Dezvoltarea comunitară reprezintă un sinonim pentru nivelul de trai al oamenilor,

precum și capacitatea acestora de a-și îmbunătăți condițiile de viață folosindu-se

de resursele interne și externe de care dispun. O astfel de resursa poate fi
considerat și capitalul social, un important factor de producție. Fondatorii
acestei sintagme sunt recunoscuți a fi J. Coleman, P. Bourdieu si R. Putnam. Din
perspectiva lui Coleman „ capitalul social este creat când relațiile dintre oameni
se schimbă în așa mod încât facilitează acțiunea, Bourdieu îl definește ca fiind
„ suma resurselor actuale și virtuale care se acumulează la nivel individual și de
grup în virtutea implicării într-o rețea durabilă de relații de cunoaștere
reciprocă”, iar Putnam consideră că este mai degrabă reprezentat de „ rețelele
sociale, normele, și încrederea, care facilitează coordonarea și cooperarea pentru
beneficiu mutual”. Se poate observa cum indiferent de persoana care construiește
definiția, înțelesul pare a fi același, și anume importanța relațiilor, cooperării
dintre cetățeni pentru bunul comun. Și totuși, cum putem contribui la dezvoltarea
comunității doar prin intermediul acestor relații, socializări cu diverse persoane,
diverși actori sociali? Este posibil într-adevăr dar, trebuie luate în considerare
și celelalte resurse ca încrederea, ajutorul reciproc, onestitatea, implicarea,
solidaritatea si existența rețelelor sociale care facilitează existența acestor
relații într-un sens mai larg. Dacă noi, ca și membrii ai unei comunități mai slab
dezvoltate de exemplu, nu interacționăm unul cu celălalt sau cu alte comunități
vecine, atunci si resursele noastre sunt limitate, putând accesa doar resursele
proprii. În schimb, prin relaționare, încredere și acceptare, în caz de nevoie
putem dispune atât de cunoștințele noastre cât și de cele ale rudelor, prietenilor,
vecinilor, a tuturor celor cu care interacționăm, crescând astfel șansele
dezvoltării comunității, cât și a noastră ca individ, ajungând mai ușor la
rezultatul dorit acela al bunăstării comune și implicit a bunăstării individuale.
Un alt aspect important este frecvența cu care ne folosim de acest capital social.
Cu cât îl utilizam mai des cu atât componentele lui cresc, se întăresc, se
diversifică. Este important ca atunci când participarea la generarea capitalului
social este inegală, unii contribuie mai mult decât alții, să nu se instaleze
marginalizarea sau chiar izolarea indivizilor mai puțin participativi. Aici
intervine solidaritatea, acceptarea și încurajarea pentru a persevera, sporind
astfel și încrederea în forțele proprii.