în perioada în care au fost calculate salariile angajaților.
Asigurările sociale reprezintă un sistem de protecție socială a persoanelor asigurate, constând în
acordarea de indemnizații, ajutoare, pensii, de prestații pentru prevenirea îmbolnăvirilor și
recuperarea capacității de muncă și de alte prestații, prevăzute de legislație.
Contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii includ: contribuțiile angajatorului și
contribuțiile individuale ale angajatului. Sumele contribuțiilor angajatorului și angajatului se
determină în baza tarifelor stabilite în legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul
respectiv. Tariful contribuțiilor la asigurările sociale de stat obligatorii constituie 18% la fondul
de salarizare și alte recompense și 6% - contribuția individuală de asigurări sociale de stat
obligatorii.
Plata contribuțiilor la asigurări sociale de stat se efectuează prin ordine de plată în care se
indică tipul plății și perioada pentru care se efectuează plata. Contribuția de asigurări sociale de
statobligatorii se consideră achitată din momentul încasării acesteia la contul Ministerului
Finanțelor - Trezoreria de Stat. Concomitent cu eliberarea numeralului pentru plata salariilor,
instituțiile financiare urmăresc virarea numeralului de către plătitori în bugetul asigurărilor
sociale de stat. Trimestrial, contribuabilii prezintă la Fondul Social (teritorial) darea de seamă
privind calcularea și utilizarea contribuțiilor de asigurări sociale de stat.
Primele de asigurare obligatorie de asistență medicală includ: primele angajatorului și
primele individuale ale angajatului. Conform Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență
medicală pentru anul 2015, prima de asigurare obligatorie de asistență medicală calculată în
mărime procentuală la salariu și alte recompense, se stabiliște în proporție de 9,0% (câte 4,5%
pentru fiecare categorie, inclusiv angajat și angajator).
Datoriile entității față de fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală se recunosc
în luna, în care are loc îndreptarea spre plată a salariului. Modul de evidență a primelor de
asigurare obligatorie de asistență medicală depinde de faptul dacă coincid sau nu lunile de
calculare și achitare a salariilor.

Datoriile privind decontările cu bugetul. Relațiile agenților economici cu bugetul de

stat se concretizează în procesele de calculare, achitare și declarare a impozitelor și taxelor.
Sistemul fiscal al Republicii Moldova va cuprinde o totalitate de impozite și taxe divizate în:
generale de stat (impozitul pe venit, TVA, accizele, taxa vamală, impozitul privat, taxele
percepute în fondul rutier), locale (impozitul funciar, taxa pentru amenajarea teritoriului, taxa
pentru amplasarea unităților comerciale, taxa hotelieră etc.).
Impozitul pe venit este o parte din veniturile suplimentare obținute peste cheltuieli sub
forma profitului de către toate persoanele juridice, datorat bugetului de stat. Modul de
determinare și evidență a impozitului pe venitul persoanelor juridice se reglementează de Codul
Fiscal al Republicii Moldova si SNC.
Conform art. 15 al Codului Fiscal, suma totală a impozitului pe venit se determină:
 - pentru persoane fizice, întreprinzători individuali şi medicii de familie titulari ai practicii,
care exercită activitate profesională independentă – în mărime de 12% din venitul anual
impozabil;
- pentru persoanele juridice – în mărime de 12% din venitul impozabil;
Sunt obligați la plata impozitului pe venit toți contribuabilii, adică persoanele juridice
rezidente ale Republicii Moldova, care desfășoară activitate de întreprinzător, precum și
persoanele care practică activitate profesională, care pe parcursul perioadei fiscale obțin venit din
orice surse aflate în Republica Moldova, sau în afara Republicii Moldova. Obiectul impunerii cu
impozitul pe venit este venitul impozabil.
Venitul impozabil se determină la sfârșitul anului de gestiune, în Declarația cu privire la
impozitul pe venit, pornind de la profitul contabil (venit-cheltuieli) care se corectează în sensul
scăderii cu veniturile neimpozabile și în sensul creșterii cu cheltuielile nedeductibile în scopuri
fiscale.
Obținând venitul impozabil în Declarația cu privire la impozitul pe venit, se calculează și
suma impozitului pe venit prin înmulțirea venitului impozabil cu cota impozitului pe venit ,
astfel determinându-se datoria față de buget privind impozitului pe venit, care pentru
întreprindere reprezintă cheltuieli privind impozitul pe venit
Taxa pe valoarea adăugată (în continuare – TVA) – impozit general de stat care reprezintă
o formă de colectare la buget a unei părți a valorii mărfurilor livrate, serviciilor prestate, care
sunt supuse impozitării pe teritoriul Republicii Moldova, precum și a unei părți din valoarea
mărfurilor, serviciilor impozabile importate în Republica Moldova.
Documentul ce atestă efectuarea operațiunilor privind livrările impozabile cu TVA și care
constituie baza prelucrării în continuare a datelor privind TVA este factura fiscală. Factura
fiscală este un document cu regim special, care atestă, pe de o parte, dreptul trecerii în cont a
TVA la cumpărător, iar pe de altă parte, definește apariția obligației privind TVA la vânzător.
