DUOFIZIMSM VS MONOFIZISM

CONCILIUL DIN EFES (431)

CONCILIUL DIN CALCEDON (451)

Nestorius de Constantinopol & Ieromonahul

Eutihie
 Conciliul din Efes (431)
Condamnarea nestorianismului
■ Datele tehnice ale conciliului:
– Provocat de erezia lui Nestorius de Constantinopol
– Convocat în acord de împărații: Teodosie II & Valentinian III
– Prezidenția este asigurată de Chiril al Alexandriei
(autoproclamat)
– Participanți: circa 250 de episcopi, dintre care:
■ Majoritatea orientali
■ Papa Celestin este reprezentat de doi episcopi și un preot
– Pe ordinea de zi, fixată de Chiril, se află trei dosare:
■ Soarta lui Nestorius al Constantinopolului și a învățăturii lui
■ Stabilirea unei noi dogme: Théotokos – Născătoare de Dumnezeu
■ Soarta lui Pelagius și a învățăturii pelagiene.
– Augustin de Hipona este invitat, însă moare în 430.
 Conciliul din Efes (431)
Condamnarea nestorianismului
■ Nestorius câteva date biografice:
– Născut în 381 – în Germanicia (Turcia de azi) – moare în exil în Egipt în 451
– Format în spiritul Școlii antiohiene – discipol al lui Teodor de Mopsuestia
– Devine monah: glas frumos, vorbește bine, chiar dacă are o formare superficială
– Este chemat să devină preot al mănăstirii din Euprepios (Antiohia)
– Împăratul Teodosie II îl cheamă să devină episcop de Constantinopol (430?)
– Este cunoscut ca un luptător împotriva ereticilor: arieni și macedonieni
– Intră în conflict cu sora împăratului, Pulcheria, însă se apără și rămâne episcop
– Socrate din Constantinopol îl caracterizează astfel:
■ Om ușuratic, vanitos, orgolios; fiind bun vorbitor era considerat și savant, în
realitate însă nu avea niciun fel de instrucție și nu avea îndeletniciri pentru studiul
teologilor din trecut. Orb de neștiința lui, se credea superior celorlalți (HE VIII, 24,
32)
– Moare în exil, după ce a suferit condamnarea la Efes, în anul 451, fiind convins
că Părinții conciliari au greșit condamnându-l, el revendicându-se drept
orthodox.
 Conciliul din Efes (431)
Condamnarea nestorianismului
■ Nestorius: învățătura lui despre Théotokos:
– I se pare o doctrină „nefericită” acordarea unui asemenea titlu Mariei
– Propune alte două titluri în locul acestuia:
■ Christotokos – Născătoarea lui Cristos (subînțeles ca om, nu ca Dumnezeu)
■ Anthropotokos – Născătoarea omului (subînțeles naturii umane a lui Isus)
– Fără să-și dea seama, introduce o „schizofrenie” în persoana lui Isus:
■ Natura sa divină – născută din Tatăl, homoousios cu Tatăl;
■ Natura sa umană – născută din Maria, homoousios cu natura umanității;
– Motivația sa teologică și biblică:
■ O femeie, creatură, nu-l poate naște pe Dumnezeu, Creatorul;
■ În Isus Cristos există două ipostasuri: divin & uman, coexistă în El
■ Firea divină = născută din Tatăl, din veșnicie
■ Firea umană – născută din Maria în timp, spre mântuirea noastră
 Conciliul din Efes (431)
Condamnarea nestorianismului
■ Rezumând, teologia lui Nestorius ar arăta astfel:
– Isus Cristos – Fiul lui Dumnezeu & Fiul Omului
■ Doar divin = docetismul – întruparea este în aparență – dokeo
■ Doar uman = arianismul – creatură adoptată de Dumnezeu
■ Cele două firi separate – divină + umană = nestorianism sau duofizism
■ Cele două firi amestecate – divină + umană = eutihianism sau
monofizism
– Orthodoxia conciliară va căuta să armonizeze aceste extreme
■ În Isus Cristos trebuie afirmate deopotrivă divinitatea & umanitatea
■ Isus Cristos este deopotrivă pe deplin Dumnezeu & pe deplin om
■ Firea divină și firea umană nu se opun ci sunt în armonie
■ Logosul întrupat este deoființă cu Dumnezeu și deoființă cu umanitatea
■ Întruparea Logosului nu exclude prezența divinității în Isus din Nazaret
 Conciliul din Efes (431)
Condamnarea nestorianismului
■ Chiril de Alexandria – un patriarh autocrat
– Născut în 375 la Alexandria – devine episcop în 418 - moare în 444
– Este cunoscut ca fiind un apărător al dreptei credințe împotriva ereziilor:
închide sinagogi, îi persecută pe arieni, novațieni, schismatici – fanatism religios
– Îi atacă pe păgâni și începe distrugerea templelor și bibliotecilor lor
– Iată cum povestește Socrate din Constantinopol uciderea Hipatiei în 412 (HE VII,
15)
■ Deoarece ea încetase să-l mai întâlnească des pe Oreste, faptul a declanșat
împotriva ei o calomnie din partea creștinilor, fiind considerată cea care împiedica
relațiile amicale dintre Oreste și episcop. Așadar, oameni ieșiți din fire, în fruntea
cărora se afla un anume Petru Lectorul, au făuri un complot împotriva ei și o
urmăreau pe Hipatia în timp ce mergea spre casă; au prins-o, au târât-o până în
biserica numită Caesareum și, dezbrăcând-o de hainele ei, au început să o lovească
cu pietre; după ce au ucis-o cu barbarie, i-au luat membrele ei și le-au ars. Fapta
aceasta nu a făcut cinste imaginii episcopului Chiril de Alexandria și Bisericii
alexandrine; fiindcă era foarte jenant, ca cei care susțineau că au credință în Cristos
să audă vorbindu-se despre asemenea ucideri, revolte și alte fapte asemenea
acestora realizate cu binecuvântarea patriarhului.
 Conciliul din Efes (431)
Condamnarea nestorianismului
■ Chiril de Alexandria – un patriarh autocrat
– Inconturnabil, intră în conflict teologic cu Patriarhul Constantinopolului
– Se opune noilor titluri date de Nestorius Fecioarei Maria cu silogismul:
■ Isus Cristos = Fiul lui Dumnezeu, deci Dumnezeu Adevărat (cf. Niceea)
■ Fecioara Maria = Născătoarea lui Isus Cristos
■ Deci, Fecioara Maria = Théotokos – Născătoare de Dumnezeu
– Plecând de la acest silogism, Chiril propune o formulă dogmatică ce va
fi promovată de orthodoxia conciliară, la Efes și Calcedon:
■ μία φύσις τοῦ θεοῦ λόγου σεσαρκωμένη » mía phýsis toû theoû lógou sesarkōménē
■ Una este natura întrupată a Cuvântului lui Dumnezeu – cu alte cuvinte nu
există, în Isus Cristos două firi despărțite, ci unite ipostatic în unica persoană a lui
Isus.
