U NIVERSITATEA B ABEŞ- B OLYAI

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor

Numerar sau angajamente?

Dominaţia conceptelor

Studente,
Ioana Andreea VENTER
Iulia Dandrea VIDREAN

Conf. univ. dr. Cristina Silvia NISTOR

2018
CUPRINS

Introducere 3
Capitolul I Numerar vs angajamente 4
Capitolul II Numerar vs angajamente în sectorul public 4
Capitolul III Trecerea de la contabilitatea pe bază de numerar la contabilitatea 5
pe bază de angajamente
Capitolul IV Avantajele şi dezavantajele contabilităţii pe bază de angajamente 6
Capitolul V Introducerea contabilităţii pe bază de angajamente în sectorul 9
public din România
Concluzii 11
Bibliografie 12

2
Introducere

Contabilitatea are două metodologii de recunoaștere a veniturilor și cheltuielilor: baza de

numerar, respectiv baza de angajamente. Fiecare metodă prezintă anumite avantaje cât și
dezavantaje.

În ultimele două decenii, un număr tot mai mare de Guverne au început să se îndepărteze de
contabilitatea pe bază de numerar spre contabilitatea pe bază de angajamente. În timp ce
contabilitatea pe bază de angajamente a fost norma printre societățile private de peste un secol,
marea majoritate a Guvernelor și-au pregătit bugetele și conturile pe bază de numerar până la
sfârșitul secolului trecut.

În continuare, vom discuta pe larg despre ceea ce înseamnă fiecare concept în parte, respectiv
contabilitatea bazată pe numerar şi contabilitatea bazată pe angajamente, cât şi avantajele şi
dezavantajele trecerii de la contabilitatea pe bază de numerar la contabilitatea pe bază de
angajamente. De asemenea, vom prezenta impactul acestei treceri la nivel naţional, ce atrage
după sine schimbări majore în întregul sistem economic românesc.

3
Capitolul I Numerar versus angajamente
Există două metode contabile de bază utilizate pentru a determina momentul şi modul de
raportare a veniturilor şi cheltuielilor în contabilitate:

 Metoda bazată pe numerar

 Metoda bazată pe angajamente
Aceste metode diferă ca moment al contabilizării tranzacţiilor, respectiv a vânzărilor şi a
achiziţiilor.

1.1 Metoda bazată pe numerar

Metoda bazată pe numerar, apărută prima din punct de vedere cronologic, recunoaşte
veniturile şi cheltuielile numai în momentul în care sunt decontate şi anume: veniturile sunt
încasate, respectiv cheltuielile sunt plătite. Astfel rezultatul unei perioade este stabilit prin
diferenţa dintre încasările din acea perioadă şi plăţile acelei perioade.

1.2 Metoda bazată pe angajamente

Metoda bazată pe angajamente recunoaşte veniturile şi cheltuielile în perioadele în care se
generează, respectiv generează sau consumă beneficii economice şi nu în perioadele în care
se decontează (veniturile se încasează, respectiv cheltuielile se plătesc).

Capitolul II Numerar versus angajamente în sectorul public

Sectorul public este o instituție din societățile moderne ce a crescut în mărime și complexitate în
ultimii 50 ani. Atât în sectorul public, cât si în cel privat, au loc interacțiuni sociale între actorii
ce conduc la o anumită configurație de alocare a capitalurilor. Sectorul public are în vedere
alegerile colective de interes general și le implementează prin decizii administrative.
În ceea ce privește organizarea contabilității în sistemul public afirmăm că, de-a lungul timpului
au existat schimbări la fel ca în mediul privat. În trecut, sectorul public folosea contabilitatea
bazată pe numerar cunoscută ca o metodă ce are la bază gândirea tradițională. Tipul tradițional
punea în evidență o contabilitate bazată pe reguli și metode bine definite, însă nu suficient de
complexe încât să ajute sistemul public să aibă o situație cu informații suficiente și relevante

