Chapter 5

5.
Relațiile externe ale Uniunii
---5.1. Politica în domeniul relațiilor externe................................................................ 3

------5.1.1. Politica externă: obiective, instrumente și realizări..................................... 4
------5.1.2. Politica de securitate și apărare comună................................................... 9
---5.2. Relațiile comerciale externe............................................................................ 14
------5.2.1. Uniunea Europeană și partenerii săi comerciali....................................... 15
------5.2.2. Uniunea Europeană și Organizația Mondială a Comerțului...................... 19
------5.2.3. Regimurile comerciale aplicabile țărilor în curs de dezvoltare.................. 24
---5.3. Politica de dezvoltare...................................................................................... 29
------5.3.1. O prezentare generală a politicii de dezvoltare........................................ 30
------5.3.2. Ajutorul umanitar.......................................................................................35
---5.4. Drepturile omului și democrația.......................................................................41
------5.4.1. Drepturile omului.......................................................................................42
------5.4.2. Promovarea democrației și observarea alegerilor.................................... 48
---5.5. Extinderea și vecinătatea Uniunii.................................................................... 53
------5.5.1. Extinderea Uniunii.....................................................................................54
------5.5.2. Balcanii de Vest........................................................................................ 59
------5.5.3. Spațiul Economic European (SEE), Elveția și Nordul...............................64
------5.5.4. Regatul Unit.............................................................................................. 70
------5.5.5. Politica europeană de vecinătate............................................................. 73
------5.5.6. Trei țări vecine membre ale Parteneriatului estic: Ucraina, Republica
Moldova și Belarus.....................................................................................................80
------5.5.7. Trei țări vecine din Caucazul de Sud, membre ale Parteneriatului estic... 97
------5.5.8. Partenerii sudici...................................................................................... 105
Fişe tehnice UE - 2024 1

www.europarl.europa.eu/factsheets/ro
---5.6. Relațiile cu țările care nu sunt situate în vecinătatea Europei.......................111
------5.6.1. Relațiile transatlantice: SUA și Canada..................................................112
------5.6.2. America Latină și zona Caraibilor...........................................................118
------5.6.3. Rusia....................................................................................................... 123
------5.6.4. Asia Centrală.......................................................................................... 132
------5.6.5. Țările din Golful Persic, Iranul, Irakul și Yemenul................................... 143
------5.6.6. Africa....................................................................................................... 150
------5.6.7. Asia de Sud............................................................................................ 154
------5.6.8. Asia de Est............................................................................................. 170
------5.6.9. Asia de Sud-Est...................................................................................... 183
------5.6.10. Regiunea Pacificului............................................................................. 199

5.1. POLITICA ÎN DOMENIUL
RELAȚIILOR EXTERNE

5.1.1. POLITICA EXTERNĂ: OBIECTIVE,
INSTRUMENTE ȘI REALIZĂRI
Politica externă și de securitate comună (PESC) a Uniunii Europene a fost creată

în 1993, iar de atunci a fost întărită prin tratatele care au urmat. În prezent,
Parlamentul contribuie în mod regulat la dezvoltarea PESC, în special prin controlul
activităților actorilor și organismelor sale instituționale: Înaltul Reprezentant al Uniunii
pentru afaceri externe și politica de securitate, Serviciul European de Acțiune Externă
(SEAE), reprezentanții speciali ai UE (RSUE) și delegațiile UE. Competențele
bugetare ale Parlamentului îi permit și să modeleze amploarea și domeniul de
aplicare al PESC.
PESC: DEZVOLTARE PRIN TRATATE

Politica externă și de securitate comună (PESC) a Uniunii Europene a fost instituită
în 1993, prin Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), cu scopul de a menține pacea,
de a consolida securitatea internațională, de a promova cooperarea internațională și
de a dezvolta și consolida democrația, statul de drept și respectarea drepturilor omului
și a libertăților fundamentale.
TUE a introdus sistemul cu „trei piloni”, PESC fiind al doilea pilon. Tratatul de la
Amsterdam, din 1997, a instituit un proces decizional mai eficient care include abținerea
constructivă și votul cu majoritate calificată (VMC). În decembrie 1999, Consiliul
European a creat rolul de Înalt Reprezentant pentru PESC. Tratatul de la Nisa, din 2003,
a introdus o altă serie de schimbări vizând raționalizarea procesului decizional și a
însărcinat Comitetul Politic și de Securitate (COPS), înființat în ianuarie 2001 printr-
o decizie a Consiliului, să exercite controlul politic și să ofere direcția strategică a
operațiunilor de gestionare a crizelor.
Tratatul de la Lisabona, care a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, a conferit Uniunii
personalitate juridică și o structură instituțională pentru serviciul său de acțiune externă.
În plus, acesta a eliminat structura bazată pe piloni introdusă de TUE în 1993. Tratatul
a creat o serie de noi actori în domeniul PESC, inclusiv Înaltul Reprezentant al Uniunii
pentru afaceri externe și politica de securitate care îndeplinește, de asemenea, funcția
de vicepreședinte al Comisiei (VP/ÎR) și noul Președinte permanent al Consiliului
European. Pe lângă crearea Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), tratatul a
modernizat Politica de securitate și apărare comună (PSAC), care face parte integrantă
din PESC (pentru detalii , a se vedea 5.1.2).
Temeiul juridic pentru PESC a fost stabilit în TUE și revizuit în Tratatul de la
Lisabona. Articolele 21-46 titlul V din TUE stabilesc „dispozițiile generale privind
acțiunea externă a Uniunii și dispozițiile speciale privind politica externă și de securitate
comună (PESC)”. Articolele 205-222, partea 5 din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene (TFUE) cuprind acțiunea externă a Uniunii. Se mai aplică, de asemenea, și
articolele 346 și 347, partea 7.
În ceea ce privește viitorul, raportul final al Conferinței UE privind viitorul Europei,
prezentat președinților celor trei instituții ale UE la 9 mai 2022, a propus „ca UE
să își îmbunătățească capacitatea de a lua decizii rapide și eficace, în special în
domeniul PESC, prezentând o poziție unică și acționând ca un actor cu adevărat global,

proiectând un rol pozitiv la nivel mondial și făcându-și simțită prezența ca răspuns la
orice criză”.
ATRIBUȚIILE ȘI INSTRUMENTELE PARLAMENTULUI EUROPEAN ÎN

MATERIE DE POLITICĂ EXTERNĂ
Deși Parlamentul are un rol formal limitat în procesul decizional de politică externă, el
a susținut de la început conceptul PESC și a urmărit extinderea aplicării sale.
Articolul 36 din TUE cere Înaltului Reprezentant să consulte periodic Parlamentul cu
privire la principalele aspecte ale PESC și la opțiunile fundamentale în acest domeniu,
precum și să îl informeze cu privire la evoluția acesteia. Parlamentul organizează, de
două ori pe an, dezbateri privind progresele realizate în domeniul PESC și adresează
întrebări și recomandări Consiliului și Înaltului Reprezentant.
Dreptul Parlamentului de a fi informat și consultat cu privire la PESC/PSAC a fost
întărit și mai mult în urma Declarației privind responsabilitatea politică făcută în 2010 de
Înaltul Reprezentant, anexată la rezoluția Parlamentului referitoare la crearea SEAE.
Declarația prevedea, printre altele:
— consolidarea statutului „reuniunilor comune de consultare” (RCC), care permit
unui grup desemnat de deputați din Parlamentul European să se întâlnească cu
omologi din Comitetul Politic și de Securitate al Consiliului (COPS), din SEAE și
Comisie pentru a discuta misiunile civile ale PSAC, planificate și în desfășurare;
— afirmarea dreptului „comitetului special” al Parlamentului de a avea acces la
informații confidențiale referitoare la PESC și PSAC. Acest drept are la bază un
acord interinstituțional din 2002;
— Organizarea de schimburi de vederi cu șefii de misiune, șefii de delegații și alți
înalți funcționari ai UE în timpul reuniunilor comisiilor și al audierilor comisiilor
Parlamentului, inclusiv schimburi de opinii în cadrul Comisiei pentru afaceri externe
(AFET) cu șefii de delegații ale UE sau RSUE nou-numiți pe care Parlamentul îi
consideră importanți din punct de vedere strategic, înainte de a-și prelua funcțiile;
— mandatarea Înaltului Reprezentant să se prezinte în fața Parlamentului, cel puțin
de două ori pe an, pentru a informa despre situația actuală a PESC/PSAC și pentru
a răspunde la întrebări.
Pe lângă acest dialog politic, Parlamentul își exercită autoritatea prin procedura
bugetară. Fiind una dintre componentele autorității bugetare a UE, Parlamentul trebuie
să aprobe bugetul anual al PESC. Un acord interinstituțional din decembrie 2020 privind
disciplina bugetară stabilește cadrul pentru aprobarea anuală și structura de bază a
bugetului PESC, precum și mecanismele de informare. Parlamentul și Consiliul adoptă
acte legislative care stabilesc cadrul pentru finanțarea cooperării internaționale și a
ajutorului UE, pe baza unei propuneri a Comisiei.
Parlamentul examinează periodic operațiunile SEAE și îi oferă sugestii privind
chestiunile structurale, acoperind aspecte precum echilibrul geografic și de gen la
nivelul personalului său, dar și interacțiunea sa cu alte instituții ale UE și cu serviciile
diplomatice ale statelor membre. Parlamentul poartă, de asemenea, discuții periodice
cu Înaltul Reprezentant și cu reprezentanții speciali ai UE (RSUE) numiți pentru anumite
regiuni sau chestiuni.

Parlamentul are, de asemenea, un rol în monitorizarea negocierii și a implementării
acordurilor internaționale. Pentru a putea încheia astfel de acorduri, Consiliul are
nevoie de aprobarea Parlamentului (pentru detalii , a se vedea 5.2.1, 5.2.3).
STRUCTURILE INTERNE ALE PARLAMENTULUI IMPLICATE ÎN PESC

O mare parte a activității Parlamentului în domeniul PESC se desfășoară în comisii
de specialitate, îndeosebi în Comisia AFET și în cele două subcomisii ale sale
(pentru Securitate și apărare/SEDE și pentru Drepturile omului/DROI). Activitatea lor
este completată de Comisia pentru comerț internațional (INTA) și de Comisia pentru
dezvoltare (DEVE). Aceste comisii influențează PESC prin rapoartele și avizele pe care
le emit, prin furnizarea de recomandări, prin schimbul de opinii cu omologii din țările
terțe în timpul misiunilor și prin intermediul democrației parlamentare. Ele fac periodic
schimb de opinii cu reprezentanți ai organizațiilor multilaterale globale și regionale
(inclusiv ai Organizației Națiunilor Unite), ai altor instituții ale UE, ai președințiilor
Consiliului și ai parlamentelor naționale ale statelor membre.
Activitățile legate de PESC se desfășoară, de asemenea, în delegațiile parlamentare,
care au rolul de a menține și dezvolta contactele internaționale ale Parlamentului
(în special prin cooperarea interparlamentară), de a promova valorile fundamentale
ale Uniunii, inclusiv libertatea, democrația, drepturile omului, libertățile fundamentale
și statul de drept. În prezent, există 45 de delegații interparlamentare permanente,
inclusiv comisii parlamentare mixte (CPM), comisii parlamentare de cooperare (CPC),
alte delegații parlamentare, adunări parlamentare paritare și delegații la adunări
multilaterale.
IMPACTUL PARLAMENTULUI EUROPEAN ASUPRA PESC

Implicarea Parlamentului în PESC contribuie la consolidarea responsabilității
democratice a acestei politici. Parlamentul a sprijinit în mod ferm peisajul instituțional
post-Lisabona, promovând un rol mai mare pentru SEAE, pentru delegațiile UE și
pentru RSUE, precum și o politică mai coerentă și o PESC mai eficace, inclusiv
sancțiuni. Parlamentul a insistat pentru o mai mare coerență între instrumentele politice
și financiare ale UE pentru politicile externe, în scopul de a evita dublarea eforturilor
și ineficacitatea.
Parlamentul este consultat cu privire la PESC, exercită controlul asupra acesteia și
oferă contribuții strategice în materie de politici. Implicarea sa se axează pe dezbateri
periodice pe teme esențiale de politică externă cu VP/ÎR în sesiunea plenară sau în
cadrul Comisiei AFET, în special pe raportul anual privind punerea în aplicare a PESC.
În rezoluția sa anuală referitoare la punerea în aplicare a PESC în 2022, adoptată
la 18 ianuarie 2023, Parlamentul a subliniat „bulversarea zguduitoare a peisajului
geopolitic produsă de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”, pe lângă
alte probleme internaționale, cum ar fi creșterea continuă a autoritarismului la nivel
mondial, intensificarea cooperării chino-ruse, politica externă dură a Chinei, urgența
climatică și impactul pandemiei de COVID-19. Aceste provocări au condus la un „apel
la o punere în aplicare mai rapidă a conceptului de autonomie strategică, solidaritate și
renaștere geopolitică a UE”. Parlamentul a sprijinit impunerea de sancțiuni europene
(măsuri restrictive) împotriva Rusiei și a cerut Consiliului să impună sancțiuni țărilor
care permit invadarea Ucrainei de către Rusia.

Este important de remarcat faptul că cea mai recentă rezoluție anuală a Parlamentului
din 2023 referitoare la punerea în aplicare a PSAC (pentru detalii 5.1.2) și rezoluția
anuală referitoare la drepturile omului și democrația în lume (pentru detalii 5.4.1)
prezintă poziții suplimentare în domeniile lor respective.
În cea mai recentă exprimare a orientărilor politice cu privire la cadrul instituțional al UE
pentru acțiune externă, Parlamentul a recomandat, în rezoluția sa din 15 martie 2023
referitoare la funcționarea SEAE și consolidarea rolului UE în lume, ca Consiliul,
Comisia și VP/ÎR „să ia măsuri eficace pentru a îmbunătăți coordonarea și integrarea
politicii externe a UE și a dimensiunii externe a politicilor interne ale UE. A solicitat,
de asemenea, „să consolideze structura de coordonare strategică alcătuită din toți
comisarii relevanți, VP/ÎR și serviciile Comisiei și ale SEAE pentru a asigura coerența,
sinergia, transparența și responsabilitatea acțiunii externe a UE”. De asemenea,
Parlamentul a pledat pentru revizuiri semnificative atât ale Deciziei Consiliului din 2010
de înființare a SEAE, cât și ale Declarației VP/ÎR din 2010 privind responsabilitatea
politică. Parlamentul a recomandat în mod repetat utilizarea deplină a votului cu
majoritate calificată pentru anumite domenii de politică externă, cum ar fi regimul
mondial de sancțiuni al UE în materie de drepturi ale omului, cu excepția creării de
misiuni sau operații militare cu mandat executiv, și a pledat între timp pentru recurgerea
la abținerea constructivă în conformitate cu articolul 31 alineatul (1) din TUE.
În plus, a solicitat furnizarea eficace de asistență externă sub marca „Echipa Europa”,
instituită ca răspuns la consecințele globale ale pandemiei de COVID-19, compusă
din instituțiile UE și agențiile și băncile de finanțare externă ale statelor membre și
europene.
CADRUL STRATEGIC AL POLITICII EXTERNE A UE ȘI

PARLAMENTUL EUROPEAN
Înalta Reprezentantă a prezentat Strategia globală pentru politica externă și de
securitate a Uniunii Europene Consiliului European la 28 iunie 2016. Punând accentul
pe securitate, pe ambiția sa de autonomie strategică și pe abordarea principială, dar
pragmatică, a mediului european, Strategia globală a UE indică o schimbare importantă
de filozofie comparativ cu Strategia europeană de securitate din 2003. Împreună cu
statele membre, parlamentele naționale, experți și publicul larg, Parlamentul European
a fost implicat în procesul de consultare pentru strategia globală.
Aspectele de securitate și apărare ale Strategiei globale a UE au fost completate
în mod substanțial de Busola strategică a UE aprobată de Consiliul European la
24-25 martie 2022. Ca urmare a provocării strategice la adresa securității europene și
a stabilității globale pe care o reprezintă invadarea Ucrainei de către Rusia, UE trecut
recent printr-o schimbare de paradigmă și a lansat o serie de noi inițiative privind PSAC
și industria apărării (pentru detalii 5.1.2).
În plus, pentru a oferi o opțiune sustenabilă pentru investițiile în infrastructură la
nivel mondial și pentru a răspunde provocării geopolitice reprezentate de modelul
de investiții și de guvernanță al Chinei, UE a elaborat în 2021 o strategie „Global
Gateway”. Această inițiativă urmărește să mobilizeze până la 300 miliarde EUR sub
formă de investiții publice și private în diferite sectoare ale conectivității din întreaga
lume, promovând în același timp valorile UE și un cadru de reglementare la nivel
mondial. Parlamentul a subliniat, de asemenea, „centralitatea geopolitică” a abordării
„Global Gateway” în materie de conectivitate în recenta sa rezoluție referitoare la

punerea în aplicare a PESC în 2022. Această inițiativă se bazează parțial pe fonduri
din instrumentul „Europa globală” al bugetului UE (cunoscut și sub denumirea de
Instrumentul de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare și cooperare internațională –
IVCDCI), în valoare de aproximativ 80 de miliarde EUR în perioada 2021-2027.
Pentru mai multe informații pe această temă, vă rugăm să consultați site-ul Comisiei
pentru afaceri externe (AFET).
Michal Malovec
10/2023

5.1.2. POLITICA DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Politica de securitate și apărare comună (PSAC) face parte integrantă din politica
externă și de securitate comună (PESC) a Uniunii. PSAC reprezintă principalul cadru
de politică prin care statele membre pot dezvolta o cultură strategică europeană a
securității și apărării, pot aborda conflictele și crizele împreună, pot proteja Uniunea
și cetățenii săi și pot consolida pacea și securitatea internațională. Ca urmare a
contextului geopolitic tensionat, PSAC este una dintre politicile cu cea mai rapidă
dezvoltare din ultimii 10 ani. Începând cu 24 februarie 2022, războiul de agresiune
al Rusiei împotriva Ucrainei a implicat o resetare geopolitică pentru Europa și a dat
un nou impuls pentru ceea ce ar trebui să devină o uniune a apărării a UE.
TEMEI JURIDIC
PSAC este descrisă în Tratatul de la Lisabona, cunoscut și sub denumirea de Tratatul
privind Uniunea Europeană (TUE), care a intrat în vigoare în 2009.
Mai precis, funcționarea PSAC este explicată în titlul V (Dispoziții generale privind
acțiunea externă a Uniunii și dispoziții speciale privind politica externă și de securitate
comună), capitolul 2 (Dispoziții speciale privind politica externă și de securitate
comună) și secțiunea 2 (Dispoziții privind politica de securitate și apărare comună) din
Tratatul de la Lisabona. Secțiunea 2 cuprinde cinci articole: Articolele 42-46.
Rolul Parlamentului European în cadrul PESC și PSAC este definit în titlul V capitolul 2
secțiunea 1 (Dispoziții comune) și la articolul 36, iar modalitățile de finanțare pentru
ambele politici sunt prevăzute la articolul 41.
PSAC este descrisă mai pe îndelete în amendamente la Tratatul de la Lisabona, în
principal următoarele protocoale: nr. 1 (privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea
Europeană), nr. 10 (privind cooperarea structurată permanentă stabilită prin articolul 42
din Tratatul privind Uniunea Europeană) și nr. 11 (privind articolul 42 din Tratatul privind
Uniunea Europeană), precum și în declarațiile 13 și 14 (Declarații cu privire la politica
externă și de securitate comună).
ORGANIZARE
Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, care
acționează și în calitate de vicepreședinte al Comisiei Europene (VP/ÎR), ocupă rolul
instituțional central. Din decembrie 2019, Joseph Borrell este VP/ÎR. El prezidează
Consiliul Afaceri Externe în configurația miniștrilor apărării, care reprezintă organismul
decizional pentru PSAC. Este responsabil cu prezentarea propunerilor privind PSAC
către statele membre. VP/ÎR este șeful Serviciului European de Acțiune Externă
(SEAE) și directorul Agenției Europene de Apărare (AEA).
Consiliul European și Consiliul Uniunii Europene iau decizii referitoare la PSAC în
unanimitate (articolul 42 din TUE). Printre excepțiile notabile se numără deciziile
referitoare la AEA (articolul 45 din TUE) și la cooperarea structurată permanentă
(PESCO, articolul 46 din TUE), în cazul cărora se aplică votul cu majoritate calificată.
Tratatul de la Lisabona a introdus o politică europeană în materie de capabilități și
armament [articolul 42 alineatul (3) din TUE] și a stabilit că AEA și Comisia colaborează

când este necesar [articolul 45 alineatul (2) din TUE], în special în ceea ce privește
politicile UE în domeniul cercetării, al industriei și al spațiului.
În plus, articolul 21 din TUE a reamintit că multilateralismul se află în centrul acțiunii
externe a UE. În consecință, partenerii UE pot participa la misiunile și operațiunile
PSAC. UE se angajează să consolideze coordonarea și cooperarea în diferite cadre
multilaterale, în special cu Organizația Națiunilor Unite și cu Organizația Tratatului
Atlanticului de Nord (NATO), dar și cu alte organisme regionale, cum ar fi Uniunea
Africană.
EVOLUȚIE
De la Tratatul de la Lisabona, PSAC a evoluat semnificativ, atât din punct de vedere
politic, cât și instituțional.
În iunie 2016, VP/ÎR Federica Mogherini a prezentat Consiliului European „Strategia
globală pentru politica externă și de securitate a UE” (SGUE), un document care
descrie strategia pentru PSAC. Au fost identificate cinci priorități: securitatea Uniunii;
reziliența statelor și societăților în vecinătatea de est și de sud a UE; elaborarea unei
abordări integrate a conflictelor; sistemele regionale de cooperare; guvernarea globală
pentru secolul XXI. Implementarea SGUE ar trebui reanalizată anual, în consultare cu
Consiliul, Comisia și Parlamentul.
În noiembrie 2016, VP/ÎR a prezentat, de asemenea, Consiliului un „plan de
implementare privind securitatea și apărarea”, pentru a operaționaliza viziunea SGUE.
Planul cuprindea 13 propuneri, inclusiv un proces anual coordonat de revizuire privind
apărarea (CARD) și un nou mecanism unic PESCO pentru statele membre care doresc
să își asume angajamente suplimentare în materie de securitate și apărare.
În paralel, dna Mogherini a prezentat statelor membre planul de acțiune european în
domeniul apărării, cele mai importante propuneri fiind legate de înființarea unui Fond
european de apărare (FEA), axat pe cercetarea militară și dezvoltarea capabilităților.
Măsurile respective au fost puse în aplicare în ultimii ani.
În iunie 2021, UE a lansat un proces de reflecție privind viitorul securității și apărării
europene. Acest proces a condus la crearea Busolei strategice pentru securitate și
apărare, un document de politică care stabilește strategia de securitate și apărare
a UE pentru următorii 5-10 ani. Busola strategică oferă un cadru de acțiune pentru
dezvoltarea unei viziuni comune în domeniul securității și apărării. Documentul a
fost elaborat în trei etape: o analiză a amenințărilor, un dialog strategic structurat
și continuarea dezvoltării și revizuirii înainte de adoptare. Principalul său obiectiv
este de a oferi orientări politice pentru punerea în aplicare a „autonomiei strategice”
a UE în patru domenii importante: gestionarea crizelor, reziliența, capabilitățile și
parteneriatele. Procesul este conceput pentru a răspunde nevoii tot mai mari ca UE să
poată acționa ca furnizor de securitate. VP/ÎR Borrell a prezentat versiunea inițială a
documentului în cadrul unei sesiuni comune a miniștrilor afacerilor externe și apărării
din UE în noiembrie 2021.
Totuși, în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei (care a început
la 24 februarie 2022), documentul a trebuit să fie modificat semnificativ pentru a ține
seama de destabilizarea ordinii europene în materie de securitate și de schimbarea
ulterioară a poziției, ambițiilor și instrumentelor UE în domeniul apărării. La 24 și

25 martie 2022, în timpul Președinției franceze a Consiliului, Consiliul European a
aprobat versiunea finală a Busolei strategice.
Ca urmare a războiului, Danemarca și-a eliminat opțiunea de neparticipare în ceea ce
privește politica de apărare a UE, pe care a obținut-o în 1992. Danezii au convenit să
se alăture PSAC prin intermediul unui referendum organizat la 1 iunie 2022 (cu un vot
favorabil în proporție de 66,9 %). Prin urmare, toate cele 27 de state membre contribuie
în prezent la PSAC.
Misiunile și operațiunile de gestionare a crizelor sunt expresia cea mai vizibilă și mai
tangibilă a PSAC. Busola strategică abordează lacunele SGUE în ceea ce privește
instrumentele și instituțiile de gestionare a crizelor, de exemplu prin crearea unei noi
capacități de desfășurare rapidă a UE. În raportul din 2021 referitor la aplicarea PSAC,
Parlamentul și-a exprimat sprijinul pentru „forța de intervenție rapidă” propusă. Busola
strategică urmărește, de asemenea, să ofere scopuri și obiective coerente pentru alte
inițiative și procese relevante (cum ar fi PESCO, FEA și CARD).
Deși Parlamentul nu a avut un rol direct în instituirea Busolei strategice, trebuie să fie
informat în mod regulat cu privire la gradul de implementare și să i se ofere posibilitatea
de a-și exprima opiniile despre proces, în special în timpul sesiunilor de informare
adresate Subcomisiei pentru securitate și apărare (SEDE). Prin propriile sale rapoarte
anuale referitoare la PSAC, Subcomisia SEDE își asumă un rol consultativ de facto în
legătură cu PSAC.
SETUL DE INSTRUMENTE AL PSAC

Începând din 2016, PSAC a înregistrat o serie de succese, inclusiv lansarea PESCO;
o structură permanentă de comandă și control pentru planificarea și conducerea
misiunilor militare neexecutive; FEA; Pactul privind PSAC civilă; o revizuire strategică
a dimensiunii civile a PSAC; precum și un instrument european pentru pace (IEP) în
afara bugetului.
Primul raport CARD a fost prezentat miniștrilor apărării din UE în noiembrie 2020, AEA
asigurând activitatea de redactare. Acesta a identificat 55 de oportunități de colaborare
la nivelul întregului spectru de capabilități.
În decembrie 2020, Consiliul a ajuns la un acord politic provizoriu cu reprezentanții
Parlamentului cu privire la un regulament de instituire a FEA, în contextul cadrului
financiar multianual (CFM) pentru perioada 2021-2027. Bugetul alocat pentru 7 ani
este de 8 miliarde EUR. FEA va stimula cooperarea în cadrul industriei europene de
apărare. La 30 iunie 2022, Comisia a lansat primele cereri de propuneri pentru fond.
Prin Instrumentul european pentru pace (IEP), un instrument extrabugetar, UE va
finanța costurile comune ale misiunilor și operațiunilor militare ale PSAC, îmbunătățind
astfel repartizarea sarcinilor între statele membre. IEP poate fi utilizat, de asemenea,
pentru a finanța furnizarea de instruire și de echipamente militare (inclusiv echipamente
letale) pentru sectoarele securității și apărării din țările partenere ale UE. Consolidând
capacitățile operațiunilor de sprijinire a păcii, precum și capacitățile țărilor din afara
UE și ale organizațiilor partenere în chestiuni militare și de apărare, UE va ameliora
eficacitatea acțiunii sale externe. Până în luna martie 2023, UE furnizase Ucrainei
asistență militară în valoare de aproximativ 3,6 miliarde EUR prin intermediul IEP pentru
a contribui la respingerea invaziei ruse. Bugetul inițial al instrumentului, de 5 miliarde

EUR pentru perioada 2021-2027, a fost majorat cu 2 miliarde EUR în 2023 (cu
posibilitatea unei creșteri suplimentare de 3,5 miliarde EUR, dacă este necesar).
La 19 iulie 2022, Comisia a prezentat o propunere de regulament de instituire a Actului
privind consolidarea industriei europene de apărare prin achiziții publice în comun
(EDIRPA), după ce a primit un mandat în acest sens în cadrul reuniunii la nivel înalt
de la Versailles din martie 2022. EDIRPA este un instrument de achiziții publice în
comun pe termen scurt în domeniul apărării, în valoare de 500 de milioane EUR. Acesta
urmărește să abordeze cele mai urgente și critice lacune în materie de capabilități
de apărare și să stimuleze statele membre să achiziționeze în comun produse
din domeniul apărării. În urma negocierilor interinstituționale, Parlamentul a adoptat
regulamentul în plen la 12 septembrie 2023. La 3 mai 2023, Comisia a prezentat o
propunere de act pentru a sprijini producția de muniții, care urmărește să aprovizioneze
Ucraina cu muniție, să amplifice achizițiile publice comune și să mărească capacitatea
de producție. După scurte negocieri interinstituționale, Parlamentul a adoptat actul la
13 iulie 2023. În plus, Comisia va propune un regulament privind Programul european
de investiții în domeniul apărării (EDIP), pe fundamentul căruia se vor derula viitoarele
proiecte comune de dezvoltare și achiziții publice de mare interes comun pentru
securitatea statelor membre și a Uniunii.
MISIUNI ȘI OPERAȚIUNI DIN CADRUL PSAC

Începând cu 2003 și cu prima intervenție în Balcanii de Vest, UE a lansat și a
desfășurat 37 de operațiuni și misiuni pe trei continente. În octombrie 2023 erau în
curs 22 de misiuni și operațiuni PSAC (12 misiuni civile și 9 operațiuni militare, inclusiv 2
în domeniul maritim). În prezent, aproximativ 4 000 de membri ai personalului militar
și civil al UE sunt desfășurați în străinătate. Deciziile UE de a desfășura misiuni sau
operațiuni sunt luate în mod normal la cererea țării partenere și/sau pe baza unei
rezoluții a Consiliului de Securitate al ONU.
ROLUL PARLAMENTULUI EUROPEAN

Parlamentul European sprijină integrarea și cooperarea în domeniul apărării la nivelul
UE. Parlamentul supervizează PSAC și poate lua inițiativa de a se adresa VP/ÎR și
Consiliului (articolul 36 din TUE). Își exercită, de asemenea, controlul asupra bugetului
PSAC (articolul 41 din TUE). De două ori pe an, Parlamentul organizează dezbateri
despre implementarea PESC și a PSAC și adoptă rapoarte: unul privind progresele
înregistrate în domeniul PESC, redactat de Comisia pentru afaceri externe, și unul
privind progresele înregistrate în domeniul PSAC, redactat de Subcomisia SEDE.
Raportul anual pe 2022 referitor la punerea în aplicare a PSAC a fost adoptat în
sesiunea plenară a Parlamentului în ianuarie 2023. Acesta se axează pe consolidarea
sprijinului UE pentru Ucraina; necesitatea punerii în aplicare corespunzătoare a Busolei
strategice; importanța coordonării investițiilor și a creșterii oportunităților de finanțare
pentru industria europeană de apărare; consolidarea capabilităților de securitate și
apărare ale UE, în special prin intermediul IEP; consolidarea complementarității cu
NATO, asigurând în același timp autonomia strategică europeană; îmbunătățirea
rezilienței în contextul războaielor hibride; și adoptarea unui proces decizional mai
flexibil. În acest raport UE și statelor membre li se cere în primul rând „să își intensifice
și să își accelereze eforturile pentru a furniza Ucrainei ajutorul și echipamentele
financiare, umanitare și militare necesare, inclusiv echipamente letale și, în special,

arme grele” și este ridicată în slăvi crearea misiunii UE de asistență militară pentru
Ucraina. În plus, Parlamentul reamintește că Busola strategică trebuie să fie un „proces
dinamic”, care ar trebui să ajute UE să își consolideze autonomia strategică. În
plus, Parlamentul regretă foarte mult că „nu este în măsură să exercite un control
adecvat asupra proiectelor PESCO”. Prin urmare, solicită UE să „consolideze controlul
exercitat de Parlament asupra PSAC”. Raportul anual subliniază, de asemenea,
disponibilitatea Parlamentului de a se implica mai mult în procesul decizional privind
PSAC și politica industrială de apărare, „în special în ceea ce privește punerea în
aplicare a Busolei strategice, a FEA, a EDIRPA, a EDIP, a IEP și a diferitelor politici”.
În acest sens, recomandă, printre altele, crearea unui „veritabil Consiliu al Apărării”,
utilizând evaluarea „la jumătatea perioadei a FEA și a viitoarelor negocieri privind
EDIRPA pentru a realiza în practică o serie de drepturi de control parlamentar eficiente”
și o clarificare a „dreptului Parlamentului privind informațiile și a dreptului său de acces
la acestea, conform articolului 36 din TUE”. Începând cu 2012, pe baza Protocolului
nr. 1 la Tratatul de la Lisabona, Parlamentul European și parlamentele naționale
ale statelor membre organizează anual două conferințe interparlamentare pentru a
dezbate chestiuni legate de PESC.
În general, tratatul permite Parlamentului să joace un rol deplin în dezvoltarea
PSAC, transformându-l astfel într-un partener în modelarea relațiilor externe ale UE
și în abordarea provocărilor în materie de securitate. Pentru a-și îndeplini acest
rol, Parlamentul organizează periodic deliberări, audieri și ateliere consacrate unor
teme cum ar fi desfășurările civile și militare în cadrul PSAC, crizele internaționale
cu implicații în domeniul securității și apărării, cadrele multilaterale pentru probleme
legate de securitate, aspecte legate de controlul armamentelor și de neproliferare,
combaterea terorismului și a crimei organizate, bunele practici pentru creșterea
eficacității securității și apărării, precum și evoluțiile juridice și instituționale ale UE în
aceste domenii.
Ca urmare a declarației VP/ÎR din 2010 referitoare la răspunderea politică, Parlamentul
participă la reuniunile comune de consultare, organizate regulat pentru a face schimb
de informații cu Consiliul, SEAE și Comisia.
În plus, Parlamentul pune întrebări și face propuneri orale Serviciului European de
Acțiune Externă (SEAE) cu privire la PSAC, în special în timpul reuniunilor Subcomisiei
SEDE.
Oliver Krentz
10/2023

5.2. RELAȚIILE COMERCIALE EXTERNE

5.2.1. UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI
PARTENERII SĂI COMERCIALI
De-a lungul anilor, UE s-a îndepărtat de producția de produse cu valoare mică

și cu utilizare intensivă a forței de muncă, pentru a se specializa în bunuri de
valoare ridicată și de marcă. Datorită economiei sale deschise, comerțul este
esențial pentru UE. Uniunea negociază o serie de acorduri de liber schimb (ALS)
pentru a depăși obstacolele din calea comerțului și pentru a crea condiții echitabile
pentru întreprinderile sale. UE este, de asemenea, unul dintre fondatorii Organizației
Mondiale a Comerțului (OMC) și un actor major în cadrul acesteia.
TEMEI JURIDIC
La articolul 207 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene se prevede că
politica comercială comună este un domeniu ce ține de competența exclusivă a Uniunii
Europene.
POZIȚIA CENTRALĂ A UE
UE, China și Statele Unite ale Americii sunt cele mai mari economii din lume, UE și
China generând fiecare aproximativ 17 % din produsul intern brut (PIB) la nivel mondial
în 2022, procentul pentru Statele Unite fiind de aproximativ 25 %. Datorită PIB-ului
său de aproximativ 16,6 mii de miliarde EUR și deschiderii pieței sale, UE a jucat
un rol central în modelarea sistemului comercial mondial, printre altele, prin sprijinul
acordat OMC. Deschiderea economică a adus avantaje semnificative pentru UE, dat
fiind că peste 30 de milioane de locuri de muncă din UE depind de comerțul extern
și că se preconizează că creșterea economică mondială va fi generată în principal în
afara Europei. Noii actori economici și inovarea tehnologică, în special digitalizarea,
au modificat structura și modelele comerțului internațional. Economia globală de azi
este foarte integrată, iar lanțurile de aprovizionare mondiale au înlocuit în mare măsură
comerțul tradițional cu produse finite.
Deși criza financiară mondială din 2009 a avut un impact negativ asupra performanței
economice a UE, aceasta a reușit să își mențină o poziție relativ puternică în comerțul
cu mărfuri, întărindu-și totodată rolul de lider în comerțul cu servicii. Pandemia de
COVID-19 a încetinit creșterea economică și comerțul în toată lumea și a generat
discuții cu privire la relocarea industriilor înapoi în Europa (denumită „relocalizare”).
Relocalizarea va fi probabil aplicată selectiv în sectoare critice, în timp ce lanțurile
de aprovizionare mondiale se confruntă cu un anumit grad de fragmentare din cauza
furnizorilor, din ce în ce mai des diferiți, de bunuri și servicii, ceea ce, în unele cazuri,
face a aceste lanțuri să fie și mai lungi.
ROLUL COMISIEI EUROPENE ȘI AL PARLAMENTULUI EUROPEAN

Comerțul internațional a fost unul dintre primele sectoare în care statele membre au
convenit să își delege suveranitatea. Prin urmare, ele au împuternicit Comisia să
se ocupe de chestiunile legate de comerț, inclusiv de negocierea, în numele lor, a
acordurilor comerciale internaționale. Cu alte cuvinte, UE, acționând ca entitate unică,
negociază atât acordurile comerciale bilaterale, cât și pe cele multilaterale, în numele

tuturor statelor sale membre. Așa cum arată datele în acest sens din sistemul OMC
de soluționare a litigiilor, UE a reușit să își apere propriile interese în litigiile comerciale
internaționale. UE a folosit instrumentele comerțului internațional și pentru a-și promova
valorile și politicile și a încercat să-și extindă propriile practici de reglementare în restul
lumii. UE a favorizat întotdeauna un sistem comercial internațional deschis și echitabil.
Tratatul de la Lisabona a consolidat rolul Parlamentului, transformându-l în colegiuitor,
egalul Consiliului, în chestiunile privind comerțul și investițiile. Tratatul i-a conferit
totodată Parlamentului un rol mai activ în negocierea și ratificarea acordurilor
comerciale internaționale, aprobarea sa fiind în prezent obligatorie. Totuși, unele
aspecte ale politicii comerciale țin în continuare de competența statelor membre. La
16 mai 2017, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a publicat un aviz în care
a oferit clarificări cu privire la repartizarea competențelor naționale și ale UE.
POLITICA COMERCIALĂ ȘI ORIENTAREA ÎN ACEST DOMENIU

Atunci când negocierile multilaterale din cadrul OMC cu privire la Agenda de dezvoltare
de la Doha au stagnat în primul deceniu al secolului al XXI-lea, UE a trebuit să găsească
modalități alternative de a garanta un acces mai bun la piețele țărilor din afara UE.
În acest scop au fost introduse ALS cuprinzătoare de nouă generație, care merg mai
departe de reducerile tarifare și de comerțul cu mărfuri. Primul astfel de ALS de „nouă
generație” a fost încheiat cu Coreea de Sud și, în urma ratificării de către Parlament, a
intrat oficial în vigoare în decembrie 2015. Acordul comercial multilateral încheiat între
UE și Peru, Columbia și mai târziu Ecuador (începând din 2016), aflat în vigoare din
2013, Acordul de asociere cu statele din America Centrală, al cărui pilon comercial se
aplică provizoriu din 2013 (cu Honduras, Nicaragua, Panama, Costa Rica, El Salvador
și Guatemala), Acordul economic și comercial cuprinzător UE-Canada (CETA), care
se aplică provizoriu din septembrie 2017, ALS UE-Singapore, aflat în vigoare de la
sfârșitul anului 2019, și ALS UE-Vietnam, aflat în vigoare de la mijlocul anului 2020,
reprezintă dovezi ale acestei noi politici. Un acord de parteneriat economic cu Japonia
a intrat în vigoare la 1 februarie 2019.
De când au fost suspendate negocierile cu Statele Unite privind Parteneriatul
transatlantic pentru comerț și investiții (TTIP) în 2016, UE s-a concentrat asupra
unor acorduri cu Statele Unite în domenii specifice, cum ar fi tarifele pentru bunurile
industriale sau evaluarea conformității. În 2019 s-au încheiat negocierile privind un
acord comercial cu membrii fondatori ai Mercosur, iar proiectul de acord urmează să fie
ratificat. Proiectul de acord pentru un acord comercial cuprinzător și ambițios cu Noua
Zeelandă a fost semnat de Consiliu la 9 iulie 2023 și așteaptă aprobarea Parlamentului
European în vederea ratificării. UE a inițiat negocieri pentru ALS și cu Indonezia,
Tunisia, Filipine și Australia. În 2021 au fost relansate negocierile cu India, iar în 2023
cele cu Thailanda; negocierile cu Malaysia vor fi reluate de îndată ce condițiile vor fi
favorabile.
Strategia „Comerț pentru toți” din 2015 a urmărit o politică comercială a UE care
să reconcilieze promovarea creșterii economice, a ocupării forței de muncă și a
investițiilor cu urmărirea comerțului echitabil în ceea ce privește respectarea drepturilor
omului și a mediului. A solicitat, de asemenea, revitalizarea și reformarea OMC. În
februarie 2021, Comisia și-a prezentat raportul privind revizuirea politicii comerciale
(Trade Policy Review - TPR), intitulat „O politică comercială deschisă, durabilă și
fermă”, care își propune să stabilească calea de urmat pentru politica comercială
până în 2030. TPR este succesorul strategiei din 2015, „Comerț pentru toți”, și

reflectă schimbările geopolitice care au avut loc de atunci, prin introducerea unor
termeni precum „asertivitate” și „reziliență” în vocabularul comercial, pe lângă noțiunile
bine-cunoscute de „echitate” și „sustenabilitate”. Prin TPR se urmărește ca politica
comercială să răspundă încercărilor actuale și să faciliteze tranziția verde și tranziția
digitală prin „autonomia strategică deschisă”.
PRINCIPALII PARTENERI COMERCIALI AI UE

Europa este cel mai mare exportator de produse finite și servicii. În 2022, Statele
Unite au fost prima destinație pentru mărfurile din UE, cu o cotă de 20 % din totalul
exporturilor, urmate de Regatul Unit (13 %) pe poziția a doua, depășind China, cu o
cotă de 9 % din totalul exporturilor UE. În 2022, alți parteneri comerciali importanți
în comerțul cu mărfuri, în ordine descrescătoare, au fost Elveția (7 %), Turcia (4 %),
Japonia și Norvegia (3 % fiecare), Coreea de Sud (2,5 %), Rusia și Mexic.
În ceea ce privește comerțul cu servicii, în 2021, Statele Unite ale Americii au fost
principalul partener comercial al UE, urmate de Regatul Unit și Elveția.
Pandemia de COVID-19 a redus semnificativ comerțul internațional cu mărfuri în 2020
și 2021, inclusiv schimburile comerciale ale UE cu principalii săi parteneri comerciali.
Războiul nejustificat și neprovocat al Rusiei împotriva Ucrainei a afectat piețele energiei
și alimentelor. Țările UE coordonează îndeaproape acțiuni de combatere a creșterii
prețurilor și a deficitelor în materie de aprovizionare.
INVESTIȚIILE
UE este cel mai mare investitor mondial și un important beneficiar al investițiilor străine
directe (ISD) din alte țări. Intrarea în vigoare în 2009 a Tratatului de la Lisabona a extins
și mai mult competențele exclusive ale UE în domeniul comerțului internațional, care
cuprind în prezent și ISD. Pentru a clarifica domeniul de aplicare exact al competențelor
sale în materie de investiții, Comisia i-a solicitat CJUE un aviz privind ALS UE-
Singapore. Avizul din 2017 al CJUE a confirmat că majoritatea aspectelor legate de
ISD țin de competența UE, cu câteva excepții, în special soluționarea litigiilor[1].
Ponderea ISD mondiale în 2021 (în miliarde USD și % din total)
Stoc de investiții Stoc de investiții

străine directe directe în străinătate
La nivel mondial,
47 079,311 (100 %) 42 667,167 (100 %)
în miliarde USD
UE 12 098,672(25,7 %) 13 993,717(32,8 %)
Statele Unite ale Americii 13 056,382 (27,73 %) 9 765,936 (22,9 %)
China 3 633,317 (7,72 %) 2 785,15 (6,5 %)
Canada 1 442,334 (3,06 %) 2 155,634 (5,05 %)
Japonia 241,125 (0,5 %) 1 935,653 (4,5 %)
Regatul Unit 2 689,966 (5,2 %) 2 376,902 (5,6 %)
[1]UNCTAD, „World Investment Report 2013” (Raportul privind investițiile mondiale pe 2013). Stocul de
investiții directe în străinătate și stocul de investiții străine directe, prezentate în milioane USD, au fost
modificate în acest tabel în miliarde USD, iar cotele au fost calculate după cum urmează: (valoarea pe țară/
valoarea mondială)*100.

Sursa: Calculele Direcției Generale Politici Externe ale Uniunii din Parlamentul
European, pe baza cifrelor Comisiei Europene/Eurostat
UE a încheiat, în principiu, negocierile pentru un acord cuprinzător privind investițiile
(ACI) cu China în decembrie 2020. Acordul urmează să fie ratificat. Acordurile privind
protejarea investițiilor cu Singapore și Vietnam au fost ratificate în 2019 și, respectiv, în
2020. UE a lansat negocieri privind investițiile și cu Myanmar și va examina posibilitatea
de a continua cu astfel de negocieri cu Taiwan și Hong Kong. Se va avea în vedere
posibilitatea de a purta negocieri cu Iran după aderarea acestuia la OMC. În decembrie
2020, UE a încheiat un acord comercial și de cooperare și cu Regatul Unit, acord pe
care Parlamentul l-a aprobat în mai 2021. Acordul dintre UE și Regatul Unit prevede
tarife zero pentru comerțul cu mărfuri și acoperă și investițiile și alte câteva domenii
de politică.
Vizitați pagina Parlamentului European dedicată comerțului și globalizării.
Wolfgang Igler
10/2023

5.2.2. UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI
ORGANIZAȚIA MONDIALĂ A COMERȚULUI
Organizația Mondială a Comerțului (OMC) contribuie, prin activitatea sa, la

menținerea unui sistem comercial internațional reglementat. În ciuda faptului că s-
a ajuns la un impas în cadrul negocierilor comerciale, se explorează în prezent
modalități de modernizare a normelor OMC și de soluționare a noilor provocări
globale. În conformitate cu Tratatul de la Lisabona, Parlamentul își exercită
prerogativele de colegislator, alături de Consiliu, trebuie să aprobe orice modificări
sau noile acorduri ale OMC și joacă un rol important în ceea ce privește controlul
politicii comerciale internaționale.
În primele decenii ale secolului XX, chestiunile comerciale au determinat țările să se

angajeze în relații tot mai complexe, creând nevoia unei platforme care să înlesnească
și să reglementeze negocierile comerciale. Acordul General pentru Tarife și Comerț
(GATT) din 1947 a oferit nu doar o platformă de discuții sub forma unor mese rotunde,
creând o abordare multilaterală a comerțului, ci a instituit, totodată, un sistem de norme
comerciale recunoscute pe plan mondial. Ideea de bază era crearea unor condiții
de concurență echitabile prin „reducerea substanțială a tarifelor și a altor bariere ale
comerțului și eliminarea tratamentului discriminatoriu în comerțul internațional”[1].
Odată cu evoluția comerțului internațional, de la schimbul de bunuri materiale la
schimbul de servicii și idei, GATT a fost transformat și instituționalizat ca Organizația
Mondială a Comerțului (OMC). OMC a fost instituită în 1995, în urma Rundei
Uruguay de negocieri comerciale, și a integrat primele acorduri comerciale, cum ar
fi însuși acordul GATT, Acordul privind agricultura, Acordul privind produsele textile
și confecțiile, precum și alte acorduri generale. Printre acordurile ulterioare cele mai
importante se numără Acordul General privind Comerțul cu Servicii (GATS) și Acordul
privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală (TRIPS). În
februarie 2017, a intrat în vigoare Acordul privind facilitarea comerțului – primul acord
multilateral care a fost finalizat de la data înființării OMC. În 2022, după ce a fost amânat
de două ori din cauza restricțiilor cauzate de pandemia de COVID-19, în cadrul celei
de a 12-a Conferințe ministeriale de la Geneva s-a ajuns la un acord privind subvențiile
pentru pescuit și la o modificare a TRIPS pentru vaccinurile împotriva COVID-19. Cu
toate acestea, pentru a ține pasul cu evoluțiile recente într-un mediu comercial care
se schimbă rapid, numeroși membri, inclusiv UE, consideră că este încă necesară
o reformă fundamentală a OMC, de exemplu în domeniile comerțului și sănătății, al
energiei, al comerțului electronic, al facilitării investițiilor și al subvențiilor industriale.
OMC acționează pentru promovarea comerțului liber, în special prin garantarea faptului
că statele mențin dinamica de eliminare a barierelor din calea comerțului în negocierile
comerciale desfășurate. În prezent, două treimi dintre membrii OMC sunt țări în curs
de dezvoltare, acest lucru însemnând că economiile în tranziție și țările cel mai puțin
dezvoltate au posibilitatea de a utiliza comerțul deschis pentru a-și dinamiza eforturile
de dezvoltare.
[1]Acordul GATT (1947), paragraful introductiv.

MECANISMUL DE SOLUȚIONARE A LITIGIILOR COMERCIALE
Una dintre cele mai importante realizări ale OMC a fost consolidarea Organului său
de soluționare a litigiilor, care are competența de a statua asupra litigiilor comerciale
și de a executa hotărârile luate. Mecanismul de soluționare a litigiilor comerciale are
la bază un sistem de norme predefinite care oferă membrilor OMC, indiferent de
importanța lor politică sau de influența lor economică, posibilitatea de a depune plângeri
privind presupuse încălcări ale normelor OMC și de a solicita compensații. Introducerea
acestui mecanism a condus la scăderea gradului de utilizare a mecanismelor de
apărare unilaterale utilizate anterior de către state și care provocau adesea represalii
din partea statelor vizate, ducând, câteodată, la adevărate războaie comerciale.
Până în prezent, sistemul OMC de soluționare a litigiilor a oferit garanțiile necesare
pentru a asigura faptul că membrii cei mai puternici nu domină asupra celor mai slabi
și a prevăzut norme clare referitoare la măsurile de retorsiune. Cu toate acestea, în
prezent organul de apel nu mai funcționează efectiv, întrucât mandatele membrilor săi
se apropie de sfârșit, iar posturile vacante nu au fost ocupate. Pentru a rezolva această
situație, UE și statele membre, împreună cu alți 25 de membri ai OMC, au lansat
o inițiativă pentru un mecanism alternativ, denumit procedura provizorie multipartită
de arbitraj în apel (MPIA), formată din 10 arbitri care vor audia apelurile formulate în
rapoartele grupului special al OMC în cadrul MPIA.
De la crearea OMC, UE a fost unul dintre principalii utilizatori ai sistemului de
soluționare a litigiilor. În perioada 1995-2022, Uniunea a fost implicată în 203 cazuri de
soluționare a litigiilor, dintre care 110 ca reclamant și 93 ca pârât[2]. În alte 216 cazuri,
aceasta a solicitat să intervină cu statutul de „parte terță”, care permite membrilor
OMC să urmărească litigiile care implică alte părți. UE, care este reprezentată de
Comisia Europeană, a urmărit, de asemenea, în numeroase rânduri, să amelioreze și
să clarifice acordurile OMC, solicitând deliberări din partea grupurilor speciale ale OMC
și a organului său de apel.
Parlamentul European urmărește îndeaproape evoluția litigiilor în care este implicată
UE. Comisia pentru comerț internațional a Parlamentului European își prezintă opiniile
cu privire la litigiile comerciale prin intermediul rapoartelor, al audierilor publice și al
întrebărilor cu solicitare de răspuns oral adresate Comisiei și Consiliului.
RUNDA DE LA DOHA ȘI EVOLUȚII ULTERIOARE

Din 2001, membrii OMC s-au angajat în vaste negocieri comerciale multilaterale,
cunoscute sub denumirea de „Runda de la Doha” sau „Agenda de dezvoltare de la
Doha” (ADD), al cărei scop principal este de a plasa dezvoltarea în centrul sistemului
comercial mondial. Negocierile din cadrul rundei de la Doha urmăresc să confere țărilor
în curs de dezvoltare un rol tot mai important și să consolideze capacitatea acestora de
a beneficia de avantajele comerțului internațional, sprijinindu-le în combaterea sărăciei.
ADD este un program care s-a bazat încă de la început pe principiul unui „angajament
unic”[3] și se află încă în desfășurare.
[2]Date disponibile la 1 octombrie 2023. Site-ul OMC.

[3]Principiul unui „angajament unic” înseamnă, în principal, că „nu există niciun acord în absența unui acord
total”.

Cu toate acestea, negocierile au ajuns la un impas privind anumite aspecte esențiale,
care vizează, în principal, accesul pe piață. Diferențele cele mai importante constau în
pozițiile principalelor țări emergente și cele ale țărilor sau blocurilor industrializate cu
privire la modul în care ar trebui reformat sistemul comercial internațional.
UE a susținut lansarea unei runde ample și ambițioase. Aceasta a fost considerată
cea mai eficientă modalitate de a sprijini toți participanții în realizarea obiectivelor în
domeniul creșterii economice și dezvoltării și de a facilita acceptarea compromisurilor
necesare. Cu toate acestea, negocierile în ansamblul lor nu par să ajungă la o
finalizare reușită în viitorul apropiat, în ciuda tuturor eforturilor depuse de numeroși
participanți (în special de UE). În cadrul celei de a 11-a Conferințe ministeriale din
decembrie 2017, grupuri de membri ai OMC care împărtășesc aceeași viziune au
emis declarații comune cu privire la avansarea discuțiilor privind comerțul electronic,
la dezvoltarea unui cadru multilateral privind facilitarea investițiilor, la lansarea unui
grup de lucru privind microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii (MIMM) și
la avansarea discuțiilor în curs privind reglementarea internă a comerțului cu servicii.
Aceste negocieri plurilaterale privind inițiativa declarației comune sunt deschise tuturor
membrilor OMC.
La 17 iunie 2022, cea de a 12-a Conferință ministerială a OMC a ajuns la un acord
istoric privind încetarea subvențiilor pentru pescuitul nesustenabil, după peste 20 de
ani de negocieri. Acesta este primul acord multilateral axat pe sustenabilitate și primul
nou acord al OMC din 2013 încoace. Acordul este un pas esențial în asigurarea
faptului că subvențiile pentru pescuit urmăresc sustenabilitatea ca obiectiv principal
și nu afectează oceanele și stocurile de pește, deoarece acestea sunt indispensabile
pentru asigurarea mijloacelor de subzistență ale comunităților costiere din întreaga
lume.
În plus, au fost convenite următoarele etape specifice în direcția unei reforme a
OMC, inclusiv restabilirea unui rol de soluționare a litigiilor pe deplin funcțional pentru
organizație. De asemenea, a fost adoptată o declarație ministerială privind răspunsul
OMC la pandemie și pregătirea pentru viitoarele pandemii, împreună cu o derogare
de la anumite obligații în materie de proprietate intelectuală în legătură cu vaccinurile
împotriva COVID-19. Ca răspuns comun la situația alimentară dramatică actuală
cauzată de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, membrii OMC au
convenit să dea dovadă de reținere în ceea ce privește restricțiile la export și să
scutească achizițiile umanitare din cadrul Programului Alimentar Mondial de astfel de
restricții. În cele din urmă, s-a ajuns la un acord privind prelungirea moratoriului privind
taxele vamale pentru comerțul electronic până la următoarea Conferință ministerială
a OMC.
În urma inițiativei UE, majoritatea membrilor și-au reiterat solidaritatea cu Ucraina.
De asemenea, UE a încurajat continuarea cooperării în ceea ce privește
contracararea schimbărilor climatice. Conferința parlamentară privind OMC, organizată
de Parlamentul European în cooperare cu Uniunea Interparlamentară, oferă frecvent
posibilitatea unei participări constructive (mai multe informații cu privire la această
conferință sunt furnizate mai jos). În numeroase ocazii, Parlamentul European a
solicitat reluarea negocierilor, subliniind importanța Rundei de la Doha pentru comerțul
mondial și dezvoltarea economică.
De asemenea, Parlamentul a fost asociat îndeaproape negocierilor în favoarea unor
acorduri mai limitate, de exemplu negocierilor în curs privind comerțul electronic.

Acesta participă la conferințele ministeriale ale OMC, ca parte a delegației UE.
Parlamentul continuă să urmărească evoluțiile din cadrul OMC, în special pregătirea
celei de a 13-a Conferințe ministeriale a OMC (MC 13), care va avea loc în perioada
26-29 februarie 2024 la Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite.
UE ȘI OMC
Până în prezent, UE a jucat un rol central în dezvoltarea sistemului comercial
internațional după cel de-al Doilea Război Mondial. În prezent, UE explorează
posibilitatea modernizării OMC[4].
La fel ca și GATT (și mai târziu OMC), UE a fost concepută inițial pentru a elimina
barierele vamale și a promova comerțul între membrii săi. Piața unică a UE s-a
inspirat, în parte, din principiile și practicile GATT. Uniunea fost întotdeauna unul dintre
principalii promotori ai unui comerț internațional eficient, fondat pe statul de drept. Un
astfel de sistem contribuie la garantarea unui acces echitabil la piețele externe pentru
întreprinderile sale și, astfel, susține creșterea economică, atât cea internă cât și cea
din țările terțe, în special din țările mai puțin dezvoltate.
Politica comercială comună a UE este unul dintre domeniile în care Uniunea dispune
de o competență deplină și exclusivă. Cu alte cuvinte, UE acționează ca actor unic în
cadrul OMC, fiind reprezentată de Comisie și nu de statele membre. Comisia negociază
acordurile comerciale și apără interesele UE în fața Organului de soluționare a litigiilor
al OMC, în numele tuturor celor 27 de state membre. Comisia consultă Consiliul și
Parlamentul și informează periodic aceste instituții cu privire la aspectele puse în
discuție și la strategia adoptată în cadrul negocierilor multilaterale. În conformitate cu
Tratatul de la Lisabona, Consiliul și Parlamentul sunt colegislatori și, prin urmare, au
competențe egale în ceea ce privește chestiunile comerciale internaționale.
Prin intermediul OMC, UE a urmărit, de asemenea, să promoveze un cadru multilateral
pentru negocierile comerciale care să completeze negocierile bilaterale. Totuși, având
în vedere blocajul survenit în cadrul negocierilor aferente Rundei de la Doha și faptul că
alți parteneri comerciali și-au reorientat atenția către acordurile bilaterale, UE a trebuit
să își redefinească parțial strategia de lungă durată și să revină la negocierile bilaterale
și regionale.
Impasul apărut în prezent în negocierile din cadrul OMC este, de asemenea, un semn
că sistemul comercial internațional s-a schimbat în mod considerabil în ultimii 20 de
ani. Acest sistem a evoluat, iar o serie de noi actori – în special țări aflate în tranziție
și țări în curs de dezvoltare – joacă un rol central. Liberalizarea sistemului comercial
internațional a fost benefică pentru unele țări în curs de dezvoltare, care au trecut printr-
o etapă de creștere economică susținută fără precedent. UE este pe deplin conștientă
de această nouă dinamică. În acest context, UE a subliniat faptul că este necesar să
se revizuiască abordarea utilizată în trecut în procesul de negociere și să se încerce
utilizarea unor abordări inovatoare, pentru a ține seama de importanța tot mai mare a
aspectelor legate de reglementare, în raport cu cele ce vizează în mod exclusiv tarifele
vamale. În februarie 2023, UE a propus trei domenii-cheie pentru deliberări specifice[5]
în cadrul MC 13, și anume politica comercială și intervenția statului pentru a sprijini
[4]Comunicat de presă referitor la abordarea cuprinzătoare a Comisiei Europene privind modernizarea

OMC.
[5]A se vedea și Comisia Europeană: https://policy.trade.ec.europa.eu/news/eu-calls-wto-address-current-
policy-challenges-through-focused-deliberation-2023-02-22_en#:~:text=A%20fully%20functioning%20WTO
%20dispute,ambitious%20outcomes%20in%20ongoing%20work.

industriile, comerțul și provocările globale în materie de mediu, precum și comerțul și
incluziunea.
CONFERINȚA PARLAMENTARĂ PRIVIND ORGANIZAȚIA MONDIALĂ

A COMERȚULUI
Conferința parlamentară privind OMC este organizată în comun de Parlamentul
European și de Uniunea Interparlamentară (UIP) și are drept obiectiv consolidarea
democrației la nivel internațional prin introducerea unei dimensiuni parlamentare în
sistemul de cooperare comercială multilaterală.
Prima reuniune formală a parlamentarilor la OMC a avut loc cu ocazia Conferinței
ministeriale OMC de la Seattle, în decembrie 1999. În 2001, Parlamentul și UIP au fost
de acord să-și unească eforturile pentru a sprijini o reuniune parlamentară cu ocazia
Conferinței OMC de la Doha. Această reuniune a pus temelia a ceea ce urma să devină
Conferința parlamentară privind OMC.
Această conferință oferă parlamentarilor din lumea întreagă posibilitatea de a
face schimb de opinii, informații și experiențe referitoare la chestiunile comerciale
internaționale. Participanții urmăresc activitățile OMC, promovează eficacitatea
și echitatea OMC, susțin transparența procedurilor OMC, depun eforturi pentru
ameliorarea dialogului dintre guverne, parlamente și societatea civilă, influențează
orientarea discuțiilor din cadrul OMC și consolidează competența parlamentelor
naționale în ceea ce privește aspectele legate de comerțul internațional.
Conferința parlamentară privind OMC se reunește în timpul conferințelor ministeriale
ale OMC. Cu toate acestea, ca urmare a pandemiei, nu a fost posibilă întâlnirea în
cadrul limitat al celei de a 12-a Conferințe ministeriale, dar se speră că aceasta va fi
posibilă în cadrul viitoarei MC 13.
Wolfgang Igler
10/2023

5.2.3. REGIMURILE COMERCIALE APLICABILE
ȚĂRILOR ÎN CURS DE DEZVOLTARE
Politica de dezvoltare promovată de UE subliniază importanța comerțului și se

concentrează asupra țărilor care au cea mai mare nevoie de ajutor. Sistemul
generalizat de preferințe oferă țărilor în curs de dezvoltare acces preferențial la piața
UE pentru unele categorii de bunuri. Acordurile de parteneriat economic asigură un
tratament comercial preferențial pentru țări din Africa, zona Caraibilor și Pacific, iar
regimul „Totul în afară de arme” este în vigoare pentru țările cel mai puțin dezvoltate.
Aceste sisteme sunt conforme cu normele Organizației Mondiale a Comerțului.
TEMEI JURIDIC
Temeiul juridic al politicii comerciale comune îl constituie articolul 207 din Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). La articolul 188 alineatul (2) din TFUE se
precizează că, în punerea în aplicare a politicii comerciale comune, se aplică procedura
legislativă ordinară, care implică aprobarea Parlamentului.
În temeiul articolului 218 din TFUE, aprobarea Parlamentului este necesară pentru
încheierea de acorduri comerciale internaționale precum acordurile de parteneriat
economic (APE).
UE - COMERȚ ȘI DEZVOLTARE
Comunicarea Comisiei din 2012 intitulată „Comerț, creștere și dezvoltare: Adaptarea
politicii comerciale și de investiții pentru țările care au cel mai mult nevoie de sprijin”[1]
a marcat o schimbare importantă a paradigmei de comerț și dezvoltare a UE. Chiar
dacă a plasat din nou comerțul în centrul strategiilor de dezvoltare, comunicarea a
subliniat că este tot mai necesar să se țină seama de diferențele dintre țările în curs de
dezvoltare, pentru a se acorda o mai mare atenție celor care au cel mai mult nevoie de
sprijin. Comunicarea a vizat multiplicarea sinergiilor dintre politicile comerciale și cele
de dezvoltare, cu respectarea principiului coerenței politicilor UE în favoarea dezvoltării
și a comunicării din 2011 privind o agendă a schimbării[2] și a reafirmat că este important
să se respecte valorile esențiale ale UE, printre care drepturile omului.
La nivel multilateral, UE sprijină Agenda de dezvoltare a Organizației Mondiale a
Comerțului (OMC), care a fost lansată la Doha în 2001. În octombrie 2015, UE a ratificat
acordul privind facilitarea comerțului, încheiat în cadrul celei de a noua Conferințe
ministeriale a OMC de la Bali, care este deosebit de important pentru țările în curs de
dezvoltare și fără ieșire la mare. La cea de-a 10-a conferință ministerială a OMC care
a avut loc la Nairobi, UE, împreună cu alți membri ai OMC, a fost activă în promovarea
altor aspecte de interes pentru țările în curs de dezvoltare. Cu toate acestea, rezultatele
celei de a 11-a Conferințe ministeriale a OMC de la Buenos Aires (2017) și ale celei de
a 12-a Conferințe ministeriale a OMC de la Geneva (2022) nu au consolidat dispozițiile
existente privind tratamentul special și diferențiat pentru a le face mai precise, mai
eficace sau mai operaționale și pentru a crea un sistem bazat pe norme mai echilibrat.
[1]COM(2012)0022.
[2]„Creșterea impactului politicii UE în domeniul dezvoltării: o agendă a schimbării” (COM(2011)0637).

Inițiativa privind ajutorul pentru comerț, lansată în decembrie 2005 cu ocazia
Conferinței ministeriale a OMC, este o completare a Agendei de dezvoltare de la Doha
și acordă sprijin în vederea consolidării capacităților comerciale pentru a crea creștere
economică și a combate sărăcia. În 2007, UE a adoptat o strategie specială privind
ajutorul pentru comerț, care a fost actualizată pentru a fi în concordanță cu Agenda
ONU 2030 pentru dezvoltare durabilă, cu Consensul european privind dezvoltarea și
cu Strategia globală a UE. În iulie 2017, Comisia a publicat un raport, care a fost urmat
de o nouă comunicare în noiembrie 2017. La 11 decembrie 2017, Consiliul a adoptat
concluziile sale în acest sens, iar Parlamentul a organizat o audiere în august 2017.
Raportul UE din 2022 privind progresele înregistrate în ceea ce privește ajutorul pentru
comerț confirmă faptul că UE și statele sale membre sunt principalii furnizori de ajutor
pentru comerț la nivel mondial, contribuind cu 23 de miliarde EUR în 2020, o cifră în
creștere față de cele 17,9 miliarde EUR în 2019, de care au beneficiat aproximativ 140
de țări și teritorii eligibile pentru asistență oficială pentru dezvoltare. Aceasta reprezintă
aproximativ 38 % din fondurile de ajutor pentru comerț de la nivel mondial și o creștere
de 44 % față de 2018.
SISTEMUL GENERALIZAT DE PREFERINȚE

Obiectivul Sistemului generalizat de preferințe (SGP) este de a facilita accesul țărilor și
teritoriilor în curs de dezvoltare pe piața UE prin reducerea tarifelor aplicate bunurilor
care provin din aceste țări. Inițial, UE a acordat preferințe tarifare unilaterale pentru a
genera venituri suplimentare din export pentru țările în curs de dezvoltare, pentru ca
acestea să poată fi reinvestite în dezvoltarea durabilă din aceste țări. În urma reformei
din 2012[3], regimul SGP a fost orientat mai mult către țările care au cel mai mult nevoie
de sprijin – țările cel mai puțin dezvoltate, menținându-se, în același timp, cele trei
componente ale sistemului. Prima componentă este SGP standard: un regim comercial
autonom prin care UE oferă pentru anumite bunuri străine acces preferențial nereciproc
pe piața UE sub formă de tarife reduse sau zero. A doua componentă, SGP+, este
un regim specific de încurajare, care oferă reduceri tarifare țărilor vulnerabile care au
ratificat și au pus în aplicare convenții internaționale referitoare la drepturile omului,
drepturile lucrătorilor, protecția mediului și buna guvernanță. A treia componentă este
inițiativa „Totul în afară de arme” (EBA – „Everything But Arms”), care garantează acces
în UE fără cote și fără taxe vamale pentru toate produsele, cu excepția armelor și
munițiilor, care provin din 48 dintre țările cel mai puțin dezvoltate.
Criteriile de eligibilitate pentru „SGP standard”, care oferă o reducere a taxelor de
aproximativ 66 % la toate liniile tarifare, au fost înăsprite pentru a include doar țările cele
mai vulnerabile și cu venituri reduse sau medii inferioare. Drept urmare, grupul țărilor
beneficiare a fost redus în mod semnificativ, de la 176 la 23 în perioada 2016-2017,
respectiv la numai 15 în 2020, țările clasificate de Banca Mondială ca țări cu venituri
ridicate sau medii superioare fiind eliminate treptat din sistem.
SGP+, regimul special de încurajare a dezvoltării durabile și a bunei guvernanțe,
prevede în continuare taxe vamale zero pentru aproximativ 66 % din toate liniile
tarifare care sunt desemnate în cadrul SGP standard pentru țările în curs de dezvoltare
considerate vulnerabile. Participarea la acest regim depinde însă de ratificarea
și punerea în aplicare de către țările respective a 27 de convenții internaționale
[3]Regulamentul (UE) nr. 978/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 de
aplicare a unui sistem generalizat de preferințe tarifare și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 732/2008
al Consiliului, JO L 303, 31.10.2012, p. 1.

relevante pentru dezvoltarea durabilă, printre care se numără convenții privind
drepturile fundamentale ale omului, convenții privind drepturile lucrătorilor și unele
convenții privind protecția mediului, precum și convenții referitoare la combaterea
producției și traficului de droguri ilegale. Nerespectarea acestor cerințe duce la
suspendarea concesiilor tarifare. Lista beneficiarilor numără opt țări. Aceste două
sisteme SGP urmau să expire inițial în decembrie 2023, dar au fost prelungite până în
decembrie 2027, întrucât un nou regulament SGP este în prezent în curs de dezbatere
între Parlament și Consiliu. Noul regulament ar trebui să continue aceeași politică de
promovare a dezvoltării economice, sociale și de mediu durabile a țărilor beneficiare,
inclusiv respectarea bunei guvernanțe și a drepturilor omului, cu scopul principal de a
eradica sărăcia.
Inițiativa „Totul în afară de arme” oferă acces fără cote și fără taxe vamale pentru toate
produsele importate din 48 de țări cel mai puțin dezvoltate, cu excepția armelor și
munițiilor, pe o perioadă nelimitată. Dintre acestea, 34 sunt țări din Africa, opt din Asia,
cinci din zona Pacificului, iar una este din Caraibi (Haiti). Toate țările care au semnat
și ratificat acorduri de liber-schimb (ALS) cu UE vor înceta automat să mai beneficieze
de tratament preferențial, indiferent de nivelul lor de dezvoltare.
ACORDURI DE PARTENERIAT ECONOMIC

În temeiul Acordului de la Cotonou din 2000, acordurile de parteneriat economic (APE)
au devenit principalul instrument de promovare a comerțului între UE și țările din Africa,
zona Caraibelor și Pacific. Aceste acorduri reprezintă piatra de temelie a relațiilor
comerciale ACP-UE, constituie unul dintre cei trei piloni ai acordului de la Cotonou și
sunt concepute astfel încât să fie compatibile cu principiile OMC. Ele înlocuiesc treptat
regimul comercial preferențial unilateral al UE.
Negocierile privind APE, care au fost lansate în 2002, erau prevăzute să se încheie
până în 2008. Deoarece procesul de negociere a durat mult mai mult decât se
anticipase, UE a adoptat un regulament privind accesul pe piață pentru a asigura un
regim temporar de acces pe piață până în 2014, care a fost ulterior prelungit pentru
încă doi ani, până la definitivarea procesului de încheiere, semnare și ratificare a
APE. Procesul nu a creat dimensiunea regională dorită deoarece, la data expirării
regulamentului privind accesul pe piață (1 octombrie 2016), doar două regiuni complete
semnaseră un APE (niciunul dintre ele nefiind încă ratificat) și doar un singur APE
regional era în vigoare. Începând cu 28 iulie 2016, Regulamentul privind accesul pe
piață a fost abrogat și înlocuit cu Regulamentul (UE) 2016/1076 al Parlamentului
European și al Consiliului din 8 iunie 2016[4]. Acordurile de parteneriat economic vor fi
probabil menținute, chiar dacă Acordul de la Cotonou a expirat în decembrie 2020, și
vor continua să joace un rol central în parteneriatul de după Cotonou, cu atât mai mult
cu cât un proiect de acord a fost aprobat de Consiliu la 20 iulie 2023 și este în curs de
revizuire de către Parlamentul European.
SITUAȚIA ACTUALĂ
Primul APE a fost Acordul de parteneriat economic al Forumului Caraibilor (Cariforum),
semnat în octombrie 2008 și aprobat de Parlament la 25 martie 2009. Acordul este
[4]Regulamentul (UE) 2016/1076 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind
aplicarea la produsele originare din anumite state care fac parte din grupul statelor din Africa, zona
Caraibilor și Pacific (ACP) a regimurilor prevăzute în acordurile privind stabilirea sau care conduc la
stabilirea acordurilor de parteneriat economic, JO L 185, 8.7.2016, p. 1.

actualmente în vigoare în mod provizoriu, instituțiile sale comune se reunesc periodic
începând din 2010 și el a fost revizuit prima dată în 2015. Ambele părți instituie un
sistem comun de monitorizare pentru a măsura punerea în aplicare și impactul APE.
Sunt în curs de desfășurare negocieri pentru acordul de protejare a anumitor indicații
geografice, precum și un studiu de evaluare ex post privind primii 10 ani de punere
în aplicare.
Africa de Vest: negocierile privind un APE regional între UE și 16 țări din Africa de Vest
au fost încheiate în februarie 2014. Toate statele membre ale UE și 15 dintre statele
Africii de Vest, cu excepția Nigeriei, au semnat APE. La 9 august 2017, Mauritania și
Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS) au semnat un acord
de asociere pentru a defini participarea acestei țări la politica comercială a ECOWAS,
inclusiv la APE. Între timp, Côte d’Ivoire și Ghana au semnat APE bilaterale „interimare”
la 26 noiembrie 2008 și, respectiv, la 28 iulie 2016. Parlamentul European și-a dat
aprobarea la 1 decembrie 2016 și ambele acorduri interimare sunt aplicate de atunci cu
titlu provizoriu. Ghana și UE au aprobat oferta de acces integral pe piață și calendarul
propus de Ghana. Ghana a început să își liberalizeze piața pentru produsele din UE în
2020, procesul urmând să fie finalizat până în 2029. Părțile au convenit, de asemenea,
asupra versiunii finale a Protocolului privind regulile de origine.
Africa Centrală: Camerunul a fost singura țară din regiunea Africii Centrale care a
semnat APE cu UE, la 15 ianuarie 2009. Parlamentul European a aprobat acest acord
în iunie 2013. În iulie 2014, Parlamentul din Camerun a ratificat acordul, iar la 4 august
2014 acordul a intrat în faza de aplicare provizorie. Între timp, se întrețin contacte între
această regiune și UE privind aderarea altor țări din Africa Centrală, dar nu a fost
semnat încă niciun APE regional.
Africa de Est și de Sud: în 2009, patru țări din regiune (Mauritius, Seychelles, Zimbabwe
și Madagascar) au semnat un APE care se aplică în mod provizoriu din 14 mai
2012. Parlamentul l-a aprobat la 17 ianuarie 2013. Acordul este deschis și altor țări,
iar Insulele Comore l-au semnat în iulie 2017. Aplicarea sa provizorie a început la
7 februarie 2019. Sunt în curs de desfășurare negocieri pentru extinderea domeniului
de aplicare al APE, inclusiv la toate aspectele legate de comerț, cum ar fi legătura
dintre comerț și dezvoltarea durabilă, pe lângă constituirea de organisme consultative
ale societății civile și parlamente, iar ultima rundă de negocieri a avut loc în iulie 2023.
Comunitatea Africii de Est: negocierile privind APE regional au fost încheiate cu succes
la 16 octombrie 2014. La 1 septembrie 2016, Kenya și Rwanda au semnat APE, la
fel ca statele membre ale UE și UE. Kenya a ratificat acordul, iar în septembrie 2023
Comisia a prezentat spre aprobare Consiliului un APE interimar. Uganda și Burundi
intenționează să semneze și ele APE. Din păcate, la 11 noiembrie 2016, membrii
parlamentului Tanzaniei au votat împotriva ratificării APE.
Comunitatea de Dezvoltare a Africii Australe (SADC): după 10 ani de la lansare,
negocierile privind APE au fost încheiate cu succes în iulie 2014. Acordul a fost semnat
în iunie 2016 de către UE și grupul APE din SADC, care este format din șase dintre
cei 15 membri ai SADC (Botswana, Lesotho, Mozambic, Namibia, Eswatini și Africa de
Sud), și a intrat în vigoare în mod provizoriu în octombrie 2016, după ce Parlamentul
European și-a dat aprobarea în septembrie 2016. Mozambic a ratificat acordul în
aprilie 2017, care în prezent este aplicat cu titlu provizoriu de la 4 februarie 2018. Africa
de Sud s-a retras oficial din Protocolul SADC în 2019. Angola are statut de observator

și a început negocierile privind un acord de facilitare a investițiilor durabile în 2021, iar
Comisia a transmis Consiliului propunerile sale în iunie 2023.
Regiunea Pacificului: UE a semnat APE cu Papua-Noua Guinee (PNG) în iulie 2009
și cu Fiji în decembrie 2009. Parlamentul a aprobat aceste acorduri în ianuarie 2011.
Parlamentul PNG a ratificat APE în mai 2011, iar în iulie 2014 Fiji a decis aplicarea
provizorie a APE. În iulie 2018, Tonga și-a exprimat intenția de a adera la APE. Mai
recent, Samoa a finalizat procesul de aderare la APE în decembrie 2018, la fel ca și
Insulele Solomon, în mai 2020.
Wolfgang Igler
10/2023

5.3. POLITICA DE DEZVOLTARE

5.3.1. O PREZENTARE GENERALĂ
A POLITICII DE DEZVOLTARE
În centrul politicilor externe ale Uniunii Europene se află politica de dezvoltare.

