LECȚIA DE ISTORIE

DACĂ AM UITAT...13 martie, apogeul răscoalei țărănești din anul 1907.

La data de 13 martie 1907 este atins apogeul răscoalei ţărăneşti din România, flacăra răscoalei
cuprinzând după zona Moldovei și zonele Munteniei şi Olteniei, unde va cunoaște o violenţă deosebit
de puternică. La începutul secolului al XX-lea, în România țărănimea constituia peste 80% din
populație, majoritatea trăind din arenda pământului de la marii proprietari și foarte puțini având
pământ în proprietate. Diferența enormă dintre suprafețele de pământ deținute de marii latifundiari
și cele deținute de marea masă a țăranilor a constituit cauza principală a izbucnirii răscoalei, care a
început la Flămânzi în județul Botoşani și s-a extins apoi și în alte zone ale țării. Astfel, în Oltenia,
principalul focar al răscoalei a fost judeţul Dolj, unde întreg judeţul a fost cuprins de răscoală, ţăranii
nemaisuportând condiţiile grele impuse de moşieri şi arendaşi. Autorităţile însă erau deja în alertă şi
au ordonat deschiderea focului împotriva răsculaţilor, în localități precum Băileşti, Moțăței, Plenița,
iar în altele armata a folosit artileria împotriva ţăranilor, ceea ce a avut ca rezultat sute de morți şi
răniți. De asemenea şi în Muntenia, mai precis în județul Vlașca, răscoala a atins apogeul la jumătatea
lunii martie, iar în 52 de comune din totalul celor 96 câte avea judeţul la acea dată, țăranii au ars şi au
jefuit conacele boierești și au alungat pe arendași care administrau moșiile. Aceste acțiuni ale
țăranilor răsculați au dus la intervenția în forță a armatei, care în localități precum Stăneşti, Vieru ori
Hodivoaia, a folosit armele și tunurile pentru a-i împrăștia pe țărani. Au luat poziţii și au protestat
împotriva intervenţiei violente a armatei, numeroşi intelectuali, precum Nicolae Iorga, Alexandru
Vlahuţă, Ion Luca Caragiale, Constantin Stere şi alţii, care au cerut guvernului condus de Gheorghe
Cantacuzino şi apoi de Dimitrie Sturza, rezolvarea grabnică a „chestiunii ţărăneşti”. Numărul țăranilor
uciși în timpul răscoalei de la 1907 este însă dificil de precizat cu exactitate, chiar dacă ziarele vremii,
iar mai târziu, istoriografia comunistă, scriau ca a fost vorba de „mai multe mii de țărani uciși”,
niciodată nu a fost publicat un bilanț oficial a celor care şi-au pierdut viața în această răscoală.

___________________

Flămând și gol, făr-adăpost,

Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut,

Și m-ai scuipat și m-ai bătut

Și câine eu ți-am fost!

Ciocoi pribeag, adus de vânt,

De ai cu iadul legământ

Să-ți fim toți câini, lovește-n noi!

Răbdăm poveri, răbdăm nevoi

Și ham de cai, și jug de boi

Dar vrem pământ!

O coajă de mălai de ieri

De-o vezi la noi tu ne-o apuci.

Băieții tu-n război ni-i duci,

Pe fete ni le ceri.

Înjuri ce-avem noi drag și sfânt:

Nici milă n-ai, nici crezământ!

Flămânzi copiii-n drum ne mor

Și ne sfârșim de mila lor

Dar toate le-am trăi ușor

De-ar fi pământ!

De-avem un cimitir în sat

Ni-l faceți lan, noi, boi în jug.

Și-n urma lacomului plug

Ies oase și-i păcat!

Sunt oase dintr-al nostru os:

Dar ce vă pasă! Voi ne-ați scos

Din case goi, în ger și-n vânt,

Ne-ați scos și morții din mormânt;

O, pentru morți și-al lor prinos

Noi vrem pământ!

Și-am vrea și noi, și noi să știm

Că ni-or sta oasele-ntr-un loc,

Că nu-și vor bate-ai voștri joc

De noi, dacă murim.

Orfani și cei ce dragi ne sânt

De-ar vrea să plângă pe-un mormânt,

Ei n-or ști-n care șanț zăcem,

Căci nici pentr-un mormânt n-avem

Pământ și noi creștini suntem!

Și vrem pământ!

N-avem nici vreme de-nchinat.

Căci vremea ni-e în mâni la voi;

Avem un suflet încă-n noi

Și parcă l-ați uitat!

Ați pus cu toții jurământ

Să n-avem drepturi și cuvânt;

Bătăi și chinuri, când țipăm,

Obezi și lanț când ne mișcăm,

Și plumb când istoviți strigăm

Că vrem pământ!

Voi ce-aveți îngropat aici?

Voi grâu? Dar noi strămoși și tați

Noi mame și surori și frați!

În lături, venetici!

Pământul nostru-i scump și sfânt,

Că el ni-e leagăn și mormânt;

Cu sânge cald l-am apărat,

Și câte ape l-au udat

Sunt numai lacrimi ce-am vărsat

Noi vrem pământ!

N-avem puteri și chip de-acum

Să mai trăim cerșind mereu,

Că prea ne schingiuiesc cum vreu

Stăpâni luați din drum!…

George Coşbuc