– Conflictul cu Nestorius se adâncește – excomunicări reciproce –
anateme
 Conciliul din Efes (431)
Condamnarea nestorianismului
1. Dacă cineva nu mărturisește că
■ Cele 12
Emanuel este anateme:
cu Chiril
adevărat 1. vs
DacăNestorius
cineva spune căși Nestorius
Emanuel vs Chiril
este Dumnezeu Logosul, în
Dumnezeu și că de aceea Sfânta loc să spună că el este Dumnezeu-cu-noi, adică a locuit într-o
fire asemănătoare cu a noastră pe care a luat-o din Fecioara
Fecioară este Theotókos, fiindcă
Maria, datorită faptului că s-a unit umanității noastre și dacă
a dat naștere după trup Logosului cineva o numește pe Maria Născătoarea lui Dumnezeu Logosul
lui Dumnezeu întrupat, să fie și nu o numește mai degrabă Născătoarea celui care este
anatemă. Emanuel și dacă spune că Logosul lui Dumnezeu s-a
2. Dacă cineva nu mărturisește că transformat în trupul pe care l-a asumat pentru a face vizibilă
Logosul născut din Tatăl a fost unit dumnezeirea sa și pentru a apărea asemănător omului, să fie
ipostatic trupului și că, cu trupul anatemă.
său este unul și același Cristos, 2. Dacă cineva afirmă că la unirea Logosului cu trupul esența
divină s-a mutat dintr-un loc în altul, sau dacă cineva spune că
adică în același timp Dumnezeu și
trupul este capabil de firea divină și că aceasta a fost unită în
om, să fie anatemă. parte cu trupul, sau dacă cineva acordă trupului, deoarece l-a
3. Dacă cineva, după unirea lor, primit pe Dumnezeu, o extindere nedeterminată și
desparte ipostasurile în unicul și nemărginită și spune că Dumnezeu și omul sunt unul și același
același Cristos, legându-le între ele ca fire, să fie anatemă.
doar prin legătura ce ține de 3. Dacă cineva spune că Isus Cristos, care este și Emanuel,
demnitate, sau de autoritate, sau este unul și același nu doar datorită unirii, ci și ca fire și dacă
de putere și nu prin asocierea cineva nu recunoaște unirea celor două firi, cea a Logosului și
cea a umanității asumate de el, unire formând, fără
conformă unirii după fire, să fie
 Conciliul din Efes (431)
Condamnarea nestorianismului
4. Dacă cineva împarte între două persoane
sau ipostasuri cuvintele ce apar pe alocuri în
Evanghelii și în scrierile Apostolilor sau rostite
de sfinți referitor la Cristos sau spuse de el
însuși despre sine, și îi atribuie unele afirmații
omului considerat separat de Logosul născut
din Tatăl, iar pe altele le atribuie doar
Logosului lui Dumnezeu Tatăl, ca fiind
potrivite cu Dumnezeu, să fie anatemă.
5. Dacă cineva îndrăznește să spună că Isus
Cristos este om theophor [purtător de
Dumnezeu] și nu adevărat Dumnezeu, fiind
Fiul unic și după fire, de vreme ce Logosul s-a
făcut trup și a avut parte de trup și de sânge,
ca și noi, să fie anatemă.
6. Dacă cineva spune că Logosul lui
Dumnezeu Tatăl este Dumnezeul sau Domnul
lui Cristos și nu mărturisește că același este
în același timp Dumnezeu și om, de vreme ce
Logosul s-a făcut trup, după Scripturi, să fie
4. Dacă cineva atribuie numai uneia dintre firi
textele evanghelice și scrisorile apostolice
care se referă la cele două firi ale lui Cristos,
și dacă cineva atribuie Logosului divin
suferința,
5. atât divinității
Dacă cineva cât șisăumanității,
îndrăznește spună că săși
fie
dupăanatemă.
asumarea firii umane există un singur
Fiu al lui Dumnezeu, cel ce este așa prin fire,
iar după ce a luat trup este de asemenea și
Emanuel, să fie anatemă.
6. Dacă cineva îndrăznește să numească,
după întrupare, Dumnezeu Logosul pe un
altul decât Cristos și îndrăznește să spună că
firea de sclav asumată de Dumnezeu Logosul
nu are început și nu a fost creată, precum
însuși Logosul, în loc să spună că ea a fost
creată de el ca de Stăpânul ei natural,
Creatorul și Dumnezeul ei, fire pe care
a făgăduit să o învie atunci când le spunea
iudeilor: Distrugeți acest templu și în trei zile
 Conciliul din Efes (431)
7. Dacă cineva spune că Isus ca om a fost 7. Dacă cineva spune că omul creat din
doar Condamnarea nestorianismului
pus în mișcare de acțiunea lui Dumnezeu Fecioara Maria este Fiul Unul-născut din sânul
Logos și că mărirea Fiului unul-născut i-a fost Tatălui mai înainte de luceafăr (Ps. 109, 3), în
atribuită ca în mod diferit Cuvântului, sa fie loc să recunoască faptul că a dobândit
anatemă. denumirea de Fiu Unul-născut doar datorită
8. Dacă cineva îndrăznește să spună că omul unirii lui cu Cel care este prin fire Fiul Unul-
asumat trebuie să fie adorat și preamărit născut al Tatălui și, de asemenea, dacă cineva
împreună cu Dumnezeu Logos și că trebuie spune că Isus este altul decât Emanuel, să fie
numit Dumnezeu precum unul diferit de altul anatemă.
(deoarece de fiecare dată adăugarea 8. Dacă cineva spune că firea de sclav în Isus
prepoziției „cu“ ne face în mod necesar să Cristos trebuie să fie cinstită pentru ea însăși,
credem astfel), și nu aduce cinstire lui adică datorită propriei sale firi și că ea este
Emanuel cu una și aceiași adorație și nu-i cârmuitoare a toate, în loc să spună că ea nu
aduce una și aceeași preamărire, cum se are drept la cinstire decât datorită faptului că
cuvine Logosului făcut trup, să fie anatemă. este unită naturii fericite și atotstăpânitoare
9. Dacă cineva spune că unicul Domn Isus a Fiului Unul-născut, să fie anatemă.
Cristos a fost preamărit de Duhul [Sfânt], 9. Dacă cineva spune că în Isus Cristos firea de
folosindu-se de puterea lui ca de o putere sclav este din aceeași fire ca aceea a Duhului
străină și că a primit de la Duhul Sfânt Sfânt, în loc să spună că datorită Duhului Sfânt
puterea să acționeze împotriva duhurilor rele s-a înfăptuit unirea ei cu Logosul prin
și să înfăptuiască minuni înaintea oamenilor, adumbrire în clipa zămislirii, unire prin care
și nu spune mai degrabă că era al lui Duhul a făcut printre oameni vindecări miraculoase și
 Conciliul din Efes (431)
Condamnarea
10. Sfânta nestorianismului
Scriptură ne învață că Isus Cristos a fost
10. Dacă cineva spune că Logosul, care există de la
începuturi, a devenit Marele Preot și Apostolul
făcut Marele Preot și Apostolul mărturiei credinței
noastre (Evr. 3, 1) și că s-a oferit pe sine însuși
pentru noi lui Dumnezeu Tatăl în miros de bună
mireasmă (Ef. 5, 2). Deci dacă cineva spune că
Marele Preot și Apostolul nostru nu este însuși
Logosul lui Dumnezeu după ce s-a făcut trup și om
asemenea nouă, ci un altul diferit de el, un om
născut din femeie, sau dacă cineva spune că Cristos
a oferit jertfa pentru sine însuși și nu doar pentru
noi (fiindcă nu avea nevoie de sacrificiu acela care
nu a cunoscut păcatul), să fie anatemă.