4
pentru luarea deciziilor. De asemenea acest tip de contabilitate nu satisfăcea nevoia unei calități
sporite a rapoartelor guvernamentale. Era foarte greu de stabilit eficiența operațiunilor efectuate
la un moment dat, dificultate redată de recunoașterea cheltuielilor numai în momentul plății și a
veniturilor doar odată cu încasarea lor. Așadar, s-a trecut la contabilitatea de angajamente bazată
pe o gândire modernă. Aceasta avea la bază un sistem bazat înainte de toate pe eficiența
conturată de situațiile financiare complexe întâlnite și în mediul privat. Prin contabilitatea de
angajamente putem maximiza efectele procesului de concurență și eficiența managementului
public, astfel încât acest lucru să se realizeze cu costuri minime pentru societate.
Trecerea la noul sistem nu este un scop în sine, ci mai degrabă o schimbare a mentalității cu
privire la procesul bugetar, trecând de la o situație rigidă a veniturilor încasate și a cheltuielilor
plătite într-o situație în care accentul se pune pe realizări și previziuni, sperând că acest ultim
sistem va duce la creșterea eficienței managementului public.

Capitolul III Trecerea de la contabilitatea pe bază de numerar la

contabilitatea de angajamente
Primul stat care a introdus contabilitatea de angajamente pentru sectorul public a fost Chile la
începutul anilor 1970, urmat fiind de Noua Zeelandă în anul 1990. Pe când Noua Zeelandă a
făcut o schimbare cuprinzătoare, alte ţări au făcut schimbări treptate. Spre exemplu, în SUA
principiile general acceptate au fost adoptate doar de unele state.
În SUA și Australia, trecerea la contabilitatea de angajamente a avut loc în 1997, dar numai în
administrația guvernamentală centrală, în administrația locală, schimbarea fiind pusă în aplicare
mai târziu. Canada a preluat sistemul în 2001-2002.
Regatul Unit a adoptat contabilitatea de angajamente la nivel de agenție, dorind să întocmească
situații financiare consolidate globale pentru anul 2006 într-o manieră etapizată: etapa 1 -
consolidarea conturilor administrației centrale neauditate în perioada 2001-2002 Informații
privind conturile naționale, etapa 2 - consolidarea conturilor administrației publice centrale din
2003-2004 și etapa 3 - consolidarea conturilor întregului sector pentru perioada 2005-2006.
La începutul mileniului, Noua Zeelandă a devenit una dintre țările cu cel mai extins set de
dezvăluiri contabile pe bază de angajamente. Câteva alte guverne au acceptat ulterior să urmeze
această cale, dar un număr tot mai mare adoptă o politică de "așteptare și a se vedea". Începând

5
cu anul 2000, dintre cei 30 de membri cei mai dezvoltați ai OCDE, doar 22 au adoptat
contabilitatea de angajamente pentru toate domeniile din sectorul public. Începând cu anul 2000,
Malaezia și Tanzania au fost singurii membri non-OCDE, care au planificat să adopte
contabilitatea de angajamente pentru administrațiile centrale, dar mai târziu au renunțat.
Începând cu iulie 2002, doar trei state membre ale UE au reușit complet să treacă la
contabilitatea de angajamente, Comisia Europeană efectuatând tranziția după 2005. În Europa,
reforma contabilității de angajamente a început treptat după cum urmează: Spania, Marea
Britanie, Finlanda, Suedia, Elveția, Franța. Trei guverne naționale, şi anume: Finlanda, Spania și
Suedia au finalizat complet reforma. La nivel local, reforma a început în toate cele nouă țări.
Contabilitatea a servit în mod tradițional funcția de control bugetar în sensul comparării
cheltuielilor cu bugetul (contabilitatea bugetară). Majoritatea sistemelor contabile la nivel
național sunt sisteme cu dublă intrare (Spania, Franța, Finlanda, Suedia), cu unele excepții
(Marea Britanie și Elveția), iar cele mai multe sisteme contabile la nivel local sunt sisteme cu
intrare unică (Franța, Germania, Danemarca).

