Rezolvarea diferendului dintre România şi

Ucraina privitor la delimitarea spaţiilor

maritime în Marea Neagră

1
 CUPRINS

1) ISTORIC AL RELAŢIILOR ÎNTRE ROMÂNIA ŞI UCRAINA..3

2) SESIZAREA CURŢII / OBIECTUL DIFERENDULUI.................5

3) TEMEIURILE JURIDICE PE CARE ROMÂNIA ÎŞI BAZEAZĂ

CAUZA ( cererea adresata Curţii )...................................................5

4) FAZELE PROCESULUI....................................................................7

a. Faza orală;

b. Faza scrisă;

5) COMPONENŢA ECHIPEI ROMÂNIEI.........................................8

6) ARGUMENTAŢIA PĂRŢII ROMÂNE...........................................8

7) HOTĂRÂREA CURŢII INTERNAŢIONALE DE JUSTIŢIE....10

8) CONCLUZII......................................................................................12

9) BIBLIOGRAFIE...............................................................................13

2
 1) ISTORIC AL RELAŢIILOR ÎNTRE ROMÂNIA ŞI UCRAINA

Este indiscutabil faptul ca dupa 1991 raporturile româno-ucrainiene sunt grevate de

numeroase şi spinoase diferende. Din lunga listă a acestora amintim : „problema” sudului
Basarabiei, nordului Bucovinei, ţinutului Herţa si Insulei Şerpilor; situaţia minorităţii române
din Ucraina; construirea de către Ucraina ( pe pământ istoric românesc ) a canalului Dunăre –
Marea Neagră, denumit generic „Bastroe”; despăgubirile pe care România trebuie să le
primească în urma investiţiilor făcute în combinatul de exploatare miniera Krivoi Rog, de la
Dolinska; stabilirea pe teren a liniei de frontieră; delimitarea zonelor economice exclusive şi
a platoului continental al celor două ţări în Marea Neagră.

Ucraina, stat recent apărut ( 1991 ) pe harta politică a Europei, şi-a arogat calitatea de
„moştenitoare” a fostei Uniuni Sovietice, adjudecându-şi teritoriile româneşti smulse cu forţa
de fosta U.R.S.S. de la România. Nu s-a sinchisit de protestele Bucureştiului, nici de
eventualele litigii. Kievul a privit teritoriile româneşti pe care le-a încorporat, în buna tradiţie
sovietică, ca părţi inseparabile ale noului stat ucrainian, deci ca o „succesiune legitimă” de la
fosta U.R.S.S. .

Firesc ar fi fost ca toate aceste „probleme” să-şi fi găsit rezolvarea încă din 1991, în
spiritul bunei vecinătăţi, prin respectarea drepturilor istorice şi juridice ale României, a
Tratatului de Pace de la Paris ( 10 februarie 1947 ), a celorlalte documente juridice ce
guvernează viaţa internaţională.

Din păcate nici una dintre aşteptările noastre legate de aceste chestiuni litigioase nu
şi-a găsit rezolvarea prin tratative, pe cale amiabilă, în spiritul adevărului istoric.

În ciuda acestei situaţii dezavantajoase pentru ţara noastră, în ciuda inflexibilităţii şi

tergiversărilor la care partea ucrainiană a apelat în mod constant, partea română, de bună
credinţă, având moral, istoric şi juridic dreptatea de partea sa, a decis continuarea negocierilor
cu Kievul în vederea găsirii unor soluţii corecte.

3
 Negocierile purtate de ţara noastră cu Ucraina au fost însă lipsite de succes. După
1997 negocierile bilaterale au continuat fără rezultate notabile, partea ucrainiană demonstrând
o totală inflexibilitate.

Cu fiecare rundă de negocieri privind delimitarea zonelor economice exclusive şi a

platoului continental al celor două ţări in Marea Neagră, partea română s-a convins de reaua
credinţă a Kievului, de faptul că negocierile erau efectiv o pierdere de timp din cauza
diferenţelor esenţiale de abordare între cele două părţi cu privire la procesul de delimitare; în
acest interval, concomitent cu tratativele, partea ucrainiană a acţionat în vederea scimbării
situţiei de fapt a Insulei Şerpilor. Conştientă că, mai devreme sau mai târziu, partea română
va fi silită să înceteye aceste negocieri sterile şi să facă apel la Curtea Internaţională de
Justiţie de la Haga, partea ucrainiană s-a străduit din răsputeri să modifice situaţia şi statutul
Insulei Şerpilor, să-şi creeze argumente cu care să combată cererile şi punctele de vedere ale
părţii române.

