Singurătatea bătrânilor

În acest eseu aș vrea să vorbesc despre părinții și bunicii lăsați acasă de generația care a luat
calea vestului. Oameni în vârstă, mulți neputincioși, pe care singurătatea și tristețea îi
îndepărtează în fiecare zi de lumea pe care o numim a noastră. Primii care au suferit de pe
urma migrației masive a românilor au fost copiii, care au rămas în grija bunicilor sau a
vecinilor. Azi, asistăm la un al doilea val de părăsiți: părinții și bunicii. Fii și fiicele lor au
plecat în străinătate să aibă grijă de bătrânii altora.
Sunt o grămadă de povești ascunse între pereții micilor case bătrânești în care ei își trăiesc
ultimii ani. Sunt zeci, sute de sate din România golite de tinerii plecați departe să-și facă un
rost. Aici găsim bătrâni suferinzi de boli care îi țin captivi în casă, bătrâni care în ultimii ani
au plâns des de dor, de supărare, de singurătate și mai ales pentru că înțeleg că în ultima zi a
vieții lor vor fi singuri.Oameni singuri de care nu vede nimeni. Bătrâni care au muncit o viață
întreagă pentru copii, să le lase lor tot. Doar că ei au plecat. Au familiile lor, viețile lor, iar
bătrânii nici n-ar îndrăzni să le ceară să-și mute viețile într-un sat în care nu-s decăt ulițe goale
și oameni prea triști.
Se poate ca la bătrânețe viața să decurgă normal, cu bucurii și mai ales cu respect. Dar ca o
strategie să fie implementată, trebuie să se cunoască care sunt nevoile bătrânilor. Nu există o
situație reală la nivel național privind numărul de bătrâni care au nevoie de îngrijire. Ai zice
că cea mai simplă soluție ar fi azilul. Cele private sunt destul de costisitoare pentru un bătrân
și de cele mai multe ori pensia acestuia nu acoperă costurile pentru azil. Iar ca să ajungă într-
un cămin de stat, trebuie să aștepte să moară unul dintre internați pentru a putea ocupa un pat.
Paradoxal, un om aflat în nevoie, care nu se poate mișca și nu se poate îngriji, nu este primit
într-un cămin de stat, care, în teorie, i-ar oferi servicii de recuperare sau medicale.
Sunt fundații care de mai bine de 15 ani se ocupă de bătrânii neajutorați. Din cercetările
făcute de astfel de organizații a rezultat că orice județ ar putea susține îngrijirea la domiciliu,
dacă ei și-ar dori asta. Nimeni nu știe câți bătrâni sunt în situația în care au nevoie de îngrijire
la domiciliu, pentru că niciunul din cei peste 20 de șefi care s-au perindat pe la cârma
Ministerului Muncii n-a gândit o strategie. Au invocat legi vechi care, chipurile, i-ar proteja.
Însă realitatea din teren arată că ele nu se prea aplică. Primăriile s-ar putea implica, pentru că
există o lege care le-ar permite să includă în buget bani pentru îngrijirea la domiciliu a
bătrânilor. În sate, sunt asistați sociali cei fără serviciu, mai primesc ajutor și cei care însoțesc
persoanele cu handicap, iar pentru bătrâni nu mai sunt bani. Nu sunt prinși în bugetele locale,
pentru că nimeni nu se interesează dacă ei mor sau nu singuri, dacă au ce mânca, dacă trece
cineva pe la ei, dacă au medicamente, dacă se sting cu zile.
Sunt puține primării în țară care alocă din buget fonduri pentru a susține activitatea fundației
de sprijin comunitar, ale cărei angajați fac îngrijiri la domiciliu.Din păcate, bătrânii sunt
ultima prioritate pentru autoritățile care pun toată corvoada în cârca familiei. Iar dacă rudele
sunt departe, nu se mai interesează nimeni.
Și dacă tot vrem o țară ca afară, Italia ne dă o lecție pe care trebuie să o învățăm.
Respectându-ne bătrânii, ne respectăm pe noi; ignorându-i pe ei, statul își bate joc de trecut și
mai ales condamnă la umilință o generație de părinți ai căror copii au trimis în România peste
trei miliarde de Euro numai anul trecut, bani care au ajuns și în bugetul statului. Lăsați singuri
de copiii care au viețile lor departe de casa părintească, dar și de autoritățile care până acum
nu s-au uitat niciodată spre nevoile lor, bătrânii se sting în casele lor fără să îi știe nimeni. E
nevoie de legi pentru ei, de fonduri, de implicare, dar mai ales de atenție. Pentru că până la
urmă, cea mai grea boală pe care o duc în spate este singurătatea.