Insula Șerpilor,

despre lungi procese internaționale

Disputa Insulei Șerpilor este un conflict între România și Ucraina cu privire la titlul legitim și
accesul la resurse într-o zonă a Mării Negre considerată a fi bogată în zăcăminte de petrol.

Reper istoric. Etapa continentală și delimitarea zonei economice exclusive în sectorul nordic
al bazinului vestic al Mării Negre au făcut obiectul unui lung proces de negociere, desfășurat
între 1967-1987, între România și Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice (URSS), fără a
ajunge la o înțelegere. După tachinarea URSS, aceste probleme au fost avut drept
corespondent Ucraina. Din păcate, negocierile bilaterale legate de Acordul privind
delimitarea etapei continentale și a zonelor economice exclusive ale României și Ucrainei în
Marea Neagră, s-au dezvoltat în perioada 1998-2004 și nu au dus la rezultate concrete. Pe 9
septembrie 2004 are loc ultima rundă dintre cele 34 tentative de negocieri soldate cu eșec.

Totuși, în 1997, România și Ucraina au semnat Tratatul cu privire la relațiile de bună

vecinătate şi cooperare în care ambele state „reafirmă că granița existentă între ele este
inviolabilă și, prin urmare, se vor abține, acum și în viitor, de la orice încercare împotriva
frontierei, precum și de la orice cerere sau actul, confiscarea și uzurparea unei părți sau a
întregului teritoriu al părții contractante ". România a fost de acord cu condițiile tratatului,
întrucât a deschis pentru țară o ușă către NATO. Cu toate acestea, ambele părți au convenit
că, dacă nu se poate ajunge la o rezoluție privind frontierele maritime în termen de doi ani,
atunci ambele părți, în mod unilateral ar putea merge la Curtea Internațională de Justiție
pentru a solicita o hotărâre definitivă. Curtea Internațională de Justiție (CIJ) a fost sesizată
unilateral de România să prezideze cazul în 2004. CIJ a emis o hotărâre în februarie 2009,
care este considerată un precedent pentru dezacordurile internaționale cu privire la
transportul maritim, delimitarea și limitele platoului continental. Această dispută este tipică
complexității și multidimensionalității conflictelor legate de accesul teritorial la resursele
naturale. Deoarece decizia CIJ este considerată definitivă de către principalele părți
interesate, cazul Snake Island poate fi un plan pentru rezolvarea conflictelor teritoriale din
alte zone strategice.

1. Provocările negocierii în cadrul internațional

Negocierile între România și Ucraina - cu privire la Insula Șerpilor în special, și la frontierele
statelor naționale în generale - reprezintă un subiect esențial al comunității internaționale
europene. Dorința de integrare a statelor europene și dorința de apartenență le determină pe
acestea să aibă o altă percepție asupra frontierelor de stat suverane. Extinderea Uniunii
Europene către est a transformat noi state europene în noii responsabili privind relația cu
statele vecine nemembre ale comunității, bineînțeles din considerente ce privesc propria
securitatea; astfel, Polonia susține Ucraina, România susține Republica Moldova, iar Rusia
experimentează o atitudine de izolare din partea fostelor structuri ale Uniunii Sovietice, care
acum asigură noile frontiere ale UE.1

Disputa privind „Insula Șarpelui” poate părea nesemnificativă, în special având în vedere
celelalte dispute teritoriale dintre cele două țări. Dar găsirea unei soluții este importantă
pentru amândoi, dacă doresc să-și atingă scopul de a se lega mai strâns cu vestul Europei.

Până la soluționarea diferențelor teritoriale, cele două state nu pot încheia un acord, iar una
dintre condițiile pentru integrarea în Uniunea Europeană este întocmai un tratat care să
stabilească un relațiile de bază cu toate țările vecine. Prin încheierea tratatului din 1997,
Ucraina recunoaște competența CIJ în soluționarea diferendelor cu România, dacă acestea nu
pot ajunge la un compromis în termen de 2 ani.

2. Aplicarea modelului Sawyer Guetzkov

Modelul Sawyer Guetzkov își propune încă din 1965 să scoată în evidență componența și
dinamica variabilelor care influențează procesul negocierii.