Remanenţele politicii sovietice din timpul „războiul rece” se fac încă simţite la unii
dintre „succesorii” fostei U.R.S.S.. Reacţiile Ucrainei, „politica” acesteia în chestiunile legate
de delimitarea zonelor economice exclusive şi a platoului continental al celor două ţări în
Marea Neagră, nu au fost deloc în consonanţă cu tipul de politică ce se duce astăzi în Europa,
în cadrul NATO şi a altor organisme europene.

Evident, interesele de moment şi de perspectivă ale Ucrainei ( eventuala aderare la

NATO şi UE ) impuneau din partea acesteia mai multă deschidere spre un dialog real,
transparenţa, aplecarea spre găsirea, împreună, a unor soluţii echitabile în toate chestiunile de
interes reciproc. Partea română şi-a dovedit disponibilitatea în acest sens.1

Pentru exemplificare, amintim ca intre 9-10 iulie 2004, la Yalta, s-a desfăşurat o nouă
rundă de negocieri româno-ucrainiene, la care delegaţia română a fost condusă de Bogdan
Aurescu, secretar de stat in MAE român, iar delegaţia ucrainiană de Oleksandr Motsik,
adjunct al ministrului ucrainian al Afacerilor Externe.

Ca şi până atunci, cu prilejul rundelor anterioare, deşi s-au examinat unele dintre
soluţiile şi metodele tehnice de delimitare, din cauza inflexibilităţii părţii ucrainiene nu s-a
ajuns la o soluţie comună în vederea încheierii unui acord privind delimitarea zonei
economice exclusive şi a platoului continental al celor două ţări în Marea Neagră.

În 1997, în urma unui proces complex de negocieri, România şi Ucraina au încheiat

două instrumente juridice: Tratatul privind relaţiile de cooperare şi bunăvecinatate dintre
România şi Ucraina, semnat la Constanţa, la 2 iunie 1997 şi un acord conex, încheiat prin
schimb de scrisori ale miniştrilor afacerilor externe ai celor două State. Prin aceste acorduri,
cele două State şi-au asumat obligaţia de a încheia un tratat privind regimul frontierei de stat
între România şi Ucraina, precum şi un acord pentru delimitarea platoului continental şi a
zonelor economice exclusive ale celor două State în Marea Neagră. În acelaşi timp. Acordul
conex a stabilit principiile care urmau să fie aplicate pentru delimitarea spaţiilor maritime mai
sus menţionate şi a prevăzut angajamentul celor două ţări de a supune disputa spre
1http://www.gid-romania.com/Articol.asp?ID=3191;

4
soluţionare Curţii Internaţionale de Justiţie, în cazul în care vor fi îndeplinite anumite
condiţii. Atât Tratatul cât şi Acordul conex au fost înregistrate de România la Secretariatul
Organizaţiei Naţiunilor Unite, în conformitate cu Articolul 102 al Cartei Naţiunilor Unite.2

Între 1998 şi 2004 au avut loc 24 runde de negocieri în vederea stabilirii liniei de
delimitare maritimă.

2) SESIZAREA CURŢII / OBIECTUL DIFERENDULUI

În ciuda tuturor eforturilor prezentate mai sus, nu s-a obţinut vreun rezultat şi nu s-a
ajuns la o soluţie acceptabilă de delimitare a spaţiilor maritime din Marea Neagră. Pentru a se
evita prelungirea nejustificată a unor discuţii care, în opinia părţii române, în mod evident nu
pot duce la nici un rezultat, România a sesizat Curtea cu diferendul3.

