Sunteți pe pagina 1din 4

Serata matematică

Prezentatorul: Bine aţi venit la activitatea cu care finalizează săptămâna matematică la


instituţia noastră, ediţia a … a Concursului de matematică! Eu sunt (numele prezentatorului),
animat de mai multe lucruri, cu simţul umorului, logic şi echilibrat. Bănuiesc că graţie acestor
calităţi sunt desemnat să fiu prezentator al activirăţii de astăzi. Înainte de a începe vreau să
dau citire Crezului compus de colegii predecesori ai noştri. Eu voi citi rândurile crezului iar
când va veni timpul să spuneţi şi voi ceva – am să tac, iar voi veţi spune toţi cu glas tare:
“CRED!”.
Crezul elevilor
Cred într-una Sfântă Matematică, materia tuturor materiilor –
pentru cine mai bune, pentru cine mai rele –
făcătoarea tuturor problemelor mele vrute şi nevrute,
dezlegate şi nedezlegate.
CRED!
Cred într-una Sfânta Geometrie,
care tot din matematică se trage mai înainte decât toate disciplinele
şi care – mi face uneori lumina-ntunecată şi primăvara blestemată.
CRED!
Cred în Preacuvioasa Algebră,
care prin misterul şi variabilele ei nenumărate
mă face să caut dependenţe funcţionale şi acolo unde ele nu-s,
şi care-mi distruge argumentele atunci când nu-mi arde de funcţii cu argument real!
CRED!
Cred într-o fiinţă prin care toate s-au făcut pentru noi păcătoşii
şi pentru a noastră suferinţă,
prin care s-a întrupat ceia ce-i scris în manuale de autori spre spaima elevilor.
CRED!
Cred în tine, lumină a lui mai care vii să închei un an de patimi, care mori în sesiune şi
învii în prima zi după vacanţă.
CRED!
Cred în tine cu evlavie şi speranţă atunci când începe osânda celor care au fost
promovaţi în clasa următoare!
CRED!
Mărturisesc într-un sfert de oră
copierea (sau nădejdea de a copia măcar odată teza!) pentru a scăpa de
Sfânta corigenţă!
AMIN!

Prezentatorul: Dragi colegi, dragi suporteri, Concursul nostru a ajuns la final. Vă


propunem să puneţi coeficientul de corecţie în CREZUL rostit iniţial, căci fiecare dintre
voi face parte din categoria elevilor CARE NU AU PROBLEME DECÂT CU
PROPRIA VOINŢĂ ŞI, DOAMNE FEREŞTE, poate cu PROPRIA LENE!
Ceea ce e viu găsim aici, ceea ce am găsit deja, pierdem tot aici, in această
lume a cifrelor unde realitatea tinde spre absolut, unde misterul își pierde
farmecul în adevăr.
Matematica! Ce este ea? Un obstacol pentru unii, o culme care merită
cucerită pentru alții. Un univers în care firele înțelepciunii se împletesc cu
teoria vieții.
Matematica este considerată,datorită virtuților educative, un element de
cultură generală necesar în orice domeniu de activitate umană.
“ Nu există o cale împăratească în instruirea matematică”-remarca
Euclid. Este nevoie de cuget,voință,răbdare,dirzenie, perseverență.
Serată matematică “Misterele calculelor”

Competențe specifice:
1. Folosirea terminologiei și notațiilor specifice matematicii în situații reale și/sau modelate,
inclusiv în situații de comunicare.
2. Utilizarea achizițiilor matematice dobîndire în contexte variate de aplicare.

Obiective:
- a stimula tendința de a îmbogăți vocabularul, bagajul de cunoștințe;
- a aprofunda noțiunile de bază la matematică;
- a-i organiza și motiva pe elevi la un studiu mai profund al matematicii;
- a combate părerea că matematica este rece și seacă;
- a dezvolta abilități de lucru în echipă și individual.

Metode și procedee:
Expunerea, conversația, problematizarea, jocul de rol, rezolvarea de exerciții, prezentare Power
Point.

Resurse educaționale:
Fișe, calculator, proiector,

Grup țintă:
Elevii anului I

Timp preconizat: 45-50 min.

Motto: Calculele corecte mențin prieteniile.


(Din înțelepciunea popoarelor.)

Planul activității:
1) Întroducere.
2) Scurtă schiță din istoria calculului.
3) Mașinile de calcul, scurtă istorie.
4) Tehnici de înmulțire
a) cu ajutorul degetelor
b) calcule rapide
c) scenete
d) înmulțirea chineză (prezentare la calculator)

5) Trucuri matematice
a) extragerea rapidă a rădăcinii cubice
b) ghiciți numărul obținut
c) memorie fenomenală
d) divizibilitatea la 11.
e) ghicirea unui număr;
f) lecția de matematică (prezentare power point.)
6) Încheere.

S-ar putea să vă placă și