11. Dacă cineva nu mărturisește că trupul Domnului
este dătător de viață și că este însuși trupul
Logosului născut din Dumnezeu Tatăl, ci spune că
este al altcuiva și i-a fost unit conform demnității,
adică l-a primit ca locuință a divinității și nu este el
însuși dătător de viață, după cum am amintit,
deoarece
12. Dacă este însuși
cineva nutrupul Logosuluică
mărturisește care poate da
Logosul lui
viață tuturor, să fie anatemă.
Dumnezeu este cel care a suferit în trup și a fost
răstignit și a gustat moartea în trup și că a devenit
întâiul-născut dintre cei morți și, Dumnezeu fiind,
este Viață și dătător de viață, să fie anatemă.“
credinței noastre și s-a oferit pe sine însuși pentru
noi, în loc să spună că această misiune este specifică
lui Emanuel; dacă cineva atribuie jertfa în aceeași
măsură și celui care a înfăptuit unirea, adică
Logosului, cât și celui care a fost unit, adică
umanității, ajungând la o filiație comună, adică refuză
astfel să atribuie lui Dumnezeu ceea ce-i revine lui
Dumnezeu și omului ceea ce-i revine omului, să fie
anatemă.
11. Dacă cineva spune că trupul unit Logosului divin
dă viață datorită puterii naturii proprii, chiar dacă
Domnul Dumnezeu a spus: Duhul dă viață iar trupul
nu folosește la nimic (In. 6, 63), să fie anatemă.
Domnul mai adaugă: Dumnezeu este duh (In. 4, 24).
Deci dacă cineva crede că Logosul divin a devenit,
într-un mod trupesc, trup în esență și dacă afirmă
acest lucru despre Domnul Cristos, care după înviere
spunea apostolilor: Pipăiți-mă și vedeți, că duhul nu
are carne și oase după cum vedeți că eu am (Lc. 24,
39), să fie anatemă.
12. Dacă cineva, mărturisind suferințele trupului, le
atribuie de asemenea și Logosului lui Dumnezeu
precum și trupului în care s-a manifestat, fără să facă
 Conicliul din Efes (431)
Condamnarea nestorianismului
■ Chiril vs Nestorius: două teologii
– Chiril – promotor al teologiei/cristologiei de sus – cf. Ev. după Ioan
■ În general, Școala alexandrină practică teologia/cristologia de sus
■ Pleacă de la contemplarea Logosului divin în sânul Tatălui
■ Apoi îl coboară pe pământ pentru realizarea lucrării mântuitoare
■ Insistența pe cristologia Logos/sarx: Logosul este principiul activ al
umanității lui Cristos astfel încât se neglijează voința umană în faptele sale;
– Nestorius – promotor al teologiei/cristologiei de jos – cf. Ev. sinoptice
■ În general, Școala antiohiană practică teologia/cristologia de jos
■ Pleacă de la Isus ca om, întrupat, cu profundă înrădăcinare umană,
genealogie
■ Apoi îl contemplă, pe cruce, ca Dumnezeu jertfit spre mântuirea oamenilor
■ Insistența pe cristologia Logos/anthropos: atenție sporită asupra umanității
lui Cristos, în totul asemenea nouă, în afară de păcat (Evr. 4, 15)
 Conciliul din Efes (431)
Condamnarea nestorianismului
■ Împăratul Teodosie al II-lea & sora sa Pulcheria
– Devine împărat la doar 7 ani, în 408, Pulcheria va asigura regența până în
416
– În 429, Chiril îi scrie o scrisoare pentru a-l pune la curent cu Nestorius
– Teodosie II – se gândește la un conciliu; scrie tuturor episcopilor; motivul:
■ Binele imperiului depinde de religie: o conexiune strânsă le apropie. Ele se
intercalează și fiecare din ele trage foloase pentru creșterea celuilalt. Astfel,
adevărata religie este redevabilă dreptății și Statul este redevabil atât
dreptății cât și religiei. Stabilit de Dumnezeu pentru a domni, fiind legătura
naturală între religia popoarelor noastre și fericirea temporară, păstrăm și
menținem inviolabilă armonia celor două realități: religia și politica, prin
exersarea rolului de mediator între Dumnezeu și oameni. Slujim Providența
divină veghind la interesele Statului și întotdeauna ne îngrijorăm cu
sârguință pentru ca Statul și Biserica să viețuiască în armonie. Astfel noi
extindem grija noastră atât asupra Bisericii cât și a Statului... Deoarece
convocarea unui conciliu este mai mult decât necesar, nu tolerăm absența
nimănui de la această întrunire fără o motivație serioasă. Cei absenți nu vor
avea scuză nici înaintea mea nici a lui Dumnezeu.
 Conciliul din Efes (431)
Condamnarea nestorianismului
■ Chiril și Papa Celestin – pe aceeași lungime de undă
– Chiril scrie un tratat: Împotriva hulelor lui Nestorius – pe care îl trimite și
Papei, care îi dă credit și îl condamnă, în 430, pe Nestorius, în urma unui
sinod ținut la Roma, aducând argumentele lui Chiril
– Papa Celestin îi scrie lui Nestorius pentru a-l invita la bunăvoință:
■ Să știi că aceasta este sentința noastră: dacă nu predici, referitor la
Cristos ceea ce predică Biserica din Roma și din Alexandria, și în toate
Bisericile catholice, după cum a făcut înaintea ta și Sfânta Biserică din
Constantinopol, și dacă în 10 zile după ce ai luat cunoștință de aceste
lucruri nu condamni deschis și în scris noutatea perfidă care încearcă să
despartă ceea ce Sfânta Scriptură ține unit, să știi că vei fi îndepărtat din
comuniunea întregii Biserici catholice.
– Chiril îl convinge pe Papa Celestin să refuze orice învățătură ce ar
compromite unitatea firii divine și umane în unica persoană a lui Isus Cristos:
■ Logosul s-a făcut trup, însă nu a asumat un om – Nestorius
■ Logosul s-a făcut trup, unirea făcându-se kat’ hypostasin – după ipostas – Chiril
 Conciliul din Efes (431)
Condamnarea nestorianismului
■ Întrunirea conciliului și principalele sesiuni:
– Programat să înceapă la 1 iunie 431, conciliul începe pe 22 iunie (circa 150
Părinți)
– Din partea Papei Celestin – o delegație (2 episcopi & un preot) – asculte de
Chiril
– Chiril își asumă prezidenția dezbaterilor conciliare – delegația papală acceptă
■ Prima sesiune – 22 iunie 431 – în Biserica „Théotokos” din Efes
– Dosarul „Nestorius” este pus în dezbatere – argumentația lui Nestorius:
■ Maria nu a dat naștere Fiului lui Dumnezeu, ci lui Cristos – Christotokos
■ Firea divină este născută din Tatăl (din veșnicie) – firea umană din Maria (în timp)
■ Nu divinitatea este cea care s-a născut, a pătimit, a murit, ci umanitatea sa
■ Dumnezeu s-a unit trupului răstignit, însă nu a suferit cu el
■ Nu pot adora un Dumnezeu răstignit, mort și îngropat
■ Maria a dat naștere unui om, instrument al dumnezeirii, pentru realizarea
mântuirii.