Aceasta urmărește reducerea și, în cele din urmă, eradicarea sărăciei și este
esențială pentru răspunsul UE la Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă a
Organizației Națiunilor Unite (ONU), cunoscută și sub denumirea de Agenda 2030.
Printre obiectivele sale se numără sprijinirea creșterii durabile, apărarea drepturilor
omului și a democrației, realizarea egalității de gen, promovarea păcii și a societăților
favorabile incluziunii și abordarea provocărilor climatice și de mediu. UE acționează
la nivel mondial și este cel mai mare donator de asistență pentru dezvoltare din lume.
Cooperarea cu statele membre ale UE și alinierea la Agenda 2030 facilitează livrarea
eficientă a ajutorului.
TEMEIUL JURIDIC
— Articolul 21 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE): mandatul
general și principiile directoare în domeniul cooperării pentru dezvoltare din UE;
— Articolul 4 alineatul (4) și articolele 208-211 din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene (TFUE);
— Articolele 312-316 din TFUE: Aspecte bugetare;
— Acordul de la Cotonou [pentru grupul statelor din Africa, zona Caraibilor și Pacific
(ACP)[1]], care rămâne valabil până la intrarea în vigoare a acordului care îi va
succeda – Acordul de parteneriat UE/Africa-Caraibe-Pacific așteaptă ratificarea.
CADRUL DE POLITICĂ
Uniunea Europeană sprijină țările în curs de dezvoltare promovând dezvoltarea
durabilă și stabilitatea. Obiectivul pe termen lung este eradicarea sărăciei, un obiectiv
central al politicii externe a UE încă de la instituirea Fondului european de dezvoltare
(FED) în cadrul Tratatului de la Roma din 1957. FED a fost creat pentru a sprijini o relație
specială cu fostele colonii din regiunile ACP. Începând din 1 ianuarie 2021, asistența
pentru dezvoltare acordată de UE a fost furnizată prin intermediul Instrumentului extins
de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare și cooperare internațională, IVCDCI –
Europa globală (a se vedea detaliile de mai jos). Instrumentul a fuzionat mai multe
instrumente anterioare de finanțare externă ale UE, inclusiv FED.
UE și statele sale membre constituie împreună cel mai mare donator de ajutor extern,
oferind, în 2021, 70,2 miliarde de euro sub formă de asistență pentru dezvoltare.
Cooperarea pentru dezvoltare este o competență partajată a UE: aceasta este în
măsură să aplice o politică de dezvoltare comună, cu condiția să nu împiedice statele
membre să își exercite propriile competențe în acest domeniu. Cooperarea se face la
un nivel strâns, ceea ce permite ca, adeseori, agențiile pentru dezvoltare din statele
membre să implementeze programe finanțate de UE.
[1]Grupul și-a schimbat denumirea în Organizația statelor din Africa, zona Caraibelor și Pacific în
aprilie 2020.

UE s-a angajat în 2005 în raport cu coerența politicilor în favoarea dezvoltării (CPD),
ceea ce înseamnă că trebuie să încorporeze obiectivele de dezvoltare în toate politicile
sale care afectează țările în curs de dezvoltare. În 2009, acest angajament a fost
grupat în cinci domenii: (1) comerț și finanțe; (2) lupta împotriva schimbărilor climatice;
(3) asigurarea securității alimentare la nivel mondial; (4) punerea migrației în slujba
dezvoltării și (5) consolidarea legăturilor și a sinergiilor dintre securitate și dezvoltare în
contextul unei agende globale de consolidare a păcii. Un raport al Comisiei Europene
(Comisia) prezentat anterior o dată la doi ani, acum cu o frecvență mai redusă,
urmărește progresele înregistrate de UE în domeniul PCD; cel mai recent raport a fost
publicat în ianuarie 2019. Comisia pentru dezvoltare a Parlamentului European are un
raportor permanent pentru CPD începând din 2010. Acest rol este îndeplinit în prezent
de Janina Ochojska (Partidul Popular European, Polonia). În martie 2023, Parlamentul
a adoptat o rezoluție referitoare la CPD în care invită Comisia, Serviciul European de
Acțiune Externă și statele membre să își intensifice eforturile privind CPD. Subliniind
că CPD trebuie să rămână o parte esențială a relațiilor externe ale UE, Parlamentul
a solicitat Comisiei să clarifice aplicarea CPD în contextul obiectivelor de dezvoltare
durabilă (ODD).
Ajutorul pentru dezvoltare este o resursă limitată. Din acest motiv, UE se angajează
să asigure eficacitatea ajutorului și promovează relații strânse cu țările partenere în
cadrul programării și implementării acțiunilor de dezvoltare. „Codul de conduită al
UE privind diviziunea muncii în politica de dezvoltare”, publicat în 2007, și „Cadrul
operațional privind eficacitatea ajutorului”, din 2011, au fost ambele adoptate din
această perspectivă. Aceste eforturi sunt în concordanță cu acțiunile internaționale de
răspuns la Declarația de la Paris a OCDE din 2005, care promovează cinci concepte-
cheie pentru asistența pentru dezvoltare: asumarea strategiilor de dezvoltare de către
țările în curs de dezvoltare, alinierea țărilor donatoare la strategii definite la nivel local,
armonizarea ajutorului internațional pentru dezvoltare, monitorizarea rezultatelor și
răspunderea reciprocă a donatorilor și a partenerilor pentru rezultatele în materie de
dezvoltare. Cadrul internațional privind eficacitatea ajutoarelor a fost revizuit de două
ori, prin Agenda pentru acțiune de la Accra (2008) și prin Parteneriatul de la Busan
pentru eficacitatea cooperării pentru dezvoltare (2011). După adoptarea obiectivelor de
dezvoltare durabilă ale ONU (ODD), au fost asumate noi angajamente în documentul
final de la Nairobi (2016).
A. Agenda 2030 a ONU pentru dezvoltare durabilă
UE a participat activ la elaborarea Agendei 2030, care stabilește o nouă paradigmă
globală pentru a contribui la eradicarea sărăciei și la realizarea unei dezvoltări durabile
și include principiile „a nu lăsa pe nimeni în urmă” și „a aborda mai întâi nevoile celor
mai defavorizați”. Aprobată la New York în septembrie 2015, aceasta este o continuare
a obiectivelor de dezvoltare ale mileniului și prevede un nou set de 17 ODD-uri axate
pe ținte în materie economică, socială, de mediu și de guvernanță ce trebuie atinse
până în 2030. UE și statele sale membre au prezentat pentru prima oară în 2019 un
raport de sinteză comun la Forumul politic la nivel înalt pentru dezvoltare durabilă al
ONU. Documentul se axează pe acțiunile UE vizând îndeplinirea Agendei 2030 și va fi
publicat o dată la patru ani. În iulie 2023, UE a prezentat prima sa evaluare voluntară
privind punerea în aplicare a Agendei 2030 în cadrul Forumului politic la nivel înalt al
ONU privind dezvoltarea durabilă din acest an.

B. Noul Consens european privind dezvoltarea și Agenda schimbării a UE
În urma aprobării Agendei 2030, UE a convenit asupra unei versiuni revizuite a
Consensului european privind dezvoltarea din 2005. Noul consens stabilește principiile
de bază ale ODD și o abordare care va orienta urmărirea acestora de către UE și
statele sale membre în ceea ce privește țările în curs de dezvoltare. Deși se axează în
principal pe politica de dezvoltare, consensul se referă și la acțiuni prin intermediul altor
politici, aplicând în același timp principiul CPD. Eradicarea sărăciei rămâne principalul
obiectiv al politicii de dezvoltare a UE. Consensul a fost semnat la 7 iunie 2017 de
Președintele Parlamentului European, de prim-ministrul Maltei în numele Consiliului
UE și al statelor membre, de Președintele Comisiei Europene și de Vicepreședintele
Comisiei / Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate.
Parlamentul a criticat eforturile UE de a realiza ODD până în 2030, în special având în
vedere că pandemia de COVID-19, invadarea Ucrainei de către Rusia și alte crize au
anulat unele dintre progresele înregistrate începând din 2015. Parlamentul a solicitat
în mod repetat Comisiei să își intensifice eforturile de realizare a ODD, cel mai recent
într-o rezoluție din 2023.
Comunicarea Comisiei din 2016 intitulată „Următorii pași către un viitor european
durabil: Acțiunea europeană pentru durabilitate” integrează ODD în cadrul de politică
al UE și în prioritățile actuale ale UE. Dincolo de frontierele sale, UE și-a reluat
angajamentul de a cheltui 0,7 % din venitul său național brut (VNB) pentru ajutorul
pentru dezvoltare, în prezent până în 2030, cu o componentă de 0,15-0,20 % din VNB
pentru țările cel mai puțin dezvoltate. Acest lucru reflectă angajamentele asumate în
Agenda de acțiune de la Addis Abeba privind finanțarea pentru dezvoltare (care a
fost convenită în cadrul unei conferințe a ONU în 2015) și face parte integrantă din
Agenda 2030. În 2021, asistența oficială pentru dezvoltare acordată de UE (din partea
UE și a statelor membre ale UE) s-a ridicat la 0,49 % din VNB-ul UE.
C. Cadrul legislativ și financiar
Abordarea UE în materie de finanțare a acțiunii externe (a se vedea tabelul de mai jos)
s-a schimbat ca urmare a creării IVCDCI – Europa globală. Ca urmare a propunerii
Comisiei de regulament de instituire a acestui instrument din 14 iunie 2018 și a trei ani
de negocieri ulterioare cu Consiliul și Parlamentul, regulamentul a intrat în vigoare la
14 iunie 2021. Acesta se aplică retroactiv începând din 1 ianuarie 2021.
O inovație majoră, IVCDCI – Europa globală este în prezent principalul instrument
financiar pentru acțiunea externă a UE, cu o alocare de79,5 miliarde EUR pentru
perioada 2021-2027. Instrumentul simplifică arhitectura de finanțare externă a
UE (fuzionând programele anterioare, inclusiv Instrumentul de cooperare pentru
dezvoltare, Instrumentul european de vecinătate, Instrumentul de parteneriat,
Instrumentul european pentru democrație și drepturile omului, Fondul european pentru
dezvoltare durabilă și Instrumentul care contribuie la stabilitate și pace). Acesta
acoperă cooperarea cu toate țările din afara UE, cu excepția țărilor implicate în procesul
de preaderare la UE, a teritoriilor de peste mări și a teritoriilor cărora li se aplică
programe geografice.
IVCDCI – Europa globală va fi organizat în jurul a trei piloni principali:
a. pilonul geografic, constând în programe pentru țările din vecinătatea
europeană (estică și sudică), Africa Subsahariană, Asia și Pacific,
America și zona Caraibilor. Aceste programe se axează pe domenii de

cooperare precum buna guvernanță, eradicarea sărăciei, migrația, mediul
și schimbările climatice, creșterea economică și ocuparea forței de muncă
sau securitatea și pacea, printre alte aspecte transversale. Cea mai mare
parte a fondurilor IVCDCI-Europa globală sunt direcționate către acest
pilon;
b. pilonul tematic, constând în programe cu acoperire mondială privind
drepturile omului și democrația, organizațiile societății civile, stabilitatea și
pacea, precum și provocările globale;
c. pilonul pentru reacție rapidă, care permite finanțarea unei capacități rapide
de gestionare a crizelor, de prevenire a conflictelor și de consolidare a
păcii. Aceste acțiuni urmăresc, de pildă, să coreleze eforturile umanitare
cu cele de dezvoltare, să sporească reziliența țărilor afectate de criză sau
să abordeze priorități în materie de politică externă.
Conceput, de asemenea, ca instrument flexibil, IVCDCI-Europa globală include o
„rezervă” suplimentară pentru finanțarea noilor provocări și priorități (de exemplu,
răspunsuri la circumstanțe neprevăzute, presiuni exercitate de migrație, situații de
criză/post-criză sau noi inițiative ale UE/internaționale).
D. Defalcarea cheltuielilor IVCDCI – Europa globală
IVCDCI - Europa globală canalizează cea mai mare parte a fondurilor pentru
acțiuni externe ale UE, în cadrul unui buget total de 79,5 miliarde EUR (pentru
perioada 2021-2027). Programele geografice primesc aproximativ 75 % din fonduri,
iar programele tematice 8 %. În plus, 12 % este alocat pentru „rezerva” destinată
provocărilor și priorităților emergente și 4 % pentru „acțiuni de răspuns rapid”. Restul,
aproximativ 2 %, sunt destinate cheltuielilor de sprijin.
Mai multe detalii pot fi găsite în proiectul de buget pentru 2023.
Alocările financiare pentru structura pe trei piloni a IVCDCI –
Europa globală sunt următoarele. Cifrele sunt exprimate în milioane.
Programe geografice 9 343.6

Programe tematice 1 019.4
Acțiuni de răspuns rapid 484.4
Rezerva pentru provocările și prioritățile emergente 1 538.3
IVCDCI – Europa globală sprijină, de asemenea, proiecte la scară largă finanțate în

cadrul inițiativelor Echipa Europa, care reunesc contribuții financiare din partea UE, a
statelor sale membre și a instituțiilor financiare, cum ar fi Banca Europeană de Investiții
și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Lansată la 8 aprilie 2020,
Echipa Europa a ajutat țările partenere ale UE să facă față pandemiei de COVID-19.
IVCDCI – Europa globală este, de asemenea, un element central al noii strategii a UE
„Global Gateway”, un proiect-pilot esențial care urmărește să mobilizeze până la 300
de miliarde EUR în investiții pentru o infrastructură digitală, energetică și de transport
durabilă în întreaga lume. „Global Gateway” este menit să reprezinte atât contribuția UE
la reducerea deficitului de investiții la nivel mondial, cât și răspunsul UE la provocarea
geopolitică reprezentată de strategia globală de investiții a Chinei. Investițiile realizate
prin intermediul „Global Gateway” sunt utilizate la finanțarea unei infrastructuri durabile
pentru combaterea schimbărilor climatice, protecția mediului și promovarea dezvoltării

durabile în întreaga lume. Un exemplu esențial este pachetul de investiții UE-Africa
Global Gateway, care promite să mobilizeze investiții în valoare de 150 de miliarde EUR
în Africa până în 2030. Aceste investiții vizează accelerarea tranziției verzi și a celei
digitale, crearea unei creșteri durabile, consolidarea sistemelor naționale de sănătate
și îmbunătățirea educației și formării în țările africane. IVCDCI – Europa în lume va
contribui la strategie prin intermediul fondurilor și al capacităților sale de garantare.

— Cadru juridic: Din punct de vedere juridic, la articolul 209 din TFUE se prevede
că Parlamentul și Consiliul, „hotărând în conformitate cu procedura legislativă
ordinară, stabilesc măsurile necesare pentru punerea în aplicare a politicii de
cooperare pentru dezvoltare”.
— Controlul parlamentar al punerii în aplicare a politicilor: Parlamentul are dreptul de
a solicita Comisiei lămuriri și chiar de a formula obiecțiuni cu privire la deciziile de
punere în aplicare ori de câte ori consideră că aceasta își depășește competențele.
Parlamentul încearcă, de asemenea, să influențeze dezbaterea și prin organizarea
unor discuții periodice privind politicile cu Comisia, atât formale, cât și informale.
În cadrul IVCDCI – Europa globală, Parlamentul se angajează de două ori pe an
într-un dialog geopolitic cu Comisia.
— Autoritatea bugetară: Parlamentul și Consiliul reprezintă autoritatea bugetară
comună a Uniunii. În ceea ce privește cadrul financiar multianual pe șapte ani,
Consiliul deține în continuare principala putere de decizie, dar este necesară
aprobarea Parlamentului pentru adoptarea acestui cadru (articolul 312 din TFUE).
În ceea ce privește bugetul anual, la articolul 314 din TFUE se prevede o procedură
care include o lectură, atât a Parlamentului, cât și a Consiliului. Odată ce aceste
lecturi au luat sfârșit, Parlamentul poate aproba sau respinge bugetul. În domeniul
cooperării internaționale, Comisia pentru dezvoltare a Parlamentului urmărește
deliberările bugetare și face sugestii concrete cu privire la liniile bugetare din sfera
sa de competență.
Malte Frederik Hergaden

10/2023

5.3.2. AJUTORUL UMANITAR
Ajutorul umanitar este un domeniu în cadrul acțiunii externe a UE, care răspunde
necesităților în cazul dezastrelor naturale sau provocate de om. Direcția Generală
Protecție Civilă și Operațiuni Umanitare Europene a Comisiei finanțează operațiuni
de ajutor și coordonează politicile și activitățile statelor membre. Parlamentul și
Consiliul acționează în calitate de colegiuitori în definirea politicii de ajutor umanitar
a UE și participă la dezbaterea internațională privind desfășurarea unor acțiuni
umanitare mai eficiente.
TEMEIUL JURIDIC
Articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) stabilește principiile pentru
orice acțiune externă a UE [articolul 21 alineatul (2) litera (g) se referă la acțiunile
umanitare].
Articolul 214 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) constituie
temeiul juridic al ajutorului umanitar.
Articolul 214 alineatul (5) din TFUE reprezintă temeiul juridic pentru instituirea unui
Corp voluntar european de ajutor umanitar.
CADRUL POLITIC ȘI DE REGLEMENTARE

Reglementările privind acordarea ajutorului umanitar, inclusiv instrumentele sale de
finanțare, sunt prevăzute în Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1257/96 din 20 iunie
1996 (Regulamentul privind ajutorul umanitar). Regulamentul respectiv nu a fost
modificat cu ocazia restructurării altor instrumente în vederea pregătirii cadrului
financiar multianual 2007-2013.
Cadrul politic general pentru asistența umanitară este prezentat în „Consensul
european privind ajutorul umanitar” (2007), semnat de cele trei instituții principale
ale UE (Consiliul, Comisia și Parlamentul). Consensul definește viziunea comună,
obiectivele și principiile de politică ale Uniunii cu privire la o serie de subiecte,
inclusiv cooperarea umanitară internațională, acțiunile umanitare, reducerea riscurilor
și pregătirea, protecția civilă și relațiile civil-militare. Consensul reconfirmă și cele
patru principii de ajutor umanitar: umanitate, neutralitate, imparțialitate și independență.
Textul oferă o abordare mai coordonată și mai coerentă a furnizării ajutoarelor, corelând
ajutorul umanitar și ajutorul pentru dezvoltare pentru a-i permite Uniunii să reacționeze
mai eficace la nevoi tot mai mari.
Decizia din 2019 privind un mecanism al Uniunii de protecție civilă reglementează
acțiunea UE în acest domeniu. Aceasta modifică o decizie din 2013 care
trata prevenirea, pregătirea, răspunsul și dispozițiile financiare. Regulamentul
(UE) 2016/369 al Consiliului din 15 martie 2016 privind furnizarea sprijinului de urgență
pe teritoriul Uniunii stabilește condițiile în care statele membre pot solicita sprijin din
partea UE. Aceasta stabilește acțiunile eligibile și tipurile de intervenție financiară.
Comunicarea din 2021 a Comisiei, intitulată acțiunea umanitară a UE: noi provocări,
aceleași principii „Noi provocări, aceleași principii” (COM(2021)0110) are drept scop

consolidarea impactului umanitar mondial al Uniunii, pentru a răspunde cererii în
creștere de ajutor umanitar, problemă agravată de pandemia de COVID-19.
DIRECȚIA GENERALĂ PROTECȚIE CIVILĂ ȘI OPERAȚIUNI

UMANITARE EUROPENE (ECHO) A COMISIEI
A. Prezentare generală și impact
În cadrul financiar multianual, pentru perioada 2021-2027, au fost alocate
11,6 miliarde EUR instrumentului UE de ajutor umanitar. Ca atare, UE este cel mai mare
donator umanitar din lume, furnizând cea mai mare parte din finanțarea la nivel mondial
destinată ajutorului de urgență pentru victimele catastrofelor naturale sau provocate de
om. O parte din această finanțare provine direct de la statele membre, însă o contribuție
importantă provine din bugetul UE.
În Comisie, Direcția Generală Protecție Civilă și Operațiuni Umanitare Europene
(ECHO) este responsabilă cu asistența umanitară și protecția civilă. Actualul comisar
UE pentru gestionarea crizelor este Janez Lenarčič. În cadrul mandatului acestuia,
ECHO se concentrează asupra ajutorului umanitar prin asigurarea de hrană și nutriție,
adăpost, asistență medicală, apă și salubrizare, precum și asupra educației în situații
de urgență. Întrucât a crescut semnificativ de la crearea sa, DG ECHO își îndeplinește
în prezent mandatul cu personal în 40 de birouri locale din întreaga lume.
Cea mai mare parte a bugetului UE pentru ajutor umanitar este utilizat indirect.
ECHO nu pune în aplicare programe de asistență pe cont propriu. Mai degrabă,
aceasta finanțează operațiuni puse în aplicare de partenerii săi, și anume organizațiile
neguvernamentale (ONG-uri), agențiile ONU și organizații internaționale precum
Crucea Roșie/Semiluna Roșie Internațională. Sarcinile principale ale ECHO sunt
finanțarea, verificarea bunei gestiuni financiare și asigurarea faptului că bunurile și
serviciile partenerilor săi ajung în mod eficient și rapid la populațiile afectate, pentru a
răspunde unor nevoi reale.
În urma unei catastrofe naturale sau a altui eveniment care necesită acordarea de
asistență umanitară, experții ECHO pentru ajutor umanitar realizează o evaluare
inițială a situației de pe teren. Fondurile sunt apoi acordate rapid pe baza acestei
evaluări aceasta este „abordarea bazată pe nevoi” care definește activitatea ECHO.
Ajutorul este direcționat prin intermediul a peste 200 de parteneri cu care ECHO a
semnat acorduri contractuale ex ante. Structura ECHO asigură utilizarea transparentă
a fondurilor și responsabilitatea partenerilor. Deși, în general, ajutorul umanitar al UE
va continua să fie furnizat de partenerii săi umanitari, Mecanismul de protecție civilă
și Capacitatea de răspuns umanitar european permit pentru prima dată ECHO să
ofere ajutor limitat direct în țările care au nevoie după dezastre în cazurile în care
mecanismele tradiționale de acordare a ajutorului umanitar prin intermediul partenerilor
Uniunii sau capacitățile acestora ar fi insuficiente sau ineficiente.
Pentru 2023, ECHO poate angaja o sumă de 1,7 miliarde EUR, sumă care
demonstrează angajamentul continuu al Comisiei de a răspunde nevoilor excepțional
de mari la nivel mondial, cauzate, în principal, de mai multe conflicte îndelungate, de
impactul schimbărilor climatice, degradarea mediului, creșterea populației mondiale
sau guvernanța defectuoasă. În ultimii ani, bugetul inițial pentru ajutor umanitar al UE
a fost majorat periodic prin transferuri suplimentare, cu bani proveniți în special din

rezerva UE pentru solidaritate și ajutoare de urgență (SEAR) și din redistribuire de la
alte linii bugetare, precum și din Fondul european de dezvoltare.
În comunicarea sa din 2021, Comisia a avertizat cu privire la adâncirea decalajului
dintre nivelul tot mai mare al nevoilor umanitare și resursele financiare disponibile
la nivel mondial (de exemplu, în decembrie 2022, ONU a estimat că erau disponibili
doar 47 % din suma preconizată de 48 de miliarde EUR, necesară pentru finanțarea
asistenței sale umanitare pentru 2023). Comisia a subliniat, de asemenea, că apelurile
umanitare au atins un nivel record, cu 235 de milioane de persoane nevoiașe în 2021.
Există, de asemenea, o bază limitată de donatori, iar în 2020, primii 10 donatori la nivel
mondial au reprezentat 83 % din finanțarea raportată.
B. Prioritățile politice și reacția la pandemia de COVID-19
ECHO depune eforturi pentru a-și îmbunătăți reacția la situații de urgență și furnizează
țărilor din afara UE asistență pentru consolidarea propriilor capacități de reacție la
situațiile de criză și pentru a contribui la dezvoltarea pe termen lung. Coordonarea
ajutorului umanitar și pentru dezvoltare și ruperea cercului vicios al schimbărilor
climatice, foametei și sărăciei sunt obiective-cheie ale UE.
Activitățile de pregătire pentru dezastre se înscriu, de asemenea, în acțiunea
ECHO pentru reziliență. UE joacă un rol important în definirea eforturilor comunității
internaționale cu privire la gestionarea riscurilor de dezastre. Uniunea sprijină Cadrul
de la Sendai pentru reducerea riscurilor de dezastre din 2015 și a emis Planul de
acțiune Sendai pentru reducerea riscului de dezastre în 2016. Acesta integrează
abordarea bazată pe cunoașterea riscurilor de dezastre în procesul de elaborare a
politicilor și propune activități concrete legate de cunoașterea riscurilor, riscurile de
investiții, pregătirea pentru intervenție în caz de dezastre și reziliența. Comisia a emis o
comunicare privind reziliența în 2012, care a fost revizuită în 2017. Scopul acesteia este
de a defini o abordare strategică în materie de reziliență, care să poată spori impactul
acțiunii externe a UE.
Dat fiind numărul mare de refugiați și persoane strămutate în situații care deseori
devin cronicizate, UE a convenit, în 2016, să elaboreze o abordare mai fermă, axată
pe dezvoltare, a strămutării forțate. UE pune mai mult accent pe sprijinirea incluziunii
socioeconomice a persoanelor strămutate forțat și pe abordarea cauzelor profunde ale
strămutării pe termen lung în Cadrul de răspuns cuprinzător privind refugiații al Înaltului
Comisar al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați și al angajamentului Băncii
Mondiale în ceea ce privește strămutarea.
UE și statele membre au jucat un rol important în cadrul Summitului mondial umanitar
care a avut loc în mai 2016, la Istanbul. UE și-a asumat, ea însăși, 100 de angajamente
pentru a contribui la Agenda pentru umanitate, care a fost prezentată la summit de
Secretarul General al ONU, și pentru a aplica „marea înțelegere”, un nou acord inovator
între diverșii actori umanitari cu scopul de a majora eficiența și eficacitatea financiare.
Modificat în „Marea înțelegere 2.0” în 2021, acordul subliniază importanța unor
parteneriate echitabile și bazate pe principii cu organizațiile locale și a responsabilității
ajutorului pentru persoanele afectate.
Integrarea perspectivei de gen și combaterea violenței bazate pe gen continuă să fie
priorități pentru ECHO, care a introdus un indicator de gen în operațiunile de ajutor
umanitar. În concordanță cu nevoia de a acorda prioritate celor mai vulnerabile grupuri,
un alt domeniu esențial este sprijinirea educației copiilor în situații de urgență.

De la izbucnirea pandemiei de COVID-19, Comisia Europeană și-a sporit în mod
constant răspunsul umanitar, care s-a ridicat la 420 de milioane EUR începând din
octombrie 2020. Aceasta a inclus mobilizarea fondurilor pentru a sprijini activitatea
Organizației Mondiale a Sănătății; adaptarea operațiunilor în țări precum Columbia,
Nigeria și Ucraina pentru a ține seama de nevoile legate de pandemie; fonduri pentru
sprijinirea nevoilor identificate de Planul de răspuns umanitar mondial al ONU; și fonduri
suplimentare pentru a consolida răspunsul umanitar al UE în diferite țări.
Comisia pentru dezvoltare a organizat mai multe reuniuni cu comisarul Lenarčič pentru
a examina activitatea umanitară a Comisiei în combaterea impactului pandemiei în
țările în curs de dezvoltare. În 2023, accentul UE s-a îndreptat către programe de
sprijinire a redresării globale în urma consecințelor economice ale pandemiei, un
element-cheie al Forumului politic la nivel înalt privind dezvoltarea durabilă din acest
an.
C. Alte instrumente și răspunsul UE la inundațiile din Pakistan din 2022
Asistența UE implică încă trei structuri: Mecanismul de protecție civilă al UE, Corpul
voluntar european de ajutor umanitar și un nou cadru juridic pentru furnizarea ajutorului
în situații de urgență în cadrul Uniunii.
— Înființat în 2001, Mecanismul de protecție civilă al UE reunește în prezent statele
membre UE plus alte șase state participante: Macedonia de Nord, Islanda,
Muntenegru, Norvegia, Serbia și Turcia. Mecanismul UE are la bază câteva
instrumente: (1) Rezerva europeană de protecție civilă oferă un ansamblu de
resurse de intervenție puse în comun, în mod prealabil, pe bază de voluntariat,
provenind de la statele participante și un proces structurat de identificare a
posibilelor lacune în capacitate; (2) Centrul de coordonare a răspunsului la situații
de urgență funcționează ca nucleu operațional care facilitează coordonarea în
intervențiile de protecție 24/7; (3) Sistemul comun de comunicare și informare în
caz de urgență are ca scop îmbunătățirea comunicării în situații de urgență, cu
ajutorul unei aplicații web de notificare și alertă și (4) o rețea de experți formați,
disponibili în termen scurt. Mecanismul de protecție civilă a fost consolidat în 2019
prin crearea rescEU, o nouă rezervă de capacități care era deja operațională în
timpul sezonului de incendii forestiere din 2019. Se preconizează că acesta își va
extinde sfera de aplicare la alte domenii, cum ar fi urgențele medicale și incidentele
chimice, biologice, radiologice și nucleare. Va fi folosit ca mecanism de ultimă
instanță, atunci când un stat membru și-a epuizat propriile mijloace și nu poate
fi ajutat de alte state membre, deoarece, de exemplu, acestea se confruntă cu
dezastre de aceeași natură.
— Capacitatea europeană de răspuns umanitar (EHRC) este cel mai nou instrument
de ajutor umanitar al UE. În esență, EHRC consolidează capacitatea mecanismului
de protecție civilă. Propus pentru prima dată de Comisie în 2021 și instituit în 2022,
EHRC este alcătuit dintr-un set de instrumente operaționale pentru asistență
rapidă în situații de criză atunci când mecanismele tradiționale de acordare a
ajutorului umanitar prin intermediul partenerilor UE sau capacitățile acestora pot fi
ineficace sau insuficiente. EHRC dispune de trei instrumente: serviciile de logistică
comune, stocurile prepoziționate de materiale de ajutor umanitar și experții în
domeniul sănătății și logisticii. Acestea sunt mobilizate prin coordonarea Centrului
de coordonare a răspunsului la situații de urgență, pe baza unei evaluări și analize

prealabile a crizelor. De la crearea sa, EHRC a răspuns la peste douăsprezece
crize.
— Corpul european de solidaritate (2021-2027) este un nou program care creează
oportunități de voluntariat în domeniul ajutorului umanitar. Aceasta include inițiativa
anterioară „Voluntari UE pentru ajutor umanitar”, lansată în martie 2014 [instituită
în baza articolului 214 alineatul (5) din TFUE, prin care se solicită instituirea
unui Corp voluntar european de ajutor umanitar]. Comisia oferă finanțare sub
formă de granturi pentru organizații, care apoi selectează tineri (cu vârste cuprinse
între 18 și 30 de ani) pentru oportunități de voluntariat prin intermediul portalului
Corpului european de solidaritate. Prin consolidarea capacității UE de a răspunde
la crizele umanitare, Corpul european de solidaritate permite atât tinerilor, cât și
organizațiilor care dețin granturi să contribuie la abordarea provocărilor societale
și umanitare din Europa și din afara acesteia. Bugetul pentru perioada 2021-2027
este de 1 miliard EUR.
— La 15 martie 2016, Consiliul a adoptat un regulament privind sprijinul în situații
de urgență în Uniune, pentru a răspunde situației umanitare dificile generate de
criza refugiaților. Noul regulament îi permite Uniunii să ajute Grecia și alte state
membre afectate pentru a răspunde la nevoile umanitare ale refugiaților. În viitor,
Regulamentul ar putea fi utilizat și pentru a răspunde altor crize sau dezastre ieșite
din comun, cu consecințe umanitare grave, cum ar fi accidentele nucleare sau
atacurile teroriste. ECHO răspunde de punerea sa în aplicare.
Răspunsul UE la inundațiile din Pakistan din 2022 reprezintă un bun exemplu pentru a
ilustra modul în care unele dintre aceste instrumente sunt utilizate în caz de criză acută.
În perioada iunie-octombrie 2022, Pakistanul a fost afectat de viituri rapide grave. UE
a răspuns în trei moduri:
a. a eliberat fonduri de urgență, care au ajuns la un total de
30 de milioane EUR în octombrie 2022. Acestea au fost canalizate în
diverse programe umanitare, de furnizare a adăposturilor de urgență,
hranei și apei potabile, transferurilor de bani lichizi de urgență și a servicii
de asistență medicală de bază în zonele afectate;
b. a coordonat asistența primită din partea statelor membre ale UE prin
intermediul mecanismului de protecție pentru a facilita furnizarea mai
eficientă a ajutorului către Pakistan;
c. a mobilizat 87 de milioane EUR pentru a contribui la eforturile
internaționale de reabilitare și reconstrucție a Pakistanului pe termen lung.
Aceste fonduri vor fi utilizate pentru a îmbunătăți lanțurile agricole, să
furnizeze acces la energie curată și pentru a consolida creșterea ecologică
favorabilă incluziunii în Pakistan.
Alt focus major al ajutorului umanitar al UE a fost acordarea de asistență Ucrainei
pentru a face față unui număr de greutăți provocate de invazia Rusiei din 2022. Din
februarie 2022, UE a alocat peste 650 de milioane EUR pentru a ajuta civilii afectați
de război. Aceste fonduri au fost cheltuite pentru a răspunde nevoilor alimentare și
de bază ale oamenilor, adăpost, servicii de sănătate și multe altele. Asistența de
urgență acordată Ucrainei este cea mai mare operațiune coordonată de mecanismul
de protecție civilă al UE până în prezent.

În domeniul politicii privind ajutorul umanitar, Parlamentul este colegiuitor împreună cu
Consiliul. Temeiul juridic al politicii privind ajutorul umanitar propuse de către Comisie
(sub formă de regulamente) este negociat cu Consiliul și Parlamentul -și aprobat
sau nu de acestea-, în conformitate cu procedura legislativă ordinară a UE. Măsurile de
punere în aplicare ale Comisiei sunt, de asemenea, înaintate Parlamentului, care are
competențe de control. În Parlament, ajutorul umanitar intră în competența Comisiei
pentru dezvoltare (DEVE) și protecția civilă în cea a Comisiei pentru mediu, sănătate
publică și siguranță alimentară (ENVI).
În plus, Parlamentul monitorizează furnizarea de ajutorul umanitar și încearcă să
asigure că dispozițiile bugetare sunt mai aproape de îndeplinirea nevoilor mondiale
umanitare. Parlamentul a subliniat regulat nevoia de a crește finanțarea pentru ajutorul
umanitar și a insistat asupra eliminării decalajului dintre angajamente și plăți, cel mai
recent în martie 2023.
Comisia DEVE și Parlamentul în general au încercat, prin avize și rezoluții, inclusiv
rapoarte din proprie inițiativă, să influențeze deciziile strategice și orientările de
politică ale Comisiei, de exemplu privind contribuția UE la Summitul umanitar mondial,
educația în situații urgente și reacția la epidemia de Ebola. Parlamentul evaluează
programul de lucru anual al Comisiei Europene și strategia operațională a ECHO.
Comisarul pentru gestionarea crizelor este invitat la schimburi periodice de opinii
cu Comisia DEVE. „Consensul european privind ajutorul umanitar”, adoptat în 2007,
a răspuns într-o măsură semnificativă pozițiilor ferme adoptate de Parlament. De
asemenea, Parlamentul a susținut în mod activ alte aspecte privind politicile, cum ar
fi reziliența, siguranța alimentară și crearea unei legături între asistența umanitară și
cea pentru dezvoltare.
Pentru a consolida controlul Parlamentului asupra ajutorului umanitar, din 2006,
Comisia DEVE desemnează, o dată la doi ani și jumătate, un raportor permanent
privind ajutorul umanitar. Raportorul actual este Carlos Zorrinho (S&D, Portugalia).
Mandatul său include protejarea intereselor bugetare legate de ajutorul umanitar,
monitorizarea programelor privind ajutorul umanitar și menținerea unor relații strânse
cu comunitatea donatorilor de ajutor umanitar.
Malte Frederik Hergaden

04/2023

5.4. DREPTURILE OMULUI ȘI DEMOCRAȚIA

5.4.1. DREPTURILE OMULUI
Uniunea Europeană se angajează să susțină democrația și drepturile omului în

relațiile sale externe, în conformitate cu principiile libertății, democrației, respectării
drepturilor omului, a libertăților fundamentale și a statului de drept. UE urmărește
să integreze preocupările legate de drepturile omului în toate politicile și programele
sale și dispune de diferite instrumente politice în acest domeniu, pentru acțiuni
specifice - inclusiv finanțarea proiectelor specifice prin intermediul instrumentelor
sale financiare.
TEMEIUL JURIDIC
— Articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE): valorile UE. Uniunea
are ca valori fundamentale „demnitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea,
statul de drept, precum și respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor
persoanelor care aparțin minorităților”.
— Articolul 3 din TUE: obiectivele UE. În relațiile sale cu ansamblul comunității
internaționale, Uniunea contribuie la „eliminarea sărăciei și protecția drepturilor
omului și, în special, a drepturilor copilului, precum și la respectarea strictă
și dezvoltarea dreptului internațional, inclusiv respectarea principiilor Cartei
Organizației Națiunilor Unite”.
— Articolul 6 din TUE: Carta Drepturilor Fundamentale și Convenția Europeană
a Drepturilor Omului. Deși Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene
[articolul 6 alineatul (1)] se referă în mod explicit numai la aplicarea dreptului
Uniunii, instituțiile, organismele și statele membre ale UE trebuie să respecte Carta
și în relațiile externe. Țările care aderă la UE trebuie, de asemenea, să respecte
Carta. Articolul 6 alineatul (2) impune UE să adere la Convenția europeană a
drepturilor omului (4.1.2);
— Articolul 21 din TUE: principiile care stau la baza acțiunilor externe ale Uniunii.
Aceste principii sunt democrația, statul de drept, universalitatea și indivizibilitatea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectarea demnității umane,
principiile egalității și solidarității, precum și respectarea principiilor Cartei
Organizației Națiunilor Unite din 1945 și a dreptului internațional. La articolul 21,
UE își însușește principiul „indivizibilității drepturilor omului și a libertăților
fundamentale”, angajându-se să considere drepturile economice și sociale la fel
de importante ca cele civile și politice.
— Articolul 205 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE): Dispoziții
generale privind acțiunea externă a Uniunii. Acest articol stabilește că acțiunile
internaționale ale UE trebuie să aibă la bază principiile prevăzute la articolul 21
din TUE.
POLITICA UE PRIVIND DREPTURILE OMULUI

În 2012, Consiliul a adoptat un Cadru strategic privind drepturile omului și democrația,
însoțit de un plan de acțiune pentru implementarea acestuia. Cadrul definește
principiile, obiectivele și prioritățile pentru a îmbunătăți eficacitatea și consecvența

politicii UE în următorii 10 ani. Printre principii se află integrarea drepturilor omului în
toate politicile UE (ca fir conducător), inclusiv atunci când politicile interne și externe se
suprapun, precum și adoptarea unei abordări mai bine adaptate. În urma unei propuneri
din partea Comisiei Europene și a Vicepreședintelui/Înaltului Reprezentant al Uniunii
pentru afaceri externe și politica de securitate (VP/ÎR), în noiembrie 2020, Consiliul a
adoptat cel de-al treilea Plan de acțiune al UE privind drepturile omului și democrația.
Acesta stabilește ambițiile și prioritățile UE pentru perioada 2020-2024, structurate în
jurul a cinci domenii principale de acțiune:
— protejarea și capacitarea persoanelor;
— construirea unor societăți reziliente, favorabile incluziunii și democratice;
— promovarea unui sistem mondial pentru drepturile omului și democrație;
— noile tehnologii: valorificarea oportunităților și abordarea provocărilor;
— obținerea de rezultate lucrând împreună.
Consiliul a adoptat o serie de orientări tematice privind drepturile omului. Acestea oferă
instrucțiuni practice reprezentanțelor UE din întreaga lume cu privire la:
— acțiunile UE împotriva pedepsei cu moartea
— dialogurile privind drepturile omului
— drepturile copilului
— acțiunile împotriva torturii și altor tratamente crude
— protecția copiilor în timpul conflictelor armate
— protecția apărătorilor drepturilor omului
— conformitatea cu dreptul umanitar internațional
— combaterea violenței împotriva femeilor și fetelor
— promovarea libertății de religie și convingeri
— protecția drepturilor persoanelor lesbiene, homosexuale, bisexuale, transgen și
intersexuale (LGBTI)
— promovarea libertății de exprimare, atât online, cât și offline
— nediscriminarea în acțiunile externe
— apa potabilă sigură și salubrizarea.
Strategiile de țară ale UE privind drepturile omului și democrația urmează o abordare
ascendentă menită să integreze orientările și prioritățile UE privind drepturile omului
într-un singur document de politică coerent. Acestea sunt adaptate fiecărei țări și
stabilesc obiective pentru o perioadă de trei ani.
UE integrează sistematic drepturile omului în dialogurile sale politice cu țările terțe sau
cu organizațiile regionale. Uniunea desfășoară, de asemenea, dialoguri și consultări
dedicate în mod specific drepturilor omului cu aproximativ 60 de țări.
Acordurile comerciale bilaterale și diferitele acorduri de asociere și cooperare între UE
și țările terțe sau organizațiile regionale includ o clauză care definește respectarea
drepturilor omului, ca un „element esențial”. Această clauză servește ca punct de
acces pentru angajament și dialog, dar și ca bază pentru impunerea unor măsuri

adecvate, cum ar fi reducerea sau suspendarea cooperării, în cazul unor încălcări grave
ale drepturilor omului și ale principiilor democratice. Stimulentele pentru ratificarea și
punerea în aplicare a convențiilor privind drepturile omului și drepturile muncii sunt
prevăzute în cadrul schemelor comerciale preferențiale acordate de UE țărilor în curs
de dezvoltare (5.2.3).
Un mecanism puternic de condiționalitate a fost stabilit pentru țările candidate (5.5.1).
Înainte de a adera la UE, aceste țări trebuie să dezvolte instituții stabile care să
garanteze democrația, statul de drept, drepturile omului și respectarea și protecția
minorităților, proces sprijinit în mod activ de UE. Politica europeană de vecinătate
(5.5.5) se bazează, de asemenea, pe valorile comune ale democrației, statului de
drept și respectării drepturilor fundamentale. UE sprijină țările partenere în punerea
în aplicare a reformelor și aplică o abordare „mai mult pentru mai mult” (mai multă
integrare și mai mulți bani pentru a recompensa progresele).
Misiunile UE de observare a alegerilor au, de asemenea, scopul de a îmbunătăți
drepturile omului prin descurajarea intimidărilor și a violențelor în timpul alegerilor și
prin consolidarea instituțiilor democratice.
UE promovează drepturile omului prin participarea sa la forurile multilaterale, cum ar
fi Comitetul al III-lea al Adunării Generale a ONU, Consiliul ONU pentru Drepturile
Omului, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și Consiliul
Europei. De asemenea, UE promovează în mod activ justiția internațională, de exemplu
prin intermediul Curții Penale Internaționale.
Cu un buget de 1,511 miliarde de euro alocat pentru perioada 2021-2027, programul
tematic privind drepturile omului și democrația din cadrul Instrumentului de vecinătate,
dezvoltare și cooperare internațională - Europa Globală sprijină și protejează în
principal actorii societății civile care promovează drepturile omului și democrația. O
caracteristică importantă a acestui instrument este faptul că acordul guvernului țării
partenere nu este necesar. În plus, UE s-a angajat să integreze progresiv o abordare
bazată pe drepturi în toate programele sale de dezvoltare, pe baza unui set de
instrumente elaborat de Comisie în 2014 și actualizat în 2021.
În decembrie 2020, Consiliul a adoptat un regulament de instituire a unui regim mondial
de sancțiuni în materie de drepturi ale omului. Acesta permite UE să vizeze persoane,
entități și organisme – inclusiv actori statali și nestatali – responsabile de încălcări grave
ale drepturilor omului și de abuzuri grave împotriva drepturilor omului la nivel mondial,
implicate în încălcările și abuzurile respective sau asociate cu acestea. Începând din
octombrie 2023, Consiliul a impus măsuri restrictive (înghețarea activelor și, după caz,
interdicții de călătorie) împotriva a 67 de persoane și 20 entități.
Având în vedere creșterea numărului de dovezi și a gradului de conștientizare
cu privire la încălcările drepturilor omului care au loc în lanțurile valorice globale,
Comisia a prezentat, în februarie 2022, o propunere de directivă privind diligența
necesară a întreprinderilor în materie de durabilitate. Această directivă ar impune
legal întreprinderilor să identifice și, dacă este necesar, să prevină, să elimine sau
să atenueze efectele negative ale activităților lor asupra drepturilor omului și asupra
mediului. În iunie 2023, Parlamentul a adoptat amendamente la propunerea Comisiei
în plen, iar negocierile interinstituționale sunt desfășurare.

La 14 septembrie 2022, Comisia a publicat o propunere complementară de regulament
care ar prevedea o interdicție de comercializare pe piața UE a mărfurilor fabricate prin
muncă forțată. Comisiile parlamentare și-au adoptat poziția la 16 octombrie 2023.
Un raport anual privind drepturile omului și democrația în lume, pregătit de VP/ÎR și
adoptat de Consiliu, oferă o imagine de ansamblu a situației drepturilor omului în lume,
precum și a acțiunilor Uniunii în cursul anului respectiv.
ACTORII
Consiliul European formulează interesele strategice ale UE și orientările generale ale
politicii europene de securitate comune (PESC) (5.1.1).
Consiliul Afaceri Externe tratează în general problemele legate de drepturile omului
relevate în contextul PESC sau al politicilor comerciale și de dezvoltare ale UE. Grupul
de lucru pentru drepturile omului din cadrul Consiliului (COHOM), care pregătește
discuțiile și Deciziile la nivel înalt privind drepturile omului, este compus din experți
în domeniu din statele membre și reprezentanți ai Serviciului European de Acțiune
Externă (SEAE) și ai Comisiei.
Fiecare delegație a UE are un „punct de contact” pentru drepturile omului. Delegațiile
UE au un rol esențial în elaborarea și punerea în aplicare a strategiilor naționale
privind drepturile omului și democrația, în pregătirea dialogurilor privind drepturile
omului, în cooperarea cu apărătorii drepturilor omului și societatea civilă, precum și în
identificarea priorităților pentru asistența financiară a UE.
Comisia negociază acorduri internaționale, supervizează procesul de extindere și
politica de vecinătate și gestionează programele de dezvoltare și instrumentele de
finanțare (în strânsă cooperare cu SEAE).
Reprezentantul Special al UE pentru drepturile omului are rolul de a crește eficiența și
vizibilitatea politicii UE în domeniul drepturilor omului. Reprezentantul Special are un
mandat larg și flexibil și lucrează în strânsă colaborare cu SEAE. Poziția este deținută
în prezent de Eamon Gilmore, care și-a preluat atribuțiile la 1 martie 2019.
Parlamentul contribuie la dezvoltarea politicilor UE și monitorizează activitatea
celorlalte instituții europene.
În temeiul articolelor 207 și 218 din TFUE, majoritatea acordurilor internaționale au
nevoie de acordul Parlamentului pentru a intra în vigoare. De exemplu, în 2011,
Parlamentul a blocat protocolul privind textilele la Acordul de parteneriat și cooperare
(APC) dintre UE și Uzbekistan, în principal din cauza problemelor legate de munca
copiilor. Parlamentul și-a dat acordul doar în 2016, în urma unor îmbunătățiri
semnificative în ceea ce privește utilizarea muncii copiilor și a muncii forțate.
Conform articolului 36 din TUE, VP/ÎR are obligația să consulte Parlamentul cu privire
la aspectele principale și la opțiunile fundamentale ale PESC, precum și să-l informeze
cu privire la evoluția acestor politici. Parlamentul poate adresa întrebări și recomandări
Consiliului și VP/ÎR.
Rezoluțiile Parlamentului urmăresc să sensibilizeze opinia publică cu privire la
încălcările drepturilor omului, să sprijine apărătorii drepturilor omului și să modeleze
politica UE în domeniul drepturilor omului prin intermediul unor propuneri concrete de
politici. Rezoluțiile pot fi o parte a procesului legislativ, un rezultat al rapoartelor din
proprie inițiativă ale comisiilor parlamentare sau un rezultat al dezbaterilor de urgență

care au loc, de obicei, în ziua de miercuri a fiecărei sesiuni plenare de la Strasbourg,
pentru a scoate în evidență încălcările flagrante ale drepturilor omului în lume. Rezoluția
anuală a Parlamentului privind drepturile omului și democrația în lume și politica Uniunii
Europene în acest domeniu analizează realizările politicii UE și provocările cu care se
confruntă.
Subcomisia pentru drepturile omului (DROI) a Parlamentului, atașată Comisiei pentru
afaceri externe, răspunde de chestiunile privind democrația, statul de drept, drepturile
omului – inclusiv drepturile minorităților – în țările terțe și principiile dreptului
internațional, precum și de asigurarea coerenței între toate politicile externe ale UE
și politica sa în domeniul drepturilor omului. Subcomisia se ocupă, de asemenea, de
gestionarea curentă a dosarelor privind drepturile omului, în timp ce delegațiile sale
vizitează în mod regulat țările și instituțiile în cauză. Subcomisia monitorizează acțiunile
întreprinse ca urmare a rezoluțiilor de urgență ale Parlamentului din Regulamentul de
procedură și organizează frecvent schimburi de opinii cu SEAE cu privire la dialogurile
UE privind drepturile omului.
Aspectele legate de drepturile omului în relațiile externe ale UE intră și în domeniul de
competență al următoarelor comisii: Comisia pentru afaceri externe (AFET), Comisia
pentru comerț internațional (INTA), Comisia pentru dezvoltare (DEVE) și Comisia
pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (FEMM). Drepturile omului sunt, de
asemenea, un element esențial al activității delegațiilor permanente ale Parlamentului,
care interacționează cu parlamentele țărilor terțe la nivel bilateral și în contextul
adunărilor parlamentare.
Datorită competențelor sale bugetare (în conformitate cu articolul 14 din TUE și
articolul 310 alineatul (1) din TFUE), Parlamentul are un cuvânt de spus în alocarea
fondurilor pentru Europa Globală și alte instrumente financiare utilizate în promovarea
drepturilor omului. În plus, Parlamentul este colegiuitor pentru toate instrumentele de
finanțare externă.
În fiecare an, Parlamentul acordă Premiul Saharov pentru libertatea de gândire
activiștilor pentru drepturile omului din întreaga lume. La 19 octombrie 2023, laureații
Premiului Saharov au fost Jina Mahsa Amini și mișcarea „Femeile, viața, libertatea”
din Iran. Poporul curajos ucrainean a fost laureatul anului 2022, reprezentat de
președintele lor, de liderii aleși și de societatea civilă. Președintele Ucrainei, Volodîmîr
Zelenskîi, a luat cuvântul prin videoconferință la ceremonia de decernare a premiilor
din 14 decembrie 2022 de la Strasbourg. În 2021, Premiul Saharov a fost decernat
lui Aleksei Navalnîi, cel mai important reprezentant al opoziției din Rusia, cunoscut
pentru lupta sa împotriva corupției și a încălcărilor drepturilor omului, iar în 2020, a fost
decernat opoziției democratice din Belarus. Printre laureații anteriori se numără Nelson
Mandela, Malala Yousafzai și Raif Badawi. Parlamentul European a creat Rețeaua
Premiului Saharov, pentru a facilita menținerea legăturilor între laureații Saharov și a
încuraja activitățile comune.
Parlamentul promovează drepturile omului ca parte a activităților sale mai ample
de sprijinire a democrației, care includ observarea alegerilor, acțiunile pre- și
postelectorale, consolidarea capacității parlamentare, medierea și dialogul privind
promovarea democrației (5.4.2).
Președinta Parlamentului sprijină în mod activ drepturile omului prin declarații și scrisori
și discută chestiuni legate de drepturile omului la întâlnirile cu protagoniști importanți.

RASMA KASKINA
10/2023

5.4.2. PROMOVAREA DEMOCRAȚIEI
ȘI OBSERVAREA ALEGERILOR
Pentru Uniunea Europeană, sprijinirea democrației la nivel mondial constituie o

prioritate. Democrația rămâne singurul sistem de guvernare în care cetățenii pot
beneficia pe deplin de drepturile omului și este un factor determinant pentru
dezvoltare și stabilitate pe termen lung. Fiind singura instituție UE aleasă în mod
direct, Parlamentul European este în special angajat în promovarea democrației.
TEMEIUL JURIDIC
— Articolele 2 și 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE);
— Articolul 205 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
CADRUL DE POLITICĂ ȘI INSTRUMENTE DE POLITICĂ

Abordarea UE privind democrația completează activitățile sale legate de drepturile
omului (a se vedea fișa informativă 5.4.1). Aceasta se bazează pe Declarația
Universală a Drepturilor Omului și pe alte standarde internaționale și regionale privind
drepturile omului, instituțiile democratice și alegerile. Din 2015, UE își bazează, de
asemenea, sprijinul pentru democrație pe Agenda 2030 pentru dezvoltare sustenabilă,
în special pe obiectivul 16 privind instituțiile responsabile și un proces decizional
deschis tuturor și participativ, precum și pe obiectivul 10 privind reducerea inegalităților.
La 17 noiembrie 2009, Consiliul a adoptat Concluziile privind sprijinirea democrației
în relațiile externe ale UE care au trasat noua strategie pentru sprijinirea democrației
cu ajutorul unei abordări specifice fiecărei țări, a unei coerențe sporite și a implicării
tuturor părților interesate. Agenda schimbării, adoptată de Comisie în 2011, a subliniat
astfel importanța sprijinirii drepturilor omului, a democrației și a bunei guvernanțe în
cadrul politicii pentru dezvoltare a UE. În 2012, UE a convenit asupra unui cadru
strategic privind drepturile omului și democrația și asupra unui plan de acțiune
pentru implementarea acestuia. În urma evenimentelor Primăverii arabe din 2011,
UE și-a actualizat politica europeană de vecinătate pentru a adopta o abordare de
tip „mai mult pentru mai mult”, prin corelarea sprijinului cu tranziția democratică și
„democrația profund ancorată”. Țărilor dornice să întreprindă reforme politice li s-au
oferit stimulente, inclusiv sub forma aprofundării integrării economice, a unei asistențe
financiare mai ample, a creșterii mobilității persoanelor și a accesului pe piața internă
a UE.
În octombrie 2019, Consiliul a adoptat concluzii privind democrația, care reconfirmă
principiile concluziilor sale din 2009, identificând, în același timp, noi provocări pe care
UE trebuie să le contracareze de urgență și în mod cuprinzător, prin intermediul acțiunii
externe. Printre acestea se numără subminarea proceselor și instituțiilor democratice;
niveluri scăzute de încredere în instituții și politicieni; restrângerea spațiului democratic
pentru societatea civilă; situații din ce în ce mai numeroase de încălcare a drepturilor
omului și a libertăților fundamentale; și manipularea prin intermediul tehnologiilor on-
line.

Angajamentul UE de a-și accelera eforturile pentru a promova democrația a fost
reafirmat în Planul de acțiune al UE privind drepturile omului și democrația, adoptat de
Consiliu în noiembrie 2020. Planul definește prioritățile pentru perioada 2020-2024 și
integrează sprijinul pentru democrație în cele cinci linii de acțiune, una dintre acestea
fiind intitulată „Construirea unor societăți reziliente, favorabile includerii și democratice”.
Consiliul a subliniat rolul jucat de societatea civilă în concluziile sale din 2012 intitulate
„Rădăcinile democrației și ale dezvoltării durabile: angajamentul Europei față de
societatea civilă în ceea ce privește relațiile externe”. Concluziile sale din 19 iunie 2017
privind contactele UE cu societatea civilă în ce privește relațiile externe au reafirmat
angajamentul UE față de o societate civilă responsabila și rezistentă ca mijloc esențial
de sprijinire a bunei guvernări și a statului de drept în orice democrație.
Mai multe elemente ale politicii UE care au fost elaborate în timp abordează atât
drepturile omului, cât și principiile democratice. Aceasta include strategii specifice
fiecărei țări privind drepturile omului și democrația, care definesc prioritățile de acțiune
și obiectivele ce trebuie urmărite de UE în țările partenere. Aceasta include, de
asemenea, clauzele privind drepturile omului și democrația în acordurile internaționale,
care permit UE să suspende schimburile comerciale sau cooperarea dacă o țară
încalcă grav drepturile omului și principiile democratice. Un alt element este un
instrument de finanțare specific pentru sprijinirea actorilor societății civile în domeniul
democrației și al drepturilor omului (a se vedea mai jos).
Observarea alegerilor este un instrument central al UE pentru sprijinirea evoluțiilor
democratice din țările din afara UE, promovarea drepturilor omului și a statului de drept,
precum și pentru contribuția la edificarea păcii și la prevenirea conflictelor. Misiunile
UE de observare a alegerilor (MOA) pe termen lung evaluează evenimentele care
au loc pe tot parcursul procesului electoral. Țara-gazdă trebuie să trimită o invitație
înainte să poată fi desfășurată o misiune UE de observare a alegerilor. Observatorii pe
termen lung își încep activitatea, în general, cu două luni înaintea alegerilor și urmăresc
întregul proces electoral până când se anunță rezultatele oficiale și se exercită căile de
atac. Monitorizarea realizată de observatorii pe termen scurt (OTS) vizează doar ziua
votării și numărarea buletinelor de vot. Observatorul-șef este, în general, un deputat
în Parlamentul European. În urma misiunii, MOA publică un raport final care cuprinde
concluzii și recomandări, care oferă orientări pentru reforma electorală și pentru o
posibilă asistență viitoare din partea UE. Pe lângă observarea alegerilor, UE poate oferi
asistență electorală tehnică și materială țărilor partenere, îmbunătățind condițiile pentru
desfășurarea de alegeri democratice, mărind capacitatea actorilor statali și nestatali și
sprijinind reformele necesare, ținând seama de întregul ciclu electoral.
În noiembrie 2021, UE și statele sale membre au lansat inițiativa „Echipa Europa pentru
democrație” (TED). Pentru a spori impactul sprijinului pentru democratizare la nivel
mondial, TED constă în trei piloni: cercetarea privind cele mai bune practici și politici
de sprijinire a democrației; o rețea TED (la nivel mondial); și furnizarea de expertiză
privind sprijinirea democrației la nivel național.
UE și statele sale membre se implică, de asemenea, în forumuri multilaterale, cum ar
fi ONU, Consiliul Europei sau Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa
(OSCE), pentru a promova și proteja democrația. În decembrie 2021, președinții
Consiliului European și Comisiei Europene au participat la Summitul pentru democrație
condus de SUA, care a urmărit să promoveze reînnoirea democratică și să-i încurajeze
pe lideri să răspundă împreună tendinței globale de regres democratic. Comisia a

participat la mai multe dintre „grupurile democratice” create pentru a permite implicarea
și după summit. Președinta Comisiei Europene a participat, de asemenea, la cel de al
doilea summit pentru democrație, care a avut loc în perioada 28-30 martie 2023.
INSTRUMENTELE DE FINANȚARE
Principalele instrumente de finanțare ale UE pentru sprijinirea democrației în
străinătate sunt Instrumentul de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare și cooperare
internațională (IVCDCI) – Europa globală și Instrumentul de asistență pentru
preaderare (IPA) 2020-2027. IPA sprijină țările candidate și potențial candidate la
aderarea la UE în îndeplinirea criteriilor de aderare relevante. IVCDCI finanțează
programe geografice în celelalte țări care nu sunt incluse în IPA, precum și
programe tematice cu cuprindere globală. Printre obiectivele sale generale se numără
întărirea, sprijinirea și promovarea democrației, a statului de drept și a respectării
drepturilor omului. Programul tematic privind drepturile omului și democrația se axează
pe organizațiile societății civile, pe democrație și pe apărătorii drepturilor omului.
Dispunând de un buget inițial de 1,511 miliarde EUR, funcționează independent de
acordul guvernelor țărilor partenere. Programul finanțează, de asemenea, MOA ale UE
și acțiuni complementare privind alegerile, precum și cooperarea cu principalii parteneri
internaționali în domeniul democrației și al drepturilor omului.
În anul 2013, a fost creat Fondul European pentru Democrație (FED). Funcționând în
mod autonom ca o fundație de drept privat, acesta urmărește să susțină actorii politici
și ai societății civile care luptă pentru schimbări democratice, oferindu-le asistență
financiară adaptată, într-un mod rapid, flexibil și fără formalități birocratice, punând
accentul pe vecinătatea estică și sudică a UE. Din consiliul său de conducere fac parte
reprezentanți ai statelor membre și ai instituțiilor UE, inclusiv până la nouă deputați în
Parlamentul European, precum și alți experți.

Fiind singura instituție a Uniunii aleasă în mod direct de cetățenii acesteia, Parlamentul
European s-a angajat cu fermitate să promoveze democrațiile sustenabile din întreaga
lume. Parlamentul a evidențiat acest angajament în mai multe rezoluții. În fiecare
an, Parlamentul adoptă o rezoluție privind drepturile omului și democrația în lume și
politica UE în această privință, analizând principalele provocări și realizări ale abordării
UE privind sprijinirea democrației și formulând recomandări pentru viitor. În noiembrie
2023, Parlamentul urmează să adopte o recomandare privind consolidarea dreptului
de a participa la alegeri veritabile.
Parlamentul a elaborat, de asemenea, o serie de instrumente pentru implicarea directă
în sprijinirea democrației la nivel mondial. Parlamentul participă în mod constant
la activități de observare a alegerilor și depune eforturi pentru a întări legitimitatea
proceselor electorale naționale și a crește nivelul de încredere a populației în protejarea
alegerilor și a drepturilor omului. În fiecare an, acesta trimite mai multe delegații
parlamentare pentru a observa alegerile și referendumurile din țări care nu sunt
membre ale UE. Parlamentul poate decide să trimită astfel de delegații de deputați
europeni cu condiția ca alegerile să se desfășoare la nivel național, ca autoritățile
naționale să fi adresat UE sau Parlamentului European invitații în acest sens și ca,
la fața locului, să fie prezentă o misiune pe termen lung. Delegațiile Parlamentului
sunt întotdeauna integrate în MOA ale UE sau în misiunile pe termen lung ale Biroului

pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului ale Organizației pentru Securitate
și Cooperare în Europa. Parlamentul European este consultat pentru identificarea și
planificarea MOA ale UE și cu privire la activitățile ce trebuie întreprinse ulterior.
Urmărind abordarea sa cuprinzătoare pentru susținerea democrației, Parlamentul
corelează observarea alegerilor cu activități complementare, inclusiv acțiuni
preelectorale și monitorizarea electorală, acțiuni privind drepturile omului și inițiative de
sprijinire a activității parlamentare. Se pune un accent deosebit pe țările candidate și pe
vecinătatea europeană. Parlamentul European sprijină parlamentele din afara UE în
ce privește întărirea capacității lor instituționale prin conferințe și seminare, programe
de formare comune și vizite de studiu pentru deputați și funcționari, precum și burse
pentru personalul parlamentelor din țările care nu sunt membre ale UE. El sprijină
parlamentele partenere în integrarea drepturilor omului în legislație și în conectarea
la societatea civilă. Parlamentul facilitează întărirea capacităților pentru agenții
schimbărilor democratice, inclusiv a apărătorilor drepturilor omului, și promovează
libertatea presei și ziaristica independentă. Premiul Saharov al Parlamentului European
pentru libertatea de gândire și activitățile comunității laureaților Premiului Saharov sunt
integrate în această abordare.
Programul Simone Veil este conceput special pentru a sprijini femeile în politică
și deputatele. Parlamentul oferă, de asemenea, sprijin și cunoștințe specializate în
domeniul medierii și al dialogului, prin activități specifice desfășurate cu parlamentele
partenere și prin evenimente internaționale axate pe mediere și pe prevenirea
conflictelor. Dialogul Jean Monnet pentru pace și democrație este un instrument de
mediere conceput de Parlament pentru a reuni liderii politici în vederea promovării
comunicării între partide și a construirii consensului. Programul pentru tinerii lideri
politici este una dintre inițiativele emblematice menite să promoveze dialogul și
înțelegerea între viitorii lideri din afara UE și, prin urmare, să contribuie la întărirea
încrederii și a păcii. Rezoluția Parlamentului European referitoare la consolidarea
capacității UE de prevenire a conflictelor și de mediere adoptată în martie 2019
recunoaște importanța proceselor de mediere și de dialog și rolul Parlamentului în
cadrul acestora. Ca parte a programului său „Solidaritate cu parlamentarii”, Parlamentul
dezbate în mod regulat situația drepturilor omului în cazul parlamentarilor din lume și
depune eforturi pentru a-i proteja pe parlamentarii aflați în pericol prin parteneriate de
înfrățire cu deputații în Parlamentul European.
Grupul de susținere a democrației și de coordonare a alegerilor (GDA) al Parlamentului
oferă orientări politice pentru diferitele activități ale PE. Acesta este compus din
16 deputați în Parlamentul European și este co-prezidat de președintele Comisiei
pentru afaceri externe, și, respectiv, de președintele Comisiei pentru dezvoltare din
cadrul Parlamentului. GDA decide cu privire la misiunile Parlamentului European de
observare a alegerilor și adoptă un program de lucru anual pentru celelalte activități.
Pentru 2023, GDA a reconfirmat cele șase țări și regiuni prioritare (Ucraina, Georgia,
Moldova, Tunisia, regiunea Balcanilor de Vest și Parlamentul Panafrican și Belarus ca
prioritate politică ad-hoc, în urma evenimentelor politice de la începutul verii 2020),
precum și domeniile tematice (activități preelectorale și postelectorale, mediere și
dialog parlamentar, acțiuni în domeniul drepturilor omului, inclusiv comunitatea și bursa
Premiului Saharov, precum și parlamente și inovare democratică).
RASMA KASKINA

10/2023

5.5. EXTINDEREA ȘI VECINĂTATEA UNIUNII

5.5.1. EXTINDEREA UNIUNII
La 1 iulie 2013, Croația a devenit cel de al 28-lea (în prezent cel de al 27-lea) stat
membru al Uniunii Europene. De atunci, nicio altă țară nu a aderat la UE, iar Regatul
Unit a părăsit UE la 31 ianuarie 2020. Au fost inițiate negocieri de aderare și s-au
deschis capitole de negociere cu Muntenegru, Serbia și Turcia. Albania și Macedonia
de Nord au început negocierile de aderare în iulie 2022. În decembrie 2022, Bosnia
și Herțegovina a obținut statutul de țară candidată, iar Kosovo și-a depus cererea
de aderare la UE. În iunie 2022, UE a acordat Ucrainei și Moldovei statutul de
țară candidată. La 8 noiembrie 2023, Comisia a recomandat Consiliului să deschidă
negocierile de aderare cu Moldova și Ucraina (5.5.6).
TEMEI JURIDIC
— Articolul 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) stabilește care state pot
solicita să devină membre ale Uniunii;
— articolul 2 din TUE descrie valorile fundamentale ale UE.
OBIECTIVE
Politica de extindere a UE urmărește să unească țările europene într-un proiect politic
și economic comun. Călăuzită de valorile Uniunii și fiind supusă unor condiții stricte,
extinderea s-a dovedit a fi unul dintre cele mai eficiente instrumente pentru promovarea
reformelor politice, economice și sociale și pentru consolidarea păcii, a stabilității și a
democrației pe întregul continent. Politica de extindere consolidează, de asemenea,
prezența UE pe scena mondială.
CONTEXT
A. Condițiile de aderare
Orice stat european poate solicita să devină membru al Uniunii dacă respectă valorile
comune ale acesteia și se angajează să le promoveze (articolul 49 din TUE). Criteriile
de la Copenhaga, stabilite de Consiliul European din 1993 de la Copenhaga, sunt
esențiale în orice proces de integrare în UE a unei țări candidate sau potențial
candidate. Acestea includ:
— stabilitatea instituțiilor care garantează democrația, statul de drept, drepturile
omului, respectarea și protecția minorităților;
— o economie de piață funcțională și capacitatea de a face față presiunii
concurențiale și forțelor pieței din cadrul Uniunii;
— capacitatea de a-și asuma obligațiile care decurg din calitatea de membru, inclusiv
de a adera la obiectivele uniunii politice, economice și monetare și de a adopta
normele, standardele și politicile comune care constituie corpusul dreptului UE
(acquis-ul comunitar).

În decembrie 2006, Consiliul European a convenit asupra unui „consens reînnoit
cu privire la extindere”, bazat pe „consolidare, condiționalitate și comunicare” și pe
capacitatea UE de a integra noi membri.
B. Capacitatea de integrare a UE: adaptări instituționale
Extinderile succesive au constituit o parte substanțială a negocierilor instituționale
care au dus la adoptarea Tratatului de la Lisabona. UE a trebuit să-și adapteze
instituțiile și procesele decizionale la sosirea noilor state membre și să facă în așa fel
încât extinderea să nu-i afecteze eficiența și responsabilitatea în elaborarea politicilor.
Tratatul de la Lisabona a introdus schimbări majore privind structura și activitatea
principalelor instituții ale UE. Unele dintre aceste schimbări au reflectat necesitatea
unui set de reglementări durabile, care să nu presupună efectuarea de noi modificări
odată cu fiecare nouă extindere.
C. Procesul
O țară care dorește să adere la Uniunea Europeană adresează o cerere Consiliului,
care solicită Comisiei să prezinte un aviz. Parlamentul este notificat în legătură cu
această cerere. În cazul în care avizul Comisiei este favorabil, Consiliul European poate
decide – în unanimitate – acordarea statutului de țară candidată. În urma recomandării
Comisiei, Consiliul decide – din nou, în unanimitate – dacă deschide sau nu negocierile.
Totalitatea legislației UE (acquis-ul comunitar) este împărțită în peste 30 de capitole
de politici. Înainte de a începe negocierile propriu-zise, Comisia întocmește un raport
de „screening” (examinare) pentru fiecare capitol. Pe baza recomandării Comisiei,
Consiliul decide în unanimitate dacă deschide sau nu noi capitole de negocieri
sau grupuri de capitole. Ori de câte ori progresele sunt considerate satisfăcătoare,
Comisia poate recomanda „închiderea provizorie” a unui capitol sau a unui grup de
capitole. Consiliul decide din nou în unanimitate, ținând seama de progresele generale
înregistrate în domeniul statului de drept. După ce negocierile privind toate capitolele
sau grupurile de capitole au fost încheiate, termenii și condițiile – inclusiv eventuale
clauze de salvgardare și dispoziții tranzitorii – sunt încorporate într-un tratat de aderare
între statele membre și țara candidată. Tratatul de aderare se poate semna numai după
aprobarea Parlamentului European și după obținerea acordului unanim al Consiliului.
Acesta este apoi supus ratificării de către toate statele contractante, în conformitate cu
propriile cerințe constituționale (și anume, ratificare în parlament sau referendum).
EXTINDERILE PRECEDENTE
Țara Membru din Particularități
Belgia
Franța
Germania Statele semnatare inițiale ale Tratatului de la Roma
1958
Italia din 1957
Luxemburg
Țările de Jos
Danemarca
Irlanda 1973
Regatul Unit[1]
[1]Regatul Unit a părăsit UE la 31 ianuarie 2020 (ora 23.00 GMT).

Aderarea Greciei a consolidat democrația în această
Grecia 1981
țară.
Portugalia Această extindere a consolidat democrația în
1986
Spania Portugalia și Spania.
Austria
Finlanda 1995
Suedia
Cipru
Cehia
Estonia Având ca obiectiv reunificarea continentului după
Ungaria căderea Zidului Berlinului și prăbușirea Uniunii
Letonia Sovietice, această extindere a fost lansată la
2004
Lituania reuniunea Consiliului European din decembrie 1997.
Malta Negocierile s-au desfășurat separat cu fiecare țară
Polonia în parte, pe baza unui cadru de negociere unic.
Slovacia
Slovenia
Ritmul reformelor în Bulgaria și România nu a permis
acestor țări să adere în 2004. A fost creat un
„mecanism de cooperare și verificare” în sectoarele
Bulgaria
2007 esențiale – reforma sistemului judiciar, combaterea
România
corupției și a crimei organizate (ultimul doar în cazul
Bulgariei) – pentru a monitoriza progresele realizate
după aderare.
Negocierile de aderare cu Croația au fost supuse
unor condiții mai stricte, impuse prin „consensul
Croația 2013
reînnoit cu privire la extindere” al Consiliului
European din decembrie 2006.
VIITOARELE EXTINDERI
A. Balcanii de Vest
Relațiile cu țările din Balcanii de Vest se desfășoară în cadrul procesului de stabilizare
și asociere, lansat în 1999. Acesta se bazează pe acordurile bilaterale de stabilizare
și de asociere.
Aderarea Croației la UE, la 1 iulie 2013, constituie un stimulent important pentru alte
țări din regiune. Pe baza experienței cu Croația, Comisia a propus în „strategia de
extindere” din 2011-2012 noi îmbunătățiri ale metodei de negociere, inclusiv acordarea
unei atenții mai mari chestiunilor legate de statul de drept. Prin urmare, capitolul de
negocieri privind reforma sistemului judiciar și drepturile fundamentale (capitolul 23)
și cel privind justiția, libertatea și securitatea (capitolul 24) sunt deschise chiar din
fazele inițiale ale tuturor negocierilor viitoare și sunt ultimele care sunt închise. Această
abordare a fost reafirmată și consolidată în comunicarea Comisiei din 5 februarie 2020
intitulată „Consolidarea procesului de aderare – O perspectivă credibilă de aderare la
UE pentru Balcanii de Vest”, care a introdus o metodologie revizuită de extindere către
Balcanii de Vest. Aceasta face parte integrantă și din Planul economic și de investiții
pentru Balcanii de Vest, care a fost publicat în cadrul pachetului privind extinderea
pentru 2020 al Comisiei. La 8 noiembrie 2023, Comisia a adoptat un nou plan de

creștere pentru Balcanii de Vest în valoare de 6 miliarde EUR, bazat pe patru piloni
și care acoperă perioada 2024-2027. Planul își propune să ofere regiunii o parte din
beneficiile apartenenței la UE înainte de aderare, cu o condiționalitate ex ante puternică
pentru plăți.
Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și decizia UE din iunie 2022 de a
acorda Ucrainei și Moldovei statutul de țară candidată au declanșat totodată dezbateri
încă în curs pe tema accelerării procesului de integrare în UE a țărilor candidate și
potențial candidate din Balcanii de Vest.
Până acum, au fost deschise toate cele 33 de capitole de negociere examinate cu
Muntenegru, dar numai trei au fost închise provizoriu. Serbia a deschis 22 capitole
de negociere din 35, dintre care două sunt provizoriu închise. În ciuda numărului
considerabil de capitole deschise, reformele UE legate de integrare în ambele țări au
stagnat foarte mult în ultimii ani.
În martie 2020, Consiliul a aprobat în sfârșit începerea negocierilor de aderare cu
Albania și Macedonia de Nord (cu un set de condiții de îndeplinit pentru Albania). În
iulie 2020, Comisia a prezentat statelor membre proiectele de cadre de negociere –
primele care țineau seama de „metodologia revizuită pentru extinderea către Balcanii
de Vest”. Negocierile de aderare cu ambele țări au început oficial în iulie 2022, în urma
unor întârzieri îndelungate, cauzate îndeosebi de problemele dintre Macedonia de Nord
și Bulgaria legate de identitate, limbă și istorie.
Acordul de stabilizare și de asociere dintre UE și Bosnia și Herțegovina a intrat în
vigoare la 1 iunie 2015. În februarie 2016, Bosnia și Herțegovina și-a depus cererea
de aderare. În avizul său din mai 2019, Comisia a enumerat 14 priorități-cheie pe
care Bosnia și Herțegovina trebuie să le îndeplinească pentru a deschide negocierile
de aderare. În ciuda faptului că nu a reușit să realizeze majoritatea acestor priorități,
Bosniei și Herțegovinei i s-a acordat statutul de țară candidată în decembrie 2022. La
8 noiembrie 2023, Comisia a recomandat deschiderea negocierilor de aderare la UE cu
Bosnia și Herțegovina „de îndată ce se atinge nivelul necesar de respectare a criteriilor
de aderare”.
Acordul de stabilizare și de asociere dintre UE și Kosovo a intrat în vigoare la
1 aprilie 2016, În decembrie 2022, Kosovo a depus o cerere de aderare la UE. Ca
urmare a unui vot decisiv în Parlament în aprilie 2023, Kosovo va beneficia de un regim
de călătorii fără viză în spațiul Schengen începând cel târziu din ianuarie 2024. De
asemenea, Kosovo poartă un dialog cu Serbia, înlesnit de UE, care ar trebui să ducă
la un acord cuprinzător de normalizare a relațiilor dintre acestea, Kosovo și Serbia nu
au început încă să pună în aplicare obligațiile care le revin în urma unui acord revizuit
la începutul anului 2023, menit să relanseze dialogul.
B. Turcia
Turcia a depus o cerere de aderare la UE în 1987 și a fost declarată țară candidată
în 1999. Negocierile au fost deschise în octombrie 2005. Opt capitole sunt blocate și
niciun capitol nu va fi închis provizoriu până când Turcia nu aplică „Protocolul adițional
la Acordul de asociere de la Ankara” în relațiile cu Cipru. Unele state membre s-au opus
deschiderii altor capitole. După o stagnare de peste trei ani, un nou capitol de negociere
a fost deschis în noiembrie 2013. Un alt capitol a fost deschis în decembrie 2015 La
18 martie 2016, Turcia și UE și-au reafirmat angajamentul față de aplicarea planului
lor comun de acțiune menit să oprească fluxul de migranți în situație neregulamentară
care se îndreaptă înspre UE, precum și față de relansarea procesului de aderare.

