Aplicațiile logicii sunt mult mai complexe decât aplicațiile altor științe, constând în următoarele:

1. Verificarea proceselor de gândire și cale de construcție a teoriilor

Este cea mai importantă aplicație a logicii și totodată cea mai dificilă.

Sub aspect praxiologic logica poate converti adevărurile achiziționate în norme de acțiune aplicabile
asupra gândirii individuale sau colective modificând eficacitatea gândirii și indirect a acțiunii
individului sau grupului.

Logica este totodată și o specie a acțiunii. Rezultatele distincției între formele corecte și cele incorecte
ale gândirii se convertesc în reguli după care alți oameni pot să gândească eficient adică având
randament maxim în obținerea de cunoștințe adevărate și de rezultate faptice dorite. De exemplu, din
cunoștința logică "A este identic cu A și numai cu A" extragem regula de acțiune că nici un om nu
poate fi altul decât el însuși. Deci ori este el ori nu este el, ceea ce determină excluderea lui din lista
autorilor prezumtivi ai unei acțiuni.

Gândirea corectă se distinge prin următoarele caracteristici: claritate, precizie, ordine, consistență,
coerență, întemeiere. În acest scop trebuie aplicate regulile definirii, clasificării și argumentării.

Formarea gândirii logice este un proces mai greu decât formarea vorbirii. Oamenii se nasc cu înclinații
mai mari sau mai mici spre gândirea logică. Chiar dacă nu toți pot atinge aceleași performanțe de
gândire logică există un folos chiar și pentru cei care nu ajung să gândească spontan logic; ei se lasă
mai ușor corectați de către cei ce gândesc mai bine. Scopul formarii gândirii logice este triplu:
dezvoltarea gândirii logice spontane, formarea gândirii logice conștiente astfel încât individul să
ajungă în stadiul autocontrolului logic al gândirii și controlul logic al gândirii celorlalți oameni
materializată în vorbire, în scriere sau în acțiuni. Formarea gândirii logice trebuie să înceapă cât mai
devreme. Ea trebuie să înceapă în limbaj natural prin expunere și aplicații, să utilizeze limbajul de
masă, trecându-se prin gândirea comună spre gândirea științifică în general. În educația gândirii logice
nu este bine să se înceapă prin logica modernă, la aceasta ajungându-se abia ulterior după educarea
prin logica tradițională. Motivele sunt următoarele :accesul la gândirea logică este posibil numai prin
limbajul natural, în majoritatea domeniilor de activitate se utilizează logica exprimată în limbaj
natural, gândirea comună nu utilizează limbajul simbolic. Logica simbolică prin forma ei s-a îndepărtat
de mase devenind un bun al elitei. Chiar și cei care reușesc să o învețe nu totdeauna reușesc să o
aplice în corectarea gândirii. În logica simbolică există pericolul de a face combinatorică sterilă
(sau calcule logoide cu cuvintele lui Grigore Moisil) deci fără efect practic asupra evoluției efective a
gândirii individului supus educației. În formarea și dezvoltarea gândirii logice o altă activitate necesară
este disputa intelectuală în care trebuie să se urmărească distingerea poziției juste. Când educația
gândirii logice începe prea târziu se pot învăța reguli de gândire dar nu și abilitatea de a le aplica.

2. Trecerea de la variabilele ei la un sistem de constante;

Această aplicație este o rezolvare relativ mecanică a unor probleme tratabile logic.

3. Aplicarea logicii la tehnică prin interpretarea adecvată a formalismelor ei;

4. Modelarea proceselor logice.

TERMENII

Termenul – un cuvânt sau un ansamblu de cuvinte care exprimă o noţiune şi care se referă la unul sau
mai multe obiecte, ( reale sau ideale conceptuale).

Ex.: scaun, profesorul de logică, preşedintele actual al României, etc.

Componentele logico-semantice ale termenilor:

Componenta lingvistică – cuvântul sau expresia lingvistică

Componenta cognitivă – noţiunea, adică ideea pe care ne-o formăm.

Componenta ontologică – obiectul sau clasa (mulţimea) de obiecte la care ne referim

Ex.: termenul ,,om”, pasăre, Bucureşti:

cuvântul ,,om”

ideea de om, ceea ce înţelegem noi prin om.

Orice om

Caracteristicile termenilor:

Intensiunea (conţinutul) – ansamblul de informaţii care ne redau însuşirile obiectelor respective,

înţelesul termenului în plan mintal.

Extensiunea (sfera sau referinţa) – mulţimea obiectelor la care se referă termenul.