La data de 16 septembrie 2004 a fost transmisă către Curtea Internaţională de Justiţie

de la Haga cererea de iniţiere a procedurilor (Application Instituting Proceedings) a părţii
române în vederea soluţionării problematicii delimitării platoului continental şi a zonelor
economice exclusive ale României şi Ucrainei în Marea Neagră.

Diferendul a avut ca obiect delimitarea spaţiilor maritime ale celor două părţi – platou
continental şi zone economice exclusive – din partea de nord-vest a Mării Negre, zona în
dispută fiind de cca. 12 200 de km².  Miza disputei româno-ucrainene a fost, în primul rând,
strategică — accesul în apele teritoriale — și economică — posibilitatea explorării și,
eventual, exploatării resurselor de hidrocarburi. 4Sarcina Curţii a fost să traseze în mod
efectiv o linie de delimitare, definită prin coordonate geografice, conform normelor dreptului
internaţional aplicabil în materie şi solicitării celor două părţi în timpul procedurilor.5

3) TEMEIURILE JURIDICE PE CARE ROMÂNIA ÎŞI BAZEAZĂ CAUZA ( cererea

adresata Curţii )

În cererea adresată Curţii, partea română reprezentată de domnul Bogdan Aurescu, în

calitate de Agent al României pentru acest proces, sunt stipulate clar la punctul IV al cererii,
temeiurile juridice pe care România îşi bazeză cauza, şi anume:

Dreptul aplicabil pentru rezolvarea acestui diferend este reprezentat de prevederile

relevante ale Acordului conex încheiat în 1997 şi ale Convenţiei Naţiunilor Unite asupra

2Treaty on the Relations of Good Neighbourliness and Co-Operation between Romania and Ukraine (with exchange of
letters), Constanta, 2 June 1997: 2159 United Nations Treaty Series 335;
3http://graduo.ro/referate/drept/diferendul-referitor-la-delimitarea-maritima-in-marea-neagra-intre-romania-si-ucraina-
417789;
4Alina Neagu (3 februarie 2009). „Verdict favorabil Romaniei la Curtea Internationala de Justitie: Insula Serpilor
nu are statut juridic de insulă, ci de stâncă
5https://www.mae.ro/node/24347;

5
dreptului mării din 1982 („UNCLOS”), la care atât România cât şi Ucraina sunt părţi, precum
şi ale altor instrumente relevante având forţă obligatorie pentru România şi Ucraina.

În special Acordul conex din 1997 stipulează, în Articolul 4, că cele două State vor
aplica în procesul de delimitare următoarele:

a) Principiul încorporat în art. 121 al Convenţiei ONU cu privire la Dreptul

Mării, din 10 decembrie 1982, aşa cum acesta este aplicat în practica statelor şi în
jurisprudenţa internaţională.

b) Principiul liniei de echidistanţă în zonele de delimitat unde ţărmurile sunt

limitrofe şi principiul liniei mediane în zonele unde ţărmurile sunt faţă în faţă.

c) Principiul echităţii şi metoda proporţionalităţii, aşa cum acestea sunt

aplicate în practica statelor şi în hotărârile instanţelor internaţionale cu privire la
delimitarea platoului continental şi a zonelor economice exclusive.

d) Principiul potrivit căruia nici una din Părţile Contractante nu va contesta

suveranitatea celeilalte Părţi Contractante asupra oricărei părţi din teritoriul acesteia
adiacentă zonei de delimitat.

e) Principiul luării în considerare a circumstanţelor speciale din zona de

delimitat.

Acordul conex reprezintă astfel lex specialis între cele două State, iar delimitarea
solicitată Curţii trebuie efectuat în conformitate cu cele cinci principii prevăzute de Articolul
4 al Acordului conex.