Acest lucru a dus la deschiderea unui capitol suplimentar în iunie 2016, numărul total
de capitole deschise ajungând la 16 din 35, dintre care unul a fost închis provizoriu.
Însă având în vedere deteriorarea dramatică a statului de drept în Turcia, în special în
urma tentativei de lovitură de stat din iulie 2016, procesul de aderare a Turciei este,
în momentul de față, blocat de facto. Relațiile UE-Turcia s-au deteriorat ca urmare
a deciziilor Turciei în materie de politică externă, acțiunilor sale unilaterale în estul
Mediteranei și a promovării soluției sale privind „două state pe o insulă” cu privire la
chestiunea Ciprului.

În temeiul articolului 49 din TUE, Parlamentul European trebuie să aprobe orice nouă
aderare la UE. Acesta are, de asemenea, un cuvânt greu de spus în legătură cu
aspectele financiare ale aderării: competențele sale bugetare îi conferă o influență
directă asupra sumelor alocate Instrumentului de asistență pentru preaderare.
Comisia pentru afaceri externe a Parlamentului numește raportori permanenți pentru
toate țările candidate și potențial candidate. Parlamentul își exprimă pozițiile cu privire
la extindere sub formă de rezoluții anuale pe marginea ultimelor rapoarte de țară ale
Comisiei. La 23 noiembrie 2022, a adoptat recomandări suplimentare privind o nouă
strategie de extindere a UE. Parlamentul întreține, de asemenea, relații bilaterale cu
parlamentele tuturor țărilor implicate în procesul de aderare prin intermediul delegațiilor
sale, care discută periodic cu omologii lor chestiuni pertinente pentru căile lor respective
de integrare în UE. UE a observat alegeri în toate țările implicate în procesul de aderare,
cu excepția Turciei, care nu a invitat încă Parlamentul să facă acest lucru.
André De Munter
11/2023

5.5.2. BALCANII DE VEST
UE a elaborat o politică de sprijinire a integrării treptate în Uniune a țărilor din Balcanii

de Vest. La 1 iulie 2013, Croația a devenit prima dintre cele șapte țări care s-a
alăturat UE, iar Albania, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Macedonia de Nord și
Serbia au statutul de țări candidate. S-au deschis negocieri și capitole de aderare cu
Muntenegru și Serbia, s-au deschis negocieri cu Albania și Macedonia de Nord în
iulie 2022, iar Kosovo și-a depus cererea de aderare la UE în decembrie 2022.
TEMEI JURIDIC
— Titlul V din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE): acțiunea externă a UE;
— Articolul 207 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE): acordurile
comerciale internaționale;
— Articolul 49 din TUE: condițiile privind cererea de aderare și calitatea de membru.
OBIECTIVE
Uniunea Europeană își propune să promoveze pacea, stabilitatea și dezvoltarea
economică în Balcanii de Vest și să deschidă posibilitatea integrării acestor țări în UE.
CONTEXT
În 1999, UE a lansat procesul de stabilizare și de asociere (PSA), un cadru pentru
relațiile dintre UE și țările din regiune, precum și Pactul de stabilitate, o inițiativă mai
amplă care implică toți principalii actori internaționali. În 2008, Pactul de stabilitate a
fost înlocuit de Consiliul de Cooperare Regională. Consiliul European de la Salonic din
2003 a reafirmat că toate țările care făceau parte din PSA erau potențiale candidate
la aderarea la UE. Această „perspectivă europeană” a fost reafirmată în strategia
Comisiei din februarie 2018 pentru Balcanii de Vest și în declarațiile adoptate în urma
mai multor reuniuni la nivel înalt UE-Balcanii de Vest.
INSTRUMENTE
A. Procesul de stabilizare și de asociere (PSA)
Lansat în 1999, PSA constituie cadrul strategic de sprijinire a apropierii treptate dintre
țările din Balcanii de Vest și UE. PSA se bazează pe relații contractuale bilaterale,
asistență financiară, dialog politic, relații comerciale și cooperare regională.
Relațiile contractuale iau forma acordurilor de stabilizare și de asociere (ASA). Acestea
prevăd cooperarea economică și politică și instituirea unor zone de liber schimb cu
țările respective. Fiecare ASA stabilește structuri de cooperare permanentă bazându-
se pe principii democratice comune, pe drepturile omului și pe statul de drept. Consiliul
de stabilizare și de asociere, care se reunește anual la nivel ministerial, supraveghează
aplicarea și implementarea acordului în cauză. Este asistat de Comitetul de stabilizare
și de asociere. În sfârșit, o Comisie parlamentară de stabilizare și asociere (CPSA)
asigură cooperarea la nivel parlamentar între parlamentele statelor din Balcanii de Vest
și Parlamentul European.

De la intrarea în vigoare a ASA încheiat cu Kosovo, în aprilie 2016, în prezent sunt
în vigoare ASA încheiate cu toate țările candidate și țările potențial candidate din
Balcanii de Vest. În cazul Kosovo, ASA este un acord încheiat doar cu UE, pe care
statele membre nu trebuie să îl ratifice (cinci state membre nu recunosc statutul de
stat independent al Kosovo). Comerțul și aspectele comerciale din ASA sunt incluse în
acorduri interimare. Acestea intră în vigoare, în general, la scurt timp după semnare,
întrucât comerțul este o competență exclusivă a UE.
B. Procesul de aderare
Țările care doresc să devină membre ale UE trebuie să îndeplinească criteriile politice
de la Copenhaga (a se vedea fișa descriptivă despre extinderea Uniunii5.5.1). După
recunoașterea candidaturii unei țări, aceasta avansează de-a lungul diverselor stadii
ale procesului într-un ritm care depinde în mare parte de meritele sale și de progresele
pe care le înregistrează.
Țara candidată trebuie să adopte și să implementeze întreaga legislație a UE (acquis-
ul comunitar). Comisia raportează cu privire la progresele înregistrate în rapoartele
sale anuale de țară. Fiecare decizie importantă este luată de Consiliu, care hotărăște
în unanimitate, de la deschiderea negocierilor până la încheierea acestora. Tratatul de
aderare trebuie să fie aprobat de Parlament și Consiliu, înainte de a fi ratificat de toate
statele contractante.
Țările candidate și potențial candidate beneficiază de asistență financiară pentru a
realiza reformele necesare. Din 2007, asistența pentru preaderare din partea UE a
fost atribuită prin intermediul unui singur instrument unificat: Instrumentul de asistență
pentru preaderare (IPA).
Majoritatea țărilor candidate și potențial candidate pot, de asemenea, să ia parte la
programe ale UE.
C. Cooperarea regională
Integrarea europeană și cooperarea regională sunt strâns legate. Unul dintre
obiectivele principale ale PSA este încurajarea țărilor din regiune să coopereze într-
o gamă largă de domenii, inclusiv urmărirea penală a crimelor de război, chestiunile
legate de frontiere, refugiații și combaterea criminalității organizate. O componentă
specifică a IPA este dedicată cooperării regionale și programelor transfrontaliere.
Consiliul de Cooperare Regională (CCR), cu sediul la Sarajevo, își desfășoară
activitatea conform orientărilor Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est. CCR
vizează sprijinirea aspirațiilor europene și euro-atlantice ale membrilor săi care nu fac
parte din UE, precum și întărirea cooperării în domenii precum dezvoltarea socială și
economică, energia și infrastructura, justiția și afacerile interne, cooperarea în materie
de securitate, dezvoltarea capitalului uman și relațiile parlamentare. UE și multe dintre
statele sale membre sprijină CCR și iau parte la activitatea acestuia.
O altă inițiativă regională importantă este Acordul central european de comerț liber. În
plus, țările din Balcanii de Vest participă la o serie de cadre regionale.
D. Regimul de călătorii fără viză
Regimul de călătorii fără vize în spațiul Schengen a fost acordat cetățenilor Republicii
Macedonia de Nord, Muntenegrului și Serbiei începând cu decembrie 2009, precum
și cetățenilor din Albania și Bosnia și Herțegovina începând cu noiembrie 2010. În
ianuarie 2012, a fost lansat un dialog cu Kosovo pentru liberalizarea regimului vizelor.

În iulie 2018, Comisia a confirmat că Kosovo a îndeplinit toate criteriile. În urma unor
negocieri interinstituționale prelungite și a votului final al Parlamentului European în
aprilie 2023, kosovarii vor putea călători fără viză în spațiul Schengen începând din
ianuarie 2024, cel mai târziu.
STADIUL ACTUAL
A. Albania
Albania a depus cererea de aderare la UE la 28 aprilie 2009. În octombrie 2013,
Comisia a recomandat fără echivoc ca Albaniei să i se acorde statutul de țară candidată
la aderarea la UE, pe care l-a obținut în iunie 2014. Ținând cont de progresele
înregistrate de Albania, Comisia a recomandat în mod repetat deschiderea negocierilor
de aderare. În iunie 2018, Consiliul a aprobat eventuala deschidere a negocierilor de
aderare cu Albania în iunie 2019, cu condiția să fi fost îndeplinite condițiile necesare.
În martie 2020, Consiliul a decis să aprobe deschiderea negocierilor de aderare,
așteptând să fie îndeplinite anumite condiții. În iulie 2020, Comisia a prezentat statelor
membre proiectul de cadru de negociere – primul care ține seama de „metodologia
revizuită pentru extinderea către Balcanii de Vest”, publicată în februarie 2020.
Negocierile de aderare cu Albania și Macedonia de Nord, tratate în comun din cauza
unei recomandări pozitive comune din partea Comisiei, au fost deschise oficial în
iulie 2022, în urma unor întârzieri îndelungi cauzate în principal de problemele dintre
Macedonia de Nord și Bulgaria legate de identitate, limbă și istorie.
B. Bosnia și Herțegovina
Un ASA cu Bosnia și Herțegovina a fost negociat și semnat deja în iunie 2008, însă
intrarea sa în vigoare a fost înghețată, în special deoarece această țară nu a aplicat încă
o hotărâre importantă a Curții Europene a Drepturilor Omului. „Abordarea reînnoită”
a UE față de această țară, care pune accentul pe guvernanța economică, a dus la
intrarea în vigoare a ASA la 1 iunie 2015, după o lungă așteptare. Țara a depus cererea
de aderare la 15 februarie 2016. În mai 2019, Comisia și-a publicat avizul, ce conține o
listă de 14 priorități-cheie care ar trebui îndeplinite de Bosnia și Herțegovina, pentru ca
negocierile de aderare să fie deschise. Printre prioritățile-cheie se numără asigurarea
funcționării corespunzătoare a Comisiei parlamentare de stabilizare și de asociere
(CPSA), dimensiunea parlamentară a ASA(prioritatea cheie 3). La 30 și 31 octombrie
2023, la aproape opt ani de la prima reuniune eșuată a CPSA din noiembrie 2015, o
a treia reuniune de sine stătătoare a CPSA UE-Bosnia și Herțegovina a avut loc cu
succes la Sarajevo. Acest lucru a determinat Comisia să concluzioneze, în raportul său
de țară din 2023 privind Bosnia și Herțegovina, că prioritatea-cheie 3 a fost îndeplinită.
În urma războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și a deciziei UE din iunie
2022 de a acorda statutul de țară candidată Moldovei și Ucrainei, Consiliul European a
decis să acorde statutul de țară candidată și Bosniei și Herțegovinei în decembrie 2022.
La 8 noiembrie 2023, Comisia a recomandat deschiderea negocierilor de aderare la
UE cu Bosnia și Herțegovina „ce se atinge nivelul necesar de respectare a criteriilor
de aderare”.
C. Republica Macedonia de Nord
Fosta Republică iugoslavă a Macedoniei (în prezent Republica Macedonia de Nord)
a solicitat aderarea la UE în martie 2004 și a primit statutul de țară candidată în
decembrie 2005. Cu toate acestea, țara nu a putut deschide negocierile de aderare
timp de mulți ani, în principal din cauza litigiului cu Grecia privind utilizarea numelui

de „Macedonia”. Acest diferend a fost soluționat prin „Acordul de la Prespa”, cu
privire la noul nume al țării – Republica Macedonia de Nord (sau Macedonia de Nord
în formă scurtă) – care a intrat în vigoare în februarie 2019. Din 2009, Comisia,
cu sprijinul constant al Parlamentului European, recomandase invariabil deschiderea
negocierilor de aderare. În iunie 2018, Consiliul a aprobat eventuala deschidere a
negocierilor de aderare cu Republica Macedonia de Nord în iunie 2019, cu condiția
să fie îndeplinite condițiile necesare. În martie 2020, Consiliul a decis în sfârșit să
aprobe deschiderea negocierilor de aderare, fără a mai pune alte condiții. În iulie 2020,
Comisia a prezentat statelor membre proiectul de cadru de negociere – primul care ține
seama de „metodologia revizuită pentru extinderea către Balcanii de Vest”. Negocierile
de aderare cu Macedonia de Nord și cu Albania, tratate în comun din cauza unei
recomandări pozitive comune din partea Comisiei, au fost deschise oficial în iulie 2022,
în urma unor întârzieri îndelungi cauzate în principal de problemele dintre Macedonia
de Nord și Bulgaria legate de identitate, limbă și istorie.
D. Kosovo
Kosovo este un candidat potențial pentru aderarea la UE. Țara și-a declarat unilateral
independența în februarie 2008. Cinci state membre ale UE (Cipru, Grecia, România,
Slovacia și Spania) și două țări din regiune (Serbia și Bosnia și Herțegovina) nu au
recunoscut independența Kosovo. În iulie 2018, la șase ani după publicarea unei foi
de parcurs privind liberalizarea vizelor, Comisia a confirmat că Kosovo a îndeplinit
toate criteriile. În urma unor negocieri interinstituționale prelungite și a votului final al
Parlamentului European în aprilie 2023, kosovarii vor putea călători fără viză în spațiul
Schengen începând din ianuarie 2024, cel mai târziu. După încheierea în aprilie 2013 a
unui acord istoric privind normalizarea relațiilor de către Belgrad și Priștina („Acordul de
la Bruxelles”), Consiliul European a decis în iunie 2013 să deschidă negocierile privind
un ASA cu Kosovo, iar acesta a intrat în vigoare la 1 aprilie 2016. Viitoarea integrare a
Kosovo în UE, ca și cea a Serbiei, rămâne strâns legată de dialogul dintre Kosovo și
Serbia, facilitat de UE, care ar trebui să conducă la un acord global de normalizare a
relațiilor dintre ele, obligatoriu din punct de vedere juridic. Kosovo (ca și Serbia) nu a
început încă să pună în aplicare obligațiile care îi revin în urma unui acord revizuit la
începutul anului 2023, menit să relanseze dialogul.
E. Muntenegru
Muntenegru, care și-a câștigat independența în 2006, și-a depus cererea de aderare
la UE în decembrie 2008. A primit statut de țară candidată în decembrie 2010, iar
negocierile de aderare au fost deschise în iunie 2012. În conformitate cu „noua
abordare” a UE privind procesul de aderare, capitolele esențiale privind statul de
drept – capitolul 23 privind reforma sistemului judiciar și drepturile fundamentale și
capitolul 24 privind justiția, libertatea și securitatea – au fost deschise în primele faze ale
negocierilor, în decembrie 2013. Până acum, au fost deschise toate cele 33 de capitole
de negociere examinate, dintre care numai trei au fost închise provizoriu. Ultimul capitol
esențial rămas (privind politica în domeniul concurenței) a fost deschis în iunie 2020. Cu
toate acestea, tulburările politice și instabilitatea din Muntenegru au dus la stagnarea
procesului de integrare în UE în ultimii ani.
F. Serbia
Serbia și-a depus candidatura pentru aderarea la UE în decembrie 2009 și a primit
statut de țară candidată în martie 2012, după ce Belgradul și Priștina au ajuns la un
acord privind reprezentarea regională a Kosovo. Negocierile de aderare au început

oficial la 21 ianuarie 2014. Primele două capitole, inclusiv cel privind normalizarea
relațiilor cu Kosovo, au fost deschise în decembrie 2015. La 18 iulie 2016, principalele
capitole privind statul de drept, capitolele 23 și 24, au fost deschise. Până în prezent, au
fost deschise 22 din cele 35 de capitole de negociere, dintre care două au fost închise
provizoriu. Cele patru capitole care fac parte din „Al patrulea cluster” – privind agenda
verde și conectivitatea durabilă – au fost deschise în decembrie 2021, după o perioadă
de doi ani în care nu a fost deschis niciun capitol. De atunci, nu au fost deschise capitole
sau clustere noi. Viitoarea integrare a Serbiei în UE, ca și cea a Kosovo, rămâne strâns
legată de dialogul dintre Serbia și Kosovo-facilitat de UE, care ar trebui să conducă la
un acord global de normalizare a relațiilor dintre ele, obligatoriu din punct de vedere
juridic. Serbia (ca și Kosovo) nu a început încă să pună în aplicare obligațiile care îi
revin în urma unui acord revizuit la începutul anului 2023, menit să relanseze dialogul.

Parlamentul este implicat pe deplin în PSA, fiind nevoie de aprobarea sa pentru
încheierea tuturor ASA [articolul 218 alineatul (6) din TFUE]. De asemenea, trebuie să
aprobe orice nouă aderare la UE (Articolul 49 din TUE). Mai mult decât atât, datorită
atribuțiilor sale bugetare, Parlamentul are o influență directă asupra sumelor alocate
IAP. Comisia pentru afaceri externe a Parlamentului numește raportori permanenți
pentru toate țările candidate și potențial candidate. Parlamentul își exprimă pozițiile cu
privire la extindere sub formă de rezoluții anuale pe marginea ultimelor rapoarte de
țară ale Comisiei. În iunie 2020, în urma summitului UE-Balcanii de Vest de la Zagreb
(desfășurat online), Parlamentul a elaborat și un set de recomandări privind Balcanii
de Vest. La 23 noiembrie 2022, a adoptat recomandări suplimentare privind o nouă
strategie de extindere a UE. Parlamentul întreține relații bilaterale cu parlamentele
țărilor din Balcanii de Vest prin delegațiile sale, care se întâlnesc regulat cu omologii
lor din Balcanii de Vest pentru a discuta aspecte relevante pentru PSA și procesele
de aderare la UE, în medie de două ori pe an. Atunci când este invitat, Parlamentul
participă ca observator la majoritatea alegerilor din Balcanii de Vest și a făcut deja acest
lucru în toate țările din această zonă. De asemenea, a desfășurat o serie de activități
și programe privind democrația parlamentară și consolidarea capacităților, adaptate la
nevoile parlamentelor partenere din Balcanii de Vest. În Macedonia de Nord și Serbia,
Parlamentul a facilitat apropierea dintre partidele politice.
André De Munter
11/2023

5.5.3. SPAȚIUL ECONOMIC EUROPEAN
(SEE), ELVEȚIA ȘI NORDUL
Spațiul Economic European (SEE) a fost creat în 1994 pentru a extinde dispozițiile
UE referitoare la piața sa internă către țările din Asociația Europeană a Liberului
Schimb (AELS). Părțile la SEE sunt Norvegia, Islanda și Liechtenstein. Elveția este
membră a AELS, dar nu face parte din SEE. UE și țările-partenere nordice care
fac parte simultan din SEE și AELS (Norvegia și Islanda) interacționează și prin
intermediul unei serii de „politici nordice” și forumuri care se axează pe zonele din
periferia nordică a Europei, aflate în evoluție rapidă, precum și pe regiunea arctică
în ansamblu.
TEMEI JURIDIC
Pentru SEE: articolul 217 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (acorduri
de asociere).
Pentru Elveția: Acordul privind serviciile de asigurări din 1989, Acordurile bilaterale I
din 1999, Acordurile bilaterale II din 2004.
SCOPUL SPAȚIULUI ECONOMIC EUROPEAN (SEE)

A. Obiective
Scopul Spațiului Economic European (SEE) este extinderea pieței interne a UE către
țările membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb (AELS). Țările care fac
parte în prezent din AELS nu doresc să devină membre ale UE. Legislația UE
referitoare la piața internă este integrată în legislația țărilor SEE-AELS după ce acestea
acceptă acest lucru. Administrația și gestionarea SEE este partajată de UE și de țările
SEE-AELS în cadrul unei structuri organizate pe doi piloni. Deciziile sunt adoptate
de organismele comune ale SEE (Consiliul SEE, Comitetul mixt al SEE, Comisia
parlamentară mixtă a SEE și Comitetul consultativ al SEE).
B. Context
În 1992, cele șapte țări care erau atunci membre ale AELS au negociat un acord care
să le permită să participe la ambițiosul proiect al pieței interne a Comunității Europene,
lansat în 1985 și finalizat la sfârșitul lui 1992. Acordul privind SEE a fost semnat la
2 mai 1992 și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994.
Însă, la puțin timp după aceea, numărul țărilor membre ale SEE-AELS s-a diminuat:
Elveția nu a mai ratificat acordul în urma rezultatului negativ al referendumului organizat
pe acest subiect, iar Austria, Finlanda și Suedia au aderat la UE în 1995. În SEE au
rămas numai Islanda, Norvegia și Liechtenstein. Cele 10 noi state membre care au
aderat la UE la 1 mai 2004 au devenit automat membre ale SEE, la fel ca Bulgaria
și România, care au aderat în 2007. Același proces a avut loc și în cazul Croației,
în 2013, deși acordul privind participarea acesteia la SEE este aplicat cu titlu provizoriu
din aprilie 2014. Acesta va intra în vigoare în mod oficial după finalizarea ratificării de
către toate statele membre.

În iunie 2009, Islanda și-a depus, la rândul său, cererea de aderare la UE, ca o
modalitate de a ieși din criza financiară mondială din 2007-2008. Consiliul a acceptat
cererea de aderare a Islandei la 17 iunie 2010, iar negocierile au început în iunie 2011.
Mai târziu, în martie 2015, Guvernul Islandei a declarat însă, într-o scrisoare adresată
Consiliului UE, că „Islanda nu trebuie considerată o țară candidată pentru aderarea la
UE”. Deși guvernul nu a retras cererea în mod oficial, în prezent UE nu tratează Islanda
ca pe o țară-candidată.
C. Sfera de acțiune a SEE
SEE depășește cadrul acordurilor tradiționale de liber schimb (ALS), aplicând țărilor
SEE-AELS (cu excepția Elveției) toate drepturile și obligațiile aferente pieței interne a
UE. SEE include cele patru libertăți ale pieței interne (libera circulație a bunurilor, a
persoanelor, a serviciilor și a capitalului) și politicile conexe (concurența, transportul,
energia și cooperarea economică și monetară). Acordul conține politici transversale
strict legate de cele patru libertăți: politici sociale (inclusiv sănătatea și securitatea în
muncă, dreptul muncii și egalitatea de tratament între bărbați și femei); politici privind
protecția consumatorilor, mediul, datele statistice și dreptul societăților comerciale;
precum și o serie de politici conexe, cum ar fi cele legate de cercetare și de dezvoltarea
tehnologică, care nu decurg din acquis-ul UE și nici din actele obligatorii din punct de
vedere juridic, dar sunt puse în practică în cadrul unor activități de cooperare.
D. Limitele SEE
Acordul privind SEE nu conține dispoziții obligatorii în toate sectoarele pieței interne și
nici în alte politici care fac obiectul tratatelor UE. În special, dispozițiile obligatorii din
cadrul acordului nu vizează următoarele:
— politica agricolă comună și politica comună în domeniul pescuitului (deși acordul
conține dispoziții privind comerțul cu produse agricole și piscicole);
— uniunea vamală;
— politica comercială comună;
— politica externă și de securitate comună;
— domeniul justiției și al afacerilor interne (deși toate țările AELS fac parte din spațiul
Schengen)
— Uniunea economică și monetară
E. Instituțiile și mecanismele SEE
1. Integrarea legislației UE
Noile texte referitoare la piața internă a UE sunt examinate de Comitetul mixt al SEE,
alcătuit din reprezentanți ai UE și ai celor trei state din cadrul SEE-AELS. Acest comitet
se reunește o dată pe lună și decide ce acte legislative și alte acte ale UE (acțiuni,
programe etc.) ar trebui integrate în SEE. Legislația este integrată în mod oficial prin
includerea actelor corespunzătoare în lista protocoalelor și a anexelor la Acordul privind
SEE. Astfel, în Acordul privind SEE au fost integrate câteva mii de acte. Consiliul SEE,
compus din reprezentanți ai Consiliului UE și din miniștrii de externe ai țărilor SEE-
AELS, se reunește cel puțin de două ori pe an pentru a elabora orientări de ordin
politic pentru Comitetul mixt. Acordul privind SEE conține prevederi pentru facilitarea

participării țărilor SEE-AELS la diverse etape ale procesului legislativ al UE înainte de
adoptarea noilor acte legislative (contribuții la formularea deciziilor).
2. Transpunerea
Odată ce un act al UE este integrat în Acordul privind SEE, acesta trebuie transpus
în legislația națională a țărilor SEE-AELS (dacă legislațiile lor naționale prevăd acest
lucru). Pentru aceasta, poate fi nevoie doar de o decizie guvernamentală sau de
aprobarea parlamentului. Transpunerea este o sarcină formală și, în această etapă,
actele pot fi adaptate numai din punct de vedere tehnic.
3. Monitorizarea
După extinderea legislației privind piața internă la țările SEE-AELS, transpunerea și
aplicarea sunt monitorizate de Autoritatea AELS de Supraveghere și de Curtea de
Justiție a AELS. Autoritatea AELS de Supraveghere ține un tabel comparativ al pieței
interne, prin care se monitorizează punerea în aplicare a legislației în țările SEE.
4. Rolul parlamentelor
Atât Parlamentul European, cât și parlamentele naționale ale țărilor SEE-AELS sunt
implicate îndeaproape în monitorizarea Acordului privind SEE. Articolul 95 din acord
prevede înființarea unei Comisii parlamentare mixte (CPM) a SEE, care se reunește
de două ori pe an. Parlamentul European și parlamentele naționale din țările SEE-
AELS găzduiesc această comisie pe rând, iar președinția comisiei este exercitată într-
un an de un deputat în Parlamentul European, iar în anul următor de un parlamentar
dintr-o țară membră a SEE-AELS. Fiecare delegație are în componența sa 12 membri.
Deputații în Adunarea Federală Elvețiană participă la reuniuni în calitate de observatori.
Toată legislația UE care se aplică SEE este examinată de CPM a SEE, iar membrii
acesteia au dreptul de a adresa întrebări, în scris și oral, reprezentanților Consiliului
SEE și ai Comitetului mixt al SEE, precum și de a-și exprima opiniile prin intermediul
unor rapoarte sau rezoluții. Aceeași procedură se aplică și măsurilor de control al
punerii în aplicare a legislației. În fiecare an CPM adoptă o rezoluție referitoare la
raportul anual al Comitetului mixt privind funcționarea Acordului privind SEE, în care
aceasta își exprimă opiniile cu privire la progresele realizate în ceea ce privește
integrarea legislației UE și restanțele rămase în acest sens și formulează recomandări
cu privire la buna funcționare a pieței interne.
ELVEȚIA
În calitate de membră a AELS, Elveția a participat la negocierile ce au vizat Acordul
privind SEE și a semnat acest acord la 2 mai 1992. Imediat după aceasta, la
22 mai 1992, guvernul elvețian a depus o cerere de aderare la UE. Cu toate acestea, în
urma unui referendum organizat la 6 decembrie 1992, care s-a soldat cu respingerea
participării la SEE, Consiliul Federal al Elveției a întrerupt procesul de aderare a
țării la UE și la SEE. De atunci, Elveția și-a dezvoltat relațiile cu UE prin acorduri
bilaterale, pentru a-și garanta integrarea economică în cadrul UE. Relațiile bilaterale au
devenit tensionate după ce Elveția a venit cu o inițiativă anti-imigrație în februarie 2014,
al cărei rezultat a pus sub semnul întrebării principiile liberei circulații și ale pieței
unice, care stau la baza acestor relații. La 16 decembrie 2016, Parlamentul Elveției
a adoptat Legea federală privind resortisanții străini și integrarea, prin care rezultatul
referendumului din 2014 a fost pus în aplicare în așa fel încât efectele acestuia au

fost limitate, ceea ce a pregătit terenul pentru inițierea unui proces de normalizare a
relațiilor dintre UE și Elveția.
UE și Elveția au semnat peste 120 de acorduri bilaterale, inclusiv un acord de liber
schimb în 1972 și două mari serii de acorduri bilaterale sectoriale prin care se alinia,
la momentul semnării lor, o mare parte a legislației elvețiene la legislația UE. Prima
serie de acorduri sectoriale (cunoscute cu numele de Bilateralele I) au fost semnate
în 1999 și au intrat în vigoare în 2002. Aceste șapte acorduri (privind libera circulație
a persoanelor, transportul aerian, transportul terestru, comerțul cu produse agricole,
barierele tehnice în calea comerțului, achizițiile publice și cooperarea în domeniul
cercetării) vizează aspecte legate de libera circulație și deschiderea reciprocă a
piețelor. O altă serie de acorduri sectoriale (Bilateralele II) au fost semnate în 2004
și au intrat în vigoare treptat în perioada 2005-2009. Aceste acorduri se referă în
esență la consolidarea cooperării economice și la extinderea cooperării privind azilul și
libera circulație a persoanelor în interiorul frontierelor Schengen. Acestea vizează, de
asemenea, participarea Elveției la sistemul de la Dublin, la programul MEDIA al UE și
la Agenția Europeană de Mediu, precum și impozitarea economiilor, produsele agricole
prelucrate, datele statistice, combaterea fraudelor și contribuțiile financiare ale Elveției
la coeziunea economică și socială în noile state membre ale UE.
Deși acordurile au adâncit relațiile economice, ele au creat, de asemenea, o
rețea complexă și pe alocuri inconsecventă de obligații. Acordurile bilaterale trebuie
actualizate cu regularitate și nu au un caracter dinamic, cum este cel al Acordului
privind SEE. De asemenea, aceste acorduri nu prevăd mecanisme de monitorizare și
nici mecanisme efective de soluționare a litigiilor. Pentru a soluționa aceste aspecte,
la 22 mai 2014 au fost inițiate negocieri între UE și Elveția pentru încheierea unui
acord-cadru instituțional. Negocierile au avut ca scop soluționarea unei serii de aspecte
dificile, cum ar fi condițiile de care beneficiază prestatorii de servicii din UE în Elveția
sau rolul Curții de Justiție în soluționarea litigiilor. Negocierile privind acordul-cadru
instituțional s-au încheiat, la nivel politic, la 23 noiembrie 2018. Cu toate acestea,
Consiliul Federal nu putea să accepte textul final, deoarece partea elvețiană considera
că „măsurile însoțitoare”[1] și preluarea acquis-ului european privind libera circulație a
persoanelor nu au fost reflectate în mod corespunzător. Drept urmare, Consiliul Federal
a inițiat un proces amplu de consultare internă cu comisiile competente din cadrul
Adunării Federale, cu partidele, cantoanele, partenerii sociali și cu mediul academic/
științific, care va servi drept bază pentru a decide dacă acordul va fi prezentat sau nu
Adunării Federale a Elveției spre aprobare. În cursul consultărilor, care s-au încheiat
în aprilie 2019, au fost ridicate o serie de întrebări cu privire la care partea elvețiană
a solicitat clarificări suplimentare.
În cursul consultărilor au fost exprimate preocupări privind libera circulație a
persoanelor între Elveția și UE. La 27 septembrie 2020, Elveția a ținut un referendum,
promovat de Partidul Popular din Elveția (SVP), referitor la rezilierea acordului cu UE
privind libera circulație a persoanelor. Aproape 62 % din alegători au respins inițiativa
partidului SVP.
[1]„Măsuri însoțitoare”: o serie de măsuri introduse de Elveția în mod unilateral în 2006 pentru a-și
proteja piața forței de muncă. Printre acestea se află obligația de notificare ce le revine prestatorilor de
servicii din UE, contribuțiile agenților din UE la costurile legate de comisiile tripartite din Elveția, obligația
întreprinderilor din UE de a asigura garanții la depozite și anumite sancțiuni. UE consideră că aceste
măsuri sunt incompatibile cu libera circulație a persoanelor și constituie un obstacol în calea comerțului și a
serviciilor.

În ianuarie 2021, după referendum și odată ce condițiile legate de COVID-19 au permis
acest lucru, au fost reluate discuțiile pentru a clarifica acordul-cadru instituțional. La
26 mai 2021, Consiliul Federal al Elveției a informat însă Comisia Europeană cu privire
la decizia sa de a întrerupe negocierile. Comisia a emis o declarație în care își exprima
regretul cu privire la decizia Consiliului Federal al Elveției, insistând asupra faptului
că, fără acest acord, nu va fi posibilă modernizarea relațiilor bilaterale și că acordurile
bilaterale existente se vor eroda cu timpul.
La 23 februarie 2022, Consiliul Federal al Elveției a adoptat o serie de orientări pentru
pachetul său de negocieri cu UE. Începând cu martie 2022, negociatorii-șefi ai Comisiei
Europene și ai Consiliului Federal al Elveției s-au reunit de mai multe ori pentru a
clarifica sfera de acțiune a noilor propuneri. De atunci, au avut loc o serie de reuniuni
la nivel politic și tehnic pentru a clarifica domeniul de aplicare al noilor propuneri.
La 21 iunie 2023, Consiliul Federal Elvețian a aprobat parametrii pentru un mandat de
negociere cu UE. Discuțiile vor continua pe această bază, la nivel politic și tehnic, cu
scopul de a soluționa chestiunile pendinte.
POLITICILE NORDICE
UE este implicată activ într-o serie de politici și forumuri care se axează pe evoluția
rapidă a zonelor nordice ale Europei și pe regiunea arctică, în ansamblul său. În special,
în urma invadării Ucrainei de către Rusia la 24 februarie 2022, întreaga cooperare cu
Rusia în acest sens a fost întreruptă. UE este activă în următoarele forumuri:
— Dimensiunea nordică, care, din 2007, servește drept politică comună pentru UE,
Rusia, Norvegia și Islanda. Această politică a condus la crearea de parteneriate
sectoriale eficace pentru cooperarea în regiunile Mării Baltice și Mării Barents.
Dimensiunea nordică dispune de un organ parlamentar, Forumul parlamentar al
Dimensiunii nordice, Parlamentul European fiind unul dintre membrii săi fondatori.
— Consiliul Statelor de la Marea Baltică (CSMB), înființat în 1992 de UE și statele
riverane, în urma destrămării URSS. Toate statele membre ale CSMB participă
la Conferința parlamentară a Mării Baltice, Parlamentul European fiind, de
asemenea, unul dintre membrii acesteia.
— Cooperarea în regiunea Mării Barents, care reunește regiunile nordice ale
Finlandei, Norvegiei și Suediei, precum și regiunile din partea de nord-vest a
Rusiei. Această cooperare are loc prin intermediul Consiliului regional infra-
statal al Mării Barents, al Consiliului interstatal Euro-Arctic din regiunea Mării
Barents (UE fiind unul dintre membrii acestuia) și al unei conferințe parlamentare
(Parlamentul European fiind membru al acesteia).
— Chestiuni referitoare la regiunea arctică din jurul Cercului Polar: politica UE privind
regiunea arctică se bazează pe comunicări ale Comisiei/Serviciului European de
Acțiune Externă (SEAE) (2008, 2012, 2016 și 2021), pe concluzii ale Consiliului
(2009, 2014, 2016 și 2019) și pe rezoluții ale Parlamentului European (2011, 2014,
2017 și 2021). La 16 martie 2017, Parlamentul European a adoptat o rezoluție
intitulată „O politică integrată a UE pentru regiunea arctică”, iar cea mai recentă
rezoluție a sa, intitulată „Regiunea arctică: oportunități, preocupări și provocări în
materie de securitate”, a fost adoptat în plen la 7 octombrie 2021.

— La 13 octombrie 2021, Comisia Europeană și SEAE au prezentat noua politică
a UE pentru regiunea arctică. Începând cu 2013, UE participă la reuniunile
Consiliului Arcticii, însă acesta nu a luat încă o decizie cu privire la cererea depusă
de UE în 2008 de a primi statut oficial de observator. Parlamentul European este
membru al Conferinței deputaților din regiunea arctică.
— Parlamentul European este invitat cu regularitate și participă la sesiunile anuale
ale Consiliului nordic. La 6 octombrie 2020, Conferința președinților din cadrul
Parlamentului a aprobat solicitarea Consiliului nordic de a se iniția relații mai
oficiale între cele două instituții. Reuniunile interparlamentare UE-Consiliul nordic
au loc anual. În plus, se reunesc o dată pe an delegațiile Parlamentului European
și Consiliului nordic occidental (alcătuit din deputați din Insulele Feroe, Groenlanda
și Islanda).
María Álvarez López / Algirdas Razauskas

10/2023

5.5.4. REGATUL UNIT
Regatul Unit (UK) a aderat la Uniunea Europeană în 1973, după ce a menținut

o relație de lungă durată cu blocul de la înființarea sa. În 2016, în urma unui
referendum, a devenit primul stat membru care și-a încetat calitatea de membru
al UE. Ieșirea Regatului Unit din UE a fost reglementată de un acord de retragere
semnat la 17 octombrie 2019. Acordul comercial și de cooperare semnat la
30 decembrie 2020 definește cadrul viitoarelor relații.
La 23 iunie 2016, Regatul Unit a organizat un referendum în cadrul căruia 51,9 %

dintre alegători au optat să părăsească UE. În martie 2017, guvernul britanic a notificat
președintelui Consiliului European intenția sa de a se retrage din UE, declanșând
astfel procedura de retragere prevăzută la articolul 50 din Tratatul privind Uniunea
Europeană.
Regatul Unit a părăsit oficial UE la 1 februarie 2020, dar a rămas în piața unică și în
uniunea vamală a UE până la 31 decembrie 2020. Acordul de retragere semnat la
17 octombrie 2019 stabilește normele pentru retragerea ordonată a Regatului Unit din
UE. Acesta a cuprins îndeosebi:
— drepturile cetățenilor:
— decontul financiar;
— structura de guvernare a acordului de retragere;
— un protocol privind Irlanda și Irlanda de Nord pentru a se evita reintroducerea unei
frontiere strict controlate pe insula Irlanda, protejând economia întregii insule și
Acordul din Vinerea Mare, protejând în același timp integritatea pieței unice a UE;
— dispoziții specifice pentru Gibraltar.
Acordul de retragere a intrat în vigoare la 1 februarie 2020.
La 1 ianuarie 2021, Regatul Unit a părăsit piața unică și uniunea vamală a UE. La
aceeași dată, un acord comercial și de cooperare (ACC) care reglementează noua
relație dintre UE și Regatul Unit a intrat în vigoare cu titlu provizoriu până la 1 mai 2021,
dată la care ACC a intrat în vigoare în mod oficial după primirea aprobării Parlamentului
European.
Acordul de retragere și ACC sunt două acorduri distincte, negociate separat și care
reglementează domenii diferite, deși există un anumit grad de interdependență.
ACC oferă un cadru cuprinzător pentru viitoarea relație dintre UE și Regatul Unit și se
bazează pe patru piloni principali:
— un acord de liber schimb (cu tarife zero și cote zero pentru toate mărfurile care
respectă regulile de origine pertinente);
— cooperarea cu privire la alte aspecte economice, cum ar fi investițiile, concurența,
ajutoarele de stat, transparența fiscală, transportul aerian și rutier, energia și
sustenabilitatea, coordonarea securității sociale și pescuitul;
— un nou parteneriat pentru securitatea cetățenilor prin cooperare polițienească și
judiciară, inclusiv protecția datelor și schimbul de date;

— un sistem de guvernare cuprinzător.
În centrul guvernării Acordului comercial și de cooperare se află un „consiliu de
parteneriat”, coprezidat de un reprezentant al Comisiei Europene și de un reprezentant
al guvernului Regatului Unit. Consiliul de parteneriat supraveghează punerea în
aplicare a Acordului comercial și de cooperare și este sprijinit de 19 comitete
specializate.
De asemenea, ACC oferă societății civile un cuvânt de spus în punerea în aplicare a
acordului prin intermediul grupurilor consultative interne, care joacă un rol esențial în
transmiterea de feedback direct din partea cetățenilor și a părților interesate.
ACC oferă un cadru instituțional pentru acordurile viitoare, deoarece aceste două
acorduri nu cuprind anumite domenii pertinente pentru comerț (cum ar fi standardele
pentru serviciile financiare sau nivelurile adecvate de protecție a datelor). Întrucât
Regatul Unit este în prezent o țară terță, acesta face obiectul unor aprobări de
echivalență pentru țări terțe în anumite domenii specifice.
Acordurile oferă un cadru solid de cooperare și oferă securitate juridică într-o situație
fără precedent. Cu toate acestea, au apărut dificultăți legate de punerea în aplicare, în
special în ceea ce privește punerea în aplicare a Protocolului privind Irlanda și Irlanda
de Nord.
PROTOCOLUL PRIVIND IRLANDA ȘI IRLANDA DE NORD

Deși, în temeiul protocolului, Irlanda de Nord face parte din teritoriul vamal al Regatului
Unit, mărfurile care circulă liber în Irlanda de Nord pot intra pe piața unică a UE
fără restricții sau controale. În cele din urmă, obiectivul protocolului este de a evita
controalele la frontieră pe insula Irlanda și de a proteja Acordul din Vinerea Mare
din 1998 (Acordul de la Belfast). Pentru a menține piața unică a UE, mărfurile din Marea
Britanie către Irlanda de Nord fac obiectul controalelor la frontierele UE atunci când
traversează Marea Irlandei, deoarece Codul vamal al Uniunii continuă să se aplice
Irlandei de Nord. Prin urmare, Protocolul privind Irlanda de Nord elimină necesitatea
controalelor vamale pe insula Irlanda, dar stabilește norme pentru mărfurile care circulă
din Marea Britanie în Irlanda de Nord. Cu alte cuvinte, în temeiul legislației UE, toate
mărfurile care intră în Irlanda de Nord din afara UE, inclusiv cele din Marea Britanie,
fac obiectul declarațiilor vamale.
Punerea în aplicare a protocolului a fost extrem de dificilă de la intrarea sa în vigoare.
Regatul Unit a luat măsuri unilaterale pentru a lăsa neaplicate părți ale protocolului de
mai multe ori, culminând cu prezentarea proiectului de lege privind Protocolul privind
Irlanda de Nord la 14 iunie 2022.
La 27 februarie 2023, după luni de negocieri intense, președinta Comisiei Europene,
Ursula von der Leyen, și prim-ministrul Regatului Unit, Rishi Sunak, au prezentat un
acord politic privind punerea în aplicare a Protocolului privind Irlanda/Irlanda de Nord,
denumit Cadrul Windsor.
Cadrul Windsor conține un set cuprinzător de soluții comune pentru a aborda
provocările și preocupările tuturor comunităților din Irlanda de Nord cu privire la punerea
în aplicare a protocolului, protejând totodată integritatea pieței unice a UE. Aceste
soluții se înscriu în cadrul acordului de retragere, din care protocolul face parte
integrantă.

Soluțiile comune includ noi acorduri privind regimul vamal/libera circulație a mărfurilor
între Marea Britanie și Irlanda de Nord, produse agroalimentare, medicamente, TVA și
accize, contingente tarifare pentru anumite categorii de oțel și condiții care să garanteze
că ajutorul de stat din Regatul Unit nu afectează comerțul dintre Irlanda de Nord și UE,
printre altele.
Aceste soluții sunt însoțite de măsuri care permit UE să analizeze și să evalueze
riscul ca mărfurile să nu rămână în Irlanda de Nord, având în vedere absența unei
frontiere fizice. În cazul în care, în practică, se constată că mărfurile trec în Irlanda, sunt
disponibile garanții structurale pentru remedierea acestei situații. În rezoluția sa din
15 martie 2023 referitoare la punerea în aplicare a Acordului de retragere, Parlamentul
European a salutat Cadrul Windsor.
La 22 martie 2023, Camera Comunelor a votat în favoarea unuia dintre elementele
Cadrului Windsor, așa-numita „frână de urgență” - Stormont Brake, deși votul a fost
perceput ca un vot asupra cadrului în ansamblu. Votul a fost aprobat cu 515 voturi
pentru și 29 împotrivă. În cursul dezbaterii din Camera Comunelor, prim-ministrul Rishi
Sunak a declarat intenția guvernului de a renunța la proiectul de lege privind protocolul
pentru Irlanda de Nord.
ADUNAREA PARLAMENTARĂ A PARTENERIATULUI

Articolul 11 din Acordul comercial și de cooperare prevede posibilitatea înființării unei
Adunări parlamentare a parteneriatului (APP), iar cele două parlamente au convenit să
creeze acest organism.
APP se reunește de două ori pe an, alternativ între Parlamentul European, într-unul
dintre locurile sale obișnuite de desfășurare a activității, și Parlamentul Regatului Unit.
Acesta este un forum pentru un schimb de opinii cu privire la aspectele care decurg
din Acordul comercial și de cooperare, inclusiv acordurile de completare, precum și cu
privire la orice alte chestiuni de interes reciproc. Prima reuniune a APP a avut loc în
perioada 12-13 mai 2022 la Bruxelles.
María Álvarez López

04/2023

5.5.5. POLITICA EUROPEANĂ DE VECINĂTATE
Politica europeană de vecinătate (PEV) se aplică următoarelor țări: Algeria, Armenia,

Azerbaidjan, Belarus, Egipt, Georgia, Israel, Iordania, Liban, Libia, Moldova, Maroc,
Palestina, Siria, Tunisia și Ucraina. Ea urmărește creșterea prosperității, stabilității și
securității tuturor. PEV se bazează pe democrație, pe respectarea statului de drept
și pe respectarea drepturilor omului și este o politică bilaterală între UE și fiecare țară
parteneră, însoțită de inițiative de cooperare regională: Parteneriatul estic (PaE) și
Uniunea pentru Mediterana[1].
TEMEIUL JURIDIC
— Articolul 8 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE);
— Titlul V din TUE (acțiunea externă);
— Articolele 206-207 (comerț) și 216-219 (acorduri internaționale) din Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene.
OBIECTIVE GENERALE
Prin PEV, UE oferă vecinilor săi o relație privilegiată, care se bazează pe un angajament
reciproc în favoarea valorilor comune (democrația și drepturile omului, statul de drept,
buna guvernare, principiile economiei de piață și dezvoltarea sustenabilă). PEV sprijină
coordonarea politică și aprofundarea integrării economice, creșterea mobilității și
contactele interpersonale. Nivelul de ambiție al acestei relații depinde de măsura în
care aceste valori sunt împărtășite. PEV rămâne distinctă de procesul de extindere,
deși aceasta nu afectează modul în care relațiile dintre țările vecine și UE pot evolua
în viitor. În 2011, UE a revizuit PEV și, ca reacție la evoluțiile din țările arabe, a pus un
accent mai mare pe promovarea democrației profunde și sustenabile și pe dezvoltarea
economică favorabilă includerii. Democrația profundă și sustenabilă include mai ales
alegeri libere și corecte, eforturi de combatere a corupției, independența sistemului
judiciar, controlul democratic asupra forțelor armate și libertatea de exprimare, de
întrunire și de asociere. UE a subliniat și rolul pe care societatea civilă îl joacă în
procesul democratic și a introdus principiul „mai mult pentru mai mult” în virtutea căruia
UE dezvoltă parteneriate mai strânse cu acele țări vecine care realizează progrese
mai mari către reforma democratică. În martie 2015, Comisia și Serviciul European de
Acțiune Externă (SEAE) au lansat un proces de consultare în vederea unei noi revizuiri
a PEV. Unul dintre principalele sale obiective a fost de a adapta instrumentele politicii
pentru a ține seama mai bine de aspirațiile specifice ale țărilor partenere. În acest
context, Parlamentul a adoptat la 9 iulie 2015 o rezoluție care subliniază necesitatea
unei abordări mai strategice, mai bine orientate, mai flexibile și mai coerente a PEV.
La 18 noiembrie 2015 a fost publicată o comunicare din partea SEAE și a Comisiei pe
această temă, elaborată pe baza rezultatelor consultării.
La 18 mai 2017, SEAE și Comisia au publicat un raport privind punerea în aplicare
a revizuirii PEV. Raportul a evidențiat abordarea mai flexibilă și mai sensibilă,
[1]Pentru informații despre relațiile bilaterale dintre UE și partenerii estici și mediteraneeni, vă rugăm să
consultați fișele informative cu privire la aceste subiecte (5.5.6; 5.5.7 și 5.5.8).

demonstrată de UE în cadrul cooperării sale cu partenerii PEV și utilizarea mai
eficientă a resurselor. La 27 martie 2019, Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare
la situația de după Primăvara arabă și la calea de urmat pentru regiunea MENA,
care a recunoscut unele avantaje democratice din regiune, dar a solicitat și alte
reforme economice, democratice și sociale. La 19 iunie 2020, Parlamentul a adoptat
o recomandare adresată Consiliului, Comisiei și Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului
Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate privind
Parteneriatul estic, în perspectiva summitului din iunie 2020 în care a solicitat „un impuls
continuu către o cooperare eficace, un dialog intens și un parteneriat strâns în cadrul
Parteneriatului estic”.
Comunicarea comună privind un parteneriat reînnoit cu țările din vecinătatea sudică:
O nouă agendă pentru Mediterana și planul de investiții pentru vecinătatea sudică care
o însoțește, publicate la 9 februarie 2021 de către Comisie și Înaltul Reprezentant al
Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și adoptate de Consiliul European
la 19 aprilie 2021, urmăresc să stabilească un nou program de relansare și întărire a
parteneriatului strategic dintre UE și partenerii săi din vecinătatea sudică.
O declarație comună din 24 februarie 2021 a președinților tuturor delegațiilor
Parlamentului European care se ocupă de țările din vecinătatea sudică propune
organizarea unei reuniuni la nivel înalt între UE și toți vecinii săi din sud, la care ar
trebui invitați reprezentanți ai societății civile și parlamente naționale pentru a defini
împreună cele mai bune modalități de punere în aplicare a acestui program într-un spirit
de parteneriat autentic și de asumare comună.
INSTRUMENTE
PEV se bazează pe acordurile juridice în vigoare între UE și partenerii săi – acordurile
de parteneriat și cooperare și nou-createle acorduri de asociere.
Un loc central în cadrul PEV îl ocupă planurile de acțiune bilaterale și prioritățile
parteneriatului care au fost stabilite între UE și majoritatea țărilor partenere. Ele
stabilesc programe de reformă politică și economică cu priorități pe termen scurt
și mediu (de la trei la cinci ani). Planurile de acțiune ale PEV și prioritățile
parteneriatului reflectă nevoile, interesele și capacitățile UE și ale fiecărui partener.
Ele urmăresc să dezvolte societăți democratice, echitabile din punct de vedere social
și favorabile includerii, să promoveze integrarea economică și să îmbunătățească
circulația transfrontalieră a persoanelor.
UE sprijină îndeplinirea obiectivelor PEV prin acordarea unui sprijin financiar și prin
cooperarea politică și tehnică. Instrumentul european de vecinătate (IEV) a fost
principalul instrument de finanțare al UE pentru cooperarea bilaterală între 2014
și 2020, cu o alocare de 15,4 miliarde EUR pentru perioada respectivă. Noul Instrument
de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare și cooperare internațională (IVCDCI) –
„Europa în lume” – va defini cooperarea UE în perioada 2021-2027. Abordarea
instrumentului include finanțarea prin granturi, precum și combinarea granturilor cu
împrumuturi de la instituții financiare europene și internaționale. Cu o alocare totală
de 79,5 miliarde EUR la prețurile curente, noul instrument va cuprinde cooperarea
UE cu țările din vecinătatea UE și cu alte țări din Africa, Asia, America, Pacific și
zona Caraibilor. Pe lângă accentul pus pe dezvoltarea durabilă, Europa în lume va
promova aspecte tematice cheie ale politicii externe a UE, inclusiv programe de
promovare a drepturilor omului, a democrației și a societății civile. Finanțarea din cadrul

instrumentului va fi destinată, de asemenea, provocărilor globale, inclusiv schimbărilor
climatice, migrației, păcii și stabilității, precum și cooperării cu partenerii strategici
și promovării inițiativelor de politică externă ale UE. Parlamentul și-a dat aprobarea
finală pentru instituirea noului instrument „Europa în lume” la 9 iunie 2021, după doi
ani și jumătate de negocieri. Parlamentul a reușit să se implice mai mult în definirea
principalelor obiective strategice ale instrumentului, precum și să aibă un rol mai
important în monitorizarea punerii în aplicare a instrumentului prin intermediul unui
dialog geopolitic la nivel înalt cu Comisia.
În plus, s-au dezvoltat instrumente în cadrul PEV pentru a promova accesul la piață, în
special prin negocierea creării de zone de liber schimb aprofundate și cuprinzătoare,
precum și pentru a îmbunătăți mobilitatea și gestionarea migrației. Ca atare, au fost
propuse și încheiate cu unii parteneri parteneriate pentru mobilitate și facilitarea și/sau
liberalizarea vizelor, iar 2016 a fost lansat un instrument financiar special – Instrumentul
de parteneriat pentru mobilitate. În regiunea sudică, o serie de inițiative regionale și
bilaterale privind migrația și mobilitatea sunt finanțate în cadrul componentei „Africa de
Nord” a Fondului fiduciar de urgență al UE pentru Africa.
PEV este concepută ca un ansamblu de dispoziții politice comune, însă permite, de
asemenea, UE să își adapteze și să își diferențieze politica în funcție de specificitățile
fiecărui partener.
DIMENSIUNILE REGIONALE
A. Parteneriatul estic
Parteneriatul estic (PaE) a fost constituit pentru a aduce la un nivel superior relațiile UE
cu majoritatea vecinilor săi din est: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și
Ucraina. PaE, aprobat în 2008 și inaugurat în 2009, se bazează pe politica europeană
de vecinătate (PEV).
1. Obiective
Principalul obiectiv al Parteneriatului estic este „accelerarea asocierii politice și
aprofundarea integrării economice” dintre UE și vecinii săi din est. Nivelul de integrare
și cooperare reflectă angajamentul fiecărei țări partenere față de valorile, standardele
și structurile europene, precum și progresele pe care le realizează în raport cu
acestea. Parteneriatul estic urmărește să promoveze democrația și buna guvernare, să
întărească securitatea energetică, să sprijine reformele sectoriale (inclusiv în domeniul
protecției mediului), să încurajeze contactele interpersonale, să sprijine dezvoltarea
economică și socială și să ofere finanțare suplimentară pentru proiecte de reducere a
dezechilibrelor socioeconomice și de creștere a stabilității[2].
2. Structuri
Reuniunile la nivel înalt ale Parteneriatului estic sunt organizate din doi în doi ani, cu
participarea UE și a șefilor de stat sau de guvern ai țărilor partenere, precum și a
reprezentanților Parlamentului, ai Comisiei și ai SEAE.
Au fost lansate, de asemenea, inițiative-fanion care includ: un program integrat de
administrare a frontierelor; un instrument pentru întreprinderile mici și mijlocii; piețe
regionale de electricitate; și eforturi de îmbunătățire a eficienței energetice, de utilizare
crescută a surselor regenerabile de energie, de promovare a bunei guvernanțe în
[2]Pentru mai multe informații, vă rugăm să consultați secțiunea site-ului internet al SEAE privind PaE.

materie de mediu și de prevenire, pregătire și mobilizare în caz de dezastre naturale
și provocate de om.
Întrucât anul 2019 a marcat cea de-a zecea aniversare a Parteneriatului estic, Comisia
a desfășurat o consultare amplă și extinsă a tuturor părților interesate pentru a defini
viitoarele priorități ale acestei politici și pentru a se asigura astfel că aceasta continuă
să aducă beneficii concrete cetățenilor din întreaga Europă.
La 18 martie 2020, Comisia și VP/ÎR au publicat o comunicare comună intitulată
„Politica privind Parteneriatul estic după 2020: consolidarea rezilienței – un Parteneriat
estic care produce rezultate pentru toți”. Acest document evidențiază cinci obiective de
politică pe termen lung pentru cooperarea viitoare:
— un parteneriat care creează: UE și țările partenere vor colabora pentru crearea de
economii reziliente, sustenabile și integrate;
— un parteneriat care protejează: UE și țările partenere își vor reînnoi angajamentul
față de principiile fundamentale ale parteneriatului, în special pentru instituții
responsabile, stat de drept și securitate;
— un parteneriat ecologic: UE și țările partenere vor colabora pentru un viitor rezilient
și sustenabil;
— un parteneriat care conectează: UE va investi în continuare în transformarea
digitală a țărilor partenere și va urmări să extindă beneficiile pieței unice digitale;
— un parteneriat care conferă capacitate de acțiune: UE și țările partenere vor
colabora pentru societăți reziliente, echitabile și cu caracter incluziv.
Acest document a servit drept bază pentru discuțiile din cadrul videoconferinței din
18 iunie 2020 a liderilor Parteneriatului estic. În contextul pandemiei de COVID-19 și
al gravelor sale consecințe socioeconomice pe întregul continent, liderii au recunoscut
importanța strategică a acestui parteneriat și au subliniat necesitatea de a continua
construirea unui spațiu comun de democrație, prosperitate și stabilitate, ancorat în
valorile lor comune, printr-o ordine internațională bazată pe norme și prin dreptul
internațional.
Ulterior, prioritățile post-2020 ale Parteneriatului estic au fost anunțate în iulie 2021.
Politica Parteneriatului estic va continua să fie flexibilă și va permite o diferențiere
substanțială, abordări adaptate și o cooperare întărită bazată pe stimulente, de care
să beneficieze țările cele mai angajate în reforme. În acest sens, ea va pune accentul
pe următoarele aspecte:
— împreună pentru economii reziliente, sustenabile și integrate;
— împreună pentru instituții responsabile, stat de drept și securitate;
— împreună pentru reziliența în fața schimbărilor climatice și de mediu;
— împreună pentru o transformare digitală rezilientă;
— împreună pentru societăți reziliente, egale din punctul de vedere al genului,
echitabile și favorabile incluziunii; și
— un obiectiv general care consolidează comunicarea strategică.
În consecință, Uniunea va pune umărul la promovarea drepturilor omului, a democrației
și a statului de drept și în perioada de programare 2021-2027.

Înființată în 2011, Adunarea Parlamentară Euronest constituie componenta
parlamentară a Parteneriatului estic și este responsabilă pentru consultarea,
supravegherea și monitorizarea parteneriatului. Obiectivul său principal este de
a reuni parlamentele din țările care fac parte din PaE și Parlamentul European
și de a intensifica contactele interpersonale, de a promova participarea activă a
societății civile și de a se implica mai activ în dialogul cultural. Ea se bazează pe
interese și angajamente reciproce, precum și pe principiile diferențierii, asumării și
responsabilității comune. Unul dintre rolurile sale este să controleze sprijinul UE
pentru țările Parteneriatului estic, și poate, de asemenea, să emită recomandări
pentru structurile interguvernamentale din cadrul acestuia, cu scopul de a încuraja
aprofundarea integrării politice și economice a acestor țări cu UE.
Până la această dată, Adunarea a ținut zece sesiuni ordinare, ultima având loc în
perioada 19-21 februarie 2023 la Chișinău. Unul dintre punctele importante de pe
ordinea de zi a fost o dezbatere prioritară intitulată „Cum arată viitorul politicii privind
Parteneriatul estic după războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei? Un nou
context pentru securitatea regională, provocări și șanse”.
Adunarea este alcătuită din 60 de deputați în Parlamentul European și câte 10 membri
din parlamentul fiecărei țări partenere. Cu toate acestea, cum Parlamentul European nu
recunoaște Adunarea Națională a Belarusului ca fiind o instituție aleasă democratic, în
momentul de față la Euronest nu participă niciun „deputat” din Belarus. Totuși, din cauza
împrejurărilor excepționale, la cea de a noua și la cea de a zecea sesiune ordinară
au fost invitați să participe reprezentanți ai forțelor democratice din Belarus. Adunarea
Parlamentară a Euronest are patru comisii permanente, și anume Comisia pentru
afaceri politice, drepturile omului și democrație, Comisia pentru integrare economică,
armonizare legislativă și convergență cu politicile UE, Comisia pentru securitate
energetică și Comisia pentru afaceri sociale, ocuparea forței de muncă, educație,
cultură și societate civilă. Ea mai cuprinde și un grup de lucru privind Regulamentul
de procedură, un grup de lucru privind acordurile de asociere, un grup de lucru privind
Belarusul, precum și un forum neoficial al femeilor.
În plus, în cadrul PaE există un forum[3] al societății civile care publică recomandări
„pentru a influența instituțiile UE și guvernele naționale ale țărilor din cadrul PaE”.
B. Uniunea pentru Mediterana
Uniunea pentru Mediterana (UpM) include cele 27 de state membre ale UE, Uniunea
Europeană și 15 țări mediteraneene (Albania, Algeria, Bosnia și Herțegovina, Egipt,
Israel, Iordania, Liban, Mauritania, Muntenegru, Monaco, Maroc, Palestina, Siria - a
cărei participare a fost suspendată din cauza războiului civil - Tunisia și Turcia). Liga
Statelor Arabe a participat la toate reuniunile din 2008, iar Libia are statut de observator.
1. Obiective
UpM este un parteneriat interguvernamental, un cadru multilateral pentru relațiile
politice, economice și sociale dintre UE și țările din sudul și estul Mării Mediterane.
UpM a fost lansată în 2008, la summitul de la Paris, ca o continuare a Parteneriatului
euro-mediteraneean (Euromed), cunoscut și ca Procesul de la Barcelona. UpM se
inspiră din obiectivele stabilite în cadrul Declarației de la Barcelona din 1995, și
anume de a crea un spațiu de pace, stabilitate, securitate și prosperitate economică
[3]Pentru mai multe informații cu privire la forumul societății civile, vă rugăm să consultați site-ul internet al
FSC.

comună, cu respectarea deplină a principiilor democratice, a drepturilor omului și a
libertăților fundamentale, promovând în același timp înțelegerea între culturi și civilizații
în regiunea euro-mediteraneeană.
2. Structuri
UpM este prezidată de o copreședinție, fapt care evidențiază asumarea în comun
a responsabilității, o trăsătură care definește acest grup. În 2012, UE a preluat
copreședinția nordică, iar Iordania a preluat-o pe cea sudică. Principalul organ de
conducere al UpM este reuniunea la nivel de înalți funcționari, care monitorizează
și coordonează activitatea UpM. Reuniunea la nivel de înalți funcționari aprobă, de
asemenea, bugetul și programul de lucru al secretariatului, pregătește reuniunile
miniștrilor Afacerilor Externe și ale altor formațiuni ministeriale și numește secretarul
general și pe cei șase secretari generali adjuncți. Reuniunea tratează, de asemenea,
propunerile de proiecte prezentate de secretariat pentru aprobare și adoptare.
Rolul secretariatului UpM constă, mai presus de toate, în identificarea, prelucrarea,
promovarea și coordonarea proiectelor tehnice în domenii precum transportul, energia,
apa, protecția mediului, învățământul superior și mobilitatea, cercetare, afaceri sociale,
emanciparea femeilor, ocuparea forței de muncă și dezvoltarea întreprinderilor, toate
acestea întărind cooperarea și influențând în mod direct traiul cetățenilor din țările UpM.
UE este entitatea care contribuie cel mai mult la bugetul secretariatului UpM.
Adunarea Parlamentară a UpM se bazează pe activitatea Adunării parlamentare euro-
mediteraneene și cuprinde 280 de membri: 132 de membri din UE (83 de deputați
din parlamentele naționale din UE și 49 de deputați în Parlamentul European), opt
membri din țările mediteraneene europene partenere (Albania, Bosnia și Herțegovina,
Monaco și Muntenegru), 130 de membri din cele zece țări de pe litoralul sudic și estic al
Mediteranei [Algeria, Egipt, Iordania, Israel, Liban, Maroc, Palestina, Siria (suspendată
actualmente ca urmare a războiului civil care are loc în această țară), Tunisia și Turcia]
și 10 membri din Mauritania.
Adunarea Parlamentară a UpM se reunește o dată pe an în ședință plenară; cea mai
recentă a avut loc la Strasbourg în perioada 13-14 februarie 2019. Sesiunea plenară
din 2020, programată inițial să aibă loc la Antalya (Turcia) la 7 și 8 martie, a fost anulată
din cauza pandemiei de COVID-19.
Președinția AP-UpM este deținută în prezent de Maroc (2022-2023). Ea urmează să
fie preluată de Spania în 2023. Adunarea Parlamentară a UpM adoptă rezoluții sau
recomandări referitoare la toate aspectele cooperării euro-mediteraneene care privesc
organele executive ale UpM, Consiliul Uniunea Europeană, Comisia Europeană și
guvernele naționale ale țărilor partenere.
Adunarea Parlamentară a UpM are cinci comisii permanente, fiecare cuprinzând 56 de
membri:
— Comisia pentru politică, securitate și drepturile omului;
— Comisia pentru afaceri economice și financiare, afaceri sociale și educație;
— Comisia pentru îmbunătățirea calității vieții, schimburi între societățile civile și
cultură;
— Comisia pentru energie, mediu și apă;
— Comisia pentru drepturile femeilor în țările euro-mediteraneene.

Florian Carmona / Christos Trapouzanlis / Kirsten Jongberg
10/2023

5.5.6. TREI ȚĂRI VECINE MEMBRE ALE PARTENERIATULUI
ESTIC: UCRAINA, REPUBLICA MOLDOVA ȘI BELARUS
Politica UE privind Parteneriatul estic, instituită în 2009, cuprinde șase state post-
sovietice: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina.
Parteneriatul estic a fost creat pentru a sprijini eforturile de reforme economice,
sociale și politice din aceste state, cu scopul de a le susține în procesul de
democratizare și bună guvernare, de a le îmbunătăți securitatea energetică, protecția
mediului și dezvoltarea socială și economică. Toate țările membre, cu excepția
Belarusului, fac parte din Adunarea Parlamentară Euronest.
UCRAINA
În ultimul deceniu, Ucraina a fost un partener esențial pentru UE, având o importanță
geopolitică enormă și un impact fără precedent asupra politicilor UE. Parlamentul
European a fost un susținător ferm al traiectoriei europene a Ucrainei și a stabilit legături
strânse cu instituția omoloagă ucraineană, Verhovna Rada.
Evenimentele care au avut loc în Ucraina începând cu noiembrie 2013 în general au
provenit din protestele pentru UE și împotriva deciziei președintelui de atunci, Viktor
Ianukovici, de a nu semna Acordul de asociere cu UE. Mișcarea Euromaidan a dus, în
cele din urmă, la o schimbare de guvern și la alegeri parlamentare, în octombrie 2014,
care au adus la putere partide pro-europene și pro-reformiste.
În martie 2014, Rusia a anexat în mod ilegal Crimeea, iar în partea de est a Ucrainei a
izbucnit un conflict armat încurajat de forțe separatiste sprijinite de Rusia.
În ciuda acordurilor de la Minsk, intermediate în 2015, și a stabilirii unor formate
de negociere, cum ar fi Grupul trilateral de contact (Organizația pentru Securitate și
Cooperare în Europa - OSCE, Rusia și Ucraina) și formatul Normandia (Rusia, Ucraina,
Germania și Franța), luptele ce reizbucneau periodic au pus sub semnul întrebării
caracterul durabil al armistițiului. Sancțiunile economice ale UE împotriva Rusiei țineau
de respectarea de către Moscova a acordurilor de la Minsk și au fost reînnoite periodic.
În iunie 2017 a intrat în vigoare pentru cetățenii ucraineni care dețin pașapoarte
biometrice regimul de călătorie fără vize în UE pentru o perioadă de până la 90 de
zile, întrucât criteriile de referință ale planului de acțiune pentru liberalizarea regimului
vizelor fuseseră îndeplinite.
Acordul de asociere UE-Ucraina a intrat în vigoare la 1 septembrie 2017, după ce
fusese aplicat parțial cu titlu provizoriu începând cu 1 noiembrie 2014. Una dintre
componentele principale ale acordului, zona de liber schimb aprofundat și cuprinzător,
a devenit pe deplin operațională la 1 ianuarie 2016.
Între 2014-februarie 2022, pe lângă sprijinul politic, UE și instituțiile sale financiare
au mobilizat peste 17 miliarde EUR sub formă de granturi și împrumuturi pentru a
sprijini procesul de reforme din Ucraina. În cadrul unei agende de reforme stabilite
de comun acord, UE a monitorizat îndeaproape progresele înregistrate într-o serie
de domenii prioritare: lupta împotriva corupției, reforma sistemului juridic, reformele
constituționale și electorale, eficiența energetică, reforma administrației publice și
îmbunătățirea mediului de afaceri.

