Importanța Dezinstituționalizării în Perspectiva Mea

Dezinstituționalizarea este un concept cu o semnificație profundă și impact extins

asupra modului în care privim și gestionăm nevoile persoanelor cu diverse condiții

sau dizabilități. În această privință, pentru mine, dezinstituționalizarea reprezintă nu

doar un proces de schimbare în modul în care oferim îngrijire și sprijin, ci și o

transformare în modul în care societatea înțelege și răspunde la nevoile individuale.

În primul rând, dezinstituționalizarea este sinonimă cu libertatea și autonomia

personală. Ea înseamnă să îmbrățișăm ideea că fiecare individ, indiferent de nevoile

sale specifice, ar trebui să aibă șansa de a trăi în comunitate, înconjurat de sprijinul

și resursele necesare pentru a-și construi propria viață. Prin reducerea dependenței

de instituții mari, impersonale și adesea restrictive, deschidem calea către o viață

mai independentă și satisfăcătoare pentru fiecare persoană.

Un alt aspect important al dezinstituționalizării este accentul pus pe integrarea

socială și incluziune. Prin mutarea accentului de la centrele mari de îngrijire la

serviciile comunitare și sprijinul la domiciliu, promovăm un mediu în care persoanele

cu nevoi speciale pot să participe activ la viața socială și culturală a comunității lor.

Acest proces nu doar le oferă oportunitatea de a se implica în mod activ, ci

contribuie și la combaterea stigmatizării și excluziunii sociale, construind astfel o

societate mai egalitară și incluzivă.

În plus, dezinstituționalizarea încurajează schimbări semnificative în mentalitatea

colectivă față de persoanele cu nevoi speciale. Ea ne obligă să privim dincolo de

etichete și să vedem fiecare individ în lumina propriei sale unicități și potențiale.

Astfel, dezinstituționalizarea nu este doar despre schimbări structurale, ci și despre

schimbarea perspectivelor și a atitudinilor față de diversitatea umană.

În adâncul procesului de dezinstituționalizare pulsază o empatie crescută față de

experiențele individuale și o conștientizare a bogăției inerente a fiecărui om. În

viziunea mea, dezinstituționalizarea devine astfel un catalizator pentru o revoluție a

compasiunii, în care fiecare individ devine protagonistul propriei sale povești, iar

nevoile sale sunt percepute cu sensibilitate. Această abordare umană nu numai că

deschide drumul către servicii personalizate, ci și către o cultură a ascultării și

respectului reciproc, fundamentale pentru construirea unei societăți cu adevărat

unite.

De asemenea, dezinstituționalizarea devine o călătorie colectivă spre înțelegerea

profundă că valoarea unei societăți se măsoară în gradul de grijă și susținere

acordat celor mai vulnerabili membri ai săi. Odată cu abandonarea ideii de instituție

ca unică soluție, ne deschidem la potențialul comunității de a fi o rețea de sprijin în

adevăratul sens al cuvântului. Fiecare vecin devine un stâlp de sprijin, iar fiecare

comunitate devine un teren fertil pentru creșterea încrederii și solidarității. Astfel,

dezinstituționalizarea devine nu doar un concept abstract, ci un angajament colectiv

de a crea o lume în care fiecare individ să se simtă autentic și susținut în călătoria sa

unică prin viață.

În anul 2016, guvernul român a adoptat Hotărârea Nr. 798/2016, marcând începutul

unui program național privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu

dizabilități. Programul, în conformitate cu Convenția Națiunilor Unite pentru

Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, are ca obiectiv central dezinstituționalizarea și

prevenirea institutionalizării persoanelor cu dizabilități. Acest efort se materializează

prin dezvoltarea de servicii sociale alternative, cum ar fi centrele de zi și locuințele

protejate, pentru a oferi persoanelor cu dizabilități posibilitatea de a trăi în

comunitate și de a participa activ la viața societății.

Cu toate că România s-a angajat să ofere șanse egale pentru persoanele cu

dizabilități de a trăi în comunitate, infrastructura existentă, cu un număr semnificativ

de centre instituționalizate, reprezintă încă o piedică majoră. Programul vizează, în

perioada 2016-2018, reducerea numărului de persoane instituționalizate, creșterea

locuințelor protejate și a serviciilor comunitare, în conformitate cu standardele

Convenției. Cu toate acestea, pentru a asigura succesul programului, este esențială

implicarea activă a organizațiilor neguvernamentale și crearea unei infrastructuri

eficiente și empate pentru a facilita tranziția spre o viață independentă pentru

persoanele cu dizabilități. Un exemplu de succes în acest sens este proiectul

MagiCamp, care evidențiază importanța acțiunilor umanitare și sprijinul comunitar în

îmbunătățirea vieții persoanelor cu nevoi speciale.

În concluzie, pentru mine, dezinstituționalizarea este sinonimă cu libertatea,

incluziunea și respectul față de diversitatea umană. Este un pas crucial către

construirea unei societăți care recunoaște și sărbătorește potențialul fiecărui individ,

indiferent de condiția sa. Prin adoptarea acestei perspective, nu doar că

transformăm modul în care oferim îngrijire, dar contribuim și la modelarea unei lumi

în care fiecare persoană poate trăi o viață independentă și plină de semnificație.