Universitatea “Titu Maiorescu” București

Facultatea de Drept, Anul I

Etică și integritate academică

Convenţia de la Oviedo ca document fundamental în

dezvoltarea eticii cercetării pe subiecţi umani şi
protocoalele adiţionale

Student: Feraru Vlad Andrei Data: 16.06.2023

 Introducere

Cercetarea pe subiecți umani a fost întotdeauna un domeniu sensibil și complex,

deoarece ridică o serie de dileme etice. Întrucât avansurile științifice și tehnologice continuă
să avanseze, a devenit imperativă dezvoltarea unor reguli și ghiduri care să asigure protecția
drepturilor și bunăstării participanților la cercetare. În acest context, Convenția de la Oviedo și
protocoalele adiționale au jucat un rol fundamental în stabilirea unui cadru etic pentru
cercetarea pe subiecți umani. Acest eseu se va concentra pe importanța Convenției și pe
contribuția sa la dezvoltarea eticii cercetării pe subiecți umani.

1. Contextul apariției Convenției de la Oviedo

Pentru a înțelege importanța Convenției de la Oviedo, este necesar să ne familiarizăm

cu contextul în care a fost adoptată. Avansurile în domeniul științei și tehnologiei, în special în
medicină, au condus la apariția unor dileme etice legate de cercetarea pe subiecți umani.
Apariția acestei convenții a fost motivată de necesitatea protejării demnității umane și a
drepturilor fundamentale ale indivizilor implicați în cercetare. Unul dintre evenimentele cheie
care a generat dezbateri și preocupări în acest domeniu a fost scandalul privind experimentele
medicale naziste din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Aceste experimente inumane
și imorale au scos la iveală necesitatea unei protecții și reglementări etice riguroase în
cercetarea pe subiecți umani. De-a lungul anilor șaizeci și șaptezeci, au avut loc și alte
scandaluri și abuzuri în domeniul cercetării pe subiecți umani, cum ar fi Studiul Tuskegee din
Statele Unite ale Americii și experimentele desfășurate în timpul regimului dictatorial din
Chile condus de Augusto Pinochet. Aceste evenimente au atras atenția asupra importanței
protecției participanților la cercetare și au stimulat dezvoltarea regulilor etice mai stricte în
acest domeniu.

2. Principiile fundamentale ale Convenției de la Oviedo

Convenția de la Oviedo se bazează pe câteva principii etice fundamentale, care trebuie

respectate în toate activitățile de cercetare pe subiecți umani. Aceste principii includ respectul
pentru demnitatea umană, autonomia persoanei, consimțământul informat, echitatea și
solidaritatea. Prin aderarea la aceste principii, cercetătorii și comunitatea științifică sunt

1
obligați să trateze subiecții umani cu respect și să le protejeze drepturile și bunăstarea în
timpul cercetării.

Convenția se bazează pe patru principii etice fundamentale, care reprezintă valorile și

direcția pe care trebuie să o urmeze cercetarea pe subiecți umani. Aceste principii sunt:

a) Respectul pentru demnitatea umană:

Acest principiu subliniază că fiecare individ are dreptul la demnitate și respect. Cercetarea
pe subiecți umani trebuie să fie realizată astfel încât să nu afecteze demnitatea și să nu
degradeze persoana umană. Participanții la cercetare trebuie tratați ca fiind egali în demnitate
și să nu fie supuși la abuzuri sau tratamente inumane.

b) Autonomia persoanei:

Principiul autonomiei subliniază importanța respectării voinței și capacitatății de decizie

ale individului. Participanții la cercetare trebuie să aibă dreptul de a-și exprima
consimțământul liber și informat cu privire la participarea lor în cercetare. Aceștia trebuie să
fie informați cu privire la natura, scopul, riscurile și beneficiile cercetării și să aibă libertatea
de a accepta sau de a refuza participarea.

c) Consimțământul informat:

Consimțământul informat reprezintă un aspect crucial al cercetării pe subiecți umani.

Participanții trebuie să primească informații clare și complete despre scopul cercetării,
procedurile implicate, riscuri, beneficii și alternativele disponibile. Aceștia trebuie să fie în
măsură să ia o decizie informată și să-și exprime consimțământul în mod liber, fără
constrângeri sau presiuni.

d) Echitate și solidaritate:

Principiul echității și solidarității subliniază că participarea la cercetare ar trebui să fie

justă și nediscriminatorie. Cercetarea pe subiecți umani nu trebuie să se bazeze pe criterii de
rasă, etnie, sex, religie sau orice altă caracteristică protejată. Accesul la cercetare și beneficiile
rezultate trebuie să fie echitabile și să contribuie la bunăstarea generală a societății.

“Părţile la această convenţie protejează demnitatea şi identitatea fiinţei umane şi garantează oricărei persoane,
fără discriminare, respectul integrităţii sale şi al celorlalte drepturi şi libertăţi fundamentale faţă de aplicaţiile
biologiei şi medicinei. Fiecare parte va lua în legislaţia sa internă măsurile necesare pentru a da efect
dispoziţiilor prezentei convenţii.” (CONVENŢIE EUROPEANĂ, 1997)

2
 3. Protocoale adiționale și adaptarea la evoluția domeniului cercetării

De-a lungul timpului, au fost adoptate mai multe protocoale adiționale care
completează și actualizează Convenția de la Oviedo. Aceste protocoale acoperă o gamă largă
de aspecte, inclusiv cercetarea pe embrioni și făt, utilizarea informațiilor genetice și protecția
minorilor în cercetare. Prin aceste protocoale, Convenția de la Oviedo a evoluat și s-a adaptat
la provocările etice și științifice emergente, asigurând că cercetarea pe subiecți umani se
desfășoară într-un mod responsabil și etic în toate domeniile.