În alegerile prezidențiale din aprilie 2019, președintele Petro Poroșenko a pierdut în fața
lui Volodîmîr Zelenskîi, o persoană nouă în politică. Președintele Zelenskîi a dizolvat
parlamentul și a convocat alegeri anticipate în iulie 2019, în cadrul cărora partidul
său, „Servitorul poporului”, a câștigat majoritatea absolută a mandatelor. Drept urmare,
membri ai partidului au fost numiți președinte al parlamentului și prim-ministru. În
martie 2020, președintele Zelenskîi a întreprins o remaniere guvernamentală majoră,
în cadrul căreia Denîs Șmîhal a preluat funcția de prim-ministru.
În 2021, președintele Zelenskîi a lansat noi remanieri guvernamentale și a întărit
rolul Consiliului de Securitate Națională și Apărare al Ucrainei. În același timp,
președintele parlamentului, Dmîtro Razumkov, a fost înlocuit de Ruslan Stefanciuk în
urma controverselor legate de adoptarea „proiectului de lege de dezoligarhizare”, pe
care Președintele l-a semnat în cele din urmă la începutul lunii noiembrie 2021.
La 21 februarie 2022, Duma de Stat a Rusiei a recunoscut oficial independența
autoproclamatelor „republici populare” Donețk și Luhansk. Trei zile mai târziu, după luni
de concentrare militară intensă de-a lungul frontierelor Ucrainei, trupele ruse au invadat
Ucraina pe mai multe fronturi. Între 24 februarie 2022 – prima zi a atacului armat la
scară largă orchestrat de Federația Rusă – și octombrie 2023, Oficiul Înaltului Comisar
al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR) a înregistrat 27 768 de victime
civile verificate pe teritoriul țării: 9 806 civili uciși și 17 962 răniți. Este însă probabil ca
cifrele reale să fie mult mai mari.
De la începutul invaziei, UE a condamnat în termenii cei mai fermi agresiunea militară
neprovocată și nejustificată a Rusiei împotriva Ucrainei. La 23 februarie 2022, Consiliul
UE a adoptat un nou pachet de sancțiuni ca răspuns la recunoașterea de către Rusia a
oblastelor Donețk și Luhansk ca entități independente și la invazia forțelor armate ruse
în zonele respective. Începând cu 24 februarie 2022, UE a extins considerabil măsurile
restrictive în diferite sectoare prin adoptarea unor pachete de sancțiuni succesive (11
pachete de sancțiuni până în octombrie 2023). De asemenea, Comisia a adăugat un
număr important de persoane și entități pe lista de sancțiuni. Obiectivul general al
acestor măsuri este de a mări presiunea asupra Rusiei pentru a înceta războiul.
Ucraina a depus cererea oficială de aderare la UE la 28 februarie 2022 și i s-a
acordat statutul de țară candidată la 23 iunie 2022, prin decizia unanimă a liderilor
celor 27 de state membre ale UE. Această decizie istorică s-a bazat pe recomandarea
Comisiei Europene publicată la 17 iunie 2022, care recomandă acordarea statutului de
țară candidată Ucrainei, cu condiția ca aceasta să realizeze șapte reforme dedicate.
Comisia Europeană monitorizează progresele Ucrainei în îndeplinirea condițiilor
stabilite în avizul său privind cererea de aderare și a transmis în iunie 2023 o actualizare
orală intermediară cu privire la progresele înregistrate. La 8 noiembrie 2023, Comisia
și-a prezentat raportul către Consiliul European, parte din pachetul său periodic privind
extinderea. Având în vedere rezultatele obținute de Ucraina cu privire la cele șapte
recomandări specifice, Comisia a recomandat Consiliului să deschidă negocierile de
aderare. Comisia a recomandat Consiliului să adopte cadrele de negociere după
ce Ucraina va fi adoptat anumite măsuri-cheie în patru domenii specifice. Comisia
este pregătită să raporteze Consiliului, până în martie 2024, cu privire la progresele
înregistrate în legătură cu aceste măsuri.
Consiliul Uniunii Europene a activat Directiva privind protecția temporară la
4 martie 2022 pentru a oferi asistență rapidă și eficace persoanelor refugiate din
calea războiului din Ucraina și pentru a garanta că refugiații ucraineni se vor bucura

de aceleași standarde și drepturi în toate statele membre ale UE, inclusiv dreptul la
cazare, asistență medicală, muncă și educație. Această măsură a fost prelungită cu
un an în baza unei propuneri introduse oficial de Comisie la 19 septembrie 2023 și
aprobată ulterior de statele membre la 28 septembrie 2023. În mai 2022 a fost lansată
inițiativa privind culoarele de solidaritate UE-Ucraina pentru a permite Ucrainei să
exporte produse agricole și să importe mărfurile de care are nevoie. În plus, UE și
Parlamentul European au sprijinit în mod constant Inițiativa privind exportul de cereale
prin Marea Neagră, sub egida ONU, care creează un cadru pentru un volum important
de stocuri de cereale și de alimente din trei porturi ucrainene importante de la Marea
Neagră pentru a ajunge pe piețele mondiale printr-un coridor pe Marea Neagră. Însă
Federația Rusă a refuzat să reînnoiască acordul în iulie 2023.
De la începutul agresiunii inițiate de Rusia, UE și statele sale membre au sprijinit
Ucraina într-un mod fără precedent, oferind 82,6 miliarde EUR (octombrie 2023) ca
sprijin financiar, umanitar, economic, militar și pentru refugiați. Propunerea Comisiei
privind mecanismul pentru Ucraina, în valoare de 50 de miliarde EUR sub formă de
granturi și împrumuturi pentru perioada 2024-2027, ar trebui să asigure o finanțare
stabilă și durabilă pentru Ucraina în următorii patru ani. Parlamentul și-a adoptat poziția
la 17 octombrie 2023 cu privire la proiectul de regulament, pentru un mai bun control
democratic al instrumentului, cu consolidarea instituțiilor Ucrainei și pledând atât pentru
reziliență, cât și pentru alinierea la cerințele pentru aderarea la UE.
În ianuarie 2023, UE a lansat o platformă multiinstituțională de coordonare a donatorilor
pentru a ca donatorii internaționali să se poată coordona și ca sprijinul pentru procesul
de redresare și reconstrucție a Ucrainei să fie unul coerent, transparent și responsabil.
La 16 martie 2022, rețelele electrice ucrainene și moldovene au fost sincronizate cu
rețeaua continentală europeană. UE a luat o serie de măsuri pentru a contribui la o
aprovizionare stabilă cu energie a Ucrainei. De exemplu, a permis livrarea de gaze
către Ucraina prin capacitatea fizică de flux inversat și a permis Ucrainei să beneficieze
de achiziționarea în comun de către UE a gazelor, a gazului natural lichefiat și a
hidrogenului.
Din 24 februarie 2022, UE și statele sale membre au furnizat Ucrainei asistență militară
sub formă de arme și echipamente în valoare de peste 40 de miliarde EUR, inclusiv
4,6 miliarde EUR mobilizate prin Instrumentul european pentru pace. Începând din
octombrie 2023, contribuția UE a devenit similară ca mărime cu cea a Statelor Unite.
În plus, la 17 octombrie 2022 a fost înființată Misiunea de asistență militară a Uniunii
Europene în sprijinul Ucrainei (EUMAM Ucraina) pentru a întări capacitatea militară a
forțelor armate ucrainene prin instruirea peste 40 000 de soldați. La 20 martie 2023,
Consiliul Uniunii Europene a aprobat un plan cu trei piloni menit să furnizeze de urgență
Ucrainei muniție și, la cerere, rachete, fie din stocurile naționale existente, fie din
achiziția comună de muniții nou produse. Statele membre au organizat totodată mai
multe runde de discuții cu privire la propunerea Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului
Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Josep Borrell,
de a furniza până la 5 miliarde EUR pe an Ucrainei pentru următorii patru ani prin
Instrumentul european pentru pace.
Misiunea Uniunii Europene de consiliere pentru reforma sectorului securității civile
în Ucraina (EUAM) și-a început activitatea în această țară în decembrie 2014 și
coordonează sprijinul internațional pentru sectorul securității civile. Pe lângă activitățile
sale operaționale, UE oferă consiliere strategică și cursuri autorităților ucrainene pentru

dezvoltarea unor servicii de securitate durabile, responsabile și eficiente care să
consolideze statul de drept. În urma invaziei rusești, Consiliul European a modificat
mandatul EUAM pentru a-i permite să sprijine Ucraina în anchetarea și urmărirea
penală a crimelor internaționale.
A. Poziția Parlamentului European
În cursul anului 2021, Parlamentul European a adoptat rezoluții referitoare la
concentrarea de forțe militare ruse de-a lungul frontierei Ucrainei (una în aprilie și una
în decembrie 2021). A trimis și o delegație de membri ai Comisiei pentru afaceri externe
și ai Subcomisiei pentru securitate și apărare pentru a vizita Ucraina la sfârșitul lunii
ianuarie 2022.
În urma începerii, la 24 februarie 2022, a războiului de agresiune la scară largă al Rusiei
împotriva Ucrainei, Parlamentul European a organizat o sesiune plenară extraordinară
la 1 martie 2022 și a adoptat o rezoluție esențială în care și-a formulat poziția:
— a condamnat în cei mai duri termeni posibili agresiunea militară ilegală,
neprovocată și nejustificată a Federației Ruse împotriva Ucrainei și invadarea
acestei țări de către Federația Rusă, precum și implicarea Belarusului în această
agresiune;
— a solicitat Federației Ruse să înceteze imediat toate activitățile militare din Ucraina,
să își retragă necondiționat toate forțele militare și paramilitare și echipamentele
militare de pe întreg teritoriul Ucrainei recunoscut la nivel internațional și să
respecte pe deplin integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei
în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional;
— a subliniat că agresiunea și invazia militare constituie o încălcare gravă a dreptului
internațional, în special a Cartei ONU, și a invitat Federația Rusă să revină la
îndeplinirea responsabilităților unui membru permanent al Consiliului de Securitate
al Organizației Națiunilor Unite în menținerea păcii și securității și la respectarea
angajamentelor asumate în temeiul Actului final de la Helsinki, al Cartei de la Paris
pentru o nouă Europă și al Memorandumului de la Budapesta;
— a considerat că invazia Rusiei în Ucraina constituie un atac nu numai împotriva
unei țări suverane, dar și împotriva principiilor și mecanismului de cooperare și
securitate în Europa și a ordinii internaționale bazate pe norme, așa cum este
definită în Carta ONU;
— a invitat instituțiile UE să acționeze pentru a acorda Ucrainei statutul de țară
candidată la UE, în conformitate cu articolul 49 din Tratatul privind Uniunea
Europeană și pe baza meritelor și, între timp, să continue să depună eforturi pentru
integrarea Ucrainei în piața unică a UE, în conformitate cu Acordul de asociere;
— a salutat adoptarea rapidă a sancțiunilor de către Consiliu, dar a insistat asupra
necesității de a adopta sancțiuni suplimentare severe.
Parlamentul European a urmărit îndeaproape situația din Ucraina și a adoptat o poziție
politică într-o serie de rezoluții, în special într-o rezoluție adoptată la 7 aprilie 2022, în
care a solicitat, printre altele:
— sancțiuni suplimentare, inclusiv un embargo total imediat asupra importurilor
rusești de petrol, cărbune, combustibil nuclear și gaze, însoțite de un plan de
asigurare a securității aprovizionării cu energie a UE și abandonarea completă a
conductelor de gaz Nordstream 1 și 2;

— excluderea Rusiei din G20 și din alte organizații multilaterale, cum ar fi Consiliul
ONU pentru Drepturile Omului, Interpol, Organizația Mondială a Comerțului,
UNESCO și altele;
— excluderea băncilor rusești din sistemul SWIFT și interzicerea intrării navelor
rusești în apele teritoriale ale UE și acostarea în porturile UE;
— încetarea colaborării cu întreprinderile rusești la proiectele nucleare în curs și noi
și încetarea cooperării științifice cu companiile energetice rusești.
Alte rezoluții în domeniu ale Parlamentului European includ:
— Rezoluțiile din 5 mai 2022 referitoare la impactul războiului împotriva Ucrainei
asupra femeilor și la impactul războiului ilegal de agresiune dus de Rusia împotriva
Ucrainei asupra sectoarelor transporturilor și turismului din UE;
— Rezoluțiile din 19 mai 2022 referitoare la consecințele sociale și economice pe
care le are asupra UE războiul declanșat de Rusia în Ucraina – întărirea capacității
de acțiune a UE, la propunerea de regulament privind liberalizarea temporară a
comerțului în completarea concesiilor comerciale aplicabile produselor ucrainene
în temeiul Acordului de asociere și la propunerea de regulament în ceea
ce privește conservarea, analizarea și stocarea în cadrul Eurojust a probelor
referitoare la genocid, la crime împotriva umanității, la crime de război și la
infracțiuni conexe;
— Recomandarea adresată Consiliului la 8 iunie 2022, în care Parlamentul European
și-a reiterat apelul de a acorda Ucrainei statutul de țară candidată la UE, precum
și Rezoluția din 23 iunie 2022 referitoare la statutul de țară candidată al Ucrainei,
Moldovei și Georgiei, în care Parlamentul a reiterat acest apel;
— Rezoluția Parlamentului European din 15 septembrie 2022 referitoare la încălcările
drepturilor omului în contextul deportării forțate de civili ucraineni și al adopției
forțate de copii ucraineni în Rusia;
— Rezoluția Parlamentului European din 6 octombrie 2022 referitoare la escaladarea
de către Rusia a războiului său de agresiune împotriva Ucrainei;
— Rezoluția Parlamentului European din 23 noiembrie 2022 referitoare la
recunoașterea Federației Ruse drept stat care susține terorismul – la scurt timp
după adoptarea prezentei rezoluții, Parlamentul European a fost ținta unui atac
cibernetic sofisticat, un grup pro-Kremlin revendicând responsabilitatea;
— Rezoluția Parlamentului European din 15 decembrie 2022 de recunoaștere a
Holodomorului din 1932-1933 drept genocid al poporului ucrainean;
— Rezoluția Parlamentului European din 19 ianuarie 2023 prin care se solicita
instituirea unui tribunal special pentru pedepsirea crimelor rusești în Ucraina și
tragerea la răspundere a conducerii militare și politice ruse și belaruse;
— Rezoluția Parlamentului European din 2 februarie 2023 referitoare la pregătirea
summitului UE-Ucraina, în care Parlamentul a solicitat atât instituțiilor UE, cât
și autorităților ucrainene să depună eforturi în vederea începerii negocierilor de
aderare și să sprijine un calendar cu etapele următoare pentru a permite aderarea
Ucrainei la piața unică a UE, punând accentul pe furnizarea de beneficii concrete
pentru societatea și cetățenii ucraineni încă de la începutul procesului;

— Rezoluția Parlamentului European din 16 februarie 2023 care marca un an de
la invadarea Ucrainei de către Rusia și începutul războiului său de agresiune –
în această rezoluție, Parlamentul European a subliniat că Ucraina ar trebui să
beneficieze de ajutor militar atât timp cât este necesar, a solicitat UE și statelor
sale membre să ia măsuri suplimentare pentru a continua izolarea internațională a
Federației Ruse, de exemplu în ceea ce privește participarea Rusiei la organizații și
organisme internaționale, cum ar fi Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor
Unite, și a îndemnat Ucraina, Comisia și Consiliul să depună eforturi în vederea
începerii negocierilor de aderare în anul respectiv.
— Rezoluția Parlamentului European din 15 iunie 2023 referitoare la reconstrucția
durabilă și integrarea Ucrainei în comunitatea euro-atlantică, în care Parlamentul
și-a exprimat hotărârea de a continua să sprijine Ucraina până la restabilirea
și controlul deplin al frontierelor sale recunoscute la nivel internațional și pe
tot parcursul procesului de redresare și reconstrucție durabilă a Ucrainei și a
condamnat distrugerea de către Rusia a barajului Kahovka, care constituie o crimă
de război. Rezoluția a subliniat că pacea ce ar urma victoriei Ucrainei trebuie
consacrată prin integrarea Ucrainei în UE și NATO și a invitat Consiliul și Comisia
să stabilească un calendar clar pentru începerea negocierilor de aderare la UE și
să sprijine Ucraina, astfel încât negocierile de aderare să poată începe în 2023;
— Rezoluția Parlamentului European din 15 iunie 2023 referitoare la torturarea și
urmărirea penală a minorilor ucraineni Tihran Ohanisian și Mîkîta Hanhanov de
către Federația Rusă;
Liderii grupurilor politice din Parlamentul European (Conferința președinților) au
adoptat, la 9 iunie 2022, o declarație în care au solicitat cu fermitate Consiliului
European să acorde Ucrainei statutul de țară candidată la UE.
În urma decernării în 2018 a prestigiosului premiu Saharov pentru libertatea de gândire
acordat de Parlamentul European regizorului ucrainean Oleg Sențov, în 2022 premiul
a fost acordat „curajosului poporul ucrainean, reprezentat de președintele său, de
reprezentanții aleși și de societatea civilă”.
Parlamentul European a oferit asistență tehnică și în natură parlamentului Ucrainei,
Verhovna Rada, în special în domeniile IT, comunicare, asistență juridică și traducere.
De asemenea, a dezvoltat o serie de instrumente de comunicare, cum ar fi site-ul Stand
with Ukraine, care este disponibil în limbile engleză și ucraineană.
Parlamentul a întreprins și o serie de acțiuni concrete pentru a ajunge la societatea
civilă și populația Ucrainei și pentru a le sprijini. De exemplu, a deschis un centru
al societății civile ucrainene în clădirea Stația Europa din Bruxelles și a lansat o
inițiativă intitulată „Generatoare ale speranței”, în cadrul căreia a donat un generator la
8 decembrie 2022 și a expediat șapte generatoare direct către Rada Supremă.
B. Cooperarea interparlamentară
Izbucnirea unui război la scară largă și acordarea statutului oficial de țară candidată
la UE Ucrainei au condus la un dialog mai intens și la vizite mai frecvente la
toate nivelurile, inclusiv între liderii celor două parlamente, grupurile politice, comisiile
parlamentare și alte organisme relevante, precum și în cadrul Comisiei parlamentare
de asociere UE-Ucraina.
La 1 aprilie 2022, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a devenit
primul lider european care a călătorit în Ucraina după invazia rusă. În vizită la Kiev,

a luat cuvântul în plenul Verhovnei Rada și s-a întâlnit cu președintele Zelenskîi, cu
prim-ministrul Denîs Șmîhal și cu reprezentanți ai grupurilor politice din parlament.
Pentru a marca Ziua Statului ucrainean la 28 iulie 2022, președinta Metsola a adresat
parlamentului ucrainean un mesaj video în care a reafirmat angajamentele UE de
a sprijini redresarea și reconstrucția Ucrainei. La 5 septembrie 2022, prim-ministrul
ucrainean Denîs Șmîhal a vizitat Parlamentul European și s-a întâlnit cu președinta
Metsola și cu liderii grupurilor politice, iar la 14 septembrie 2022, soția președintelui
Zelenskîi, Olena Zelenska, a participat la dezbaterea privind discursul privind starea
Uniunii în sesiunea plenară a Parlamentului European de la Strasbourg.
Secretarul general al Parlamentului European, Klaus Welle, a vizitat Ucraina în
perioada 19-22 septembrie 2022, la invitația omologului său din Verhovna Rada.
În timpul vizitei s-a întâlnit cu personalități printre care și prim-vicepreședintele
Radei Supreme, Oleksandr Kornienko pentru a discuta despre sprijinul acordat de
Parlamentul European Verhovnei Rada.
Președintele Zelenskîi s-a adresat plenului Parlamentului European la ceremonia de
decernare a Premiului Saharov din 14 decembrie 2022, iar în aceeași zi, președinta
Metsola s-a adresat parlamentului ucrainean cu privire la progresele Ucrainei ca țară
candidată la aderarea la UE. La 9 februarie 2023, Parlamentul a organizat o sesiune
plenară extraordinară (ședință solemnă), la care a participat personal președintele
Zelenskîi. La 4 martie 2023, președinta Metsola a participat la conferința „United for
Justice” de la Lvov și s-a întâlnit cu personalități printre care președintele Zelenskîi,
președintele Verhovnei Rada, Ruslan Stefanciuk, și procurorul general al Ucrainei,
Andrii Kostin.
La 2 decembrie 2022, o delegație formată din membri ai Comisiei pentru afaceri externe
a Parlamentului European și ai Subcomisiei sale pentru securitate și apărare a vizitat
Kievul pentru a se întâlni cu importanți demnitari ucraineni și cu membri ai Verhovnei
Rada. La 20 februarie 2023, au vizitat Kievul șase membri ai Comisiei speciale privind
ingerințele externe în toate procesele democratice din UE, inclusiv dezinformarea,
și consolidarea integrității, transparenței și responsabilității în Parlamentul European
(ING2). Au participat la un program intensiv de reuniuni axate pe ingerințele străine,
pe dezinformare și pe sprijinul acordat Ucrainei de către UE în contextul războiului
de agresiune al Rusiei și al statutului de țară candidată al Ucrainei la UE. La 22 și
23 octombrie 2023, o delegație a Subcomisiei pentru drepturile omului (DROI) a vizitat
regiunea Cernăuți și Kievul pentru a iniția discuții privind justiția și responsabilitatea și
agenda comună privind drepturile omului cu comunitățile locale, inclusiv cu victimele și
martorii, cu Verhovna Rada a Ucrainei, cu Biroul președintelui, cu Procurorul General
și cu reprezentanți ai societății civile. Membrii Comisiei pentru dezvoltare regională
(REGI) au vizitat Ucraina în perioada 30 octombrie-1 noiembrie 2023 pentru a discuta
despre redresarea și reconstrucția Ucrainei, despre calendarul său către aderarea la
UE și despre reformele aferente.
Comisia parlamentară de asociere UE-Ucraina s-a reunit periodic de la începutul
invaziei ruse la scară largă. Cea de a 13-a reuniune a CPA – o reuniune extraordinară
– a avut loc la 24 martie 2022, cu participarea de la distanță a deputaților ucraineni
și a fost adoptată o declarație comună. Reuniunile ordinare ale CPA UE-Ucraina au
avut loc la Strasbourg în iunie 2022 (a se vedea declarația comună) și iulie 2023
(a se vedea declarația comună). Mai multe delegații ad-hoc ale Verhovnei Rada au

vizitat Parlamentul European, iar Biroul CPA, care este alcătuit din copreședinții și
vicepreședinții CPA, s-a reunit periodic.
La inițiativa președintelui Metsola și a președintelui Stefanciuk, cele două parlamente
au organizat prima reuniune la nivel de comisii la 12 aprilie 2023 pentru a intensifica
contactele la acest nivel în legătură cu calea de integrare europeană aleasă de Ucraina
și cu agenda sa de armonizare legislativă.
Cadrul juridic pentru sprijinul acordat de Parlamentul European și activitățile de
consolidare a capacităților este alcătuit din memorandumul de înțelegere, semnat cu
Verhovna Rada la 3 iulie 2015 și prelungit pentru noua legislatură, și Acordul de
cooperare administrativă, semnat de către secretarii generali ai celor două parlamente
în martie 2016.
În cadrul activităților sale de sprijinire a democrației în Ucraina, Parlamentul European
pune de asemenea în aplicare un amplu program de consolidare a capacităților
parlamentului omolog. Aceste eforturi se bazează pe recomandările formulate în
perioada septembrie 2016-februarie 2017 în timpul misiunii de evaluare a necesităților,
condusă de Pat Cox, fost președinte al Parlamentului European, care este încă implicat
îndeaproape în punerea în aplicare și monitorizarea recomandărilor.
În 2017, Parlamentul European a lansat un dialog politic și un proces de mediere
denumit „Dialogul Jean Monnet”. Dialogul Jean Monnet cu Ucraina implică periodic
președintele Verhovnei Rada și liderii grupurilor politice în discuțiile legate de punerea
în aplicare a acestor recomandări, precum și de reforma internă a parlamentului
ucrainean.
Anticipând intenția Verhovnei Rada de a trece la o agendă de preaderare, Parlamentul
European a lansat recent o serie de seminare online pentru deputații ucraineni. Acestea
se axează pe armonizarea juridică, pe cele mai bune practici în procesele legislative, pe
etică și pe conflictele de interese. Cele două parlamente cooperează mai îndeaproape
și în ceea ce privește agenda de digitalizare, capacitatea de analiză prospectivă
strategică și serviciile de traducere. Parlamentul European dezvoltă un mecanism
parlamentar important care va fi integrat în competențele de control și supraveghere
ale Verhovnei Rada și va urmări să examineze fondurile externe primite de Ucraina.
Activitatea în acest domeniu este supravegheată de un deputat în Parlamentul
European desemnat pentru sprijinirea democrației, Michael Gahler. De asemenea, sunt
în curs de pregătire programe pentru formarea deputatelor și combaterea dezinformării.
C. Observarea alegerilor
Alegerile libere și corecte reprezintă esența unei democrații solide. Parlamentul
European a trimis în Ucraina misiuni de observare în perioada 2014-2015 la
alegerile prezidențiale, parlamentare și locale, iar în 2019 a trimis misiuni la alegerile
prezidențiale și parlamentare.
UE și Parlamentul European au acordat o atenție deosebită alegerilor din teritoriile
ocupate ilegal, în special alegerilor pentru Duma rusă din septembrie 2021, anume în
Crimeea ocupată. În declarația sa din 20 septembrie 2021, Vicepreședintele Comisiei/
Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate a subliniat
că UE nu recunoaște alegerile desfășurate din Crimeea ocupată.
În conformitate cu Constituția Ucrainei, vor avea loc alegeri parlamentare în toamna
anului 2023, alegeri prezidențiale în primăvara anului 2024 și alegeri locale în toamna
anului 2025. Însă nu pot avea loc alegeri cât timp legea marțială este în vigoare. Primele

alegeri postbelice vor înfrunta probleme fără precedent, deoarece o parte importantă
a infrastructurii electorale a fost deteriorată, iar milioane de alegători au fost strămutați
în interiorul sau în afara țării.
Au început deja lucrările de evaluare a efectelor războiului asupra structurii electoratului
și a infrastructurii electorale din Ucraina și de pregătire pentru noul peisaj electoral.
Autoritățile electorale ucrainene primesc asistență din partea comunității internaționale
pentru organizarea votului cetățenilor din afara țării. Parlamentul European a organizat
un dialog electoral parlamentar pe această temă la sfârșitul lunii mai 2023, în cooperare
cu International Idea și Fundația Internațională pentru Sisteme Electorale, care oferă
asistență electorală de amploare Ucrainei pentru un model de votare pentru cetățenii
din afara țării, cu accent pe refugiații ucraineni din străinătate.
REPUBLICA MOLDOVA
La 27 iunie 2014, UE și Republica Moldova au semnat un Acord de asociere,
inclusiv un Acord de liber schimb aprofundat și cuprinzător (DCFTA), care a intrat în
vigoare în iulie 2016. Acordul de asociere întărește legăturile politice și economice
ale Republicii Moldova cu UE. Acesta stabilește un plan de reformă în domenii vitale
pentru buna guvernare și dezvoltarea economică și întărește cooperarea în mai multe
sectoare. Prin semnarea acordului, Republica Moldova s-a angajat să își reformeze
politicile interne pe baza legislației și a practicilor UE. Foaia de parcurs pentru punerea
în aplicare a acordului de asociere este definită în Programul de asociere, a cărui ultimă
versiune – Programul de asociere revizuit pentru perioada 2021-2027 – a fost convenită
în august 2022. Uniunea Europeană este de departe principalul partener comercial al
Republicii Moldova, reprezentând 52 % din totalul schimburilor comerciale ale acesteia.
UE este, de asemenea, cel mai mare investitor în Republica Moldova.
De la intrarea în vigoare, în aprilie 2014, a regimului de liberalizare a vizelor pentru
șederile de scurtă durată, peste 2,5 milioane de cetățeni moldoveni cu pașaport
biometric au călătorit fără viză în spațiul Schengen, ceea ce a favorizat turismul, relațiile
de afaceri și contactele interpersonale.
La 2 iunie 2021, Comisia a publicat Planul UE pentru Moldova privind redresarea
economiei, prin care se alocă 600 de milioane EUR pentru a sprijini redresarea
socioeconomică a țării după pandemia de COVID-19, pentru a promova tranziția verde
și digitală și pentru a elibera potențialul economic neexploatat al țării.
Partidul de Acțiune și Solidaritate (PAS) al președintei Maia Sandu, care este un partid
pro-UE, a înregistrat o victorie remarcabilă la alegerile parlamentare anticipate din
11 iulie 2021. Parlamentul dominat de PAS a aprobat numirea Nataliei Gavrilița în
funcția de prim-ministru și a aprobat programul său ambițios de a scoate țara post-
sovietică dintr-o criză politică și economică prelungită și de a o aduce mai aproape de
UE – prioritatea sa numărul unu în materie de politică externă – prin punerea deplină
în aplicare a Acordului de asociere UE-Moldova. La 10 februarie 2023, prim-ministra
Gavrilița a demisionat, iar Dorin Recean, fost consilier al președintei Sandu, a fost
numit noul prim-ministru. Guvernul a fost totodată remaniat. Guvernul actual urmărește
o agendă pro-europeană, cu un accent nou pe securitatea națională și pe accelerarea
punerii în aplicare a reformelor ca parte a procesului de aderare la UE.
Poziția de proximitate geografică a Moldovei față de Ucraina a făcut-o deosebit de
vulnerabilă la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Acest lucru a afectat grav țara. În
acest context, Republica Moldova a făcut pasul istoric de a depune o cerere oficială de

aderare la UE la 3 martie 2022. I s-a acordat statutul de țară candidată în reuniunea
Consiliului European din 23 iunie 2022, deschizând o nouă etapă strategică a relațiilor
UE-Moldova.
În contextul războiului din Ucraina, UE a fost solidară cu Moldova. Din octombrie 2021,
UE a oferit țării sprijin în valoare de peste 1,2 miliarde EUR, sub formă de granturi
și împrumuturi. UE urmărește să consolideze reziliența, securitatea, stabilitatea,
economia și securitatea energetică a Moldovei, dar și cooperarea în materie de
securitate și apărare și să sprijine eforturile Moldovei de a pune în aplicare reforme
și de a adera la UE. În ianuarie 2022, Comisia a propus un pachet de asistență
macrofinanciară în valoare de 150 de milioane EUR pentru Moldova (din care două
tranșe au fost plătite în perioada 2022-2023), iar la 24 ianuarie 2023 a propus
majorarea acestuia cu până la 145 de milioane EUR. Parlamentul European a adoptat
această propunere la 9 mai 2023, urmat de Consiliu la 30 mai 2023. Plata asistenței
macrofinanciare va fi condiționată de punerea în aplicare atât a programului FMI, cât
și a măsurilor de politică convenite în memorandumul de înțelegere.
Înaintea summitului Comunității Politice Europene din Moldova din 1 iunie 2023,
președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a anunțat că Comisia își intensifică sprijinul
acordat Moldovei și că va mobiliza investiții în valoare de până la 1,6 miliarde EUR prin
intermediul Planului economic și de investiții pentru Moldova.
La reuniunea Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European din
28 iunie 2023, comisarul Olivér Várhelyi a anunțat un pachet de sprijin pentru Moldova,
care are cinci priorități:
— dezvoltarea economică și conectivitatea;
— sprijinirea reformelor și consolidarea capacității administrative pe drumul Moldovei
către UE;
— energie;
— securitatea;
— combaterea dezinformării și comunicarea strategică.
În acest sens, Comisia a propus suplimentarea asistenței acordate pentru Moldova
prin evaluarea intermediară a cadrului financiar multianual cu 600 de milioane EUR
din cadrul Instrumentului de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare și cooperare
internațională (IVCDCI), sumă care va fi redistribuită pentru programe de creștere a
sprijinului acordat altor țări din vecinătatea estică a UE, inclusiv Republicii Moldova,
între 2024 și 2027.
În prezent, autoritățile moldovene își intensifică eforturile de reformă pentru a pune în
aplicare cele nouă condiții prevăzute în avizul Comisiei privind cererea Moldovei de
aderare la UE și pentru a îndeplini obiectivele prezentate în Programul de asociere
UE-Republica Moldova, care continuă să fie un motor al reformelor și al alinierii la
acquis-ul UE. Recomandările cuprinse în raportul analitic al Comisiei din februarie 2023
ghidează, de asemenea, eforturile de reformă și de armonizare.
Cea de a șaptea reuniune a Consiliului de asociere UE-Moldova a avut loc la
7 februarie 2023 la Bruxelles. În cursul acestei reuniuni, UE și Republica Moldova și-au
reiterat angajamentul de a-și consolida asocierea politică și de a aprofunda integrarea
lor economică. În actualizarea sa verbală din 22 iunie 2023, Comisia a subliniat
progresele înregistrate. Aceasta a concluzionat că Republica Moldova a îndeplinit trei

dintre cele nouă condiții stabilite în avizul său, fiind pe drumul cel bun înspre celelalte
etape, deoarece s-au înregistrat progrese satisfăcătoare în alte trei domenii.
Comisia a raportat oficial cu privire la progresele înregistrate de Republica Moldova
la 8 noiembrie 2023, ca parte a pachetului său de extindere. Consiliul a recomandat
Consiliului să deschidă negocierile de aderare cu Republica Moldova și să adopte
cadrele de negociere după ce Moldova va fi adoptat anumite măsuri-cheie. Comisia
a constatat că șase dintre cele nouă condiții au fost îndeplinite, și anume reformele
menite să consolideze democrația și statul de drept, implicarea sporită a societății civile,
pregătirea reformei administrației publice și a reformelor juridice, precum și progresele
înregistrate în lupta împotriva corupției și a criminalității organizate. Principalele măsuri
care trebuie luate sunt spre a avansa în lupta împotriva corupției, să continue punerea
în aplicare a planului de acțiune privind „dezoligarhizarea” și să avanseze în direcția
unei reforme cuprinzătoare a justiției. Consiliul European urmează să decidă dacă să
deschidă negocierile de aderare cu Republica Moldova (și Ucraina) în reuniunea sa
din 14 și 15 decembrie 2023.
Începând din februarie 2023, Rusia a intensificat războiul hibrid împotriva Republicii
Moldova și în prezent încearcă în mod deschis să destabilizeze prin interpuși guvernul
pro-UE al Republicii Moldova, prin comiterea de atacuri cibernetice, răspândirea de
informații false, alimentarea tulburărilor sociale și false amenințări de atacuri cu bombă.
În plus, partidul filorus Șor a organizat proteste finanțate ilegal în cursul anilor 2022 și
2023. Deși a fost condamnat la 15 ani de închisoare, oligarhul fugar Ilan Șor se bucură
în continuare de multă influență în Moldova și își continuă eforturile de destabilizare
a țării și a guvernului proeuropean. Președinta Sandu a confirmat public că a existat
un complot pentru o lovitură de stat armată susținută de Rusia, cu scopul de a o
răsturna pe ea și pe guvernul său. Ca răspuns la aceste atentate, UE a intensificat
cooperarea cu Republica Moldova în materie de securitate și apărare, în special prin
desfășurarea unei misiuni de parteneriat (EUPM Moldova), prin dublarea asistenței
acordate prin Instrumentul european pentru pace și prin sancționarea persoanelor care
destabilizează țara.
La 1 iunie 2023, autoritățile moldovene au găzduit cel de al doilea summit al Comunității
Politice Europene la Bulboaca. Reuniunea a stimulat recunoașterea internațională a
Moldovei și i-a sporit vizibilitatea ca partener de încredere. A fost și o oportunitate
pentru UE de a transmite un semnal puternic de sprijin țării, Ucrainei și comunității
europene în sens larg și de a da dovadă de unitate în sprijinul păcii. Găzduirea
reuniunii a pus probleme deosebite pentru o țară cu capacități administrative limitate
și amenințată direct de Rusia.
Regiunea separatistă Transnistria, care și-a declarat unilateral independența în 1990,
constituie în continuare o problemă majoră pentru Republica Moldova. Aceasta a
devenit o problemă și mai mare în contextul războiului din Ucraina, din cauza prezenței
trupelor ruse și a dependenței Moldovei de energia electrică din Transnistria. UE
participă în calitate de observator la procesul de negociere 5+2 privind soluționarea
conflictului transnistrean. Deși procesul a fost de facto înghețat din 2022, UE continuă
să sprijine o soluție pașnică și completă, bazată pe suveranitatea și integritatea
teritorială a Republicii Moldova, cu un statut special pentru Transnistria. În plus, relațiile
deja tensionate dintre regiunea autonomă Găgăuzia și guvernul central din Chișinău
au devenit și mai tensionate odată cu invadarea Ucrainei de către Rusia și vor continua
să fie problematice.

Rezoluția Parlamentului European din 20 octombrie 2020 a recunoscut progresele
realizate în Republica Moldova în promovarea standardelor democratice și combaterea
corupției, reiterând, în același timp, apelul său pentru un sistem judiciar independent și
imparțial. La o lună după ce Moldova și-a depus cererea de aderare la UE, Parlamentul
European a adoptat, la 5 mai 2022, o rezoluție în care solicita instituțiilor UE să acorde
Republicii Moldova statutul de țară candidată la UE și să integreze această țară în
piața unică a UE. De asemenea, Parlamentul a solicitat Comisiei să crească și mai
mult asistența financiară și tehnică pentru Moldova, inclusiv printr-o nouă propunere de
asistență macrofinanciară, prin măsuri de liberalizare a transporturilor și a comerțului,
precum și prin continuarea sprijinului pentru gestionarea refugiaților și pentru activitatea
umanitară.
La adoptarea raportului său privind punerea în aplicare a Acordului de asociere UE-
Moldova la 19 mai 2022, Parlamentul European a solicitat încă o dată ca Republicii
Moldova să i se acorde statutul de țară candidată. În raport, Parlamentul a subliniat că
au fost luate unele măsuri importante pentru punerea în aplicare a reformelor, dar că
trebuie depuse mult mai multe eforturi, în special pentru a consolida instituțiile-cheie
ale statului. Rezoluția Parlamentului European din 23 iunie 2022 referitoare la statutul
de țară candidată al Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei.
În urma creșterii amenințărilor hibride cu care se confruntă Moldova în
contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, Parlamentul European a adoptat, la
19 aprilie 2023, o rezoluție în care și-a reiterat sprijinul ferm pentru independența,
suveranitatea și integritatea teritorială a țării în aceste vremuri deosebit de dificile.
Anticipând pachetul de extindere al Comisiei și reuniunea Consiliului European din
decembrie, Parlamentul European a adoptat, la 5 octombrie 2023, o rezoluție în care
și-a reafirmat angajamentul față de viitoarea aderare a Republicii Moldova la UE și a
solicitat ca negocierile de aderare cu Moldova să înceapă înainte de sfârșitul anului.
De la începutul războiului din Ucraina, Parlamentul European a dat dovadă de un
sprijin de neclintit și de solidaritate cu Republica Moldova. La 18 mai 2022, la
invitația președintei Metsola, președinta Sandu s-a adresat plenului Parlamentului
European la Bruxelles, în toiul războiului din Ucraina. A fost un semn puternic de sprijin
pentru această țară, grav afectată de război. Președinta Metsola a vizitat Moldova
la 11 noiembrie 2022 pentru a se întâlni cu președinta Sandu, cu fosta prim-ministră
Gavrilița, cu președintele Parlamentului moldovean, Igor Grosu, dar și pentru a se
adresa plenului Parlamentului Republicii Moldova. În timpul vizitei sale, ea a reiterat cu
fermitate sprijinul Parlamentului European pentru aderarea Moldovei la UE. În marja
celei de a 7-a reuniuni a Consiliului de asociere UE-Republica Moldova, președinta
Metsola s-a întâlnit cu fosta prim-ministră Gavrilița (6 februarie 2023). La 21 mai 2023,
președinta Metsola s-a întâlnit pentru prima dată cu prim-ministrul Recean și cu
președintele parlamentului, Grosu, atunci când a vizitat Chișinău în contextul adunării
cetățenești „Adunarea Națională a Moldovei Europene”, convocată de președinta
Sandu. La reuniunea Comunității Politice Europene de la Bulboaca din 1 iunie 2023,
președinta Metsola a solicitat UE să înceapă negocierile de aderare cu Moldova până
la sfârșitul anului 2023, iar președinta Sandu s-a folosit de ocazia oferită de summit

pentru a exprima aspirațiile europene ale țării sale și pentru a reitera obiectivul Moldovei
de a adera la UE până în 2030.
Președinta Metsola s-a întâlnit din nou cu președintele parlamentului, Grosu, la
sediul de la Bruxelles al Parlamentului European, la 5 iulie 2023, când o delegație a
Parlamentului Republicii Moldova a efectuat o vizită de studiu cu privire la procesul
de aderare la UE. Vizita a fost organizată de Grupul de susținere a democrației și de
coordonare a alegerilor al Parlamentului European și la care au participat 20 de deputați
în Parlamentul Republicii Moldova.
Comisiile Parlamentului European au acordat o atenție deosebită situației din Moldova,
mai multe delegații deplasându-se în această țară în 2022 și 2023. În mai 2023,
o delegație a Subcomisiei pentru securitate și apărare s-a deplasat în Moldova și
România pentru a vizita Misiunea europeană de asistență la frontieră în Republica
Moldova și Ucraina și Misiunea de parteneriat a UE în Republica Moldova. În
februarie 2023, membrii Comisiei pentru comerț internațional și ai Comisiei pentru
buget s-au întâlnit cu omologii lor moldoveni pentru a discuta despre relațiile comerciale
UE-Moldova și despre sprijinul bugetar în contextul războiului de agresiune al Rusiei
împotriva Ucrainei. În aceeași săptămână, Adunarea Euronest s-a reunit în sesiune
plenară la Chișinău, cu o importantă delegație a Parlamentului European.
În martie și aprilie 2022, Comisia pentru afaceri externe și Subcomisia pentru securitate
și apărare au trimis o primă delegație în Moldova după izbucnirea războiului, ca semn al
solidarității și sprijinului unanim al UE pentru Moldova. În iunie 2023, membrii Comisiei
pentru dezvoltare s-au deplasat și ei în Republica Moldova pentru a analiza situația
refugiaților ucraineni găzduiți.
Prin Acordul de asociere dintre UE și Republica Moldova, la articolul 440, a fost
înființată o Comisie parlamentară de asociere (CPA). Prima reuniune a CPA a fost
organizată la 16 octombrie 2014, iar cea de a 13-a reuniune a fost organizată la
Bruxelles, la 23 martie 2023. CPA a sprijinit neabătut procesul de integrare a Moldovei
în UE încă de la depunerea cererii de aderare la UE în martie 2023. În aprilie 2023,
Parlamentul a solicitat instituțiilor UE să acorde Moldovei statutul de țară candidată
la UE. La ultimele două reuniuni ale CPA au fost adoptate declarații ferme prin
care se solicita instituțiilor UE să deschidă negocierile de aderare până la sfârșitul
anului 2023, după ce Moldova va fi pus în aplicare cele nouă recomandări ale Comisiei,
și îndemnându-le să integreze treptat Moldova în piața unică.
Parlamentul European a identificat Moldova ca țară prioritară pentru activitatea sa
de sprijinire a democrației și desfășoară o gamă largă de activități cu Parlamentul
Moldovei, atât la nivel politic, cât și la nivel administrativ. Cadrul pentru aceste activități
este prevăzut în Memorandumul de înțelegere semnat de președintele Parlamentului
European, David Sassoli, și de președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor
Grosu, în noiembrie 2021. Acest memorandum de înțelegere este completat de o foaie
de parcurs.
Anumite activități ale Parlamentului European în Moldova vizează asistența pentru
măsurile de combatere a dezinformării și a ingerințelor străine în procesele democratice
(programul „Triunghiul pentru democrație”), promovarea unei culturi a dialogului și
a dezbaterii politice în Parlamentul Republicii Moldova (Dialogul Jean Monnet) și
consolidarea capacităților atât la nivel politic, cât și la nivel administrativ.

Parlamentul European a trimis o delegație pe lângă Misiunea internațională de
observare a alegerilor, condusă de Biroul OSCE pentru Instituții Democratice și
Drepturile Omului (OSCE-ODIHR), pentru a monitoriza alegerile parlamentare din
Republica Moldova din 11 iulie 2021. Observatorii au remarcat faptul că aceste alegeri
au fost, în general, bine gestionate, libere și competitive, în ciuda unor deficiențe
rămase care trebuie soluționate până la viitoarele alegeri.
În decembrie 2022, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat un nou Cod electoral
care vizează principalele recomandări emise de organizațiile internaționale și locale de
experți, inclusiv de Comisia de la Veneția. Noul cod a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2023.
Acesta cuprinde recomandările formulate de delegația de observare a alegerilor a
Parlamentului European, condusă de președintele Comisiei pentru afaceri externe a
Parlamentului European, David McAllister.
Parlamentul European a trimis o delegație de observare a alegerilor, pe lângă
Misiunea internațională de observare a alegerilor (I-EOM), condusă de Biroul OSCE
pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (OSCE-ODIHR), pentru a monitoriza
alegerile parlamentare din Republica Moldova din 5 și 19 noiembrie 2023. A fost o
ocazie pentru a evalua eficacitatea și aplicarea Codului electoral, acestea fiind primele
alegeri locale care au avut loc conform noilor norme. În pofida campaniei tensionate și
a circumstanțelor excepționale create de războiul hibrid dus de Rusia și de ingerințele
repetate în procesul electoral din Moldova, delegația I-EOM a declarat că alegerile au
fost pașnice și administrate corect, că administrația electorală a funcționat transparent
și profesionist și că, în cea mai mare parte, candidații au reușit să desfășoare campanii
în mod liber și au oferit alegătorilor opțiuni distincte. Șeful delegației Parlamentului
European de observare a alegerilor, José Ramón Bauzá Díaz, a recomandat ca
deciziile de ultim moment de excludere a candidaților, de exemplu cele cu privire
la partidul Șansă (care este asociat cu oligarhul fugitiv Ilan Șor), să nu stabilească
un precedent de durată și să fie motivate doar de preocupări serioase legate de
amenințările la adresa securității naționale. Totodată, și-a exprimat sprijinul, în numele
delegației, pentru Republica Moldova în punerea în aplicare a reformelor democratice
în pofida stării de urgență cauzate de invadarea Ucrainei de către Rusia și de războiul
hibrid care vizează destabilizarea instituțiilor democratice ale Moldovei.
BELARUS
În ultimele decenii, relațiile dintre UE și Belarus au fost uneori dificile, din cauza
constantelor încălcări ale drepturilor civile și ale drepturilor omului în această țară.
Cu toate acestea, în perioada 2014-2020, Belarus a afișat o atitudine aparent mai
deschisă față de UE și față de Parteneriatul estic. Relațiile sale cu țările occidentale
s-au îmbunătățit. De asemenea, Belarus a jucat un rol important în calitate de țară-
gazdă a discuțiilor privind criza din Ucraina, mediate de UE. Drept răspuns, UE s-
a angajat să adopte o politică de „implicare critică” față de Belarus, astfel cum se
prevede în concluziile Consiliului din 15 februarie 2016, conform căreia adoptarea de
către Belarus a unor măsuri concrete pentru a consacra libertățile fundamentale, statul
de drept, drepturile omului (inclusiv libertatea de exprimare și libertatea mass-mediei)
și drepturile lucrătorilor va reprezenta constant un criteriu esențial care va determina
viitoarea politică a UE față de această țară. În 2017 au fost finalizate negocierile privind

un parteneriat de mobilitate, iar la 1 iulie 2020 au intrat în vigoare acordurile de facilitare
a acordării vizelor și de readmisie, care au ca obiectiv contactele interpersonale.
Din păcate, în pofida reluării dialogului UE-Belarus privind drepturile omului, a instituirii
unui grup de coordonare UE-Belarus compus din experți de rang înalt în 2016 și a
adoptării unui plan de acțiune privind drepturile omului pentru perioada 2016-2019 și în
pofida participării sale active la reuniunile bilaterale și multilaterale ale Parteneriatului
estic, Belarus nu și-a respectat angajamentele în materie de drepturile omului. Belarus
este singura țară de pe continentul european care continuă să execute pedepse cu
moartea, fapt ce o exclude de jure din Consiliul Europei. Este evocată în mod regulat
posibilitatea unor dezbateri cu privire la aplicarea unui moratoriu asupra pedepsei cu
moartea, în vederea abolirii eventuale a acesteia, dar se pare că Belarus nu face decât
să arunce praf în ochi, deoarece nu au fost întreprinse încă măsuri concrete în acest
sens.
UE a condamnat cu fermitate reprimarea violentă a manifestațiilor pașnice din februarie
și martie 2017. Alegerile parlamentare anticipate din 18 noiembrie 2019 au fost marcate
de o serie de practici inadmisibile și deficiențe, care au dus la aceea că opoziția nu
a ocupat niciun loc în parlament. Alegerile prezidențiale din 9 august 2020 nu au
fost considerate de către comunitatea internațională nici libere, nici echitabile, fiind
precedate de persecutarea sistematică a membrilor opoziției, fiind apoi urmate de
reprimarea brutală a protestelor pașnice, a reprezentanților opoziției și a jurnaliștilor,
reprimare ce a luat proporții inedite în istoria acestei țări. În consecință, UE a impus
noi runde de sancțiuni (cele mai recente în iunie 2023) împotriva a 233 de persoane
și 37 de entități responsabile de fraudă electorală și represiune violentă sau complice
la acestea, precum și în facilitarea războiului de agresiune nejustificat și neprovocat
al Rusiei împotriva Ucrainei, și și-a declarat disponibilitatea de a lua măsuri restrictive
suplimentare împotriva entităților regimului și a înalților funcționari. Totodată UE a
redus la minimum cooperarea bilaterală cu autoritățile din Belarus de la nivel central,
a intensificat sprijinul acordat poporului belarus și societății civile și și-a recalibrat în
consecință asistența financiară bilaterală.
Drept răspuns, regimul din Belarus și-a suspendat în mod oficial participarea
la Parteneriatul estic, precum și în structurile existente, cum ar fi Dialogul UE-
Belarus privind drepturile omului și Grupul de coordonare UE-Belarus și a solicitat
ambasadorului UE să părăsească țara.
Chiar și înainte de alegerile prezidențiale frauduloase din 9 august 2020, Parlamentul
European a adoptat o serie de rezoluții prin care critica Belarusul pentru persecuția
deținuților politici, pentru limitarea libertății mass-mediei și a societății civile,
nerespectarea drepturilor omului, inclusiv menținerea pedepsei cu moartea, și pentru
caracterul viciat al alegerilor parlamentare. În rezoluția sa din 19 aprilie 2018,
Parlamentul European și-a exprimat sprijinul pentru politica UE de implicare critică
față de Belarus, atât timp cât acest lucru este condiționat de întreprinderea unor
măsuri concrete în sensul democratizării și al respectării libertăților fundamentale și
a drepturilor omului. În special, Parlamentul a invitat Belarusul să se alăture unui
moratoriu mondial privind pedeapsa cu moartea, ca un prim pas către abolirea definitivă
a acesteia. În rezoluția sa din 4 octombrie 2018, Parlamentul European a condamnat
din nou hărțuirea și încarcerarea jurnaliștilor și a mass-mediei independente,

reiterându-și apelul de a se respecta mai riguros principiile democratice, statul de drept,
drepturile omului și libertățile fundamentale.
Drept răspuns la alegerile prezidențiale fraudate din 9 august 2020 și la acțiunile
ulterioare de reprimare brutală a forțelor democratice, a activiștilor pentru societatea
civilă, a sindicatelor libere, a membrilor opoziției, a presei independente și a
protestatarilor pașnici, Parlamentul European a adoptat, la 17 septembrie 2020 și la
26 noiembrie 2020, rezoluții cu privire la situația din Belarus. În aceste rezoluții deputații
au constatat că alegerile s-au desfășurat cu încălcarea flagrantă a tuturor standardelor
recunoscute la nivel internațional și că majoritatea cetățenilor din Belarus considerau
că Sviatlana Țihanouskaia, candidatul opoziției unite, este adevărata președintă aleasă
a Belarusului. Deputații au solicitat aplicarea promptă de către UE a unor sancțiuni
împotriva oficialilor responsabili de frauda electorală și de represiuni, inclusiv împotriva
fostului președinte, Aleksandr Lukașenko. Ei și-au exprimat sprijinul pentru Consiliul
de coordonare înființat de dna Țihanouskaia, ca un organ interimar care să reprezinte
cetățenii care solicită schimbări democratice. Deputații au reiterat aceste principii în
recomandarea lor din 21 octombrie 2020 privind relațiile cu Belarus.
De asemenea, președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu
Belarus (D-BY) și raportorul permanent pentru Belarus au publicat o serie de declarații
comune în care și-au exprimat regretul cu privire la înrăutățirea constantă a situației
drepturilor omului din această țară și au criticat uzurparea în continuare a puterii de
către Lukașenko. În decembrie 2020 Parlamentul European a întreprins o misiune
de informare cu privire la Belarus, pentru a evalua necesitățile forțelor democratice
din Belarus și a identifica eventuale modalități prin care Parlamentul European
le-ar putea susține, atât la nivel administrativ, cât și politic. Această misiune a
coincis, în mod simbolic, cu Săptămâna Premiului Saharov din 2020, care a onorat
opoziția democratică din Belarus. Prin urmare, Parlamentul European a lansat o
platformă împotriva impunității pentru încălcările drepturilor omului în Belarus, sub
egida Subcomisiei sale pentru drepturile omului și în cooperare cu Comisia sa pentru
afaceri externe și cu D-BY. În plus, Grupul de susținere a democrației și de coordonare
a alegerilor a propus o gamă largă de activități de sprijinire a democrației, adaptate
activiștilor democrați din Belarus. De asemenea, în rezoluția sa din 10 iunie 2021
referitoare la actele de represiune sistematică din Belarus și la consecințele acestora
pentru securitatea UE în urma răpirii unui avion civil al UE interceptat de autoritățile
belaruse, Parlamentul European a denunțat încălcările masive ale drepturilor omului
în Belarus și instrumentalizarea scandaloasă a migrației ilegale de către regimul
lui Aleksandr Lukașenko pentru a destabiliza UE. Aceste poziții principiale au fost
reafirmate în Rezoluția Parlamentului European din 7 octombrie 2021 referitoare la
situația din Belarus după un an de proteste și reprimarea lor violentă și, în urma
unui nou val de arestări, în rezoluția sa din 19 mai 2022 referitoare la urmărirea
penală a membrilor opoziției și la detenția liderilor sindicali în Belarus, în rezoluția
sa din 24 noiembrie 2022 la represiunea continuă împotriva opoziției democratice
și a societății civile din Belarus și în rezoluția sa din 15 martie 2023 referitoare la
continuarea represiunii împotriva poporului din Belarus, în special în cazul lui Andrzej
Poczobut și al lui Ales Bialiațki și în rezoluția sa din 11 mai 2023 referitoare la
tratamentul inuman și spitalizarea liderului proeminent al opoziției Viktar Babarîka. În
rezoluția sa din 13 septembrie 2023 referitoare la relațiile cu Belarus, Parlamentul
European a solicitat Curții Penale Internaționale să emită un mandat de arestare pe

numele lui Lukașenko, având în vedere rolul regimului său în deportarea ilegală și
îndoctrinarea copiilor ucraineni.
Parlamentul European nu are relații oficiale cu Parlamentul din Belarus din cauză
că această țară a încălcat în repetate rânduri principiile unor alegeri libere și
echitabile, precum și standardele internaționale privind democrația și statul de drept,
fapt ilustrat de noile valuri de proteste și de acțiunile feroce de reprimare în urma
alegerilor parlamentare fraudate din 18 noiembrie 2019 și a alegerilor prezidențiale din
9 august 2020. De asemenea, deputații în Parlamentul din Belarus nu au fost încă
invitați să participe la Adunarea Parlamentară Euronest, deoarece, pentru aceasta,
Belarusul trebuie să îndeplinească standardele electorale ale OSCE. În acest context,
reprezentanții forțelor democratice din Belarus au fost invitați în mod regulat să participe
la lucrările Adunării Parlamentare Euronest.
În plus, Parlamentul European menține, prin intermediul delegației privind relațiile cu
Belarus (D-BY), un dialog activ și strâns cu reprezentanții forțelor democratice ale țării,
cu organizațiile neguvernamentale independente și cu actorii societății civile, inclusiv
cu membri ai Consiliului de coordonare și ai Cabinetului de Tranziție Unit instituit de
Sviatlana Țihanouskaia. Reuniunile periodice ale delegației se țin la Bruxelles și la
Strasbourg, pentru a discuta evoluția relațiilor dintre UE și Belarus și pentru a evalua
situația politică și economică din țară, precum și ultimele evoluții privind democrația,
încălcările drepturilor omului și statul de drept. În iunie 2015 și în iulie 2017 D-BY s-
a deplasat la Minsk, iar biroul delegației – în octombrie 2018 și februarie 2020. În
iunie 2022, D-BY a trimis o misiune ad-hoc la Vilnius pentru a se întâlni cu reprezentanți
ai forțelor democratice și ai societății civile în exil și pentru a evalua situația de la
frontiera UE-Belarus.
Începând din 2001, Belarusul nu a invitat Parlamentul European să observe alegerile.
Potrivit practicii acceptate în astfel de cazuri, Parlamentul European recurge la
evaluările desfășurate în această țară de către Adunarea Parlamentară a Consiliului
Europei și de către Adunarea Parlamentară a OSCE/ODIHR. Din păcate, la alegerile
prezidențiale din 9 august 2020 nu au fost invitați nici acești observatori internaționali,
deși regimul din Belarus s-a angajat anterior să le transmită invitații.
Vanessa Cuevas Herman / Florian Carmona / Levente Csaszi

02/2024

5.5.7. TREI ȚĂRI VECINE DIN CAUCAZUL DE
SUD, MEMBRE ALE PARTENERIATULUI ESTIC
Politica UE privind Parteneriatul estic, lansată în 2009, vizează șase state post-
sovietice: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina. Parteneriatul
estic a fost creat pentru a sprijini reformele economice, sociale și politice din aceste
state, permițându-le să își consolideze procesul de democratizare și bună guvernare,
securitatea energetică, protecția mediului și dezvoltarea socială și economică. Toate
țările participante (cu excepția Belarus - suspendat) trimit delegații la Adunarea
Parlamentară Euronest.
Pe lângă activitatea Comisiei pentru afaceri externe și comerț internațional (comisia

competentă), în cadrul Parlamentului European își desfășoară activitatea o Delegație
permanentă pentru Caucazul de Sud (DSCA), care supraveghează lucrările
Comitetului parlamentar de asociere (CPA) cu Georgia, ale Comitetului parlamentar
de parteneriat (CPP) cu Armenia și ale Comitetului parlamentar de cooperare (CPC)
cu Azerbaidjan și monitorizează activitatea Reprezentantului Special al UE pentru
Caucazul de Sud și criza din Georgia (RSUE).
GEORGIA
Acordul de asociere UE-Georgia, inclusiv Acordul de liber schimb aprofundat și
cuprinzător, a intrat în vigoare în iulie 2016. Georgia a depus eforturi semnificative
pentru a-și alinia legislația la standardele UE, ceea ce a condus, printre altele, la
exonerarea de obligația de a deține viză pentru șederile de scurtă durată în spațiul
Schengen începând din martie 2017. UE este cel mai important partener comercial
al Georgiei, cu aproximativ 21 % din totalul schimburilor sale comerciale (2021). În
fiecare an, UE acordă Georgiei peste 100 de milioane EUR sub formă de sprijin tehnic
și financiar, concentrându-se pe dezvoltarea economică, buna guvernanță, circulația
persoanelor și educație.
Ca parte a eforturilor „Echipei Europa” de a ajuta țările partenere să facă față
consecințelor socioeconomice ale crizei provocate de pandemia de COVID-19,
Georgiei i s-a oferit un pachet personalizat în valoare de 183 de milioane EUR,
mobilizând o combinație de fonduri existente și noi pentru a oferi sprijin concret
populației și pentru a consolida stabilitatea macrofinanciară a Georgiei.
Peisajul politic și cel al presei din Georgia sunt caracterizate de o polarizare accentuată.
În plus, o serie de evoluții discutabile din ultimii doi ani au indicat un regres democratic
accentuat și o subminare continuă a libertăților civile. Printre acestea se numără, în
special, impunitatea larg răspândită pentru corupția la nivel înalt, cazurile de violență a
poliției, lipsa cronică de independență și de transparență în sistemul judiciar, restricțiile
privind libertatea mass-mediei (exemplificate de condamnarea lui Nika Gvaramia,
fondatorul canalului de opoziție Mtavari, la trei ani și jumătate de închisoare pe
baza unor acuzații neîntemeiate în mai 2022 – dl Garamia a fost în final grațiat de
președintele Georgiei în iunie 2022), atacurile verbale și fizice împotriva ziariștilor și
a lucrătorilor din mass-media de opoziție, precum și stigmatizarea și discriminarea
continue a comunității LGBTQI+, exemplificate în mod tragic de atacurile violente și,
ulterior, de anularea forțată a marșului demnității din 5 iulie 2021. În plus, au fost

observate o serie de deficiențe și practici incorecte în timpul alegerilor prezidențiale
din 2018, al alegerilor parlamentare din 2020 și al alegerilor locale din 2021. În acest
context dificil, Parlamentul European a adoptat două rezoluții esențiale: o rezoluție
referitoare la încălcarea libertății mass-mediei și la siguranța jurnaliștilor în Georgia
(9 iunie 2022) și o alta privind situația fostului președinte al Georgiei, Mihail Saakașvili
(15 februarie 2023). În iulie 2021, liderii partidului „Visul georgian” aflat la putere s-
au retras în mod unilateral din acordul politic intermediat de președintele Consiliului
European, Charles Michel (acordul din 19 aprilie). Documentul a abordat în mod
cuprinzător aspectele legate de justiția politizată, îmbunătățirea cadrului electoral și
reforma sistemului judiciar. Deputații în Parlamentul European consideră în continuare
că acordul din 19 aprilie stă la baza dezvoltării democratice a Georgiei.
În urma apelului urgent al Ucrainei de a adera la Uniunea Europeană în contextul
combaterii invaziei Rusiei, Georgia (alături de Republica Moldova) a depus propria
cerere de acordare a statutului de țară candidată la 3 martie 2022, în cadrul unei
proceduri accelerate. În conformitate cu avizele emise de Comisia Europeană și ținând
seama de regresele democratice îngrijorătoare observate în ultimii ani, la 23 iunie,
Consiliul European a decis să recunoască doar „perspectiva europeană” a Georgiei,
în timp ce Ucrainei și Republicii Moldova li s-a acordat statutul de țară candidată.
Parlamentul georgian a înființat grupuri de lucru tematice pentru a aborda cele
12 priorități-cheie identificate de Comisia Europeană, punând astfel în mișcare procesul
de abordare a acestor chestiuni. Cu toate acestea, în cadrul celei de a șaptea reuniuni
a Consiliului de asociere UE-Georgia, care a avut loc la 6 septembrie 2022 la Bruxelles,
UE și-a exprimat profunda îngrijorare cu privire la lipsa unor progrese substanțiale și la
evoluțiile negative ulterioare din Georgia în ceea ce privește standardele democratice
și statul de drept.
Confruntați cu anexarea Abhaziei și a Osetiei de Sud/regiunii Țhinvali de către
Rusia, georgienii și-au pus speranțele într-o mai mare apropiere de UE și de
NATO. UE a subliniat în repetate rânduri sprijinul său ferm pentru independența,
suveranitatea și integritatea teritorială a Georgiei în cadrul frontierelor sale recunoscute
la nivel internațional, astfel cum s-a subliniat în rezoluția Parlamentului European din
14 iunie 2018 referitoare la teritoriile ocupate georgiene la zece ani de la invazia
rusă. UE sprijină eforturile de soluționare a conflictelor prin activitatea Reprezentantului
Special al UE pentru Caucazul de Sud, Misiunea UE de monitorizare și Instrumentul
UE care contribuie la stabilitate și pace, completând astfel dezbaterile internaționale de
la Geneva. Dialogul anual privind securitatea strategică UE-Georgia este un semn de
încredere în relațiile dintre cele două părți. Georgia a adus, de asemenea, contribuții
semnificative la mai multe operațiuni din cadrul politicii de securitate și apărare comune
a UE, în temeiul unui acord-cadru privind participarea Georgiei, intrat în vigoare în
2014. În ceea ce privește aspectele negative, autoritățile georgiene au venit din ce în ce
mai mult în întâmpinarea Kremlinului în ultimii ani, după cum o demonstrează refuzul
lor de a se alinia la sancțiunile impuse de UE împotriva Rusiei și reluarea zborurilor
directe între Georgia și Rusia.
A. Poziția Parlamentului European și cooperarea interparlamentară
La 9 iunie 2022, Conferința președinților a Parlamentului European a lansat un apel
către Consiliul European pentru a acorda Ucrainei și Republicii Moldova statutul de
țară candidată la UE și pentru a „depune eforturi în vederea acordării aceluiași statut
Georgiei”. Pe baza celor trei avize emise de Comisia Europeană la 17 iunie, Consiliul

European a recunoscut, la 23 iunie, doar „perspectiva europeană” a Georgiei, în timp
ce a acordat Ucrainei și Moldovei statutul de țară candidată.
În plus, la 9 iunie 2022, Parlamentul European a adoptat o rezoluție referitoare
la încălcarea libertății mass-mediei și la siguranța jurnaliștilor în Georgia. În acest
document, deputații au denunțat acapararea statului de către partidul „Visul georgian” și
fondatorul acestuia, oligarhul Bidzina Ivanișvili, și au deplâns deteriorarea semnificativă
a situației mass-mediei din țară.
Cea de a 12-a reuniune a Comisiei parlamentare de asociere UE-Georgia a avut
loc la 8 iunie 2023. Participanții au recunoscut progresele înregistrate în ceea ce
privește armonizarea în domeniile tehnice, însă deputații europeni au deplâns tendința
de regres în ceea ce privește statul de drept, independența și eficiența sistemului
judiciar, dreptul muncii și nediscriminarea. Ei au solicitat omologilor lor georgieni să
colaboreze cu părțile interesate din societatea civilă pentru a aborda cele 12 priorități-
cheie identificate de Comisia Europeană. Ei au luat act și de deteriorarea în continuare
a situației drepturilor omului în regiunile ocupate.
La 14 decembrie 2022, Parlamentul European a adoptat o rezoluție referitoare la
punerea în aplicare a Acordului de asociere UE cu Georgia, pe baza unui raport
elaborat de raportorul permanent Sven Mikser, (S&D Estonia), deputat în Parlamentul
European. Deși au luat act de reformele continue ale Georgiei, în pofida provocărilor
generate de pandemia de COVID-19, deputații au solicitat implicarea mai sistematică
a actorilor societății civile în procesul decizional și au deplâns tendințele de regres în
ceea ce privește statul de drept, în special cazurile de justiție politizată.
B. Observarea alegerilor
Georgia a primit misiuni ale Biroului pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului
(ODIHR) al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), care au
monitorizat alegerile parlamentare, prezidențiale și locale începând cu 1995. Așa
cum se obișnuiește în zona OSCE, în misiunile ODIHR OSCE au fost incluși și
observatori din partea Parlamentului European. Alegerile parlamentare din 2016 au fost
evaluate ca fiind în mare parte democratice și corecte, în ciuda unor abateri și acuzații
de intimidare. Coaliția „Visul georgian” a câștigat alegerile, obținând „majoritatea
constituțională” (75 % dintre deputați) necesară pentru a adopta o modificare a
Constituției. Alegerile prezidențiale din 2018 au fost ținta unor critici din partea OSCE
și a UE pentru utilizarea abuzivă a resurselor administrative, polarizarea severă a
presei private și campaniile negative, dar evaluarea generală a fost una pozitivă. Din
cauza crizei provocate de pandemia de COVID-19 și a restricțiilor de călătorie și
sănătate publică aferente, Parlamentul European nu a trimis observatori pe termen
scurt pentru a monitoriza alegerile parlamentare din 2020. OSCE ODIHR a trimis o
misiune cu efective reduse de observare a alegerilor, formată dintr-o echipă de bază
de experți și observatori pe termen lung. În ziua alegerilor, ODIHR și-a unit eforturile
cu misiunile de observatori trimise de Adunarea Parlamentară a OSCE, Adunarea
Parlamentară a Consiliului Europei și Adunarea Parlamentară a NATO, precum și cu
Observatorul Diplomatic European, la inițiativa Delegației UE în Georgia. Aceste alegeri
au marcat din nou o victorie clară pentru coaliția „Visul georgian”, aflată la putere.
Observatorii internaționali au considerat că sunt competitive și că libertățile au fost, în
general, respectate. Acest lucru constituie cu siguranță o evoluție pozitivă pentru țară,
în pofida unor incidente izolate și a unor cazuri de presiune asupra alegătorilor și a
estompării liniei de demarcație dintre partidul de guvernământ și stat pe tot parcursul

campaniei electorale și în ziua alegerilor. În octombrie 2021 au avut loc alegeri locale în
Georgia, iar Parlamentul European a participat la misiunea internațională de observare
a alegerilor condusă de ODIHR OSCE.
ARMENIA
Relațiile Armeniei cu UE se întemeiază pe Acordul de parteneriat cuprinzător și
consolidat (CEPA), care a fost semnat în noiembrie 2017 și a intrat pe deplin în vigoare
la 1 martie 2021. Acest acord, care a înlocuit precedentul Acord de parteneriat și
cooperare din 1999, aprofundează relațiile bilaterale în diverse domenii, asigurând în
același timp compatibilitatea cu calitatea Armeniei de membru al Uniunii Economice
Eurasiatice. Reprezentând aproximativ 16 % din comerțul total al Armeniei (2022),
UE-27 este al doilea partener comercial ca importanță după Rusia.
Situația politică din Armenia s-a schimbat radical în mai 2018, când protestele pașnice
de stradă l-au adus la putere pe liderul opoziției, Nikol Pașinian („Revoluția de catifea”),
iar noul guvern s-a angajat pe calea unui program ambițios de reforme, inclusiv în
domeniul statului de drept, al transparenței și al luptei împotriva corupției. Alegerile
parlamentare anticipate din iunie 2021 au reconfirmat acest curs, partidul Contractul
civil aflat la guvernare primind 54 % din voturi, în pofida regresului politic intern și a
provocărilor umanitare semnificative generate de înfrângerea țării în cel de-al doilea
război din Nagorno-Karabah din 2020.
Războiul de șase săptămâni declanșat de Azerbaidjan a fost cea mai mare izbucnire
a violenței în conflictul prelungit de la încetarea focului din 1994. Încheindu-se cu
un acord de încetare a focului mediat de Rusia la 9 noiembrie 2020, armenii pierd
controlul asupra unei părți din Nagorno-Karabah – o entitate anterior autonomă în
cadrul Azerbaidjanului sovietic, cu o populație de etnie armeană și un stat de facto
nerecunoscut de la dizolvarea Uniunii Sovietice – și asupra districtelor azere adiacente
pe care le ocupaseră timp de 26 de ani. Tensiunile au atins o nouă culme în urma
atacurilor din Azerbaidjan asupra unor ținte de pe teritoriul Republicii Armenia (deci
nu în Nagorno-Karabah) în septembrie 2022. La 19 septembrie 2023, după ce a
blocat Nagorno-Karabah timp de nouă luni, ceea ce a dus la o situație umanitară
dezastruoasă, Azerbaidjanul a lansat o ofensivă militară împotriva regiunii, ce s-a
soldat cu sute de morți și ducând la înfrângerea statului de facto și la eventuala sa
dezmembrare. Întreaga populație locală de peste 100 000 de armeni din Karabah a
fugit în Armenia în câteva zile.
UE și-a intensificat în mod constant angajamentul față de Armenia și și-a intensificat
asistența pentru a ajuta această țară să facă față, în special, numeroaselor provocări
legate de conflicte, inclusiv situația refugiaților. Sprijinul acordat de UE Armeniei este
asigurat în principal în cadrul Instrumentului „Europa globală”, alocându-se aproximativ
180 de milioane EUR în perioada 2021-2024. Acest lucru pune un accent deosebit
pe consolidarea rezilienței, precum și pe sprijinul continuu pentru sprijinirea reformelor
țării în vederea consolidării democrației și a statului de drept. O parte a acestei finanțări
contribuie la Planul economic și de investiții al UE pentru Armenia, care include un
pachet de subvenții, împrumuturi și garanții ce are potențialul de a mobiliza fonduri în
cuantum de 2,6 miliarde EUR în investiții publice și private.
Prin medierea președintelui Consiliului European, UE s-a implicat activ în eforturile de
a se ajunge la o soluție negociată la conflictul Armenia – Azerbaidjan. UE subliniază,
de asemenea, necesitatea de a se asigura că drepturile și securitatea armenilor din

Karabah sunt protejate, pentru a permite întoarcerea acestora. Din februarie 2023,
la invitația Armeniei, au fost plasați observatori civili ai UE de-a lungul frontierei cu
Azerbaidjanul, ca parte a misiunii UE în Armenia. UE a subliniat sprijinul său ferm
pentru suveranitatea, integritatea teritorială și democrația Armeniei.
Parlamentul European a susținut cu convingere democrația armeană și o soluționare
pașnică a conflictului de lungă durată cu Azerbaidjanul. În martie 2023, Parlamentul
a adoptat o rezoluție cuprinzătoare referitoare la relațiile UE-Armenia, trimițând un
mesaj puternic de sprijin pentru reformele democratice din această țară, aprofundarea
relațiilor bilaterale și un angajament sporit al UE în materie de securitate, în special
prin intermediul misiunii UE în Armenia și al eforturilor de mediere. În octombrie
2023, Parlamentul a „condamnat în termenii cei mai fermi atacul militar planificat și
nejustificat al Azerbaidjanului” împotriva armenilor din Nagorno-Karabah și a solicitat
o creștere substanțială a asistenței acordate de UE Armeniei ca răspuns la afluxul de
refugiați, la amenințările Azerbaidjanului și la încercările de destabilizare ale Rusiei.
Consiliul a solicitat, de asemenea, un răspuns ferm al UE la acțiunile Azerbaidjanului,
inclusiv sancțiuni specifice și o reexaminare cuprinzătoare a relațiilor. În ianuarie 2023,
el a condamnat cu fermitate „agresiunea militară a Azerbaidjanului” din septembrie
2022, precum și „blocada ilegală a coridorului Lacin de către Azerbaidjan”, regretând
consecințele umanitare ale acesteia. Într-o rezoluție din martie 2022 Parlamentul a
condamnat „categoric continuarea politicii Azerbaidjanului de distrugere și negare
a patrimoniului cultural armean în Nagorno-Karabah și în jurul acestei regiuni”. În
mai 2021, Parlamentul a adoptat o rezoluție prin care solicita în special eliberarea
imediată și necondiționată a tuturor prizonierilor de război armeni și a altor persoane
încă deținute de Azerbaidjan. În urma războiului din Nagorno-Karabah din 2020,
Parlamentul a adoptat, în ianuarie 2021, o rezoluție în care și-a exprimat regretul că
„statu-quoul a fost modificat prin intermediul forței militare” și a subliniat că „nu s-a
găsit încă o soluție durabilă”. De asemenea, Consiliul a reiterat faptul că negocierile
pentru o soluție durabilă ar trebui să se bazeze pe principiile neutilizării forței, integrității
teritoriale și egalității în drepturi și autodeterminare a popoarelor, care stau la baza
principiilor de bază ale Grupului de la Minsk al OSCE. În 2015, Parlamentul European
a adoptat o rezoluție referitoare la centenarul Genocidului armean.
Relațiile interparlamentare bilaterale sunt dezvoltate în contextul Comisiei
parlamentare de parteneriat, care a organizat ultima sa reuniune în martie 2023.
Ca urmare a situației din Armenia, deputați europeni de frunte au dat publicității
o serie de declarații privind conflictul, insistând asupra necesității unei soluționări
cuprinzătoare negociate și exprimându-și îngrijorarea cu privire la chestiuni precum
blocada coridorului Lacin, incidentele și atacurile la frontieră, prizonierii armeni, minele
terestre, retorica incendiară, accesul umanitar și protecția patrimoniului cultural.
Armenia a găzduit deputați europeni – ca membri ai misiunilor de observare a alegerilor
ale OSCE ODIHR – de mai multe ori, inclusiv cu ocazia alegerilor parlamentare
anticipate din 2018. Alegerile din 2018 au fost apreciate în mod pozitiv, fiind bine
organizate și cu nereguli minime, iar delegația Parlamentului European a observat
o reducere importantă a practicilor electorale incorecte. Din cauza pandemiei de
COVID-19, Parlamentul European nu a fost în măsură să observe alegerile din iunie

2021, dar deputații în Parlamentul European au luat act de evaluarea în general pozitivă
realizată de ODIHR/OSCE.
AZERBAIDJAN
Din 1999, UE și Azerbaidjan au încheiat un Acord de parteneriat și cooperare.
Negocierile pentru un acord consolidat au fost lansate în februarie 2017, dar
până în prezent nu au fost concludente. UE este principalul partener comercial al
Azerbaidjanului, reprezentând circa 52 % din comerțul total al țării (2022), în principal
exporturi de petrol și gaze către UE (reprezentând aproximativ 4,1 % și 3,7 % din
importurile de petrol și, respectiv, de gaze ale UE în 2022 ca masă netă). Exporturile
de gaze naturale ale Azerbaidjanului către UE au început în decembrie 2020, în urma
finalizării proiectului coridorului sudic al gazelor. În iulie 2022, UE și Azerbaidjan și-au
declarat intenția de a dubla capacitatea coridorului sudic al gazelor până în 2027.
Azerbaidjanul s-a situat pe locul 134 din 167 de țări în Indicele democrației pe 2022,
elaborat de Economist Intelligence Unit (EIU), și a fost clasificat ca „țară neliberă” în
Raportul privind libertatea în lume din 2023. Președintele Ilham Aliev, în prezent la
al patrulea mandat, i-a succedat tatălui său, Heidar Aliev, în 2003. În 2017, el și-a
numit soția, Mehriban Alieva, în postul nou-creat de prim-vicepreședintă. Potrivit celui
mai recent raport anual al UE privind drepturile omului și democrația în lume, publicat
în iulie 2023, „situația actuală în ceea ce privește apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale și respectarea statului de drept în Azerbaidjan continuă să
fie îngrijorătoare”, în special în ceea ce privește lipsa de independență a sistemului
judiciar, restricțiile privind libertățile fundamentale, inclusiv libertatea de exprimare,
de întrunire și de asociere, precum și intimidările, arestările, detențiile și acțiunile
în instanță împotriva apărătorilor drepturilor omului, activiștilor civice, ziariștilor și
activiștilor din opoziția politică. O nouă lege privind partidele politice a limitat și mai mult
pluralismul politic.
Victoria Azerbaidjanului în războiul de șase săptămâni din Nagorno-Karabah cu
Armenia, lansat în septembrie 2020, a întărit și mai mult poziția președintelui Aliev.
După acordul de încetare a focului din 9 noiembrie 2020, Azerbaidjanul a redobândit
controlul asupra districtelor adiacente regiunii Nagorno-Karabah, ocupate de forțele
armene de peste 26 de ani, ceea ce a oferit posibilitatea returnării a sute de mii de
persoane strămutate intern. De asemenea, Azerbaidjanul a preluat controlul asupra
unei părți din Nagorno-Karabah, o regiune anterior autonomă, recunoscută pe plan
internațional ca parte a Azerbaidjanului, dar locuită de etnici armeni. În septembrie
2023, după ce a blocat restul de Nagorno-Karabah timp de nouă luni, ceea ce a dus la
o situație umanitară dezastruoasă, Azerbaidjanul a lansat o ofensivă militară împotriva
regiunii, care a dus la înfrângerea statului de facto al armenilor și, în cele din urmă,
la dezmembrarea acestuia. Întreaga populație locală de peste 100 000 de armeni
din Karabah a fugit în Armenia în câteva zile. În septembrie 2022, într-o escaladare
periculoasă, Azerbaidjanul a lansat atacuri pe teritoriul Armeniei propriu-zise, ceea ce
a generat temeri privind noi avansări dincolo de Nagorno-Karabah.
UE s-a implicat activ în eforturile de a ajunge la o soluție negociată la conflictul
Armenia - Azerbaidjan, în special prin medierea de către președintele Consiliului
European. UE subliniază necesitatea de a asigura respectarea reciprocă a suveranității
și a integrității teritoriale, de a proceda la delimitarea frontierei interstatale și de a
asigura protecția drepturilor și a securității armenilor din Karabah pentru a permite
întoarcerea acestora. Din februarie 2023, au fost trimiși observatori europeni în

Armenia pentru a contribui la securitatea regională. Cu toate acestea, Azerbaidjanul
nu a fost de acord cu trimiterea observatorilor UE în interiorul frontierelor sale.
În martie 2023, Parlamentul European a adoptat o rezoluție cuprinzătoare referitoare la
relațiile UE-Azerbaidjan, în care și-a exprimat „profunda îngrijorare cu privire la faptul
că încălcările drepturilor fundamentale ale omului în Azerbaidjan urmează un model
sistemic și larg răspândit și afectează drepturile cetățenilor la libertate și securitate”.
Acesta a subliniat că continuarea cooperării dintre UE și Azerbaidjan ar trebui să
fie condiționată de progresele efective și tangibile ale țării în direcția respectării
standardelor internaționale și a angajamentelor internaționale și că eliberarea tuturor
prizonierilor politici este o condiție indispensabilă pentru un nou acord de parteneriat.
În același timp, Parlamentul a salutat ajutorul umanitar acordat Ucrainei de către
Azerbaidjan și a recunoscut rolul jucat de Azerbaidjan ca furnizor de energie pe bază
de combustibili fosili pentru UE. De asemenea, rezoluția a condamnat cu fermitate
agresiunea Azerbaidjanului din septembrie 2022 împotriva Armeniei și blocarea
coridorului Lacin, solicitând Azerbaidjanului, în special, să respecte hotărârea Curții
Internaționale de Justiție cu privire la blocadă și să permită prezența observatorilor UE
trimiși în Armenia pe partea azeră a frontierei.
În octombrie 2023, Parlamentul a „condamnat în termenii cei mai fermi atacul militar
planificat și nejustificat al Azerbaidjanului” împotriva armenilor din Nagorno-Karabah
și a solicitat un răspuns ferm al UE la acțiunile Azerbaidjanului, inclusiv sancțiuni
specifice, suspendarea negocierilor privind un acord de parteneriat consolidat UE-
Azerbaidjan, suspendarea Memorandumului de înțelegere privind energia și o revizuire
cuprinzătoare a relațiilor. În rezoluții anterioare, în ianuarie 2023, el a condamnat
cu fermitate „agresiunea militară a Azerbaidjanului” din septembrie 2022, precum și
„blocada ilegală a coridorului Lacin de către Azerbaidjan”, regretând consecințele
umanitare ale acesteia. Într-o rezoluție din martie 2022 Parlamentul a condamnat
„categoric continuarea politicii Azerbaidjanului de distrugere și negare a patrimoniului
cultural armean în Nagorno-Karabah și în jurul acestei regiuni”. În mai 2021,
Parlamentul a adoptat o rezoluție prin care solicita în special eliberarea imediată și
necondiționată a tuturor prizonierilor de război armeni și a altor persoane încă deținute
de Azerbaidjan.
Într-o rezoluție din septembrie 2023, Parlamentul European a adus în discuție cazul
deținutului politic dr. Gubad Ibadoghlu și a îndemnat autoritățile azere să „elibereze
toți prizonierii politici, ziariștii independenți și apărătorii drepturilor omului, să renunțe
la toate acuzațiile motivate politic împotriva acestora și să pună capăt represiunii
extrateritoriale”. În 2019, Parlamentul a adoptat o rezoluție prin care solicita eliberarea
imediată a lui Mehman Huseinov, blogger anticorupție, și a altor prizonieri politici. În
2017, în urma dezvăluirilor din cazul „Laundromat din Azerbaidjan”, Parlamentul a
condamnat „tentativele regimului azer și ale altor regimuri autocratice din țările terțe de
a influența factorii de decizie europeni prin mijloace ilicite”.
Relațiile interparlamentare oficiale au fost reluate în 2016, după o pauză de patru
ani, iar cea mai recentă reuniune a Comisiei parlamentare de cooperare a avut loc în
decembrie 2021. Deputați de frunte din Parlamentul European care urmăresc situația
din Azerbaidjan au dat publicității o serie de declarații, insistând îndeosebi asupra
necesității unei soluționări cuprinzătoare negociate și exprimându-și îngrijorarea cu
privire la chestiuni precum blocada coridorului Lacin, incidentele și atacurile la frontieră,

prizonierii armeni, minele terestre, retorica incendiară, accesul umanitar și protecția
patrimoniului cultural.
Azerbaidjanul a primit deputați în Parlamentul European care au participat la misiunile
electorale ale ODIHR OSCE. Cu toate acestea, având în vedere faptul că toate alegerile
ce au avut loc în Azerbaidjan și la care au participat misiuni de observare au fost
considerate ca neconforme cu cerințele internaționale, și întrucât recomandările emise
nu au fost puse în aplicare nici până în prezent, Parlamentul a decis să nu trimită
observatori la alegerile parlamentare din 2015 și nici la alegerile prezidențiale din
2018 și nu a fost invitat să participe cu observatori la alegerile parlamentare din 2020.
Misiunea ODIHR la alegerile parlamentare din 2020 a declarat că „legislația restrictivă
și mediul politic închis au împiedicat o concurență reală”, „alegătorii nu au dispus de
o alternativă efectivă din cauza lipsei unor dezbateri politice reale”, „au fost constatate
cazuri de presiune asupra alegătorilor, candidaților și reprezentanților acestora” și
„au fost constatate încălcări procedurale importante în timpul numărării și comunicării
voturilor, ce ridică semne de întrebare cu privire la stabilirea onestă a rezultatului”.
Florian Carmona / Michal Jiráček

10/2023

5.5.8. PARTENERII SUDICI
Politica europeană de vecinătate (PEV) privește Algeria, Egiptul, Israelul, Iordania,

Libanul, Libia, Marocul, Palestina, Siria și Tunisia. Ea constă în politici bilaterale între
UE și fiecare dintre cele 10 țări partenere, plus un cadru de cooperare regional,
Uniunea pentru Mediterana. În 2011, ca răspuns la revoltele din vecinătatea sudică,
UE și-a sporit sprijinul pentru transformări democratice, în cadrul PEV. Ulterior,
în 2015, și-a revizuit politica de vecinătate.
TEMEIUL JURIDIC
— articolul 8 din Tratatul privind Uniunea Europeană;
— titlul V din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE): „acțiunea externă” a UE;
INSTRUMENTE
Politica europeană de vecinătate (PEV) este pusă în aplicare prin programe de
cooperare bilaterale (adaptate fiecărei țări), regionale, locale și transfrontaliere (între
țările UE și țările învecinate care au o frontieră terestră sau maritimă comună).
Acordurile de asociere asigură temeiul juridic pentru relațiile bilaterale ale UE cu
Algeria, Egiptul, Israelul, Iordania, Libanul, Marocul, Autoritatea Palestiniană și Tunisia.
Acordul de asociere inițiat cu Siria înainte de reprimarea violentă de către guvernul
sirian a protestelor publice în 2011 nu a fost niciodată semnat. Negocierile pentru un
acord-cadru între UE și Libia au fost suspendate în februarie 2011 și nu au fost încă
reluate.
În cadrul PEV, UE și partenerii săi din sud (cu excepția Libiei și a Siriei) au adoptat
planuri de acțiune bilaterale, priorități de parteneriat sau programe de asociere.
Acestea stabilesc agende pentru reforme politice și economice cu priorități pe termen
scurt și mediu, între trei și cinci ani. Reflectând nevoile, interesele și capacitățile
UE și ale fiecărui partener, planurile de acțiune ale PEV urmăresc, în special,
dezvoltarea unor societăți democratice, echitabile din punct de vedere social și
favorabile incluziunii, promovarea integrării economice și a educației, dezvoltarea
întreprinderilor mici și mijlocii și a agriculturii și facilitarea circulației transfrontaliere a
persoanelor.
Instrumentul european de vecinătate (IEV) a fost principalul instrument de finanțare
al UE pentru cooperarea bilaterală cu partenerii sudici în perioada 2014-2020. Noul
Instrument de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare și cooperare internațională
(IVCDCI) – „Europa globală” – va defini cooperarea UE cu aceste țări în
perioada 2021-2027. În cadrul noului IVCDCI „Europa globală”, accentul sporit pe
combinarea granturilor UE cu împrumuturi din partea instituțiilor financiare europene
și internaționale le va permite țărilor partenere să deblocheze niveluri ridicate de
finanțare în condiții favorabile pentru investiții. Noul sistem de garanții prevăzut în cadrul
acestui instrument va oferi acces la fonduri suplimentare provenite din atragerea atât
a investitorilor publici, cât și a investitorilor privați.

