Sursa: Chelcea, S. Metodologia cercetarii sociologice. Ed. Economica. pp.

75-8o

Definirea ipotezei
Fred N. Kerlinger (1964,18) definea ipoteza astfel: ,,o ipoteza este un enunt conjectural despre relatia dintre
doua sau mai multe variabile". Rezulta de aici ca legatura dintre variabile nu este sigura, ci probabila. Johan
Galtung da urmatoarea definitie: ,,o ipoteza este o propozitie despre felul in care un set de unitati S este
distribuit intr-un spatiu de variabile Xl, X2, X3...Xn".
În structura ipotezei se regasesc: o unitate (grup, societate, insiitutie, persoana etc.), o variabila (coeziune,
democratie, ierarhie, inteligenta etc.) si un set de valori ale variabilelor (puternica, autentica, inalta,
exceptionala s.a.m.d.). Folosind exemplele de mai sus, putem formula mai multe ipoteze:
a) cu cat oamenii sunt mai inteligenti, cu atat coeziunea grupului din care fac parte este mai
mare;
b) daca societatea este autentic democratica, atunci ierarhia organiza- tionala in institutii nu
este prea inalta.
Nu orice enunt despre relatia probabila dintre doua sau mai multe variabile reprezinta o ipoteza in
cercetarile empirice. Pentru ca sa aiba calitatea de ipoteza, respectivul enunt trebuie sa fie testabil. Prin
testare, prin confruntarea cu realitatea, ipotezele pot fi verificate.
Îpoteza constituie o explicatie plauzibila ce urmeaza a fi verificata prin faptele de observatie. Plauzibilitatea
ipotezelor rezulta din acordul cu cunostintele verificate anterior. Deci, pentru a fi plauzibile, in cadrul stiintei
normale ipotezele trebuie sa aiba coerenta externa. În acelasi timp, ipotezele trebuie sa fie si coerente intern,
adica sa nu contina elemente contradictorii. În stiintele sociale si comportamentale ipoteza reprezinta o
reflectare intr-o forma specifica a realitatii obiective, este un enunt cu caracter de probabilitate despre
esenta, interconditionarea si cauzalitatea faptelor, fenomenelor si proceselor socioumane.
Obtinerea unor noi cunostinte constituie principala functie a ipotezelor in cunoasterea stiintifica, in general,
si in cunoasterea sociologica sau psihologica, în special.
Dimensiunile ipotezei
In ce conditii ipotezele sunt valide? Johan Galtung (1967, 315) mentiona zece conditii pe care trebuie sa le
satisfaca o ipoteza pentru a fi validata: generalitatea, complexitatea, specificitatea, determinarea,
falsificabilitatea, testabilitatea, predictibilitatea, comunicabilitatea, reproductibilitatea si utilitatea. Acestea
sunt, dupa autorul citat, dimensiunile ipotezei. Se cuvin facute cateva precizari.
Generalitatea reprezinta o dimensiune esentiala a ipotezei. În stiintele socioumane, cel mai adesea, in
perspectiva cantitativista, nu intereseaza cazurile particulare, ci ceea ce este general. Va trebui, deci, sa
formulam ipoteze in care relatia dintre variabile sa fie adevarata indiferent de conditiile spatio-temporale
concrete. Îpoteza ,,cu cat apropierea fizica dintre doua persoane este mai mare, cu atat apropierea psihica
dintre ele este mai mare" se refera la toate persoanele, indiferent de caracteristicile socio-demografice
(tineri sau varstnici, functionari, muncitori sau intelectuali), de zona in care isi desfasoara activitatea
(Bucuresti, Brasov sau Campulung) si de epoca in care au trait, traiesc sau vor trai.
Specificitatea se refera la numarul de valori. În general, se prefera, de exemplu, ipotezele in care variabilele
au trei valori celor in care variabilele au doua valori. Specificitatea ipotezelor coreleaza pozitiv cu o alta
dimensiune: determinarea. Îpotezele cu un grad mai mare de determinare sunt preferabile celor
probabiliste. Problema falsificabilitatii este de cea mai mare insemnatate pentru cercetarile empirice.
,,Categoriile : defavorizate voteaza partidele de dreapta sau nu voteaza partidele de dreapta" nu reprezinta
o ipoteza stiintifica deoarece ea nu poate fi infirmata.
În cercetarile empirice vom retine doar ipotezele care pot fi infirmate. De asemenea, vom retine ipotezele
testabile, respingandu-le din capul locului pe cele pentru care nu exista posibilitati de verificare a adevarului
lor. Un enunt precum: ,,Relatiile interpersonale depind de influenta planetelor din afara galaxiei noastre" nu
poate fi acceptat ca ipoteza, neexistand teste pentru infirmarea ei. Îpotezele au functia de descriere a
fenomenelor, dar si de explicare a lor, ceea ce se desemneaza prin dimensiunea predictiva.
