DEZVOLTAREA COMUNITARĂ

1. Definiții

 Ce este dezvoltarea comunitară?

Dezvoltarea comunitară este o profesie bazată pe practică și o disciplină academică care
promovează1:
 democrația participativă,
 dezvoltarea durabilă,
 drepturile,
 oportunitatea economică,
 egalitatea și justiția socială, prin organizarea, educația și abilitarea oamenilor din
comunitățile lor, indiferent dacă acestea sunt în mediul urban și rural.
Dezvoltarea comunitară este un proces în care membrii comunității sunt susținuți pentru a
identifica și a lua măsuri colective pe probleme care sunt importante pentru ei. Dezvoltarea
comunitară împuternicește membrii comunității și creează comunități mai puternice și mai
conectate.
Dezvoltarea comunitară este o abordare holistică bazată pe:
 principii de abilitare,
 pe drepturile omului, incluziune, justiție socială, autodeterminare și acțiune colectivă
(Kenny, 2007).
Dezvoltarea comunitara consideră membrii comunității experți în viața și comunitățile lor
și apreciază cunoștințele și înțelepciunea comunității.
Programele de dezvoltare comunitară sunt conduse de membrii comunității în fiecare
etapă - de la decizia problemelor, la selectarea, implementarea acțiunilor și evaluare.
Dezvoltarea comunitară se concentrează în mod explicit pe redistribuirea puterii de a rezolva
problemele comunităților, cauzele inegalităților etc.
Dezvoltarea Comunitară face parte din familia schimbărilor sociale voluntare.
Dezvoltarea Comunitară are un caracter conştient şi voluntar prin cooperarea actorilor de la
nivelul central, local, a organizaţiilor non-profit, cât mai ales prin implicarea membrilor
comunităţii în derularea programelor.

1
https://www.iacdglobal.org/, consultat in data de 25 septembrie 2019, ora.14.
 Dezvoltarea comunitară este o schimbare voluntară în, prin şi pentru comunitate.
(Sandu, 2004, 2005). De asemenea, pentru ca o acţiune să fie de tip comunitar, trebuie
îndeplinite următoarele condiţii: (Sandu, 2005:26)
- Precizarea spaţiului de desfăşurare ce nu trebuie să fie altul decât comunitatea
(„în”);
- Destinatarii acestor schimbări sunt chiar membrii comunităţii („pentru”)
- Implicarea membrilor comunităţii în toate decizionale („prin”);

Primele două condiţii sunt identice atât pentru DEVCOM cât şi pentru Dezvoltarea
Comunităţii. Ultimul criteriu este cel al diferenţierii între cele două tipuri de dezvoltare:
criteriul implicării sau al participării. În derularea programelor de dezvoltare economică,
membrii comunităţii nu sunt implicaţi, deciziile luându-se de organismele centrale sau locale
departe de privirea şi acordul cetăţenilor.

Participarea locală, specifică dezvoltării comunitare se referă la procesul angajării

membrilor unei comunităţi in derularea unor acţiuni la nivel local, actorii principali şi totodată
beneficiarii acestor acţiuni fiind chiar membrii respectivei comunităţi. (Sandu, Putnam,
Verba, Uslaner)
Gabriel Almond şi Sideny Verba au arătat ca individul în sine poate să îndeplinească
următoarele roluri în relaţia cu statul:
1. Cel de supus sau de parohial (beneficiar pasiv);
2. cel de cetăţean, care presupune implicare (beneficiar activ)
Când un individ crede că singurul scop este obţinerea bunăstării atât pentru el şi pentru
familia lui, Verba spune că el este un parohial, iar dacă singura relaţie pe care individul o are
cu statul este aceea doar de a fi un subiect care îşi plăteşte taxele (rol de supus), în aceste
cazuri, nu vorbim de calitatea de cetăţean.