România consideră că metoda de delimitare a spaţiilor maritime din Marea Neagră

aflate în diferend, precum şi linia de delimitare care rezultă din aceasta, propuse de Ucraina
în timpul negocierilor, nu sunt în conformitate cu dispoziţiile relevante din Acordul conex
care trebuiau aplicate în prezentul caz. În consecinţă, Ucraina nu a respectat Articolul 4 al
Acordului conex. În acelaşi timp, poziţia Ucrainei nu duce la o soluţie echitabilă între cele
două state, astfel cum prevăd Articolele 74 şi 83 ale Convenţiei din 1982. 6

În cererea adresata Cuţii România solicită să se traseze, în conformitate cu dreptul

internaţional, în particular cu criteriile specificate de Articolul 4 al Acordului conex, o linie
de delimitare maritimă unică între platoul continental şi zonele economice exclusive ale celor
două State în Marea Neagră.7

4) FAZELE PROCESULUI

6Cererea Guvernului României adresată Curţii Internaţionale de Justiţie / Diferendul referitor la Delimitarea
maritimă în Marea Neagră între România şi Ucraina;
7http://ziarero.antena3.ro/articol.php?id=1220082529;

6
 Procesul demarat prin înaintarea cererii la Curtea Internaţională de Justiţie este format
din două faze, şi anume: o fază scrisă, care constă în înaintarea de memorii şi contra-memorii
( cuprinsă între anii 2004 şi 2008 ), respectiv o fază orală constând în pledoariile
reprezentanţilor celor două state ( s-a desfăşurat în luna septembrie a anului 2008).

a) Faza scrisă

Printr-un Ordin al Curţii din 19 noiembrie 2004, au fost fixate termenele pentru
depunerea Memoriului României (19 august 2005) şi Contra-Memoriului Ucrainei (19 mai
2006). La 15 august 2005, Agentul României pentru CIJ a depus, la Haga, la Grefa Curţii,
Memoriul României, cuprinzând fundamentarea poziţiei părţii române referitoare la
delimitare. După ce la 16 mai 2006 a fost depus, la Grefa CIJ, Contra-Memoriul părţii
ucrainene, în continuarea procedurilor scrise în faţa acestei instanţe şi în conformitate cu
Ordinul CIJ din 3 iulie 2006, la 19 decembrie 2006 a fost depusă la Grefa Curţii
Internaţionale de Justiţie Replica României în această speţă, care include contra-argumentaţia
părţii române faţă de susţinerile părţii ucrainene din Contra-Memoriu, precum şi o reiterare şi
consolidare a poziţiei expuse de partea română în Memoriu. Ucraina a depus la rândul său o
Duplică la 5 iulie 2007.8

b) Faza orală

După finalizarea fazei scrise, în perioada 2-19 septembrie 2008, s-a desfăşurat, la
Palatul Păcii din Haga (sediul CIJ), etapa orală a procedurilor, constând în prezentarea
publică a pledoariilor celor două părţi.
Procedurile orale s-au desfăşurat în două runde: în perioada 2-5 septembrie – prima
rundă de pledoarii ale României, în calitate de reclamant; în perioada 9-12 septembrie –
prima rundă de pledoarii ale Ucrainei, în calitate de pârât; în perioada 15-16 septembrie – a
doua rundă de pledoarii şi concluziile României cu privire la soluţia de delimitare pe care o
consideră echitabilă şi conformă dreptului internaţional; în perioada 18-19 septembrie – a
doua rundă de pledoarii şi concluziile Ucrainei. 9
De-a lungul celor aproape trei săptamani de audieri, cele două părţi au rămas ferme pe
poziţiile lor diferite în ce priveşte modul de trasare a liniei de delimitare a spaţiilor lor
maritime. Astfel, România a cerut marţi judecătorilor CIJ, în finalul pledoariilor sale, să
delimiteze spaţiile maritime ce aparţin ei şi Ucrainei în Marea Neagră, arătând că soluţia de
delimitare pe care o propune este una corecta, conformă dreptului internaţional şi poziţiei
susţinute şi în timpul negocierilor bilaterale.

