Colegiul Național „Al. I.

Cuza” din Focșani

Referat
Budismul

Realizat de elevul/elevii:
Șvedu Lia, Boureanu Anca-Maria

Focșani
2024
Budismul, una dintre religiile majore ale lumii, își are originea în India antică și de atunci s-a
răspândit pe tot globul, influențând nenumărate vieți și culturi. Fondat de Siddhartha
Gautama, cunoscut sub numele de Buddha, în jurul secolului al VI-lea î.Hr., budismul oferă o
filozofie profundă și un mod de viață cuprinzător centrat pe căutarea iluminării și atenuarea
suferinței.
Shakyamuni s-a născut în jurul anului 490 î.e.n. unei familii regale care locuia într-un palat de
la poalele Himalaya. Din momentul în care s-a născut, Shakyamuni nu a dus o viață tipică. De
exemplu, legenda spune că Shakyamuni s-a născut din șoldul mamei sale, în timp ce ea a
rămas în picioare într-o pădure de copaci. În tinerețe, tatăl lui Shakyamuni i-a oferit tot ce și-a
dorit și l-a încurajat să exceleze în studii. Cu toate acestea, el nu i-a permis lui Shakyamuni să
părăsească terenul palatului. Shakyamuni a crescut cu multe luxuri și s-a căsătorit cu o
prințesă frumoasă, dar tot nu era fericit. Tânjea să vadă ce se afla dincolo de porțile palatului,
crezând că un indiciu al căutării sale pentru sensul vieții se afla dincolo de siguranța și luxul
palatului.
La vârsta de 29 de ani, Shakyamuni a părăsit palatul în patru ocazii separate pentru a explora.
A fost profund afectat de ceea ce a văzut. În timpul primei sale călătorii în afara palatului, a
văzut un bărbat foarte bătrân care era aplecat și avea probleme cu mersul. În timp ce
Shakyamuni trecea în trăsura lui, bătrânul se uită la el, cu ochii miji de la chipul lui puternic
ridat. În a doua sa ieșire, Shakyamuni a observat un om bolnav, plângând de durere. În timpul
celei de-a treia excursii, Shakyamuni a dat peste corpul nemișcat și neînsuflețit al unui om
mort. Shakyamuni a fost șocat și întristat de priveliștea bătrâneții, a bolii și a morții. În timpul
celei de-a patra ieșiri, a văzut un călugăr rătăcitor, un căutător al adevărului religios. Aceste
patru ieșiri și ceea ce a văzut Shakyamuni (bătrânețe, boală, moarte și un căutător al
adevărului religios) se numesc „Patru Vederi”. Întâlnirea cu călugărul l-a inspirat pe
Shakyamuni să părăsească palatul, soția și fiul său nou-născut. El a vrut să înțeleagă mai
multe despre viață, de ce au suferit ființele umane și cum se poate ajuta la ameliorarea
suferinței din lume. Astfel, și-a început căutarea religioasă.
Shakyamuni și-a început căutarea iluminării. Conform credinței budiste, iluminarea este
experiența realității adevărate, o „trezire” prin care se poate înțelege adevărata natură a
lucrurilor.
Învățăturile sale au ca scop desăvârșirea omului. În budism credința în reîncarnare în care
omul plătește pentru faptele sale (karma), bune sau rele, joacă rolul principal. Scopul
budismului este încetarea reîncarnărilor pline de suferință prin iluminarea absolută, la capătul
