Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
“Teroarea post-tehnologica”, un articol de Mircea Mihaies, preluare din “Romania Litarara” nr.51 /
2018.
E adevărat, noua ideologie a găsit adepţi în grupuri şi instituţii (de genul ONG-urilor care,
pur demagogic, vorbesc despre „drepturile omului”) sau chiar departamente ataşate
direct corpului guvernamental. Politizate la modul isteric, aservite partidelor aflate la
putere, ele reprezintă o sfidare directăla libertatea cuvântului, la normele democraţiei şi la
dreptul natural la opoziţie – sau, cum le plăcea să spună oamenilor din alte vremuri,
„dreptul la ofensă”. Astăzi, trăim sub zodia ofuscaţilor, a nevroticilor care şi-au
transformat ultra-sensibilităţile în norme impuse cu agresivitate întregii societăţi.
Ceea ce-i caracterizează pe corecţii-politic este, în fond, o imensă neruşinare. N-au niciun
dubiu că propriile aprehensiuni trebuie impuse întregii lumi(occidentale, desigur!) şi că
umanitatea (nu chiar toată, doar aceea născută din credinţa creştină) e obligată să
mărşăluiască exclusiv pe ritmul împiedicat al sensibilităţii lor veşnic ultragiate. Din acest
motiv, noua ideologie nu transcende doar politicul în formele sale organizate partinic, ci
calcă în picioare însăşi ideea de democraţie. Prin militantismul exacerbat, prin metodele
represive care-o însoţesc, prin sălbăticia consecinţelor, corectitudinea politică reprezintă
un atac direct, imparabil, la adresa procedurilor democratice. Primul lucru pe care-l
suprimă este dreptul la apărare. Acuzaţia echivalează cu o condamnare, iar încercările de
a-ţi dovedi nevinovăţia reprezintă circumstanţe agravante. Ne aflăm, prin urmare, nu într-
o competiţie unde sunt încălcate regulile, ci în impunerea cu ferocitate a unor reguli care
sunt ele însele frauduloase.
Unii politologi vorbesc, în linia celor de mai sus, de abilitatea PC-ului de a specula
împrejurările politice pentru a cuceri noi teritorii ale spaţiului public. Exemplul la
îndemână este cel al administraţiei Trump. Retorica bombastică a actualului locatar de la
Casa Albă a oferit muniţie proaspătă, contribuind la radicalizarea şi isterizarea nulităţilor
cu pretenţii. Un preşedinte ce excelează la capitolul „expresivităţii involuntare” şi al
provocărilor inutile e o mană cerească pentru ahtiaţii după avantaje nemeritate. Ei îşi
proiecteazăpe ecrane imense imaginile de salvatori ai omenirii, în timp ce rezultatul
votului democratic devine din ce în ce mai irelevant şi chiar contraproductiv.
Există însă o slăbiciune fundamentală a corectitudinii politice. Şi anume, ruptura ei totală
de realitate. Autodesemnată drept forţă normativă absolută, drept „instituţie
providenţială”, ea nu are nici girul votului şi nici forţa dată de simpatia populară. E doar o
abuzivă „bătălie în sânul elitelor – o formă de luptă politicăne-electorală pentru
hegemonia în instituţiile oficiale”. Printr-un act de pură magie, „ideologii fără partid” au
reuşit să dea impresia că vorbesc în numele unei majorităţi calificate.
Cercetarea de la care a pornit seria articolelor publicate aici arată exact contrariul: o vastă
majoritate a cetăţenilor resping cu fermitate această varietate abuzivă a extremei stângi
intelectuale. Proeminenţa socială a corectitudinii politice a fost posibilă pe fondul „laşităţii
colective” a unor societăţi în care exerciţiul îndelungat şi benefic al toleranţei a ajuns să se
malignizeze într-o formulă de maximă agresivitate.Pericolul e, cum spune titlul unui film,
„real, direct şi mortal”.
Concluzia lui Wesley Yang trebuie citită cu multă luare-aminte: „Corectitudinea politică nu se
mulţumeşte doar să ne ameninţe cu o criză şi cu prăbuşirea democraţiei prin faptul că hrăneşte un ciclu
de reacţie politică. Ea e rea nu doar pentru ceea ce sugerează a fi prin opoziţie cu sine. E rea prin ceea
ce face, adică prin ameninţarea valorilor fundamentale ale celor pentru căutarea adevărului constituie
elementul vital al vocaţiei lor. În locul unor astfel de activităţi, ea dă statut oficial unei cohorte de
birocraţi mediocri şi oportunişti care conferă patologiei lor personale şi obsesiei puterii aura virtuţii
politice şi sociale. Personajele cele mai primejduite de corectitudinea politică sunt actorul, artistul,
savantul şi filozoful – toţi cei de la care învăţăm să ne comportăm corect. Dar ei sunt şi figurile care au
permis în mod tacit mediocrităţilor oportuniste din sânul lor să stabilească un fals consens, pecare nu l-
ar sprijini niciun gânditor, scriitor sau interpret integru. Atâta vreme cât vom îngădui să fim conduşi de
o minoritate care încearcă să obţină puterea într-un mod nedemocratic, admitem să fim subjugaţi.”
À bon entendeur, salut!