Echipa României a demonstrat pe parcursul pledoariilor că linia pe care o propune este una
moderată, corectă şi rezonabilă şi care nu încalcă drepturile Ucrainei, lăsând Ucrainei toate
spaţiile maritime în faţa tărâmurilor sale. Spre deosebire de propunerea Ucrainei, propunerea
României nu obstrucţionează nicio coastă, iar linia de delimitare pretinsă de România în faţa
8https://www.mae.ro/node/24347;
9http://graduo.ro/referate/drept/diferendul-referitor-la-delimitarea-maritima-in-marea-neagra-intre-
romania-si-ucraina-417789;

7
CIJ este trasată respectând cu stricteţe contextul geografic al zonei şi relaţia dintre coastele
relevante ale celor două state, precum şi modelul de delimitare care prevalează între statele
riverane Mării Negre, respectând astfel interesele statelor părţi la proceduri şi ale statelor terţe
- a concluzionat, marţi, în discursul final, agentul României Bogdan Aurescu.10

5) COMPONENŢA ECHIPEI ROMÂNIEI

Echipa care a reprezentat România în procesul cu Ucraina în faţa Curţii Internaţionale
de Justiţie a fost formată din Agentul României pentru procesul de la Haga, Bogdan Aurescu,
cu rang de director general în MAE roman (ministru al afacerilor externe al României între
24 noiembrie 2014 și 17 noiembrie 2015 ), co-agenţii Cosmin Dinescu, director general
pentru afaceri juridice in MAE român şi Călin Fabian, ambasadorul României la Haga şi
cinci diplomaţi jurişti din cadrul Oficiului pentru Frontiere si Delimitări Maritime din cadrul
Direcţiei Generale a Afacerilor Juridice din MAE român. Sunt cooptaţi în cadrul echipei
României şi trei reputaţi profesori si experţi în drept internaţional, James Crawford de la
Universitatea din Cambridge, Alain Pellet de la Universitatea Paris Ouest Nanterre-La
Defense si Vaughan Lowe de la Universitatea din Oxford. Primii doi oferă, încă din 1999,
consultanţa părţii române pe tema delimitării spaţiilor maritime cu Ucraina.
De asemenea pentru o înţelegere mai bună de către Curtea Internaţionala de Justiţie a
poziţiei exprimate de fiecare stat în parte, atât România, cât şi Ucraina au desemnat câte un
judecător ad-hoc, care să asigure necesitatea dreptului de apărare a părţii în faţa judecătorilor
permanenţi ai Curţii. Cei doi judecători ad-hoc au acelaşi statut de neutralitate şi
imparţialitate ca şi un judecător permanent. România l-a desemnat pe profesorul francez Jean
Pierre Cot ( fost preşesedinte al Societăţii Franceze de Drept Internaţional ) actual judecator
la Tribunalul Internaţional pentru Dreptul Mării de la Hamburg, iar Ucraina l-a desemnat pe
profesorul american de drept de la Universitatea din Miami, Bernard Oxman, fost judecător
ad-hoc la Tribunalul Internaţional pentru Dreptul Mării.11

6) ARGUMENTAŢIA PĂRŢII ROMÂNE

Partea română a prezentat în cadrul procedurilor o argumentaţie complexă, susţinută de
un material probatoriu amplu, principalele linii de argumentaţie fiind:
 segmentul iniţial al liniei de delimitare a fost deja fixat printr-o serie de acorduri
româno-sovietice (pe care Ucraina, ca stat succesor al fostei URSS, trebuie să le
respecte) şi care sunt în vigoare între România şi Ucraina, care a recunoscut acest
aspect; această linie de delimitare, care descrie un arc de cerc cu raza de 12 mile în
jurul Insulei Şerpilor (lăsând spaţiile maritime de la sud de acest arc de cerc
României) a fost reprezentată în mod constant pe hărţi de navigaţie emise de serviciile
hidrografice competente din fosta URSS, Ucraina, România şi state terţe;

10http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/finalul-pledoariilor-de-la-haga--romania-si-ucraina-
asteapta-verdictul-134746
11http://ziarero.antena3.ro/articol.php?id=1220082529;