La 9 februarie 2021, Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru
afaceri externe și politica de securitate au adoptat o comunicare comună prin care se
propune o nouă Agendă pentru Mediterana ambițioasă și inovatoare pentru a relansa
și consolida parteneriatul strategic dintre Uniunea Europeană și partenerii săi din
vecinătatea sudică. Această nouă agendă se axează pe cinci domenii de politică: (a)
dezvoltarea umană, buna guvernanță și statul de drept, (b) reziliența, prosperitatea și
tranziția digitală, (c) pacea și securitatea, (d) migrația și mobilitatea și (e) tranziția verde:
reziliența la schimbările climatice, energia și mediul. În același timp, este prevăzut un
plan de investiții economice dedicat țărilor din vecinătatea sudică, menit să sprijine
redresarea economică și să îmbunătățească calitatea vieții oamenilor din regiune,
inclusiv în urma pandemiei de COVID-19.
UE urmărește și să promoveze accesul pe piață și cooperarea în domeniul migrației și
al mobilității cu partenerii săi din sud. În prezent, sunt în desfășurare negocieri pentru
acorduri de liber schimb aprofundate și cuprinzătoare cu Marocul și cu Tunisia. Au fost
încheiate parteneriate pentru mobilitate cu Marocul, Tunisia și Iordania, iar negocierile
cu Libanul sunt în curs de desfășurare. În aceste cadre au fost puse în aplicare
diferite proiecte, în special în cadrul Instrumentului de parteneriat pentru mobilitate,
lansat în 2016. În plus, o serie de inițiative regionale și bilaterale privind migrația și
mobilitatea sunt finanțate în cadrul Fondului fiduciar de urgență al UE pentru Africa,
componenta Africa de Nord, în Algeria, Egipt, Libia, Maroc și Tunisia. Fondul fiduciar
regional al Uniunii Europene ca răspuns la criza siriană, „Fondul Madad”, le oferă
sprijin refugiaților sirieni, persoanelor strămutate în interiorul țării și comunităților locale
din Liban, Iordania și Egipt. Fondul Madad a expirat oficial în decembrie 2021, dar
proiectele finanțate de acesta se vor derula până în iunie 2025.
Uniunea pentru Mediterana, lansată în 2008 pentru a da un nou impuls Parteneriatului
euro-mediteraneean, oferă un cadru regional pentru cooperarea dintre statele membre
ale UE și 15 țări din zona Mediteranei, inclusiv cei 10 parteneri din sud.
SITUAȚIA ACTUALĂ
A. Algeria
În calitatea sa de actor major pe plan regional și important producător de energie,
Algeria este un partener-cheie al UE în vecinătatea sa sudică. În anul 2005 a
intrat în vigoare un acord de asociere. UE și Algeria nu au adoptat încă prioritățile
parteneriatului pentru perioada 2021-2027, activitățile continuând, așadar, pe baza
priorităților adoptate în cadrul Consiliului de asociere din martie 2017. Prioritățile
parteneriatului instituie un cadru reînnoit pentru angajamentul politic și pentru o
cooperare consolidată, punând accentul pe următoarele elemente: (i) guvernanța și
drepturile fundamentale; (ii) dezvoltarea socioeconomică și comerțul; (iii) energia,
mediul și schimbările climatice; (iv) dialogul strategic și de securitate; și (v) dimensiunea
umană, migrația și mobilitatea.
B. Egipt
Relațiile dintre Uniunea Europeană și Egipt sunt guvernate de un acord de asociere,
în vigoare din 2004. În iunie 2022, cel de-al nouălea Consiliu de asociere UE-Egipt
a confirmat că cele două părți asigură un parteneriat eficace și multidimensional,
adoptând noi priorități ale parteneriatului pentru a-și structura relația până în 2027.
Acestea respectă noua agendă a UE pentru Mediterana, planul său economic și de

investiții și viziunea Egiptului privind strategia de dezvoltare durabilă pentru 2030.
UE și Egiptul au decis să aprofundeze în continuare dialogul și cooperarea în jurul
a trei priorități principale: (i) o economie modernă și durabilă și dezvoltare socială;
(ii) parteneriat în cadrul politicii externe; (iii) consolidarea stabilității.
C. Israel
Relațiile dintre UE și Israel sunt cuprinzătoare, fiind bazate pe importante relații
economice și comerciale și pe cooperare tehnică. Având la bază acordul de asociere
din 2000, relațiile s-au dezvoltat în mod dinamic în următorii ani, extinzându-se în
mod considerabil la nivelul mai multor sectoare. Planul de acțiune UE-Israel, stabilit
în 2005, se bazează pe valori comune, cum ar fi democrația, respectarea drepturilor
omului, statul de drept și libertățile fundamentale, și promovează integrarea Israelului
în politicile și programele europene. În 2009, UE a decis că, pentru ca relațiile să fie
promovate la statutul de relații „avansate”, ar trebui să existe progrese în procesul de
pace din Orientul Mijlociu. Cooperarea continuă în baza planului de acțiune PEV din
anul 2005, a cărui validitate a fost extinsă până în ianuarie 2025.
D. Iordania
UE consideră Iordania ca fiind un partener important, care joacă un rol de stabilizare
în Orientul Mijlociu. Acordul de asociere UE-Iordania, în vigoare din mai 2002, oferă
temeiul juridic pentru această relație bilaterală. Iordania a fost prima țară parteneră din
zona mediteraneeană care a încheiat negocierile tehnice care au condus la un „statut
avansat” cu UE în 2010. Un plan de acțiune PEV a fost adoptat în 2012, iar în iunie 2022
au fost convenite noi priorități ale parteneriatului UE-Iordania pentru a structura relația
până în 2027, în conformitate cu noua agendă a UE pentru Mediterana și cu planul
său economic și de investiții. UE și Iordania își vor aprofunda în continuare dialogul
și colaborarea în jurul a trei obiective: (i) consolidarea cooperării în ceea ce privește
stabilitatea și securitatea regională; (ii) promovarea unei stabilități economice durabile;
(iii) consolidarea bunei guvernanțe și a respectării drepturilor omului.
În octombrie 2014, UE și Iordania au lansat un parteneriat pentru mobilitate
pentru a gestiona mobilitatea și migrația. În plus, Iordania a beneficiat de asistență
macrofinanciară din partea UE în valoare de 1,08 miliarde EUR începând din 2013.
Ultimul program de împrumut, în valoare de 700 de milioane EUR, a fost adoptat
în 2020. Acesta va ajuta Iordania să sprijine stabilizarea economică, să consolideze
sustenabilitatea datoriei publice, să accelereze reformele economice și să limiteze
consecințele economice ale pandemiei de coronavirus. Iordania primește finanțare și
în cadrul „Fondului Madad”, Fondul fiduciar regional al UE ca răspuns la criza siriană.
E. Liban
Relațiile UE-Liban se bazează pe acordul de asociere UE-Liban, în vigoare din
anul 2006, pe prioritățile parteneriatului UE-Liban, stabilite în 2016, și pe Pactul UE-
Liban, care abordează efectele crizei siriene asupra Libanului. Valabilitatea priorităților
existente ale parteneriatului a fost prelungită până când se va putea conveni asupra
unor noi priorități în cadrul IVCDCI „Europa globală”. Prioritățile parteneriatului se
axează pe (i) promovarea creșterii economice și a creării de locuri de muncă;
(ii) promovarea guvernanței locale și a dezvoltării socioeconomice; și (iii) promovarea
statului de drept și consolidarea securității. Cooperarea UE-Liban include un sprijin
specific pentru dezvoltarea capacităților și consolidarea instituțiilor, precum și măsuri în
beneficiul societății civile. Consiliul de asociere UE-Liban, care a avut loc în iulie 2017, a
convenit să se continue discuțiile în vederea semnării unui parteneriat pentru mobilitate.

Cu o populație de 4,4 milioane de locuitori, Libanul găzduiește în prezent aproximativ
un milion de refugiați sirieni înregistrați. Libanul primește finanțare în cadrul „Fondului
Madad”, Fondul fiduciar regional al UE ca răspuns la criza siriană. În decembrie 2020,
UE a anunțat că va lansa, împreună cu ONU și Banca Mondială, un cadru de
reformă, redresare și reconstrucție pentru a „reconstrui un Liban mai bun”, ghidat de
principiile transparenței, incluziunii și responsabilității. Cu toate acestea, pe lângă o
redresare axată pe oameni, asistența substanțială a UE pentru reconstrucția unui Liban
democratic, transparent, favorabil incluziunii și prosper va continua să fie condiționată
de obținerea unor progrese concrete în ceea ce privește reformele necesare.
F. Libia
De la căderea regimului Gaddafi, Libia s-a îndreptat treptat spre un război civil, pe
fondul unor diviziuni politice, teritoriale, sociale și tribale complexe. Libia mai este
cunoscută ca fiind o rută de tranzit în regiunea Sahel pentru traficul de persoane
și pentru contrabandă. În acest context, UE încearcă să acorde asistență poporului
libian în întemeierea unui stat stabil și favorabil incluziunii. UE sprijină eforturile de
mediere ale ONU în direcția încetării ostilităților și întreprinde demersuri diplomatice
pe lângă părțile interesate din Libia și din regiune. Libia nu are un acord de asociere
și niciun altfel de acord contractual cu UE, însă este eligibilă pentru finanțare în cadrul
IVCDCI – Europa globală și al altor instrumente financiare. Instabilitatea locală și
regională a transformat Libia dintr-o țară de destinație pentru migrație într-o țară de
tranzit, necesitând un răspuns imediat din partea UE pentru a răspunde celor mai
urgente nevoi. Prin urmare, Libia a primit finanțare prin intermediul componentei „Africa
de Nord” a Fondului fiduciar de urgență pentru Africa al UE, care abordează cauzele
profunde ale migrației neregulamentare și oferă sprijin pentru protecție și gestionarea
migrației.
G. Maroc
Dintre partenerii sudici, Marocul are una dintre cele mai dezvoltate relații cu UE. Un
acord de asociere este în vigoare din 2000, iar în 2013 a fost adoptat un nou plan de
acțiune al PEV. În anul 2008, acestei țări i-a fost acordat „statutul avansat” în cadrul
PEV, reflectând ambiția de a consolida cooperarea dintre UE și Maroc și de a sprijini în
continuare reformele economice și politice. Parteneriatul pentru mobilitate dintre UE și
Maroc a fost lansat în iunie 2013. Sunt în curs negocierile privind acordurile de facilitare
a eliberării vizelor și de readmisie și un acord de liber schimb aprofundat și cuprinzător.
În plus, în 2014 a intrat în vigoare un acord reînnoit de pescuit. În conformitate cu două
hotărâri ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, UE poate pune în aplicare acordurile
sale cu Marocul, dar aceste acorduri nu se aplică Saharei Occidentale. Alte hotărâri
judecătorești sunt așteptate în 2023.
H. Palestina
UE este principalul finanțator al Autorității Palestiniene, cu o alocare anuală bilaterală
orientativă de aproximativ 300 de milioane EUR. Obiectivul general al asistenței UE
este de a contribui la consolidarea capacităților unui stat palestinian viabil, independent
și democratic, care să coexiste în pace și securitate cu Israelul și cu alte țări vecine.
Temeiul juridic pentru relațiile UE cu AP este Acordul de asociere interimar privind
schimburile comerciale și cooperarea, încheiat în 1997. UE și Autoritatea Palestiniană
au semnat un plan de acțiune al PEV, care a intrat în vigoare în 2013. În același an, UE
a oferit Israelului și viitorului stat Palestina „parteneriate privilegiate speciale”, prin care
a pus la dispoziție un pachet de sprijin fără precedent în domeniul politic, economic

și de securitate, sub rezerva încheierii unui viitor acord privind statutul final. UE este
activă în procesul de pace din Orientul Mijlociu (PPOM) și este membră a Cvartetului
pentru Orientul Mijlociu, acționând în direcția unei soluții bazate pe coexistența a două
state, pe baza Foii de parcurs pentru pace din 2003. În iunie 2022, Comisia Europeană
a aprobat o nouă alocare bilaterală pentru Palestina, în valoare de 224,8 milioane
EUR. Acest nou pachet de asistență este destinat sprijinirii Autorității Palestiniene și
proiectelor esențiale din teritoriile palestiniene ocupate. În urma atacului terorist comis
de Hamas în Israel, Comisia a anunțat lansarea unei revizuiri urgente a asistenței
acordate Palestinei de către UE. Această revizuire nu privește asistența umanitară
furnizată prin ECHO. Comisia a anunțat că va tripla ajutorul umanitar prevăzut pentru
Gaza, printr-o majorare imediată a acestuia cu 50 de milioane de euro, valoarea sa
totală ajungând la peste 75 de milioane de euro.
I. Siria
UE și-a suspendat întreaga sa cooperare bilaterală cu Guvernul Siriei în mai 2011,
în urma escaladării violenței și a unei situații inacceptabile în domeniul drepturilor
omului. În paralel, UE a adoptat diverse măsuri restrictive, sub forma unor sancțiuni.
În conformitate cu strategia UE privind Siria din 3 aprilie 2017, UE sprijină discuțiile
incluzive de pace orientate spre o tranziție politică sub conducere siriană. UE este
principalul donator în cadrul răspunsului la criza siriană, iar, din 2011, UE și statele
sale membre au furnizat împreună peste 24,9 miliarde EUR pentru ajutor umanitar
și asistență pentru dezvoltare, economică și de stabilizare. Începând din 2017, UE
organizează anual conferințe la Bruxelles, coprezidate cu ONU, pe tema „Sprijinirea
viitorului Siriei și al regiunii”. Obiectivul general al acestor conferințe este de a sprijini
poporul sirian și de a mobiliza comunitatea internațională în căutarea unei soluții
politice durabile la criza din Siria, în conformitate cu Rezoluția 2254 a Consiliului de
Securitate al ONU. Până în prezent, toate conferințele de la Bruxelles au abordat cele
mai grave probleme umanitare și de reziliență care afectează sirienii și comunitățile
care găzduiesc refugiați sirieni, atât în Siria, cât și în regiunea învecinată.
J. Tunisia
După revoluția tunisiană din 2011, UE a acordat sprijin politic, financiar și tehnic
pentru tranziția democratică a țării. Temeiul legal al relației bilaterale rămâne acordul
de asociere, care este în vigoare din 1998. În 2012, având în vedere progresul
înregistrat, UE și Tunisia au convenit să instituie un „parteneriat privilegiat”, însoțit de
un plan de acțiune detaliat pentru perioada 2013-2017. Tunisia și UE au lansat un
parteneriat pentru mobilitate în martie 2014, care a condus la deschiderea negocierilor
privind acordurile de facilitare a eliberării vizelor și de readmisie. Negocierile pentru
un acord de liber schimb aprofundat și cuprinzător au început în octombrie 2015. Însă
evoluțiile politice din această țară începând din iulie 2021 au afectat sprijinul UE pentru
Tunisia. Uniunea Europeană este pregătită să sprijine toate eforturile Tunisiei de a
întreprinde reforme structurale urgente și va continua, de asemenea, să sprijine poporul
tunisian pentru a răspunde provocărilor socioeconomice și financiare majore cu care
se confruntă această țară.

Parlamentul este implicat pe deplin în politica europeană de vecinătate. Prin intermediul
comisiei sale pentru afaceri externe, Parlamentul monitorizează punerea în aplicare
a PEV, în special în ceea ce privește rapoartele privind progresele înregistrate și

revizuirile anuale. Această comisie urmărește situația politică din țările partenere
prin schimburi de opinie regulate cu înalți funcționari guvernamentali, experți și
reprezentanți ai societății civile. Competențele sale bugetare îi permit Parlamentului
să influențeze în mod direct sumele alocate instrumentelor financiare relevante.
Aprobarea Parlamentului este necesară pentru încheierea tuturor acordurilor de
asociere cu partenerii PEV sudici. De asemenea, Parlamentul trebuie să aprobe
orice nou acord comercial, inclusiv viitoarele acorduri de liber-schimb aprofundate și
cuprinzătoare cu Marocul și cu Tunisia.
Prin intermediul delegațiilor permanente se asigură relații bilaterale regulate cu
parlamentele țărilor partenere din sud. Astfel, relațiile cu parlamentul Marocului au fost
intensificate prin crearea unei comisii parlamentare mixte în 2010. Ulterior, au fost
create comisii parlamentare mixte cu Tunisia, în 2016, și cu Algeria, în 2018. Relațiile
parlamentare cu Siria sunt suspendate ca urmare a războiului civil, iar contextul
actual din Libia împiedică și relațiile interparlamentare. Parlamentul a participat la
mai multe misiuni ale UE de observare a alegerilor în țările partenere din sud și
oferă asistență Tunisiei în cadrul programului său de sprijinire a democrației. La nivel
regional, Parlamentul participă la Adunarea Parlamentară a UpM, care organizează o
sesiune plenară și diverse reuniuni ale comisiilor o dată pe an. Parlamentul Marocului
deține, în prezent, președinția prin rotație a Adunării Parlamentare.
Kirsten Jongberg / Christos Trapouzanlis / Camelia Oaida

10/2023

5.6. RELAȚIILE CU ȚĂRILE CARE NU
SUNT SITUATE ÎN VECINĂTATEA EUROPEI

5.6.1. RELAȚIILE TRANSATLANTICE: SUA ȘI CANADA
UE, SUA și Canada, împărtășesc valorile democrației, drepturilor omului, statului de

drept și libertății economice și politice și preocupări comune în materie de politică
externă și probleme de securitate. Cooperarea strânsă și relațiile strategice cu SUA
și Canada rămân o prioritate pentru UE.
DIALOGUL POLITIC UE-SUA

Cooperarea strânsă și relațiile strategice dintre Uniunea Europeană și statele sale
membre și Statele Unite se bazează pe o istorie comună și pe un set comun de
valori democratice. Ele sunt esențiale pentru securitatea și prosperitatea ambilor
parteneri. UE și SUA cooperează îndeaproape într-o serie de domenii de politică
externă și contexte geografice, cum ar fi cooperarea în materie de securitate, energie
și tehnologie, Rusia, Ucraina, Balcanii de Vest, combaterea terorismului și Orientul
Mijlociu.
Investitura lui Joe Biden ca președinte al SUA la 20 ianuarie 2021 a dat un nou
impuls relației dintre Uniune și Statele Unite, care se deteriorase în timpul mandatului
președintelui Trump. Summitul UE-SUA de la Washington DC din 20 octombrie 2023
a reprezentat o ocazie de a revizui parteneriatul transatlantic, inclusiv angajamentul
comun de a sprijini Ucraina. Liderii au subliniat, de asemenea, importanța comerțului
și a investițiilor și au discutat despre modalitățile în care pot fi rezolvate chestiunile
nesoluționate. La sfârșitul summitului, ei au adoptat o declarație comună.
Cea de a patra reuniune a Consiliului UE-SUA pentru comerț și tehnologie (CCT) –
instituit în cadrul summitului UE-SUA din iunie 2021 – a avut loc în Suedia, în mai
2023. CCT servește celor doi parteneri drept forum pentru a-și coordona abordările
privind principalele aspecte legate de comerț, economie și tehnologie la nivel mondial.
La 10 martie 2023, președintele Biden și președinta Comisiei Europene, Ursula von der
Leyen, au semnat o declarație comună care abordează eforturile comune de a pune
capăt războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei și cooperarea pentru construirea
unor economii curate ale viitorului.
În octombrie 2021, Parlamentul European a adoptat o rezoluție referitoare la relațiile
UE-SUA, care a invitat ambele părți să consolideze multilateralismul și să colaboreze
cu privire la obiectivele comune în materie de politică externă, securitate și economie,
inclusiv pandemia, drepturile omului și reforma fiscală globală.
DIALOGUL INTERPARLAMENTAR – PROCESUL DIALOGULUI

TRANSATLANTIC AL LEGIUITORILOR
Relația dintre Parlament și Congresul SUA, care datează din 1972, a fost consolidată
și instituționalizată odată cu instituirea Dialogului transatlantic al legiuitorilor (DTL)
în 1999. Dialogul reunește deputați în Parlamentul European și membri ai Camerei
Reprezentanților din SUA la reuniunile interparlamentare bianuale, ce au loc alternativ
în SUA și Europa. Legiuitorii care participă la aceste reuniuni fac schimb de opinii
cu privire la chestiuni politice esențiale de interes reciproc, cum ar fi cooperarea
comercială și economică, provocările în materie de politică externă și securitatea și
apărarea, printre altele. Importanța dialogului politic transatlantic este foarte mare,

având în vedere responsabilitatea legislativă și puterea de care dispune Congresul
american de a autoriza intervenția SUA în crizele mondiale și de a determina
participarea țării la instituțiile de guvernanță mondială. Cea de a 86-a reuniune
interparlamentară/reuniune a dialogului transatlantic al legiuitorilor UE-SUA a avut loc
la Stockholm, Suedia, în iunie 2023. Printre subiectele discutate s-au numărat sprijinul
transatlantic pentru Ucraina, sancțiunile, securitatea și stabilitatea în regiunea indo-
pacifică, politica UE și SUA față de China, comerțul și tehnologia, extinderea NATO și
cooperarea UE-NATO. La sfârșitul reuniunii a fost semnat un comunicat comun.
RELAȚIILE ECONOMICE DINTRE UE ȘI SUA

Uniunea Europeană și Statele Unite sunt principalii actori comerciali și investitori la
nivel mondial. În 2022, SUA a fost cea mai mare economie din lume, reprezentând
25 % din PIB-ul mondial și 8 % din exporturile mondiale de mărfuri. Uniunea a fost a
treia cea mai mare economie din lume, reprezentând 25 % din PIB-ul mondial și 28,5 %
din schimburile comerciale cu bunuri.
UE colaborează cu SUA pentru a găsi o soluție la obstacolele comerciale bilaterale,
inclusiv la cele care au apărut în timpul administrației anterioare, în special prin
intermediul CCT. Cu ocazia reuniunii inaugurale a CCT, în septembrie 2021, SUA și
UE s-au angajat într-o serie de dialoguri specifice pentru a aborda responsabilitatea
platformelor online și a companiilor big tech, inclusiv în ceea ce privește inteligența
artificială și fluxurile de date, pentru a colabora cu privire la o impozitare echitabilă și
la denaturările pieței și pentru a dezvolta o abordare comună cu scopul de a proteja
tehnologiile critice. Dialogul privind stimulentele pentru energia curată a fost lansat în
martie 2023 pentru a coordona programele de stimulare ale UE și SUA. Scopul său
este ca aceste programe să se consolideze reciproc și să devină, de asemenea, parte
a CCT.
Începând din octombrie 2022, un grup operativ UE-SUA consacrat Legii privind
reducerea inflației lucrează, de asemenea, pentru a identifica provocările legate de
alinierea abordărilor privind consolidarea și securizarea lanțurilor de aprovizionare,
a producției și a inovării de ambele părți ale Atlanticului. Prin urmare, au început
negocierile cu privire la un acord specific privind mineralele critice, pentru a permite
mineralelor critice relevante extrase sau prelucrate în UE să fie luate în considerare în
ceea ce privește cerințele privind creditul fiscal pentru vehicule nepoluante în temeiul
Legii SUA privind reducerea inflației.
Cu privire la un alt impas care rezultă din impunerea de către SUA a unor tarife la
importurile de oțel și aluminiu în temeiul secțiunii 232 din Legea privind extinderea
comerțului (Trade Expansion Act) (importuri care amenință securitatea națională), UE
și SUA au convenit asupra eliminării temporare a tarifelor prevăzute în secțiunea 232
privind volumele istorice ale exporturilor de oțel și aluminiu ale Uniunii. Cele două
blocuri au convenit, de asemenea, să caute un acord pentru a facilita decarbonizarea
industriilor oțelului și aluminiului, precum și să rezolve problema supracapacității în
aceste industrii, cauzată de practicile neorientate către piață din unele economii.
În cadrul summitului UE-SUA din 20 octombrie 2023, ambele părți au declarat că
s-au înregistrat progrese substanțiale în ceea ce privește identificarea surselor de
supracapacitare din afara pieței și că așteaptă cu interes continuarea progreselor în
următoarele două luni.

În 2022, SUA a fost cea mai importantă destinație pentru exporturile UE, absorbind
19,8 % din exporturile totale de bunuri ale UE (în timp ce exporturile către China
nu reprezentau decât 9 %). SUA a ocupat locul al doilea în rândul partenerilor UE
în ce privește importurile, furnizând astfel 11,9 % din bunurile importate în UE. În
2022, exporturile UE către SUA au crescut cu 27,5 %, atingând un nivel record de
509,4 miliarde EUR, în timp ce importurile din SUA au crescut cu 53,4 %, atingând
358,7 miliarde EUR. Excedentul comercial al UE cu SUA a scăzut cu 15,3 miliarde
EUR, ajungând la nivelurile din 2019/2020.
SUA este principalul partener al UE pentru comerțul internațional cu servicii. Luate
împreună, economiile ambelor teritorii reprezintă peste 40 % din PIB-ul mondial și peste
40 % din comerțul mondial cu bunuri și servicii. Cu toate acestea, începând din 2016,
balanța comercială a înregistrat un deficit comercial pentru UE în domeniul serviciilor,
care s-a ridicat la 87,9 miliarde EUR în 2021.
Uniunea este cel mai mare investitor al SUA și viceversa, investițiile americane totale în
UE fiind de patru ori mai mari decât în regiunea Asia-Pacific. Investițiile UE în SUA sunt
de aproximativ zece ori mai mari decât investițiile UE în India și China luate împreună.
Cu toate acestea, în ultimii ani, au existat unele probleme, cu fluxuri negative de
investiții atât din SUA în UE, cât și din UE în SUA în 2018. Acest lucru a avut ca rezultat
o reechilibrare a soldului stocurilor investițiilor străine directe (ISD), care s-au ridicat în
2021 la un deficit de 16,4 miliarde EUR, față de un surplus al UE de 284,5 miliarde
în 2018. În 2021, volumul total al stocurilor de ISD ale UE în SUA a fost din nou
mai mare (cu 47,2 miliarde EUR) decât stocurile de ISD ale SUA în UE. S-ar putea
spune că investițiile bilaterale directe, care, prin natura lor, reprezintă un angajament pe
termen lung, constituie forța motrice a relațiilor comerciale transatlantice. Acest lucru
este întărit de faptul că schimburile comerciale dintre societățile-mamă și filialele din UE
și SUA reprezintă peste o treime din totalul comerțului transatlantic. Estimările indică
faptul că întreprinderile din UE și SUA care funcționează pe teritoriul celuilalt partener
asigură locuri de muncă pentru peste 14 milioane de persoane.
DIALOGUL POLITIC DINTRE UE ȘI CANADA

Canada este unul dintre cei mai vechi și mai apropiați parteneri ai UE. Colaborarea
dintre UE și Canada, bazată pe valori comune, o lungă istorie de cooperare strânsă și
legături interpersonale puternice, a fost consolidată considerabil în ultimii ani.
Relațiile bilaterale au început în anii 1950, pe o bază economică, și au evoluat de atunci
devenind un parteneriat strategic apropiat. UE și Canada colaborează îndeaproape
pentru a găsi o soluție la provocări globale precum mediul, schimbările climatice,
securitatea energetică și stabilitatea regională, și sunt parteneri apropiați în contextul
G7 și G20.
UE și Canada au răspuns în mod decisiv la agresiunea militară neprovocată și brutală
a Rusiei împotriva Ucrainei prin sancțiuni coordonate și prin furnizarea de sprijin
cuprinzător Ucrainei în materie de securitate, financiar, material și umanitar.
În domeniul energiei, Canada a contribuit la consolidarea securității aprovizionării cu
energie a UE și la încetarea dependenței UE de energia rusă. În ceea ce privește
pandemia de COVID-19, UE a jucat un rol vital în asigurarea unei aprovizionări sigure
și constante cu vaccinuri a Canadei. În primele etape ale punerii în aplicare a vaccinării,

majoritatea vaccinurilor distribuite în Canada proveneau de la situri de producție cu
sediul în UE.
Canada contribuie în mod regulat la misiunile politicii de securitate și apărare comune
a UE și a participat la 24 de misiuni ale UE de observare a alegerilor începând
din 2005. Canada a fost invitată oficial să participe la proiectele de cooperare
structurată permanentă privind mobilitatea militară (decembrie 2021) și la proiectul
„Rețeaua de centre logistice în Europa și de sprijin pentru operații”. Acordul de
parteneriat strategic UE-Canada (APS), care a înlocuit Acordul-cadru din 1976, este
un acord politic cuprinzător care vizează consolidarea cooperării bilaterale într-o
serie de domenii sectoriale și de politică externă, cum ar fi pacea și securitatea
internațională, combaterea terorismului, gestionarea crizelor, securitatea maritimă,
guvernanța mondială, energia, transportul, cercetarea și dezvoltarea, sănătatea,
mediul și schimbările climatice și regiunea arctică.
APS a fost semnat de Canada și UE la 30 octombrie 2016, cu ocazia summitului UE-
Canada, și a primit aprobarea Parlamentului în februarie 2017. Secțiuni ample din
acord sunt în vigoare cu titlu provizoriu de la 1 aprilie 2017. Acordul trebuie ratificat
în toate statele membre (se așteaptă în prezent, ratificarea de către Italia, Franța și
Irlanda) înainte de a fi pus în aplicare pe deplin. Pentru a facilita cooperarea în acest
cadru, au fost înființate o serie de instituții comune și a fost purtat un dialog intens
la nivelul funcționarilor publici și la nivel ministerial. La 16 mai 2022, cea de a treia
reuniune a Comitetului ministerial comun UE-Canada a avut loc la Bruxelles și a fost
prezidată de VP/ÎR Josep Borrell și de ministrul afacerilor externe al Canadei, Mélanie
Joly (a se vedea declarația comună). Cel mai recent summit UE-Canada între prim-
ministrul canadian și președinții Consiliului European și Comisiei Europene a avut loc
în persoană, la Bruxelles, la 14 iunie 2021 (a se vedea declarația comună și conferința
de presă). În perioada 6-8 martie 2023, președinta Comisiei Europene, Ursula von
der Leyen, a vizitat Canada. Ea s-a adresat unei sesiuni comune a Parlamentului
Canadei și s-a întâlnit cu prim-ministrul Justin Trudeau. Declarația lor comună s-a axat
pe subiecte precum Ucraina, dezinformarea, clima, energia și materiile prime durabile,
economia și tehnologia, cercetarea și egalitatea de gen.
DIALOGUL INTERPARLAMENTAR
De peste 40 de ani, deputații în Parlamentul European și omologii lor canadieni
se întâlnesc anual în cadrul reuniunilor interparlamentare, alternând locurile de
desfășurare a reuniunilor din UE și Canada, pentru a discuta evoluțiile politice din
Canada și UE și pentru a face schimb de opinii cu privire la chestiuni de interes comun,
cum ar fi comerțul, schimbările climatice și migrația.
Pe baza APS, cea de a 38-a reuniune interparlamentară a adoptat o declarație comună
în care ambele parlamente s-au angajat să transforme reuniunile interparlamentare
într-un dialog neîntrerupt prin reuniuni suplimentare periodice și au convenit că acesta
va juca rolul de contrapartidă pentru celelalte organisme instituite în cadrul acordului
de parteneriat strategic. Cea de a 42-a reuniune interparlamentară, care a avut loc
la Bruxelles în iunie 2023, a vizat comerțul și cooperarea UE-Canada în domeniul
reglementării IA, al energiei, al ingerințelor externe și al securității și apărării (a se
vedea declarația comună). Membrii D-CA se întâlnesc periodic cu părțile interesate pe
tot parcursul anului pentru a se pregăti pentru reuniunile interparlamentare. Reuniunile

recente au fost dedicate punerii în aplicare pe cinci ani a CETA, securității aprovizionării
cu minerale critice și relațiilor Canada-SUA.
RELAȚIILE ECONOMICE DINTRE UE ȘI CANADA

CETA a îmbunătățit în mod considerabil relațiile economice, comerciale și de investiții
dintre UE și Canada, deschizând piețele pentru bunurile, serviciile și investițiile
celeilalte părți, inclusiv pentru achizițiile publice. CETA a creat, de asemenea,
oportunități de creștere durabilă și a reflectat valorile comune prin capitolul său privind
comerțul și dezvoltarea durabilă și prin gama sa largă de dialoguri, inclusiv prin forumul
său periodic al societății civile. Este primul dintre acordurile economice bilaterale ale UE
care include un sistem jurisdicțional special în materie de investiții pentru soluționarea
diferendelor cu privire la investiții dintre investitori și state.
Textul a fost semnat în cadrul summitului UE-Canada din 30 octombrie 2016 și a primit
aprobarea Parlamentului la 15 februarie 2017. Punerea în aplicare provizorie a părților
care intră în sfera de competență a UE a început la 21 septembrie 2017. CETA trebuie
să fie ratificat de toate statele membre și se așteaptă în prezent ratificarea de către 10
state membre înainte de a putea fi pus în aplicare pe deplin.
În cadrul celui de al treilea Comitet mixt CETA, care a avut loc la Ottawa la 2 decembrie
2022, ambele părți au subliniat că performanța economică pozitivă din cadrul CETA
este esențială în contextul global actual al tensiunilor geopolitice în creștere și al
războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei, al perturbărilor lanțului de aprovizionare,
al insecurității alimentare, al crizei energetice mondiale și al recesiunii economice
emergente.
Pornind de la relația mai strânsă creată de CETA, UE și Canada au semnat, de
asemenea, la 21 iunie 2021, parteneriatul strategic UE-Canada privind materiile prime
pentru a înregistra progrese suplimentare în ceea ce privește integrarea lanțurilor
valorice ale materiilor prime și pentru a consolida colaborarea dintre părți în ceea
ce privește știința, tehnologia și inovarea, precum și criteriile de mediu, sociale și
de guvernanță și standardele între părți. În martie 2022, Canada și UE au încheiat
negocierile referitoare la un acord de recunoaștere reciprocă a calificărilor profesionale
ale arhitecților, primul acord dintre UE și o țară din afara UE privind calificările
profesionale. La sfârșitul anului 2022, au început negocierile privind aderarea Canadei
la programul de cercetare al UE Orizont Europa.
Atât Canada, cât și UE au fost afectate de tarifele impuse de SUA pentru oțel și aluminiu
și au împărtășit opinia potrivit căreia aceste tarife nu au fost nici justificate din punct de
vedere economic, nici compatibile cu normele Organizației Mondiale a Comerțului. În
consecință, UE și Canada, împreună cu alți apărători ai ordinii comerciale bazate pe
reguli, și-au intensificat dialogul privind chestiunile comerciale.
Comerțul cu bunuri dintre UE și Canada a crescut cu 66 % între 2016 și 2022, în timp
ce comerțul cu servicii dintre UE și Canada a crescut cu 46 %, depășind alte schimburi
comerciale cu parteneri din afara UE.
În 2022, UE a fost cel de al doilea partener comercial al Canadei, după SUA, contribuind
cu 8,2 % la volumul total de exporturi și importuri de bunuri ale Canadei. În 2022,
UE a exportat bunuri în valoare de 47,4 miliarde EUR în Canada și a importat din
această țară bunuri în valoare de 29,7 miliarde EUR. Canada s-a situat pe locul 12 în
rândul partenerilor comerciali internaționali ai UE în 2021. Mașinile, produsele minerale,

echipamentele de transport și produsele chimice sunt printre principalele bunuri care
fac obiectul unor schimburi comerciale între cei doi parteneri comerciali.
Comerțul cu servicii reprezintă o componentă importantă a relației comerciale dintre
UE și Canada. În 2021, valoarea exporturilor de servicii din UE către Canada a
crescut ajungând la 17,4 miliarde EUR, în timp ce valoarea importurilor de servicii
ale UE din Canada a crescut la 13,7 miliarde EUR. Transportul, călătoriile, asigurările
și comunicațiile sunt câteva exemple de servicii comercializate frecvent între UE și
Canada. În 2020, din cauza pandemiei de COVID-19, comerțul cu servicii din Canada
către UE și din UE către Canada a scăzut cu 21 %, respectiv, cu 33 %.
În ceea ce privește ISD, în 2018, UE și Canada au investit sume aproape egale în
economiile celeilalte părți. UE este al doilea partener ca importanță al Canadei pentru
investiții directe bilaterale, după SUA. În 2019 și 2020, având în vedere pandemia de
COVID-19, stocurile canadiene în UE au scăzut cu 30 %, situându-se la 257,7 miliarde
EUR, în timp ce stocurile Uniunii în Canada au scăzut cu 22 % în 2020. În 2021, s-a
întâmplat contrariul. În timp ce stocurile de ISD ale Canadei în UE au crescut cu 6 %
în 2021, stocurile UE în Canada au scăzut cu încă 4 %.
Leon Peijnenburg / Tuula Turunen

10/2023

5.6.2. AMERICA LATINĂ ȘI ZONA CARAIBILOR
Relațiile Uniunii Europene cu America Latină și zona Caraibilor privesc multiple

aspecte și se desfășoară pe mai multe niveluri. Orientându-se după Noua
Agendă pentru relațiile dintre UE și America Latină și Caraibe, UE urmărește
să consolideze și să modernizeze parteneriatul strategic biregional. Uniunea
Europeană interacționează cu întreaga regiune prin intermediul summiturilor șefilor
de state și de guverne, în timp ce acordurile și dialogul politic stau la baza legăturilor
dintre Uniune și zona Caraibilor, America Centrală, Comunitatea Andină, Mercosur
și țările individuale.
TEMEI JURIDIC
— Titlul V (Acțiunea externă a UE) din Tratatul privind Uniunea Europeană;
— Titlurile I-III și V (politica comercială comună; cooperare pentru dezvoltare și
ajutor umanitar; acorduri internaționale) din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene.
RELAȚIILE INTERREGIONALE
UE și America Latină și Caraibe (ALC) sunt parteneri naturali, legați prin legături
politice, economice și culturale profunde. UE are o rețea extinsă de acorduri cu 27
din cele 33 de țări din regiune. Legăturile economice sunt, de asemenea, puternice:
UE este cel mai mare investitor din regiune, al treilea partener comercial ca mărime și
principalul contributor la cooperarea pentru dezvoltare.
La 7 iunie 2023, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Externe Afaceri și politica de
securitate și Comisia au adoptat o comunicare comună care stabilește „O nouă agendă
pentru relațiile dintre UE și America Latină și Caraibe”, cu scopul de a consolida relațiile
și de a reînnoi parteneriatul UE-ALC. Comunicarea se concentrează pe șase domenii
cheie: un parteneriat politic reînnoit; consolidarea unei agende comerciale comune;
strategia de investiții Global Gateway pentru a accelera o tranziție echitabilă, ecologică
și digitală și pentru a soluționa inegalitățile; unirea forțelor pentru justiție, securitatea
cetățenilor și lupta împotriva crimei organizate transnaționale; colaborarea pentru a
promova pacea și securitatea, democrația, statul de drept, drepturile omului și ajutorul
umanitar; și construirea unui parteneriat vibrant între oameni.
Comunicarea recunoaște diplomația parlamentară ca o componentă esențială a
relației biregionale și menționează, în special, rolul Adunării Parlamentare Euro-Latino-
Americane (EuroLat).
A. Summiturile
Primul summit dintre Uniunea Europeană, America Latină și zona Caraibilor a fost
organizat la Rio de Janeiro în iunie 1999 și a instituit un Parteneriat strategic biregional.
Cea de a șasea și ultima reuniune la nivel înalt UE-ALC a avut loc la Madrid în 2010,
unde a fost înființată fundația UE-ALC cu misiunea de consolidare și promovare a
parteneriatului strategic biregional.
Lansată în 2010, Comunitatea Statelor Latinoamericane și Caraibiene (CELAC)
este un bloc regional compus din cele 33 de țări din America Latină și Caraibe.

Summiturile regionale dintre UE și CELAC reprezintă în prezent principalul forum
de dialog și cooperare pentru abordarea în comun a provocărilor globale. Cel de al
treilea summit UE-CELAC al șefilor de stat sau de guvern a avut loc la Bruxelles în
perioada 17-18 iulie 2023, la opt ani de la ultimul summit. Liderii UE și CELAC s-
au angajat să reînnoiască și să instituționalizeze parteneriatul de lungă durată dintre
ele. Summitul s-a desfășurat sub tema „Reînnoirea parteneriatului biregional pentru
consolidarea păcii și a dezvoltării durabile” și au fost discutate o gamă largă de
chestiuni, inclusiv cooperarea consolidată în cadrul forumurilor multilaterale, pacea și
securitatea globală, comerțul și investițiile, combaterea schimbărilor climatice, justiția și
securitatea. Împreună, țările din UE, America Latină și zona Caraibilor reprezintă peste
o treime din numărul de membri ai Organizației Națiunilor Unite (ONU) și reprezintă o
forță pentru un sistem multilateral puternic bazat pe norme. La sfârșitul summitului a fost
adoptată o declarație care a fost aprobată de toate țările UE-CELAC, cu excepția uneia
singure. Liderii au reafirmat că baza parteneriatului UE-CELAC este angajamentul
comun față de democrație, drepturile omului și libertățile fundamentale, statul de drept,
multilateralismul incluziv și cooperarea internațională, în conformitate cu principiile
consacrate în Carta ONU și în dreptul internațional. Foaia de parcurs UE-CELAC pentru
perioada 2023-2025 a fost, de asemenea, publicată în timpul evenimentului, iar liderii
au convenit să găzduiască viitoarele summituri o dată la doi ani, următorul urmând
să se desfășoare în Columbia în 2025. UE și CELAC se reunesc, de asemenea, la
nivel ministerial; ultima reuniune ministerială UE-CELAC a avut loc la Buenos Aires,
Argentina, în octombrie 2022.
B. Dimensiunea parlamentară
Pentru UE și ALC, diplomația parlamentară este un canal esențial pentru dialog,
schimbul de idei și schimbul de bune practici. Contactele periodice dintre Parlamentul
European și deputații din parlamentele din America Latină au început în 1974, odată
cu prima din cele 17 conferințe interparlamentare bienale.
În 2006, s-a creat Adunarea Parlamentară Euro-Latinoamericană comună (EuroLat,)
ca instituție parlamentară a Parteneriatului strategic biregional. EuroLat este un forum
de dezbateri, monitorizare și analizare a tuturor aspectelor legate de parteneriat.
Acesta are 150 de membri: 75 din partea Parlamentului European și 75 din
partea parlamentelor subregionale latino-americane, inclusiv Parlatino (Parlamentul
Latinoamerican), Parlandino (Parlamentul Andin), Parlacen (Parlamentul Central-
American), Parlasur (Parlamentul Mercosur) și Congresele din Chile și Mexic.
Din 2006, EuroLat a organizat 15 sesiuni plenare, cea mai recentă având loc în
iulie 2023 la Madrid, Spania. Printre subiectele discutate s-au numărat combaterea
discursurilor de incitare la ură, reglementarea platformelor digitale, provocările în
materie de educație și sănătate generate de pandemia de COVID-19, accesul la apă
și combaterea criminalității organizate.
RELAȚIILE CU SUBREGIUNILE
A. Comunitatea Andină (Bolivia, Columbia, Ecuador și Peru)
În decembrie 2003, cele două regiuni au încheiat un acord de dialog politic și cooperare,
care a introdus noi domenii de cooperare, dar care nu a intrat încă în vigoare.
Negocierile privind un acord de asociere au început în iunie 2007 și au condus în
fine la un acord comercial multipartit cu Peru și Columbia în martie 2010. Acordul

comercial, semnat în iunie 2012 și ratificat de Parlamentul European în decembrie
2012, a intrat în vigoare la 1 martie 2013 pentru Peru și la 1 august 2013 pentru
Columbia. Acordul prevede liberalizarea totală a comerțului cu produse industriale și
din pește pe o perioadă de zece ani (majoritatea tarifelor urmând a fi eliminate la
intrarea sa în vigoare) și crește accesul la piețe pentru produsele agricole. Acordul
acoperă achizițiile publice, investițiile, drepturile omului și standardele de mediu și de
muncă. Ecuadorul a aderat la acordul comercial la 1 ianuarie 2017. Aplicarea integrală
a acordului este supusă ratificării de către statele membre.
B. Zona Caraibilor
Relațiile UE-zona Caraibilor sunt modelate de diferite cadre instituționale care se
suprapun, inclusiv Acordul post-Cotonou, care include 16 state din zona Caraibilor[1],
și strategia comună de parteneriat UE-zona Caraibilor, care oferă un cadru structurat
pentru un dialog și o cooperare mai ample și mai aprofundate. UE este cel mai mare
partener comercial al zonei Caraibilor. Principalul partener regional pentru dialogul
economic cu UE este Forumul Caraibilor (Cariforum). Acesta include membri din
Comunitatea Caraibelor, plus Republica Dominicană și Cuba. În 2008, au semnat
Acordul de parteneriat economic UE-Cariforum, un acord de liber schimb și economic
cuprinzător.
Negocierile privind încheierea unui ADPC cu Cuba au început în aprilie 2014 și s-au
încheiat cu succes în martie 2016. Acordul se aplică cu titlu provizoriu din 1 noiembrie
2017. Acesta va intra în vigoare după ce va fi fost ratificat de toate statele membre
ale Uniunii. ADPC include trei capitole principale privind dialogul politic, cooperarea și
dialogul în materie de politici sectoriale, precum și comerțul.
C. America Centrală (Costa Rica, El Salvador, Guatemala, Honduras, Nicaragua și
Panama)
Un acord de asociere, primul acord interregional de acest tip încheiat de Uniunea
Europeană, a fost semnat în iunie 2012 și ratificat de Parlamentul European în
decembrie 2012. Acordul conține trei piloni – dialogul politic, cooperarea și comerțul –
și stabilește obiectivul de a dezvolta un parteneriat politic privilegiat, bazat pe valori,
principii și obiective comune. Acordul urmărește, de asemenea, să îmbunătățească
drepturile omului, să reducă sărăcia, să combată inegalitatea, să prevină conflictele
și să încurajeze buna guvernanță, securitatea, integrarea regională și dezvoltarea
durabilă. De asemenea, acordul de asociere liberalizează comerțul cu produse
industriale și din pește și elimină majoritatea tarifelor aplicate comerțului agricol. Din
2013, numai capitolul comercial din acord se aplică cu titlu provizoriu. Implementarea
integrală a acordului este în curs din cauza lipsei ratificării de către un stat membru al
UE. Sunt în curs negocieri pentru crearea unei comisii parlamentare de asociere care
să monitorizeze punerea în aplicare a acordului.
D. Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay)
În 1999 au fost lansate negocierile pentru un acord de asociere, incluzând dialogul
politic, cooperarea și liber schimbul. După 20 de ani de negocieri (cu excepția perioadei
cuprinse între 2004 și 2010, când negocierile au fost suspendate), în iunie 2019,
Uniunea Europeană și Mercosur au ajuns la un acord politic cu privire la capitolul
referitor la comerț din Acordul de asociere, iar în iunie 2020, cu privire la ultimele
[1]Antigua și Barbuda, Bahamas, Barbados, Cuba, Dominica, Republica Dominicană, Grenada, Guyana,
Haiti, Jamaica, St. Kitts și Nevis, St. Lucia, St. Vincent și Grenadine, Suriname, Trinidad-Tobago.

chestiuni nesoluționate din capitolele sale consacrate politicii și cooperării. Solicitarea
UE adresată partenerilor săi Mercosur de a conveni asupra unor angajamente
suplimentare privind aspectele de mediu care urmează să fie anexate la acord a
întrerupt procesul de adoptare, deși se speră că acesta va fi reluat în curând. La intrarea
în vigoare a acordului, exporturile Uniunii către Mercosur ar beneficia de eliminarea
taxelor vamale pentru 91 % din mărfuri și de reducerea taxelor vamale pentru diverse
produse. Uniunea ar elimina taxele vamale pentru 92 % din mărfurile importate din
Mercosur, dar ar menține contingente tarifare pentru produsele agricole sensibile.
RELAȚIILE CU ȚĂRI INDIVIDUALE

A. Brazilia
În 2007, Uniunea Europeană și Brazilia au instituit un parteneriat strategic. Uniunea și
Brazilia continuă cooperarea și dialogurile politice în peste 30 de domenii de interes
reciproc, cum ar fi pacea și securitatea internațională, drepturile omului, guvernanța
sectorului public, aspecte economice și financiare, inovarea și competitivitatea,
politicile sociale, educația, mediul și integrarea regională. Parteneriatul strategic UE-
Brazilia prevede, de asemenea, un dialog periodic între Congresul Național al Braziliei
și Parlamentul European. Alegerea lui Lula da Silva în funcția de președinte al Braziliei
în 2022 a condus la o revigorare puternică a relațiilor UE-Brazilia după ce și-a început
mandatul în ianuarie 2023, inclusiv la o serie de vizite la nivel înalt efectuate de ambele
părți. În 2023, nu mai puțin de patru delegații ale Parlamentului European[2] au vizitat
Brazilia. Un summit UE-Brazilia este planificat în 2024.
B. Chile
UE a încheiat un acord de asociere cu Chile în 2002. Acordul conține trei părți: un capitol
pentru dialogul politic, unul pentru cooperarea și unul dedicat creării unei zone de liber
schimb pentru mărfuri și servicii. Comisia parlamentară mixtă UE-Chile a monitorizat
implementarea acordului de asociere începând cu 2003.
Negocierile pentru modernizarea acordului de asociere și înlocuirea acestuia cu un
acord-cadru avansat au început în noiembrie 2017 și s-au încheiat în decembrie 2022.
Acordul modernizat consolidează relațiile comerciale și de investiții dintre UE și Chile,
conține angajamente privind comerțul și dezvoltarea durabilă și facilitează accesul la
resursele minerale și la energia din surse regenerabile. În prezent, este în curs de
ratificare.
C. Mexic
Mexicul este singura țară cu care UE are atât un acord de asociere, cât și un parteneriat
strategic. Acordul de parteneriat economic, de coordonare politică și de cooperare,
cunoscut și sub denumirea de acord global, a intrat în vigoare în 2000. Acesta a
instituționalizat dialogul politic, a extins domeniile de cooperare, inclusiv democrația și
drepturile omului, și a creat o zonă de liber schimb UE-Mexic. Negocierile cu Mexicul
vizând modernizarea „acordului global” au început în mai 2016. În aprilie 2018, părțile
au ajuns la un „acord de principiu” cu privire la capitolele comerciale și au ajuns la un
consens cu privire la ultimele aspecte nesoluționate în aprilie 2020. În prezent, este
în curs de ratificare.
[2]Delegația pentru relațiile cu Republica Federativă a Braziliei, Comisia pentru afaceri externe, Comisia
pentru comerț internațional și Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară.

Parteneriatul strategic a fost stabilit în 2009, cu un dublu obiectiv: consolidarea
cooperării și a coordonării UE-Mexic la nivel multilateral privind chestiunile globale,
precum și o mai mare impulsionare politică a relațiilor și inițiativelor bilaterale. În
cadrul parteneriatului strategic, au avut loc trei summituri UE-Mexic, cel mai recent
fiind în iunie 2015. Între Uniunea Europeană și Mexic au loc periodic dialoguri la nivel
înalt cu privire la multe aspecte, inclusiv drepturile omului, securitatea și asigurarea
respectării legii, aspectele economice, mediul înconjurător și schimbările climatice.
Comisia parlamentară mixtă UE-Mexic a monitorizat implementarea acordului global
începând cu 2005. Comisia parlamentară mixtă se reunește de obicei de două ori pe
an și este un forum fundamental pentru schimburi. Activitatea sa a avut o importanță
vitală în punerea în aplicare a acordului global.
Clotilde Chantal Claudie SEBAG / Jonas Kraft

10/2023

5.6.3. RUSIA
Relațiile UE-Rusia sunt tensionate începând din 2014, din următoarele cauze:
anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia, susținerea grupurilor separatiste din
estul Ucrainei, politicile de destabilizare din vecinătate, campaniile de dezinformare
și ingerință și încălcările drepturilor omului în plan intern. După ce Rusia a lansat
invazia pe scară largă în Ucraina la 24 februarie 2022, cooperarea politică, culturală
și științifică a fost suspendată.
TEMEIUL JURIDIC
— Titlul V din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE): „acțiunea externă”;
funcționarea Uniunii Europene (TFUE);
— Acordurile de parteneriat și cooperare - APC (relațiile bilaterale).
RELAȚIILE UE-RUSIA
Până la izbucnirea protestelor din piața centrală din Kiev în noiembrie 2013, UE și
Rusia stabiliseră un „parteneriat strategic”, care includea, între alte domenii, comerțul,
economia, energia, schimbările climatice, cercetarea, educația, cultura și securitatea,
inclusiv combaterea terorismului, neproliferarea nucleară și soluționarea conflictului
din Orientul Mijlociu. UE a fost o fermă susținătoare a aderării Rusiei la Organizația
Mondială a Comerțului (OMC) (realizată în 2012). Anexarea ilegală a Crimeei de către
Rusia în martie 2014, dovezile că Rusia sprijinea combatanții separatiști din estul
Ucrainei și încercările ei de a perturba accesul la Marea Azov au marcat începutul unei
revizuiri majore a politicii UE față de Rusia.
Din martie 2014, UE, precum și SUA, Canada, Australia și alte țări occidentale, au
impus progresiv măsuri restrictive împotriva Rusiei. Inițial, sancțiunile UE împotriva
Rusiei din 2014 au inclus măsuri restrictive individuale, cum ar fi înghețarea activelor
și interdicții de acordare a vizelor membrilor elitei ruse, separatiștilor ucraineni și
organizațiilor asociate acestora, însoțite de sancțiuni diplomatice, ce au determinat
suspendarea oficială a summiturilor UE-Rusia și a negocierilor privind noul acord
de cooperare UE-Rusia, precum și suspendarea Rusiei din G8. Ulterior, au urmat
sancțiuni economice mai ample împotriva Rusiei, printre care restricțiile inițiale în
comerțul cu Crimeea, precum și sancțiuni sectoriale privind comerțul cu arme, energia
și cooperarea financiară cu Rusia. Ca răspuns, în august 2014, Rusia a adoptat contra-
sancțiuni, interzicând numeroase produse agroalimentare din UE (reprezentând 43 %
din totalul exporturilor agroalimentare ale UE către Rusia și 4,2 % din totalul exporturilor
agroalimentare ale UE către lume în 2013). În ciuda sancțiunilor și a contra-sancțiunilor,
UE a rămas cel mai mare partener comercial al Rusiei, iar Rusia era al cincilea cel mai
mare partener comercial al UE până în 2021.
În plus, UE și-a reevaluat relațiile cu Rusia prin Strategia globală de securitate a
UE din 2016, definindu-le drept „o provocare strategică esențială”. În martie 2016,
Consiliul a stabilit cinci principii directoare care urmează să fie aplicate în relațiile UE
cu Rusia: (1) aplicarea acordurilor de la Minsk privind conflictul din estul Ucrainei, ca

o condiție esențială pentru orice modificare substanțială a poziției UE față de Rusia;
(2) consolidarea relațiilor cu partenerii estici ai UE și cu alți vecini, inclusiv cu cei din
Asia Centrală; (3) creșterea rezilienței UE (de exemplu în ceea ce privește securitatea
energetică, amenințările hibride sau comunicarea strategică); (4) o cooperare selectivă
cu Rusia pe teme de interes pentru UE; (5) necesitatea de a realiza contacte
interpersonale și de a susține societatea civilă din Rusia.
De la invadarea pe scară largă a Ucrainei în februarie 2022, Rusia a fost considerată
un agresor al Ucrainei, iar UE și-a reorientat strategia față de Federația Rusă.
În martie 2022, UE a adoptat Busola strategică pentru securitate și apărare,
recunoscând că Rusia reprezintă „o amenințare directă și pe termen lung la adresa
securității europene”, marcând astfel o schimbare majoră în relațiile UE-Rusia
după 2016. Această abordare a fost susținută și în Conceptul strategic al NATO,
adoptat în iunie 2022, care afirmă că „Federația Rusă reprezintă cea mai semnificativă
și directă amenințare la adresa securității aliaților și la adresa păcii și stabilității în zona
euro-atlantică”.
În consecință, începând din 2022, politicile UE față de Rusia au fost concepute având
următoarele principii directoare: (1) Rusia trebuie să fie izolată la nivel internațional și
trebuie să i se impună sancțiuni pentru a o împiedica să poarte războiul; (2) comunitatea
internațională trebuie să asigure că Rusia, autorii individuali și complicii lor sunt trași
la răspundere pentru încălcările dreptului internațional și crimele de război comise în
Ucraina; (3) vecinii UE trebuie să fie sprijiniți, inclusiv prin politicile de extindere ale
UE, iar partenerii din întreaga lume trebuie ajutați să facă față consecințelor războiului
de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei; (4) ar trebui sprijinită cooperarea strânsă
cu NATO și cu partenerii din întreaga lume pentru a apăra ordinea internațională
bazată pe norme; (5) reziliența UE trebuie întărită, în special în ce privește securitatea
energetică și infrastructura critică, și trebuie contracarate amenințările cibernetice și
hibride, manipularea informațiilor și interferențele Rusiei; (6) societatea civilă, apărătorii
drepturilor omului și mass-media independentă trebuie să fie sprijinite în interiorul și
în afara Rusiei, abordând totodată amenințările la adresa securității și a ordinii publice
în UE.
După obținerea celui de al patrulea mandat prezidențial în 2018, Vladimir Putin a
orchestrat amendamente constituționale, adoptate în 2020, care îi vor permite să
rămână la putere după 2024, sfârșitul mandatului său actual (teoretic până în 2036).
În timpul lui Vladimir Putin, cu precădere începând din 2012, spațiul pentru acțiuni
individuale și colective s-a redus treptat, dar sistematic, prin restricții legislative și
intimidări la adresa criticilor. De-a lungul anilor, autoritățile ruse au introdus restricții
juridice ample privind „agenții străini” și organizațiile „indezirabile” și „extremiste”,
vizând sute de organizații neguvernamentale (ONG-uri), în timp ce cenzurarea mass-
mediei, a internetului și a platformelor de comunicare socială a crescut semnificativ. Un
număr tot mai mare de actori ai societății civile, apărători ai drepturilor omului și jurnaliști
independenți au fost desemnați drept „agenți străini”, hărțuiți și încarcerați, organizațiile
pentru drepturile omului au fost închise, iar libertatea de exprimare, libertatea de
întrunire pașnică și libertatea de asociere au fost îngrădite. Jurnalismul de investigație
și cel de date au fost, de asemenea, vizate, în timp ce mass-media controlată de stat a
promovat în mod constant imaginea Rusiei ca fiind o „fortăreață asediată”, atacată de
„Occident în ansamblu”. Mai mult, alegerile parlamentare din 2016 și 2021 și alegerile
regionale și locale din septembrie 2022 s-au desfășurat într-un mediu politic și mediatic

restrictiv, ceea ce a dus la o victorie semnificativă a Partidului lui Putin „Rusia Unită”.
Observatorii electorali și mass-media independentă au constatat că în continuare
alegerile nu au respectat standardele internaționale și au fost afectate de fraudă, de
mobilizarea la locul de muncă, de excluderea sistematică a opoziției și de alte nereguli.
Experții au remarcat că alegerile regionale care au avut loc în septembrie 2023 au fost
și mai puțin corecte și libere decât alegerile anterioare. Dreptul de vot al cetățenilor
ruși s-a deteriorat atât de mult încât se poate considera că aceste alegeri nu respectă
niciun principiu democratic veritabil. Rusia va organiza viitoarele alegeri prezidențiale
în martie 2024.
În octombrie 2020, pe baza unui temei juridic specific al UE - regimul de sancțiuni
privind armele chimice - șase persoane din Rusia și o entitate au fost adăugate pe lista
relevantă privind interdicția de călătorie și înghețarea activelor, ca urmare a tentativei
de asasinare a politicianului din opoziție și a activistului anti-corupție Alexei Navalnîi din
august 2020, cu un agent neurotoxic de tip militar. Este vorba despre același instrument
juridic folosit pentru a sancționa persoanele responsabile implicate în cazul Skripal din
Salisbury (Regatul Unit) în martie 2018.
În martie 2021, Consiliul a utilizat noul regim mondial de sancțiuni al UE în materie
de drepturi ale omului ca să sancționeze patru cetățeni ruși pentru rolul lor în
arestarea, urmărirea penală și condamnarea arbitrare ale lui Navalnîi, precum și pentru
reprimarea protestelor pașnice declanșate de tratamentul ilegal la care a fost supus.
Începând cu august 2014, Rusia a replicat la sancțiunile UE, impunând contra-sancțiuni
la produsele agricole, la materiile prime și la produsele alimentare, sub pretext că
încalcă normele de securitate alimentară. Acest lucru a întărit politica Rusiei de
substituire a importurilor în sectorul agricol. De asemenea, Rusia aplică o „listă neagră”
unor resortisanți ai UE și SUA care i-au criticat acțiunile, refuzându-le dreptul de a intra
pe teritoriul Rusiei. Lista nu este publicată oficial, ceea ce exclude posibilitatea unei
căi de atac legale, spre deosebire de interdicția de călătorie impusă de UE. Pe listă s-
au aflat mai mulți deputați în Parlamentul European și, începând cu 30 aprilie 2021,
fostul președinte al Parlamentului European, David Sassoli, alături de vicepreședinta
Comisiei Europene pentru valori și transparență, Věra Jourová, și șase oficiali din
statele membre ale UE.
La 21 februarie 2022, Duma de Stat a Federației Ruse a recunoscut oficial
independența autoproclamatelor „republici populare” Donețk și Luhansk. La
24 februarie 2022, Federația Rusă a lansat invazia pe scară largă asupra Ucrainei.
De la începutul invaziei, UE a condamnat în termenii cei mai fermi agresiunea
militară ilegală, neprovocată și nejustificată a Rusiei împotriva Ucrainei și atacurile sale
împotriva civililor și a infrastructurii civile și a cerut retragerea imediată și necondiționată
a tuturor trupelor ruse de pe întreg teritoriul Ucrainei, în interiorul frontierelor sale
recunoscute la nivel internațional. UE a subliniat că acest război de agresiune constituie
o încălcare evidentă și flagrantă a Cartei ONU și a principiilor fundamentale ale
dreptului internațional și că Federația Rusă poartă întreaga responsabilitate pentru
acesta. Președintele Consiliului European, Charles Michel, a subliniat, de asemenea,
repercusiunile războiului asupra ordinii mondiale, declarând la 1 martie 2022: „Nu
este atacată doar Ucraina, ci și dreptul internațional, ordinea internațională bazată
pe norme, democrația și demnitatea umană. Acesta este terorism geopolitic pur.” În
plus, liderii UE au scos în evidență că Rusia, Belarus și toți cei responsabili de crime
de război și de alte crime foarte grave vor fi trași la răspundere pentru acțiunile lor,

conform dreptului internațional. De asemenea, UE a condamnat instrumentalizarea
produselor alimentare de către Rusia în războiul împotriva Ucrainei și criza mondială a
securității alimentare provocată de Rusia. UE a considerat ca fiind ilegale și nelegitime
referendumurile fictive din septembrie 2022 și așa-numitele „alegeri” organizate în
septembrie 2023 de Rusia în teritoriile ocupate ale Ucrainei și a respins cu fermitate
această încercare a Rusiei de a-și legitima sau normaliza controlul militar ilegal și
tentativa de anexare a unor părți din teritoriile ucrainene.
Ca răspuns la invazia Rusiei, statele membre ale UE au adoptat rapid sancțiuni extrem
de aspre, în strânsă cooperare cu partenerii lor, și anume Statele Unite, Regatul
Unit, Canada, Australia și Japonia. Începând cu 24 februarie 2022, UE a extins
masiv măsurile sectoriale restrictive prin 11 pachete de sancțiuni succesive (până în
iunie 2023) și a adăugat un număr semnificativ de persoane și entități pe lista de
sancțiuni, cu scopul de a intensifica și mai mult presiunea asupra Rusiei pentru a
pune capăt războiului. Măsurile restrictive sunt menite să slăbească bazele economice
ale Rusiei, privând-o de tehnologiile și piețele esențiale și reducând în mare măsură
capacitatea acesteia de a purta războaie.
Cele 11 pachete de sancțiuni ale UE adoptate într-un ritm foarte rapid - considerate deja
o „revoluție a sancțiunilor” - s-au concretizat într-un set de măsuri fără precedent care
vizează sectoarele-cheie ale economiei ruse și elitele politice ale țării. Fiecare pachet
a modificat treptat și a extins domeniul de aplicare al regimurilor de sancțiuni adoptate
începând cu 2014, adăugând un nou regim de interzicere a importurilor de bunuri
originare din teritoriile anexate în mod ilegal Donețk, Luhansk, Herson și Zaporijia în
UE. Pachetele de sancțiuni sunt menite să aibă un efect puternic și consecințe ample
asupra sectorului financiar, al transporturilor, al energiei, al tehnologiei, al consultanței,
al radiodifuziunii, precum și al metalelor, al produselor de lux și al altor bunuri.
Pe lângă sancțiunile individuale și economice, au fost impuse o serie de sancțiuni
diplomatice ulterioare, precum suspendarea facilitării eliberării vizelor între UE și Rusia.
Împreună cu alți membri ai Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), UE a convenit
să suspende tratamentul pe baza clauzei națiunii celei mai favorizate pentru produsele
și serviciile rusești pe piețele UE.
Începând de la sfârșitul lui iunie 2023, sancțiunile incluse pe listă acoperă 1 572 de
persoane și 244 de entități. Printre persoanele sancționate se numără președintele
Federației Ruse, Vladimir Putin, ministrul afacerilor externe al Rusiei, Serghei Lavrov,
cei 351 de membri ai Dumei de Stat care au aprobat recunoașterea teritoriilor ocupate
temporar din regiunile Donețk și Luhansk, înalți funcționari și personal militar, agenții
dezinformării, responsabilii de atacurile cu rachete împotriva civililor și a infrastructurii
civile critice și de răpirile și adopțiile ilegale ulterioare ale copiilor ucraineni, precum
și multe altele. Mai mulți membri de rang înalt ai organizației mercenare „Grupul
Wagner” au fost incluși pe lista de sancțiuni, inclusiv liderul de atunci, Evgheni Prigojin.
Toate pachetele de sancțiuni au fost reînnoite în septembrie de către Consiliu până în
martie 2024.
Cel de al 11-lea pachet de sancțiuni se axează pe intensificarea luptei împotriva eludării
restricțiilor impuse Rusiei prin importuri operate prin țări terțe sau entități paralele
și include un instrument de combatere a eludării conceput special pentru a reduce
ocolirea sancțiunilor prin intermediul țărilor terțe. Sancțiunile individuale (interdicții de
călătorie și înghețarea activelor) vizează diferite persoane care fie sunt responsabile
de sprijinirea, finanțarea sau realizarea unor acțiuni care subminează integritatea

teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei, fie beneficiază de pe urma acestor
acțiuni. În acest context, după adăugarea pe lista infracțiunilor incriminate de UE
a încălcării măsurilor restrictive, Consiliul a convenit, la 9 iunie 2023, să introducă
infracțiuni și pedepse pentru încălcarea sancțiunilor UE și să faciliteze investigarea,
urmărirea penală și pedepsirea încălcării măsurilor de sancționare în întreaga UE.
Drept represalii la adresa UE și a sancțiunilor internaționale impuse Rusiei în urma
invadării Ucrainei în februarie 2022, guvernul rus a publicat o listă a țărilor străine
„neprietenoase”, care include statele membre ale UE, Regatul Unit, SUA și alte
națiuni cu un sistem de sancțiuni împotriva Rusiei. Persoanele din aceste țări fac
în prezent obiectul unui sistem de contramăsuri de retorsiune mai complex, care
afectează diverse acorduri comerciale și financiare ce au legătură cu Rusia. La
31 martie 2022, autoritățile ruse au mai decis să își lărgească considerabil „lista
neagră” pentru a include „conducerea de vârf a UE, o serie de comisari europeni și
șefi ai organismelor militare ale UE, precum și majoritatea covârșitoare a deputaților
în Parlamentul European”. Lista neagră a Rusiei include și înalți funcționari din unele
guverne ale statelor membre ale UE și membri ai parlamentelor naționale, precum și
personalități publice și din mass-media.
Comisia Europeană, deși continuă să sprijine activitatea Curții Penale Internaționale,
și-a exprimat disponibilitatea de a colabora cu comunitatea internațională în vederea
înființării unui tribunal internațional ad-hoc sau a unui tribunal „hibrid” specializat pentru
a ancheta și a urmări penal crimele de agresiune ale Rusiei împotriva Ucrainei, comise
de conducerea politică și militară a Federației Ruse și a aliaților săi, în special de
Belarus. Începând cu 30 mai 2023, Eurojust dispune de noi competențe pentru a
păstra, a analiza și a stoca probe care să înlesnească investigarea crimelor de război,
a genocidului și a crimelor împotriva umanității comise pe teritoriul Ucrainei. Acesta
sprijină echipa comună de anchetă a UE înființată împreună cu Polonia, Letonia,
Estonia, Slovacia, România, Lituania și Ucraina.
După un deceniu de restrângere a sferei libertăților publice sub Vladimir Putin, o nouă
spirală a represiunii politice interne a început după întoarcerea lui Alexei Navalnîi în
Rusia în ianuarie 2021 și a crescut dramatic de la începutul invaziei la scară largă a
Ucrainei de către Rusia în februarie 2022. Orice dezacord sau abatere de la versiunea
oficială a evenimentelor face obiectul unor sancțiuni, iar vocile critice din societate au
fost marginalizate și mai mult.
De la 24 februarie 2022, 20 000 de protestatari împotriva războiului au fost reținuți în
Rusia. UE a condamnat reprimarea sistematică a ONG-urilor, a organizațiilor societății
civile, a apărătorilor drepturilor omului și a jurnaliștilor independenți, atât în interiorul,
cât și în afara Rusiei, și continuă să sprijine rușii care s-au exprimat sau au protestat
împotriva războiului din Ucraina. La 5 iunie 2023, Consiliul a sancționat nouă persoane
pentru condamnarea la 25 de ani de închisoare a lui Vladimir Kara-Murza, politician
rus din opoziție, activist pentru democrație și critic al Kremlinului, pe baza unor acuzații
false și motivate politic. UE și-a reafirmat în repetate rânduri solidaritatea cu Vladimir
Kara-Murza, Alexei Navalnîi, Ilia Iașîn și cu toți rușii care au fost urmăriți penal,
încarcerați sau intimidați pentru că au continuat să lupte pentru drepturile omului și au
spus adevărul despre acțiunile ilegale ale regimului.
În timp ce, la 12 septembrie 2022, statele membre ale UE au suspendat integral
acordul UE-Rusia de facilitare a eliberării vizelor din 2007, Comisia a adoptat orientări
astfel încât această suspendare să nu afecteze negativ persoanele care au nevoie de

protecție și persoanele care călătoresc în UE în scopuri esențiale, cum ar fi jurnaliștii,
disidenții și reprezentanții societății civile.
ACORDURILE ÎN VIGOARE
Relațiile dintre UE și Rusia au drept bază juridică APC din iunie 1994. Acest acord a
fost valabil inițial pe o perioadă de zece ani, iar ulterior a fost reînnoit automat în fiecare
an. El stabilește principalele obiective comune și cadrul instituțional pentru contacte
bilaterale - printre care consultări regulate cu privire la drepturile omului și summituri
prezidențiale de două ori pe an -, care sunt în prezent suspendate.
La summitul de la Sankt Petersburg, din 2003, UE și Rusia și-au consolidat cooperarea
prin crearea a patru „spații comune”: un spațiu economic; un spațiu de libertate,
de securitate și de justiție; un spațiu de securitate externă; un spațiu de cercetare,
educație și cultură. La nivel regional, UE și Rusia, împreună cu Norvegia și Islanda,
au înființat în 2007 noua politică a Dimensiunii nordice, ce se axează pe cooperarea
transfrontalieră în regiunea Mării Baltice și a Mării Barents. În iulie 2008, au început
negocierile pentru un nou acord între UE și Rusia, care urma să includă „angajamente
obligatorii din punct de vedere juridic” în domenii precum dialogul politic, justiția,
libertatea, securitatea, cooperarea economică, cercetarea, educația, cultura, comerțul,
investițiile și energia. În 2010 a fost lansat un „Parteneriat pentru modernizare”.
Negocierile pentru acordul de facilitare a eliberării vizelor a fost încheiat în 2011.
Intervenția Rusiei în Crimeea a dus însă la suspendarea tuturor acestor discuții și
demersuri. În 2014, Consiliul European a decis să înghețe cooperarea cu Rusia
(cu excepția cooperării transfrontaliere și a contactelor interpersonale), precum și
finanțarea UE în beneficiul țării prin intermediul instituțiilor de finanțare internaționale.
Relațiile dintre UE și Rusia au fost tensionate de la anexarea ilegală a Crimeei și a
orașului Sevastopol de către Rusia în 2014 și de la acțiunile sale destabilizatoare din
estul Ucrainei. După ce Rusia a invadat Ucraina la 24 februarie 2022, cooperarea
politică, culturală și științifică a fost suspendată.