 Conciliul din Efes (431)
Condamnarea nestorianismului
■ Dosarul „Nestorius” este pus în dezbatere – argumentația lui Nestorius:
– Totuși, Nestorius nu afirmă existența a doi Fii sau doi Cristoși; spune așa:
■ Din cauza celui care îl poartă, eu îl ador pe cel care este purtat; datorită celui
care este ascuns, îl ador pe cel care este vizibil. Dumnezeu invizibil este
nedespărțit de cel care este vizibil, de aceea nu pot separa cinstea și
demnitatea celui care este nedespărțit. Despart firile, însă unesc adorația...
Mărturisesc și spun că este dublu, însă îl ador ca unul. Este dublu în fire – divin
& uman - însă unul datorită unității persoanei.
– Răspunsul lui Chiril referitor la această afirmație nu se face așteptat:
■ Îl numesc Dumnezeu pe Cristos după trup, datorită conjuncției pe care o are cu
Logosul lui Dumnezeu, însă știu că ceea ce văd este un om... Ascultă cum Paul
vestește asta: de la iudei vine Cristos după trup, care este Dumnezeu deasupra
tuturor (Rm 9, 5). Mărturisește mai întâi omul, apoi îl numește Dumnezeu pe cel
care vine în lume, datorită unirii cu Logosul divin, pentru ca să nu credem că
religia creștină adoră un om. Să păstrăm așadar, fără să confundăm, unitatea
celor două firi, să-l mărturisim pe Dumnezeu în om, să-l venerăm pe om adorat
cu Dumnezeul atotputernic datorită unirii hipostatice – kat’ hypostasin
(Împotriva lui Nestorius, II, 14)
 Conciliul din Efes (431)
Condamnarea nestorianismului
■ Dosarul „Nestorius” este pus în dezbatere – argumentația lui Nestorius:
– Plecând de la aceste două poziții cristologice, putem rezuma gândire lor astfel:
■ Pentru Nestorius: unitatea celor două firi în unica persoană a lui Cristos asemănată cu:
– Templul și divinitatea care locuiește în el
– Haina și persoana care o îmbracă
– Un instrument și cel care-l folosește
■ Pentru Chiril: unitatea celor două firi este una reală, kat’ hypostasin, după silogismul:
– Isus Cristos este Dumnezeu – Crezul de la Niceea
– Fecioara Maria este născătoarea lui Isus Cristos – Crezul niceno-constantinopolitan
– Deci: Fecioara Maria este Théotokos – Născătoare de Dumnezeu
■ Concluzia care se va impune, prin argumentația lui Chiril, la Efes este:
– Precum este adevărat că Logosul divin este perfect în divinitate, tot astfel este
perfect și în umanitate; nu a asumat un trup fără suflet, ci un trup însuflețit de un
suflet rațional; întruparea nu implică nicio schimbare: Logosul a rămas ceea ce era,
imuabil și impasibil; prin întrupare nu s-a produs o schimbare dintr-o natură în alta;
firea umană nu a fost abolită de firea divină, ea subzistă în întregime după această
unire care nu implică nici amestec, nici confuzie.
 Conciliul din Efes (431)
Condamnarea nestorianismului
■ Formula dogmatică provizorie de la Efes, în urma acestor dezbateri:
– Firea Logosului nu a suferit nicio schimbare pentru a deveni trup.
Logosul s-a unit cu un trup însuflețit de un suflet rațional, kat’
hypostasin. A fost numit Fiul omului nu din voință sau bunul plac, sau
datorită faptului că a asumat firea umană. Două firi diferite s-au
întâlnit într-o unitate veritabilă și din amândouă s-a constituit un
singur Cristos și un singur Fiu. Diferența celor două firi nu a fost
suprimată prin unire, ci întâlnirea inefabilă a divinității și umanității s-
a realizat pentru noi; un unic Cristos, Logosul însuși, s-a născut din
Fecioara Maria, fiindcă și-a asumat firea umană din propriul ei trup. Nu
este firea Logosului cea care a suferit, însă, deoarece propriul său trup
a suferit, putem spune că a suferit și a murit pentru noi. Mărturisim
așadar un singur Cristos și Domn, nu în sensul că am adora un om și
Logosul, ci adorăm un singur și același Cristos. a refuza unitatea după
ipostas, înseamnă a susține că există doi fii. Scriptura nu spune că
Logosul și-a unit persoana unui om, ci „a devenit trup” (In 1, 14). De
aceea Părinții întruniți la Efes o numesc pe Fecioara Maria Théotokos.
 Conciliul din Efes (431)
Condamnarea nestorianismului
■ Condamnarea lui Nestorius și anularea sentinței de către Teodosie II
– „Sfântul conciliu, întrunit în metropola din Efes prin harul lui Dumnezeu și convocat
de Maiestatea Sa, Împăratul nostru, lui Nestorius, noul Iuda. Să știi că din cauza
predicilor hulitoare și a neascultării tale față de canoane ai fost condamnat de
sfântul conciliu, pe 22 iunie, și nu mai ocupi nicio funcție în Biserică”.
– Conciliarii scriu și credincioșilor din Constantinopol pentru a-i informa cu privire la
sentința conciliarilor referitor la episcopul lor și le promite un nou episcop în curând
– Chiril scrie și împăratului pentru a-i cere să valideze sentința conciliară, însă acesta,
sub influența adepților lui Nestorius, condamnă procedura lui Chiril, fiindcă nu a
aștepta sosirea delegației din Antiohia, în frunte cu episcopul ei, Ioan;
– Împăratul se aliază de partea delegației antiohiene și va promulga hotărârile
sinodului paralel ținut de Ioan de Antiohia în Efes: condamnarea lui Chiril și a
susținătorilor lui. Motivele: neascultare față de împărat, spirit vulcanic și autocrat.