Analiza variabilelor. Influența negocierii și a relațiilor dintre părți

Întrucât nu am regăsit informații relevante despre conținutul notelor diplomatice schimbate
între miniștrii de externe ale României și Ucrainei, în fiecare tentativă de negociere, vom
analiza per ansamblu negocierea celor două state din punct de vedere al politicii externe în
general și al demersurilor interne în soluționarea conflictului ce privește disputa asupa Insulei
Șerpilor în perioada 1997-2004.

Variabile cauzale (anterioare)

a. Părțile. Guvernul și Parlamentul României vs. omoloagele acestora din Ucraina
b. Interesele. Delimitarea platoului continental şi a zonelor economice exclusive din
Marea Neagră ale celor două state; apartenența Insulei Șerpilor, o insulă foarte mică
(doar 17 ha, nelocuită și fără surse de apă) situată în apropierea orașului românesc
Sulina, unde Dunărea se varsă în Marea Neagră, cu potențial de exploatare a gazului
și petrolului.

România consideră Insula o moștenire de drept de după cel de-al Doilea Război Mondial,
dusă în mod forțat în patrimoniul URSS prin intimidări aduse statului român, aflată în
detenția succesoarei URSS, Ucraina, din al cărei patrimoniu se dorește a fi revendicată.

De cealaltă parte, Ucraina atestă moștenirea lăsată de URSS drept insulă populată de indivizi
de origine ucraineană cu drept la autodeterminare, și dorește astfel ocrotirea patrimoniului
reprezentat de întinderea propriei mări teritoriale.

1 vezi http://zbw.eu/econis-archiv/xmlui/bitstream/handle/11159/127/St%202_Cooperarea
%20transfrontaliera_final_0.pdf?sequence=1&isAllowed=y , p. 26, accesat pe 26.01.2021.
 c. Alternativă la negociere. Părțile se văd forțate ușor de împrejurimi, nu neapărat în
soluționarea conflictului, ci mai degrabă în stabilirea unor principii clare care să
constituie baza unui tratat ce reglementează principalele reguli de colaborare și de
bună vecinătate, bază a unei cooperări de durată între statele vecine. Ce împinge
statele la încercări repetate de soluționarea diferendului privind delimitarea platoului
continental şi a zonelor economice exclusive din Marea Neagră? Dorința de
apartenență la Comunitatea Europeană, din ce în ce mai consolidată și a cărei condiție
este aceasta, de încheiere a unui tratat de bună cooperare cu statele vecine. Libera
negociere a părțile se dovedește de cele mai multe ori o modalitate flexibilă nevoilor
fiecărei părți, unde fiecare știe cel mai bun rezultat pe care îl poate obține pentru
propria-i națiune.

Cele 34 de tendințe de negociere eșuate începute din 1997 și continuare până în

septembrie 2004 au forțat soluționarea conflictului prin înduplecarea Ucrainei - s-a
apelat la Curtea Internațională de Justiție, o alternativă ce a lăsat loc doar de o
hotărâre definitivă și irevocabilă.

d. Legitimitatea. Se pare că sovieticii au susținut că Insula Șerpilor ar trebui să fie a lor,

iar guvernul comunist român al lui Petru Groza a semnat Protocolul privind traiectoria
frontierei de stat între România și URSS, 4 februarie 1948, care prevedea că insula
trebuia să facă parte din URSS. Parlamentele român sau sovietic nu au ratificat
niciodată acest protocol și aceasta este baza pe care, după 1991, guvernul român a
contestat legalitatea acestui act.
Insula aparține statului român de la Congresul de la Berlin din 1878, fiind luată în
considerare printre teritoriile dobrudiene la care România avea dreptul în schimbul
sudului Basarabiei (dat imperiului rus). A continuat să fie românească până în 1948.
Insula a ajuns la sovietici în circumstanțe foarte ambigue. Nu a făcut parte din discuția
din momentul Pactului Ribbentrop-Molotov și nici din Tratatul de la Paris și nu a fost
menționată niciodată ca aparținând URSS până în 1948.

Variabilele de proces
a. Flexibilitatea în negociere
România își atestă o poziție fermă în momentul independenței Ucrainei în privința denunțării
Pactului Ribbentrop-Molotov, însă dovedește capacitatea de a-și regâni interesul în privința
unui stat cu graniță cu Rusia: ceea ce își dorea întreaga comunitate europeană, o Ucraina
europenizată și sigură.