Parlamentul European și-a dat acordul pentru APC în 1997, în cadrul procedurii de
„aviz conform”.
Parlamentul a adoptat o serie de rezoluții referitoare la Ucraina, în care a condamnat
anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia și rolul destabilizator al acesteia în Ucraina.
Parlamentul a adoptat rezoluții privind situația relațiilor UE-Rusia în iunie 2015 și
în martie 2019, susținând sancțiunile UE și subliniind necesitatea de a acorda o
asistență financiară mai importante societății civile ruse și de a promova contactele
interpersonale, în ciuda relațiilor dificile. În rezoluția din 2019, își exprimă profunda
îngrijorare cu privire la comportamentul internațional al Rusiei, în special în țările
Parteneriatului estic. Rezoluția mai critică deteriorarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale în Rusia și propune ca această țară să nu mai fie considerată un
„partener strategic” al UE. În septembrie 2021, Parlamentul a adoptat o recomandare
privind direcția relațiilor politice UE-Rusia, solicitând UE „să asigure că orice continuare
a dialogului cu Kremlinul va fi condiționată de angajamentul Kremlinului de a pune capăt
agresiunilor sale interne împotriva propriei populații, de a opri reprimarea sistemică a
opoziției și ... a deținuților politici, organizațiilor societății civile, de a abroga sau modifica
întreaga legislație incompatibilă cu normele internaționale, cum ar fi cea privind „agenții

străini” și ... de a înceta agresiunea externă împotriva țărilor vecine”. În recomandare,
se mai cere ca UE să definească limite clare și să se abțină de la a continua cooperarea
cu Rusia cu singurul scop de a ține deschise canalele de dialog. De asemenea, face
apel să se elaboreze o viziune și o strategie privind viitorul relațiilor UE cu o Rusie
liberă, prosperă, pașnică și democratică.
Înainte de 2014, Parlamentul era favorabil unui nou acord cuprinzător cu Rusia,
bazat pe valori și interese comune. Cu toate acestea, Parlamentul și-a exprimat în
repetate rânduri îngrijorarea legată de respectarea drepturilor omului, a statului de
drept și a democrației în Rusia: mai precis, legislația împotriva „propagandei” LGBTI,
dezincriminarea violenței domestice neagravate, reprimarea ONG-urilor independente
sau a celor care primesc finanțare din afara Rusiei, etc. Parlamentul a condamnat
îndeosebi nivelurile fără precedent ale încălcărilor drepturilor omului comise împotriva
locuitorilor din Crimeea, în special împotriva tătarilor. În 2018, a solicitat eliberarea
regizorului ucrainean Oleg Sențov, care s-a opus anexării ilegale a Crimeei, și i-a
decernat Premiul Saharov. Sențov a fost eliberat în 2019 ca urmare a unui schimb de
prizonieri între Rusia și Ucraina. Parlamentul a condamnat cu fermitate tentativa de
asasinare a lui Alexei Navalnîi în 2020.
De la începutul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, Parlamentul a
adoptat numeroase rezoluții prin care condamnă agresiunea Rusiei și crimele comise
în urma acestuia și și-a exprimat sprijinul ferm pentru independența, suveranitatea
și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel
internațional.
În ultimul an și jumătate, Parlamentul European a fost un susținător de neclintit al
sancțiunilor ferme și eficace ale UE, ca principal instrument împotriva Federației Ruse,
a Belarusului și a aliaților Federației Ruse. El a cerut confiscarea activelor rusești
înghețate de UE și utilizarea acestora în reconstrucția Ucrainei și pentru despăgubirea
victimelor agresiunii Rusiei. Cât privește cooperarea în materie de sancțiuni în întreaga
lume, Parlamentul European a invitat partenerii să se alinieze la aceste sancțiuni și
este preocupat de faptul că mai multe țări terțe colaborează cu Rusia pentru a o ajuta
să eludeze sancțiunile.
În rezoluția sa din 23 noiembrie 2022, Parlamentul a recunoscut Rusia drept sponsor
statal al terorismului și stat care utilizează mijloace teroriste, solicitând comunității
internaționale să fie unită în stabilirea răspunderii pentru crimele de război, crimele
împotriva umanității și crima de agresiune. În mai multe rezoluții, Parlamentul a solicitat
ca președintele Putin, alți lideri ruși și aliații lor belaruși să fie trași la răspundere pentru
crima de agresiune pe care au comis-o. În acest context, Parlamentul sprijină crearea
unui tribunal internațional special pentru urmărirea penală a crimei de agresiune
împotriva Ucrainei comise de conducerea politică și militară a Federației Ruse și a
aliaților acesteia, în special de Belarus. Susține întru totul ancheta în curs a procurorului
Curții Penale Internaționale (CPI) privind situația din Ucraina și suspiciunile de crime de
război și de crime împotriva umanității și de genocid. În martie 2023, când s-a anunțat
că CPI a emis mandate de arestare pe numele lui Vladimir Putin și Maria Lvova-Belova,
comisara pentru drepturile copiilor pe lângă președintele Rusiei, din cauza deportărilor
ilegale ale copiilor ucraineni pe teritoriul rus, Parlamentul European a salutat decizia
în cadrul unei dezbateri în plen.
În recomandarea sa din 8 iunie 2022 intitulată „Politica externă, de securitate și de
apărare a UE după războiul de agresiune declanșat de Rusia împotriva Ucrainei”,

Parlamentul a îndemnat Vicepreședintele Comisiei și Înaltul Reprezentant al UE pentru
afaceri externe și politica de securitate, Josep Borrell, să urmărească o abordare
holistică față de Federația Rusă și să renunțe la orice colaborare selectivă cu Moscova
în fața atrocităților și crimelor de război orchestrate de elitele politice ruse și comise de
trupele ruse, de reprezentanții și mercenarii acestora în Ucraina și în alte părți.
În rezoluția sa din 16 februarie 2023, Parlamentul a recunoscut că războiul de
agresiune al Rusiei a schimbat în mod fundamental situația geopolitică din Europa și,
prin urmare, a solicitat UE să ia decizii politice, financiare și de securitate îndrăznețe,
curajoase și cuprinzătoare și să continue izolarea internațională a Federației Ruse.
Parlamentul consideră totodată că Comisia, Serviciul European de Acțiune Externă și
statele membre ar trebui să înceapă reflecția asupra modalităților de a colabora cu
Rusia în viitor și a felului în care aceasta poate fi sprijinită în tranziția de succes de la un
regim autoritar la o țară democratică care renunță la politici revizioniste și imperialiste,
după cum se menționează în rezoluția sa din 6 octombrie 2022.
Înainte de începerea războiului de agresiune, Parlamentul condamna deja de mai mulți
ani represiunea internă aplicată de regimul rus și deteriorarea crescândă a situației
drepturilor omului. Atunci când Rusia a lansat războiul de agresiune împotriva Ucrainei,
Parlamentul și-a exprimat condamnarea în termenii cei mai duri, în special față de
limitările severe impuse libertății de opinie și de exprimare, a dreptului de întrunire
pașnică și de asociere, precum și față de reprimarea sistematică a organizațiilor
societății civile, a apărătorilor drepturilor omului, a mass-mediei independente, a
avocaților și a opoziției politice. Parlamentul a deplâns deopotrivă legislația rusă
extrem de represivă, inclusiv cea privind „agenții străini” și „organizațiile indezirabile”,
modificările aduse Codului penal și Legea privind mass-media, care sunt utilizate
pentru a hărțui judiciar vocile disidente din țară și din străinătate și pentru a submina
mass-media independentă. În plus, a denunțat cenzura continuă și în creștere din
Rusia.
În special, Parlamentul a condamnat în repetate rânduri Rusia pentru condamnarea
lui Alexei Navalnîi, care a primit Premiul Saharov al Parlamentului European în 2021.
Întrucât mai mulți activiști au fost arestați și închiși, Parlamentul a adoptat două rezoluții
– la 7 aprilie 2022 și, respectiv, la 20 aprilie 2023 – prin care condamnă represiunea
crescândă din Rusia, în special cazurile lui Vladimir Kara-Murza și Alexei Navalnîi. În
cadrul campaniei „Free Navalny”, Parlamentul a instalat în perioada 26-30 iunie 2023
în fața clădirii Parlamentului din Bruxelles o copie de dimensiuni reale a celulei (Shizo)
în care Alexei Navalnîi își ispășește pedeapsa de 9 ani și jumătate. Evenimentul,
organizat în cadrul activităților Grupului de susținere a democrației și de coordonare
a alegerilor, a urmărit să atragă atenția asupra situației dificile a lui Alexei Navalnîi
și să informeze publicul despre represiunea împotriva opoziției politice din Rusia. În
septembrie 2023, într-o declarație comună, președintele Subcomisiei pentru drepturile
omului, președintele Delegației pentru relațiile cu Rusia și raportorul permanent al
Parlamentului European pentru Rusia și-au exprimat îngrijorarea legată de situația lui
Vladimir Kara-Murza, care a fost transferat într-o închisoare de securitate maximă din
Siberia, în regim de încarcerare solitară.
În rezoluția sa din 5 octombrie 2023, Parlamentul și-a exprimat îngrijorarea cu privire la
Zarema Musaeva, apărătoare a drepturilor omului din Cecenia. Încălcările drepturilor
omului în Cecenia au fost condamnate în mod constant și ferm de către Parlament.

Parlamentul și-a exprimat solidaritatea și sprijinul pentru poporul rus și belarus care
protestează față de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și a solicitat ca
statele membre să protejeze și să acorde azil cetățenilor ruși și belaruși persecutați
pentru că s-au exprimat împotriva războiului, precum și dezertorilor ruși și belaruși și
celor care au refuzat să se înroleze pe motive de conștiință. De asemenea, UE a cerut
instituțiilor UE să colaboreze cu liderii democratici ruși și cu societatea civilă și sprijină
crearea unui centru pentru democrația în Rusia, găzduit de Parlamentul European.
Președinta Parlamentului European s-a întâlnit cu unii reprezentanți ai opoziției ruse
în 2022, iar Subcomisia pentru drepturile omului organizează schimburi periodice de
opinii cu jurnaliști independenți ruși, cu reprezentanți ai societății civile și ai opoziției.
Câțiva deputați în Parlamentul European au organizat o masă rotundă privind viitorul
unei Rusii democratice, în 5 și 6 iunie 2023, la care au participat reprezentanți ai
instituțiilor UE, deputați în Parlamentul European și reprezentanți importanți ai tuturor
segmentelor mass-mediei libere și ai opoziției politice ruse.
Relațiile cu legislatorii ruși s-au derulat în cea mai mare parte în cadrul Comisiei
parlamentare de cooperare (CPC), un for interparlamentar instituit prin APC UE-Rusia.
Între 1997 și 2014, CPC a fost o platformă stabilă pentru dezvoltarea cooperării
și a dialogului dintre delegațiile PE și cele ale Adunării Federale Ruse. Totuși, din
martie 2014, PE a întrerupt aceste reuniuni interparlamentare în conformitate cu
măsurile restrictive luate de UE în urma crizei din Ucraina. Cu toate acestea, Delegația
Parlamentului la CPC UE-Rusia continuă să se reunească periodic pentru a analiza
și a organiza dezbateri despre impactul războiului de agresiune al Rusiei împotriva
Ucrainei asupra lumii și pe plan intern și, în special, despre escaladarea represiunii
împotriva societății civile ruse de către autoritățile ruse. În acest context, delegația
desfășoară schimburi regulate de opinii cu reprezentanți ai opoziției ruse, apărători ai
drepturilor omului, membri ai societății civile, organizații neguvernamentale și jurnaliști
independenți, precum și cu experți internaționali.
Începând din 1999, Parlamentul nu a mai fost invitat de către Rusia ca observator la
alegeri.
Vanessa Cuevas Herman

11/2023

5.6.4. ASIA CENTRALĂ
UE recunoaște importanța strategică a Asiei Centrale, care leagă imensul continent

asiatic de Europa. În 2019, UE și-a actualizat strategia privind Asia Centrală pentru a
se concentra pe reziliență (cuprinzând domenii precum drepturile omului, securitatea
frontierelor și mediul), prosperitate (cu un accent puternic pe conectivitate) și
cooperarea regională. Parlamentul evidențiază importanța drepturilor omului, a
bunei guvernări și a dezvoltării sociale, subliniind rolul diplomației parlamentare.
Parlamentul sprijină cu fermitate democrația și statul de drept prin inițiative concrete,
cum ar fi democratizarea în Asia Centrală. Ținând seama de cucerirea puterii în
Afganistan de către talibani în august 2021, Asia Centrală a devenit esențială pentru
securitate și stabilitate. Deși Tadjikistanul a exprimat rezerve, Turkmenistanul și
Uzbekistanul au început recent cooperarea cu talibanii. Revoltele din ianuarie 2022
din Kazahstan (care s-au încheiat după ce Organizația Tratatului de Securitate
Colectivă a trimis trupe conduse de Rusia) și ciocnirile actuale dintre Tadjikistan și
Kârgâzstan demonstrează riscul de instabilitate într-o regiune aflată sub influența
Rusiei. Odată cu invadarea Ucrainei de către Rusia și concentrarea de trupe pe front,
influența Moscovei în Asia Centrală se diminuează. Cu toate acestea, Rusia rămâne
un furnizor esențial de securitate în regiune, dispunând de infrastructuri în trei dintre
cele cinci țări din Asia Centrală, controlând două treimi din importurile de arme și
sprijinind guvernele din regiune.
TEMEI JURIDIC
— Titlul V din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE): „acțiunea externă”;
— Articolele 206 și 207 (comerț) și 216-219 (acorduri internaționale) din Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE);
— Acordurile de parteneriat și cooperare (APC) care cuprind relațiile bilaterale, cu
excepția Turkmenistanului, cu care există un acord comercial interimar în vigoare.
Noul APC consolidat (EPCA) cu Kazahstanul a intrat pe deplin în vigoare la
1 martie 2020. APC consolidat cu Kârgâzstanul a fost parafat în iulie 2019,
iar negocierile cu Uzbekistanul sunt în curs de desfășurare. Tadjikistanul și-a
exprimat, de asemenea, interesul pentru un APCC.
ȚĂRILE DIN ASIA CENTRALĂ ȘI RELAȚIILE UE-ASIA CENTRALĂ

De mulți ani, relațiile dintre țările din Asia Centrală au fost în general mediocre, din
cauza litigiilor frontaliere și a celor legate de resurse. Cu toate acestea, situația s-a
schimbat rapid ca urmare a schimbării conducerii în Uzbekistan în 2016, deschizând
noi posibilități de cooperare regională. Prima reuniune la nivel înalt privind cooperarea
regională între liderii din Asia Centrală din anii 1990 încoace a avut loc la Astana în
martie 2018; un al doilea summit a avut loc la Tașkent, în noiembrie 2019. Sursele
regenerabile de energie reprezintă un alt subiect de interes, având în vedere potențialul
enorm de cooperare și investiții regionale. Economia regională a scăzut puternic
în 2020, din cauza pandemiei de COVID-19, apoi a crescut în 2021 cu 3,9 %, iar
perspectivele actuale sunt incerte din cauza invadării Ucrainei de către Rusia, a inflației
globale și a creșterii prețurilor materiilor prime.

Toate statele din Asia Centrală au politici externe multidimensionale, urmărind să
echilibreze îndeosebi relațiile cu Rusia, cu China, cu UE și cu SUA. Relațiile cu Turcia
și cu Iranul sunt, de asemenea, importante. Turkmenistanul a fost, în mare măsură,
inaccesibil pentru lumea exterioară, iar statutul său de „neutralitate permanentă”
este chiar recunoscut de ONU. Sunt de remarcat schimburile comerciale ale UE
cu Kazahstanul, îndeosebi în sectorul resurselor minerale; ele sunt în creștere cu
Uzbekistanul, nu în ultimul rând în urma adoptării Protocolului UE-Uzbekistan privind
produsele textile, pe care Parlamentul l-a aprobat în decembrie 2016. UE a salutat, de
asemenea, aderarea Kârgâzstanului, a Tadjikistanului și a Kazahstanului la Organizația
Mondială a Comerțului (OMC). Kazahstanul și Kârgâzstanul sunt membre ale Uniunii
Economice Eurasiatice.
În 2016, Parlamentul a sprijinit Strategia UE pentru Asia Centrală, dar a solicitat ca
aceasta să fie mai bine orientată. Strategia UE pentru Asia Centrală a fost aprobată de
Consiliu în iunie 2019. Sfera relațiilor UE este legată de disponibilitatea fiecărei țări din
Asia Centrală de a întreprinde reforme și a întări democrația, drepturile omului, statul
de drept și independența sistemului judiciar, precum și de a moderniza și diversifica
economia, inclusiv prin sprijinirea sectorului privat și, în special, a întreprinderilor mici
și mijlocii, într-o economie de piață liberă.
Importanța unei abordări regionale și a unei cooperări regionale a fost, de asemenea,
subliniată în cadrul reuniunilor ministeriale UE-Asia Centrală. Cea de a 17-a reuniune
ministerială UE-Asia Centrală a avut loc în noiembrie 2021 pentru a sprijini o redresare
ecologică și sustenabilă după pandemia de COVID-19 și a încuraja colaborarea în
vederea abordării unora dintre problemele care decurg din evoluțiile din Afganistan.
Activitățile Parlamentului cu Asia Centrală sunt desfășurate în principal de Comisia
pentru afaceri externe (AFET), Comisia pentru comerț internațional (INTA), Subcomisia
pentru securitate și apărare (SEDE); Subcomisia pentru drepturile omului (DROI),
Delegația pentru relațiile cu Asia Centrală (D-CAS) și prin intermediul comisiilor
parlamentare de cooperare (CPC) și al Delegației pentru relațiile cu Afganistan (D-AF),
printre alte organisme. CPC cu majoritatea statelor din Asia Centrală se reunesc anual.
Deputații în Parlamentul European supraveghează punerea în aplicare a acordurilor și
își concentrează atenția asupra chestiunilor legate de drepturile omului, asupra situației
politice, cooperării economice și în domeniul dezvoltării și proceselor electorale.
Începând din 2013, au avut loc în mod regulat dialoguri politice și de securitate la nivel
înalt între UE și Asia Centrală pe teme politice la nivel înalt și pe teme de securitate,
implicând UE și țările din Asia Centrală. Aceste dialoguri au dus la discuții cu privire
la prioritățile strategiei UE privind Asia Centrală, precum și la promovarea conectivității
UE-Asia.
Există delegații ale UE în toate țările din Asia Centrală, având în vedere că UE a deschis
o delegație în Turkmenistan în iulie 2019. Delegația UE în Mongolia a fost deschisă
în 2017.
În 2020, comerțul bilateral cu mărfuri s-a ridicat la 22,3 miliarde EUR, cu un excedent
comercial de 4,1 miliarde EUR în favoarea Asiei Centrale. Țările din Asia Centrală
au primit finanțare în valoare de 1,02 miliarde EUR pentru perioada 2014-2020
din Instrumentul de cooperare pentru dezvoltare (ICD), care a inclus atât asistență
bilaterală, cât și programe regionale (360 milioane EUR). Asistența se axează
pe educație, securitate regională, gestionarea sustenabilă a resurselor naturale și
dezvoltare socio-economică. Kazahstanul și Turkmenistanul nu mai sunt admisibile

pentru componentele bilaterale ale Instrumentului, deoarece au dobândit statutul de
țară cu venituri medii-superioare în 2014, dar continuă să aibă acces la programele
regionale. Instrumentul european pentru democrație și drepturile omului (IEDDO)
funcționează în toate statele Asiei Centrale, cu excepția Turkmenistanului, unde
organizațiile societății civile sunt prea puține ca număr, prea slab organizate și prea
strict controlate. Orizont Europa este noul program-cheie de finanțare al UE pentru
cercetare și inovare, cu un buget de 95,5 miliarde EUR la nivel mondial, disponibil
pe o perioadă de șapte ani în cadrul programului indicativ multianual pentru perioada
2021-2027.
UE a modernizat vechile APC cu partenerii din Asia Centrală.
Cea de a 10-a reuniune a Grupului de lucru UE-Asia Centrală privind mediul și
schimbările climatice (WGECC) a avut loc la 4 și 5 octombrie 2021. Forumul societății
civile UE-Asia Centrală a avut loc la Almaty, Kazahstan, la 6 octombrie 2021,
concentrându-se pe tema „Construirea unui viitor mai bun: implicarea în redresarea
sustenabilă după COVID”.
În urma cuceririi puterii de către talibani în august 2021, situația din Afganistan a
devenit nu numai o problemă globală, ci și principala preocupare a guvernelor din
Asia Centrală. Întreaga regiune a Asiei Centrale a devenit o zonă crucială pentru
limitarea extremismului religios și a rețelelor teroriste, alături de traficul de droguri în
interiorul granițelor sale. Republicile din Asia Centrală (îndeosebi Tadjikistanul) sunt în
continuare reticente în a urmări orice dialog substanțial cu talibanii, în pofida faptului
că talibanii par să fi lansat simultan o ofensivă diplomatică menită să îi liniștească pe
vecinii din Asia Centrală. Din cauza crizei umanitare din Afganistan, Asia Centrală a
devenit o destinație pentru un mare număr de refugiați afgani care, prin urmare, sunt
potențiali beneficiari ai unui sprijin suplimentar din partea UE, cu programe bilaterale și
regionale ca parte a programului indicativ multianual al UE pentru perioada 2021-2027.
A. Kazahstan
În ceea ce privește Kazahstanul, Parlamentul a aprobat APC consolidat în 2017,
subliniind importanța principiului „mai mult pentru mai mult” pentru a stimula reformele
politice și socioeconomice.
În Kazahstan, președintele Nursultan Nazarbaiev a demisionat în martie 2019, după
trei decenii la putere, dar în calitate de „Lider suprem” și „Tată al națiunii” a păstrat
o influență semnificativă, precum și prerogative oficiale în mandatul noului președinte
Tokaiev, inclusiv în calitate de președinte al Consiliului de securitate națională. În
ianuarie 2021, Kazahstanul a organizat alegeri parlamentare pentru a alege Majilis-ul
compus din 107 deputați. Partidul Nur-Otan aflat la putere și-a menținut majoritatea, în
timp ce partidul de opoziție All-National Social Democrat (OSDP) a boicotat alegerile,
susținând că au fost fraudate de elita politică.
Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la situația din Kazahstan în ianuarie 2022,
după izbucnirea protestelor în urma unei creșteri neașteptate a prețurilor la gazul
lichefiat, care fuseseră stabilite de guvernul kazah. Protestele s-au intensificat după
ce persoane înarmate necunoscute, bine pregătite și organizate au provocat acțiuni
violente. Președintele Tokaiev a dispus adoptarea unor măsuri urgente și a declarat
starea de urgență. Ca răspuns la solicitarea președintelui Tokaiev, Organizația
Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), o alianță militară condusă de Rusia, a

acceptat să trimită soldați („forțe de menținere a păcii”) în Kazahstan din Rusia, Belarus,
Tadjikistan, Armenia și Kârgâzstan.
Președintele Tokaiev a folosit criza pentru a da vina pe administrația anterioară, pentru
a-și consolida puterea și a pune capăt sistemului de dublă putere pe care a fost forțat
de Nazarbaiev să-l accepte. Tokaiev a preluat funcția de președinte al Consiliului de
securitate și a numit un nou prim-ministru. Principalii membri ai familiei Nazarbaiev
și-au pierdut pozițiile de influență. În septembrie 2022, parlamentul Kazahstanului a
redenumit capitala națiunii, de la Nur-Sultan la Astana, cel mai recent pas pentru a
îndepărta țara de primul președinte al fostei republici sovietice, Nursultan Nazarbaiev.
La 11 ianuarie 2022, președintele Tokaiev a anunțat un pachet de reforme substanțiale.
În trecut, Kazahstanul a înregistrat o creștere economică ridicată, devenind o țară cu
venituri medii superioare în 2006. Acest progres economic este în prezent afectat de
impactul puternic al pandemiei de COVID-19 și de dependența sa politică și economică
crescândă față de China. În aprilie 2021, Kazahstanul și-a anunțat propriul vaccin
împotriva COVID-19, QazVac, și s-a pregătit să crească productivitatea pentru a-l pune
la dispoziția tuturor cetățenilor. Se preconizează că creșterea PIB-ului va scădea în
2022, din cauza invadării Ucrainei de către Rusia. Anul 2022 va marca, de asemenea,
cea de a 30-a aniversare a stabilirii de relații diplomatice între Kazahstan și China, în
timp ce kazahii au protestat recent împotriva influenței și puterii economice crescânde
ale Chinei.
În ianuarie 2021, Kazahstanul a abolit pedeapsa cu moartea după ratificarea celui de
al doilea protocol opțional al ONU la Pactul internațional cu privire la drepturile civile
și politice, devenind astfel cel de al 88-lea semnatar al Convenției. Serviciul European
de Acțiune Externă (SEAE) a salutat măsura într-o declarație. În 2020, Kazahstanul a
aderat la Pactul internațional al ONU cu privire la drepturile civile și politice, un tratat
multilateral care este inclus în Carta internațională a drepturilor omului.
La 5 iunie 2022, Kazahstanul a organizat un referendum constituțional care a introdus
modificări substanțiale ale actualului echilibru instituțional de putere, inclusiv prin
reducerea puterii președintelui și întărirea rolului parlamentului. Prezența oficială la vot
a fost ridicată (68 %), iar 77,1 % dintre cei care au votat prin vot au votat în favoarea
modificărilor.
Cea de a 19-a reuniune a Consiliului de cooperare UE-Kazahstan a avut loc în
iunie 2022 pentru a evalua progresele înregistrate în punerea în aplicare a APC
consolidat UE-Kazahstan. În timpul reuniunii, UE a salutat nivelul avansat al relațiilor
economice care se dezvoltaseră între UE și Kazahstan. UE este cel mai important
partener comercial și investitor străin în Kazahstan, iar Kazahstanul rămâne principalul
partener comercial al UE în Asia Centrală. În 2021, balanța comercială a atins
12 miliarde EUR în favoarea Kazahstanului. UE a salutat cooperarea încununată de
succes din cadrul Platformei de afaceri la nivel înalt UE-Kazahstan, lansată în 2019,
și, în special, spiritul constructiv demonstrat de Kazahstan în abordarea preocupărilor
împărtășite de investitorii din UE.
Parlamentul nu a observat alegeri în Kazahstan din 2005. Biroul pentru Instituții
Democratice și Drepturile Omului al Organizației pentru Securitate și Cooperare în
Europa (OSCE/ODIHR) a trimis observatori electorali în Kazahstan. OSCE/ODIHR a
constatat deficiențe în desfășurarea alegerilor parlamentare din ianuarie 2021, printre
care figurează lipsa unei adevărate opoziții față de partidul Nur-Otan, precum și
nerespectarea recomandărilor OSCE/ODIHR referitoare, printre altele, la libertățile

fundamentale, imparțialitatea administrării alegerilor și eligibilitate. SEAE a remarcat,
de asemenea, că, deși Kazahstanul a instituit reforme politice importante, alegerile au
reprezentat o ocazie ratată de a demonstra punerea lor efectivă în aplicare.
Rezoluția Parlamentului din 11 februarie 2021 referitoare la situația alarmantă
a drepturilor omului din Kazahstan a solicitat respectarea cadrului juridic pentru
organizarea alegerilor. Parlamentul a scos în evidență recomandările OSCE privind
garantarea libertăților fundamentale, încetarea detenției arbitrare a activiștilor pentru
drepturile omului și a membrilor mișcărilor de opoziție politică, garantarea drepturilor
persoanelor LGBTI și asigurarea siguranței kazahilor și a altor grupuri etnice minoritare.
În plus, Parlamentul a solicitat posibile sancțiuni individuale împotriva funcționarilor
Kazahstanului care sunt direct responsabili pentru abuzuri ale drepturilor omului.
B. Kârgâzstan
În iulie 2019 a fost semnat un APC consolidat cu Kârgâzstanul. UE este unul dintre
principalii susținători ai dezvoltării sustenabile și ai reformelor din Kârgâzstan. Între
2014 și 2020, UE a alocat 174 de milioane EUR sub formă de asistență pentru
dezvoltare bazată pe subvenții, destinată la trei sectoare principale și măsuri de
sprijin: statul de drept, dezvoltarea rurală integrată și educația. În plus, UE sprijină, de
asemenea, o tranziție democratică și alegeri democratice prin intermediul unui program
privind statul de drept și a alocat 20 milioane EUR pentru sprijinirea stabilizării și
democratizării. Programul indicativ multianual pentru perioada 2021-2027 răspunde
strategiei naționale de dezvoltare a Kârgâzstanului până în 2040, care stabilește o foaie
de parcurs pe termen lung pentru a deveni o țară puternică, autonomă și prosperă
până în 2040.
OSCE/ODIHR observă periodic alegerile parlamentare și alegerile prezidențiale. Cele
mai recente alegeri parlamentare au avut loc în Kârgâzstan în octombrie 2020, care au
fost anulate în urma protestelor de masă împotriva neregulilor și a cumpărării voturilor.
Președintele Kârgâzstanului, Sooronbay Jeenbekov, a demisionat în octombrie 2020,
iar în ianuarie 2021 s-au organizat alegeri prezidențiale, după care Sadyr Japarov și-a
preluat funcția în calitate de al șaselea președinte al Kârgâzstanului. UE a constatat o
prezență scăzută la vot, lipsa unor condiții de concurență echitabile pentru candidați,
încălcări ale procedurilor de campanie și un abuz de resurse administrative, potrivit
relatărilor OSCE/ODIHR. De asemenea, UE l-a invitat pe președinte să își asume
obligațiile universale privind libertățile fundamentale și drepturile omului și a solicitat
respectarea constituției și a alegerilor parlamentare în cooperare cu OSCE/ODIHR. În
noiembrie 2021 au avut loc alegeri parlamentare. Delegația Parlamentului European
pentru relațiile cu Asia Centrală (D-CAS) a vizitat țara.
În cadrul unui referendum care a avut loc la 11 aprilie 2021, alegătorii au aprobat o
nouă constituție pentru a reduce dimensiunea parlamentului cu 25 % la 90 de locuri.
De asemenea, referendumul a conferit președintelui prerogativa de a numi judecători și
lideri ai organelor de aplicare a legii și a înlocuit legea care îl autoriza pe președinte să
efectueze un singur mandat cu alta în favoarea realegerii pentru un al doilea mandat. În
aprilie 2021, UE a publicat o declarație privind reforma constituțională din Kârgâzstan,
exprimându-și regretul cu privire la lipsa unui dialog care să promoveze includerea și să
implice societatea civilă. Cu toate acestea, UE a insistat asupra faptului că va continua
să sprijine realizarea de progrese în ceea ce privește programul de reformă.
La 1 iunie 2021, reprezentantul special al UE pentru Asia Centrală, Peter Burian, s-
a deplasat în Republica Kârgâzstan pentru a avea reuniuni bilaterale cu președintele

Japarov și cu alți lideri importanți și a discutat despre cooperarea bilaterală, situația
actuală în ceea ce privește chestiunile legate de drepturile omului și dificultățile legate
de punerea în aplicare a strategiei UE pentru Asia Centrală.
La cel de al 18-lea Consiliu de cooperare UE-Republica Kârgâzstan din 4 iunie 2021 s-
a discutat despre întărirea statului de drept, despre progresele înregistrate în ceea ce
privește reformele judiciare și electorale, despre buna guvernare, despre cooperarea
cu societatea civilă și despre drepturile omului. Cel de al 11-lea dialog anual UE-
Republica Kârgâzstan privind drepturile omului a avut loc la 6 septembrie 2021 la
Bruxelles. UE și-a exprimat îngrijorarea cu privire la restricțiile legate de COVID-19,
care au ca rezultat o creștere a violenței bazate pe gen, restricții asupra mass-mediei
independente și inițiative legislative controversate. Kârgâzstan a găzduit primul Forum
economic UE-Asia Centrală la 5 noiembrie 2021, la Bișkek.
În ceea ce privește Kârgâzstanul, în 2015, Parlamentul și-a exprimat îngrijorarea cu
privire la proiectele de lege privind „propaganda” LGBTI. În ianuarie 2019, el a emis
recomandări pentru negocierea unui nou acord bilateral. În urma ciocnirilor de la
frontiera kârgâză-tadjikă din aprilie 2021, la 3 mai 2021, președintele Comisiei AFET
a Parlamentului, David McAllister, și președintele D-CAS, Fulvio Martusciello, au făcut
o declarație, salutând încetarea focului și invitând ambele părți să poarte discuții la
nivel diplomatic în loc să se angajeze în ciocniri militare. Încetarea focului nu a fost
respectată, iar în conflictul frontalier ce continuă între Kârgâzstan și Tadjikistan au fost
ucise și rănite sute de persoane și au fost strămutate mii de persoane. Conflictul s-a
intensificat și mai mult în septembrie 2022.
Parlamentul este profund îngrijorat de situația drepturilor omului din Kârgâzstan. O
anchetă privind decesul în detenție al apărătorului drepturilor omului Azimjon Askarov
în iulie 2020 a fost închisă și apoi redeschisă. Mai multor activiști străini pentru
drepturile omului și corespondenți ai mass-media străine li se interzice în continuare
accesul în Kârgâzstan. Violența domestică rămâne larg răspândită.
C. Uzbekistan
Uzbekistanul a devenit a noua țară beneficiară atunci când a aderat la regimul
UE privind dezvoltarea sustenabilă și buna guvernare (SGP+), în aprilie 2021.
Prin aderarea la acest sistem, Uzbekistanul beneficiază de avantaje economice
suplimentare ca urmare a anulării tarifelor pentru două treimi din categoriile de produse
care fac obiectul SGP+. Instrumentul reprezintă un impuls pentru exporturile țării și
pentru capacitatea acesteia de a atrage investiții străine. Se preconizează că, la rândul
său, Uzbekistanul va pune în aplicare 27 de convenții internaționale fundamentale
privind buna guvernare, drepturile omului și drepturile lucrătorilor, precum și protecția
mediului și a climei.
În recomandarea sa din martie 2019 privind noul acord cuprinzător dintre UE și
Uzbekistan, Parlamentul a solicitat să i se permită un control adecvat al procesului de
negociere.
La 6 iulie 2022, UE și Uzbekistan au parafat noul APCC, care va oferi un cadru
nou, modern și ambițios pentru intensificarea parteneriatului UE-Uzbekistan. În plus,
UE și Uzbekistan au organizat cea de a 18-a reuniune anuală a Comitetului de
cooperare. Cele două părți au analizat evoluțiile relațiilor bilaterale din ultimul an,
precum și perspectivele lor pentru anul următor. UE a adus în discuție recentele
evenimente violente din Karakalpakstan și a solicitat desfășurarea cât mai curând

posibil a unei anchete independente privind circumstanțele din jurul protestelor. UE a
subliniat importanța apărării dreptului la demonstrații pașnice.
Cea de a 18-a reuniune anuală a Comitetului de cooperare a oferit ocazia de a discuta
despre relațiile comerciale și economice, inclusiv despre aderarea Uzbekistanului la
sistemul SGP+ al UE. Discuția a vizat, de asemenea, cooperarea tehnică; sprijinul
UE pentru strategia de dezvoltare a Uzbekistanului; cooperarea în sectorul energetic,
cu accent pe sustenabilitate și pe tranziția verde; drepturile omului și libertățile
fundamentale, în special în ceea ce privește reforma constituțională și reforma codului
penal din Uzbekistan; și situația regională din Asia Centrală, inclusiv situația din
Afganistan. Cele două părți așteaptă cu interes Conferința privind conectivitatea
sustenabilă UE-Asia Centrală, care va avea loc în noiembrie 2022 la Samarkand,
Uzbekistan.
De la intrarea în funcție a președintelui uzbec Șavkat Mirziioiev în 2016, au avut
loc schimbări democratice ample și rapide, inclusiv mai multe reforme ambițioase și
schimbări interne, cum ar fi eliberarea mai multor prizonieri politici, care reflectă unele
evoluții pozitive. Bazele acestor schimbări au fost stabilite în strategia națională de
dezvoltare a Uzbekistanului pentru perioada 2017-2021.
În februarie 2021, președintele uzbec Șavkat Mirziioiev a semnat o lege care
programează alegerile prezidențiale pentru octombrie 2021. OSCE/ODIHR și-a reiterat
recomandările privind finanțarea partidelor politice, accelerarea numărării voturilor și
reducerea resurselor statului folosite pentru campaniile electorale. Au existat îngrijorări
în perioada premergătoare alegerilor din octombrie 2021 cu privire la faptul că nu va
exista o adevărată opoziție. Autoritățile uzbece au refuzat înregistrarea unui nou partid,
Haqiqat va Taraqqiyo (Truth and Progress Social Democratic Party - Partidul social-
democrat Adevăr și Progres) pe motiv că multe semnături colectate de politicianul din
opoziție Khidirnazar Allaqulov, nu erau valabile.
În mai 2021, un tribunal uzbec l-a condamnat pe bloggerul Otabek Sattorii la șase ani
de închisoare pentru infracțiunile de calomnie și extorcare. Materialele video ale lui
Sattorii au criticat adesea înalți funcționari guvernamentali din provincia sa Termez și
au scos în evidență cazuri de corupție. Grupurile de apărare a drepturilor și a ziariștilor
au calificat condamnarea drept o încercare a conducerii de a înfricoșa presa înainte
de alegeri.
Uzbekistanul a început recent cooperarea și dialogul cu talibanii. În octombrie 2021,
viceprim-ministrul Uzbekistanului s-a întâlnit cu delegații talibani în orașul de frontieră
uzbec Termez pentru a discuta aspecte comerciale și interacțiuni economice, asigurând
securitatea frontierelor și cooperarea în domeniul energiei, al transporturilor și al
mărfurilor cu destinații internaționale, precum și proiectul feroviar care leagă Termez
de orașul pakistanez Peshawar prin orașele Mazar și Kabul din Afganistan.
În decembrie 2016, Parlamentul a aprobat Protocolul privind produsele textile încheiat
între UE și Uzbekistan, în urma asumării unui angajament ferm de către această țară, în
strânsă cooperare cu OIM, vizând eradicarea muncii copiilor în timpul recoltării anuale
a bumbacului. În martie 2019, acesta a emis recomandări pentru negocierea unui APC
consolidat.
Parlamentul a fost invitat să observe alegerile din Uzbekistan pentru prima oară în
decembrie 2019, dar acestea au fost observate doar de OSCE/ODIHR. Parlamentul
a refuzat să observe alegerile pe motiv că acestea nu erau nici libere, nici corecte,

subliniind faptul că deputații în parlamentul uzbec proveneau numai din partidele pro-
regim.
Cu toate acestea, Parlamentul a acceptat invitația de a monitoriza alegerile
prezidențiale din 24 octombrie 2021, chiar dacă cei cinci candidați acceptați și
înregistrați de Comisia Electorală Centrală ar fi fost proguvernamentali, în timp ce la
doi candidați credibili din opoziție din partea Partidului Democrat Liberal și a Partidului
Social Democrat Adevăr și Progres li s-a refuzat înregistrarea.
Relațiile dintre Uzbekistan și Rusia s-au întărit sub conducerea președintelui Mirziioiev.
Cele două țări au semnat un acord privind extinderea colaborării tehnico-militare cu
angajamentul de a achiziționa în comun bunuri militare, echipamente militare, cercetare
și asistență și de a reînnoi armele depășite. Rusia este unul dintre cei mai mari parteneri
comerciali ai Uzbekistanului, iar investitorii ruși sunt deosebit de interesați de sectorul
petrolului și gazelor din Uzbekistan. Gazprom din Rusia cooperează cu producătorul
de hidrocarburi Uzbekneftegaz în ceea ce privește producția de gaze în zăcămintele
de gaze uzbece și achiziționează, de asemenea, gaze uzbece. La 15 septembrie 2022,
Uzbekistanul a găzduit reuniunea bilaterală dintre președintele chinez Xi Jinping și
președintele Rusiei, Vladimir Putin, la Samarkand.
D. Turkmenistan
Turkmenistanul rămâne o țară represivă sub conducerea autoritară a președintelui
Berdimuhamedov. Evoluțiile recente arată că dezvoltarea democratică nu a înregistrat
progrese și situația drepturilor omului nu s-a îmbunătățit. În 2021, Turkmenistanul a
introdus unele reforme constituționale, inclusiv crearea unei Camere superioare. Cu
toate acestea, rolul parlamentului turkmen este încă extrem de limitat.
Relațiile oficiale UE-Turkmenistan au început în 1997, iar cele două părți au semnat un
APC în 1998. Deși, începând din 2004, toate statele membre ale UE și Turkmenistanul
au ratificat deja APC, ratificarea de către Parlamentul European este ultima cerință
pentru finalizarea acestuia. Parlamentul a refuzat în repetate rânduri să aprobe
ratificarea APC UE-Turkmenistan, din cauza îngrijorării sale profunde cu privire la
criteriile de referință pe termen scurt pentru progresul Turkmenistanului în domeniul
drepturilor omului și al libertăților fundamentale. Prin urmare, relațiile bilaterale UE-
Turkmenistan sunt în prezent reglementate de Acordul comercial interimar din 2010.
Pe lângă cadrele regionale UE-Asia Centrală, UE și Turkmenistanul mențin dialoguri
bilaterale anuale: dialogul UE-Turkmenistan privind drepturile omului și Comitetul mixt
UE-Turkmenistan. Cea de a 20-a reuniune a Comitetului mixt a avut loc în octombrie
2021 pentru a dezvolta în continuare parteneriatul și cooperarea, în special în ceea
ce privește dezvoltarea economică, comerțul și investițiile, precum și pentru a dezvolta
proiecte comune privind mediul, agricultura, educația și protecția sănătății.
UE a reafirmat că statul de drept și respectarea drepturilor omului sunt aspecte
esențiale ale relației UE-Turkmenistan.
Cel de al 13-lea dialog anual UE-Turkmenistan privind drepturile omului a avut loc la
6 iulie 2021. Discuțiile s-au axat pe îndeplinirea de către Turkmenistan a obligațiilor sale
juridice internaționale, îndeosebi în ceea ce privește respectarea drepturilor omului,
chestiunile socioeconomice și cooperarea pe platformele multilaterale. Parlamentul și-
a exprimat în mod constant preocuparea față de bilanțul negativ al Turkmenistanului
în ceea ce privește drepturile omului și, în consecință, a blocat până acum intrarea
în vigoare a APC. În martie 2019, acesta a formulat recomandări care trebuie să

fie abordate înainte de a lua în considerare aprobarea acestuia. Parlamentul nu a
fost invitat niciodată să observe alegerile în Turkmenistan. Cea de a șasea reuniune
interparlamentară UE-Turkmenistan este prevăzută să aibă loc în decembrie 2022.
Odată cu invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, țările UE încearcă
să mărească resursele de gaze ale Turkmenistanului pentru a asigura securitatea
lor energetică. Prin urmare, Turkmenistanul și UE lucrează în prezent la un
acord privind gazele naturale, deoarece Turkmenistanul dorește să își diversifice
exporturile de energie, în timp ce UE dorește să își diversifice importurile de
energie. În noiembrie 2014, Turkmenistanul a semnat un acord-cadru cu Turcia pentru
aprovizionarea cu gaze prin gazoductul transanatolian, care primește în prezent
gaz din zona Șah Deniz a Azerbaidjanului din Marea Caspică. În 2021, Trans
Caspian Resources și-au prezentat proiectul pentru interconectorul transcaspic, un
gazoduct mai mic (în comparație cu gazoductul transcaspic) din Turkmenistan până
în Azerbaidjan. Odată finalizată, aceasta va furniza între 10 și 12 de miliarde de metri
cubi de gaze naturale pe an.
E. Tadjikistan
Relațiile UE față de Tadjikistan s-au dezvoltat semnificativ de la independența țării față
de URSS în 1992. Cadrul juridic actual pentru relațiile UE-Tadjikistan este APC semnat
în octombrie 2004 și intrat în vigoare în ianuarie 2010. Parlamentul și-a dat acordul
pentru încheierea APC în 2009, însă a solicitat progrese în domeniul drepturilor omului,
al combaterii corupției, al sănătății și al educației. APC a contribuit la consolidarea
cooperării bilaterale și a sporit vizibilitatea UE în Tadjikistan, stabilind o platformă pentru
dialogul politic și vizând promovarea relațiilor comerciale și economice bilaterale.
Acesta include, de asemenea, articole privind cooperarea în materie de migrație și
combaterea spălării banilor, a drogurilor și a terorismului.
Tadjikistanul este un partener important al UE care se confruntă în prezent cu mai multe
dificultăți, cum ar fi impactul sancțiunilor internaționale și returnarea multor migranți
tadjici din Rusia ca urmare a invadării Ucrainei, situația critică a drepturilor omului și un
interes puternic de a adera la sistemul preferențial comercial SGP+. În urma preluării
puterii de către talibani în Afganistan, Tadjikistanul găzduiește mii de refugiați afgani.
Țara s-a angajat să lupte împotriva răspândirii extremismului și a radicalismului în Asia
Centrală.
La cea de a noua reuniune a Consiliului de cooperare UE-Tadjikistan, care a avut loc în
februarie 2021 în cadrul APC UE-Tadjikistan, s-au discutat modalități de îmbunătățire
a relațiilor. De atunci, au fost inițiate contacte pentru începerea negocierilor pentru
un APCC, urmând exemplul altor țări din Asia Centrală. Pe lângă discuțiile privind
impactul COVID-19, UE a încurajat Tadjikistanul să își îmbunătățească situația în ceea
ce privește libertățile fundamentale și respectarea drepturilor omului. Cel de al 12-
lea dialog privind drepturile omului a avut loc în noiembrie 2020 și au fost exprimate
preocupări cu privire la încălcările drepturilor omului.
În martie 2020 au avut loc alegeri parlamentare în Tadjikistan. Partidul Democrat
Popular aflat la putere a câștigat cu o majoritate covârșitoare. Alegerile prezidențiale au
avut loc în octombrie 2021 în contextul pandemiei de COVID-19. Conform așteptărilor,
Emomali Rahmonov (Rahmon) a câștigat cu ușurință alegerile, asigurându-și încă
șapte ani în funcția de președinte.
În iunie 2016, Parlamentul European a adoptat o rezoluție foarte critică referitoare la
situația prizonierilor de conștiință din Tadjikistan, exprimându-și profunda îngrijorare cu

privire la deteriorarea drepturilor omului, la numărul tot mai mare de detenții și arestări
ale activiștilor pentru drepturile omului, ale oponenților politici și ale membrilor familiilor
acestora, precum și la restricțiile severe impuse mass-mediei independente.
Parlamentul și-a exprimat în repetate rânduri îngrijorarea cu privire la ciocnirile de la
frontiera dintre Kârgâzstan și Tadjikistan și a salutat acordul de încetare a focului la
care s-a ajuns în aprilie 2021. Cu toate acestea, în septembrie 2022, a crescut violența
dintre polițiștii de frontieră de-a lungul mai multor locuri de la frontieră. O astfel de
escaladare este în detrimentul stabilității regionale.
F. Mongolia
Deși nu face obiectul strategiei UE privind Asia Centrală, Mongolia este clasificată de
Parlament ca fiind parte a regiunii în cadrul delegațiilor sale permanente. Mongolia
împarte multe aspecte culturale, istorice și economice cu fostele republici sovietice din
Asia Centrală. În ultimele trei decenii, Mongolia s-a distins ca „oază a democrației” cu
o creștere economică solidă, deși evoluțiile din 2019 au generat preocupări legate de
eroziunea democratică. În 2017, Parlamentul a aprobat APC UE-Mongolia.
În contextul pandemiei de COVID-19, Mongolia a organizat totuși alegeri parlamentare
normale, la care Ukhnaa Khürelsükh a fost ales președinte. Întrucât noua constituție
modificată impune ca președintele să nu fie afiliat la un partid politic, în iunie 2021,
Ukhnaa a fost înlocuit ca lider al Partidului Popular din Mongolia (MPP) de către
actualul prim-ministru al Mongoliei, Luvsannamsrai Oyun-Erdene. Politica mongolă
este dominată în prezent de întărirea partidului MPP, care deține o supermajoritate în
parlamentul Mongoliei și de controlul prezidențial.
Reuniunea anuală a Comitetului mixt UE-Mongolia a avut loc în iunie 2022 pentru a
reafirma parteneriatul bazat pe valori comune precum democrația, drepturile omului,
statul de drept și respectarea principiilor Cartei ONU. Mongolia și UE au convenit
asupra necesității de a combate schimbările climatice și de a proteja mediul, sprijinind
pe deplin punerea în aplicare a Acordului de la Paris. UE a felicitat Mongolia pentru că
se numără printre cele cinci țări prioritare cu care UE instituie în prezent un parteneriat
în domeniul forestier, deoarece Mongolia și UE împărtășesc un interes comun în
promovarea dezvoltării ecologice sustenabile, un obiectiv-cheie al programului indicativ
multianual 2021-2027. Anterior, Grupul de lucru UE-Mongolia privind cooperarea
pentru dezvoltare s-a reunit în martie 2022 pentru a discuta prioritățile în materie de
dezvoltare și investiții, precum și programul indicativ multianual 2021-2027. Reuniunea
subcomisiei UE-Mongolia privind comerțul și investițiile a avut loc în martie 2022,
identificând domeniile potențiale de cooperare, începerea negocierilor pentru un acord
privind protecția indicațiilor geografice și oportunitățile în domeniul energiei din surse
regenerabile și geologiei.
Afirmațiile Parlamentului cu privire la Mongolia au vizat în principal aspectele
economice, abordând, totodată, nevoile de dezvoltare și nevoile umanitare ale statului
legate de condițiile meteorologice extreme. O delegație a Parlamentului European a
observat alegerile prezidențiale din 2017 din Mongolia, precum și cele parlamentare din
aceeași țară, din 2016, și a luat act de faptul că în țară se dezvoltă o democrație solidă.
Cu toate acestea, Parlamentul nu a observat alegerile parlamentare din iunie 2020 din
cauza pandemiei de COVID-19 și nici alegerile prezidențiale din iunie 2021.
Cea de-a 15-a reuniune interparlamentară UE-Mongolia a avut loc în iunie 2022 la
Bruxelles.

Jorge Soutullo / Niccolò Rinaldi
10/2022

5.6.5. ȚĂRILE DIN GOLFUL PERSIC,
IRANUL, IRAKUL ȘI YEMENUL
UE a încheiat acorduri de cooperare cu Consiliul de Cooperare al Golfului (o

organizație regională formată din Bahrain, Kuweit, Oman, Qatar, Arabia Saudită și
Emiratele Arabe Unite) și cu Yemenul, precum și un acord de parteneriat și cooperare
cu Irakul. În prezent, UE nu are relații contractuale cu Iranul și la Teheran nu există o
delegație a UE. Actualele relații ale UE cu Iranul se bazează pe menținerea Planului
comun de acțiune cuprinzător (JCPOA sau Acordul cu Iranul în domeniul nuclear),
semnat la Viena în iulie 2015.
TEMEIUL JURIDIC
— Titlul V (Acțiunea externă) din Tratatul privind Uniunea Europeană;
A. Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG)
CCG a fost înființat în mai 1981. În prezent, acest grup – încă format din membrii inițiali,
și anume Bahrain, Kuweit, Oman, Qatar, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite –
constituie principala modalitate de legătură a UE cu cele șase țări. În numeroase ocazii,
UE și CCG au adoptat poziții comune cu privire la problemele din Orientul Mijlociu.
Statele din Golf cu bogate resurse de petrol se confruntă cu schimbări importante la
nivel socioeconomic și politic, deși reformele evoluează într-un ritm neuniform. Influența
revoltelor arabe asupra monarhiilor din Golf a fost atenuată prin politici preventive
(subvenții și o creștere a numărului de locuri de muncă din sectorul public) și prin
măsuri represive, în special în Bahrain și în Provincia Orientală a Arabiei Saudite. Țările
membre ale CCG au continuat să joace un rol activ în diplomația din Orientul Mijlociu,
rivalizând uneori unele cu altele. Aceasta a contribuit la actuala criză diplomatică dintre
Qatar și unele dintre țările membre ale CCG, care acuză Qatarul că sprijină grupuri
teroriste și sectare (inclusiv Frăția Musulmană), că finanțează grupări asociate cu
Iranul, că încalcă suveranitatea vecinilor săi și că încurajează opoziția politică în țările
vecine.
Deși UE speră să-și dezvolte relațiile politice în regiune, inclusiv dialoguri privind
drepturile omului, relațiile UE-CCG au fost definite în mare parte de legăturile
economice și comerciale. Volumul schimburilor comerciale dintre cele două părți a
crescut constant de-a lungul anilor, UE înregistrând un excedent comercial semnificativ.
UE și CCG au semnat un acord de cooperare în 1988. Acordul vizează consolidarea
stabilității într-o regiune importantă din punct de vedere strategic, facilitarea relațiilor
politice și economice, extinderea cooperării economice și tehnice și aprofundarea
cooperării în domeniile energiei, industriei, comerțului și serviciilor, agriculturii,
pescuitului, investițiilor, științei, tehnologiei și mediului. Acordul prevede organizarea
anuală a unor consilii și reuniuni ministeriale comune, precum și înființarea unor
comitete mixte de cooperare la nivel de înalți funcționari. Nu prevede niciun organ
parlamentar. În aprilie 2016, Comitetului mixt de cooperare UE-CCG a convenit
stabilirea unui dialog informal mai structurat privind comerțul și investițiile. Acest acord

a fost urmat în iulie 2016 de o reuniune ministerială a Consiliului comun UE-CCG. Criza
diplomatică care s-a declanșat în iunie 2017 între Qatar și alte țări din Golf a împiedicat
desfășurarea altor reuniuni.
UE și CCG au convenit asupra Programului comun de acțiune pentru perioada
2010-2013, care stabilește o foaie de parcurs pentru o cooperare mai strânsă
cu privire la aspecte precum tehnologia informației și a comunicațiilor, securitatea
nucleară, energia curată, cercetarea și dialogul economic. Cu toate acestea, reînnoirea
programului a fost amânată, în principal din cauza absenței progreselor în ceea ce
privește aspectele comerciale. Negocierile cu privire la un acord de liber schimb au
început în 1990, însă stagnează din 2008, problema taxelor la export fiind în continuare
o sursă de dezacord. De la 1 ianuarie 2007 au fost disponibilizate fonduri din cadrul
Instrumentului de parteneriat (și al predecesorului său, Instrumentul pentru cooperarea
cu țările industrializate și celelalte țări și teritorii cu venituri ridicate) pentru finanțarea
măsurilor de implementare a Acordului de cooperare UE-CCG. Statele membre ale
CCG beneficiază, de asemenea, de programul Erasmus Mundus.
Rolul Parlamentului European
Parlamentul a adoptat la 24 martie 2011[1] o rezoluție referitoare la relațiile Uniunii
Europene cu CCG, solicitând un parteneriat strategic cu CCG și statele sale membre.
Această poziție a fost reluată în Rezoluția Parlamentului din 9 iulie2015 referitoare
la problemele de securitate în regiunea Orientului Mijlociu și a Africii de Nord și
perspectivele de stabilitate politică[2].
Delegația Parlamentului European pentru relațiile cu Peninsula Arabică organizează
reuniuni interparlamentare regulate cu consiliile consultative din regiune și
supraveghează evoluția relațiilor dintre UE și CCG.
În ultimii ani Parlamentul a adoptat rezoluții în care exprimă preocupări concrete
cu privire la situația drepturilor omului în unele țări membre ale CCG, inclusiv în
Arabia Saudită[3] și Bahrain[4] și reluarea practicării pedepsei cu moartea în Kuweit
și Bahrain[5]. În urma asasinării jurnalistului Jamal Khashoggi în consulatul Arabiei
Saudite din Istanbul, Parlamentul a adoptat o rezoluție[6] prin care condamnă uciderea,
solicitând o anchetă internațională, independentă și imparțială privind dispariția și
uciderea sa extrajudiciară și care îndeamnă autoritățile saudite să îi elibereze imediat
și necondiționat pe toți apărătorii drepturilor omului.
Parlamentul a cerut de mai multe ori instituirea unui embargo la nivelul UE asupra
armelor împotriva Arabiei Saudite, având în vedere acuzațiile grave de încălcare a
legislației umanitare internaționale de către Arabia Saudită în Yemen[7].
Premiul Saharov al Parlamentului European pentru libertatea de gândire în 2015 a fost
acordat bloggerului saudit Raif Badawi.
B. Yemenul
Relațiile UE-Yemen se bazează pe Acordul de cooperare din 1997, care include
domenii precum schimburile comerciale, cooperarea pentru dezvoltare, cultura,
[1]JO C 247 E, 17.8.2012, p. 1.

[2]JO C 265, 11.8.2017, p. 98.
[3]JO C 449, 23.12.2020, p. 133; JO C 76, 9.3.2020, p. 142; Și JO C 310, 25.8.2016, p. 29.
[4]JO C 101, 16.3.2018, p. 130; JO C 35, 31.1.2018, p. 42; JO C 265, 11.8.2017, p. 151; și JO C 316,
30.8.2016, p. 178.
[5]JO C 252, 18.7.2018, p. 192.
[6]JO C 345, 16.10.2020, p. 67.
[7]JO C 363, 28.10.2020, p. 36; JO C 337, 20.9.2018, p. 63.

comunicațiile și informațiile, mediul înconjurător, managementul resurselor naturale și
dialogul politic. În martie 2015, o coaliție militară internațională condusă de Arabia
Saudită a lansat o campanie împotriva rebelilor care l-au înlăturat de la putere pe
președintele în exercițiu. UE sprijină procesul de mediere condus de ONU în vederea
găsirii unei soluții politice la acest conflict.
La 18 februarie 2019, Consiliul Uniunii Europene a adoptat concluzii cu privire la
Yemen, reafirmându-și angajamentul față de unitatea, suveranitatea, independența
și integritatea teritorială a Yemenului. UE susține „Acordul de la Stockholm” încheiat
între reprezentanții părților yemenite sub egida Organizației Națiunilor Unite în
decembrie 2018 și procesul politic condus de ONU în vederea încetării conflictului și
a stimulării îmbunătățirii situației regionale.
UE și-a intensificat asistența pentru încercarea de soluționare a situației dramatice din
această țară, în care peste 80 % din populație are nevoie de asistență umanitară. UE
a alocat suma de 554 de milioane EUR reprezentând ajutor umanitar către Yemen
începând cu 2015. Aceasta se adaugă asistenței pe termen lung de 318 milioane EUR
pe care UE a acordat-o până în prezent. Contribuția totală a UE în Yemen în toate
domeniile de sprijin a depășit un miliard EUR începând din 2015. Odată cu creșterea
îngrijorărilor în legătură cu pandemia de COVID-19 în această țara afectată de război,
UE a finanțat și măsuri de urgență menite să reducă impactul pandemiei în Yemen
însumând 70 de milioane EUR (9 septembrie 2020).
Delegația UE în Republica Yemen își desfășoară în prezent activitatea de la Amman,
Iordania.
Parlamentul a adoptat rezoluții referitoare la Yemen în 9 iulie 2015, 25 februarie
2016, 15 iunie 2017, 30 noiembrie 2017 și 4 octombrie 2018[8], exprimându-și
serioasa îngrijorare în legătură cu situația umanitară și de securitate alarmantă și
solicitând aplicarea efectivă a unui acord de încetare a focului. La 13 septembrie 2017
Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la exporturile de arme[9] în care a deplâns
faptul că tehnologia militară exportată de statele membre a fost utilizată în conflictul
din Yemen.
Delegația Parlamentului European pentru relațiile cu Peninsula Arabică este
responsabilă de relațiile cu Yemen și de monitorizarea situației din țară.
C. Irakul
UE este unul dintre principalii furnizori de asistență în Irak de la începutul războiului
din 2003. Un acord de parteneriat și cooperare (APC) a fost semnat între UE și
Irak în mai 2012. Acesta oferă un cadru pentru dialog și cooperare cu privire la
o serie de aspecte, inclusiv la aspecte politice, combaterea terorismului, comerț,
drepturile omului, sănătate, educație și mediu. În conformitate cu APC, prima reuniune
a Consiliului de cooperare dintre UE și Irak a avut loc în ianuarie 2014, iar o a doua
reuniune a avut loc la 18 octombrie 2016. Comisia s-a angajat să acorde Irakului, în
perioada 2014-2020, 75 de milioane EUR pentru cooperarea în domeniile drepturilor
omului și statului de drept, educației și energiei sustenabile.
[8]JO C 265, 11.8.2017, p. 93; JO C 35, 31.1.2018, p. 142; JO C 331, 18.9.2018, p. 146; JO C 356,
4.10.2018, p. 104 și JO C 11, 13.1.2020, p. 44.
[9]JO C 337, 20.9.2018, p. 63.

UE a adoptat o nouă strategie pentru Irak în ianuarie 2018. Strategia se concentrează
asupra acordării unui ajutor umanitar continuu din partea UE pentru poporul irakian și
asupra facilitării stabilizării zonelor eliberate de sub controlul grupării Statului Islamic,
trei milioane de irakieni strămutați fiind încă în imposibilitatea de a se întoarce acasă.
Strategia vizează, de asemenea, eforturile de reformă, reconstrucție și reconciliere pe
termen lung pe care Irakul trebuie să le facă pentru a consolida pacea și a construi o
țară unită și democratică, în care toți cetățenii să beneficieze pe deplin de drepturile pe
care le au și să se bucure de o mai mare prosperitate.
Începând din 2014, UE a acordat Irakului peste un miliard EUR, inclusiv
469 de milioane EUR sub formă de ajutor umanitar pentru irakienii strămutați și refugiații
sirieni în interiorul Irakului. În 2020 au fost alocate fonduri suplimentare pentru a ajuta
sistemul local de sănătate să facă față pandemiei de COVID-19.
În ultimii ani, Parlamentul a adoptat mai multe rezoluții referitoare la situația din Irak[10],
inclusiv la ofensiva Statului Islamic (SI), la violența de gen, la persecutarea minorităților,
la situația din nordul Irakului/Mosul, la gropile comune, la distrugerea siturilor culturale
de către SI și la exporturile de arme.
Delegația Parlamentului pentru relațiile cu Irakul organizează reuniuni
interparlamentare cu Consiliul Reprezentanților din Irak. Premiul Saharov al
Parlamentului pentru 2016 a fost decernat Nadiei Murad Basee Taha și Lamiyei Aji
Bashar, care au supraviețuit sclaviei sexuale a SI în Irak și au devenit purtătoarele de
cuvânt ale femeilor victime ale campaniei de violență sexuală a Statului Islamic. Ele
activează public în favoarea comunității yazidite din Irak, o minoritate religioasă care a
fost victimă a campaniei de genocid a militanților SI.
D. Iranul
Principala prioritate a UE în relațiile sale actuale cu Iranul este menținerea JCPOA
(Acordul cu Iranul în domeniul nuclear), semnat la Viena în iulie 2015. JCPOA
este o componentă-cheie a sistemului internațional de neproliferare nucleară. Acesta
conferă putere autorității ONU de supraveghere nucleară, Agenția Internațională
pentru Energie Atomică (AIEA), care efectuează cele mai stricte inspecții din istoria
neproliferării nucleare. AIEA își asumă întreaga responsabilitate de a monitoriza dacă
Iranul continuă să respecte obligațiile impuse de JCPOA. În schimbul angajamentelor
asumate de Iran, JCPOA reintegrează Iranul în sistemul global.
Retragerea SUA din JCPOA în 2018 și adoptarea de către acestea a unei politici de
presiune maximă au determinat Iranul să își reducă angajamentele asumate prin acord,
care stabilește un sistem cuprinzător și strict de inspecții și monitorizare de efectuat de
AIEA. UE, împreună cu E3 (Germania, Franța și Regatul Unit), Rusia și China, depun
eforturi pentru a menține JCPOA și, prin urmare, angajamentele Iranului.
În conformitate JCPOA, embargoul asupra armelor impus Iranului a expirat la
18 octombrie 2020. Deși și-a exprimat rezervele cu privire la expirarea sa, UE a respins
amenințarea SUA de a reintroduce toate sancțiunile ONU („snapback”). UE va continua
să mențină propriul embargo asupra armelor în vigoare până în 2023. Sancțiunile UE
[10]JO C 310, 25.8.2016, p. 35; JO C 224, 21.6.2016, p. 25; JO C 234, 28.6.2016, p. 25; JO C 334,
19.9.2018, p. 69; JO C 289, 9.8.2016, p. 46; JO C 35, 31.1.2018, p. 77; JO C 316, 30.8.2016, p. 113; JO
C 215, 19.6.2018, p. 194; JO C 238, 6.7.2018, p. 117; JO C 366, 27.10.2017, p. 151; JO C 346, 21.9.2016,
p. 55 și JO C 337, 20.9.2018, p. 63.

nu au legătură cu JCPOA și sunt legate de încălcări ale drepturilor omului, de activități
ostile împotriva UE și de lansarea de rachete balistice și de rachete de croazieră.
Populația iraniană nu a simțit până în prezent beneficiile economice pe care le-ar fi
putut aduce reducerea sancțiunilor în schimbul respectării JCPOA. Instrumentul UE de
facilitare a comerțului cu Iranul, INSTEX, nu a putut să compenseze impactul dur al
sancțiunilor impuse de SUA, care au fost agravate de epidemia de COVID-19, întărind
poziția adepților liniei dure.
E3 s-au reunit începând din aprilie 2021, în condițiile în care Iranul și SUA refuză să
discute direct. Negocierile JCPOA de la Viena au fost întrerupte în urma alegerii lui
Ebrahim Raisi ca președinte în iunie 2021. În iulie 2021 AIEA a avertizat că Teheranul
intenționa să utilizeze uraniu îmbogățit conținând până la 20 % U-235 în producția de
combustibil pentru reactorul de cercetare de la Teheran.
Întrucât Iranul nu este membru al Organizației Mondiale a Comerțului și nu există niciun
acord bilateral între UE și Iran, schimburile comerciale dintre cele două fac obiectul
regimului general de import al UE. UE este al doilea partener comercial al Iranului,
reprezentând 12,3 % din comerțul său total cu mărfuri în 2020. Înaintea introducerii
actualului regim de sancțiuni, UE era cel mai mare partener comercial al Iranului.
În 2020 UE a alocat Iranului ajutor umanitar în valoare de 20 de milioane EUR ca
măsură de ajutor în contextul COVID-19. În iulie 2021 UE a alocat o sumă suplimentară
de 15 milioane EUR grupurilor celor mai vulnerabile din Iran, aducând sprijinul umanitar
total acordat Iranului din 2016 până în prezent la peste 76 de milioane EUR.
La 21 februarie 2020 au avut loc alegeri legislative pentru Majlis (Consiliul
Reprezentanților). Facțiunea dură a câștigat alegerile, iar situația economică
dezastruoasă din Iran și inexistența beneficiilor de pe urma JCPOA au avut un impact
asupra alegerilor prezidențiale care au avut loc la 18 iunie 2021 și au fost câștigate de
Ebrahim Raisi, un cleric conservator și fost șef al sistemului judiciar. Cabinetul actual,
aprobat de Parlamentul iranian la sfârșitul lunii august 2021, include o serie de miniștri
vizați de sancțiuni internaționale.
UE și-a menținut angajamentul deplin față de JCPOA și joacă în continuare un rol
important în conectarea tuturor părților și în încurajarea acestora să respecte acordul.
VP/ÎR a găzduit în octombrie 2021 o reuniune pentru a discuta cu Iranul despre reluarea
negocierilor de la Viena.
În aprilie 2021, ca răspuns la poziția fermă a UE privind drepturile omului, Iranul a
anunțat suspendarea tuturor discuțiilor privind drepturile omului și a cooperării cu UE
în domeniile terorismului, drogurilor și refugiaților. În ianuarie 2022 o instanță iraniană
a condamnat-o pe apărătoarea iraniană a drepturilor omului, Narges Mohammadi, la
opt ani de închisoare și la 70 de lovituri de bici. În ianuarie 2022, în urma acestui caz,
UE a cerut Iranului să respecte dreptul internațional.
Actualele negocieri de la Viena, bazate pe revenirea SUA la JCPOA și pe revenirea
Iranului la angajamentele asumate în virtutea acordului nuclear, care se desfășoară
de mai multe luni, au încetinit din cauza tensiunilor cu Occidentul și, în special, cu
SUA, după invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022. În septembrie 2022
negocierile păreau să fi ajuns într-un impas.
Parlamentul European s-a implicat intens în relațiile cu Iranul. Delegația pentru relațiile
cu Iranul (D-IR) a fost înființată în 2004 pentru a avea un canal direct de comunicare

cu Majlis-ul. Din 2015 D-IR a jucat un rol esențial în JCPOA și în apropierea dintre
UE și Iran. Din 2005 au avut loc șapte reuniuni interparlamentare, ultima având
loc la Bruxelles în septembrie 2018. Parlamentul European a sprijinit întotdeauna
angajamentul UE de a găsi o soluție diplomatică pentru programul nuclear al Iranului.
Deși este un susținător puternic al JCPOA și al recentei relații a UE cu Iranul,
Parlamentul European monitorizează activ situația opozanților politici, a minorităților
religioase, a apărătorilor drepturilor omului, a femeilor și a comunității LGTBI din Iran.
Pe lângă aceasta, se opune ferm pedepsei capitale, torturii, proceselor arbitrare,
brutalității poliției și detenției opozanților politici.
Parlamentul European regretă profund moartea Mahsei Amini, o tânără kurdă care a
decedat în arest preventiv la 16 septembrie 2022 după ce a fost arestată pentru că
nu și-a purtat corect hijabul. În întreaga țară au avut loc revolte și proteste, soldate
cu cel puțin 50 de decese semnalate și arestarea a sute de protestatari (întreruperile
internetului iranian îngreunează confirmarea acestor cifre).
Acțiunile și rezoluțiile relevante ale Parlamentului European referitoare la Iran începând
din 2019:
— 17 februarie 2022: Rezoluția Parlamentului referitoare la pedeapsa cu moartea în
Iran, care reiterează opoziția fermă a UE față de pedeapsa cu moartea în toate
împrejurările și solicită guvernului Iranului să introducă un moratoriu imediat privind
aplicarea pedepsei cu moartea;
— 9 august 2021: nouă deputați în Parlamentul European au scris și trimis VP/ÎR
o scrisoare deschisă privind decizia UE de a participa la inaugurarea proaspăt-
alesului, la momentul respectiv, președinte iranian Ebrahim Raisi, adept al facțiunii
dure, exprimându-și îngrijorarea și regretul că Serviciul European de Acțiune
Externă a participat la inaugurare;
— 8 iulie 2021: rezoluția Parlamentului referitoare la detenția medicului suedezo-
iranian Ahmadreza Djalali, prin care a solicitat noii administrații iraniene să
oprească executarea iminentă a acestuia pentru acuzații de spionaj;
— 17 decembrie 2020: rezoluția Parlamentului referitoare la cazul laureatei Premiului
Saharov Nasrin Sotoudeh, o avocată și activistă pentru drepturile omului,
încarcerată pentru reprezentarea femeilor și activistelor din opoziție urmărite
penal pentru că și-au dat jos vălul. Parlamentul a adoptat o rezoluție similară la
13 decembrie 2018, solicitând eliberarea acesteia;
— 19 decembrie 2019: rezoluția Parlamentului referitoare la reprimarea violentă
a protestelor din Iran, după ce autoritățile au scumpit combustibilul pentru a
compensa efectele sancțiunilor impuse de SUA asupra economiei. Mai mulți
civili și membri ai serviciilor de securitate au fost uciși. Parlamentul a solicitat
autorităților să-i elibereze pe activiștii pentru drepturile omului și a condamnat
oprirea accesului la internet în Iran;
— 19 septembrie 2019: rezoluția Parlamentului referitoare la apărătorii drepturilor
femeilor și la încarcerarea cetățenilor UE cu dublă cetățenie. Parlamentul a adoptat
o rezoluție similară referitoare la încarcerarea cetățenilor cu dublă cetățenie UE-
iraniană la 31 mai 2018;
— 14 martie 2019: rezoluția Parlamentului referitoare la cazul apărătorilor drepturilor
omului, al jurnaliștilor și al prizonierilor de conștiință care au fost reținuți sau
condamnați pentru că și-au exercitat dreptul la libertatea de exprimare și de

întrunire pașnică atunci când Ministerul iranian al informațiilor și alte forțe au
reprimat grav societatea civilă.
Jorge Soutullo / Walter Masur / Roberto Bendini

10/2022

5.6.6. AFRICA
Cooperarea UE cu țările africane și cu Uniunea Africană (UA) se bazează pe două

cadre distincte: (a) acordurile de parteneriat cu statele din Africa, zona Caraibilor și
Pacific (ACP) și (b) Strategia comună Africa-UE. Acordul de parteneriat, semnat la
Cotonou (Benin) în 2000 între UE și statele ACP și care a constituit temeiul juridic al
dimensiunilor politice, economice și de dezvoltare ale parteneriatului de peste 20 de
ani, va fi înlocuit cu un acord complet nou, semnat la Samoa la 15 noiembrie 2023.
Inițial, Acordul de la Cotonou trebuia să expire la sfârșitul anului 2020, dar a fost
prelungit, ultima dată până în decembrie 2023, dat fiind că semnarea unui nou acord
de parteneriat, negociat pentru a moderniza și actualiza parteneriatul, a fost blocată
în Consiliu timp de mai mulți ani.
Strategia comună Africa-UE a fost pusă în aplicare prin foi de parcurs multianuale și
planuri de acțiune adoptate la fiecare summit Africa-UE. Cu ocazia ultimului summit
UE-UA care a avut loc în februarie 2022 la Bruxelles, liderii UE și cei africani
au convenit asupra unei viziuni comune pentru un parteneriat reînnoit bazat pe
solidaritate, securitate, pace, dezvoltare durabilă și prosperitate comună.
UE este cel mai mare donator de asistență pentru dezvoltare al Africii, care este
furnizată prin intermediul Instrumentului de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare
și cooperare internațională IVCDCI – Europa globală.
În discursul său privind starea Uniunii din septembrie 2023, președinta Comisiei,
Ursula von der Leyen, a anunțat că UE ar trebui să dezvolte un „parteneriat reciproc
avantajos axat pe chestiuni comune pentru Europa și Africa” și să lucreze la o nouă
abordare strategică cu Africa.
TEMEIUL JURIDIC
— Articolele 217 și 218 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE);
— Acordul de parteneriat de la Cotonou între statele ACP și Comunitatea Europeană
și statele membre ale acesteia (Acordul de la Cotonou) care urmează să fie înlocuit
de Acordul de parteneriat de la Samoa între Uniunea Europeană și statele membre
ale acesteia, pe de o parte, și membrii Organizației statelor din Africa, Caraibe și
Pacific (OSACP), pe de altă parte, începând din ianuarie 2024;
— Regulamentul (UE) 2021/947 de instituire a Instrumentului de vecinătate,
cooperare pentru dezvoltare și cooperare internațională – „Europa globală”.
ACORDURILE DE PARTENERIAT ACP-UE

Relațiile dintre UE și Africa Subsahariană au la bază, în special, Acordul de la Cotonou,
care stabilește temeiul relațiilor dintre UE și cele 79 de țări care formează Organizația
Statelor din OSACP.
Acordul de la Cotonou a fost semnat în 2000 și trebuia să expire în 2020, dar a
fost prelungit de mai multe ori, ultima dată până la 31 decembrie 2023. Obiectivul
principal al Acordului de la Cotonou a fost de a contribui la eradicarea sărăciei și de
a promova integrarea țărilor ACP în economia mondială. Acordul a fost structurat în
trei piloni (cooperarea politică, cooperarea pentru dezvoltare, cooperarea economică

și comercială) și a fost pus în aplicare de către instituțiile comune ACP-UE, și anume
Consiliul de miniștri, Comitetul ambasadorilor și Adunarea Parlamentară Paritară.
Negocierile privind acordul post-Cotonou dintre UE și OSACP au fost încheiate
în decembrie 2020, dar noul acord a fost semnat abia în noiembrie 2023, din
cauza unor dezacorduri interne ale UE cu privire la natura noului acord și a unor
rezerve din partea a două state membre ale UE. Noul acord de parteneriat stabilește
domenii strategice prioritare de cooperare, printre care drepturile omului, democrația și
guvernanța; pacea și securitatea; dezvoltarea umană și socială; durabilitatea mediului
înconjurător și schimbările climatice; creșterea și dezvoltarea economică durabilă
favorabilă incluziunii și migrația și mobilitatea. Noul acord, adesea numit „Acordul
post-Cotonou” subliniază, de asemenea, importanța cooperării în cadrul forumurilor
internaționale, a Agendei 2030 a ONU pentru dezvoltare durabilă și a obiectivelor de
dezvoltare durabilă.
Cooperarea este structurată în trei protocoale regionale care reflectă diferitele priorități
ale regiunilor din ACP. Protocolul UE-Africa a devenit cadrul juridic fundamental pentru
relațiile dintre Uniunea Europeană și Africa Subsahariană. Protocolul atribuie, de
asemenea, un rol mai important dialogului și cooperării cu UA. Domeniile prioritare la
nivel regional includ creșterea economică durabilă și favorabilă incluziunii; dezvoltarea
umană și socială; mediul și resursele naturale; pacea și securitatea; statul de drept,
justiția, democrația și guvernanța; drepturile omului și egalitatea între femei și bărbați
și migrația și mobilitatea.
Noul acord de parteneriat de la Samoa prevede instituții comune, în special un Consiliu
de miniștri OSACP-UE și patru adunări interparlamentare, care cuprind o Adunare
Parlamentară Paritară OSACP-UE și trei adunări parlamentare regionale (Africa-
UE, zona Caraibilor-UE și Pacific-UE) [a se vedea nota de informare a Serviciului
de Cercetare al Parlamentului European, intitulată „After Cotonou: towards a new
agreement with the African, Caribbean and Pacific States” (După Cotonou: către un
nou acord cu statele din Africa, zona Caraibilor și Pacific)]. Începând din noiembrie
2023, reuniunile constitutive ale celor patru adunări sunt planificate să aibă loc în
februarie 2024 la Luanda, Angola. Fiecare dintre cele patru adunări va organiza o
reuniune anuală ordinară, care se va desfășura prin rotație între un loc în UE și un
loc în ACP. Adunările regionale pot organiza, de asemenea, reuniuni suplimentare în
cadrul sesiunii anuale a Adunării Parlamentare Paritare OSACP-UE.
STRATEGIA COMUNĂ AFRICA-UE

Strategia comună inițială Africa-UE a fost adoptată de liderii europeni și africani cu
ocazia celui de a-l doilea summit UE-Africa (care a avut loc la Lisabona în 2007)
și a definit viziunea politică pentru parteneriatul Africa-UE. Obiectivele acesteia sunt
următoarele:
— să depășească cooperarea de tip donator-beneficiar, deschizând relațiile Africa-
UE la chestiuni de interes comun;
— să extindă cooperarea prin abordarea provocărilor globale comune, cum ar fi
migrația, schimbările climatice, pacea și securitatea și să consolideze această
cooperare în cadrul forumurilor internaționale;
— să sprijine aspirațiile Africii de a încuraja răspunsuri transregionale și continentale
la aceste provocări semnificative;

— să contribuie la dezvoltarea unui parteneriat centrat pe oameni, asigurând o mai
bună participare a cetățenilor africani și europeni.
Înaintea ultimului (al șaselea) summit UE-UA, Comisia și Serviciul European de Acțiune
Externă au publicat o comunicare intitulată „Către o strategie cuprinzătoare cu Africa”.
Aceasta propune o cooperare consolidată axată pe cinci piloni: tranziția verde și
accesul la energie; transformarea digitală; creșterea durabilă și locuri de muncă; pacea
și guvernanța și migrația și mobilitatea. În 25 martie 2021, Parlamentul a adoptat o
„rezoluție referitoare la o nouă strategie UE-Africa – un parteneriat pentru o dezvoltare
durabilă și favorabilă incluziunii”. Rezoluția Parlamentului a reluat și a întărit părți ale
strategiei propuse, cum ar fi creșterea sustenabilă și favorabilă incluziunii, solicitând,
în același timp, să se pună un accent mai mare asupra altor aspecte, ca de pildă
dezvoltarea umană, incluziunea socială, drepturile omului, emanciparea femeilor și a
tinerilor și o agricultură rezilientă. În ceea ce privește migrația, rezoluția a considerat
că succesul parteneriatului va depinde de îmbunătățirea semnificativă a oportunităților
de mobilitate și a solicitat dezvoltarea în continuarea a unor canale legale de migrație.
Cu ocazia celui de al șaselea summit UE-UA (Bruxelles, 17-18 februarie 2022), șefii de
stat din UE și UA au convenit asupra unei viziuni comune pentru un parteneriat reînnoit,
care să promoveze prioritățile și valorile noastre comune, dreptul internațional și să
protejeze interesele și bunurile noastre publice comune. Aceasta include, printre altele:
securitatea și prosperitatea cetățenilor noștri, protecția drepturilor omului pentru toți,
egalitatea de gen și emanciparea femeilor în toate sferele vieții, respectarea principiilor
democratice, buna guvernanță și statul de drept, acțiunile de conservare a climei,
a mediului și a biodiversității, creșterea economică durabilă și favorabilă incluziunii,
combaterea inegalităților, sprijinirea drepturilor copiilor și incluziunea femeilor, a tinerilor
și a persoanelor celor mai defavorizate. La summit s-a convenit asupra unui pachet
de investiții Africa-Europa în valoare de 150 de miliarde EUR, cu scopul de a promova
economii diversificate, durabile și reziliente.
COOPERAREA PENTRU DEZVOLTARE

UE și statele sale membre continuă să fie cel mai important donator de asistență oficială
pentru dezvoltare din Africa.
Ca urmare a negocierilor privind noul cadru financiar multianual al UE 2021-2027 (a
se vedea fișa informativă separată 1.4.3 „Cadrul financiar multianual”), cooperarea
pentru dezvoltare este acoperită de instrumentul financiar cuprinzător IVCDCI – Europa
globală, integrat pe deplin în bugetul Uniunii. Cea mai mare parte a asistenței pentru
dezvoltare acordate țărilor africane era furnizată anterior din Fondul european de
dezvoltare, care era separat de bugetul UE.
IVCDCI – Europa globală reunește zece instrumente și fonduri separate din cadrul
financiar multianual 2014-2020, precum și Fondul european de dezvoltare. Acesta
dispune de un buget total de 79,5 miliarde EUR (în prețurile din 2020) și este alcătuit
din trei componente principale: componenta geografică, componenta tematică și
componenta de răspuns rapid. Cea mai mare parte, rezervată componentei geografice,
se ridică la 60,4 miliarde EUR și aproape jumătate din aceasta este alocată Africii.
RELAȚIILE COMERCIALE
Acordul de la Cotonou a permis UE și țărilor ACP să negocieze acorduri de liber
schimb orientate spre dezvoltare, denumite acorduri de parteneriat economic (APE).