– Are loc așadar o schismă între participanții la conciliu, care va dura până în 433,
când se va semna, așa-zisa, „formulă de unitate” între Chiril și Ioan de Antiohia:
 Conciliul din Efes (431)
Condamnarea nestorianismului
■ „Ceea ce noi credem și spunem despre Fecioara Maria, Théotokos, și despre
felul întrupării Fiului unic al lui Dumnezeu vom expune pe scurt și atât cât
este necesar, nu pentru a adăuga ceva, ci pentru a te asigura pe deplin, așa
cum credem încă de la început, fiindcă așa am primit din Sfintele Scripturi și
din Tradiția Sfinților Părinți, fără să adăugăm ceva expunerii credinței
Sfinților Părinți de la Niceea. După cum am spus deja, expunerea aceasta
este suficientă cunoașterii adevăratei credințe și pentru combaterea oricărei
erori eretice... Mărturisim deci că Domnul nostru Isus Cristos, Fiul unic al lui
Dumnezeu, Dumnezeu adevărat și om adevărat, constituit din suflet rațional
și din trup, născut din Tatăl înaintea veacurilor în dumnezeirea sa, iar la
împlinirea timpurilor, același, pentru noi și pentru mântuirea noastră, s-a
născut din Fecioara Maria în umanitatea sa; același deoființă cu Tatăl în
dumnezeire și deoființă nouă în umanitate. Cele două firi s-au unit în unica
persoană; de aceea noi mărturisim un singur Cristos, un singur Fiu, un singur
Domn. Datorită acestei uniri fără amestec, mărturisim că Fecioara Maria este
Théotokos deoarece Logosul lui Dumnezeu s-a făcut trup și s-a făcut om,
unindu-se astfel de la zămislire, cu trupul luat din ea”.
 Conciliul din Efes (431)
Condamnarea nestorianismului
■ Adepții lui Chiril continuă lucrările conciliare, fără a ține seamă de condamnare
– Sesiunea a doua: 10 iulie, în palatul episcopal
■ Filip, preot, din delegația papei, dă citire unei scrisori din partea lui Celestin;
■ Conciliarii afirmă dreapta credință exprimată de Papa în scrisoare și îl numesc: „adeptul
și propovăduitorul credinței apostolice, înrădăcinată în credința lui Petru
■ Este reconfirmată condamnarea lui Nestorius și a adepților lui
– Urmează alte sesiuni: 11 iulie, 16 iulie, 17 iulie
■ Se redactează textul oficial al condamnării lui Nestorius și adepților lui
■ Se trimite scrisori credincioșilor din Constantinopol, împăratului și lui Ioan de Antiohia
■ Se redactează formula dogmatică de la Efes:
„Mărturisim un singur Domn, Isus Cristos, Fiul unic al lui Dumnezeu, Dumnezeu perfect și
om perfect, compus dintr-un suflet rațional și un trup, născut din Tatăl înaintea veacurilor
după divinitate, iar în zilele de pe urmă născut din Fecioara Maria după umanitate,
homoousios Tatălui după divinitate, homoousios nouă după umanitate. Cele două firi s-au
unit, în unica persoană a lui Isus Cristos, de aceea mărturisim un singur Cristos, un singur
Fiu, un singur Domn. Datorită acestei uniri, fără confuzie, mărturisim că Fecioara Maria
este Théotokos, deoarece Logosul lui Dumnezeu s-a întrupat și s-a făcut om și, din
momentul zămislirii, și-a unit templul pe care l-a asumat din ea”.
 Conciliul din Efes (431)
Condamnarea nestorianismului
■ Canoanele conciliului de la Efes:
– 1. despre mitropoliții care se alătură apostaților (adică adepților lui Ioan de Antiohia)
– 2. despre episcopii care trec de partea apostaților, nu se supun hotărârilor conciliare
– 3. despre clericii condamnați de Nestorius pentru că au rămas fideli orthodoxiei
– 4. despre clericii care iau apărarea lui Nestorius
– 5. despre cei condamnați pe drept de sfântul conciliu sau de episcopi
– 6. despre cei care se împotrivesc hotărârilor conciliare (excomunicarea)
■ Concluzii:
– Nestorius este îndepărtat din funcțiile bisericești, se retrage în mănăstire, (+ 451)
– Chiril nu reușește să aprobe un canon prin care Alexandria să revină pe poziția II-a
– Obștea monahală se va alătura lui și vom asista, până în anul 444, anul morții lui
Chiril, la explozia unui fanatism religios – încep persecuțiile împotriva celor care nu
aderă la hotărârile conciliare și împotriva păgânilor care nu se convertesc la
creștinism.
 Conciliul din Efes (431)
Fecioria perpetuă a Mariei, 649 Papa Martin I

■ Creștinismul a păstrat până azi trei opinii cu privire la Fecioria perpetuă

– Protoevanghelia lui Iacob (200) și Epifan de Salamina (382)
■ Susțin că Maria, după ce trăise toată viața în Templu fiind hrănită de un porumbel, a
fost dată în căsătorie lui Iosif, un văduv în vârstă de 86 de ani, după miracolul
înfloririi bastonului peste noapte; copiii despre care se vorbește în Mc 6, 1-6 nu sunt
decât copiii din prima căsătorie a lui Iosif, deci „frații vitregi ai lui Isus” – poziția
Bisericii ortodoxe
– Helvidius, un episcop arian de Milano, (380)
■ Susține că Iosif și Maria au avut copiii despre care vorbește Mc în 6, 1-6, însă Isus
este întâiul născut; de asemeni, el susține că celibatul nu are înrădăcinare biblică, așa
că nu este superior căsătoriei; Ieronim din Stridon, Adversus Helvidium, condamnă
afirmația, bazându-se pe cunoașterea contextului social al Palestinei – poziția
Bisericilor protestante
– Ieronim din Stridon, traducătorul Bibliei Vulgata, (383)
■ Susține că în Mc 6, 1-6 este vorba despre verișorii lui Isus, deoarece relațiile familiale
nu se reduceau doar la frați și surori ci și la verișori; de aceea evanghelistul folosește
același termen, adelphoi, pentru a-i numi pe verișorii lui Isus; el susține că Maria,
făcând vot de feciorie, este Fecioară: ante-in-post partum – poziția Bisericii catolice
 Conciliul din Calcedon (451)
Condamnarea monofizismului
■ Eutihie promotorul cristologiei monofizite
– Născut în 370, la Constantinopol – moare în 454, exilat, ca eretic
– Unii îl numesc Atyches – nefericitul, din cauza ereziei predicate de acesta
– Intră foarte de tânăr în mănăstire, devine preot și arhimandrit, stareț de
mănăstire
– Pe plan teologic se dovedește a fi foarte limitat în formarea sa: două mărturii –
■ Dă dovadă de lipsă de judecată și de chibzuință, imprudent și necalificat; de o
stângăcie covârșitoare încât părea născut astfel (Papa Leon cel Mare)
■ Nimic nu exista clar și înțelept în acest om (Avit de Viena, Epistola 86)
– Pe plan cristologice se opune atât lui Chiril de Alexandria, care susținea
existența a două firi, divină și umană, în Isus Cristos, unite kat’ hypostasin, cât
și lui Nestorius care afirma existența a două firi în Logosul întrupat, însă
despărțite.
– Eutihie afirmă o cristologie monofizită – adică, cele două firi, divină și umană,
se contopesc atât de tare în întruparea Logosului, încât rămâne doar una, cea
divină.