8
  în larg faţă de sectorul iniţial, linia de delimitare trebuie trasată prin utilizarea metodei
folosite de obicei de Curte şi de tribunalele arbitrale în materia delimitării spaţiilor
maritime, denumită „linie echidistantă/mediană-circumstanţe speciale”; aceasta
presupune trasarea unei linii echidistante (egal depărtate de ţărmuri) între coastele
adiacente (în prelungire) ale României şi Ucrainei şi a unei linii mediane între
ţărmurile opuse (faţă în faţă) ale celor ţări; nicio circumstanţă specială nu justifică
modificarea acestei linii în favoarea uneia dintre părţi;
 chiar făcând abstracţie de acordurile româno-sovietice menţionate, practica statelor şi
jurisprudenţa instanţelor internaţionale demonstrează că Insula Şerpilor (având în
vedere dimensiunile reduse şi poziţionarea sa geografică izolată, neintegrată în coasta
continentală ucraineană) nu poate fi luată în calcul la trasarea liniei de delimitare, în
caz contrar ajungându-se la consecinţe inechitabile;
 în orice caz, Insula Şerpilor, care nu poate susţine locuirea umană sau o viaţă
economică proprie, este o „stâncă” în sensul Convenţiei de la Montego Bay privind
Dreptul Mării ceea ce presupune că nu este îndreptăţită la platou continental şi zonă
economică exclusivă proprii. Această calificare a Insulei Şerpilor a fost susţinută de
România prin ample mijloace de probă, inclusiv provenite din anexele incluse de
Ucraina în Contra-Memoriul depus în 2006.
 activităţile părţii ucrainene având scopul de a modifica pe cale artificială
caracteristicile naturale ale Insulei Şerpilor nu produc efecte juridice împotriva
României fiind efectuate după data critică a diferendului bilateral; mai mult, ele
reprezintă o recunoaştere implicită din partea Ucrainei a statutului de „stâncă” al
Insulei Şerpilor;
 la acestea se adaugă argumentele istorice cu relevanţă juridică în caz: faptul că
preluarea ilegală de către URSS a Insulei Şerpilor în 1948, precum şi fixarea abuzivă
a frontierei maritime în 1949 nu pot produce efecte inechitabile suplimentare;
compromisul juridic de la încheierea Tratatului politic din 1997 prin care Ucraina s-a
angajat să nu ia în considerare Insula Şerpilor în delimitare decât ca stâncă, conform
art. 121. alin. (3) din Convenţia ONU privind dreptul mării din 1982.
 aşa-zisa „disproporţie” dintre ţărmurile celor două ţări, invocată de Ucraina, este
bazată pe luarea în calcul a unor segmente ale ţărmului ucrainean care nu se află în
nicio relaţie geografică cu ţărmul românesc şi sunt în consecinţă irelevante pentru
delimitarea dintre cele două ţări; ţărmurile relevante au lungimi similare, astfel încât
nu este justificată ajustarea liniei de delimitare în funcţie de lungimea ţărmurilor;
 activităţile legate de explorarea şi exploatarea resurselor de hidrocarburi şi de
supravegherea pescuitului invocate de Ucraina sunt irelevante pentru problematica
delimitării (aspect confirmat de practica CIJ şi a instanţelor arbitrale) şi în orice caz
nu susţin în niciun fel linia de delimitare propusă de Ucraina.12

12https://www.mae.ro/node/24347;

9
 7) HOTĂRÂREA CURŢII INTERNAŢIONALE DE JUSTIŢIE
Curtea a pronunţat hotărârea sa la 3 februarie 2009. Principalele argumente înaintate de
România pentru fundamentarea poziţiei sale au fost acceptate de către Curte, după cum
rezultă din evaluarea conţinutului hotărârii:
 