Livrările și procurările, stabilite în baza facturilor fiscale, sunt înregistrate cronologic în
Registru de evidență a livrărilor și în Registru de evidență a procurărilor, în baza cărora se
întocmește și se prezintă lunar Declarația privind taxa pe valoarea adăugată. Termenul de
prezentare a declarației privind taxa pe valoarea adăugată și de plată a TVA este până la ultima zi
a lunii care urmează după încheierea perioadei fiscale, iar pentru mărfurile importate la
momentul importului.
Accizele reprezintă taxele de consumaţie pe produs. De obicei ele sunt aşezate asupra
produselor cu cerere neelastică. Tipurile de produse cu aşa o cerere sunt foarte diverse şi diferă
de la o ţară la alta. În RM sunt supuse accizului o gamă largă de produse şi mărfuri: băuturile
spirtoase tari, vinurile, tutunul, metalele preţioase, blănurile de lux, parfumeria, audio şi video
aparatura, autoturismele ş.a.
 Taxă vamală este plata obligatorie, percepută de autoritatea vamală la introducerea sau la
scoaterea mărfurilor de pe teritoriului vamal al Republicii Moldova. Teritoriul vamal este
teritoriul asupra căruia Republica Moldova are dreptul exclusiv de jurisdicţie în domeniul
activităţii vamale.
În Republica Moldova, în funcţie de cotele taxelor vamale, se aplică următoarele tipuri de
taxe:
- Taxa ad valorem se calculează în cote procentuale faţă de valoarea în vamă a mărfii.
- Taxa specifică se calculează în cote fixe pe unitate de marfă.
- Taxa combinată aplică concomitent cotele fixe şi cotele procentuale.
- Taxa excepțională
Datoriile față de fondatori și alte datorii. Datoriile față de fondatori (acționari) pot fi
grupate în datorii privind: dividendele, alte venituri și plăți calculate; aporturile la capitalul
statutar; restituirea cotelor sau a unei părți la lichidarea entității. La alte datorii se referă: datorii
privind locația operațională, datorii privind amenzile și despăgubirile recunoscute, datorii față de
persoane fizice care nu sunt angajați ai entității.
Conform legislației în vigoare, și a Legii privind societățile pe acțiuni nr. 1134-XIII din
12.06.1997obligația de plată a dividentelor apare la data anunțării deciziei privind plata acestora
luată de Consiliul de obervatori în cazul plății dividentelor intermediare și Adunarea Generală a
Acționarilor – în cazul plății dividentelor anuale.
Provizioanele reprezintă datoriile cu exigibilitatea sau valoarea incertă. Ele se constituie
pentru acoperirea cheltuielilor (pierderilor) eventuale privind: litigiile, amenzile și penalitățile,
despăgubirile, daunele și alte datorii incerte, reparația și deservirea în cursul perioadei de
garanție, activelor vîndute, pensiile și obligațiile similare legate de acestea, impozitele,
recompensele personalului pentru rezultatele activității anuale, plata indemnizațiilor pentru
concediile de odihnă, alte scopuri stabilite de legislație și/sau de conducerea entității.
Conform prevederilor IAS 37 ,,Provizioane, datorii contingente și active contingente”,
provizioanele nu sunt datorii contingente. Potrivit art. 11 al aceluiași standard, provizioanele se
pot distinge de alte datorii, cum ar fi datoriile din credite comerciale sau datorii recunoscute, dar
neplătite, datorită factorului de incertitudine legat de exigibilitatea sau valoarea viitoarelor
cheltuieli necesare stingerii datoriei
Provizioanele se recunosc în cazul respectării simultane a următoarelor condiții:
1. există o obligație generată de un eveniment anterior. Astfel, obligațiile aferente
provizioanelor includ: obligaţiile legale, care rezultă dintr-un contract (în mod explicit sau
implicit), sau din prevederile legislaţiei, obligaţiile implicite, care rezultă din acţiunile
entităţii, în cazul în care în rezultatul unei practici anterioare, prin politica sau declaraţia
scrisă, secconfirmă că entitatea:
 - îşi asumă anumite responsabilităţi (de exemplu, obligaţia privind plata recompenselor
pentru rezultatele activităţii anuale);
- oferă asigurări partenerilor că îşi va onora responsabilităţile stabilite.
2. este probabil ca o ieșire de resurse purtătoare de beneficii economice să fie necesară pentru a
onora obligația respectivă; și
3. poate fi realizată o estimare credibilă curentă a valorii obligației.
Provizioanele trebuie să fie strict corelate cu riscurile și cheltuielile estimate. Ele se
evaluează în suma costurilor necesare decontării obligațiilor aferente. Cea mai bună estimare a
costurilor necesare decontării obligațiilor aferente provizioanelor este suma pe care o entitate ar
plăti-o, în mod rațional, pentru decontarea datoriei la data raportării sau pentru transferarea
acestei sume unei terțe părți la acel moment. Provizioanele recunoscute se contabilizează ca
majorare concomitentă a valorii activelor, costurilor/cheltuielilor curente și a datoriilor pe termen
lung sau curente.