Pe de altă parte, primii ani de independență ai Ucrainei se dovedesc dificili în identificarea

celor mai bune soluții pe plan extern pentru națiune. În primul rând, apartenența istoria față
de Rusia, dominația URSS, minoritatea rusă impulsionează Ucraina să-și dorească să facă
demersuri către statutul unui stat liberal, membru al unei comunității europene. Totuși, noua
Republică independentă este foarte reticentă în a avansa cu integrarea în Comunitatea statelor
independente, în special în domeniul securității. În schimb, se angajează în cooperare
regională cu alte foste republici sovietice dispuse să se emancipeze din Rusia, participând la
uniunea informală a GUAM (Georgia-Ucraina-Azerbaidjan-Moldova), fondată în 1997. De
asemenea, consolidează cooperarea cu Polonia și Germania, în o încercare de a obține o
identitate a țării central europene

b. Relațiile între părți

După cum a arătat declarația guvernului român cu ocazia independenței ucrainene, România
a încercat să întemeieze relațiile cu Ucraina în recunoașterea nedreptății făcute prin Pactul
Ribbentrop-Molotov, încercând astfel să facă posibilă retrocedarea fostelor sale teritorii. .
Negocierile pentru un tratat de bază politic între cele două țări au fost blocate până în 1995, în
principal din cauza cererii românești de includere a unei condamnări a Pactului, ceea ce ar
implica recunoașterea nedreptății frontierei. Poziția inițială a României față de Ucraina cerea
denunțarea Pactului Ribbentrop-Molotov și o soluție la problema Insulei Șerpilor, care,
potrivit părții românești, nu aparținea Ucrainei în mod legal. Această poziție radicală s-a
schimbat încet în timp și ar trebui să căutăm cauzele schimbării. Pe de altă parte, România era
interesată să nu aibă o frontieră directă cu Federația Rusă și, ca urmare, să aibă o
independență reală a Ucrainei. Acest interes se dezvoltă la mijlocul anilor 1990, împreună cu
interesul tuturor țărilor occidentale de a avea o Ucraina democrată între Uniunea Europeană
și Rusia.

Deși Ucraina apare la masa negocierilor de pe o poziție inferioară și ștearsă, alături de

strategia de independența și de folosirea fostelor ajutoare sovietice rămase pe teritoriul său,
reușește cu pași mici să-și impună punctul de vedere. 2

Relațiile diplomatice bilaterale au fost stabilite la 2 februarie 1992, iar în primul an de

mandat, ministrul ucrainean de externe a vizitat Bucureștiul (septembrie 1992). Este o ocazie
pentru începerea oficială a negocierilor unui tratat politic de bază. Vizita nu a fost returnată
de omologul său decât în 1997, când Tratatul a fost semnat definitiv. Astfel, relația între părți
se dovedește destul de rece și bazată pe lipsa de încredere

c. Comunicarea în timpul negocierii

Negocierile pentru Tratatul cu România sunt blocate în perioada 1992-1995, în principal
pentru că partea ucraineană nu acceptă includerea în Tratatul de bază a unei condamnări a
Pactului Molotov-Ribbentrop. Abia în 1995 cele două părți convin asupra formei generale a
acordurilor bilaterale: urmau să fie formate printr-un Tratat de bună vecinătate și cooperare, o
Declarație comună a celor doi șefi de stat care urma să condamne Pactul Ribbentrop-Molotov
și un document care conține linii directoare pentru stabilirea regimului frontierelor comune,

2 Ucraina și-a folosit arsenalul nuclear ca mijloc de presiune atât pentru Rusia, cât și pentru țările occidentale. În
1991, Ucraina a făcut un adevărat progres când, la două zile după lovitura de la Moscova (24 august 1991), a
plasat sub jurisdicția sa toate facilitățile militare de pe teritoriul său, care cuprindeau 30% din tancurile sovietice,
25% din aviație, flota Mării Negre și 176 ICBM și 1180 focoase1. După ce a acceptat la început să renunțe la
instalațiile sale nucleare, ea revine asupra deciziei atunci când își dă seama că le poate folosi ca un instrument
puternic de negociere. Această nouă poziție asertivă a Ucrainei a determinat țările occidentale să o ia în
considerare ca un posibil echilibru pentru imperialismul rus din regiune. Acesta este motivul pentru care relațiile
dintre Ucraina și țările occidentale au mers din ce în ce mai ușor; în 1994, SUA au oferit chiar garanții de
securitate în schimbul semnării Tratatului de neproliferare, prin care Ucraina a renunțat la capacitățile sale
nucleare.
care urma să atingă și problema Insulei Șerpilor. Negocierile sunt accelerate odată cu intrarea
în funcție a președintelui român Constantinescu.