 Analizând astfel, într-o primă instanţă, elementele privind jurisdicţia Curţii, aceasta a
reţinut că – aşa cum a argumentat şi partea română – Curtea poate trasa o linie de
delimitare care să despartă platoul continental/zona economică exclusivă a unei ţări de
alte spaţii maritime (inclusiv mare teritorială) ale altei ţări; Ucraina promovase o linie
de argumentaţie bazată pe o interpretare restrictivă, anume că instanţa este competentă
exclusiv să traseze o linie de delimitare între platoul continental/zonele economice
exclusive ale celor ţări şi nu poate realiza o delimitare care să privească alte spaţii
maritime (respectiv marea teritorială);
 Cu referire la problematica ţărmurilor, decizia Curţii a fost una predominant
favorabilă României: ţărmul românesc este relevant în totalitate (fiind, aşa cum a
menţionat şi partea română, atât în prelungirea ţărmului ucrainean, cât şi opus
acestuia), în timp ce, în privinţa Ucrainei, ţărmurile Golfului Karkinitska, ale Golfului
Yahorlitska şi ale Estuarului Niprului (chiar dacă mai puţin decât a susţinut partea
română) nu se proiectează în aria supusă delimitării şi nu pot fi luate în calcul;
 Şi cu privire la aria relevantă argumentaţia României a fost cea reţinută de către
Curte, care a inclus în zona respectivă şi o suprafaţă din zona de sud-est – exclusă de
Ucraina – element care a favorizat România în stadiul verificării echităţii hotărârii
prin testul proporţionalităţii.
 Curtea a folosit metodologia de delimitare aplicată în mod obişnuit în jurisprudenţa
sa, constând în stabilirea unei linii de echidistanţă provizorii, analizarea
circumstanţelor speciale care ar putea justifica ajustarea liniei provizorii şi verificarea
rezultatului final prin testul proporţionalităţii, în deplină consonanţă cu ceea ce
România a invocat constant, atât în cursul negocierilor, cât şi în cursul procedurilor la
Haga.
 Instanţa apreciat că Insula Şerpilor nu face parte din configuraţia costieră a Ucrainei şi
în consecinţă utilizarea unor puncte de bază pe Insula Şerpilor ar conduce la o
remodelare judiciară a geografiei, nejustificată de normele de drept sau de practică
(argument promovat şi de România); punctele de bază pe ţărmul Ucrainei sunt insula
Ţiganca (situată în imediată apropiere a capului Kubansky, selectat de partea română),
Capul Takhankut şi Capul Khersones.
 Curtea a mai reţinut argumentul României cu privire la modalitatea de apreciere a
circumstanţelor relevante asupra liniei de echidistanţă, astfel încât niciunul din factorii
propuşi de Ucraina nu a fost reţinut pentru ajustarea acestei linii în favoarea sa.

10
  Astfel, în primul rând, deşi există o diferenţă între lungimile ţărmurilor, nu există o
disproporţie suficient de semnificativă care să justifice modificarea liniei de
echidistanţă.
 În ceea ce priveşte rolul Insulei Şerpilor drept circumstanţă relevantă, Curtea a
menţionat după analiza altor elemente că nu este necesar să considere dacă Insula
Şerpilor intră sub incidenţa reglementărilor din Convenţia ONU privind dreptul mării
care disting între „insulă” şi „stâncă”. Ceea ce a reţinut Curtea este că orice posibile
spaţii maritime generate de Insula Şerpilor sunt subsumate celor generate de ţărmul
continental ucrainean; în consecinţă prezenţa Insulei Şerpilor nu justifică o modificare
a liniei de echidistanţă şi că Ucrainei îi revin doar cele 12 mile marine în jurul Insulei
Şerpilor, aspect deja convenit între părţi şi care a reprezentat exact teza părţii române;
astfel, soluţia Curţii cu privire la acest aspect punctual este în deplină concordanţă cu
ceea ce a susţinut România în pledoariile sale scrise şi în cursul audierilor, anume că
Insula Şerpilor nu face parte din configuraţia costieră a Ucrainei şi că practica
internaţională demonstrează că formaţiuni maritime de mici dimensiuni (indiferent de
calificare ca „insulă” sau „stâncă”) sunt ignorate în realizarea delimitării;
 Curtea a analizat conduita părţilor (acordarea de concesiuni petroliere, activităţile de
pescuit şi de supraveghere a pescuitului), reţinând argumentele părţii române conform
cărora activităţile legate de explorarea şi exploatarea resurselor de hidrocarburi şi de
supravegherea pescuitului invocate de Ucraina sunt irelevante pentru problematica
delimitării (aspect confirmat de practica CIJ şi a instanţelor arbitrale)
 În finalul aplicării acestei metode, Curtea a efectuat testul proporţionalităţii,
menţionând că raportul dintre lungimile ţărmurilor relevante ale părţilor este de 2,8 la
1 în favoarea Ucrainei, iar raportul dintre suprafeţele din aria relevantă alocate de linia
de delimitare stabilită este de 2,1:1 (de asemenea în favoarea Ucrainei) şi a apreciat că
acest rezultat demonstrează echitatea liniei decise, care nu mai trebuie ajustată. Curtea
a confirmat astfel ceea ce România a susţinut constant – anume că testul
proporţionalităţii nu reprezintă o metodă de delimitare în sine, ci doar ultima etapă din
metoda echidistanţei precum şi faptul că prin utilizarea acestei metode nu se ajunge la
un rezultat inechitabil.
 