Ex.: Termenul ,,om” Intensiunea: faptul că este o fiinţă raţională, vorbitoare, etc.

Extensiunea: orice om sau toţi oamenii.

Clasificarea termenilor

Din punct de vedere intensional:

absoluţi – dacă se aplică obiectelor considerate izolat: creion, copil

relativi – când termenul desemnează o relaţie între diferite obiecte: tată, sinonim, soţ, un sfert etc

abstracţi – dacă se referă la însuşiri, proprietăţi, considerate separat de obiecte: frumuseţe, claritate,
dreptate, adevăr etc

concreţi – dacă se referă la obiecte însuşiri sau proprietăţi caracteristice acestora: număr, om,
generos, cinstit etc

pozitivi – indică prezenţa unor însuşiri: prietenos, albastru, monedă

negativi – indică absenţa unor proprietăţi: şchiop, imoral, întuneric

simpli – dacă are rolul de noţiune primară: autoturism, manual, animal, etc.

compuşi – sunt derivaţi din termeni simpli: autoturism de teren, manual de logica, animal sălbatic, etc

Din punct de vedere extensional:

vizi – extensiunea sa nu conţine nici un obiect: pătrat rotund, capitala Lunii, infractor nevinovat, etc.

nevizi – extensiunea sa conţine cel puţin un element: capitala

României, scaun etc.

singulari – extensiunea lor cuprinde un singur obiect: Oradea, Europa,

generali – extensiunea lor cuprinde cel puţin două obiecte: scaun, continent, calculator etc

colectivi – dacă reprezintă colecţii de obiecte (astfel încât proprietăţile colecţiei nu aparţin şi
elementelor ei): stol, turmă, bibliotecă etc.

distributivi – fiecare caracteristică din intensiunea termenului revine fiecărui obiect din extensiune:
pom, cană, culoare etc.

vagi – nu se poate decide cu precizie pentru fiecare obiect dacă aparţine sau nu extensiunii: tânăr,
frumos, bun etc

precişi – se poate preciza despre orice obiect dacă aparţine sau nu extensiunii acelui termen: pătrat,
om, perete etc.

Aplicațiile logicii sunt mult mai complexe decât aplicațiile altor științe, constând în următoarele:

1. Verificarea proceselor de gândire și cale de construcție a teoriilor

Este cea mai importantă aplicație a logicii și totodată cea mai dificilă.

Sub aspect praxiologic logica poate converti adevărurile achiziționate în norme de acțiune aplicabile
asupra gândirii individuale sau colective modificând eficacitatea gândirii și indirect a acțiunii
individului sau grupului.

Logica este totodată și o specie a acțiunii. Rezultatele distincției între formele corecte și cele incorecte
ale gândirii se convertesc în reguli după care alți oameni pot să gândească eficient adică având
randament maxim în obținerea de cunoștințe adevărate și de rezultate faptice dorite. De exemplu, din
cunoștința logică "A este identic cu A și numai cu A" extragem regula de acțiune că nici un om nu
poate fi altul decât el însuși. Deci ori este el ori nu este el, ceea ce determină excluderea lui din lista
autorilor prezumtivi ai unei acțiuni.

Gândirea corectă se distinge prin următoarele caracteristici: claritate, precizie, ordine, consistență,
coerență, întemeiere. În acest scop trebuie aplicate regulile definirii, clasificării și argumentării.

Formarea gândirii logice este un proces mai greu decât formarea vorbirii. Oamenii se nasc cu înclinații
mai mari sau mai mici spre gândirea logică. Chiar dacă nu toți pot atinge aceleași performanțe de
gândire logică există un folos chiar și pentru cei care nu ajung să gândească spontan logic; ei se lasă
mai ușor corectați de către cei ce gândesc mai bine. Scopul formarii gândirii logice este triplu:
dezvoltarea gândirii logice spontane, formarea gândirii logice conștiente astfel încât individul să
ajungă în stadiul autocontrolului logic al gândirii și controlul logic al gândirii celorlalți oameni
materializată în vorbire, în scriere sau în acțiuni. Formarea gândirii logice trebuie să înceapă cât mai
devreme. Ea trebuie să înceapă în limbaj natural prin expunere și aplicații, să utilizeze limbajul de
masă, trecându-se prin gândirea comună spre gândirea științifică în general. În educația gândirii logice
nu este bine să se înceapă prin logica modernă, la aceasta ajungându-se abia ulterior după educarea
prin logica tradițională. Motivele sunt următoarele :accesul la gândirea logică este posibil numai prin
limbajul natural, în majoritatea domeniilor de activitate se utilizează logica exprimată în limbaj
natural, gândirea comună nu utilizează limbajul simbolic. Logica simbolică prin forma ei s-a îndepărtat
de mase devenind un bun al elitei. Chiar și cei care reușesc să o învețe nu totdeauna reușesc să o
aplice în corectarea gândirii. În logica simbolică există pericolul de a face combinatorică sterilă (sau
calcule logoide cu cuvintele lui Grigore Moisil) deci fără efect practic asupra evoluției efective a
gândirii individului supus educației. În formarea și dezvoltarea gândirii logice o altă activitate necesară
este disputa intelectuală în care trebuie să se urmărească distingerea poziției juste. Când educația
gândirii logice începe prea târziu se pot învăța reguli de gândire dar nu și abilitatea de a le aplica.