 Conciliul din Calcedon (451)
Condamnarea monofizismului
■ Reprezentarea schematică a cristologiei lui Eutihie:

Firea divină Această nouă fire este divină, deoarece

O nouă fire
firea umană a fost asimilată de firea divină
Firea umană asemenea unui strop de apă într-un ocean

■ Reprezentarea schematică a cristologiei până la Eutihie:

 Conciliul din Calcedon (451)
Condamnarea monofizismului
■ Reacția Bisericii cu privire la monofizismul lui Eutihie
– Flavian de Constantinopol – reacționează primul, în 448, întrunind un sinod local
unde este analizată învățătura lui Eutihie și i se cere să revină la orthodoxie:

orthodoxia
■ Se dă citire unei scrisori a lui Chiril al Alexandriei către Nestorius
■ Se citește formula dogmatică de la Efes și aprobarea ei de către conciliari
■ Se citește formula dogmatică de unitate, din 433, între Chiril și Ioan de Antiohia
■ Eutihie nu se supune și se cere excomunicarea și îndepărtarea din monahism
– Dioscor de Alexandria – succesorul lui Chiril, adoptă învățătura lui Eutihie și
convoacă un sinod la Efes, în 449 – latrocinium „tâlhăria de la Efes”
■ Papa Leon trimite 2 delegați pentru a-l reprezenta la discuții – „Tomul către Flavian”
■ Dioscor se autoproclamă președintele dezbaterilor și invită participanții la dialog
deschis
■ Obiectivul principal al lui Dioscor: redobândirea poziției onorifice a doua după Roma
■ Hotărârile sinodului: condamnarea lui Chiril, post-mortem, reabilitarea lui Eutihie și
afirmarea monofizismului ca „regulă a orthodoxiei” – participanții sunt forțați să
semneze – jaf.
 Conciliul din Calcedon (451)
Condamnarea monofizismului
■ Spre un conciliu ecumenic, chiar și cu opoziția explicită a Papei Leon
– Anatolius de Constantinopol – succesorul lui Flavian, condamnat de Dioscor –
trimite o scrisoare Papei pentru a-l înștiința cu privire la situația din Orient:
■ Dioscor și politica lui religioasă – se comportă în tiran și-i persecută pe orthodocși
■ Catastrofa „tâlhăriei de la Efes” – efectele tiranice ale aplicării hotărârilor
sinodului
■ Alexandria are doi episcopi: Proterius (impus de Marcian) & Timotei (ales de popor)
– Papa Leon cel Mare scrie 4 scrisori și le trimite în Orient:
■ Lui Marcion – îi mulțumește pentru lupta împotriva ereticilor și barbarilor (hunii)
■ Lui Pulcheria – o felicită pentru efectele benefice asupra soțului ei Marcian
■ Lui Iulian de Cos – îi împărtășește susținerea sa pentru păstrarea orthodoxiei
■ Lui Anatolius de Constantinopol – recunoștință față de rămășițele lui Flavian
■ Scrisorile au ca obiectiv evitarea, cu orice preț, întrunirii unui conciliu ecumenic.
 Conciliul din Calcedon (451)
Condamnarea monofizismului
■ Motivațiile Papei Leon împotriva întrunirii unui conciliu ecumenic:
– Ereziile: nestorianismul și monofizismul – sunt condamnate
– Dioscor și-a meritat soarta după „jaful de la Efes” – este condamnat
– Alexandria se bucură de un episcop orthodox în persoana lui Proterius
– Marcian și Pulcheria sunt împărați după inima lui Dumnezeu
„Ar fi nejustificat și nedrept să răspundem dorințelor unor nechibzuiți care vor să aprindă
noi discuții și o anchetă, prin convocarea unui nou conciliu, pentru a ști dacă învățătura lui
Eutihie este eretică și dacă Dioscor a dat o sentință dreaptă. Majoritatea celor rătăciți și-au
recunoscut eroarea și-au cerut iertare și li s-a permis reintegrarea în Biserica catholică. De
aceea nu mai este necesar acum să ne străduim să vedem care este adevărata credință,
trebuie mai degrabă să examinăm care sunt, printre episcopii rătăciți, cei care merită
iertarea și în ce condiții”.
- Marcian rămâne totuși convins de convocarea unui nou conciliu din două motive:
- Adepții lui Eutihie încă mai produceau ravagii printre creștini
- Trebuiau luate, cât mai repede, hotărâri cu privire la „jaful din Efes” (449)
- Trimite scrisoarea de convocare a conciliului: locul, Niceea, 1 septembrie
451
 Conciliul din Calcedon (451)
Condamnarea monofizismului
■ Papa Leon I acceptă hotărârea împăratului Marcian:
– Constituie o delegație care să-l reprezinte:
■ Pascasinus de Lilybeea (Sicilia) – va prezida lucrările și va propune ca document de
lucru al discuțiilor ”Tomul către Flavian” al Papei Leon, „regula fide” a orthodoxiei
■ Iulian de Cos, teolog și cunoscător al ereziei monofizite
■ Lucentius, episcop, aflat deja la Constantinopol, (poate ca delegat permanent al
papei?)
■ Vasile, preot, însoțitorul/secretarul, lui Lucentius
■ Bonifaciu, preot, teolog și om de încredere al Papei Leon
– Conciliarii ajung la Niceea, la data stabilită, însă Marcian, prins cu un război
împotriva hunilor, nu poate fi prezent, de aceea transferă adunarea la
Calcedon
■ Orașul este în vecinătatea Constantinopolului și împăratul poate fi prezent
■ Delegația papală insistă ca Marcian să fie prezent la lucrările conciliare
■ Mulți episcopi sunt bătrâni și bolnavi și nu mai pot zăbovi prea mult
■ Calcedon este un orășel, înlesnește deplasările conciliarilor
 Conciliul din Calcedon (451)
Condamnarea monofizismului
■ Sesiunile conciliului – 8 oct. – 1 nov. 451 – în biserica „Sfânta Eufemia”:
– Sesiunea I: reabilitarea lui Flavian de C-pol, condamnat la „jaful din Efes”
de Dioscor pe motiv că ar fi susținut 2 firi despărțite în Isus Cristos; Flavian
va fi cinstit, iar resturile pământești, din exil, vor fi aduse la
Constantinopol cu cinstea cuvenită;
– Sesiunea II: discuții cristologice – se dă citire Tomului către Flavian și se
propune ca documentul să fie normă a credinței apostolice:
„Sfântul Petru a grăit prin gura lui Leon. Apostolii au propovăduit aceste lucruri”;
de asemeni se aduc în discuție procesele verbale de la Efes (431) și „tâlhăria de
la Efes” (449)
– Sesiunea III: condamnarea oficială a lui Dioscor – Pascasiunus expune
motivele condamnării și îi dă o ultimă șansă pentru a se apăra, însă acesta
refuză categoric:
Dioscor făcuse exces de zel la Efes, în 449, împotriva potrivnicilor lui, pe care i-a
exilat, i-a persecutat, le-a forțat mâna; clerul și credincioșii din Alexandria sunt
avertizați de soarta episcopului lor și li se promite un nou episcop cât mai curând
Conciliul din Calcedon (451)
Condamnarea monofizismului
– Sesiunea IV: consacrată reglării unor conflicte personale –
■ Conciliarii decid că nu este necesară redactarea unei noi formule de credință
■ Tomul către Flavian este o expunere clară a credinței orthodoxe apostolice a
Bisericii
„Venerabilul Leon, arhiepiscopul tuturor Bisericilor, a expus credința adevărată în
scrisoarea în care condamnă erezia lui Nestorius și a lui Eutihie deopotrivă.