Tipuri de motivaţie pentru participare comunitară

Condiţii de libertate . Raportul conştientizat între interesul personal şi cel de grup

Participare…. discordant concordant
voluntară A. participare dezinteresată
 semi-voluntară B. participare prin cointeresare C. participare grupală sau
indentitară
(ca membru al unui grup)
sub constrângere D. participare forţată
(funcţională sau disfuncţională pentru cel forţat să participe)
(Sandu, 2005:28)

Participarea sub constrângere nu poate reprezenta un tip de motivaţie implicat în

dezvoltare comunitară, deoarece se contrazice una dintre condiţiile de bază, şi anume cea de
schimbare voluntară. Schimbarea voluntară implică condiţia de cooperare, nu de constrângere.
Participarea dezinteresată poate fi implicată în dezvoltarea comunitară doar cu
condiţia ca membrii comunităţii să fie implicaţi în realizarea „mai binelui comunitar”. În
condiţiile în care un individ donează administraţiei locale fonduri pentru construirea unui bun
public, atunci vorbim de dezvoltare economică locală.
Participarea prin co-interesare este tip de motivaţie DEVCOM în măsura în care ea
poate fi tradusă în termeni de capital relaţional având ca finalitate îmbunătăţirea calităţii vieţii
prin mecanism participativ.
Cea mai evidentă motivaţie pentru participarea comunitară este cea indentitară sau
grupală, deoarece are la bază chiar apartenenţa la un grup, la o comunitate.

 Ce nu este dezvoltarea comunitară?

Dezvoltarea comunitară nu este un eveniment unic, consultarea pentru a informa
obiectivele sau strategiile, grupurile sau comitetele consultative comunitare. Toate aceste
lucruri ar putea face parte dintr-o strategie de dezvoltare a comunității, dar, singure, nu
reprezintă dezvoltarea comunitară.

Dezvoltarea comunitară poate fi potrivită: pentru a aborda problemele sociale și

comunitare: dezvoltarea comunității este o abordare bună atunci când încercați să creați
schimbări la nivel de comunitate sau de vecinătate. De exemplu, dacă obiectivul tău este să
îmbunătățești siguranța comunității, să crești coeziunea comunității, să reduci izolarea socială
sau să creezi comunități mai bune pentru copii.

2. Studii privind dezvoltarea comunitară

 Începând cu clasica lucrare a lui Ferdinand Tonnies 2, din anul 1887, comunitatea a fost
mereu în atenția sociologiei, de-a lungul timpului suferind numeroase transformări, fără a-și
pierde însă din importanță. Specificul spațiului rural și procentul ridicat al populațiilor care
trăiesc în sate legitimează astfel, funcționalitatea sociologiei regionale și rurale.
Cercetările pe tema implicării în dezvoltarea comunitară la nivel local a locuitorilor
din mediul rural nu sunt chiar de dată recentă. În anii 1950 și 1960, studiul comunităților, sub
diferite aspecte, constituia deja o metodă importantă de analiză.
În România, tradiția românească a studierii comunităților rurale este bine reprezentată.
Dimitrie Gusti, spre deosebire de Ferdinand Tonnies care ne vorbea despre comunitate versus
societate, ne vorbește despre unitățile sociale3, a dezvoltat studii etnografice complexe
(echivalentul studiilor de comunitate de astăzi4) ce fac treptat trecerea către o analiză
sociologică a comunităților ilustrată prin publicarea de monografii sătești sau de manuale
pentru realizarea acestora.
În perioada 2000-2020, revista Sociologie Românească a publicat nu mai puțin de 43
de studii de comunitate5. După anul 2000, studiile s-au axat în prima fază pe stabilirea
profilului comunității în ansamblul ei, și mai apoi pe probleme specifice, după cum urmează:
pe dinamica ruralului, migrațiile demografice, mobilitatea socială, forța de muncă și
distribuția spațială a așezărilor umane, pe elaborarea unei metode zonale de investigație. 6; pe
fundamentarea bioaltruistă și culturală a faptelor de asistare și asistența socială în perioada
tradițională, interbelică, comunistă, postcomunistă etc.7; limitele sectorului voluntar de tip
comunitar8; comunicare, fapt social, vecinătate9; resursa umană - ca sursă și scop al