Linia de delimitare trasată de Curte după analizarea elementelor de mai sus reprezintă o
soluţionare a problematicii delimitării favorabilă părţii române, care a obţinut
aproximativ 79,34% din zona în dispută, adică cca. 9700 km² de platou continental şi zonă
economică exclusivă.13

8) CONCLUZII
a) Hotărarea pe care Curtea Internaţională de Justiţie a pronunţat-o astăzi
confirmă faptul că DECIZIA PE CARE AM LUAT-O, ÎN 2004, a fost o

13https://www.mae.ro/node/24347;

11
 decizie corectă, în interesul României. La acel moment, după 6 ani de
negocieri şi după 34 de runde de discuţii bilaterale în care ne-am lovit de
poziţia inflexibilă a Ucrainei ,am considerat că singura soluţie este sesizarea
Curţii. Decizia de atunci nu a fost luată fără anumite opoziţii în ţară – era
prima dată când România acceptă să supună un diferend de frontieră hotarârii
unui terţ, o instanţă jurisdicţională.
b) Recurgerea la jurisdicţia CIJ a avut avantajul garantării pronunţării unei soluţii
echitabile şi aflate în deplină concordanţă cu normele dreptului internaţional.
În plus, demersul  oferea o perspectivă temporală clară şi rezonabilă pentru
rezolvarea unui diferend cu mize deopotrivă istorice si economice. Dacă nu
am fi apelat la Curte, am fi rămas şi acum într-o relaţie ambiguă cu vecinii din
Ucraina în ce priveşte situaţia platoului maritim.
c) Hotărârea pronunţată de Curte este direct aplicabila, obligatorie, definitivă şi
executorie imediat, neexistând cale de atac. De asemenea, nu sunt necesare
niciun fel de formalitaţi pentru punerea ei in aplicare. Aşa că putem vorbi
despre decizia pronunţată ca fiind una istorica.
d) Este un succes al României nu numai prin soluţia în sine. Pe această cale s-a
rezolvat un dosar litigios complex, care afecta relaţiile cu ţara vecină. De
asemenea, formula de soluţionare a diferendului cu Ucraina contribuie la
creşterea autonomiei energetice a României faţă de importurile din Est,
resursele din zonă trebuind să devină o rezervă de tip strategic pentru statul
român. În acelaşi timp, hotărârea CIJ poate fi un exemplu bun in plan regional
pentru soluţionarea altor probleme bilaterale.14

9) BIBLIOGRAFIE
1) https://www.mae.ro/node/24347
2) http://ziarero.antena3.ro/articol.php?id=1220082529
3) https://www.juridice.ro/36840/haga-romania-ucraina-rezumat-pledoarii-15-
septembrie.html
4) https://www.youtube.com/watch?v=8omV_GLaTRQ
5) https://adriannastase.ro/2009/02/03/primul-proces-pe-care-l-am-castigat-in-justitie-la-
haga/
6) http://graduo.ro/referate/drept/diferendul-referitor-la-delimitarea-maritima-in-marea-
neagra-intre-romania-si-ucraina-417789
7) http://www.formula-as.ro/2009/856/spectator-38/lector-dr-bogdan-aurescu-10752-
print
8) http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/finalul-pledoariilor-de-la-haga--
romania-si-ucraina-asteapta-verdictul-134746

14https://adriannastase.ro/2009/02/03/primul-proces-pe-care-l-am-castigat-in-justitie-la-haga/

12
9) http://adevarul.ro/news/societate/romania-divorteaza-ucraina-cere-partaj-
international-platoul-continental-gurile-dunarii-
1_50adaea07c42d5a663991c9a/index.html
10) https://www.mae.ro/sites/default/files/file/mae_old/pdf/UE-
Dunarea/curtea_justitie_drumn_ro.pdf

13