Variabilele de rezultat
a. Rezultatele obținute
România și Ucraina încheie astfel în 1997 un Tratat de bază ce deschide drumul României
către NATO. Părțile nu se pun însă de acord cu privire la delimitarea platoului continental şi
a zonelor economice exclusive din Marea Neagră ale celor două state; Insula Șerpilor rămâne
o dispută ce se dovedește imposibil de soluționat dor de către părți.

Din anul 1998 până în 2003 au avut loc 19 runde de negocieri, discuţiile desfăşurându-se
simultan, atât pe tema Tratatului privind regimul frontierei, cât şi pe tema Acordului de
delimitare. Ultima rundă de negocieri, desfăşurată la Kiev, la 13 iunie 2003, a fost dedicată
exclusiv parafării textului Tratatului privind regimul frontierei de stat. Textul convenit
corespunde principiilor dreptului internaţional şi obligaţiilor asumate de cele două state
prin instrumente bilaterale şi multilaterale la care participă. Tratatul reglementează un
regim al frontierei modern, în 2 conformitate cu standardele Uniunii Europene, având în
vedere şi faptul că frontiera româno-ucraineană va deveni în curând frontiera externă estică
a Uniunii Europene şi este deja frontiera răsăriteană a NATO. De asemenea, Tratatul
cuprinde prevederi referitoare la adaptarea aplicării sale în funcţie de acquis-ul comunitar
relevant al Uniunii Europene. 3

Unul dintre cele mai importante aspecte ale negocierii permite României să sesizeze
unilateral Curtea Internațională de Justiție, ceea ce se dovedește cea mai rapidă metodă de
soluționare a divergențelor legate de Insula Șerpilor.

S-au atins următoarele reușite:

1. Cca. 9700 km2 au revenit României prin Hotărârea CIJ - prima și unica extindere de
jurisdicție suverană și drepturi suverane ale României de la Marea Unire din 1918.
2. 79,34% din suprafața în dispută a fost atribuită României prin Hotărârea Curții
Internaționale de Justiție, pronunțată la data de 3 februarie 2009.
3. 40 de ani – a durat soluționarea definitivă a acestui diferend politic bilateral complex.
Hotărârea din 3 februarie 2009 a devenit un reper important pentru delimitările
maritime ulterioare, fiind citată consistent în jurisprudența Curții Internaționale de
Justiție şi a altor instanţe internaţionale, precum şi în doctrina dreptului internaţional
în materie.4

b. Angajamentul

3 vezi http://www.cdep.ro/proiecte/2004/000/60/0/eml_pl060_04.pdf , accesat pe 27.01.2021.