Capitolul IV Avantajele şi dezavantajele contabilităţii pe bază de angajamente

Avantajele contabilității pe bază de angajamente

Poziţia financiară. Contabilitatea de angajamente oferă informații privind poziția financiară a

unei entități şi activele și pasivele curente, pe baza bilanțului contabil. Cunoaşterea acestor
informaţii contribuie la luarea deciziilor legate de finanţare, entităţile având o perspectivă pe
termen mai lung când iau astfel de decizii.

Performanţa financiară. Contabilitatea de angajamente oferă informații privind veniturile și

cheltuielile, inclusiv impactul tranzacțiilor în care numerarul nu a fost încă primit/plătit.
Cunoașterea veniturilor este esențială pentru evaluarea impactului impozitării asupra poziției
fiscale a Guvernului și asupra nevoii de împrumut pe termen lung. Cunoașterea cheltuielilor este
necesară pentru a evalua cerințele privind veniturile, durabilitatea programelor existente și costul
probabil al activităților și serviciilor propuse. Contul de profit și pierdere ajută Guvernele să se
concentreze asupra managementului prin rezultate, precum și gestionarea resurselor, care devin

6
mai utile, deoarece performanța poate fi măsurată mai fiabil atunci când sunt luate în considerare
costurile totale pentru o anumită perioadă.

Fluxurile de trezorerie. Trecerea la contabilitatea pe bază de angajamente nu înseamnă

abandonarea contabilității de numerar, gestiunea numerarului fiind un element integrat al
cadrului de gestiune financiară bazat pe angajamente. Este necesar să se întocmească o situație
completă a fluxurilor de trezorerie pentru a identifica separat încasările și plățile în numerar
asociate activităților de exploatare, de investiţie și de finanțare. Contabilitatea de angajamente
oferă informații complete privind fluxurile de trezorerie proiectate și curente, ceea ce conduce la
o mai bună gestionare a numerarului și contribuie la pregătirea unor bugete de numerar mai
precise.

Raportarea și bugetarea. Orice reformă este considerată de succes numai atunci când aduce
schimbări în comportamentul oamenilor spre care se îndreaptă reforma. Obiectivul de raportare a
angajamentelor este de a furniza informații inteligibile, relevante, fiabile și comparabile, utile
pentru o gamă largă de utilizatori în luarea deciziilor economice. Acesta include informații fără
numerar, cum ar fi reevaluările, amortizările, obligațiile de pensie. Rapoartele financiare trebuie
să se bazeze pe buget și să arate orice diferențe între rezultatele efective și buget, precum și orice
schimbări pe parcursul termenului.

Contabilitatea de angajamente este promovată de majoritatea administrațiilor publice europene.

Consiliul European sprijină această metodologie cu Federația Internațională a Contabililor,
asumându-și sarcina de a actualiza și de a îmbunătăți sistemul contabil al UE, în conformitate cu
evoluțiile recente, care se concentrează pe acuratețe și transparență.

Dezavantajele și riscurile asociate cu adoptarea contabilității pe bază de angajamente

Principalele dezavantaje sunt costurile foarte ridicate și complexitatea sporită a situațiilor

financiare întocmite. Costurile sunt legate de: identificarea și evaluarea activelor existente;
dezvoltarea politicilor contabile; stabilirea sistemelor de contabilitate, inclusiv achiziționarea de
software și încercarea lor pilot; dezvoltarea abilităților necesare și înţelegerea de către utilizatori
a informaţiilor financiare furnizate. Alte dezavantaje: (a) este conceput pentru a măsura profitul,
un concept în mare măsură lipsit de sens în sectorul public; (b) menținerea activelor publice este

7
mai importantă decât furnizarea de informații cu privire la valoarea acestora; (c) având în vedere
complexitatea sa, necesită o mai mare judecată profesională atât de cei care întocmesc, cât și de
către auditorii conturilor publice. Comparativ, contabilitatea în numerar este mai simplă și mai
obiectivă.