căreia se află nirvana.
Ca parte a Dharmei, Buddha a predat despre cele patru adevăruri nobile. Acestea sunt:
1. Viața este suferință.
2. Suferința este cauzată de poftă.
3. Suferința poate avea un sfârșit.
4. Există o cale care duce la sfârșitul suferinței.
Cele Patru Adevăruri Nobile formează baza gândirii budiste. Se crede că suferința, în parte, se
datorează impermanenței vieții. Chiar dacă cineva este fericit la un moment dat, această
fericire nu este permanentă. Deoarece se crede că viața este suferință, scopul final în budism
este de a pune capăt ciclului suferinței, ciclul morții și renașterii repetate. Atingerea acestui
scop se numește nirvana. Se crede că Nirvana poate fi atinsă numai prin eliminarea oricărei
lăcomii, urii și ignoranței din interiorul unei persoane. Nirvana semnifică sfârșitul ciclului
morții și renașterii. Conform celor Patru Adevăruri Nobile, „viața este suferință”, așa că
încheierea ciclului renașterii este ceva de dorit. Unii budiști cred că nirvana este un tip de rai
în care nu există suferință; alți budiști privesc nirvana ca pe o stare de spirit lipsită de
suferință. Conform credinței budiste, o nirvana finală este atinsă în momentul morții unei
ființe iluminate și nu mai face parte din ciclul reîncarnării și morții.
Budiștii cred că calea către nirvana, numită Calea cu opt brațe, conturează modul în care
oamenii ar trebui să trăiască pentru a ajunge la nirvana.
Calea cu opt brațe este formată din trei categorii: conduită morală, concentrare și înțelepciune.
Sila (acțiuni fizice), Samadhi (concentrarea meditativă) și Prajñā (pătrunderea spirituală în
adevărata natură a lucrurilor).
Sila constă în:
1. vorbire corectă (abținerea de la minciună, vorbire rău intenționată și limbaj abuziv)
2. acțiune corectă (abținerea de la furt, ucidere și lipsă de castitate)
3. trai corect (a câștiga existența prin mijloace adecvate, a nu ucide ființe vii, a face prognoze
astrologice sau a practica ghicirea)
Samadhi constă din:
4. efort corect (voință energică de a preveni sau de a scăpa de rău și de a promova binele)
5. atenție corectă (să fii conștient, atent și atent)
6. concentrare corectă (pentru a se scăpa de gândurile nesănătoase și pentru a obține
ecuanimitate și conștientizare pură)6
Prajñā constă în:
7. gând corect (abnegație și detașare, gânduri universale de iubire și nonviolență)
8. înțelegere corectă (înțelegerea lucrurilor așa cum sunt, o înțelegere deplină a celor Patru
Adevăruri Nobile)
Paul Poupard spune că modul în care Buddha și-a predat și organizat adepții se numește
budism pre-sectar. Dar de-a lungul timpului, diferite grupuri de budism s-au schimbat și au
fost influențate de alte lucruri, așa că nu se mai potrivesc toate sub acest nume. Forma
originală a budismului nu se limitează la un singur mod specific. Astfel s-au delimitat mai
multe direcții ale budismului:

1. Theravada – practicată în Asia de Sud-Est: Thailanda, Vietnam, Sri Lanka. Ei predică

iluminarea individuală, după care o persoană scapă de chin și ajunge la punctul cel mai înalt -
nirvana.
2. Mahayana - budismul de nord: Japonia, nordul Indiei, China. Susținătorii Mahayana cred că
Theravada este o învățătură destul de egoistă, deoarece oferă calea iluminării unui individ. În
opinia lor, înțelegerea spirituală este disponibilă numai atunci când oamenii se ajută unii pe
alții. Oricine dorește să devină iluminat se poate baza pe ajutorul susținătorilor.
3. Vajrayana - comună în Tibet, Mongolia și Kalmykia. Din punctul de vedere al Vajrayana, o
persoană nu poate deveni iluminată fără ajutorul unui mentor. În plus, trebuie să practici
meditația, yoga și citirea mantrelor.
Chiar dacă au diferențe, toate școlile budiste împărtășesc și lucruri comune:
1.Buddha este văzut un învățător.
2.Prezența Calei de mijloc, Legea condiționismului, Cele patru adevăruri nobile și Calea cu
opt brațe.
3.Credința în faptul nu doar membrii laicatului dar și călugării pot să urmeze calea spre
iluminare.
4.Statutul de Buddha e considerat ca fiind cea mai importantă dobândire.
Din vremea lui Buddha, numărul adepților săi nu a scăzut, ci, dimpotrivă, a crescut și continuă
să crească în continuare. Tradiția s-a răspândit în toate țările asiatice și de acolo în toate
colțurile lumii. Numărul total al credincioșilor din întreaga lume este de aproximativ 400 de
milioane. Această cifră este în continuă progresie.
În budism, există diferite clasificări ale comportamentului uman. Potrivit unuia dintre ei,
comportamentul poate fi împărțit în două părți: bun și rău. Comportamentul bun promovează
iluminarea și este exprimat în dragoste, milă și compasiune pentru toate lucrurile vii. Bine
sunt acele acțiuni care nu conțin păcate: crimă, furt, minciună, calomnie, înjurături, vorbe
degeaba, lăcomie, ură, ignoranță. Faptele rele sunt înrădăcinate în dorința de viață, nașteri noi,
ignoranță etc. În orice caz, regulile de comportament sunt asociate cu autocontrolul și auto-
reținerea. Dacă o persoană învață să înfrâneze mânia, lașitatea, dorințele carnale, dorința de a
poseda lucruri materiale, ca urmare, va face bine pentru sine și pentru alții. Etica budistă este
ascetică, se bazează pe distrugerea dorinței, care dă naștere la suferinţă. Cu toate acestea, nu
orice dorință în general trebuie înăbușită (există dorința de a face milă), ci numai cele rele.
Dar dorința poate fi depășită printr-un efort volițional intens, iar acest lucru implică un nivel
ridicat de activitate. În același timp, unui laic i se permitea să-și satisfacă dorința de a avea
copii, proprietăți, o familie și existau reguli speciale pentru aceasta.
Buddha propovăduiește adevărata asceză, nu exterioară, ci asceză interioară a spiritului, cu
ajutorul căreia totul este rău. Profesorul permite îngrijirea moderată a corpului, care este
comparată cu un instrument de auto-îmbunătățire, dar fără atașament față de acesta. El
condamnă formele extreme de asceză, pe care le consideră false și nesănătoase. Este nevoie
de asceză autentică pentru ca o persoană care dorește iluminarea să nu fie distrasă de plăceri
inutile pe drumul către ea. Etica budismului se numește intelectuală. Putem fi parțial de acord
cu acest lucru, deoarece înțelegerea cunoștințelor joacă un rol esențial în învățare și o
activitate mentală intensă era necesară pentru o persoană care se străduia intenționat pentru
iluminare. Este depășirea ignoranței care începe să scape de suferință. Cu toate acestea,
cunoașterea nu constă în studiul dogmelor și ritualurilor; este imposibil fără educație morală.
A cunoaște înseamnă a-ți schimba întregul stil de viață (intern și extern) în conformitate cu
învățătura. Însăși aderarea la eroare este considerată falsă din punct de vedere etic. Pentru a
atinge nirvana, trebuie să-și păstreze gândurile și credințele „pure”. Budismul crede că o
persoană pe calea mântuirii trebuie să-și transforme întregul sine, inclusiv gândurile, voința,
conștiința, comportamentul etc. În același timp, calea spre mântuire este deschisă tuturor,
indiferent de statutul social.
Trebuie remarcat faptul că în etica budismului unul dintre cele mai importante principii este
principiul libertății. Nu ar trebui să existe intermediari între student și adevăr. Profesorul tăcea
adesea, nerăspunzând la întrebări, deoarece credea că nu are rost să vorbească despre ceea ce
persoana nu a trăit el însuși. Și fiecare ar putea interpreta „tăcerea lui nobilă” în felul său.
Buddha a repetat în mod repetat că o persoană trebuie să dobândească adevărata cunoaștere
prin propria experiență personală. Adevărul dobândit în afara propriei experiențe, acceptat
prin experiența altor oameni, nu va fi acceptat ca parte a vieții cuiva și va rămâne exterior
minții.Fericirea unei persoane constă în depășirea propriului egoism, care la rândul său este
înrădăcinat într-un idee iluzorie ignorantă despre lumea însăși și locul unei persoane în
general. Budismul oferă unei persoane o cale bazată pe o viață virtuoasă, plină de muncă,
tensiune și reținere, dar scopul său este mântuirea veșnică. Reprezentanții civilizației
hedoniste moderne personifică fericirea umană cu deplinătate (adică prin primirea unui
„pachet complet de plăceri” din viața pământească). Dar acesta este prea mic și un obiectiv
foarte iluzoriu. După cum spunea P. Kreeft: „Abisul fără fund al dorințelor noastre poate fi
umplut doar de infinit.” Budismul, negând finitudinea, mortalitatea particularului, afirmă
infinitul, nemurirea întregului. O persoană trebuie să iasă din micul său „eu” egoist și izolat și
să accepte infinitatea holistică a lumii din care face parte.