Conciliul recunoaște această credință și o mărturisește, fără a înlătura și fără a
adăuga nimic”
■ Existau, printre participanți, 13 episcopi vinovați de mărturisirea unei credințe
îndoielnice, fuseseră condamnați, iar acum cer revenirea la orthodoxia Bisericii
și reintegrarea lor; li se cere să redacteze un document prin care să arate că
sunt în dezacord cu învățătura lui Eutihie; fac asta, însă nu pot subscrie
credinței Tomului către Flavian, sub motiv că nu aveau încuviințarea
arhiepiscopului lor; motivul este acceptat, iar acești episcopi vor rămâne la
Calcedon după conciliu pentru a-și alege noul arhiepiscop de Alexandria;
■ Vin 18 arhimandriți la conciliu protestând împotriva condamnării lui Eutihie;
conciliarii le expun orthodoxia Tomului către Flavian, iar aceștia subscriu acestei
credințe apostolice.
Conciliul din Calcedon (451)
Condamnarea monofizismului
– Sesiunea V: redactarea și aprobarea formulei dogmatice de la Calcedon
■ Conciliarii decid să rezume Tomul către Flavian într-o formulă dogmatică
scurtă:
„În continuitatea Sfinților Părinți, în unanimitate, învățăm și mărturisim un
singur și aceleași Fiu, Domnul nostru Isus Cristos, același desăvârșit în
divinitate și desăvârșit în umanitate, același Dumnezeu adevărat și om
adevărat, compus din suflet rațional și din trup, deoființă cu Tatăl în divinitate
și deoființă nouă în umanitate, asemenea nouă în toate, în afară de păcat (Evr
4, 15), născut din Tatăl înaintea veacurilor, după dumnezeire, iar în vremurile de
pe urmă, pentru noi și pentru a noastră mântuire, născut din Fecioara Maria
Théotokos, după umanitate, unul și același Cristos Domnul, Monogen,
recunoscut în două firi: ἀσυγχύτως / neamestecate, ἀτρέπτως / imuabile,
ἀδιαιρέτως / neîmpărțite; ἀχωρίστως / nedespărțite, unirea celor două firi nu a
suprimat diferența dintre ele, ci, dimpotrivă, după unire, cele două firi
păstrează proprietățile fiecăreia și constituie formarea unei singure persoane /
εἰς ἓν πρόσωπον și unui singur ipostas / μίαν ὑπὸστασιν; nu este împărțit sau
despărțit în două persoane, ci este unul și același Fiu, Monogen, Dumnezeu
Logos și Domnul nostru Isus Cristos, după cum ne transmite Crezul...”
 Conciliul din Calcedon (451)
Condamnarea monofizismului
– Versiunea în original a formulei dogmatice de la Calcedon:
« Ἑπόμενοι τοίνυν τοῖς ἁγίοις πατράσιν ἕνα καὶ τὸν αὐτὸν ὁμολογεῖν υἱὸν
τὸν κύριον ἡμῶν Ἰησοῦν Χριστὸν συμφώνως ἅπαντες ἐκδιδάσκομεν,
τέλειον τὸν αὐτὸν ἐν θεότητι καὶ τέλειον τὸν αὐτὸν ἐν ἀνθρωπότητι, θεὸν
ἀληθῶς καὶ ἄνθρωπον ἀληθῶς τὸν αὐτὸν, ἐκ ψυχῆς λογικῆς καὶ σώματος,
ὁμοούσιον τῷ πατρὶ κατὰ τὴν θεότητα, καὶ ὁμοούσιον τὸν αὐτὸν ἡμῖν
κατὰ τὴν ἀνθρωπότητα, κατὰ πάντα ὅμοιον ἡμῖν χωρὶς ἁμαρτίας· πρὸ
αἰώνων μὲν ἐκ τοῦ πατρὸς γεννηθέντα κατὰ τὴν θεότητα, ἐπ᾽ ἐσχάτων δὲ
τῶν ἡμερῶν τὸν αὐτὸν δἰ ἡμᾶς καὶ διὰ τὴν ἡμετέραν σωτηρίαν ἐκ Μαρίας
τῆς παρθένου τῆς θεοτόκου κατὰ τὴν ἀνθρωπότητα, ἕνα καὶ τὸν αὐτὸν
Χριστόν, υἱόν, κύριον, μονογενῆ, ἐν δύο φύσεσιν, ἀσυγχύτως, ἀτρέπτως,
ἀδιαιρέτως, ἀχωρίστως γνωριζόμενον· οὐδαμοῦ τῆς τῶν φύσεων διαφορᾶς
ἀνῃρημένης διὰ τὴν ἕνωσιν, σωζομένης δὲ μᾶλλον τῆς ἰδιότητος ἑκατέρας
φύσεως καὶ εἰς ἓν πρόσωπον καὶ μίαν ὑπὸστασιν συντρεχούσης, οὐκ εἰς
δύο πρόσωπα μεριζόμενον ἢ διαιρούμενον, ἀλλ᾽ ἕνα καὶ τὸν αὐτὸν υἱὸν
καὶ μονογενῆ, θεὸν λόγον, κύριον Ἰησοῦν Χριστόν· καθάπερ ἄνωθεν οἱ
προφῆται περὶ αὐτοῦ καὶ αὐτὸς ἡμᾶς ὁ κύριος Ιησοῦς Χριστὸς ἐξεπαίδευσε
καὶ τὸ τῶν πατέρων ἡμῖν παραδέδωκε σύμβολον. »
 Conciliul din Calcedon (451)
Condamnarea monofizismului
■ Structura formulei dogmatice de la Calcedon: patru părți
– Prolog: laudă râvna împăraților, „plăcuți lui Dumnezeu”, înflăcărați apărători
ai orthodoxiei și militanți ai bunei rânduieli în Biserică și în Imperiu; pentru a
stârpi eroarea trebuie afirmată credința Niceno-constantinopolitană;
– Partea I: sunt expuse două erori ce se opun – nestorianism și monofizism;
împotriva primei erori se face apel la scrisorile lui Chiril împotriva lui
Nestorius, iar pentru a doua se subliniază ortodoxia Tomului către Flavian, a
Papei Leon;
– Partea II: expunerea formulei dogmatice, redactată într-o singură frază și
folosind termeni de mare încărcătură teologică și dogmatică – în
continuitatea Părinților și a conciliilor anterioare care au definit dogma
Sfintei Treimi;
– Partea III: anatema împotriva celor care nu aderă la această credință; este
interzisă cu desăvârșire orice adăugire și înlăturare din Crezul Niceno-
constantinopolitan precum și din această formulă dogmatică; așa a gândit
Leon, așa a propovăduit Petru, aceasta trebuie să fie credința orthodoxă a
Bisericii.
■ Legenda Sfintei Eufemia... Pentru a certifica orthodoxia acestei formule.