Riscurile potențiale ale tranziției la angajamente nu ar trebui subestimate.

Riscuri asociate cu adoptarea IPSAS. Modalitatea de aplicare a standardelor contabile poate

duce la o serie de riscuri potențiale care ar putea submina serios validitatea rapoartelor financiare
care sunt produse. PSAS ar putea fi aplicat fără o înțelegere reală a problemelor ridicate sau a
principiilor contabile generale din IPSAS să nu fie abordate corespunzător.

Riscurile asociate procesului de bugetare. În sectorul public, bugetul este adesea considerat un
document-cheie, întrucât determină alocarea resurselor între sectoarele public și privat,
determină politica fiscală și repartizarea sarcinii fiscale, alocă resursele publice între diferitele
programe de cheltuieli și poate, de asemenea, să ofere autorității legale cheltuielile. În cazul în
care bugetul rămâne încadrat în numerar și conturile sunt menținute pe bază de angajamente,
acest lucru ar putea face mult mai dificil procesul de gestiune financiară și controlul cheltuielilor,
datorită ajustărilor sistematice care trebuie făcute.

Alte riscuri asociate: (a) Presiunea politică poate determina luarea deciziilor cu privire la
tratamentul contabil al tranzacțiilor pentru a elimina sau a minimiza critica politică; această
problemă este accentuată deoarece linia de divizare dintre tranzacțiile din sectorul public și cea
din sectorul privat devine din ce în ce mai neclară; (b) Abordarea bazată pe principii lasă prea
multă libertate discreționară față de guvernele pe care auditorul extern le poate împiedica să se
întâmple și pentru care procesul parlamentar prevede un control necorespunzător; și (c) Situațiile
financiare pot fi mai puțin înțelese decât cele întocmite în baza numerarului, prin urmare este
important ca utilizatorul să aibă o bază solidă în principiile "active", "pasive", "venituri" și
"cheltuieli".

8
Capitolul V Introducerea contabilităţii pe bază de angajamente în sectorul
public din România
Sistemul contabil românesc a fost supus unei schimbări majore, odată cu reforma întregii
economii naționale. Îmbunătățirea contabilității publice urmărea să devină un instrument de
referință pentru luarea deciziilor de către manageri care să asigure pregătirea situațiilor financiare
pentru a dezvălui adevărata poziție financiară și performanța întreprinderii guvernamentale și să
reflecte credibilitatea financiară a sectorului public în relația sa economică cu investitori, pentru
a sprijini dezvoltarea durabilă a țării.
În urma angajamentului asumat de Guvernul României s-a stabilit trecere la contabilitatea de
angajamente în anul 2001, procesul de reformă începând în 2002. În anul 2003 s-a efectuat
pentru prima dată în sectorul public o reevaluare a activelor fixe, cu scopul de a recunoaște
valoarea reală a acestora, urmată de o reevaluare completă a tuturor activelor până în 2007.
Creanțele fiscale (de exemplu, impozite, taxe, contribuții ) au început să fie înregistrate în
contabilitate începând cu 1 ianuarie 2003, iar începând cu 1 ianuarie 2004 amortizarea activelor
fixe a început să fie calculată și înregistrată prin metoda liniară, cu excepția activelor naționale și
a altor elemente excepționale. În 2005, veniturile au fost înregistrate numai în momentul
colectării și al cheltuielilor efectuate, dar fără aplicarea principiului independenței exercițiului
financiar. Aplicarea noilor reguli contabile a avut loc în mai multe instituții publice, urmată de
instruirea continuă a contabililor.
Începând cu data de 1 ianuarie 2006, contabilitatea de angajamente a devenit obligatorie pentru
toate entitățile publice, indiferent de subordonarea și modalitatea lor de finanțare, implicând
aplicarea teoretică și practică a principiului contabilității de angajamente, ca fiind una general
acceptată. Următoarea etapă importantă în implementarea planului strategic de dezvoltare a
managementului entităților publice este adoptarea pe deplin a ISPAS la nivel național.
În ceea ce privește adoptarea cadrului legal necesar pentru trecerea de la contabilitatea bazată pe
numerar la contabilitatea pe bază de angajamente, se urmărește respectarea legislației europene
privind contabilitatea publică:
 Legea Finanțelor Publice 500/2002: prevede ca fluxurile să fie înregistrate atunci când
apar creanțele și obligațiile;