2
În concepția lui Tonnies, comunitatea este, o formă de conviețuire socială susținută de un fond spiritual, de
voința esențială (vezi: Boudon, Raymond (coord.), Dictionar de sociologie, Traducere Mariana, Țuțuianu,
Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2009, p.49).
3
Unitățile sociale sunt ansambluri de manifestări cu oarecare stabilitate și consistență și care constituie obiectul
de studiul al cercetării sociologice (Larionescu, Maria, Comunități umane. Tradiții sociologice. În Sociologie
Românească, Vol. VIII, Nr.2, 2010, p.10).
4
Rostas, Zoltan , Dezvoltarea comunitară la Dimitrie Gusti?. Prezentare la Conferința România după 20 de ani:
schimbări și probleme sociale. Calitatea vieții, încotro?, ICCV, București, 12-13 februarie 2010 și Bădescu, Ilie,
Cucu-Oancea, Ozana, Șișeștean, Gheorghe (coordonatori), Tratat de sociologie rurală, Editura Mica Valahie,
București, 2009, p. 54.
5
Voicu, Bogdan, Petrescu, Claudia et al., Note de cercetare asupra comunităților rurale în România de astăzi. În
Sociologie Românească, Vol. VIII. Nr.2, 2010, p.118.
6
Miftode, Vasile, Elemente de sociologie rurală, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1984.
7
Stan, Dumitru, Sociologia ruralului tradiţional românesc, Editura Universităţii „Al.I.Cuza”,Iaşi, 2001.
8
Gavriluță, Nicu, Comunitate și practică socială. În Neamțu, George (coordonator) - Tratat de asistență socială,
Editura Polirom, Iași, 2003, pp.548-562.
9
Pascaru, Mihai, Matricea comunitară. Cunoaștere, comunicare și acțiune comună în satul contemporan,
Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2003;
dezvoltării10; solidaritatea și reprezentările locuitorilor din mediul rural cu privire la Europa 11;
implicațiile participării12; identitate colectivă, etnică și culturală; proprietate funciară și tipuri
de activitate economică în comunitatea rurală13.
Preocuparea pentru studiul comunităților, sub aspectul disparităților 14 sociale,
economice, culturale, capitalului uman, al sociabilității productive15 etc. le întâlnim și în
lucrările academice publicate de Dumitru Sandu. Autorul are meritul de a fi analizat tradițiile
de acțiune reformatoare ale satelor ca resurse endogene ale proiectelor actuale de dezvoltare
regională16: modelul ”Spiru Haret” de ridicare culturală a satelor prin apostolatul dascălilor și
preoților (primele două decenii ale sec. al XX-lea); modelul ”comitetelor școlare” instituite în
1919 de ministrul educației C. Angelescu; modelul ”dezvoltării comunitare integrate”
organizat de sociologul Dimitrie Gusti și pus în practică de echipele regale studențești.
Tot autorului îi datorăm vastele analize ale proiectelor de dezvoltare comunitară,
tratând această temă în termenii unei inovații sociale apărute în contextul social românesc
după revoluția decembristă, dar care încorporează idei, acțiuni, experiențe de modernizare a
satului din prima jumătate a secolului al XX-lea. Mai mult decât atât, sociologul român
propune un nou model pentru dezvoltarea de jos în sus, numit ANDEO - un model care se
vrea fundamentat pe tradițiile existente.
În prezent, alături de DEVCOM (dezvoltarea comunitară este o inovație socială care se
referă la schimbări voluntare în, prin și pentru comunitate 17; pentru a fi eficientă, DEVCOM
trebuie ”integrată în strategii de dezvoltare locală comprehensivă și durabilă”), în România,
după aderarea la Uniunea Europeană, funcționează prin Programul Național de Dezvoltare
Rurală, programul LEADER (utilizează abordarea „de jos în sus” prin implicarea actorilor
locali în dezvoltarea propriilor teritorii) descris într-un subcapitol al lucrării. Programul
LEADER se focalizează pe dezvoltarea comunitar-regională, prin parteneriatul public - privat
- ONG, cu participarea activă a grupurilor de acțiune locală (GAL).
Preocupările sistematice dedicate dezvoltării de jos în sus în cele mai diverse contexte
și presiunile instituțiilor finanțatoare (Banca Mondială, Uniunea Europeană etc.) pentru