2. Trecerea de la variabilele ei la un sistem de constante;

Această aplicație este o rezolvare relativ mecanică a unor probleme tratabile logic.

3. Aplicarea logicii la tehnică prin interpretarea adecvată a formalismelor ei;

4. Modelarea proceselor logice.

Evoluția principală a logicii a fost realizată de europeni începând cu Grecia antică. Vechii greci nu au
conceput logica decât în înțelesul originar de disciplină anterioară științelor, ca mod al științelor și nu
ca știință. Acest fapt s-a petrecut deoarece logica nu putea să se prezinte ca o știință printre alte
științe din moment ce ea era îndrumător pentru științe deci gen al lor și nu specie printre alte specii.

Conform înțelesului elen al termenului "teoria", Τεωρια, aceasta însemna "contemplare", "viziune",
vedere directă. În mod originar, numele de teorie s-a dat acelor cunoștințe imediate, obținute direct
de intuiția intelectuală. Pentru cei vechi și special pentru Aristotel logica era în acest sens o teorie
adică un corp de adevăruri nedemonstrate, "contemplate", așa cum se găsesc ele esențial în realitate.

Logica nu era o construcție științifică, nu era concepută ca o ierarhie de adevăruri ci ea își propunea
să învețe principiile, de aceea neputând fi considerată știință. Chiar dacă Aristotel a folosit expresia de
"știință apodictică" aceasta nu certifică decât înțelesul de cunoștință a demonstrației. Teoria
silogismului este numai o teorie a principiilor silogismului.

În această ipostază a fost lăsată logica greacă antică pentru învățații Evului Mediu.
Principii generale ale gândirii

Valabilitatea legilor gândirii umane corecte este condiționată de stabilitatea relativă a obiectului
gândirii. În condițiile devenirii obiectului legile gândirii formale trebuie integrate în sisteme de legi de
ordin superior.

Principiul identității

Orice lucru este identic cu el însuși și numai cu el însuși.

Din acest principiu se deduce că putem avea un act de gândire corect daca si numai daca păstrăm în
cursul unuia și aceluiași act de gândire același înțeles al unui cuvânt.

2. Principiul noncontradicției

Un lucru ori este ori nu este, în același timp.

Deci un lucru nu este și totodată este. Cu privire specială la raportul între două judecăți dintre care
una neagă ceea ce cealaltă afirmă nu pot fi ambele adevărate. Suntem obligați să nu ne contrazicem
pe noi înșine când gândim sau eventual când comunicăm.

3. Principiul terțului exclus

Din două judecăți în care una neagă ceea ce cealaltă afirmă, una din ele este cu necesitate adevărată,
altă posibilitate neexistând.

Această lege obligă la admiterea a două și numai două valori de adevăr pentru judecată. Deci
judecata poate fi sau adevărată sau falsă.

4. Principiul rațiunii suficiente

Orice lucru are un temei.

Deci nu există ceva fără bază. Nu există ceva fără cauză. Tot așa orice judecată trebuie să aibă un
temei constând în dovezi, argumente, probe.

Legi speciale[modificare | modificare sursă]

Regulile speciale ale corectitudinii formelor gândirii se adresează formelor particulare pe care le iau
noțiunile, judecățile și raționamentele.În general legile logice speciale sunt forme particularizate de
acțiune a celor patru legi generale.

Exemple

Reguli ale sistemelor axiomatice

1. Consistență

O construcție axiomatică este formal consistentă dacă și numai dacă ea nu conține contradicții. Dacă
ea conține atât o formulă cât și contradictoria ei atunci ea este formal inconsistentă. Inconsistența
este dată de proba conjuncției celor două formule care este o auto-contradicție. Este un caz particular
de manifestare a legii noncontradicției.

