UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANȚA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINTE ADMINISTRATIVE

PROGRAMUL DE STUDII LICENȚĂ
ASISTENȚĂ MANAGERIALĂ ȘI ADMINISTRATIVĂ

DISCIPLINA:
ISTORIA ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

TEMA DE CERCETARE:
GUVERNUL ȘI MINISTERELE ÎN EPOCA MODERNĂ

PROFESOR COORDONATOR:
CONF. UNIV. DR. MARIN MARILENA

STUDENT:
PETRACHE CRISTINA-GABRIELA

CONSTANȚA,
2023/2024
 CUPRINS

INTRODUCERE 3

GUVERNUL - ROLUL ȘI STRUCURA4

SCURT ISTORIC – EVOLUȚIA PUTERII EXECUTIVE ÎN PERIOADA PROIECTELOR POLITICE..
5
GUVERNUL DUPĂ ADOPTAREA CONSTITUȚIEI DE LA 18667
CONCLUZII 7

GLOSAR 7

GRILĂ...........................................................................................................................................................8
INTRODUCERE

Am ales ca temă de cercetare Guvernul și ministerele în epoca modernă, raportându-ne respectiv

la perioada anilor 1821-1918, deoarece prezintă evoluția autorității publice centrale din ziua de
azi. În zilele noastre, termenul de ,,guvern’’ este bine definit, alcătuind un sistem complex care
asigură conducerea generală a administrației publice. Însă la începutul anilor 1800 acest termen
era destul de ambiguu, dar guvernul a luat naștere ca urmare a dorinței divizării puterilor în stat.
Concentrarea întregii puteri în mâinile unei singure persoane sau a unei instituții nu era privită cu
încredere nici în această perioadă. Astefl, se căutau diverse soluții de a fragmenta puterea în stat,
adoptându-se principiul celor trei puteri: puterea legislativă, puterea executivă și puterea
judecătorească.

Deoarece guvernul este componentă a puterii executive, de-a lungul anilor a suferit diferite
modificări atăt din punct de vedere structural, cât și atribuțional. Toată această evoluție a fost
influențată atât de contextul intern, cât și de contextul extern prin care spațiul românesc a fost
nevoit să treacă, ca urmare a evoluției sale și a procesului de modernizare.

Guvernul ca instituție a luat ființă pentru prima dată în spațiul românesc după recunoașterea
unirii depline a Principatelor, sub denumirea Guvernul Barbu Catargiu, pe o perioadă extrem de
scurta 22 ianuarie 1862 – 24 iunie 1862. Ulterior, trecerea de la un guvern la altul făcea parte din
procesul de evoluție a statului, fie ca era benefică, fie că era dăunătoare acestuia. Deci, pe
întreaga durată a anilor epocii moderne guvernele au fost numite și demise în funcție de
dorințele legislativului sau a Domnului, dar acest fapt nu însemna că erau lipsite de personalitate,
ci se căutau variantele cele mai potrivite pentru a genera o conducere rodnică.

GUVERNUL - ROLUL ȘI STRUCURA

Guvernul, în epoca modernă, reprezintă autoritatea publică din cadrul puterii executive alături de
domn/rege.

Proiectele politice, respectiv Regulamentele organice elaborate între anii 1831-1832 și

Constituția de la 1866 stipulează atribuțiile și structura guvernului. Așa dar, Guvernul este numit
de către domn, fiind alcătuit din primul ministru și miniștri care conduc ministere calificate în
anumite domenii cu instituții aflate în subordonarea executivului. Pentru a putea fi numit în
funcția de ministru, Constituția din 1866 în art. 97 și art. 98 prevede următoarele: ,,Nu poate fi
Ministru decât cel care este Român din naştere, sau cel care a dobândit împământenire”; ,,Nici un
membru al familiei Domnitoare nu poate fi ministru’’.
Ministerul este organul central al administrației de stat care conduce o anumită ramură a
activității și este reprezentat de un ministru, de exemplu educație, sănătate, externe, interne.
Drept model am ales Guvernul de la 1866, avându-l drept prim-ministru pe Lascăr Catargiu, în
componența sa făceau parte opt ministere: Ministerul de Interne, Ministerul de Externe,
Ministerul Finanțelor, Ministerul Justiției, Ministerul de Război, Ministerul Cultelor și
Instrucțiunii publice, Ministerul Lucrărilor Publice, Ministerul Agriculturii, Industriei,
Comerțului și Domeniilor. Desigur, componența Guvernului poate avea modificări referitoare la
numărul de ministere, adăugându-se unele sau altele fiind eliminate din Cabinet.