Schimburile comerciale dintre UE și țările africane, alături de integrarea economică
regională și continentală, sunt considerate un element fundamental pentru a promova
dezvoltarea durabilă în Africa. În plus, sistemele unilaterale permit accesul preferențial
pe piața UE pentru majoritatea țărilor subsahariene (a se vedea fișa informativă
separată 5.2.3 „Regimurile comerciale aplicabile țărilor în curs de dezvoltare”).
Principalele instrumente de promovare a schimburilor comerciale dintre UE și regiunile
africane sunt APE, care se consideră că sunt pe deplin compatibile cu normele
Organizației Mondiale a Comerțului. Cu toate acestea, negocierea acestor APE, care
a început în 2002, s-a dovedit a fi mai dificilă decât se preconizase și s-a confruntat cu
o rezistență considerabilă din partea unor guverne africane, reprezentanți ai societății
civile locale și sindicate. Prin urmare, mai multe APE, menite să acopere regiuni
africane întregi, sunt aplicate doar cu titlu provizoriu cu țări care doresc acest lucru,
cum ar fi Côte d’Ivoire, Ghana, Camerun și Kenia (pentru mai multe informații, a se
vedea nota de informare a Serviciului de Cercetare al Parlamentului European intitulată
„ EU economic partnership agreements with ACP countries” (Acordurile de parteneriat
economic ale UE cu țările ACP).

Din punct de vedere juridic, încheierea Acordului de la Samoa necesită aprobarea
Parlamentului (articolul 218 din TFUE), deși acordul poate fi aplicat parțial și provizoriu
înainte de acordarea aprobării și înainte ca statele membre să îl ratifice. Aprobarea
Parlamentului este necesară, de asemenea, pentru orice APE încheiate cu țările ACP.
În plus, Parlamentul a contribuit în mod activ la conturarea noului instrument financiar
IVCDCI – Europa globală și supraveghează execuția acestuia.
Parlamentul are mai multe delegații interparlamentare permanente pentru relațiile cu
țările și instituțiile africane. Organul principal în cadrul căruia Parlamentul European
colaborează privind aceste aspecte este Adunarea Parlamentară Paritară ACP-UE,
formată din deputați în Parlamentul European și deputați în parlamentele statelor ACP,
care joacă un rol fundamental în consolidarea relațiilor parlamentare dintre UE și
partenerii ACP în temeiul articolului 14 din Acordul de la Cotonou. Pe lângă crearea de
noi adunări parlamentare regionale, una dintre principalele solicitări ale Parlamentului
din cursul negocierilor a fost să se mențină o Adunare Parlamentară Paritară în noul
acord, prezentată drept condiție sine qua non pentru aprobarea sa.
Parlamentul a dezvoltat, de asemenea, forme de cooperare parlamentară cu UA
prin intermediul Delegației pentru relațiile cu Parlamentul Panafrican, înființată
în 2009. Summiturile parlamentare sunt organizate de regulă în paralel cu cele
interguvernamentale și adresează o declarație comună direct șefilor de stat și de
guvern la începutul fiecărui summit interguvernamental.
Uniunea are, de asemenea, relații parlamentare privilegiate cu Africa de Sud, care au
fost întărite în 2007 prin Parteneriatul strategic UE-Africa de Sud - singurul parteneriat
bilateral strategic pe care Uniunea l-a încheiat cu o țară africană. Acest lucru este
reflectat și de Delegația permanentă a Parlamentului pentru relațiile cu Africa de Sud.
Christian Meseth
10/2023

5.6.7. ASIA DE SUD
Regiunea indo-pacifică evoluează rapid și devine cea mai importantă regiune

geostrategică, dat fiind că peste 50 % din populația mondială locuiește aici. Două
treimi din comerțul mondial cu containere trece prin regiunea indo-pacifică, iar
culoarele sale maritime sunt principalele rute comerciale și de aprovizionare cu
energie. Strategia UE pentru cooperare în regiunea indo-pacifică a fost adoptată în
septembrie 2021 pentru a crește prezența Uniunii în regiune, a construi parteneriate,
a consolida ordinea internațională bazată pe norme și a face față provocărilor
globale. Uniunea își adaptează instrumentele actuale în cadrul autonomiei sale
strategice. Busola strategică a UE pentru securitate și apărare, aprobată oficial
de Consiliu în martie 2022, promovează o arhitectură de securitate regională
deschisă și bazată pe norme, care include linii securizate de comunicare maritimă,
consolidarea capacităților și o prezență navală sporită în regiunea indo-pacifică.
Uniunea Europeană construiește legături mai strânse cu țările din Asia de Sud, în
calitatea sa de actor economic puternic și de donator major de ajutor umanitar și de
asistență pentru dezvoltare. Uniunea depune eforturi pentru a promova consolidarea
instituțiilor, democrația, buna guvernanță și drepturile omului, dar are, de asemenea,
preocupări legate de securitate, cum ar fi conflictul din Cașmir și Afganistan.
Parlamentul European s-a declarat favorabil asistenței din partea Uniunii pentru a
face față crizei provocate de pandemia de COVID-19 și a impactului acesteia în
regiune, cu un sprijin specific pentru cele mai vulnerabile grupuri ale populației.
Această fișă descriptivă prezintă regiunea Asia de Sud. A se vedea, de asemenea, fișa
descriptivă privind Asia de Est (5.6.8) și cea privind Asia de Sud-Est (5.6.9).
TEMEI JURIDIC
funcționarea Uniunii Europene;
— Acordurile de parteneriat și cooperare (relațiile bilaterale).
ASOCIAȚIA ASIA DE SUD PENTRU COOPERARE REGIONALĂ

(SAARC)
Uniunea Europeană încurajează integrarea regională și sprijină Asociația Asia de Sud
pentru Cooperare Regională (SAARC). Statele membre ale SAARC sunt Afganistan,
Bangladesh, Bhutan, India, Maldive, Nepal, Pakistan și Sri Lanka. Uniunea Europeană,
China, Iran, Japonia, Coreea de Sud, Mauritius, Birmania/Myanmar și Statele Unite
ale Americii au statut de observator. Din cauza dezacordurilor interne, în special dintre
India și Pakistan, activitatea SAARC a stagnat.
Cooperarea pentru dezvoltare dintre Uniunea Europeană și țările din Asia de Sud
vizează asistența tehnică și financiară, precum și cooperarea economică. Printre
priorități se numără stabilitatea regională, reducerea sărăciei, drepturile omului,
dezvoltarea durabilă, buna guvernanță și drepturile lucrătorilor. Cooperarea UE-

SAARC urmărește să promoveze armonizarea standardelor și facilitarea comerțului,
precum și să sensibilizeze cu privire la beneficiile cooperării regionale.
INDIA
Parteneriatul strategic UE-India, stabilit în 2004, promovează dialogul politic și
cooperarea, dezvoltarea relațiilor economice, comerțul și investițiile, precum și
accentuarea schimburilor interpersonale. Consiliul Uniunii a adoptat la 10 decembrie
2018 concluzii vizând o cooperare mai aprofundată și mai amplă cu India prin
promovarea păcii și securității în următorii ani.
Uniunea este al treilea partener comercial al Indiei ca importanță, comerțul cu mărfuri
ridicându-se la o valoare de 88 miliarde EUR în 2021, (10,8 % din totalul schimburilor
comerciale ale Indiei) cu o balanță comercială de aproximativ 4,3 miliarde EUR în
favoarea Indiei. Uniunea este primul investitor străin în India, fluxurile de investiții
străine în această țară crescând de la 8 % la 18 % în ultimul deceniu. Stocurile
de investiții străine directe ale Uniunii în India s-au ridicat la 80 miliarde EUR
în 2021. Aproximativ 6 000 de întreprinderi europene sunt prezente în India, oferind
1,7 milioane de locuri de muncă în mod direct și 5 milioane de locuri de muncă în
mod indirect într-o gamă largă de sectoare. India beneficiază în prezent de tarife
preferențiale unilaterale în temeiul sistemului generalizat de preferințe al Uniunii (SGP)
care corelează preferințele comerciale unilaterale cu respectarea drepturilor omului și
a drepturilor lucrătorilor.
În ultimii ani, India a devenit din ce în ce mai activă pe scena internațională. Aceasta are
un interes din ce în ce mai mare să își îmbunătățească relația comercială cu Uniunea,
care, în prezent, respectă în principal normele Organizației Mondiale a Comerțului.
Pentru Uniune, este important din punct de vedere strategic să îmbunătățească relațiile
comerciale și de investiții bilaterale India-UE și să consolideze legăturile economice
și geopolitice într-un context în care regiunea indo-pacifică devine tot mai importantă.
Domeniile pertinente în prezent pentru relațiile comerciale dintre Uniune și India
sunt agricultura, serviciile, comerțul digital, protecția brevetelor, mediul și drepturile
lucrătorilor.
Cea de a 16-a reuniune la nivel înalt UE-India a avut loc în mai 2021. Principalul rezultat
a fost angajamentul de a relua discuțiile privind acordul de liber schimb (ALS) blocat
anterior și de a lansa negocieri pentru un acord de protecție a investițiilor și un acord
referitor la indicațiile geografice. O primă reuniune între negociatorii-șefi a avut loc la
16 martie 2022. Ambele părți au convenit să depășească angajamentele asumate în
prezent în cadrul OMC privind comerțul cu mărfuri și servicii. Comisia a indicat, de
asemenea, că obiectivul general privind comerțul cu mărfuri ar trebui să fie realizarea
unei liberalizări mai mari de 94 % în termen de șapte ani de la intrarea în vigoare a ALS.
Parteneriatul pentru conectivitate UE-India a fost lansat, de asemenea, în mai 2021,
cu scopul de a sprijini conectivitatea rezilientă și durabilă. Aceste măsuri sunt
semnificative în contextul tensiunilor cu China. India este, de asemenea, în curs de a
își revizui legislația privind protecția datelor în urma pronunțării unei hotărâri a Curții
Supreme, pentru a o apropia de reglementările Uniunii. Uniunea și India și-au publicat
Strategia indo-pacifică cu câteva zile înainte de cea de a 16-a întâlnire la nivel înalt
UE-India, punând accentul pe o ordine internațională multilaterală bazată pe norme
în regiune, în special ca o demonstrație de forță în raport cu China. India s-a angajat

să asigure un spațiu cibernetic sigur și să consolideze securitatea maritimă pentru a
proteja culoarele maritime vitale.
În cadrul eforturilor depuse de a se alinia privind aspectele strategice, în mai 2021,
Uniunea Europeană și India au emis o declarație comună prin care își reafirmă
angajamentele comune. În septembrie 2021, Uniunea și-a anunțat strategia de
cooperare în regiunea indo-pacifică și rolul- cheie pe care India îl va juca în ea.
Această strategie vizează să promoveze punerea în aplicare a parteneriatului pentru
conectivitate, să sprijine India în stabilirea unui mediu de reglementare adecvat și să
faciliteze mobilizarea finanțării necesare pentru a îmbunătăți conectivitatea pe teren
între Europa și regiunea indo-pacifică.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și prim-ministrul Indiei, Narendra
Modi, au lansat Consiliul UE-India pentru comerț și tehnologie în cadrul reuniunii lor
din aprilie 2022. Acesta este un mecanism de coordonare strategică menit să faciliteze
cooperarea în domeniul comerțului, al tehnologiei de încredere și al securității.
O delegație a Comisiei pentru comerț internațional a Parlamentului s-a deplasat în India
în aprilie 2022 pentru a face bilanțul negocierilor privind ALS.
În iunie 2022, Parlamentul European a adoptat o rezoluție referitoare la UE și
provocările la adresa securității din regiunea indo-pacifică, salutând angajamentele de
intensificare a cooperării dintre Uniune și India în materie de securitate și apărare și
subliniind faptul că India este un partener-cheie pentru securitatea maritimă în regiunea
indo-pacifică. În aceeași rezoluție, Parlamentul și-a exprimat regretul cu privire la faptul
că India nu a condamnat în mod deschis Rusia pentru invadarea Ucrainei.
În iulie 2022, Parlamentul European a adoptat o rezoluție referitoare la viitoarea
cooperare comercială și în materie de investiții UE-India, salutând angajamentul de a
depune eforturi în vederea încheierii unui acord comercial UE-India ambițios, bazat pe
valori, echilibrat, cuprinzător și reciproc avantajos.
Cooperarea India-UE în domeniul științei, tehnologiei și inovării este, de asemenea,
consolidată în cadrul programului Orizont Europa (2021-2027). Actuala politică indiană
în domeniul educației vizează dezvoltarea mai multor parteneriate internaționale cu
universitățile europene pentru a colabora la programele Orizont.
Uniunea și-a exprimat solidaritatea cu India în confruntarea cu criza sanitară provocată
de pandemia de COVID-19 și a deblocat 100 de miliarde EUR, precum și medicamente
și echipamente medicale esențiale în cadrul mecanismului său de protecție civilă.
Peste 900 de milioane de persoane au avut drept de vot la alegerile generale din India,
desfășurate în șapte etape, în mai 2019. Partidul naționalist hindus Bharatiya Janata
(BJP) a lui Narendra Modi a câștigat 303 dintre cele 545 de locuri din Lok Sabha,
acesta fiind cel mai bun rezultat din istoria sa, învingând Partidul Congresului Indian
și aliații săi. În iulie 2022, Droupadi Murmu, candidat BJP, a fost ales președinte al
Indiei prin alegeri indirecte. Următoarele alegeri generale sunt programate să aibă loc
în 2024. Popularitatea BJP s-a extins dincolo de nucleul de sprijin tradițional din nordul
Indiei, câștigând susținători în statele din nord-est și obținând voturi în Bengalul de
Vest. Voturile câștigate de BJP au fost mai puțin spectaculoase în teritoriile din sud,
unde a fost întotdeauna mai puțin susținut. În Uttar Pradesh, guvernul condus de BJP
a fost reales cu o majoritate redusă.
India pune în practică reforme politice și economice axate pe modernizarea
administrației, buna guvernanță, combaterea corupției cu ajutorul programelor de

demonetizare și de transparență, soluționarea problemelor sociale, dezvoltarea
economiei prin inițiativele „Make in India” și „Invest India” și impunerea unei taxe
naționale pe bunuri și pe servicii.
Ca și vecinii săi, Pakistan și China, India este o putere nucleară și se confruntă
cu probleme de securitate, terorism și conflicte armate frontaliere, în special cu
Pakistanul, în statul autonom Jammu și Cașmir și, într-o măsura mai mică, cu China.
În august 2019, guvernul Indiei a revocat statutul special al regiunii Jammu și Cașmir.
Această decizie a dus la proteste violente și a periclitat stabilitatea politică în regiune.
Sistemul de caste din India este una dintre cele mai vechi forme de organizare
a claselor sociale din lume; acesta ridică semne de întrebare în ceea ce privește
discriminarea continuă pe criterii de castă. India este, de asemenea, un mozaic etnic
și lingvistic care se confruntă cu tensiuni în mai multe state și unde se semnalează
încălcări ale drepturilor omului și ale drepturilor femeilor și copiilor.
Chestiunile legate de drepturile omului în India continuă să fie un motiv de îngrijorare.
La 29 aprilie 2021, Parlamentul European a adoptat o recomandare privind relațiile
dintre Uniune și India, care făcea referire la dreptul la libertatea de întrunire în contextul
protestelor vehemente ale fermierilor în curs de la sfârșitul anului 2020.
Potrivit Organizației Internaționale a Muncii (OIM), munca copiilor este larg răspândită
în India, în ciuda faptului că prim-ministrul Modi a aprobat o serie de măsuri care interzic
copiilor cu vârsta sub 14 ani să îndeplinească sarcini periculoase, cu sancțiuni aspre
pentru angajatorii care încalcă legea. În 2020, numărul estimat al copiilor care muncesc
în India este de 33 milioane, iar 56 % dintre adolescenții care lucrează nu mai merg
la școală.
În 2020, provincia Uttar Pradesh din nordul Indiei a adoptat o lege anti-convertire
împotriva convertirilor religioase forțate și frauduloase, pasibile de pedeapsa cu
închisoarea. Criticii au denunțat-o ca fiind rezultatul unei conspirații a grupurilor hinduse
radicale vizând reprimarea minorităților religioase. Au avut loc deja arestări în temeiul
acestei legi.
PAKISTAN
Relațiile dintre UE și Pakistan datează din 1962 și se bazează pe Acordul de cooperare
din 2004. Uniunea Europeană, în calitate de donator major de ajutor și asistență pentru
dezvoltare, sprijină promovarea democrației și consolidarea instituțiilor în Pakistan.
Pakistanul este un beneficiar major al preferințelor comerciale unilaterale acordate de
Uniune în cadrul sistemului SGP+, reintrodus în 2014. În cadrul acestui proces, Comisia
pentru comerț internațional a Parlamentului monitorizează respectarea cerințelor SGP
+. Statutul SGP+ al Pakistanului ar putea fi revizuit, deoarece acesta implică obligații
precum garantarea drepturilor omului și a libertății religioase.
Uniunea este al doilea partener comercial al Pakistanului ca importanță după China,
reprezentând 14,3 % din totalul schimburilor comerciale ale Pakistanului în 2020 și
28 % din totalul exporturilor Pakistanului. În 2020, Pakistanul a fost cel de al 42-lea
partener comercial al UE în comerțul cu mărfuri, reprezentând 0,3 % din comerțul UE.
În 2020, comerțul bilateral cu mărfuri între parteneri s-a ridicat la 9,3 miliarde EUR.
Pakistanul a înregistrat un excedent comercial în cuantum de 1,7 miliarde EUR cu
Uniunea.

Uniunea Europeană este un donator important de asistență pentru dezvoltare și de
ajutor umanitar către Pakistan. Finanțarea în cadrul Instrumentului de cooperare pentru
dezvoltare în perioada 2014-2020 s-a ridicat la 653 de milioane EUR. Pakistanul a
fost puternic afectat de pandemia de COVID-19, iar UE a acordat 150 milioane EUR
pentru a-l ajuta să facă față urgenței sanitare. 265 de milioane EUR au fost alocate
Pakistanului în cadrul programului indicativ multianual 2021-2027, cuprinzând trei
domenii prioritare: creșterea verde favorabilă incluziunii, capitalul uman și guvernanța/
statul de drept. Deși contribuția este mai mică decât în perioada precedentă, aceasta
rămâne semnificativă. Finanțarea va fi probabil acordată sub formă de sprijin bugetar.
Uniunea a recunoscut provocările cu care se confruntă Pakistanul, având în vedere
că acesta găzduiește peste trei milioane de refugiați, și este pregătită să analizeze
posibilitatea de a acorda un sprijin suplimentar, inclusiv pentru repatrierea voluntară a
refugiaților în Afganistan.
Cea de a 16-a reuniune a Comisiei mixte UE-Pakistan, a avut loc la 16 iunie
2021. Părțile au discutat despre punerea în aplicare deplină și eficace a Planului
de cooperare strategică UE-Pakistan din 2019, despre impactul socioeconomic al
pandemiei de COVID-19 și despre eforturile Pakistanului de a realiza o redresare
economică sustenabilă. De asemenea, a avut loc un schimb de opinii cu privire la
schimbările climatice, conectivitate și digitalizare, precum și la cooperarea în domeniul
educației, culturii, științei și tehnologiei. Uniunea a apreciat faptul că Pakistanul a
găzduit milioane de refugiați afgani în ultimele două decenii. Uniunea a asigurat
Pakistanul de cooperarea sa și de eforturile sale continue pentru a găsi o soluție
durabilă, inclusiv sprijinind și promovând returnarea în condiții de siguranță și demnitate
a refugiaților afgani în țara lor de origine.
În rezoluția sa din 27 aprilie 2021, Parlamentul a invitat Comisia să reevalueze
eligibilitatea Pakistanului pentru programul SGP+, având în vedere deteriorarea
situației drepturilor omului. Parlamentul monitorizează măsurile luate de Comisie și
de Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) în scopul de a exercita presiuni
asupra guvernului prim-ministrului Shehbaz Sharif pentru a soluționa problemele legate
de drepturile omului, cum ar fi legile privind blasfemia, care prevăd pedepse aspre,
inclusiv pedeapsa cu moartea. Autoritățile pakistaneze au întreprins reforme pentru a
îmbunătăți buna guvernanță și libertățile și au prezentat propuneri pentru a consolida
sistemul penal al țării, instanțele militare din Pakistan nemaifiind competente să judece
civilii din martie 2019.
Cea de a 13-a reuniune interparlamentară (RIP) UE-Pakistan a avut loc în martie 2022.
Discuțiile s-au axat pe evoluțiile politice din Pakistan, agresiunea Rusiei împotriva
Ucrainei, comerțul, SGP+ și drepturile omului. Reuniunea interparlamentară a
considerat că este esențial ca parlamentarii ambelor părți să evalueze progresele
înregistrate și să ofere control parlamentar și orientări în relațiile bilaterale.
În iunie 2022, misiunea de monitorizare a UE a evaluat punerea în aplicare efectivă a
27 de convenții internaționale, o cerință obligatorie pentru menținerea statutului SGP
+, care a fost foarte benefic pentru Pakistan. Întreprinderile au crescut exporturile către
piața Uniunii cu 65 % de la aderarea țării la SGP+ în 2014. Piața unică europeană, cu
peste 440 de milioane de consumatori, este cea mai importantă piață pentru Pakistan.
Constatările misiunii vor face parte din următorul raport SGP, care urmează să fie
prezentat Parlamentului și Consiliului la sfârșitul anului 2022.

Rolul jucat de Pakistan în procesul de pace afgan a fost esențial pentru a contribui
la încheierea acordului din februarie 2020 dintre SUA și talibani, în temeiul căruia
Washingtonul a acceptat să retragă toate trupele SUA și ale NATO din Afganistan.
Rolul geostrategic al Pakistanului în regiunea indo-pacifică urmează să crească, în
special după preluarea puterii de către talibani în Afganistan, în august 2021. Un
Pakistan stabil, democratic și prosper este esențial pentru Uniune și, în calitate de
interlocutor de prim plan al talibanilor și de principală destinație pentru refugiații
afgani, țara apare într-o nouă lumină la nivel internațional. Politica pakistaneză se
confruntă cu tulburări constante. Armata continuă să se implice în politica internă și
în cea externă, cu un mandat larg pentru chestiuni de securitate și de combatere
a terorismului. În aprilie 2022 a fost format un nou guvern, în urma unui vot de
neîncredere din martie 2022, care a dus la înlăturarea prim-ministrului Imran Khan.
Liderul Ligii musulmane pakistaneze (Nawaz) – PML-N, Shahbaz Sharif, fratele fostului
prim-ministru cu cel mai lung mandat, Nawaz Sharif, a fost ales ca nou prim-ministru.
Următoarele alegeri generale urmează să aibă loc în prima jumătate a anului 2023.
Înalta Curte din Islamabad l-a pus sub acuzare pe prim-ministrul aflat la sfârșit
de mandat, Imran Khan, în septembrie 2022, pentru acuzații de corupție, după ce
judecătorii i-au respins explicațiile. Khan trebuie să se înfățișeze și înaintea Curții
independente de combatere a terorismului, întrucât acuzațiile împotriva sa sunt legate
de ceea ce poliția a calificat drept o amenințare la adresa șefului poliției din Islamabad
și a unei judecătoare. Khan este acuzat și de rebeliune pentru că ar fi incitat la revoltă
în armată. De când a fost îndepărtat de la putere, Khan a fost foarte critic la adresa
guvernului și a armatei țării și continuă să beneficieze de sprijinul multor alegători
pakistanezi.
AFGANISTAN
Acordul de cooperare pentru parteneriat și dezvoltare dintre Uniune și Afganistan
a fost semnat la 18 februarie 2017 și a fost aprobat de Parlamentul European la
13 martie 2019. Relațiile cu Uniunea au fost adaptate la situația de război și la cea de
după război. Datorită contribuției substanțiale a Parlamentului European, Afganistanul
participa, parțial și treptat, la Strategia UE pentru Asia Centrală. Afganistanul este
principalul beneficiar al finanțării pentru dezvoltare din partea Uniunii din Asia și
beneficiază, de asemenea, de cel mai favorabil regim comercial al său, și anume
de mecanismul „Totul în afară de arme” (EBA). Uniunea Europeană a alocat
1,4 miliarde EUR pentru Afganistan în perioada 2014-2020. În cadrul Conferinței
privind Afganistanul „Pace, prosperitate și autonomie”, care a avut loc la Geneva în
noiembrie 2020, Uniunea s-a angajat să acorde 1,2 miliarde EUR pentru asistență pe
termen lung și de urgență pentru perioada 2021-2025.
Cu ocazia ultimelor alegeri prezidențiale care au avut loc la 28 septembrie 2019, Ashraf
Ghani a obținut majoritatea voturilor (50,64 %), învingându-l pe Abdullah Abdullah
(39,52 %). La 29 februarie 2020, SUA și talibanii au semnat la Doha declarația comună
pentru pace dintre Afganistan și SUA, un acord bilateral de pace la care guvernul
afgan nu a participat. SUA și NATO s-au angajat să își retragă treptat trupele și să
elibereze prizonierii. SUA s-a angajat, de asemenea, să inițieze un dialog diplomatic
cu alți membri ai Consiliului de Securitate al ONU și cu Afganistanul pentru a elimina
talibanii de pe lista de sancțiuni a ONU.

Negocierile de pace dintre guvernul afgan și talibani, vizând stabilirea condițiilor pentru
o încetare globală a focului și un acord politic, au început la Doha în septembrie 2020.
Mai multe conferințe de pace au avut loc la Doha, Moscova și Istanbul în 2021, dar
fără rezultate pozitive. Discuțiile au ajuns într-un impas, iar situația a fost agravată de
diviziunile interne din cadrul guvernului, de impactul pandemiei de COVID-19 și de
deteriorarea situației umanitare.
Începând din mai 2021, talibanii au preluat rapid controlul asupra unui număr din ce în
ce mai mare de teritorii. Rezistența neglijabilă din partea forțelor de securitate afgane
a permis talibanilor să dobândească controlul asupra țării în mai puțin de patru luni.
La 15 august 2021, la câteva ore după ce președintele Ghani a fugit din țară în exil
în Dubai, talibanii au revendicat victoria asupra orașului Kabul. La 7 septembrie 2021,
talibanii au anunțat crearea unui guvern interimar taliban format exclusiv din bărbați,
deși promiseseră că noul guvern va fi favorabil incluziunii. De atunci, talibanii au comis
în mod continuu încălcări grave ale drepturilor omului, în special împotriva femeilor,
fetelor și minorităților.
La 30 august 2021, SUA și NATO și-au încheiat retragerea din Afganistan mai devreme
decât se preconizase în temeiul principiului „intrăm împreună, ieșim împreună”,
marcând sfârșitul războiului din Afganistan din perioada 2001-2021, dar lăsând țara
într-un haos umanitar. Retragerea trupelor SUA și NATO au accentuat preocupările
Afganistanului în materie de securitate.
Legăturile talibanilor cu Al-Qaida și așa numitul Stat Islamic sunt ambigue, iar țara
este divizată între comunitățile urbane și cele rurale. Populația tânără urbană din
Afganistan ar prefera să continue să trăiască în societatea relativ deschisă cu care
este familiarizată, iar minoritățile etnice a tadjicilor, uzbecilor și hazara nu doresc să
fie guvernați de talibani.
În urma preluării puterii de către talibani, Uniunea, profund îngrijorată de represaliile
împotriva personalului de securitate afgan și a persoanelor care lucrează pentru
ambasadele UE, a înființat o celulă de criză specială formată din peste 100 de membri.
În august 2021, celula a oferit sprijin pentru evacuarea a peste 17 500 de persoane
din Kabul, printre care 4 100 de cetățeni ai Uniunii și 13 400 de resortisanți afgani.
Delegația Uniunii a fost în măsură să își evacueze întregul personal.
Afganistanul este una din țările care depind cel mai mult de ajutor și se confruntă în
prezent cu o catastrofă umanitară, jumătate din populația sa fiind privată de nevoile de
bază, cum ar fi alimentele, apa și medicamentele. Cu peste trei milioane de persoane
strămutate intern și peste două milioane de refugiați și solicitanți de azil în Pakistan
și Iran, situația umanitară a țării s-a înrăutățit. Conferința ONU privind Afganistanul,
care a avut loc la Geneva la 13 septembrie 2021, s-a angajat să ofere 1,2 milioane
USD, din care 677 milioane USD din partea Uniunii și a statelor sale membre. La
summitul G20 din 12 octombrie 2021, președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a
anunțat un pachet de sprijin pentru Afganistan în valoare de 1 miliard EUR. Situația
continuă să fie dramatică și a fost agravată de recentele cutremure și inundații din
2022, în urma cărora Comisia Europeană a alocat 1 milion EUR sub formă de finanțare
umanitară pentru a răspunde celor mai urgente nevoi. Uniunea colaborează cu talibanii
în chestiuni practice, cum ar fi evacuările și operațiunile umanitare, coordonându-și
contactele prin intermediul unei delegații la Kabul, gestionată de SEAE.
Uniunea Europeană este profund îngrijorată de restabilirea unui emirat islamic cu un
sistem juridic radical bazat pe șaria. Aceasta ridică întrebări serioase cu privire la

angajamentul viitor al Uniunii față de Afganistan, care depinde de modul în care pot fi
menținute realizările din ultimii 20 ani. Trebuie să se acorde o atenție deosebită creșterii
potențiale a terorismului internațional și a migrației, precum și intensificării traficului de
droguri.
La 3 septembrie 2021, miniștrii europeni ai afacerilor externe au convenit că Uniunea nu
va recunoaște talibanii, dar că va întreține un dialog cu ei. Amploarea acestui dialog va
depinde de comportamentul noului guvern afgan, de angajamentul ca Afganistanul să
nu servească drept bază pentru terorism, de respectarea drepturilor omului, în special
a drepturilor femeilor, a statului de drept și a libertății mass-mediei. Dialogul va depinde,
de asemenea, de crearea unui guvern de tranziție favorabil incluziunii, de accesul
liber al lucrătorilor din domeniul ajutorului umanitar și de angajamentul talibanilor de a
permite cetățenilor străini și afganilor să părăsească țara.
De la preluarea puterii de către talibani, au fost impuse din nou o serie de restricții
femeilor din Afganistan, la sfârșitul anului 2021 și în 2022. Au fost puse în aplicare
reglementări privind îmbrăcămintea și au fost introduse legi care interzic accesul
femeilor în spațiile publice fără un tutore de sex masculin. Deși unele universități publice
s-au redeschis atât pentru bărbați, cât și pentru femei în februarie 2022, iar școlile au
fost redeschise pentru un nou an universitar în martie 2022, talibanii au revenit asupra
promisiunii anterioare de a permite fetelor să frecventeze liceul. Se estimează că acest
lucru a afectat 1,1 milioane de elevi. Potrivit Băncii Mondiale, rata de participare a
femeilor pe piața forței de muncă a crescut de la 15 % la 22 % în ultimul deceniu. Totuși
aceasta a scăzut de la preluarea puterii de către talibani, aceștia impunând mai multe
restricții deplasărilor femeilor în afara domiciliului.
Parlamentul a încurajat purtarea de negocieri favorabile incluziunii între părțile afgane
ca o condiție prealabilă pentru încetarea a patru decenii de moarte și distrugere
și insistă asupra implicării tuturor facțiunilor politice și a societății civile. Începând
cu toamna anului 2020, Parlamentul a condamnat în repetate rânduri izbucnirea
violenței și, într-o rezoluție din iunie 2021 referitoare la situația din Afganistan, și-a
exprimat îngrijorarea cu privire la consecințele retragerii trupelor și a solicitat să se
adopte o strategie cuprinzătoare pentru viitoarea cooperare a Uniunii cu Afganistanul.
În iulie 2021, cu o lună înainte de preluarea puterii de către talibani, Delegația
Parlamentului European pentru relațiile cu Afganistanul (D-AF) a organizat cea de a
6-a reuniune interparlamentară UE-Afganistan cu reprezentanți ai Adunării Naționale
a Afganistanului. Reuniunea a inclus două mese rotunde – una privind procesul de
pace și situația din Afganistan după retragerea trupelor străine, iar cealaltă privind rolul
femeilor în procesul de pace și viitoarea cooperare cu Uniunea.
În septembrie 2021, Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la situația din
Afganistan, în care a deplâns preluarea violentă a puterii de către talibani. Parlamentul
și-a exprimat profunda îngrijorare cu privire la viitor și a aprobat decizia Uniunii de a nu
recunoaște guvernul taliban. Uniunea Europeană a recunoscut, de asemenea, că vor
fi necesare contacte operaționale cu guvernul taliban în scopuri logistice, operaționale
și umanitare și a solicitat să se faciliteze în continuare evacuarea cetățenilor Uniunii și
a afganilor aflați în pericol, iar ajutorul umanitar să crească și mai mult. Parlamentul, în
special Delegația sa pentru relațiile cu Afganistanul, și-a exprimat îngrijorarea cu privire
la criza umanitară, economică și a refugiaților, care necesită coridoare umanitare și
o abordare strategică pentru întreaga regiune, inclusiv pentru Pakistan, Iran și Asia
Centrală.

Parlamentul a organizat o serie de evenimente în cadrul conferinței la nivel înalt „Zilele
femeilor afgane” din februarie 2022. La 10 martie 2022, a fost lansat Forumul liderelor
afgane prin intermediul unei reuniuni virtuale la care s-au alăturat aproape 50 de lidere
afgane din Afganistan și din alte părți ale lumii.
Uniunea a emis numeroase declarații în favoarea drepturilor femeilor, cum ar fi cea a
Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și
politica de securitate, Josep Borrell, în martie 2022, solicitând redeschiderea imediată
a școlilor secundare pentru fete. Acest apel a fost reiterat în declarația miniștrilor de
externe ai G7. În aprilie 2022, Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la situația
drepturilor femeilor afgane. El a condamnat decizia talibanilor de a prelungi interdicția
de școlarizare a fetelor începând cu al șaptelea an și și-a exprimat regretul cu privire la
dorința lor persistentă de a elimina femeile din viața publică și de a le nega drepturile
lor fundamentale, inclusiv dreptul la educație, la muncă, la libertatea de circulație și la
asistență medicală.
Uniunea continuă să dialogheze cu talibanii, astfel cum s-a subliniat în declarația SEAE
din august 2022 privind situația la un an de la preluarea puterii de către talibani, care
subliniază angajamentul Uniunii față de poporul afgan.
BANGLADESH
Relațiile UE-Bangladesh datează din 1973. Acordul de cooperare din 2001 acoperă
comerțul, dezvoltarea economică, drepturile omului, buna guvernanță și mediul. În
calitate de țară cel mai puțin dezvoltată, Bangladeshul beneficiază de regimul EBA
al Uniunii, cel mai favorabil regim comercial disponibil în temeiul SGP al Uniunii. Se
preconizează că Bangladesh va depăși statutul de țară cel mai puțin dezvoltată până
în 2026. După o perioadă de tranziție, țara ar înceta să mai aibă acces la regimul EBA.
Uniunea Europeană s-a angajat să ofere până la 690 de milioane EUR în cadrul
Programului indicativ multianual 2014-2020. A subliniat că în Bangladesh sunt
necesare reforme de politică, pentru a îmbunătăți mediul de afaceri și a atrage
mai multe schimburi comerciale și investiții. În iulie 2019, Uniunea Europeană a
lansat două programe în Bangladesh care vizează gestionarea finanțelor publice
și reformele naționale în domeniul securității sociale. În cadrul răspunsului Echipei
Europa la COVID-19, Uniunea a alocat 113 milioane EUR pentru a proteja mijloacele
de subzistență ale lucrătorilor din industriile confecțiilor și ale pielăriei orientate spre
export din Bangladesh. Programarea Uniunii pentru perioada 2021-2027 este aliniată
la cel de al 8-lea plan cincinal care acoperă perioada 2020-2025.
Bangladeshul este o democrație parlamentară, în care există o alternanță la guvernare
între două partide, Liga Awami (AL) și Partidul Naționalist din Bangladesh. AL a câștigat
alegerile din decembrie 2018. Bangladeshul se numără printre puținele țări care au
realizat obiectivele de dezvoltare ale mileniului. Cu toate acestea, drepturile lucrătorilor
și condițiile de muncă reprezintă în continuare o problemă gravă, în special în zonele
industriale din jurul Dhaka, unde se află fabrici de confecții. Epidemia de COVID-19 a
avut un impact considerabil asupra stabilității economice și politice. AL a câștigat un al
treilea mandat consecutiv, care va expira în 2023. Se preconizează că produsul intern
brut (PIB) al Bangladeshului va scădea în 2022 din cauza crizei provocate de invadarea
Ucrainei de către Rusia, a creșterii prețului produselor de bază și a inflației. Prin
urmare, țara a solicitat asistență financiară din partea Fondului Monetar Internațional
(FMI). Exporturile de confecții din Bangladesh s-au înmulțit în ultimii ani. Accidentele

și incendiile din fabrici și alte locuri de muncă sunt frecvente în Bangladesh, în ultimul
deceniu 1 310 de lucrători și-au pierdut astfel viața și 3 883 au fost răniți.
Începând din august 2017, peste 800 000 de refugiați rohingya au fugit din calea
persecuției din Myanmar/Birmania în Bangladesh. Uniunea a urmărit îndeaproape
criza refugiaților rohingya, plătind peste jumătate din cele 280 de milioane EUR
colectate după Conferința donatorilor organizată de ONU în octombrie 2017. Inițial,
Uniunea a alocat peste 150 de milioane EUR sub formă de ajutor umanitar, urmate de
41 de milioane EUR în 2018, de 35 de milioane EUR în 2019 și de 31 de milioane EUR
în 2020, în principal pentru a sprijini refugiații rohingya din Cox’s Bazar. La 23 februarie
2021, UE a anunțat alocarea unei sume suplimentare de 39 de milioane EUR sub formă
de ajutor umanitar pentru Bangladesh și Myanmar/Birmania. Fondurile sunt destinate
să răspundă nevoilor comunităților afectate de conflicte și strămutate, în special ale
populației rohingya, a cărei situație s-a înrăutățit în timpul pandemiei de COVID-19.
Având în vedere evoluțiile din Myanmar/Birmania, este puțin probabil ca refugiații
rohingya să fie dispuși să se întoarcă din proprie inițiativă. Criza populației rohingya
este o problemă internă importantă în perioada premergătoare alegerilor din 2023
din Bangladesh. Guvernul Bangladeshului depune eforturi pentru a repatria populația
rohingya, dar întoarcerea acestora este încă îngreunată de condițiile din Myanmar/
Birmania.
SRI LANKA
Relațiile dintre Uniunea Europeană și Sri Lanka datează de la încheierea Acordului
de cooperare din 1975, actualizat în 1995 printr-un acord de cooperare privind
parteneriatul și dezvoltarea. Din mai 2017, Sri Lanka poate exporta către Uniune
în temeiul SPG+, ca un stimulent pentru reformele politice și pentru respectarea
convențiilor internaționale privind drepturile omului, drepturile lucrătorilor, protecția
mediului și buna guvernanță.
Parlamentul European monitorizează îndeaproape progresele înregistrate de Sri Lanka
în respectarea efectivă a criteriilor SGP+. Perspectivele privind justiția de tranziție și
reconcilierea națională, două condiții fundamentale pentru Parlamentul European în
ceea ce privește eligibilitatea Sri Lankăi pentru a beneficia de SGP+, au fost subminate
în mod semnificativ.
În ultimul deceniu, Uniunea Europeană a acordat Sri Lanka asistență pentru dezvoltare
în valoare de 760 de milioane EUR. Uniunea Europeană este al doilea partener
comercial pentru Sri Lanka după China și a doua sa destinație pentru export, cu
schimburi comerciale bilaterale în valoare de 3 miliarde EUR în 2020 și cu o balanță
comercială de 1,2 miliarde EUR în favoarea Sri Lankăi.
Cea de-a 24-a reuniune a Comisiei mixte UE-Sri Lanka a avut loc la Bruxelles,
în februarie 2022. Sri Lanka a informat cu privire la progresele înregistrate privind
reconcilierea și instituțiile sale independente, în special privind Oficiul pentru persoane
dispărute, Oficiul pentru despăgubiri, Oficiul pentru unitate națională și reconciliere și
Comisia pentru drepturile omului din Sri Lanka. Uniunea a încurajat ferm Sri Lanka
să continue cooperarea și colaborarea cu Consiliul pentru Drepturile Omului și cu
mecanismele acestuia. Comisia mixtă a trecut în revistă concluziile Grupului de lucru
pentru cooperare comercială și economică, care a avut loc în ianuarie 2022. Sri Lanka a
apreciat contribuția valoroasă a regimului SGP+ la dezvoltarea sustenabilă a țării. Cele
două părți au analizat respectarea de către Sri Lanka a 27 de convenții internaționale

privind drepturile omului, drepturile lucrătorilor, protecția mediului și buna guvernanță
care fac obiectul regimului SGP+. Comisia mixtă a analizat, de asemenea, concluziile
Grupului de lucru pentru cooperare în scopul dezvoltării, care s-a reunit la 2 februarie
2022 pentru a discuta prioritățile Programului indicativ multianual (PIM) al Uniunii
pentru perioada 2021-2027.
Între 1983 și 2009, Sri Lanka a fost afectată de un război civil între guvernul dominat
de o majoritate singhaleză și Tigrii Eliberării din Tamil Eelam. Gotabaya Rajapaksa
a câștigat alegerile prezidențiale în noiembrie 2019 și l-a numit pe fratele său, fostul
președinte Mahinda Rajapaksa, în calitate de nou prim-ministru. Alianța de partid a
președintelui, Alianța Libertății Poporului din Sri Lanka, a obținut o victorie zdrobitoare
la alegerile parlamentare din august 2020. Mahinda Rajapaksa a fost învestit de
fratele său, Gotabaya Rajapaksa. În septembrie 2020, a fost introdus controversatul
amendament 20, care consolidează competențele executive ale președintelui și
slăbește rolul prim-ministrului și al parlamentului.
Cea mai gravă criză economică suferită vreodată de această țară a provocat
demonstrații masive în 2022. Prețurile ridicate ale materiilor prime și penuria energetică
și a bunurilor de bază au declanșat revolte fără precedent. Protestele au început în
aprilie 2022, când sute de mii de persoane au participat la manifestațiile în mare parte
pașnice care solicitau demisia președintelui Rajapaksa. În iulie 2022, mii de persoane
au luat cu asalt reședința sa oficială, iar președintele a fugit într-un avion militar mai
întâi în Maldive, iar ulterior în Singapore. Și președintele Gotabaya Rajapaksa și prim-
ministrul Mahinda Rajapaksa au demisionat.
Ranil Wickremesinghe a fost ales nou președinte la 20 iulie 2022. La 22 iulie 2022,
acesta l-a numit pe Dinesh Gunawardena în funcția de nou prim-ministru. De la
preluarea președinției de către Wickremesinghe, grupurile de apărare a drepturilor
omului au acuzat guvernul de reprimarea protestatarilor. Poliția a reținut zeci de
protestatari în ultimele săptămâni și, de atunci, majoritatea au fost eliberați pe cauțiune.
Sri Lanka a intrat în situație de insolvabilitate pentru prima dată în istoria sa și a
convenit cu FMI asupra unui nou program de sprijinire a stabilității macroeconomice
și a sustenabilității datoriei. Fostul președinte, Gotabaya Rajapaksa, s-a întors în țară.
Srilankezii acuză guvernul pentru cea mai gravă criză economică din istoria insulei.
Prăbușirea rezervelor valutare a dus la o penurie acută de alimente și combustibil. În
septembrie 2022, guvernul din Sri Lanka a ajuns la un acord preliminar cu FMI pentru un
împrumut de 2,9 miliarde USD. Împrumutul ar depinde de numeroase condiții, inclusiv
de reformele fiscale și de restructurarea datoriei de 51 miliarde USD a Sri Lankăi față de
creditorii săi. Guvernul întâmpină, de asemenea, dificultăți pentru a convinge populația
cu privire la privatizarea principalelor servicii din sectorul public, în cadrul eforturilor
sale de a crește veniturile.
NEPAL
Relațiile dintre Uniunea Europeană și Nepal datează din 1973 și se bazează pe
Acordul de cooperare din 1996. Nepalul depinde de ajutor extern pentru 25 % din
bugetul său, iar aproape un sfert din populație trăiește cu mai puțin de doi dolari
americani pe zi. Uniunea Europeană este unul dintre cei mai mari donatori de ajutor
pentru dezvoltare din Nepal, iar asistența sa pentru dezvoltare s-a triplat, ajungând la
360 de milioane EUR pentru perioada 2014-2020. Uniunea a reiterat, de asemenea,

că este important ca Nepalul să profite mai mult de preferințele comerciale acordate în
cadrul programului „Totul în afară de arme” (EBA).
Comisia mixtă UE-Nepal s-a reunit ultima dată în noiembrie 2021. Cu ocazia acestei
reuniuni Nepal și UE și-au analizat cooperarea în curs în cadrul Subcomisiei pentru
cooperare în scopul dezvoltării. Pe lângă Planul național de dezvoltare al Nepalului
pentru perioada 2019-2024, Uniunea sprijină în prezent Nepalul în cadrul noului PIM
2021-2027, care definește trei domenii prioritare de cooperare: creșterea ecologică
favorabilă incluziunii, dezvoltarea capitalului uman și buna guvernanță. Aceste domenii
prioritare sunt, de asemenea, aliniate la strategiile globale ale Uniunii, cum ar fi
Strategia pentru cooperare în regiunea indo-pacifică, Inițiativa privind redresarea la
nivel mondial și Planul de acțiune privind egalitatea de gen și emanciparea femeilor
în acțiunile externe 2021-2025 (GAP III). O sumă totală de 209 milioane EUR a fost
alocată pentru perioada 2021-2024.
În aprilie 2020, Uniunea a pregătit un pachet de sprijin în valoare de 75 de milioane EUR
pentru Nepal, menit să atenueze impactul pandemiei de COVID-19 și să stimuleze
economia și cererea de forță de muncă din Nepal, susținând astfel venitul individual
într-o țară caracterizată de inegalități considerabile între castele superioare și cele
inferioare și comunitățile marginalizate, cum ar fi Madhesi.
La 23 ianuarie 2020, Nepalul a organizat alegeri pentru Adunarea Națională. Partidul
Comunist din Nepal (PCN) aflat la putere a obținut 16 locuri, iar Partidul Rastriya
Janata (RJP-N) a câștigat două locuri. Nepalul se confruntă cu instabilitate politică
din decembrie 2020, când președintele, în urma unei recomandări din partea prim-
ministrului, a dizolvat parlamentul pentru a convoca alegeri anticipate. Curtea Supremă
a reinstituit parlamentul în februarie 2021, dar guvernul a pierdut o moțiune de
neîncredere în mai 2021. Tulburările politice au continuat și a urmat o perioadă de mare
instabilitate politică în 2022, când parlamentul a fost dizolvat și apoi reinstituit de Curtea
Supremă. Alegerile generale au fost prevăzute să aibă loc la 20 noiembrie 2022.
Prețurile ridicate ale petrolului și materiilor prime la nivel mondial în 2022 au afectat
prețurile de consum din Nepal, prezentând un risc pentru stabilitatea politică, deoarece
acest lucru ar putea duce la tulburări și proteste, inclusiv la cererea de a restaura
monarhia hindusă. Acest lucru a fost solicitat de Partidul Hindu Prajatantra, care și-
ar putea îmbunătăți perspectivele electorale la alegerile generale din noiembrie 2022.
Sistemul electoral mixt al Nepalului, care combină sistemul electoral majoritar și
reprezentarea proporțională, îngreunează obținerea unui mandat majoritar. Prin
urmare, partidele politice vor trebui probabil să formeze o coaliție cu acorduri de
împărțire a puterii, așa cum se obișnuiește în Nepal.
China și India concurează pentru a câștiga influență în această țară. Principala
dificultate este găsirea unei soluții pașnice la impasul politic prin reforma constituției,
care trebuie modificată pentru a ține seama de interesele daliților și ale minorităților
etnice, în special ale Madhesi din Terai, precum și pentru a garanta drepturile cetățenilor
nepalezi migranți în străinătate.
Guvernul nu a reușit să asigure justiția de tranziție pentru victimele încălcărilor
drepturilor omului comise în timpul războiului civil. În aprilie 2020, Curtea Supremă a
recomandat modificarea mandatului Comisiei nepaleze pentru adevăr și reconciliere,
pentru a preveni impunitatea. Comisia pentru adevăr și reconciliere, instituită printr-un
act legislativ în 2014, nu și-a îndeplinit mandatul până în prezent, astfel încât climatul
de impunitate persistă. S-a acordat amnistie pentru infracțiuni precum tortura și acte de

violență sexuală și de maltratare. În 2014, guvernul a înființat, de asemenea, Comisia
de anchetă pentru disparițiile forțate, cu scopul de a investiga disparițiile forțate ale
persoanelor în timpul conflictului armat și de a informa publicul cu privire la ceea ce s-
a întâmplat în conformitate cu acordul de pace. În februarie 2015, Curtea Supremă a
dispus modificarea legii, dar guvernul a solicitat anularea acestei hotărâri. La 26 aprilie
2020, Curtea Supremă a respins această solicitare, reafirmând astfel importanța
mecanismelor echitabile ale justiției de tranziție . Organizațiile pentru drepturile omului
au salutat hotărârea Curții Supreme a Nepalului din aprilie 2020 privind necesitatea
de a modifica legea justiției de tranziție. În iulie 2022, guvernul a prezentat un proiect
de lege de modificare a legilor existente, însă Amnesty International și Human Rights
Watch consideră că proiectul de lege propus nu este în conformitate cu hotărârea
Curții Supreme și ar continua să facă dificilă sau chiar imposibilă urmărirea penală a
infractorilor.
Delegația Parlamentului pentru relațiile cu Asia de Sud a vizitat Bhutan în
septembrie 2022 pentru a evalua relațiile dintre Nepal și UE, care este principalul
donator al cooperării. Dat fiind că Nepalul ar putea depăși statutul de țară cel mai
puțin dezvoltată până în 2026, Parlamentul a salutat ratificarea de către această țară
a majorității celor 27 de convenții de bază necesare pentru a solicita SGP+.
BHUTAN
Izolat timp de secole de lumea exterioară, Bhutanul se adaptează la globalizare și
își consolidează economia, ocrotindu-și în același timp vechile tradiții. Tranziția sa
către democrația parlamentară a fost pașnică, pe baza constituției adoptate în 2008,
care garantează separarea puterilor în cadrul unei monarhii constituționale. Uniunea
sprijină autonomia deplină a Bhutanului față de vecinii săi puternici - India și China -
și își menține convingerea că această țară ar trebui să fie în măsură să își formuleze
propria politică externă și de securitate, recunoscând preocupările actuale cu privire la
pierderea suveranității din cauza poziției geografice a țării.
Programul indicativ multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020 a alocat
asistență pentru Bhutan în valoare de 49,3 milioane EUR. Uniunea Europeană are o
prezență puternică în Bhutan, începând din 1982, și se implică în reducerea sărăciei,
promovarea democratizării și a bunei guvernanțe și sprijinirea agriculturii sustenabile
și a resurselor naturale regenerabile. Un nou „Proiect de sprijin comercial UE-Bhutan”
a fost lansat la 24 mai 2018, cu scopul de a îmbunătăți generarea de valoare adăugată,
interconexiunile de pe piețe și cadrul de reglementare privind comerțul și investițiile.
Între 2017 și 2022, aproximativ 21,5 milioane EUR au fost rezervate pentru a sprijini
agricultura sustenabilă, silvicultura și atenuarea schimbărilor climatice. În plus, ca
răspuns la nevoile apărute în timpul pandemiei de COVID-19, Uniunea a alocat o sumă
suplimentară de 4,5 milioane EUR în 2020.
Actualul PIM 2021-2027 continuă să sprijine Bhutan și este aliniat la cel de
al 12-lea plan cincinal pentru perioada 2018-2023, axându-se pe trei domenii
prioritare: schimbările climatice și creșterea ecologică pentru un Bhutan rezilient;
buna guvernanță pentru o dezvoltare socioeconomică favorabilă incluziunii și tranziția
digitală, un motor al schimbării în domeniul educației și al serviciilor publice. O sumă
totală de 31 milioane EUR a fost alocată pentru perioada inițială 2021-2024.
UE și Bhutan au organizat cea de a 10-a rundă de consultări oficiale la Bruxelles
în februarie 2022, în cadrul cărora au reexaminat cooperarea lor în curs. Bhutan

a prezentat principalele activități pe care le desfășoară pentru a asigura o ieșire
armonioasă și reușită din categoria țărilor cel mai puțin dezvoltate, care ar trebui să
aibă loc în 2023. Uniunea și Bhutan și-au exprimat satisfacția cu privire la ratificarea
acordului-cadru dintre Bhutan și Banca Europeană de Investiții (BEI) cu scopul de a
pregăti terenul pentru o finanțare preferențială din partea BEI în favoarea proiectelor
de dezvoltare din Bhutan. Uniunea și-a reiterat sprijinul pentru planurile de dezvoltare
ale Bhutanului și s-a oferit să acorde țării un acces preferențial sporit la piețele UE în
cadrul SGP+, odată ce Bhutan îndeplinește condițiile necesare. Uniunea a prezentat
Global Gateway, noul plan al UE pentru investiții majore în dezvoltarea infrastructurii
în întreaga lume, care a fost lansat în decembrie 2021 și actualizează Strategia UE
privind conectarea Europei cu Asia din 2018. Aceasta are o acoperire geografică
globală și stabilește un obiectiv de investiții de 300 miliarde EUR până în 2027. UE a
lăudat această țară din regiunea himalayană pentru acțiunile sale menite să asigure o
dezvoltare durabilă, cu emisii scăzute de dioxid de carbon și rezistentă la schimbările
climatice. De asemenea, UE a luat act de faptul că Bhutanul a luat măsuri semnificative
pentru a proteja drepturile copiilor și ale femeilor și pentru a promova egalitatea de
gen. În special, Parlamentul din Bhutan a dezincriminat homosexualitatea în decembrie
2020.
Bhutan este o democrație nouă, condusă de o familie regală, în care procesul
democratic trebuie consolidat. Izolarea și sentimentul de vulnerabilitate al Bhutanului
au contribuit la formarea unei identități naționale distinctive bazate pe protejarea
religiei, a mediului și a culturii sale. Protejarea culturii țării este percepută ca
fiind esențială. Patrimoniul cultural al Bhutanului este exprimat prin conceptul de
„fericire națională brută” (FNB), în concordanță cu cultura sa spirituală budistă.
FNB promovează valorile păcii, non-violenței, compasiunii și toleranței. Consacrat în
Constituția din 2008, FNB este o filozofie a dezvoltării care utilizează un indice pentru
a măsura nivelul de dezvoltare economică al țării, precum și nivelul de bunăstare
și fericire al populației. FNB a fost recunoscut într-o rezoluție a ONU din 2011 și
constă în mai multe domenii: bunăstarea psihologică, nivelul de trai, buna guvernanță,
sănătatea, educația, vitalitatea comunității, diversitatea culturală, utilizarea timpului,
diversitatea ecologică și reziliența. Parlamentul sprijină politica de mediu a Bhutanului,
care urmărește să protejeze biodiversitatea țării, deosebit de vulnerabilă la schimbările
climatice, și să prevină toate formele de degradare ecologică în conformitate cu
conceptul de FNB.
Delegația Parlamentului pentru relațiile cu Asia de Sud a vizitat Bhutan în
septembrie 2022 pentru a evalua dezvoltarea socioeconomică a țării, care va depăși
statutul de țară cel mai puțin dezvoltată până în decembrie 2023. Aceasta înseamnă
că Bhutan nu va mai putea beneficia de regimul „Totul în afară de arme” al Uniunii.
Bhutan are în vedere solicitarea SGP+, dar pare puțin probabil ca țara să poată semna
și ratifica la timp toate cele 27 de convenții internaționale fundamentale necesare.
MALDIVE
Deși nu există încă un acord de cooperare oficial cu Maldivele, Uniunea Europeană
oferă sprijin în materie de cooperare pentru comunitățile rurale, turism și atenuarea
schimbărilor climatice. În iulie 2018, Consiliul Afaceri Externe al Uniunii a adoptat
un cadru pentru impunerea de măsuri restrictive specifice împotriva persoanelor și
entităților responsabile de subminarea statului de drept sau de obstrucționarea găsirii
unei soluții politice incluzive în Maldive, precum și împotriva celor responsabile de

încălcări grave ale drepturilor omului. În aprilie 2021, Consiliul Uniunii a decis să
lanseze negocieri privind un acord de parteneriat și cooperare UE-Maldive, o etapă
importantă în relațiile bilaterale cu Maldive. Cea de a doua reuniune la nivel de înalți
funcționari dintre UE-Maldive a avut loc în septembrie 2021, la Bruxelles, și viza
consolidarea relațiilor dintre ele, inclusiv prin cooperarea în regiunea indo-pacifică.
Maldivele sunt vulnerabile la schimbările climatice și expuse la creșterea nivelului mării
și la eroziunea costieră, care reprezintă o amenințare gravă la adresa viabilității țării.
Parlamentul din Maldive intenționează să instituie prima sa lege privind clima, care
va stabili limite privind poluarea, și să adopte măsuri pentru a proteja și a contribui
la regenerarea mediului. Datele colectate în ultimii 20 de ani au arătat o creștere
a nivelului mării de aproape patru milimetri pe an în capitala Malé și o creștere
preconizată de aproximativ 40-50 de centimetri până în 2100. Aceasta creștere va
provoca eroziunea plajelor, inundații, o mai mare salinizare a apelor subterane și
condiții meteorologice imprevizibile, care provoacă deja inundații și secete. Având în
vedere că 80 % din populația maldiviană trăiește la mai puțin de 100 de metri de mare,
impactul fizic al acestor schimbări reprezintă o amenințare existențială.
Țara suferă, de asemenea, de pe urma ratei ridicate a șomajului în rândul tinerilor,
a violenței bandelor și a dependenței de droguri. Tulburările politice și sociale sunt
în creștere de când liderul opoziției, Mohamed Solih, l-a învins pe fostul președinte,
Abdulla Yameen Abdul Gayoom, în septembrie 2018. Alegerile parlamentare din
Maldive au avut loc în aprilie 2019. Partidul Democrat Maldivian al lui Mohamed
Solih a obținut o victorie zdrobitoare, câștigând 65 din cele 87 de locuri în Majlis. În
mai 2021, fostul președinte Mohammed Nasheed, un prieten apropiat al președintelui
Solih și președinte al parlamentului, a fost rănit grav într-un atac cu bombă. Parlamentul
a sprijinit procesul de consolidare democratică din Maldive. Președintele Ibrahim
Mohamed Solih va candida la alegerile din 2023 pe o platformă cu două facțiuni
distincte în Partidul Democrat Maldivian aflat la guvernare. Eforturile guvernului
vizează în prezent să consolideze economia, în special sectorul turismului, și să
îmbunătățească relațiile cu India în ceea ce privește infrastructura și sprijinul financiar.
În 2011, Republica Maldive a reușit să iasă din categoria țărilor cel mai puțin dezvoltate
și a atins, în 2013, statutul de țară cu venituri medii superioare. Economia țării se
bazează în principal pe turism și pescuit. Uniunea Europeană este al patrulea partener
comercial al Republicii Maldivelor ca importanță, având o pondere de aproximativ 10 %
din totalul schimburilor comerciale cu mărfuri ale acesteia în 2019.
Având în vedere că turismul reprezintă 70 % din PIB, economia Maldivelor a
fost grav afectată de pandemia de COVID-19. În aprilie 2020, UE a pus la
dispoziție 3 milioane EUR pentru a sprijini măsurile de atenuare a impactului grav al
pandemiei de COVID-19 asupra sectorului turismului. BEI a anunțat un împrumut de
20 de milioane EUR pentru sprijinirea măsurilor de redresare.
În august 2021, Uniunea Europeană a convenit să ofere un ajutor gratuit în valoare
de 2 milioane EUR pentru a ajuta țara să își dezvolte sectorul pensiunilor și cel al
croazierelor în temeiul proiectului „Sprijinul acordat de Uniunea Europeană pentru
redresarea durabilă a IMM-urilor (întreprinderi mici și mijlocii) din industria turismului
din Maldive”. Acest ajutor este acordat pentru a sprijini IMM-urile din industria turismului
din Maldive să construiască o economie rezilientă în urma provocărilor cu care s-au
confruntat din cauza pandemiei de COVID-19.

Jorge Soutullo / Stefania Gazzina / Walter Masur / Cristina Stanculescu
10/2022

5.6.8. ASIA DE EST
Regiunea indo-pacifică trece prin schimbări rapide și, întrucât aici trăiește peste 50 %
din populația lumii, ea devine o regiune geostrategică esențială. Două treimi din
comerțul mondial cu containere trece prin regiunea indo-pacifică, iar culoarele sale
maritime sunt principalele rute comerciale și de aprovizionare cu energie. Strategia
UE pentru cooperare în regiunea indo-pacifică a fost adoptată în septembrie 2021
pentru a crește participarea UE în regiune, a construi parteneriate, a consolida
ordinea internațională bazată pe norme și a aborda problemele globale. Uniunea își
adaptează instrumentele actuale pentru a-și sprijini autonomia strategică. Busola sa
strategică pentru securitate și apărare, aprobată oficial de Consiliu în martie 2022,
promovează o arhitectură de securitate regională deschisă și bazată pe norme,
inclusiv rute maritime securizate, consolidarea capacităților și o prezență navală
sporită în regiunea indo-pacifică. Asia de Est se confruntă cu probleme de securitate
în regiune, cum ar fi provocarea nucleară din Coreea de Nord, disputele maritime
legate de Marea Chinei de Sud și de Est și problema Taiwanului. UE este un actor
economic puternic în Asia de Est și depune eforturi pentru a promova comerțul
echitabil, multilateralismul, consolidarea instituțiilor, democrația, buna guvernanță și
drepturile omului.
Această fișă descrie regiunea Asia de Est. A se vedea, de asemenea, fișa tehnică
privind Asia de Sud (5.6.7) și cea privind Asia de Sud-Est (5.6.9).
TEMEI JURIDIC
funcționarea Uniunii Europene (TFUE);
— Acordurile de parteneriat și cooperare (relațiile bilaterale).
ASIA DE EST
A. China
UE și China au stabilit legături diplomatice oficiale în 1975. Relațiile au fost suspendate
în urma reprimării violente a protestelor din Piața Tiananmen de către forțele militare în
1989. UE a reluat relațiile abia în 1994, dar embargoul asupra armelor impus în 1989
rămâne în vigoare.
Sub conducerea președintelui Xi Jinping, situația politică a Chinei s-a schimbat
considerabil din 2012. În 2018, a fost adoptată o revizuire a Constituției, care a permis
lui Xi Jinping să dețină funcția pe care o ocupă, pe o perioadă nedeterminată, fără
limitarea numărului de mandate pentru posturile de secretar general al Partidului
Comunist Chinez, de șef de stat și de comandant al armatei. China a adoptat o abordare
mai agresivă și mai coercitivă în politica sa externă, bazându-se pe armata cu cei mai
mulți militari activi disponibili la nivel mondial. China a avut cele mai mari cheltuieli
militare din lume în 2021, după Statele Unite, reprezentând aproximativ 14 % din totalul
mondial, cu un buget estimat de 293 de miliarde USD. La 17 iunie 2022, China a
lansat oficial cel de-al treilea portavion, Fujian (denumit după provincia situată vizavi

de Taiwan), în cadrul unui efort continuu de construire a unor forțe armate complet
moderne care să rivalizeze cu armata SUA din 2027. Un al patrulea portavion este,
de asemenea, în construcție în China și se raportează că ar putea avea propulsie
nucleară. Forțele navale ale Chinei construiesc nave de război într-un ritm mai rapid
decât toate celelalte puteri împreună. China își extinde și își mărește prezența militară
în Marea Chinei de Sud, în Strâmtoarea Taiwan și în Strâmtoarea Malacca, care sunt
vitale pentru comerțul internațional și, în special, pentru comerțul chinez.
Interdependențele economice și geopolitice crescânde dintre cei doi parteneri se
reflectă în Agenda strategică comună de cooperare UE-China 2020, care a aprofundat
și a extins cooperarea într-o gamă largă de domenii, precum politica externă și de
securitate, dezvoltarea economică, guvernanța globală și cooperarea multilaterală în
domeniul comerțului și al investițiilor, domeniile sociale și de mediu și alte domenii,
inclusiv contactele interpersonale. Cu toate acestea, relațiile bilaterale UE-China s-au
deteriorat în 2022, în special ca urmare a poziției Chinei față de agresiunea Rusiei în
Ucraina, a contramăsurilor sale împotriva sancțiunilor UE privind drepturile omului și,
recent, ca urmare a constrângerii și agresiunii sale economice în Strâmtoarea Taiwan.
Poziția Chinei cu privire la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a creat noi tensiuni
între aliații occidentali și China. Deși China nu a aprobat războiul ca atare,
„neutralitatea” sa față de Rusia constituie un exemplu pentru alte țări asiatice. China nu
s-a alăturat sancțiunilor împotriva Rusiei, iar cooperarea militară dintre China și Rusia s-
a intensificat de la invadarea Ucrainei de către Rusia, întrucât China a decis să îl sprijine
tacit pe Putin. Deși China și Rusia nu au un acord militar oficial, au crescut vânzările
de arme și exercițiile militare comune între cele două țări. În septembrie 2022, China
a participat la exercițiile „Vostok 22” pe coasta de est a Rusiei, la care au participat
aproximativ 50 000 de soldați și 5 000 de echipamente militare.
Pentru prima dată, NATO a considerat China o provocare în conceptul său strategic
pe 10 ani, care a fost adoptat la Madrid în iunie 2022. Conceptul strategic recunoaște
amenințarea tot mai mare pe care o reprezintă China, având în vedere influența
sa economică și militară tot mai mare și creșterea agresivității militare în regiunea
indo-pacifică, inclusiv utilizarea operațiunilor hibride și cibernetice rău-intenționate,
retorica conflictuală și faptul că folosește dezinformarea pentru a submina ordinea
internațională bazată pe norme, inclusiv în domeniul spațial, cibernetic și maritim.
China a încălcat apele teritoriale și spațiul aerian taiwaneze (cu o intensificare în vara
anului 2022) și a construit terenuri artificiale și instalații militare în Marea Chinei de Sud.
UE promovează guvernanța globală și cooperarea multilaterală pentru disputa privind
Marea Chinei de Sud, fără a interveni în revendicările teritoriale, considerând libertatea
de navigație și survolarea drept o preocupare majoră. UE încurajează părțile în litigiu să
caute soluții pașnice și negociate și să respecte dreptul internațional, în conformitate cu
Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării (UNCLOS). Marea Chinei de Sud are
o importanță economică și strategică uriașă: este traversată de aproximativ o treime din
traficul maritim mondial și conține resurse piscicole și energetice mari. China revendică
aproximativ 90 % din Marea Chinei de Sud în temeiul „liniei de nouă puncte”.
China este un concurent economic al UE și chiar un rival sistemic, cu influență
politică din ce în ce mai mare, care remodelează structurile de guvernanță
internațională. Inițiativa Chinei „O centură, un drum” ajunge în toate colțurile
globului, promovând globalizarea cu caracteristici chineze, cum ar fi contractarea
netransparentă, standardele de muncă chineze și politicile în materie de datorii. China

își propune să devină lider mondial în industriile de înaltă tehnologie și tehnologiile
digitale, inclusiv inteligența artificială și tehnologia 5G. China a dezvoltat în mod
sistematic strategii de influențare prin intermediul campaniilor de dezinformare.
Reuniunea liderilor UE-China din 30 decembrie 2020 s-a axat pe încheierea
negocierilor pentru un acord cuprinzător privind investițiile (ACI). UE a adoptat un
punct de vedere critic despre procesul de negociere, dezechilibrele existente și lipsa
reciprocității în multe domenii, în special în relațiile comerciale și de investiții. ACI
trebuie ratificat de Parlament, care a refuzat până în prezent aprobarea sa din cauza
poziției Chinei față de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, a agresivității sale militare
împotriva Taiwanului și a sancțiunilor pe care le-a impus în martie 2021 împotriva a
cinci deputați în Parlamentul European și a patru entități europene, ca represalii pentru
sancțiunile Consiliului împotriva Chinei ca răspuns la arestările arbitrare pe scară largă
ale uigurilor în Xinjiang.
Cel de-al 23-lea summit UE-China a avut loc în aprilie 2020. UE și China au discutat
pe larg despre agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. UE a îndemnat China să sprijine
eforturile de a pune capăt imediat vărsării de sânge în Ucraina, ținând seama de rolul
Chinei în lume ca membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, precum și
de relațiile sale deosebit de strânse cu Rusia. Un alt punct de discuție a fost redresarea
în urma pandemiei de COVID-19, care este o prioritate comună. UE și-a confirmat
angajamentul de a colabora cu China și cu alte state membre ale Organizației Mondiale
a Sănătății pentru un nou acord privind prevenirea, pregătirea și răspunsul în caz de
pandemie. Au fost discutate și schimbările climatice și cooperarea economică. UE și-a
reafirmat angajamentul față de politica sa „O singură Chină”, exprimându-și, în același
timp, îngrijorarea cu privire la creșterea tensiunilor dintre China și Taiwan.
Cel de-al nouălea dialog economic și comercial la nivel înalt UE-China a avut loc în
iulie 2022, concentrându-se asupra problemelor economice globale, a perturbărilor
lanțurilor de aprovizionare cauzate de COVID-19 și a impactului invadării Ucrainei de
către Rusia, de exemplu asupra piețelor alimentare, energetice și financiare.
UE și China sunt parteneri comerciali importanți. În 2021, China a fost a treia destinație
a exporturilor de bunuri din UE (10,2 %) și principala sursă a importurilor de bunuri în
UE (22,4 %). Importurile UE din China au totalizat 363 de miliarde EUR în 2019 și 472
de miliarde EUR în 2021. Exporturile UE către China s-au ridicat la 198 de miliarde EUR
în 2019 și la 223 de miliarde EUR în 2021. Aceasta înseamnă aproximativ 1,3 miliarde
EUR pe zi de importuri și 600 de milioane EUR pe zi de exporturi, ceea ce face ca
schimburile comerciale dintre UE și China să se ridice la un total de 1,9 miliarde EUR
pe zi.
Parlamentul este profund preocupat de situația drepturilor omului în China și a atras
atenția asupra încălcărilor drepturilor omului în China, inclusiv asupra detențiilor
arbitrare, lagărelor de muncă și pedepsei cu moartea. Parlamentul a adoptat rezoluții
care condamnă reprimarea de către China a opoziției politice și a activiștilor pentru
democrație din Hong Kong, exprimându-și îngrijorarea despre legea privind securitatea
națională în Hong Kong și solicitând Uniunii să apere gradul ridicat de autonomie al
Hong Kong-ului.
Parlamentul și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la Xinjiang și la situația
uigurilor, condamnând munca forțată și exploatarea minorităților uigure. Parlamentul
a adoptat, de asemenea, rezoluții referitoare la Tibet, mai exact referitoare la situația
minorităților etnice și religioase.

