Realizarea unui eseu despre leadership-ul educațional

Leadershipul educațional poate fi privit și înțeles drept un proces de consolidare și

extindere a profesionalismului prin autorizarea cadrului didactic de a-și manifesta abilitățile
de lider și de a exersa leadershipul în activitatea sa curentă, ca parte componentă a acesteia.
Profesorul – în calitate de organizator al procesului de învățămînt, de educator şi
partener, de membru al corpului profesoral – posedă caracteristicile unui lider, pe care le
demonstrează la nivel de clasă, dar și în cadrul colectivului:
- creează o viziune inspirată pentru viitor vizavi de activitatea sa profesională și cea a
școlii;
- lansează viziunea în comunitatea profesională din care face parte;
- motivează şi inspiră prin acțiuni concrete atât elevii, cît şi colegii să atingă viziunea
promovată;
- antrenează/ghidează şi construieşte o echipă care să fie eficientă în realizarea viziunii.
Leadership-ul ca activitate de conducere ce călăuzește calea celorlalți de către un lider
reprezintă o structură destul de complexă prin părțile implicate. Liderul este centrat pe
oamenii cu care el poate duce la îndeplinire aceste obiective, pe interesele lor individuale pe
care le transformă în interese comune.
În opinia mea, leadership-ul nu este un titlu sau o funcție. Leadership-ul înseamnă,
printre altele, un mod de gândire și pasiune, înseamnă a insipra prin exemplul personal,
înseamnă a lăsa ceva palpabil, concret în urmă. Înseamnă impact pozitiv, în orice domeniu ne
desfăşurăm activitatea.
Astfel că, LEADERUL este persoana care exercită leadership-ul, este protagonistul
acestuia. managerii viitorului sunt aceia care știu să construiască echipe de succes și care au
următoarele competențe specifice unui lider:
 Să reușească să îi ajute pe oameni să se dezvolte personal și profesional;
 Să genereze schimbare pentru a reuși să adapteze munca la viziunea companiei;
 Să îi inspire pe ceilalți pentru a-i motiva și pentru a le spori performanțele;
 Să apeleze la gândirea critică pentru a rezolva eficient problemele;
 Să fie capabili să comunice în mod clar: liderii știu să asculte, transmit informația clar
și sunt deschiși să audă și alte păreri diferite de ale lor;
 Să reușească să îi motiveze pe oameni să fie responsabili.
Stilul de leadership este un aspect important care influenteaza succesul organizatiei.
Un lider autocratic ia toate deciziile, refuza contributia, ideile sau initiativele celorlalti,
este convins ca stie mai multe decat cei din jurul sau. Unii il considera un stil invechit,
demotivant, care blocheaza initiativa, scade moralul grupului si genereaza tensiune. Este un
stil de conducere care functioneaza in organizatiile mici, dar este considerat eficient atunci
cand deciziile trebuie luate rapid, pe loc si fara ezitare.
Liderul autoritar este increzator, cu viziune, care traseaza o strategie si care isi
urmarește planul. Liderii autoritari detin controlul complet. Au capacitatea de a mobiliza
oamenii pe care ii conduc si de a le arata ce se intampla cand vor ajunge unde isi doresc. Spre
deosebire de liderii autocrati, cei autoritari isi argumenteaza deciziile, permit oamenilor sa
aleaga modul in care realizeaza obiectivele pe care ei le traseaza, ceea ce genereaza inovatie si
idei noi.
Stilul pacesetting este stilul de conducere contra-cronometru, care are ca scop
atingerea obiectivelor mai repede si mai bine. Acest tip de lider stabileste un ritm galopant
pentru echipa sa, este cel care trebuie sa fie „primul” si este mereu in competitie cu sine. Este
un stil eficient, care aduce rezultate spectaculoase pe termen scurt, dar care nu poate fi
mentinut pe termen lung, pentru ca epuizeaza echipa, scade moralul si demobilizeaza.
 Stilul democratic sau participativ este un stil de conducere cu multiple avantaje,
printre care se numara capacitatea de a genera incredere, sustinerea spiritului de echipa si
incurajarea colaborarii dintre angajati. Un stil de conducere democratic permite angajatilor si
celor din subordine sa fie creativi si sa-si dezvolte cariera. Un astfel de lider isi determina
subordonatii sa faca ceea ce el urmareste, dar ii lasa sa execute in stilul lor.
Liderul charismatic are abilitatea de a pune in valoare potentialul oamenilor. Stilul
de conducere charismatic este o forma de conducere pozitiva si eficienta. Liderul charismatic
este un bun comunicator, încurajeaza comunicarea în echipă, facilitează dezvoltarea personală
și profesională și are abilitatea de a crea oportunitati pentru solutii noi. Pe de alta parte, acest
tip de leadership implică un consum mare de timp si energie, nu duce mereu la rezultate
eficiente si nu este alegerea mai buna pentru structurile care activeaza sub presiune ridicata
sau care sunt orientate strict spre obtinerea unui obiectiv.
Liderul delegativ sau laissez-faire implică o mai mică participare din partea liderului.
Liderul de acest tip trebuie sa aiba incredere in echipa sa, dar acest fapt il poate face sa para
distantat de probleme, uneori, nesigur de deciziile saleAcest stil poate fi eficient daca echipa
este inalt calificata, cu experienta si foarte motivata. Liderul este dator sa monitorizeze
performanta si sa trimita feedback obiectiv si regulat.
Liderul birocratic se bazează pe un lant clar de comandă, reglementări stricte și
conformare. Are unele caracteristici ale conducerii autocratice, dar principala diferenta este
ca, daca in leadership-ul autocratic, deciziile sunt ale liderului, in cel birocratic, exista o
ierarhie a autoritatii, cu roluri si obligatii clar definite pentru fiecare nivel. In plus, implica o
foarte buna organizare a obligatiilor si responsabilitatilor, are loc o diviziune riguroasa a
muncii si se urmareste o specializare a sarcinilor.
Liderul transformational este cel care inspira si motiveaza membrii echipei, cu sanse
de a obtine rezultate exceptionale. Modul lor de conducere se bazeaza pe nevoi si are
abilitatea de a ghida echipa catre obiective, prin inspiratie si motivatie.
Liderul tranzactional se concentreaza pe obtinerea de rezultate pentru stimulente
prestabilite - de obicei, sub forma de recompensa monetara si masuri disciplinare pentru eșec.
Liderii tranzactionali sunt preocupati si de mentorat, oferind instructiuni, cu scopul de a atinge
obiectivele planificate.
Stilul de conducere poate sa fie unul care evolueaza, perfectionandu-se in timp. Un
lider adevarat poate aborda mai multe moduri de a conduce, in functie de obiectivele pe care
si le-a propus. In buna masura, stilul de conducere este influentat de personalitatea individului
si de experientele proprii din trecut.