Guvernul funcționează conform prevederilor constituționale, respectând cerințele stabilite de

puterea legislativă, anume Parlamentul - ,,Orice lege cere învoirea a tuturor celor trei ramuri ale
puterii legiuitoare.”1 Guvernul are un rol administrativ realizând conducerea generală a
administraţiei, dar îi corespunde și un rol politic ce rezultă din faptul că acest organ este cel care
concepe programul de guvernare stabilind astfel coordonatele generale ale politicii interne şi
externe ale statului pe perioada exercitării mandatului aprobat de către Parlament. 2 Guvernul se
întrunește ori de câte ori este nevoie pentru a dezbate diversele probleme de natură
administrativă sau politică.

În cuvinte simple, Guvernul conduce administrația publică centrală și locală, are grijă ca
lucrurile în țară și în relația cu celelalte state să funcționeze eficient, inițiază proiecte de lege și le
supune Parlamentului spre adoptare, administrează proprietatea statului, negociază convenții și
tratate.

Între Parlament și Guvern există o strânsă legătură, aflându-se într-o așa zisă colaborare.
Parlamentul este singura instituție care deține putere de control asupra Guvernului, fapt care
reiese și din legea fundamental în art. 50: ,,Miniştrii sunt datori a da explicaţiuni asupra
cuprinderii lor ori de câte ori Adunările ar cere-o’’.

1
Constituția de la 1866, art. 32
2
https://drept.ucv.ro/RSJ/images/articole/2008/RSJ4/B01GirlesteanuGeorge.pdf
SCURT ISTORIC – EVOLUȚIA PUTERII EXECUTIVE ÎN PERIOADA
PROIECTELOR POLITICE

Necesitatea de a reglementa puterea executivă a fost exprimată încă de la elaborarea proiectelor

constituționale. Deși nu era utilizat termenul de ,,Guvern’’, era bine evidențiată dorința de a
separa puterile în stat, fapt prezent chiar si în Constituția Cărvunarilor din 1822, însă aceasta a
fost respinsă. După care în spațiul românesc, respectiv Muntenia în 1831 și în 1832 în Moldova,
au fost adoptate Regulamentele Organice. Aici a fost adoptat pentru prima data principiul
separației puterilor în stat. Conform art. 58 din Regulamentul Valahiei, dar și a art. 61 din
Regulamentul Moldovei, domnul este șeful funcțiunii executive, având ca atribuție ,,
(…)împlinirea legiuirilor inființate”.3

Odată cu dubla alegere a lui Alexandu Ioan Cuza din 1859 întreaga viață politică a Principatelor
a cunoscut o transformare radicală. În anii domniei lui Cuza s-au pus bazele politice, economice,
sociale și culturale ale României moderne. Actul care juca rolul de constituție era denumit oficial
Statutul dezvoltator al Convenției de la Paris, adoptat în anul 1864. În această perioadă Cuza a
domnit cu două Guverne, două Adunări. Inițial domnul a deținut și funcția executivului, însă,
ulterior, datorită tensiunilor dintre Cuza și opoziția din Adunare, acesta a hotărât să îi ceară
ajutorul mult respectatului Mihail Kogălniceanu, urmând ca acesta să ocupe funcția de prim-
ministru. Așa dar, în data de 11 octombrie 1863 a fost înființat Guvernul Mihail Kogalniceanu.
Acesta era un consiliu de miniștri, unde, desigur, Kogălniceanu este numit de către Cuza în
funcția de prim-ministru. Cabinetul acestuia era alcătuit și din personalități exterioare Adunării.
În componența sa regăsim Ministrul de interne, agricultură și lucrări publice, funcție ocupată tot
de acesta, Ministrul lucrărilor publice (Petre Orbescu), Ministrul de interne (Mihail
Kogălniceanu), Ministrul de externe (Nicolae Rosetti-Bălănescu), Ministrul Finanțelor (Ludovic
Steege), Minitrul Justiției (Alexandru Papiu Ilarian, Petre Orbescu), Ministrul cultelor (Dimitrie
Bolintineanu), Ministrul justiției și cultelor (Nicolae Crețulescu, Grigore Bengescu), Ministrul de
război (Gen. Alexandru Iacovache, Gen. Savel Manu), Ministrul controlului (Alexandru Papiu