Comunicabilitatea ipotezelor trebuie privita in dublu sens: transmiterea lor in grupul de specialisti, pe de o
parte,si spre publicul larg, fara calificare in domeniu. Si intr-un caz si in celalalt, imaginea pe care i-o face
receptorul trebuie sa corespunda cat mai deplin imaginii pe care emitatorul a intentionat sa o transmita.
Reproductibilitatea presupune repetarea demersului cercetarii si obtinerea acelorasi concluzii. În legatura
cu reproductibilitatea se pun doua intrebari: Ce se repeta? Cine repeta? În cercetarile empirice se urmareste
reproducerea fenomenelor, ca si a analizelor, iar in legatura cu cea de-a doua intrebare raspunsul este:
acelasi cercetator sau altii.
Tipuri de ipoteze
Atat in sociologie, cat i in celelalte tiinte socioumane intalnim ipoteze teoretice si ipoteze de lucru. Primele
propun interpretari noi ale faptelor i fenomenelor, sunt indirect testabile si delimiteaza ceea ce s-a numit
revoluțiile știinfifice. Cel de-al doilea tip de ipoteze ce sunt vehiculate in cadrul științei normale poarta i
numele de ipoteze empirice. Oamenii de stiinta incearca sa explice de ce divortialitatea in unele zone este
mai ridicata decat in altele, de ce schimbarea atitudinilor si opiniilor politice este mai puternica la unele
categorii sociale decat la altele etc. Astfel de ipoteze sunt direct testabile in cercetarile empirice, de teren.
Madeleine Grawitz (1972) considera ca ipotezele de lucru se clasifica, dupa nivelul lor de abstractizare, in
trei clase:
a) Ipoteze care avanseaza supozitia uniformității cazurilor. De exemplu, intr-o
cercetare empirica se incearca verificarea ipotezei ca rata divorturilor este mai mare la categoriile
sociale cu venituri mai ridicate. În fond, se urmare te o cuantificare a distributiei comportamentelor
într-o populatie determinata.
b) Ipoteze care vizeaza corelafii empirice. Sunt cel mai frecvent intalnite in cercetarile de
teren. Cu privire la divortialitate se pot formula numeroase ipoteze de acest tip: alcoolism-
divortialitate, comportament agresiv-divortialitate, diferenta mare de varsta intre soti-divortialitate
etc. Se incearca identificarea caracteristicilor comune ale unor grupuri pentru explicarea asemanarii
comportamentelor lor.
c) Ipoteze care se refera la relațiile dintre variabilele analitice. Îpotezele de acest tip
presupun o munca de elaborare mai ampla in vederea stabilirii unor relatii probabile intre variabile
complexe: de exemplu, nivel economic-divortialitate, religie-divortialitate etc.
Modalitati de elaborare a ipotezelor
Care sunt caile utilizate de cercetator pentru a elabora ipoteze valide? În primul rand, deducerea
ipotezelor din teorie. Considerand teoria sociologica si, mai general, din stiintele socioumane ca un sistem
de ipoteze care au un nivel de maxima generalitate, se pot deduce ipoteze de nivel intermediar, cu raza medie
de generalitate si din acestea numeroase ipoteze de lucru testabile prin cercetarile empirice.
Sa consideram enuntul: ,,Toate societatile au o structura sociala" ca pe o ipoteza cu nivel maxim de
generalitate (teorie). Din ea se poate deduce ipoteza cu nivel intermediar de generalitate (teorie cu raza
medie de generalitate), ,,Toate structurile sociale au ca parti componente grupurile de apartenenta si
grupurile de referinta". Nici prima (1), nici cea de-a doua ipoteza (2) nu sunt direct testabile. Doar ipotezele
de lucru deduse din ele: ,,Studentii preiau in cursul procesului de socializare secundara normele si valorile
sociale caracteristice profesorilor lor" (3a) sau ,,Muncitorii au un comportament profesional asemanator cu
cel al liderilor lor" (3b) s.a.m.d.. Prin intermediul ipotezelor de lucru se verifica indirect teoriile cu raza
medie si cu nivel maxim de generalitate.
O a doua cale de stabilire a ipotezelor in cercetarile empirice o constituie experienta directa, saturata de
literatura stiintifica, a cercetatorului care are capacitatea de a intui relatii intre faptele si fenomenele
observate. Observand faptele si fenomenele din viata cotidiana se formuleaza ipoteze despre regularitatea
probabila a producerii lor, despre legaturile posibile dintre ele. De asemenea, analizand datele din
cercetarile empirice anterioare putem avea intuitia unor noi raporturi dintre variabile. În evaluarea
legaturilor, a raporturilor dintre variabile se va porni de la ceea ce este ,,vizibil cu ochiul liber", aratand
diferentele ,,care striga", pentru ca apoi, pe masura cunoasterii, sa cautam diferentele care ,,soptesc":
În afara deducerii din teorie si a stabilirii ipotezelor pe baza experientei personale a cercetatorului, analogia
reprezinta, de asemenea, o sursa fertila pentru noi ipoteze. O serie intreaga de ipoteze sociologice si
psihologice au fost stabilite prin analogie cu fenomenele fizice, chimice, biologice.