4 vezi
https://www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2020/pdf_2020/2020.02.03_brosura_web_proces_haga
.pdf , accesat 27.01.2021.
Dispozițiile tratatului erau destul de ambigue în ceea ce privește problemele în litigiu.
Referirea la Pactul Ribbentrop-Molotov este înlocuită de o aluzie foarte vagă, în Preambul, la
„condamnarea actelor nedrepte ale regimurilor totalitare și ale dictaturii militare”. Părțile sunt
de acord că frontiera lor comună este inviolabilă (art. 2) și că relațiile lor se bazează pe
respectarea, printre altele, a Actului final de la Helsinki (care este ultimul acord internațional
care menționează că frontierele din Europa sunt recunoscute de toate părțile semnatare și nu
poate fi schimbat cu forță) (art. 1). Unele aspecte vitale sunt amânate: regimul frontierei
comune nu este decis, iar Tratatul specifică în articolul 1.2 că va fi stabilit printr-un tratat
ulterior (care a fost semnat doar șase ani după, în 2003) 5. Aceasta implică și problema
delimitării apelor teritoriale și a Insulei Șerpilor. Articolul 5 prevede că părțile „se vor susține
reciproc în eforturile lor de integrare în structurile europene și euro-atlantice”. Cele mai
semnificative dispoziții sunt cele referitoare la statutul minorităților, prevăzute la art. 13.
Partea română a obținut o victorie importantă prin includerea unei referințe la Recomandarea
1201 a Consiliului Europei, care sporește drepturile minorităților. Cu toate acestea, Tratatul
precizează că „această recomandare nu se referă la drepturile colective și nu obligă părțile
contractante să acorde persoanelor respective dreptul la un statut special de autonomie
teritorială bazată pe criterii etnice” (art. 13.1). Majoritatea factorilor de decizie români în
domeniul politicii externe sunt destul de optimiști în privința Tratatului, în special pentru
articolul 13 privind minoritățile. Cu toate acestea, fostul ministru de externe Meleșcanu
(1992-1996) consideră că, deși, în general, tratatul reflectă poziția românească, modul în care
este aplicat de partea ucraineană este discriminatoriu pentru minoritatea română. 6

Prin ratificarea tratatului de partea ucraineană, se insituie obligativitatea respectării deciziei

definitive și irevocabile a CIJ, obligatorie din momentul pronunțării pentru părțile
diferendului.

Concluzii
Înainte de disputa Insulei Șerpilor, nici CIJ, nici vreo altă Organizație Internațională (IO) nu
fusese rugată să decidă semnificația juridică a unei caracteristici a geografiei maritime. Este
corect să spunem după decizia CIJ că formula pentru delimitarea maritimă a trecut un test
vital; limba UNCLOS7 a fost reafirmată ca metodă de rezolvare a dezacordurilor cu privire la
delimitarea maritimă. Astfel de dezacorduri ar trebui tratate inițial prin negocieri bilaterale și,
dacă negocierile vor eșua precum în situația de fapt, se vor găsi soluții prin implicarea
instituțiilor multilaterale precum CIJ. Procesul de delimitare confirmat în decizia Insulei
Șerpilor va juca un rol important în luarea deciziilor viitoare cu privire la granițele maritime.

5 vezi http://www.cdep.ro/proiecte/2004/000/60/0/eml_pl060_04.pdf, accesat pe 27.01.2021,

Expunerea de motive pentru ratificarea Tratatului dintre România și Ucraina -
6 Tratat privind buna vecinătate şi cooperare între România şi Ucraina”, Monitorul Oficial, partea I, nr. 157/16.
07. 1997, Preambul.
7 Convenția Națiunilor Unite asupra Dreptului Mării,
https://www.un.org/depts/los/convention_agreements/texts/unclos/unclos_e.pdf accesat pe
27.01.2021.
Bibliografie
● vezi http://zbw.eu/econis-archiv/xmlui/bitstream/handle/11159/127/St
%202_Cooperarea%20transfrontaliera_final_0.pdf?sequence=1&isAllowed=y
accesat la 26.01.2021
● vezi https://www.law.muni.cz/sborniky/dp08/files/pdf/mezinaro/trocan.pdf , accesat
pe 27.01.2021
● vezi http://www.law.ugent.be/grond/courant/2020/202006/2020_06_Mike%20Kocsis
%20GETR%20Entry%20Territorial%20Rights%20in%20the%20Black%20Sea
%20The%20Snake%20Island%20Dispute%20January%202019%20(002).pdf ,
accesat pe 27.01.2021
● https://www.mae.ro/node/3109 , accesat pe 27.01.2021
● https://www.mae.ro/node/24347 , accesat pe 27.01.2021.
● http://revistasferapoliticii.ro/sfera/178/art05-Bucur.php , accesat pe 27.01.2021
● https://www.mae.ro/node/9854 , accesat pe 27.01.2021
● https://www.ssoar.info/ssoar/bitstream/handle/document/56034/ssoar-sp-rpsr-2007-
1-ivan-Patterns_of_cooperation_and_conflict.pdf?sequence=1 , accesat pe
21.01.2021
● Mihai Cercel, Diplomație și Negocieri Internaționale, Ed. C.H. Beck , București
2019