 Conciliul din Calcedon (451)
Condamnarea monofizismului
Formula dogmatică calcedoniană Izvoare de inspirație
Scrisoarea către Chiril, Ioan de Antiohia:
Mărturisim un singur și același Fiu
Îl mărturisim deci pe Domnul nostru
Domnul nostru Isus Cristos
Isus Cristos, Fiul unic al lui Dumnezeu
același perfect în divinitate și
Dumnezeu perfect
perfect în umanitate
și om perfect
Tomul către Flavian, Leon I:
același, Dumnezeu adevărat
Cel care este Dumnezeu adevărat, este,
și om adevărat
de asemenea, și om adevărat
(compus) dintr-un suflet rațional și un trup,
(compus) dintr-un suflet rațional și un trup,
Deoființă cu Tatăl
născut din Tatăl înaintea veacurilor,
în divinitate
în divinitate
Deoființă nouă
și același, în zilele de pe urmă, s-a născut
în umanitate,
din Fecioara Maria, Théotokos în umanitatea lui,
asemănător nouă în toate, în afară de păcat
pentru noi și pentru a noastră mântuire.
născut din Tatăl înaintea veacurilor
Același este deoființă cu Tatăl
în divinitatea lui,
în divinitatea lui,
însă în zilele de pe urmă,
pentru noi și pentru a noastră mântuire,
și deoființă nouă
s-a născut din Fecioara Maria, Théotokos, în umanitatea lui,
în umanitatea lui
în două firi,
în una și cealaltă fire
fără confuzie, nedivizat, imuabil și nedespărțit,
unirea celor două firi nu a suprimat diferența dintre ele,
Scrisoarea către Nestorius, Chiril, și Scrisoarea către Leon, Flavian de
Constantinopol
ci, dimpotrivă, proprietățile fiecărei firi au rămas intacte și contribuie la
unirea celor două firi nu a suprimat diferența dintre ele
formarea unei singure persoane
Tomul către Flavian, Leon I:
proprietățile uneia și celeilalte firi rămânând intacte și întâlnindu-se în
sau ipostaze
unica și aceeași persoană
Scrisoarea către Leon, Flavian de Constantinopol
nu este divizat sau despărțit în două persoane, ci este unicul și același Fiu,
într-un unic ipostas
Unul Născut...
Scrisoarea lui Teodoret:
fără a diviza în două persoane pe cel care este unic
 Conciliul din Calcedon (451)
Condamnarea monofizismului
– Sesiunea VI: aprobarea formulei dogmatice
■ La citirea formulei și după ”aprobarea” ei de către Sfânta Eufemia, 452 episcopi
semnează
„Suntem de acord cu toții, am semnat în unanimitate; suntem orthodocși”
■ Marcian intervine pentru a cere episcopilor să nu plece înainte de a regla toate
aspectele.
– Sesiunea VII: reglarea ultimilor conflicte între ierarhii bisericești
■ Maxim de Antiohia & Juvenal de Ierusalim – lămuriri cu privire la jurisdicție: Juvenal
este acuzat de „abuz de putere” sfințind episcopi în teritoriile aparținând Antiohiei;
■ Teodoret de Cyr, acuzat și condamnat la „tâlhăria de la Efes” de Dioscor: i se cerea
să condamne ereziile nestoriană și monofizită și este reintegrat în ierarhia
bisericească;
■ Alți episcopi suspectați de filo-nestorianism: Sofronie de Constantia, Ioan de
Germanicia, Amphilocus de Side în Pamfilia, li se cere să mărturisească orthodoxia
din Tomul papei;
■ Ibas de Edesa, destituit și el în timpul „tâlhăriei de la Efes”: acuzat că și-a însușit
bunuri bisericești și bani pe care nu i-a putut justifica, practica simoniei, nepotism,
nestorianism – o analiză atentă îi convinge pe conciliari că acuzele sunt nefondate și
este reintegrat.
 Conciliul din Calcedon (451)
Condamnarea monofizismului
– Sesiunea VIII: redactarea și votarea canoanelor disciplinare – 30 canoane
■ Canoanele conciliilor precedente sunt lege în vigoare; practica simoniei;
asistența socială a nevoiașilor; monahi și viața monahală; episcopi și preoți
„vagus”; transferul preoților și episcopiilor la alte episcopii; clericii și
funcțiile civile; clericii și monahii rebeli; litigii bisericești interne; diaconese
(can 15); parohiile de la state și orașe; societăți secrete și frății; sinoade
provinciale; acuze aduse episcopilor; bunurile episcopului defunct;
consacrarea mănăstirilor; economul episcopal; răpirea femeilor, etc...
■ Can 28, de departe, este cel mai problematic din istoria conciliară a Bisericii:

Conform tuturor decretelor Sfinților Părinți și recunoscând canonul celor 150 de episcopi, citit de curând, am considerat
oportun să menținem aceleași privilegii Sfintei Biserici din Constantinopol, noua Romă. Sfinții Părinți au acordat, pe bună
dreptate, scaunului Romei antice privilegiile sale, fiindcă acest oraș era un oraș imperial. Din același motiv, cei 150 de
episcopi au stabilit că „noua Romă“, onorată prin rezidența împăratului și a senatului și bucurându-se de aceleași privilegii
ca ale orașului imperial antic, trebuie să aibă aceleași avantaje și din punct de vedere bisericesc și să fie a doua după
acesta. Astfel mitropoliții episcopiilor din Pont, din Asia proconsulară și din Tracia, precum și episcopii acelor părți ale
episcopiilor ocupate de barbari, vor fi consacrați de sfântul scaun al Bisericii din Constantinopol, iar în episcopiile
menționate mai sus, fiecare mitropolit îl consacră cu regularitate, însoțit de episcopii din eparhie, pe noii episcopi ai
acestei eparhii, după cum toate acestea sunt prescrise în sfintele canoane. Însă, după cum am spus, mitropoliții acestor
episcopii trebuie să fie consacrați de arhiepiscopul Constantinopolului, după ce alegerea s-a făcut conform obiceiului și î
fost adusă la cunoștința scaunului Constantinopolului.
 Conciliul din Calcedon (451)
Condamnarea monofizismului
■ Concluzii: situația Bisericii după Calcedon
– Fără să-și dorească, conciliul de la Calcedon a provocat prima mare schismă în
Biserică: Bisericile care nu au acceptat formula dogmatică calcedoniană:
■ Biserici non-calcedoniene sau pre-calcedoniene
■ Bisericile celor trei concilii sau Biserici ortodoxe oriental
■ Aceste Biserici sunt în comuniune între ele, independente pe plan liturgic și
administrativ și sunt grupate în așa numita „Comuniune ortodoxă orientală”
■ În opinia acestor Biserici, formula de la Calcedon contrazice formula de la Efes, unde
se mărturisise unirea perfectă între cele două firi în unica persoană a lui Isus
Cristos, în timp ce la Calcedon se ratifică învățătura Papei Leon, unde cele două firi
sunt distincte, „o fire (divină) strălucește în minuni, cealaltă (umană) se supune
insultelor”
– Aceste Biserici subzistă până astăzi:
■ Biserica siro-ortodoxă: sub jurisdicția Patriarhului Antiohiei
■ Biserica apostolică armeană: sub jurisdicția Patriarhului de Etchmiadzin
■ Biserica coptă ortodoxă: sub jurisdicția Patriarhului Alexandriei
– Biserica catolică a semnat acorduri dogmatice cu toate aceste Biserici ortodoxe
orientale.