10
Ionescu, Ion, Sociologia dezvoltării comunitare, Editura Institutul European, Iaşi, 2004.
11
Voicu, Mălina, Voicu, Bogdan, Satul românesc pe drumul către Europa, Editura Polirom, Iași, 2006.
12
Petrescu, Claudia, Implicațiile participării asupra dezvoltării locale. În Calitatea Vieții, XX, nr.3-4, 2009.
13
Popa, Adela, Elena, Sat bogat, sat sărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc, Editura
Institutul European, Iași, 2010.
14
Sandu, Dumitru, Disparități sociale în dezvoltarea și în politica regională din Romania. În International
Review of Social Research, Volume 1, Issue 1, 2011.
15
Sandu, Dumitru, Spaţiul social al tranziţiei, Editura Polirom, Iaşi, 1999.
16
Sandu, Dumitru, Dezvoltare comunitară și regională, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, București,
2008, pp.27-32.
17
Sandu, Dumitru, Dezvoltare comunitară. Cercetare, practică, ideologie, Editura Polirom, Iași, p.15.
dezvoltarea participativă, au dat un impuls cercetărilor dedicate căutării determinanților
formării rețelelor informale și formale într-o comunitate, comportamentului participativ etc.
Aceste cercetări au evidențiat faptul că, de cele mai multe ori, programele inițiate de Banca
Mondială, prin Fondul Român de Dezvoltare Socială și Agenția Națională de Dezvoltare a
Zonelor Miniere au contribuit la evidențierea așa-numitelor practici pozitive în dezvoltarea
endogenă.
Cele mai recente studii publicate în jurnalele de la Oxford, Cambridge, Strathclyde
prezintă analize privind religia ca sursă a încrederii sociale 18, modalitățile de redescoperire a
valorilor, credințelor tradiționale, identității culturale într-o lume globalizată; legătura dintre
spiritualitatea și participarea resurselor umane în dezvoltarea bottom-up, despre formarea
capitalului social în satele din regiunile transfrontaliere, dezvoltarea leadership-ului la nivel
comunitar etc.19 Se observă de asemenea o schimbare, o mutare a centrului de greutate de la
reacții doar la dezvoltarea economică, la nevoia de a echilibra obiectivele economice și
sociale.
Aproape toate studiile pun accentul pe construirea organizațiilor ca bază a dezvoltării
noilor abordări de acțiune (avem în vedere abordările instituționale), pe strategiile
participative, cu scopul de a realiza reforme structurale și instituționale pentru a implica
cetățenii în dezvoltarea comunității lor, .
După cum se poate observa, studiile acoperă o arie largă de interese de cercetare. De
aceea, nu emitem pretenția că încercarea noastră are menirea acoperirii unui gol. Goluri vor fi
cu siguranță, și după această minimă alcătuire. Ceea ce credem noi că poate fi considerată
contribuție la dezvoltarea sociologiei rurale și regionale este încercarea de a se fi plasat
accentul pe pista care, socotim, i se potrivește cel mai bine, alăturând analizelor sociologice
trimiteri consistente pe terenul etnologiei, antropologiei, managementului resurselor umane,
filosofiei, psihologiei, dreptului etc.

18
Traunmuller, Richard, Moral Communities? Religion as a Source of Social Trust in a Multilevel Analysis of 97
German Regions. In European Sociological Review, Vol. 27, No. 3, 2011.
19
Mirwaldt, Katya, The Small Projects Fund and Social Capital Formation in the Polish-German Border Region,
European Policy Research Paper, Strathclyde, United Kingdom, 2010; King Christine, Cruickshank, Margaret,
Building capacity to engage: community engagement or government engagement? In Community Development
Journal, Oxford University Press, 2010; Kirk, Philip, Shutte, Anna-Marie, Community leadership development.
In Community Development Journal, Oxford University Press Vol 39, No 3, 2010.