Sunteți pe pagina 1din 7

Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Specializarea – Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar


Student – Mirea Elena Tatiana
An – 1

Poster
Deficiență senzorială vizuală
Tema aleasă de mine pentru acest poster este deficiența senzorială vizuală, deoarece este
cea mai comună și cea mai des întâlnită deficiență în rândul copiilor de diferite vârste, de la
preșcolaritate până în școlaritate și așa mai departe.

Ce este deficiența senzorială vizuală? Deficiențele senzoriale vizuale desemnează


pierderi parțiale de vedere cunoscute sub numele de ambliopie, când vederea este afectată sau
după corectarea unui eventual viciu de refracție, sau pierderea totală a vederii cunoscută sub
numele de cecitate.

Mulți copii suferă, încă de la vârste mici, diverse forme de deficiențe vizuale care sunt
corectate printr-o formă sau alta, cel mai des fiind întâlnită compensarea prin intermediul
ochelarilor de vedere. Obligativitatea purtării acestor ochelari produce anumite modificări în
viața copiilor și are un impact emoțional puternic. Aceștia sunt incomozi pentru cei mici, foarte
sensibili și ușor de spart, împiedicând elevul să participe la toate jocurile și activitățile care se
desfășoară la clasă sau grupă.

De asemenea, o deficiență senzorială de vedere aduce cu sine un pachet de reguli și


ajustări educaționale atât din partea elevului, cât mai ales din partea cadrului didactic. Acesta
trebuie să adapteze toate materialele și informațiile prezentate (suport auditiv, adaptare a
materialelor vizuale în funcție de nevoile elevului, suport fizic, explicații suplimentare și
individuale, o poziție și orientare adecvată în sala de clasă, etc.) în așa fel încât copilul cu
deficiență senzorială de vedere să perceapă, să înțeleagă și să asimileze tot ceea ce îi este oferit,
la același nivel cu ceilalți elevi.

Însă, elevul este cel mai afectat de această deficiență, pe plan social. De cele mai multe
ori copiilor nu li se explică și nu sunt ajutați să înțeleagă, nici de către părinți și nici de către
cadrul didactic, de ce unul dintre colegii lor poartă ochelari, cu ce este acesta diferit și cum îl
ajută ochelarii. Astfel, aceștia îl discriminează, îl exclud din grupulețele lor sau din anumite
jocuri, îl evită și îl marginalizează, chiar râd de el și îl înjosesc, copilul în cauză fiind afectat de
aceste lucruri, atât emoțional cât și psihic, afectiv.
Posterul meu se bazează pe această temă și în special pe această problemă. Am încercat
să abordez un scenariu care să îi ajute pe copii să înțeleagă diferența dintre ei și un copil care
poartă ochelari, de ce acel copil are nevoie de ei.

Am încercat să creez o mini bandă desenată în patru tablouri care să expună o poveste
scurtă, concisă și cu impact asupra cititorului. Caracterul meu se bazează pe personajul Sherman
din filmul animat Dl. Peabody și Sherman și poartă numele de “Morcoveață” datorită părului
roșu care îmi aduce aminte de acest personaj din copilărie. Replicile și imaginile sunt desenate și
pictate într-un stil animat, astfel încât să fie ușor înțelese de cei mici. Am folosit culori calde și
vibrante care să atragă atenția privitorului, tablourile urmând un fir narativ scurt și clar, fiind
consecvente în detalii.

În primul tablou, Morcoveață se prezintă și vorbește despre afecțiunea lui. În al doilea


tablou, acesta povestește despre un incident la școală, în care a fost jignit de către colegii lui din
pricina ochelarilor și care s-a soldat cu spargerea acestora. În al treilea tablou, Morcoveață
încearcă să prezinte diferența dintre lumea pe care o vede el fără ochelari și lumea percepută de
colegii lui, astfel fiind reprezentate două lumi: una clară și vibrantă în culori, alta blurată, neclară
și amestecată în culori. În al patrulea tablou, acesta explică faptul că ochelarii îl ajută să vadă
lumea la fel de frumoasă cum o văd și colegii lui și îi roagă pe aceștia să se joace cu el.

În acest context, noi, ca și cadre didactice\viitoare cadre didactice în pregătire, avem


datoria de a le insufla ideea copiilor că toți suntem diferiți și toți suntem speciali în felul nostru,
că toți merităm să fim înțeleși și apreciați de cei din jur. Consider că posterul realizat de mine
transmite un mesaj puternic care ar ajuta la înțelegerea acestei probleme, atât, de către publicul
mare, cât și de publicul mic.
Bibliography
- Suportul de curs pentru Fundamentele Psihopedagogiei Speciale – Lect. Univ. Dr. Bucur
Cristian

S-ar putea să vă placă și