2. Completitudine
Orice propoziție A aparținând sistemului poate fi sau demonstrată sau respinsă, adică din orice cuplu
de propoziții contradictorii A și non A, din sistem, trebuie să fie demonstrată cel puțin una.

3. Independența

Această regulă se referă la independența axiomelor. Este cerința ca nici una din axiome să nu derive
din celelalte. Nici unul din enunțurile componente ale bazei axiomatice nu trebuie să fie deductibil
din celelalte. Proba independenței se face ori prin scoaterea axiomei vizate ori prin substituirea ei cu
contradictoria sa cu condiția ca sistemul să nu devină inconsistent.

Inferența imediată (nemijlocită)

Inferarea se poate face asupra unei singure judecăți având calitatea de premisă, adică judecată de
pornire. Pornindu-se de la ea printr-o operație de gândire obținem o cunoștință, adică o judecată
nouă prin explicitarea judecății premisă.

Principalele forme de inferențe imediate sunt următoarele: obversiunea și conversiunea.

Obversiunea

Obversiunea constă în obținerea dintr-o judecată dată a unei alte judecăți echivalente, dar opusă
calitativ, adică dintr-o judecată afirmativă obținem una negativă și invers dintr-una negativă obținem
una afirmativă.

Exemplu:

Simbolic și general: „S este P” → „S nu este non-P”.

Natural și concret : „Omul este spiritual” implică „Omul nu este nespiritual”.

Conversiunea

Conversiunea este obținerea unei judecăți noi, al cărei subiect logic este predicatul logic al judecății
inițiale și al cărei predicat logic este subiectul judecății inițiale.

Exemplu:

Simbolic și general: „Toți S sunt P” → „Unii P, și numai unii P sunt S”.

Natural și concret: „Toți consecvenții sunt oameni” implică „Unii oameni și numai unii oameni sunt
consecvenți”.

Inferența mediată (mijlocită)

Este forma de inferare a unei judecăți noi pornind de la alte două sau mai multe judecăți cu rol de
premize.

Compoziția raționamentului este următoarea:

1.Cunoștința inițială compusă din două sau mai multe judecăți cu rol de premise;

2.Cunoștința de fundare care se exprimă în regula raționamentului;

3.Cunoștința nouă exprimată în concluzia raționamentului.

Exemplu:
Schema generală simbolizată: < A→B · B→C> → <A→C>.

În limbaj natural:

Premisa 1: Existența viciului determină căutarea obiectului satisfacerii viciului.

Premisa 2: Căutarea obiectului satisfacerii viciului poate cauza o infracțiune.

Regula de fundare: O cauză determină un lanț determinat de cauze.

Concluzie: Existența viciului poate cauza o infracțiune.

Tatal logicii moderne, Aristotel, a descoperit logica in anul . si de atunci aceasta a tot fost studiata de
multi filozofi si a ajuns la nivelul la care o cunoastem noi azi

Parintii fratilor mei sunt bunicii fiului meu dar eu nu sunt tatal fiului meu. Cine sunt eu?

Salut! Sunt [Numele tău], o elevă entuziastă și pasionată de lumea logicăi. De fiecare dată când am
ocazia să explorez această fascinantă disciplină, mă simt ca și cum aș descoperi un puzzle complex,
dar fascinant, care îmi testează gândirea și creativitatea în moduri noi și provocatoare. De la
rezolvarea problemelor logice simple până la explorarea conceptelor avansate de deducție și
raționament, logica mă fascinează și mă încântă în egală măsură.

În școală, am avut privilegiul să particip la diverse competiții și activități legate de logica și

raționamentul matematic. Am descoperit că rezolvarea problemelor logice nu doar că îmi stimulează
mintea, dar mă și inspiră să abordez lumea cu un ochi critic și analitic. Îmi place să explorez diverse
strategii de rezolvare a problemelor și să dezvolt abilități de gândire abstractă, care mă ajută nu doar
în domeniul matematicii, ci și în viața de zi cu zi.

În afara școlii, îmi place să împărtășesc pasiunea mea pentru logica cu alții, fie că este vorba despre
prieteni, colegi sau chiar comunități online. Consider că logica este mai mult decât o disciplină
școlară; este o modalitate de a gândi și de a înțelege lumea în jurul nostru într-un mod mai clar și mai
profund.

Acest site este locul unde îmi doresc să împărtășesc cu voi experiențele mele legate de logica, să
discutăm despre probleme interesante și să ne inspirăm reciproc să explorăm această fascinantă lume
a raționamentului și deducției. Sunt nerăbdătoare să văd ce discuții captivante vom avea și cum
putem să ne dezvoltăm împreună abilitățile noastre logice!