9
  Legea contabilității 82/1991 (ultima republicată în 2008): reformulează rolul contabilității
entităților publice pentru a asigura înregistrarea creanțelor, veniturile colectate, obligațiile
bugetare, obligațiile legale, plățile și cheltuielile ;
 Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1917/2005: stabilește cadrul obligatoriu
necesar pentru a se introduce și aplica contabilitatea pe bază de angajamente în întreg
sectorul public începând cu data de 1 ianuarie 2006.

Prin urmare odată cu reforma din 2006 s-a realizat următoarele:

(a) îmbunătățirea rapoartelor statistice pentru a informa factorii de decizie guvernamentali,

precum și organizațiile economice și financiare internaționale și regionale;

(b) punerea în aplicare a unui sistem de responsabilități care poate fi utilizat de Parlament pentru
a evalua performanțele guvernamentale;

(c) îmbunătățirea obiectivității raportării cu privire la modul în care guvernul își finanțează
activitățile și își asigură resursele financiare, pentru a evalua performanța sa legată de costurile
serviciilor publice, eficiența și realizările sale.

Problemele care au avut loc în timpul perioadei de tranziție și după acestea au fost:

(a) costurile ridicate asociate cu tranziția și reforma ulterioară (de exemplu, formare, IT, costuri
de oportunitate, dezvoltare tehnică, consultarea experților străini);

(b) reorganizarea necesară a întregului sistem contabil (de exemplu, instruirea în domeniul
contabilității, instruirea utilizării componentelor sistemului de informații contabile și rapoartele
financiare pe care le dezvăluie, adaptarea întregului sistem de informații contabile, legate de
documente contabile, software și fluxuri de informații , adaptarea sistemului managerial, legat de
structura și conținutul sarcinilor, competențelor și responsabilităților managerilor entităților
publice).

Așadar, trecerea de la contabilitatea de numerar la cea bazată pe angajamente la nivel naţional a

fost realizată în mai multe etape, fiind bazată pe reforme ce au cuprins întregul sistem economic
românesc.

10
Concluzii

Contabilitatea de angajamente este un sistem implementat in majoritatea țărilor memebre UE,

printre care și România.
Așadar, după cum s-a putut observa pe parcursul prezentei lucrări, contabilitatea bazată pe
angajamente recunoaște cheltuielile si veniturile în momentul generării lor, nu în momentul plății
respectiv încasării precum în cazul contabilității de numerar. Acestă trecere a avut nevoie de
timp îndelungat și a prezentat o serie de costuri în implementarea ei. Costul cel mai important a
fost instruirea personalului contabil ce trebuia să schimbe gândirea tradițională, într-o gandire
modernă. Foarte important că, odată cu acestă schimbare instituțiile publice au reușit să ofere
informații financiare relevante și complexe privind poziția financiară, performanța financiară,
informații ce duc la decizii de utilizare a resurselor într-un mod eficient din partea conducerii.
Mai mult decât atât, s-a format o instituție ce era orientată spre previziuni ceea ce conduce la
realizarea uni buget de venituri și cheltuieli mult mai precis.

11
Bibliografie

Adriana T. şi Alexandra M. (2006), Cash versus accrual accounting in public sector

Joe C., Suzanne F. şi Delphine M. (2016), Implementing accrual accounting in the public sector
Ian M. (2004), System of accounting in the public sector

12