3
Regulamentele Organice din 1831, 1832
Ilarian, Nicolae Rosetti-Bălănescu). Am ales acest Guvern drept exemplu deoarce a reprezentat
perioada cea mai rodnică în realizările social-economice din timpul domniei lui Alexandru Ioan
Cuza. Realizarea programului de înnoiri, pe care şi-l propunea noul guvern, era susţinut de
popor, care cu toate că era ţinut, în mare majoritate, departe de viaţa politică, din cauza unui
sistem electoral restrictiv, urmărea cu interes şi susţinea orice realizări importante, aşteptând mai
ales realizarea reformelor agrare şi electorale. Guvernul a avut în vedere învăţământul sătesc şi
învăţământul elementar din oraşe; s-au înfiinţat, la Bucureşti, Şcoala Superioară de Ştiinţe şi
Şcoala Superioară de Litere. S-a numit o comisie consultativă pentru îmbunătăţirile ce urmau să
fie aduse oraşului Iaşi, s-au luat măsuri pentru îmbunătăţirea regimului penitenciarelor etc. 4 Deși
realizările Guvernului erau incontestabile, conflictele din interior și-au spus cuvântul și în ceea
ce privește mandatul lui Kogălniceanu, astfel din cauza unei plângeri împotriva acestuia
formulată de către C.D. Aricescu, deputatul opoziției, și în urma demisiei membrilor de guvern,
N. Kretzulescu şi L. Steege., domintorul Cuza îl demite din funcție pe Mihail Kogălniceanu în
data de 26 ianuarie 1865.

GUVERNUL DUPĂ ADOPTAREA CONSTITUȚIEI DE LA 1866

După abdicarea forțată a lui Cuza de la 1866, la conducerea țării este adus un principe străin,
Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen. Astfel, ca formă de guvernământ se proclamă monarhia
constituțională. Totodată, legea fundamentală prevede introducerea principiului separării
puterilor în stat, conform căruia puterea executivă este exercitată de Domn și Guvern. Domnul
este principalul element al executivului, deci acesta are dreptul de a numi și revoca miniștri și, de
asemenea, premierul. Guvernul era format din miniștri, condus de premier. Atribuțiile
Guvernului erau de a pune în aplicare legile și de a elabora proiecte de legi. Conform
Constituției, ministri erau răspunzători de actele domnului deoarece aveau datoria de a le
contrasemna ,,(…) miniștrii lui sunt răspunzători. Nici un act al Domnului nu poate avea tărie
dacă nu va fi contrasemnat de un Ministru care prin aceasta chiar devine răspunzător de acel act 5.

4
https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2023/10/12/fragment-de-istorie-s-a-format-guvernul-condus-de-
mihail-kogalniceanu-12-octombrie-1863--1184725
5
Constituția din 1866, art. 92
În anii ce urmează au fost aduse modificări Constituției de la 1866, însă nici o modificare nu
face referire la executiv, îndeosebi la Guvern.

CONCLUZII

În final, putem concluziona faptul că executivul este format din doua elemente aflate în strânsă
legătură, respectiv Guvernul și conducătorul statului, domnul/regele. Deși se află sub controlul
Parlamentului, funcția acestuia nu se rezumă doar la administrația publică, ci presupune și
implicarea în deciziile politicii interne și externe. În ciuda tuturor evenimentelor de natură
politică întâmpinate de-a lungul anilor care au condus la evoluția României, Guvernul a reușit să
își păstreze, în mare parte, structura și atribuțiile.

GLOSAR

a abdica = a renunța, a ceda la tron (dexonline)

a stipula = a introduce, a prevedea, a specifica o clauză într-un act, într-un contract (dexonline)

a revoca = a scoate dintr-o funcție publică, în baza unui drept legal, pe cineva care a fost numit în
acea funcție printr-un act de guvernământ (dexonline)

a contrasemna = a pune semnătura pe un act semnat în prealabil de un organ ierarhic superior

(dexonline)

ELABORAREA UNEI GRILE

În ce an a fost înființat Guvernul Mihail Kogalniceanu?

A. 1864
B. 1863
C. 1866

Răspunsul corect este: B.

Explicarea grilei:

Varianta A: GREȘIT deoarece în anul 1864 a fost adoptat actul care juca rolul de constituție,
Statutul dezvoltator al Convenției de la Paris.

Varianta B: CORECT deoarece înființarea Guvernului Mihail Kogalniceanu a avut loc la data de
11 octombrie 1863.

Varianta C: GREȘIT deorece în anul 1866 a funcționat Guvernul Lascăr Catargiu.