4. Impactul Convenției de la Oviedo și a protocoalelor adiționale

Convenția de la Oviedo și protocoalele adiționale adoptate în cadrul Consiliului Europei

au avut un impact semnificativ în dezvoltarea eticii cercetării pe subiecți umani și în
asigurarea protecției participanților la cercetare. Iată câteva dintre impactele majore ale
acestor documente:

a) Protecția drepturilor și bunăstării participanților: Convenția de la Oviedo și

protocoalele adiționale stabilesc reguli clare și principii etice fundamentale pentru
cercetarea pe subiecți umani. Acestea asigură că participanții la cercetare sunt tratați
cu demnitate și respect, și că drepturile și bunăstarea lor sunt protejate. Acest lucru a
condus la îmbunătățirea condițiilor și practicilor în cercetare, asigurând că riscurile
sunt minimizate, iar beneficiile sunt maximizate pentru participanți.
b) Consimțământul informat și autonomia personală: Convenția de la Oviedo pune
accentul pe importanța consimțământului informat și autonomiei participanților la
cercetare. Aceasta a determinat ca procesul de obținere a consimțământului să fie mai
riguros și mai clar, asigurând că participanții au informațiile necesare pentru a lua
decizii libere și informate cu privire la participarea lor în cercetare. Acest lucru a sporit
respectarea autonomiei persoanelor și a sporit gradul de implicare și control al
participanților în procesul de cercetare.

3
 c) Adaptabilitate la noile provocări etice și științifice: Protocoalele adiționale adoptate în
cadrul Convenției de la Oviedo au extins sfera de aplicare a convenției și au abordat
noi provocări etice și științifice. Acestea includ aspecte precum cercetarea pe embrioni
și făt, utilizarea informațiilor genetice și protecția minorilor în cercetare. Această
adaptabilitate a convenției și protocoalelor adiționale a permis să se țină pasul cu
progresele tehnologice și să se asigure că principiile etice rămân relevante și aplicabile
în diverse domenii de cercetare.

d) Influența asupra legislațiilor naționale și internaționale: Convenția de la Oviedo și

protocoalele adiționale au avut un impact semnificativ asupra elaborării și revizuirii
legislațiilor naționale și internaționale privind etica cercetării pe subiecți umani. Multe
țări au adaptat și adoptat reglementări etice și legi care se bazează pe principiile și
standardele stabilite în aceste documente. Acest lucru a dus la crearea unui cadru legal
coerent și armonizat pentru protecția participanților la cercetare în întreaga lume.

5. Critici și provocări

Cu toate acestea, există și critici și provocări asociate cu implementarea Convenției de la

Oviedo și a protocoalelor adiționale. Unii critici susțin că standardele etice impuse pot
restricționa cercetarea în anumite domenii, iar alte provocări derivă din dificultatea aplicării
acestor reguli într-un mod coerent și uniform în toate țările membre ale Consiliului Europei.
Unele dintre acestea includ:

a) Interpretarea și aplicarea incoerentă: Există unele preocupări cu privire la interpretarea

și aplicarea incoerentă a Convenției de la Oviedo în diferite țări și instituții. Aceasta
poate duce la discrepanțe în protecția participanților la cercetare și poate crea confuzie
în ceea ce privește standardele etice și juridice.
b) Limitări în contextul avansurilor tehnologice: Convenția de la Oviedo a fost adoptată
în 1997, iar unele critici susțin că nu a ținut pasul cu rapiditatea avansurilor
tehnologice și științifice. Aceasta ridică provocări în ceea ce privește aplicarea sa în
contextul cercetării pe subiecți umani, cum ar fi cercetarea în domeniul geneticii și
biotehnologiilor.
c) Excluderea unor aspecte cheie: Există voci critice care susțin că Convenția de la
Oviedo nu abordează în mod adecvat unele aspecte etice-cheie, cum ar fi cercetarea pe
embrioni, făt sau animale. Aceste critici argumentează că documentul ar trebui să
ofere mai multe orientări și reglementări în aceste domenii.

4
 d) Contextul cultural și diversitatea: Convenția de la Oviedo reprezintă un cadru
european pentru cercetarea pe subiecți umani, iar unele critici subliniază că aceasta nu
ia suficient în considerare diversitatea culturală și contextele etice diferite din întreaga
lume. Unele valori și practici culturale pot intra în conflict cu anumite prevederi ale
convenției.
e) Supravegherea și implementarea deficitară: Un alt aspect criticat este supravegherea și
implementarea deficitară a Convenției de la Oviedo în unele țări. Unele instituții sau
autorități nu dispun de resurse sau capacități suficiente pentru a asigura respectarea și
aplicarea adecvată a principiilor etice prevăzute în convenție.

Concluzie

În concluzie, Convenția de la Oviedo și protocoalele adiționale reprezintă instrumente

legale esențiale în dezvoltarea eticii cercetării pe subiecți umani. Acestea asigură protecția
drepturilor și bunăstării participanților umani în studii clinice și cercetări medicale,
contribuind la crearea unei fundații etice solide pentru progresul științei și medicinei. Cu toate
provocările și criticiile asociate, Convenția rămâne un document crucial în promovarea
valorilor umane și înțelegerii corecte a implicațiilor etice ale cercetării pe subiecți umani.