Lăsând competențele la o parte, alt lucru pe care îl au în comun liderii de succes este
o inteligență emoțională dezvoltată. Liderul inteligent emoțional este cel ce posedă
competențe emoționale, asigurând astfel siguranța și încrederea în conducere. Inteligența
emoțională ca și competență contribuie la o autocunoaștere, înțelegere și integrare socială a
persoanelor ghidate de liderul transformațional.
Goleman explică și teoretizează existența a cinci dimensiuni care îi ajută pe lideri să
facă față cu bine situațiilor stresante care pot apărea și care demonstrează au o bună
inteligență emoțională: conștiința de sine, autogestionarea emoțiilor, abilitățile sociale,
motivația și, nu în ultimul rând, empatia. Inteligența emoțională mai poate ajuta un lider și să:
 prevină eventualele conflicte în echipă pentru că un lider inteligent emoțional este
atent la oameni și la emoțiile și reacțiile lor;
 construiască și să mențină un mediu de muncă pozitiv, bazat pe încredere și pe
încurajarea comunicării, un mediu în care oamenii nu se tem să greșească.
 Așadar, să fii un lider inteligent emoțional înseamnă să fii un lider uman, pe care
oamenii își doresc să îl urmeze pentru că îți pasă de ei și de nevoile lor profesionale. Emoţiile
se pot răspândi extrem de rapid, însă nu toate emoţiile se transmit la fel de uşor. S-a
descoperit că buna dispoziţie şi entuziasmul se răspândesc cel mai repede, iritabilitatea este
mai puţin contagioasă, în vreme ce depresia nu se răspândeşte aproape deloc. Conform unor
descoperiri recente, emoţiile pe care le trăiesc oamenii atunci când muncesc, reflectă cel mai
bine calitatea reală a vieţii profesionale a organizaţiei şi, nu în subsidiar, calitatea conducerii.
Astfel, liderii care transmit stări de spirit negative dăunează activităţii, contribuind la scăderea
eficienţei organizaţiei, iar cei care răspândesc stări de spirit pozitive contribuie la succesul
acesteia: calitatea dispoziţiei este cea care dictează calitatea muncii şi contribuie la obţinerea
succesului în conducere. Deci, liderii care au abilitatea de a emana sentimente cordiale sunt
magneţi emoţionali; oamenii gravitează în mod natural către ei, dorind să lucreze cu ei. Este
unul dintre motivele pentru care liderii inteligenţi emoţional atrag oameni. La polul opus sunt
liderii care îndepărtează oamenii transmiţând emoţii negative: sunt iritabili, irascibili,
dominatori, reci etc. Cercetările au demonstrat că liderii optimişti, entuziaşti îşi păstrează cu
mai multă uşurinţă oamenii decât şefii care au tendinţa de a avea stări de spirit negative.
Liderii care dispun de o inteligenţă emoţională superioară creează din instinct
rezonanţă. Pasiunea şi energia lor stimulatoare răsună în interiorul grupului. Sub îndrumarea
unui lider inteligent emoțional, oamenii se bucură de un nivel comun de înţelegere.
Împărtăşesc idei, învaţă unii de la alţii, iau decizii în colaborare şi finalizează acţiunile. Între
ei se formează o legătură emoţională, care le permite să-şi păstreze concentrarea chiar şi în
miezul schimbărilor şi incertitudinii profunde.

4. Bibliografie

1. Daniel Goleman, Inteligența emoțională în leadership, Editura Curtea Veche, București, 2007;

2. George Kohrieser, Soluționarea conflictelor și creșterea performanțelor, Editura Polirom, 2007;

3. Gheorghe Arădăvoaice, Dimensiuni definitorii ale personalității liderului, Editura Antet XX Pres,
Prahova, 2006;

4. Mafred Kets de Vries, Leadership. Arta şi măiestria de a conduce,Bucureşti, Editura Codex, 2003;

5. Mihaela Roco, Creativitate și inteligență emoțională, Editra Polirorm, Iași, 2004;

6. Nicky Hayes, Sue Orrell, Introducere în psihologie, Editura All Educational, București 1997.