Cele mai recente rezoluții ale Parlamentului referitoare la China au fost:
— Rezoluția din 20 mai 2021 referitoare la contrasancțiunile adoptate de China
împotriva unor entități din Uniune, deputați din Parlamentul European și
parlamentari din UE;
— Rezoluția din 16 septembrie 2021 referitoare la o nouă strategie UE-China;
— Rezoluția din 20 ianuarie 2022 referitoare la încălcări ale libertăților fundamentale
în Hong Kong;
— Rezoluția din 5 mai 2022 referitoare la relatările privind continuarea recoltării de
organe în China;
— Rezoluția din 9 iunie 2022 referitoare la situația drepturilor omului în Xinjiang,
inclusiv la dosarele poliției din Xinjiang;
— Rezoluția din 7 iulie 2022 referitoare la arestarea Cardinalului Zen și a
administratorilor Fondului de ajutor umanitar 612 în Hong Kong.
B. Taiwan
UE și-a asumat angajamentul față de politica „O singură Chină”, referindu-se la
Taiwan ca teritoriu vamal separat și nu ca stat suveran, recunoscând Taiwanul ca
entitate economică și comercială și sprijinind participarea Taiwanului la forumurile
multilaterale. UE sprijină soluționarea pașnică a conflictului dintre Taiwan și China și se
opune utilizării forței sau amenințării cu forța. UE a dezvoltat un dialog bine structurat
privind chestiunile economice și comerciale cu Taiwanul în sectoare, cum ar fi sectorul
automobilelor, cel farmaceutic, cel al produselor cosmetice și cel al dispozitivelor
medicale. În 2021, Taiwanul a fost al 12-lea partener comercial al UE, în timp ce UE a
fost al cincilea partener comercial al Taiwanului, după China, Statele Unite, Hong Kong
și Japonia. Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) a fost, de asemenea, un
partener comercial de prim rang al Taiwanului. Comerțul total cu mărfuri dintre UE și
Taiwan în 2021 s-a ridicat la aproximativ 64 de miliarde EUR, cu un deficit comercial de
7,1 miliarde EUR pentru UE. Comerțul bilateral UE-Taiwan a crescut cu 17,8 % între
2020 și 2021. Exporturile UE către Taiwan în 2021 s-au ridicat la 28,41 miliarde EUR,
în timp ce importurile UE din Taiwan s-au ridicat la 35,57 miliarde EUR.
UE și Taiwanul organizează, de asemenea, consultări anuale despre diverse aspecte
necomerciale. Cea de a treia consultare între Taiwan și UE în domeniul muncii și cea
de a patra consultare Taiwan-UE privind drepturile omului au avut loc în februarie
și, respectiv, iulie 2021. Ambele părți s-au angajat să promoveze și să protejeze
drepturile omului și principiile democratice, precum și statul de drept. O gamă largă
de subiecte sunt, de asemenea, discutate în cadrul consultărilor anuale, cum ar
fi drepturile lucrătorilor migranți, în special pentru lucrătorii casnici și în industria
pescuitului, pedeapsa cu moartea, egalitatea de gen și tratamentul echitabil pentru
persoanele LGBTQIA+. În plus, reuniunea inaugurală UE-Taiwan privind cooperarea
în materie de securitate și sănătate în muncă a avut loc în mai 2021, iar a doua în
mai 2022, în cadrul căreia ambele părți au discutat despre gestionarea riscului de
agenți cancerigeni la locul de muncă și gestionarea siguranței pentru sectorul industrial
4.0.
Taiwanul a organizat alegeri prezidențiale în ianuarie 2020. Tsai Ing-wen, liderul
Partidului Democratic Progresist, a obținut un al doilea mandat cu 57,1 % din voturi,
învingându-l pe Han Kuo yu din Kuomintang (Partidul Naționalist Chinez), care a

obținut 38,6 %. Independența față de China continentală este principalul subiect al
politicii taiwaneze, în timp ce China exercită presiuni diplomatice, economice, militare
și psihologice asupra Taiwanului.
Tensiunile dintre China și Taiwan au escaladat de când președintele taiwanez Tsai Ing-
wen a câștigat alegerile în 2016. China a întreprins acțiuni agresive, sporind frecvența
și amploarea operațiunilor de patrulare efectuate de bombardiere, avioane de luptă și
aeronave de supraveghere în jurul Taiwanului. La 31 mai 2022, Taiwanul raportase
465 de incursiuni, ceea ce reprezintă o creștere de aproape 50 % față de 2021. În
plus, în 2022, Taiwanul a raportat aproximativ cinci milioane de atacuri cibernetice pe
zi din China, îndreptate împotriva agențiilor sale guvernamentale, a întreprinderilor de
semiconductoare și a instituțiilor financiare. Parlamentul a încurajat în mod repetat
cooperarea bilaterală mai strânsă între UE și Taiwan în domenii precum comerțul,
cercetarea, cultura, educația, schimbările climatice și protecția mediului, exprimându-
și sprijinul pentru lansarea negocierilor privind un acord bilateral de investiții UE-
Taiwan. Parlamentul a adoptat o rezoluție în septembrie 2021 care solicită realizarea de
progrese în ceea ce privește un acord de investiții UE-Taiwan. Parlamentul a sprijinit,
de asemenea, participarea semnificativă a Taiwanului la organizații internaționale,
precum Organizația Mondială a Sănătății și Organizația Aviației Civile Internaționale.
De asemenea, Parlamentul a îndemnat în mod repetat China să se abțină de la acte
de provocare militară împotriva Taiwanului, subliniind că toate diferendele dintre China
și Taiwan ar trebui soluționate prin mijloace pașnice, în temeiul dreptului internațional.
Taiwanul este esențial pentru UE ca furnizor mondial în sectoare-cheie de înaltă
tehnologie, în special de semiconductori. La inițiativa Comisiei pentru afaceri externe,
Parlamentul a adoptat o recomandare specifică privind relațiile dintre UE și Taiwan în
octombrie 2021, solicitând demararea urgentă a lucrărilor pentru un acord bilateral de
investiții cu autoritățile taiwaneze în vederea întăririi legăturilor economice bilaterale.
Parlamentul sprijină includerea Taiwanului în strategia indo-pacifică a UE și încurajează
dialogul și cooperarea cu Taiwanul în toate sectoarele industriale și lanțurile de
aprovizionare, în special în industriile importante din punct de vedere strategic, cum ar
fi tehnologiile semiconductorilor (Taiwanul produce două treimi dintre semiconductorii
din lume și 90 % dintre semiconductorii de înaltă calitate).
Comisia specială privind ingerințele externe în toate procesele democratice (INGE)
a vizitat Taipeiul în perioada 3-5 noiembrie 2021, aceasta fiind prima vizită oficială a
Parlamentului în Taiwan. INGE a dorit să studieze experiențele taiwaneze în abordarea
campaniilor de ingerință și manipulare și a discutat despre sistemul inovator al
Taiwanului de combatere a campaniilor de dezinformare și a altor tipuri de atacuri
hibride.
Vizita în Taiwan a președintei Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, în
august 2022 a fost vizita celui mai înalt demnitar al SUA în Taiwan în ultimii 25 ani.
Au urmat multe alte vizite occidentale la nivel înalt. China a considerat că aceste vizite
străine în insulă reprezintă o ingerință în afacerile sale și o recunoaștere de facto a
suveranității Taiwanului. Beijing a răspuns prin desfășurarea de exerciții militare fără
precedent ca amploare în șapte zone desemnate din jurul Taiwanului, utilizând până
la 11 rachete balistice, dintre care cel puțin cinci au zburat deasupra Taiwanului și,
prin urmare, au constituit o blocadă virtuală a spațiului maritim și aerian al Taiwanului.
Cinci dintre rachetele balistice ale Chinei au aterizat în zona economică exclusivă a

Japoniei, iar exercițiile militare la scară largă au fost însoțite de atacuri cibernetice
intense împotriva Taiwanului.
Purtătorul de cuvânt al Comisiei a declarat că UE este interesată de menținerea păcii
și a statu-quo-ului în Strâmtoarea Taiwan. Tensiunile ar trebui soluționate prin dialog
și ar trebui menținute canale adecvate de comunicare pentru a reduce riscurile care
decurg din erori de calcul.
În septembrie 2022, Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la situația
din Strâmtoarea Taiwan, criticând escaladarea militară a Chinei și respingând
constrângerea economică exercitată de China. Parlamentul a salutat planul Lituaniei de
a deschide un birou de reprezentare comercială în Taipei și a invitat alte state membre
să urmeze acest exemplu și să își consolideze relațiile cu Taiwanul.
C. Hong Kong
UE acordă o importanță deosebită gradului ridicat de autonomie al Hong Kong-ului,
care trebuie menținut în conformitate cu Legea fundamentală și cu angajamentele
internaționale. Respectarea în continuare a drepturilor și libertăților fundamentale
și independența sistemului judiciar rămân esențiale pentru dezvoltarea Hong Kong-
ului. Relațiile dintre UE și Hong Kong acoperă comerțul, dezvoltarea economică,
cooperarea vamală, inovarea și tehnologia, concurența, siguranța alimentară, mediul
și educația. UE este al doilea partener comercial al Hong Kong-ului în comerțul cu
mărfuri, după China continentală. În 2021, în Hong Kong erau prezente cel puțin 1 614
companii din UE, iar multe dintre acestea utilizau Hong Kong-ul ca sediu regional.
Comerțul bilateral cu mărfuri s-a ridicat la 30,5 miliarde EUR, ceea ce reprezintă o
creștere de 2,5 % față de 2020. Exporturile UE de mărfuri către Hong Kong s-au ridicat
la 23,5 miliarde EUR, în timp ce importurile din Hong Kong s-au ridicat la 7 miliarde
EUR, ceea ce a dus la un excedent comercial de 16,5 miliarde EUR. UE a fost al
treilea partener comercial al Hong Kong-ului în comerțul cu mărfuri în 2021, după China
continentală și Taiwan.
Ca urmare a îmbunătățirii bunei guvernanțe, în martie 2019, UE a eliminat Hong Kong-
ul de pe lista de supraveghere a jurisdicțiilor fiscale necooperante. UE este profund
îngrijorată de Legea privind securitatea națională (LSN), impusă de China la 30 iunie
2020. Vicepreședintele Comisiei/Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe
și politica de securitate și-a exprimat îngrijorarea cu privire la conformitatea LSN cu
Legea fundamentală a Hong Kong-ului, cu Declarația comună chino-britanică din 1984
și cu angajamentele internaționale ale Chinei. LSN a fost utilizată pentru a suprima
mișcarea pro-democrație din Hong Kong, astfel că exprimarea opiniilor percepute ca
fiind în conflict cu linia guvernamentală poate duce la arestări și încarcerări. Un alt
aspect îngrijorător este aplicarea sa extrateritorială.
În iulie 2020, UE și statele sale membre și-au reiterat sprijinul pentru gradul ridicat de
autonomie al Hong Kong-ului în temeiul principiului „o țară, două sisteme”, stabilind
totodată un pachet coordonat de măsuri în domenii, cum ar fi politica în materie de azil,
migrație, vize și ședere, în special acordurile de extrădare cu statele membre. Pachetul
a inclus exporturi de echipamente și tehnologii sensibile specifice pentru utilizare finală
în Hong Kong, burse și schimburi academice pentru studenții din Hong Kong, precum
și sprijin pentru societatea civilă. Guvernul a amânat alegerile din 2020 pentru cea
de-a șaptea legislatură a Consiliului Legislativ din Hong Kong, folosind răspândirea
COVID-19 pentru a-și justifica decizia. Alegerile au avut loc în decembrie 2021 și,
în mod deloc surprinzător, candidații pro-China au câștigat. VP/ÎR Josep Borrell a

afirmat că UE consideră că aceste alegeri, în combinație cu presiunea continuă asupra
societății civile, reprezintă încă un pas către eliminarea principiului „o țară, două
sisteme”. În plus, în mai 2022, cei 1 500 de membri ai Comisiei electorale au votat
pentru un singur candidat, John Lee Ka-chiu, în calitate de nou șef al executivului.
Susținerea votanților pentru Lee a fost de 99 %, față de 66 % pentru predecesoarea
sa, Carrie Lam, care condusese Hong Kong-ul din 2017.
Recomandarea Parlamentului din decembrie 2017, adoptată la 20 de ani de la
crearea Regiunii Administrative Speciale Hong Kong, a subliniat că respectarea Legii
fundamentale este extrem de importantă pentru continuarea întăririi relațiilor cu UE.
Parlamentul a condamnat imixtiunea constantă a Chinei în afacerile interne ale Hong
Kong-ului, care ar putea periclita viabilitatea pe termen lung a modelului „o țară, două
sisteme”. Într-o rezoluție din iunie 2020, Parlamentul a calificat introducerea unilaterală
a legislației naționale în materie de securitate drept un atac clar la adresa autonomiei
Hong Kong-ului, a statului de drept și a libertăților fundamentale. Potrivit Declarației
comune, care a fost înregistrată la ONU ca tratat obligatoriu din punct de vedere
juridic, China are obligația de a respecta gradul ridicat de autonomie al Hong Kong-
ului, precum și drepturile și libertățile sale.
Într-o rezoluție din ianuarie 2021 referitoare la reprimarea opoziției democratice în
Hong Kong, Parlamentul a solicitat eliberarea imediată și necondiționată a persoanelor
arestate în Hong Kong în primele două săptămâni ale anului 2021, precum și a tuturor
persoanelor arestate anterior pentru infracțiuni în temeiul LSN. Parlamentul a îndemnat
din nou autoritățile să respecte statul de drept, drepturile omului, principiile democratice
și gradul ridicat de autonomie al Hong Kong-ului și să se abțină imediat de la utilizarea
în continuare a LSN pentru a elimina drepturile la libertatea de exprimare, de întrunire
pașnică și de asociere.
În iulie 2021, Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la Hong Kong, în special
cazul ziarului Apple Daily, condamnând limitarea libertății de exprimare și îndemnând
autoritățile din Hong Kong să-i elibereze imediat și necondiționat pe toți jurnaliștii și alți
activiști arestați în temeiul LSN și să renunțe la toate acuzațiile împotriva lor.
În ianuarie 2022, Parlamentul a adoptat altă rezoluție referitoare la încălcări ale
libertăților fundamentale în Hong Kong, condamnând ferm atacurile îndreptate
împotriva opoziției în general, indiferent dacă acestea sunt ONG-uri, organe de presă
sau civili. Rezoluția a propus crearea de oportunități academice din motive umanitare
pentru persoanele din Hong Kong care suferă din cauza poziției coercitive a Chinei.
D. Japonia
Fiind parteneri strategici din 2003, UE și Japonia împărtășesc valori fundamentale
precum respectarea drepturilor omului, democrația și statul de drept, precum și un
angajament ferm față de dezvoltarea durabilă, multilateralism și un sistem bazat pe
norme al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC). Japonia s-a angajat să pună
în mod efectiv în aplicare Acordul de la Paris privind schimbările climatice și alte
acorduri multilaterale în domeniul mediului. Cu toate acestea, există unele aspecte
care provoacă îngrijorarea Uniunii: aplicarea de către Japonia a pedepsei cu moartea,
vânătoarea de balene și răpirile copiilor de către unul dintre părinți din UE în Japonia.
UE și Japonia și-au actualizat relațiile strategice bilaterale în februarie 2019, prin
punerea în aplicare provizorie a acordului de parteneriat strategic și intrarea în vigoare
a acordului de parteneriat economic (APE). APE-ul este cel mai important acord
comercial bilateral încheiat vreodată de UE, deoarece acoperă aproape o treime

din produsul intern brut mondial, aproape 40 % din comerțul mondial și o populație
peste 600 de milioane de persoane. APE cuprinde, de asemenea, angajamente
privind comerțul cu mărfuri și cu servicii și oferă un cadru care promovează investițiile
bilaterale. Acesta stabilește, de asemenea, obiective ambițioase pentru dezvoltarea
durabilă și include, pentru prima dată, un angajament specific față de Acordul de la
Paris privind schimbările climatice. UE și Japonia au semnat un acord privind siguranța
aviației civile la 22 iunie 2020. Reciprocitatea regimului de călătorii fără viză pentru
cetățenii UE în Japonia rămâne o problemă în relațiile bilaterale, deoarece cetățenii
japonezi beneficiază de acces fără viză în UE.
Japonia este al doilea partener comercial al UE din Asia, după China, valoarea totală
a schimburilor comerciale ridicându-se la 109 miliarde EUR în 2020. Exporturile UE
către Japonia s-au ridicat la 54,9 miliarde EUR în 2020. UE a înregistrat un excedent
în comerțul cu mărfuri de 0,5 miliarde EUR. În ceea ce privește comerțul cu servicii, în
2018, UE a exportat servicii în valoare de 35 de miliarde EUR către Japonia și a importat
servicii în valoare de 18 miliarde EUR din Japonia, UE înregistrând un excedent de
16,3 miliarde EUR în comerțul cu servicii.
Cele două părți își mențin angajamentul de a intensifica relațiile de investiții prin
încheierea în viitor a unui acord separat de investiții, care ar include standarde de
protecție a investitorilor/investițiilor și un mecanism de soluționare a litigiilor. UE și
Japonia au încheiat negocierile privind un nivel adecvat de protecție a datelor în
iulie 2018 și au adoptat, în ianuarie 2019, decizii de recunoaștere reciprocă a sistemelor
de protecție a datelor ca fiind „echivalente”, creând cel mai mare spațiu de fluxuri de
date securizate din lume.
Ca urmare a pandemiei de COVID-19, summitul UE-Japonia de la Tokyo din 2020
a fost transformat într-o reuniune a liderilor UE-Japonia, la 26 mai 2020. Liderii
și-au reafirmat angajamentul față de eforturile comune de combatere a efectelor
pandemiei de COVID-19 și față de colaborarea pentru dezvoltarea vaccinurilor. În
cadrul G7, UE și Japonia s-au angajat, de asemenea, să urmărească o accelerare
a redresării economice globale. Acestea s-au angajat și să coopereze în domeniul
schimbărilor climatice și al cercetării, considerând Pactul verde și Agenda digitală drept
mijloace de consolidare în continuare a cooperării. UE și Japonia și-au reconfirmat
cooperarea privind pacea și securitatea, precum și privind combaterea campaniilor de
dezinformare.
La 25 ianuarie 2021, Consiliul Uniunii Europene a purtat o discuție cu ministrul de
externe al Japoniei, Toshimitsu Motegi, despre abordările lor respective cu privire la
regiunea indo-pacifică, convenind că ar fi benefice o implicare sporită a UE în regiune
și o cooperare consolidată cu Japonia și cu alți parteneri care împărtășesc aceeași
viziune. A existat un interes reciproc pentru promovarea cooperării în materie de
conectivitate, securitate maritimă, mediu și schimbări climatice, comerț și investiții,
aspecte digitale, promovare a multilateralismului și menținere a ordinii internaționale
bazate pe norme.
Cel de-al 28-lea summit UE-Japonia a avut loc la Tokyo în mai 2022 pentru a
reafirma angajamentele asumate de părți în cadrul APE UE-Japonia și al Acordului de
parteneriat strategic, întemeiate pe interese comune și valorile comune ale libertății,
respectării drepturilor omului, democrației, statului de drept, comerțului deschis, liber
și echitabil, multilateralismului eficace și ordinii internaționale bazate pe norme.
Liderii UE și ai Japoniei au solicitat Rusiei să înceteze imediat agresiunea militară

împotriva Ucrainei și să își retragă necondiționat toate forțele și să respecte pe deplin
integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei în cadrul frontierelor sale
recunoscute la nivel internațional. Liderii au sprijinit Ucraina, în cooperare cu G7 și
cu alte țări care împărtășesc aceeași viziune, prin sancțiuni suplimentare împotriva
Rusiei. Președintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat că Japonia este
cel mai apropiat partener strategic al UE în regiunea indo-pacifică și că războiul Rusiei
împotriva Ucrainei a arătat că o cooperare mai strânsă este o necesitate vitală. UE și
Japonia au adoptat, de asemenea, o declarație comună și au lansat parteneriatul digital
pentru a promova cooperarea și a contribui la asigurarea unei transformări digitale de
succes, care să aducă solidaritate, prosperitate și sustenabilitate. Liderii au discutat și
despre modalitățile de cooperare pentru a menține stabilitatea piețelor mondiale ale
energiei și pentru a contribui la asigurarea diversificării surselor de aprovizionare cu
energie și a securității aprovizionării. În ceea ce privește securitatea și apărarea, UE și
Japonia s-au angajat să își intensifice în continuare consultările strânse, inclusiv cele
despre neproliferare și dezarmare și contracararea amenințărilor hibride. UE și Japonia
vor continua să pună în aplicare Alianța verde UE-Japonia, lansată la summitul din
2021. Acestea au reafirmat importanța cooperării în domenii precum hidrogenul mai
curat, siguranța nucleară, energia din surse regenerabile și reciclarea carbonului.
Ca parte integrantă a îmbunătățirii relației strategice bilaterale UE-Japonia,
Parlamentul European și Dieta Japoniei își consolidează dialogul interparlamentar.
Acest lucru a dus la adoptarea de către Parlament a două rezoluții în decembrie 2018:
o rezoluție care însoțește încheierea Parteneriatului strategic UE-Japonia și o rezoluție
care însoțește încheierea Acordului de parteneriat economic UE-Japonia. În iulie 2020,
Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la răpirile internaționale și pe plan
intern de către unul dintre părinți ale copiilor din UE în Japonia, evidențiind situația
copiilor afectați de răpirea de către unul dintre părinți în Japonia și subliniind faptul
că legile și hotărârile judecătorești relevante nu sunt puse în aplicare. Alte rezoluții
importante pentru relațiile cu Japonia adoptate recent sunt rezoluțiile din 21 ianuarie
2021 referitoare la conectivitate și relațiile UE-Asia, din 7 iunie 2022 referitoare la UE și
provocările la adresa securității din regiunea indo-pacifică și din 5 iulie 2022 referitoare
la strategia indo-pacifică în domeniul comerțului și al investițiilor.
În urma demisiei prim-ministrului Japoniei cu cel mai lung mandat, Shinzo Abe, noul
prim-ministru, Yoshihide Suga, și-a început mandatul în septembrie 2020 și a fost urmat
de Fumio Kishida la începutul lunii octombrie 2021. La 31 octombrie 2021, în Japonia
au avut loc alegeri generale pentru alegerea membrilor Camerei Reprezentanților
pentru o legislatură de patru ani. Partidul Liberal Democrat (PLD) aflat la guvernare a
menținut o majoritate confortabilă, deși a pierdut câteva locuri.
Japonia și întreaga lume au fost profund șocate de asasinarea fostului prim-ministru
Shinzo Abe la 8 iulie 2022, în Nara, unde făcea campanie pentru alegerile din 2022
pentru Camera Consilierilor din Japonia. Alegerile au avut loc doar două zile mai târziu,
la 10 iulie 2022, pentru a alege jumătate din camera superioară pentru un mandat de
șase ani. PLD și-a mărit ușor numărul de locuri și a fost stabilit un nou record, 28 %
din locuri fiind câștigate de candidate femei.
E. Coreea de Sud (Republica Coreea)
Relațiile dintre UE și Coreea de Sud datează din 1997, în urma Acordului de cooperare
și asistență administrativă reciprocă în domeniul vamal.

Coreea de Sud este unul dintre cei 10 parteneri strategici importanți ai UE, iar
parteneriatul strategic UE-Coreea de Sud se bazează pe trei piloni principali, susținuți
de trei acorduri-cheie:
— Acordul-cadru UE-Coreea de Sud, în vigoare din iunie 2014, care oferă structura
generală a parteneriatului strategic și a cooperării bilaterale cuprinzătoare.
Comitetul mixt asigură și monitorizează punerea sa în aplicare.
— Acordul de liber schimb (ALS) UE-Coreea de Sud, ratificat în decembrie 2015.
Coreea de Sud a fost prima țară asiatică care a semnat un ALS cu UE, iar acest
ALS este unul dintre cele mai ambițioase acorduri comerciale ale UE, mergând
mai departe decât alte acorduri anterioare. ALS-ul vizează eliminarea barierelor
din calea comerțului bilateral, crearea unei piețe extinse și sigure pentru bunuri și
servicii și crearea unui mediu stabil pentru investiții.
— Acordul-cadru de participare UE-Coreea de Sud privind gestionarea crizelor,
în vigoare din 2016, care consolidează parteneriatul strategic în materie de
securitate, permițând Coreei de Sud să participe la operațiunile UE de gestionare
a crizelor cu caracter civil și militar. Acordul-cadru de participare facilitează,
de asemenea, implicarea Coreei de Sud în misiunile și operațiunile politicii de
securitate și apărare comune (PSAC) a UE pentru a îmbunătăți eficacitatea
răspunsului la crize.
Cea de a 18-a reuniune a Comitetului mixt UE-Coreea de Sud a avut loc la Seul în
iunie 2022. Comitetul a condamnat invadarea Ucrainei de către Rusia și a convenit
că Rusia trebuie să respecte integritatea teritorială, suveranitatea și independența
Ucrainei în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional. UE și Coreea de
Sud s-au angajat, de asemenea, să își unească forțele pentru a consolida punerea
în aplicare a Acordului de la Paris, inclusiv în perioada premergătoare COP27 de la
Sharm El Sheikh, și să încurajeze adoptarea unui cadru global pentru biodiversitate
post-2020 extrem de ambițios în perioada premergătoare COP15 de la Montreal,
sprijinit de o tranziție către o economie circulară și energie curată. Acestea au analizat,
de asemenea, perspectivele instituirii a unui parteneriat verde UE-Republica Coreea.
În mai 2021, Coreea de Sud a găzduit, la Seul, summitul Parteneriatului pentru creștere
verde (privind mediul), care a emis Declarația de la Seul, care susține menținerea
creșterii temperaturii globale sub 2 °C, în loc de 1,5 °C, peste nivelul temperaturii
preindustriale. Liderii au încurajat creșterea cheltuielilor naționale pentru reducerea
emisiilor de gaze cu efect de seră, accelerarea eforturilor pentru eliminarea energiei
din surse neregenerabile și cooperarea în vederea soluționării problemei deșeurilor de
plastic din ecosistemele marine.
Din 2011, comerțul bilateral a continuat să crească, chiar și în timpul pandemiei de
COVID-19 și a ajuns la aproape 90 de miliarde EUR în 2020. Comerțul total cu mărfuri
a crescut cu 45,9 % între 2010 și 2020. În 2020, UE a fost a treia sursă de importuri a
Coreei de Sud (11,8 %) și a patra cea mai importantă destinație a exporturilor (9,3 %).
Cu toate acestea, în unele domenii, există în continuare dificultăți, iar UE solicită Coreei
de Sud să elimine obstacolele persistente din calea importurilor de produse de origine
animală din UE și să ratifice Convenția nr. 105 a Organizației Internaționale a Muncii
(OIM) privind munca forțată.
Sectorul științei și al tehnologiei din Coreea de Sud este unul dintre cele mai
avansate din lume. Acesta încearcă să se concentreze asupra inovării și are rezultate

impresionante în domeniul roboticii și al inteligenței artificiale (IA), deschizând noi
oportunități pentru intensificarea cooperării științifice și tehnologice cu UE. A fost
stabilită deja o cooperare mai strânsă în domeniul amenințărilor cibernetice, întrucât
Coreea de Sud are o economie cu un grad ridicat de digitalizare și elaborează o
strategie națională în materie de securitate cibernetică, după ce a fost afectată de
pirateria informatică și de atacuri de pe urma cărora au avut de suferit milioane de
persoane și site-uri oficiale. Coreea de Nord (RPDC) a fost acuzată că a complotat
la comiterea majorității atacurilor cibernetice majore. În noiembrie 2020, UE și Coreea
de Sud au organizat cel de al șaselea dialog cibernetic, care a adus sprijinul comun
pentru instituirea unui program de acțiune. Programul va contribui la diseminarea
unui comportament responsabil în spațiul cibernetic și la soluționarea problemelor
cibernetice în contextul securității internaționale în cadrul Organizației Națiunilor
Unite. Alegerile prezidențiale care au avut loc în martie 2022 au fost câștigate de
conservatorul Yoon Suk-yeol, în urma unei curse foarte strânse. Președintele Yoon a
obținut o victorie la limită împotriva lui Lee Jae-myung din Partidul Democrat, datorită
promisiunilor de a combate inegalitatea între clase. Cel de-al optulea scrutin local a
avut loc în iunie 2022 și a coincis cu alegerile parțiale pentru locurile vacante din
Adunarea Națională. Acestea au fost primele alegeri la nivel național sub conducerea
președintelui Yoon Suk-yeol după preluarea mandatului la 10 mai 2022. Partidul de
guvernământ al președintelui Yoon Suk-yeol a câștigat 12 din cele 17 posturi importante
de primari și guvernatori de provincii, mărind și mai mult influența conservatoare a lui
Yoon la mai puțin de trei luni de la câștigarea alegerilor prezidențiale.
În aprilie 2021, Coreea de Sud a finalizat ratificarea a trei convenții importante
ale Organizației Internaționale a Muncii (OIM): Convenția privind libertatea sindicală
și apărarea dreptului sindical, Convenția privind aplicarea principiilor dreptului de
organizare și negociere colectivă și Convenția privind munca forțată, dar încă nu a
ratificat Convenția privind abolirea muncii forțate.
Coreea de Sud susține că Japonia îi datorează în continuare despăgubiri în urma
celui de Al Doilea Război Mondial. Relațiile rămân tensionate, în ciuda eforturilor de a
restabili legăturile în temeiul unui tratat din 1965. Un aspect deosebit de controversat
este cel al „femeilor de reconfortare” (femei care au fost sclave sexuale între 1932 și
1945). Coreea de Sud și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la planurile
Japoniei de a elibera apa contaminată de la centrala sa de la Fukushima în Oceanul
Pacific, ceea ce va afecta viața marină și, prin urmare, industria pescuitului. Politică
externă a președintelui Yoon Suk-yeol a implicat o apropiere de Japonia pentru a
soluționa disputele actuale și barierele comerciale. După ani în așteptare din cauza
pandemiei de COVID-19, Coreea de Sud și Statele Unite și-au reluat exercițiile militare
comune în august 2022, în urma deciziei președintelui Yoon Suk-yeol de a promova
descurajarea. Anterior, Statele Unite, Coreea de Sud și Japonia au participat la un
exercițiu apărare împotriva rachetelor balistice în largul coastelor insulelor Hawaii în
primăvara anului 2022, demonstrând îmbunătățirea relațiilor dintre Seul și Tokyo.
Parlamentul este extrem de preocupat de relațiile inter-coreene. În perioada aprilie-
septembrie 2018, au avut loc trei summituri inter-coreene în vederea denuclearizării,
însă dialogul și cooperarea au stagnat în urma summitului SUA-Coreea de Nord de la
Hanoi din 2019 și s-au înrăutățit din nou în august 2019, în urma unui exercițiu militar
comun SUA-Coreea de Sud. Tensiunile s-au accentuat odată cu lansarea de către
Coreea de Nord a rachetelor cu rază scurtă de acțiune în martie 2020 și cu explozia din
iunie 2020 a biroului de legătură inter-coreean din Kaesong și decesul unui cetățean

sud-coreean pe teritoriul Coreei de Nord. Președintele Coreei de Sud, Yoon Suk-yeol,
a anunțat, la 15 august 2022, că va oferi Phenianului un pachet masiv de ajutoare în
schimbul denuclearizării, care ar îmbunătăți în mod semnificativ economia Coreei de
Nord dacă țara ar iniția un proces autentic și substanțial de denuclearizare. UE sprijină
o soluție diplomatică pentru criza nucleară coreeană și intenționează să își continue
strategia de „implicare critică”. Parlamentul este singura instituție a UE care are relații
diplomatice oficiale cu Coreea de Nord.
F. Coreea de Nord (Republica Populară Democrată Coreeană)
UE are o politică de „implicare critică” față de Coreea de Nord, care îmbină presiunea
sub forma sancțiunilor și a altor măsuri cu menținerea canalelor de comunicare.
Relațiile bilaterale sunt limitate și nu sunt în vigoare tratate bilaterale politice sau
comerciale. Cu excepția ajutorului umanitar, cooperarea pentru dezvoltare a UE –
legată îndeosebi de securitatea alimentară – este supusă considerentelor politice,
sancțiunilor ONU și altor constrângeri. UE nu are un program bilateral de asistență
pentru dezvoltare cu Coreea de Nord. Șase state membre ale UE au ambasade la
Phenian, alături de Biroul francez de cooperare culturală. Un număr semnificativ de
state membre ale UE și-au acreditat ambasadori pentru Coreea de Nord rezidenți în
Seul. Închiderea frontierelor de către Coreea de Nord în ianuarie 2020 a dus la dificultăți
în ceea ce privește ieșirea din țară și intrarea în țară a personalului, iar prezența
diplomatică a fost redusă.
Sancțiunile UE împotriva Coreei de Nord, adoptate ca reacție la activitățile țării de
dezvoltare a armelor nucleare și a rachetelor balistice, sunt cele mai dure sancțiuni
adoptate împotriva vreunei țări. UE a pus în aplicare toate rezoluțiile relevante ale
Consiliului de Securitate al ONU (CSONU) și a instituit propriul regim autonom
de sancțiuni, care completează și consolidează sancțiunile adoptate de ONU. În
septembrie 2020, UE a desfășurat a patra rundă de contacte cu țări terțe, încurajându-
le să pună în aplicare pe deplin rezoluțiile CSONU. La 22 martie 2021, pentru prima
dată, UE a anunțat sancțiuni legate de drepturile omului împotriva Coreei de Nord în
cadrul regimului mondial de sancțiuni al UE în materie de drepturi ale omului. Lista
include doi miniștri, precum și Parchetul Central pentru sprijinirea activităților represive.
Coreea de Nord și-a intensificat programul nuclear în 2017, sporind tensiunile cu
Statele Unite și Coreea de Sud. Deși politica SUA a fost să aplice o presiune maximă,
fostul președinte al Coreei de Sud, Moon Jae-in, s-a implicat în detensionare și s-a
întâlnit de trei ori în 2018 cu liderul nord-coreean Kim Jong-un. Cu toate acestea, după
eșecul summitului din 2019 de la Hanoi dintre președintele Trump și Kim Jong-un,
tensiunile și neîncrederea au crescut. Începând din iulie 2021, Agenția Internațională
pentru Energie Atomică a raportat intensificarea activității nucleare la Centrul de
Cercetare Nucleară de la Yongbyon, cu un reactor experimental de cinci megawați.
Denunțând exercițiile militare comune realizate de Statele Unite și Coreea de Sud în
august 2021, Coreea de Nord a anunțat că își va extinde programul nuclear dacă
Statele Unite nu încetează politica de sancțiuni. Din septembrie 2021, Coreea de Nord
a efectuat teste cu noi rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune care pot zbura
mai jos și cu traiectorii foarte plane, ceea ce face dificilă interceptarea lor. Aceasta a
efectuat cele mai importante teste cu rachete balistice în 2022, arătând că rachetele
sale intercontinentale ar putea ajunge în Statele Unite. Tensiunile au fost accentuate în
martie 2022 prin lansarea de către Coreea de Nord a unui nou tip de rachetă balistică
intercontinentală, Hwasong-17, cea mai mare rachetă a Coreei de Nord până în
prezent, a cărei altitudine o depășește pe cea a oricărui tip anterior de rachetă balistică

intercontinentală testată, ajungând la 6 000 km. Liderul nord-coreean Kim Jong-un a
ținut un discurs în care a sugerat că în cursul anului 2022 vor avea loc mai multe
teste nucleare. Coreea de Sud își consolidează capabilitățile de apărare și cooperarea
militară cu Statele Unite, inclusiv prin participarea la exerciții militare comune la scară
largă și prin desfășurarea de sisteme suplimentare de apărare antiaeriană ale SUA.
Strategia Coreei de Nord este de a obliga Statele Unite să redeschidă negocierile
privind sancțiunile și ajutorul umanitar. Tensiunile au afectat relațiile intercoreene și
au mărit riscurile pentru securitatea regională. Reluarea de către Coreea de Nord a
testelor cu rachete în 2022, împreună cu invadarea Ucrainei de către Rusia, reprezintă
o problemă majoră pentru președintele Coreei de Sud, Yoon Seok-yeol, care adoptă
o abordare intransigentă.
UE a condamnat lansările de rachete, solicitând Coreei de Nord să își respecte
obligațiile care îi revin în temeiul rezoluțiilor CSONU, să se abțină de la orice acțiune
care dăunează mediului și să continue eforturile diplomatice și dialogul. UE și-a
exprimat angajamentul în favoarea denuclearizării. Atât timp cât Coreea de Nord nu își
va respecta obligațiile care îi revin în temeiul rezoluțiilor CSONU, UE va continua să
pună în aplicare cu strictețe sancțiunile, încurajând totodată comunitatea internațională
să facă același lucru. Parlamentul a adoptat mai multe rezoluții prin care condamnă
Coreea de Nord pentru programele sale nucleare și de rachete balistice și și-a exprimat
îngrijorarea profundă cu privire la deteriorarea situației drepturilor omului în această
țară.
În septembrie 2022, Adunarea Supremă a Poporului din Coreea de Nord a adoptat o
lege care face ca statutul nuclear al țării să fie ireversibil și permite atacuri nucleare
preventive în cazul în care se detectează un atac iminent.
Jorge Soutullo / Samuel Cantell / Stefania Gazzina / Airis Meier

10/2022

5.6.9. ASIA DE SUD-EST
Regiunea indo-pacifică trece prin schimbări rapide și, întrucât aici trăiește peste 50 %
din populația lumii, ea devine o regiune geostrategică esențială. Două treimi din
comerțul mondial cu containere trece prin regiunea indo-pacifică, iar culoarele sale
maritime sunt importante rute comerciale și de aprovizionare cu energie. Strategia
UE pentru cooperare în regiunea indo-pacifică a fost adoptată în septembrie 2021
pentru a crește participarea UE în regiune și a construi parteneriate care să
consolideze ordinea internațională bazată pe norme și să încerce să găsească
soluții la problemele globale. Uniunea își adaptează instrumentele actuale pentru a-
și susține autonomia strategică. Busola sa strategică pentru securitate și apărare,
aprobată oficial de Consiliu în martie 2022, promovează o arhitectură de securitate
regională deschisă și bazată pe norme, care include rute maritime securizate,
construirea de capacități și o prezență navală sporită în regiunea indo-pacifică.
În prezent, UE stabilește legături mai strânse cu țările din Asia de Sud-Est și
promovează integrarea regională cu Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est
(ASEAN). Regiunea provoacă preocupări geostrategice, cum ar fi litigiul privind
Marea Chinei de Sud și problema Taiwanului, și preocupări legate de mediu, în
special în subregiunea Mekong. UE este un actor economic puternic în Asia de
Sud-Est și un foarte important donator de ajutoare pentru dezvoltare, sprijinind
consolidarea instituțiilor, democrația, buna guvernanță și drepturile omului. UE a
mobilizat un pachet în valoare de peste 800 de milioane EUR pentru a combate
pandemia de COVID-19 în regiune și pentru a-i atenua impactul socioeconomic.
Această fișă tehnică descrie regiunea Asiei de Sud-Est. A se vedea, de asemenea, fișa
tehnică privind Asia de Sud (5.6.7) și cea privind Asia de Est (5.6.8).
TEMEIUL JURIDIC
— articolele 206-207 (comerț) și 216-219 (acorduri internaționale) ale Tratatului
privind funcționarea Uniunii Europene;
— acordurile de parteneriat și cooperare (relațiile bilaterale).
A. Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN)
Primul summit al ASEAN, care a avut loc în februarie 1976 la Bali, a reunit Indonezia,
Malaysia, Filipine, Singapore și Thailanda. Brunei, Vietnam, Laos, Cambodgia și
Myanmar au aderat ulterior la asociație. ASEAN duce o politică strictă de neamestec
în afacerile interne ale membrilor săi.
UE și ASEAN sunt parteneri care împărtășesc aceeași viziune într-un context geopolitic
dificil, crezând ambele într-un multilateralism bazat pe reguli. În 45 de ani de cooperare,
ASEAN și UE au construit o relație puternică, mai ales în comerț și în relațiile
economice, și sunt în prezent parteneri strategici. UE este al doilea partener comercial
ca mărime al ASEAN, având o pondere de 13 % în totalul comerțului acesteia cu restul
lumii. ASEAN este cel de al treilea partener al UE ca mărime din afara Europei (după

Statele Unite și China). Obiectivul final rămâne încheierea unui acord de liber schimb
interregional între UE și ASEAN (ALS).
Cea mai recentă reuniune ministerială UE-ASEAN din iulie 2021 s-a încheiat cu
acordul de a dezvolta parteneriatul strategic convenit în decembrie 2020. În prezent,
cele două blocuri se angajează să organizeze periodic summituri la nivel de lideri
pentru a coopera mai bine în domeniile economiei și securității, precum și pentru a-
și îmbunătăți relațiile în domenii precum conectivitatea și dezvoltarea. UE și ASEAN
s-au angajat să își intensifice eforturile de creare a unui cadru practic pentru un
ALS interregional. Ambele părți analizează posibilitatea de a încheia un parteneriat
în materie de conectivitate, luând în considerare Strategia UE privind conectarea
Europei cu Asia și Planul general al ASEAN privind conectivitatea 2025. Ambele părți
au convenit, de asemenea, să înființeze un grup de lucru comun pentru a încerca
să depășească dificultățile asociate realizării obiectivelor de dezvoltare durabilă în
domeniul uleiului vegetal, mai ales în cazul uleiului de palmier. A 29-a reuniune a
Comitetului mixt de cooperare UE-ASEAN a avut loc în februarie 2022. Ambele părți
au pus în evidență rolurile importante pe care le au ASEAN și UE în afacerile regionale
și mondiale, au trecut în revistă al patrulea an de aplicare a Planului de acțiune UE-
ASEAN pentru perioada 2018-2022, peste 88 % din liniile de acțiune fiind realizate sau
în curs de implementare în momentul de față, și așteaptă cu interes să se încheie rapid
următorul plan de acțiune (2023-2027).
Cea de a 17-a consultare între miniștrii economiei din țările ASEAN și comisarul pentru
comerț al UE a avut loc la 14 septembrie 2021. Cele două părți au aprobat Programul
privind comerțul și investițiile ASEAN-UE pentru perioada 2021-2022, și-au reafirmat
angajamentul de a întări cooperarea economică și au formulat parametrii viitorului ALS
ASEAN-UE.
Prin noul parteneriat strategic UE-ASEAN, UE urmărește să promoveze în
continuare dimensiunea parlamentară a relațiilor, de exemplu, susținând mai multe
schimburi structurale și promovând crearea unei adunări parlamentare comune între
Parlamentul European și Adunarea Interparlamentară ASEAN (AIPA), pentru a asigura
responsabilitatea democratică și un forum pentru schimburi multilaterale menit să
trateze chestiunile globale. La 14 iunie 2021, Delegația ASEAN a organizat o reuniune
pentru a face schimb de opinii cu țările ASEAN și cu Serviciul European pentru Acțiune
Externă privind parteneriatul strategic UE-ASEAN și Strategia indo-pacifică a UE. La
22 iunie 2021 s-a organizat prima sesiune a dialogului parlamentar interregional PE-
AIPA pentru a discuta viitorul relațiilor comerciale dintre UE și ASEAN și efectele
pandemiei de COVID-19.
Parteneriatul economic regional cuprinzător (RCEP), semnat în noiembrie 2020, a
intrat în vigoare în ianuarie 2022. RCEP, la care participă cele 10 state ale ASEAN și
cinci dintre partenerii din regiunea Asia-Pacific ai acestui bloc, este cel mai mare ALS
din lume, acoperind peste jumătate din exporturile mondiale și aproape o treime din
produsul intern brut (PIB) mondial. ALS privește majoritatea sectoarelor economice,
preconizându-se că circa 90 % din mărfuri vor fi comercializate fără tarife vamale.
Majoritatea acestor bunuri sunt deja scutite de tarife vamale, în temeiul acordurilor
existente între membri. S-ar putea ca reducerile tarifelor, care așteaptă să fie puse
în aplicare, să aibă nevoie de până la 20 ani pentru a produce efecte. Cambodgia,
Laos și Myanmar au perioade de tranziție mai lungi. Sectoarele sensibile, cum ar fi
agricultura, sunt în cea mai mare parte excluse de la reducerile tarifare. Membrii RCEP
ar trebui să beneficieze de reguli de origine comune, de eliminarea contingentelor de

export, de proceduri vamale simplificate și de înlesnirea accesului transfrontalier la
zonele comerciale. Materiile prime, utilajele, autovehiculele și produsele de consum
vor fi probabil domenii-cheie de creștere.
B. Reuniunea Asia-Europa (ASEM) și Reuniunea parteneriatului parlamentar Asia-
Europa (ASEP)
ASEM urmărește să îmbunătățească cooperarea economică, dialogul politic și
promovarea legăturilor interpersonale dintre UE și Asia. Partenerii au evidențiat recent
că trebuie acționat rapid și eficace vizavi de schimbările climatice, cooperarea în
materie de securitate, comerțul și drepturile omului.
În noiembrie 2021 Cambodgia și-a asumat rolul de gazdă a celui de al 13-lea summit
ASEM (ASEM13) și a celei de a 11-a reuniuni a parteneriatului parlamentar Asia-
Europa (ASEP11). ASEM13 urmărea să întărească multilateralismul pentru a partaja
creșterea economică, punând accentul pe găsirea de soluții la problemele globale,
cum ar fi schimbările climatice, dezvoltarea sustenabilă și terorismul, precum și
pe îmbunătățirea sistemului comercial multilateral. În concordanță cu această temă
generală, ASEP-11 a fost organizat sub forma unui eveniment conex ASEM13 și a tratat
tema consolidării parteneriatului parlamentar pentru pace și dezvoltare sustenabilă în
perioada post-COVID-19.
C. Indonezia
În calitate de membră a G20, de a treia democrație ca mărime din lume și de cea
mai mare țară în care populația musulmană este majoritară, Indonezia devine un
partener tot mai important al UE. Cooperarea UE-Indonezia se bazează pe acordul
de parteneriat și cooperare din 2014. Reuniunea din iunie 2021 a Comitetului mixt
UE-Indonezia a reprezentat un pas înainte în cooperarea bilaterală actuală din
cadrul acordului de parteneriat și cooperare. Liderii au reliefat că este important
să se perfecționeze și să se pună în practică agendele globale ale comunității
internaționale referitoare la cooperarea în regiunea indo-pacifică și și-au pus în
evidență angajamentul de a combate schimbările climatice și de a lucra la conceperea
unei agende verzi comune.
Indonezia și UE au organizat cea de a șasea reuniune a Comitetului mixt în iulie 2022
în Bali pentru a reanaliza relațiile bilaterale. Ele au considerat bine-venit faptul de a-și
recunoaște reciproc certificatele de vaccinare împotriva COVID-19 începând din luna
mai 2022. Anterior, în noiembrie 2021 avusese loc al șaselea dialog privind politica de
securitate, iar al șaselea dialog politic a avut loc în martie 2022. Indonezia și-a exprimat
interesul pentru îmbunătățirea mobilității la intrarea în UE prin liberalizarea vizelor
Schengen pentru vizitele de afaceri și turistice ale cetățenilor săi. Indonezia și UE și-au
reafirmat angajamentul față de suveranitatea, independența și integritatea teritorială
a Ucrainei, regretând agresiunea Rusiei. Ambele au considerat oportune vizitele
președintelui Joko Widodo la Kiev și Moscova și au sprijinit Inițiativa privind exportul
de cereale prin Marea Neagră, convenită de Rusia, Ucraina, Turcia și ONU în iulie
2022. Indonezia și UE și-au reînnoit angajamentul de a întări spiritul multilateralismului
și respectarea dreptului internațional pentru a promova pacea și stabilitatea. Cele două
părți au convenit să întrețină un parteneriat reciproc avantajos în cooperarea în materie
de securitate, inclusiv de securitate maritimă, de operații de menținere a păcii, de
securitate cibernetică și de combatere a terorismului.
Indonezia a încurajat continuarea schimburilor de cunoștințe și a consultărilor privind
cooperarea în materie de securitate și apărare prin intermediul programelor UE

„Intensificarea cooperării în domeniul securității în și cu Asia” (ESIWA) și „Rutele
maritime critice din Oceanul Indian” (CRIMARIO). Ambele au salutat planificarea unui
viitor exercițiu naval comun și faptul că Universitatea Indoneziană de Apărare s-a
alăturat Rețelei Colegiului de Apărare și Securitate al UE în calitate de membru asociat.
La reuniunea din iulie 2022, comitetul mixt a luat act și de reuniunea din aprilie 2022 a
Grupului de lucru pentru comerț și investiții, la care s-au discutat comerțul și investițiile
bilaterale, și a confirmat angajamentul de a accelera lucrările negocierilor în curs
asupra unui acord de parteneriat economic cuprinzător Indonezia-UE.
În iunie 2021, Organizația Mondială a Comerțului (OMC) a publicat un document privind
litigiul dintre UE și Indonezia referitor la biocombustibilii pe bază de ulei de palmier.
Indonezia a intentat o acțiune în justiție împotriva UE în cadrul OMC în decembrie 2019
pentru anumite măsuri ce privesc uleiul de palmier și biocombustibilii pe bază de culturi
de palmieri, susținând că restricțiile impuse de UE biocombustibililor pe bază de ulei
de palmier sunt neloiale și discriminatorii și cerând să se poarte consultări în cadrul
OMC cu privire la acest litigiu. Consultările privind măsurile au avut loc la 19 februarie
2020, dar, deoarece nu au reușit să soluționeze litigiul, în martie 2020 Indonezia a
solicitat Organului de soluționare a litigiilor al OMC să înființeze un grup special care
să examineze chestiunea. Decizia OMC este în curs de adoptare și se speculează că
se va ajunge la o decizie până la sfârșitul anului 2022. Cu toate acestea, invadarea
Ucrainei de către Rusia a cauzat penuria mondială de ulei comestibil, lucru ce ar putea
ajuta Indonezia să redobândească cota de piață pe care uleiul de palmier o avea în
UE. Indiferent de rezultatele deciziei OMC, UE dorește să își îmbunătățească reputația
și să semneze noi acorduri, inclusiv ca urmare a crizei energetice cauzate de războiul
din Ucraina și se zvonește că ar putea exista o creștere bruscă a importurilor de ulei
de palmier ale UE în următorii ani.
UE este al treilea partener comercial al Indoneziei, cu o valoare totală a schimburilor
comerciale de mărfuri de 20,6 miliarde EUR în 2020 și un surplus de 6,2 miliarde în
favoarea Indoneziei. Stocurile de investiții străine directe (ISD) ale Uniunii în Indonezia
s-au ridicat la 25,8 miliarde EUR.
Indonezia a organizat simultan alegeri prezidențiale, parlamentare și regionale în aprilie
2020. Joko Widodo (Jokowi, Partidul Democrat din Indonezia) a revenit la putere pentru
al doilea mandat, iar criza provocată de pandemia de COVID-19 a pus sub semnul
întrebării modul său de a conduce și larga sa popularitate. Administrația a acordat
prioritate dezvoltării infrastructurii, cu ajutorul investițiilor străine și private. Cu toate
acestea, procesul de elaborare a politicilor s-a axat pe redresarea în urma pandemiei
de COVID-19.
Următoarele alegeri prezidențiale urmează să aibă loc în 2024. Este foarte probabil ca
președintele Jokowi să candideze pentru un al treilea mandat. În ultimul an au avut loc
mai multe remanieri ale guvernului.
Atunci când președintele Joko Widodo și-a anunțat planurile de a construi o nouă
capitală, a promis o metropolă strălucitoare, ecologică și care folosește înalta
tehnologie. Viitorul proiectului în valoare de 30 de miliarde EUR va depinde de alegerile
din februarie 2024. Se preconizează că construcția orașului Nusantara va continua
până în 2045, anul aniversării unui secol de independență a Indoneziei. Situată în
Borneo, regiune cunoscută pentru vasta sa pădure tropicală și fauna sălbatică, inclusiv
pentru urangutani și maimuțele din specia Nasalis larvatus, această capitală are costuri

de mediu considerabile. Guvernul a promis să redistribuie bogăția și să încurajeze
dezvoltarea în alte părți ale Indoneziei.
Indonezia deține președinția G20 în acest an. Se acordă o atenție deosebită
dezacordului țărilor membre ale G20 cu privire la dreptul Rusiei de a face parte din G20.
Rusia a fost invitată la summitul de la Bali din noiembrie 2022, la fel ca Ucraina. Cu
toate acestea, președintele Putin nu a participat, iar președintele Zelenski a participat
prin conexiune video.
În octombrie 2019, Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la noul cod penal
propus în Indonezia, declarându-se îngrijorat de dispozițiile acestuia privind blasfemia
și adulterul, precum și de faptul că noul cod va fi folosit împotriva minorităților și va
permite discriminarea pe motive de sex, religie și orientare sexuală. Noul cod propus
a declanșat demonstrații în țară. Parlamentul a apreciat decizia președintelui Widodo
de a amâna adoptarea acestei propuneri în urma protestelor de amploare, cu mii de
participanți, din întreaga țară.
D. Myanmar
UE a fost un partener activ în procesul de tranziție democratică a Myanmarului și a
fost în avangarda comunității internaționale în procesul de restabilire a dialogului cu
această țară atunci când a început să reinstaureze democrația și să se deschidă către
lume în 2015. Nu există niciun acord-cadru oficial, din cauza deceniilor de izolare și de
aplicare a unor sancțiuni internaționale.
Constituția Myanmarului, redactată de guvernul militar și adoptată prin referendum
în 2008, limitează acțiunile guvernului civil și acordă puteri excepționale armatei, de
exemplu, atribuindu-i 25 % din locurile din parlament și controlul ministerelor securității
și administrației teritoriale. Myanmarul este încă implicat într-un război civil care a
început în 1948. În octombrie 2015 a fost convenit un acord de încetare a focului,
dar mai multe grupuri etnice răsculate nu l-au semnat. Reformele democratice au
avansat în urma alegerilor din 2015, când Aung San Suu Kyi a preluat funcțiile de
consilier de stat, de ministru al afacerilor externe și de ministru al Președinției. Cele
mai recente alegeri generale au avut loc la 8 noiembrie 2020. Partidul lui Aung San
Suu Kyi, Liga Națională pentru Democrație (NLD), aflat la putere, a obținut suficiente
locuri în parlament pentru a forma un guvern.
Însă în februarie 2021 armata a preluat puterea printr-o lovitură de stat și i-a arestat pe
Aung San Suu Kyi, pe președintele U Win Myint și alte personalități importante din NLD,
ca reacție la presupuse fraude electorale. Conducătorul suprem al armatei, generalul
Min Aung Hlaing, a fost numit șef al juntei militare. Au fost formulate acuzații împotriva
lui Aung San Suu Kyi și a altor lideri de prim rang ai NLD. Evenimentele au declanșat
proteste pro democrație, iar ciocnirile cu armata au dus la decese și răniri grave.
Împreună cu alți actori internaționali, UE a făcut numeroase declarații privind
Myanmarul și a impus sancțiuni juntei și unor entități deținute de armată. În februarie
2021, Consiliul a adoptat concluzii în care condamnă lovitura de stat militară și cere
dezamorsarea crizei, încetarea stării de urgență, reinstituirea guvernului legitim și
eliberarea imediată a persoanelor reținute sau arestate în legătură cu lovitura de stat.
În martie, aprilie și iunie 2021, Consiliul a impus sancțiuni persoanelor responsabile
de lovitura de stat militară și a extins sancțiunile la companiile și entitățile controlate
de armată.

În aprilie 2021, Vicepreședintele Comisiei/Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri
externe și politica de securitate (VP/ÎR) a făcut o declarație privind consensul în
cinci puncte la care s-a ajuns la reuniunea liderilor ASEAN, organizată în Indonezia,
declarație în care își exprimă sprijinul pentru trimisul special al ASEAN. În octombrie
2021, VP/ÎR a cerut Myanmarului să colaboreze constructiv cu ASEAN. Însă Myanmar
a publicat un comunicat de presă prin care refuză cererea trimisului special al ASEAN
de a se întâlni cu Aung San Suu Kyi. În februarie 2022, Consiliul a aprobat al
patrulea pachet de sancțiuni care vizează membri de rang înalt și entități ale armatei
(Tatmadaw), inclusiv întreprinderea Myanma Oil and Gas Enterprise.
În 2020, valoarea totală a comerțului dintre cei doi parteneri s-a ridicat la
3,1 miliarde EUR. În calitate de țară cel mai puțin dezvoltată, Myanmar beneficiază
de inițiativa comercială „Totul în afară de arme” (EBA) în cadrul sistemului generalizat
de preferințe (SGP). Myanmar face în prezent obiectul unei proceduri denumite
„cooperare consolidată” care asigură faptul că această țară respectă cerințele de bază
ale Regulamentului SGP. Uniunea Europeană a alocat 688 de milioane EUR pentru
Myanmar în perioada 2014-2020. În pofida loviturii de stat recente, Comisia a fost
până în prezent reticentă să introducă restricții comerciale, din cauză că acest lucru ar
afecta populația Myanmarului și ar avea un impact limitat asupra armatei. Programul
indicativ multianual al UE pentru perioada 2021-2027 se bazează pe anumite priorități
pentru Myanmar: guvernanța, statul de drept, creșterea sustenabilă, asistența pentru
persoanele strămutate, Pactul verde și agenda digitală.
Țara a înregistrat o creștere alarmantă a numărului de condamnări la moarte de la
lovitura de stat militară din februarie 2021, dar se crede că nu au avut loc execuții până
în iulie 2022, când junta militară din Myanmar a comunicat că au fost executați patru
bărbați puși sub acuzare în temeiul Legii din 2014 din Myanmar privind combaterea
terorismului.
Conform cifrelor ONU din mai 2022, numărul persoanelor strămutate intern în Myanmar
a ajuns la un milion. Conform celor mai recente cifre, se presupune că armata a ucis
peste 1 900 de persoane de la lovitura de stat.
Myanmar se confruntă, de asemenea, cu o escaladare a tensiunilor intercomunitare.
În august 2020 s-a reluat cea de a patra reuniune a Conferinței pentru pace a Uniunii,
cunoscută și sub denumirea de „Conferința pentru secolul XXI de la Panglong”.
Conferința era menită să aplaneze conflictele dintre armată și grupurile etnice răsculate
prin transformarea unui acord național de încetare a focului într-o soluție de durată.
Indicele democrației pentru 2021 a clasat Myanmarul pe locul 166 din 167 de țări.
Există probleme majore privind drepturile omului, printre care se numără în primul rând
persecuțiile populației rohingya din statul Rakhine. Din august 2017, peste 800 000
de refugiați aparținând minorității rohingya au fugit în Bangladesh pentru a scăpa
de persecuțiile din Myanmar. În august 2019, mii de refugiați au respins încercările
Bangladeshului, ale Myanmarului și ale ONU de a îi repatria, din cauza unor îngrijorări
legate de securitate. Parlamentul a condamnat încălcările drepturilor fundamentale ale
populației rohingya în rezoluția sa din septembrie 2019. În februarie 2021 Parlamentul a
adoptat o rezoluție prin care condamnă cu fermitate lovitura de stat militară și încălcarea
drepturilor omului, cerând juntei să readucă la putere guvernul civil și să elibereze
imediat toate persoanele deținute.
În octombrie 2021, Parlamentul a adoptat o rezoluție prin care condamnă încălcările
drepturilor omului, discriminarea constantă a minorităților etnice și actele de violență

comise de juntă asupra cetățenilor săi, precum și atacurile armatei asupra cadrelor
medico-sanitare și a unităților medicale. De asemenea, Parlamentul a invitat insistent
Myanmarul să coopereze cu trimisul special al ASEAN și a cerut Consiliului să impună
în continuare sancțiuni cu țintă precisă persoanelor responsabile de lovitura de stat
militară din februarie 2021.
În martie 2022, Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la Myanmar/Birmania după
un an de la lovitura de stat, în care își reafirmă poziția față de Myanmar. UE a acordat
o sumă suplimentară de 1 milion EUR Mecanismului de anchetă independent al ONU
pentru Myanmar, un grup înființat de Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU în 2018
pentru a aduna dovezi ale încălcărilor drepturilor omului.
E. Filipine
Acordul de parteneriat și cooperare (APC) UE-Filipine a fost semnat în 2011 și a intrat
în vigoare în martie 2018. Primul comitet mixt s-a reunit la Bruxelles la 28 ianuarie
2020 și a înființat subcomitete specializate, dând astfel posibilitatea Republicii Filipine
și Uniunii Europene să își dezvolte întregul potențial de cooperare, pentru a aduce
relația bilaterală la un nivel mai înalt și a strânge legăturile. În plus, în august 2021
Republica Filipine și-a asumat rolul de coordonator al ASEAN pentru relațiile și dialogul
cu UE până în 2024.
A doua reuniune a comitetului mixt a avut loc în aprilie 2022 cu scopul de a revizui
cooperarea bilaterală actuală din cadrul APC. Referitor la evoluțiile regionale în
materie de securitate, cum ar fi litigiul privind Marea Chinei de Sud, UE și Filipine au
căzut de acord că trebuie găsite soluții pașnice și incluzive la conflicte, respectând
totodată principiile dreptului internațional și ale Cartei ONU. Ambele delegații au
discutat adoptarea rezoluțiilor pertinente în cadrul sesiunii speciale de urgență a
Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite privind Ucraina și al Consiliului pentru
Drepturile Omului, prin care se condamna agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
UE este un donator important către Filipine, acordându-i 325 de milioane EUR în
perioada 2014-2020. Statul de drept și creșterea favorabilă incluziunii sunt domenii de
interes. Programul indicativ multianual al UE pentru perioada 2021-2027 va continua
cooperarea globală a UE. Valoarea comerțului bilateral cu mărfuri UE-Filipine s-a ridicat
la 12,3 miliarde EUR în 2020, UE fiind al patrulea partener comercial ca mărime al
Filipinelor și reprezentând 8,4 % din totalul schimburilor comerciale ale acestei țări în
2020. În decembrie 2015 au fost lansate negocieri privind un acord de liber schimb
între UE și Filipine, iar o primă rundă a avut loc în mai 2016. Negocierile au tratat
o gamă largă de aspecte, inclusiv tarifele, barierele netarifare în calea comerțului,
comerțul cu servicii și investițiile, precum și aspectele comerciale ale achizițiilor publice,
proprietatea intelectuală, concurența și dezvoltarea sustenabilă.
În mai 2016, Rodrigo Duterte a câștigat alegerile prezidențiale și a adoptat măsuri
controversate împotriva traficului de droguri, cum ar fi ordinele de „a trage pentru a
ucide” care au provocat comiterea unor încălcări ale drepturilor omului. Rodrigo Duterte
a schimbat direcția politicii externe a Filipinelor, încheind o nouă alianță cu Rusia și
China, în ciuda controversei legate de Marea Chinei de Sud și a faptului că Filipine
este unul dintre statele reclamante ale ASEAN în acest litigiu. UE a sprijinit procesul
de pace din Mindanao și a salutat desfășurarea pașnică a referendumului la începutul
anului 2019.
UE a devenit din ce în ce mai preocupată de încălcările drepturilor omului, în special de
execuțiile extrajudiciare legate de „războiul împotriva drogurilor” și de legea împotriva

terorismului adoptată în iulie 2020. Deoarece Filipine beneficiază de sistemul de
preferințe comerciale SGP+ al UE începând din decembrie 2014, UE a reamintit acestei
țări de angajamentul său de a ratifica și de a aplica cele 27 de convențiile internaționale
fundamentale privind drepturile omului și drepturile lucrătorilor, așa cum se prevede în
Acordul SGP+.
Într-o rezoluție din septembrie 2020, Parlamentul a invitat insistent UE și statele
membre să inițieze imediat etapele procedurii care ar putea duce la retragerea
temporară a preferințelor SGP+. Pentru moment, nu s-a dat curs acestei cereri.
În mai 2022 au avut loc alegeri prezidențiale. Noul președinte al Republicii Filipine este
Ferdinand „Bongbong” Marcos, iar vicepreședinta Republicii Filipine, Sara Duterte,
este fiica președintelui aflat la sfârșit de mandat. În discursul său de învestire din
30 iunie 2022, președintele Ferdinand Marcos a promis să dea întâietate obiectivelor
de politică pe termen scurt privind agricultura, infrastructura și investițiile. În același
timp, este probabil să crească concurența dintre Japonia și China pentru a sprijini
planurile ambițioase de construire a unor căi ferate noi. Spre deosebire de Duterte,
Marcos intenționează să adopte o poziție diplomatică mai echilibrată între Beijing
și Washington. Se preconizează că președintele Ferdinand Marcos va participa la
summitul UE-ASEAN din decembrie 2022 de la Bruxelles.
În februarie 2022, Parlamentul a adoptat o rezoluție în care condamnă cu fermitate
miile de execuții extrajudiciare și alte încălcări grave ale drepturilor omului comise în
contextul războiului purtat de președintele Rodrigo Duterte împotriva drogurilor. De
asemenea, membrii au condamnat toate actele de intimidare și violență împotriva celor
care încearcă să denunțe public astfel de abuzuri în această țară. Și Parlamentarii
ASEAN pentru drepturile omului au cerut să fie eliberată de îndată și necondiționat
senatoarea filipineză Leila De Lima, una dintre foștii critici ai președintelui Duterte.
F. Vietnam
Relațiile UE-Vietnam se bazează pe acordul de parteneriat și cooperare adoptat în
2016. Pentru perioada 2014-2020 a fost alocată o sumă totală de 400 de milioane EUR,
vizând buna guvernanță, energia și schimbările climatice, mai ales în delta fluviului
Mekong. Programul indicativ multianual 2021-2027 al UE pentru Vietnam tratează
aspecte esențiale și domenii-cheie pentru această țară.
UE și Vietnam au semnat un ALS și un acord de protejare a investițiilor (IPA) în iunie
2019. Parlamentul a aprobat cele două acorduri ulterior, în februarie 2020, iar ALS a
intrat în vigoare în august 2020. ALS prevede eliminarea imediată a 65 % din tarifele
la exporturile UE către Vietnam și a 71 % din aceste tarife la importurile din Vietnam.
Comisia pentru comerț internațional a Parlamentului European urmărește punerea în
aplicare a ALS. IPA va intra în vigoare atunci când va fi ratificat de toate statele membre
ale UE.
Valoarea comerțului cu mărfuri UE-Vietnam s-a ridicat la 43,2 miliarde EUR în 2020,
iar stocul ISD ale UE în Vietnam s-a ridicat la 6,1 miliarde EUR în 2019.
În octombrie 2019, UE și Vietnamul au semnat un acord-cadru de participare pentru a
stabili un temei juridic pentru participarea Vietnamului la operațiunile UE de gestionare
a crizelor.
Situația generală a drepturilor omului în Vietnam s-a deteriorat, tendință agravată de
pandemia de COVID-19. Același lucru este valabil și pentru libertatea de exprimare
în această țară, intensificându-se acțiunile de reprimare a dizidenților și înmulțindu-se

arestările pentru activități „împotriva statului”. În 2020, au fost urmărite penal pentru
activism zeci de persoane, au fost urmăriți jurnaliști, iar sentințele de condamnare
la închisoare în temeiul legilor naționale privind securitatea s-au înmulțit. Vietnamul
este un stat comunist cu un singur partid politic, fără libertate politică. În mai 2021, în
contextul pandemiei de COVID-19, țara a organizat alegeri legislative pentru cea de a
15-a Adunare Națională și pentru consiliile populare de la nivel local. Partidul Comunist
din Vietnam (VCP) a câștigat alegerile, menținând controlul deplin asupra mass-
mediei și a procesului electoral, fără nicio agenție independentă care să supravegheze
alegerile. Procesul electoral controlat în totalitate de stat a eliminat 64 din cei 75 de
candidați autonominalizați, iar doi candidați independenți au fost arestați.
Vietnamul reprezintă unul dintre cele mai bune exemple de țară care a reușit în tranziția
de la un sistem economic comunist eșuat la o economie de piață deschisă. Este una
dintre țările cu creșterile cele mai rapide din ASEAN, cu o rată medie de creștere a
PIB-ului de aproape 7 % între 2010 și 2020.
În ianuarie 2021, Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la Vietnam în care cere
să fie eliberați imediat și necondiționat toți apărătorii drepturilor omului și jurnaliștii
și condamnă recurgerea abuzivă la dispoziții legale represive care restricționează
drepturile și libertățile fundamentale. Parlamentul a mai cerut guvernului să permită
organelor de presă independente să funcționeze și să se creeze un mecanism
independent de monitorizare a drepturilor omului. În 2021 Vietnamul s-a clasat pe locul
175 din 180 de țări în Clasamentul mondial al libertății presei.
În funcție de peste zece ani, liderul Partidului Comunist din Vietnam, Nguyễn Phú
Trọng, a dezvoltat o politică strictă de combatere a corupției. În iunie 2022, ministrul
sănătății din această țară, Nguyễn Thanh Long, și primarul orașului Hanoi, Chu Ngọc
Anh, au fost demiși și arestați din cauză că au fost acuzați că au comis fraude în valoare
de 169 de milioane EUR cu truse de testare pentru COVID-19. Au fost arestați și alți
înalți funcționari. Poziția Vietnamului s-a îmbunătățit în Indicele de percepție a corupției
pe 2021 al Transparency International, această țară înregistrând un salt de peste 30
de locuri, situându-se pe locul 87 din 180 de țări.
G. Thailanda
Parteneriatul UE-Thailanda se întemeiază pe acordul-cadru din 1980, iar cooperarea
UE-Thailanda se întemeiază pe Acordul de cooperare UE-ASEAN din 1980. Părțile au
încheiat negocierile privind un acord de parteneriat și cooperare (ACP) în martie 2013,
dar acesta a fost suspendat în urma loviturii de stat militare din 2014.
La 2 septembrie 2022, UE și Thailanda au finalizat textul APC UE-Thailanda, încheind
procesul de negociere. APC va îmbunătăți dialogul politic și cooperarea în numeroase
domenii de politică, printre care și mediul, energia, schimbările climatice, transporturile,
știința și tehnologia, comerțul, ocuparea forței de muncă și afacerile sociale, drepturile
omului, educația, agricultura, neproliferarea, combaterea terorismului, combaterea
corupției și a criminalității organizate, migrația și cultura.
Se fac și demersuri pentru reluarea negocierilor privind un ALS ambițios și cuprinzător.
Negocierile au fost reluate în august 2021, după ce discuțiile au eșuat în 2014, din
cauza loviturii de stat militare. UE este una din cele mai mari piețe de export ale
Thailandei, iar Thailanda este unul dintre principalii parteneri comerciali ai UE în
ASEAN. În 2020, valoarea comerțului bilateral a fost de 29 de miliarde EUR. Ministrul

comerțului din Thailanda și omologii săi din UE au reluat discuțiile privind comerțul în
iunie 2021.
Din 2014, Armata înăbușă opoziția impunând legea marțială și au fost semnalate
încălcări ale drepturilor omului. Regele Maha Vajiralongkorn a fost încoronat în
mai 2019. Partidul pro-armată a câștigat alegerile generale din martie 2019, pe
fondul acuzațiilor de manipulare. Prayut Chan-ocha, care fusese deja prim-ministru în
perioada 2014-2019 în cadrul Consiliului Național pentru Pace și Ordine (CNPO), a
fost numit prim-ministru în iunie 2019. Cu toate că guvernarea juntei s-a încheiat oficial
în iulie 2019, armata influențează încă guvernul.
Curtea Constituțională a Thailandei decisese anterior să îl suspende din funcție pe
prim-ministrul Prayuth Chan-ocha, deoarece ar fi rămas în funcție mai mult decât îi
permitea mandatul: opt ani după ce a ajuns la putere prin lovitura de stat din 2014. Cu
toate acestea, în decizia sa finală din 30 septembrie 2022, Curtea Constituțională a
statuat că prim-ministrul Prayuth Chan-ocha nu și-a epuizat mandatul de opt ani.
Protestele din Thailanda împotriva guvernului militar revendică inclusiv reforma
monarhiei thailandeze. În februarie 2020, primul val de proteste a fost declanșat
de decizia Curții Constituționale de a desființa Partidul „Future Forward”, un partid
de opoziție popular în rândul tinerilor, care este al treilea din perspectiva numărului
de locuri obținute în Camera Reprezentanților în urma alegerilor din martie 2019.
Guvernul thailandez a declarat starea de urgență în octombrie 2020, rezervându-
și dreptul de a impune o interdicție de circulație și legea marțială. În septembrie
2021 guvernul thailandez a prelungit a paisprezecea oară consecutiv starea de
urgență, până la sfârșitul lunii noiembrie 2021. În ciuda numeroaselor infectări cu
virusul COVID-19, la 11 octombrie 2021 prim-ministrul thailandez a anunțat planuri
de a redeschide țara vizitatorilor vaccinați din anumite țări în noiembrie 2021.
Deși prelungirea stării de urgență și înmulțirea proceselor pentru infracțiunea de
lezmajestate intentate protestatarilor au încetinit ritmul protestelor, mișcarea condusă
de studenți se mobilizează încă periodic.
În ianuarie 2020 la Kuala Lumpur, Thailanda a lansat oficial procesul de pace
cu grupurile de insurgenți din provinciile sudice, unde majoritari sunt musulmanii.
Negocierile au fost mediate de Malaysia. Deși în aprilie 2020 s-a declarat încetarea
focului, s-au mai produs câteva atacuri cu bombă în 2021 și 2022.
În septembrie 2021 parlamentul thailandez și-a dat aprobarea inițială pentru un proiect
de lege privind apărarea de tortură și de disparițiile forțate și eliminarea acestor practici,
după ce a întârziat cu 14 ani introducerea acestei legi, din 2007, de când Thailanda
a semnat Convenția împotriva torturii și altor pedepse sau tratamente crude, inumane
sau degradante. Parlamentul a adoptat mai multe rezoluții privind drepturile omului,
lucrătorii migranți și drepturile lucrătorilor din Thailanda.
H. Cambodgia
Relațiile UE cu Cambodgia datează din perioada acordului de cooperare din 1977. UE
este cel mai important donator către această țară, alocând 410 milioane EUR pentru
perioada 2014-2020 pentru îmbunătățirea guvernării și a statului de drept, precum și
pentru Tribunalul pentru Khmerii Roșii. Programul indicativ multianual al UE pentru
Cambodgia pentru perioada 2021-2027 prevede acordarea unui ajutor în valoare
de 510 de milioane USD Cambodgiei, pentru a ajuta această țară să își stimuleze
dezvoltarea economică. În 2020, comerțul bilateral cu mărfuri între cei doi parteneri a
fost în valoare de 4,3 miliarde EUR. UE este al treilea partener comercial ca mărime

al Cambodgiei, după China și SUA, un procent de 10,6 % din totalul schimburilor
comerciale ale acestei țări fiind schimburi cu UE.
În urma anilor de război civil, Cambodgia este unul dintre cele mai sărace state din Asia
de Sud-Est. În 1993, ca urmare a acordurilor de pace de la Paris din 1991, Cambodgia
a adoptat o constituție care a pus bazele unui stat democratic și pluripartit liberal.
În februarie 2018 Consiliul a adoptat concluzii privind Cambodgia, având în vedere
evoluțiile politice și deteriorarea continuă a democrației.
Prim-ministrul Hun Sen și partidul său de guvernământ, Partidul Poporului din
Cambodgia (CPP), au câștigat alegerile generale din iulie 2018, însă opoziția a susținut
că procesul electoral nu a fost nici liber, nici corect. Kem Sokha, liderul Partidului
Salvării Naționale din Cambodgia (CNRP), ce face parte din opoziție, a fost arestat în
septembrie 2017, iar fostul lider al CNRP, Sam Rainsy, se află în autoexil din 2015.
CNRP a fost dizolvat în noiembrie 2017. În martie 2021 un tribunal municipal din Phnom
Penh l-a condamnat pe Sam Rainsy la 25 ani de închisoare pentru participarea la un
presupus complot care ar fi urmărit să răstoarne guvernul prim-ministrului Hun Sen. I-
au fost retrase și drepturile de a vota și de a candida la alegeri. Opt alți foști politicieni
din CNRP au fost condamnați, în absența lor, la mulți ani de închisoare.
În februarie 2020, Comisia a decis să retragă o parte din preferințele tarifare acordate
Cambodgiei în cadrul regimului comercial „Totul în afară de arme” (EBA) din cauza
încălcărilor grave și sistematice ale principiilor drepturilor omului consacrate în Pactul
internațional cu privire la drepturile civile și politice. Noua reglementare a intrat
în vigoare în august 2020. Economia Cambodgiei este dependentă de ajutoarele
internaționale și de exporturile de articole de îmbrăcăminte și este foarte sensibilă
la costurile muncii. Retragerea preferințelor tarifare și înlocuirea acestora cu tarifele
standard ale UE afectează în principal articolele de îmbrăcăminte și încălțăminte.
Retragerea preferințelor tarifare afectează circa o cincime sau 1 miliard EUR din
exporturile anuale ale Cambodgiei către UE.
În septembrie 2017, Parlamentul a adoptat o rezoluție prin care solicită guvernului
cambodgian să pună capăt acțiunii penale motivate politic intentate lui Kem Sokha. În
septembrie 2018 Parlamentul a adoptat o a doua rezoluție prin care cere să se retragă
toate acuzațiile împotriva lui Kem Sokha.
În martie 2021 Parlamentul a adoptat o rezoluție prin care condamnă escaladarea
încălcărilor drepturilor omului în Cambodgia și acțiunile represive desfășurate sub
pretextul apărării de virusul COVID-19. Parlamentul a cerut forțelor de securitate să nu
facă uz inutil de prea multă forță împotriva protestatarilor pașnici și să înceteze toate
formele de hărțuire, inclusiv hărțuirea judiciară.
În februarie 2022 guvernul a amânat punerea în practică a unui „portal internet național”
controversat, care ar fi direcționat întregul trafic de internet din țară printr-un firewall de
tip chinezesc. Guvernul a dat vina pentru amânare pe întârzierile legate de pandemie și
a nu a recunoscut că a fost influențat de criticile aspre formulate de apărătorii libertății
de exprimare.
Un tribunal din Cambodgia a condamnat 20 de politicieni și activiști de opoziție într-
un proces descris de Human Rights Watch drept „vânătoare de vrăjitoare”. Printre cei
condamnați în martie 2022 se numără liderii exilați ai opoziției Sam Rainsy, Eng Chai
Eang, Mu Sochua și alții. Parlamentul European a cerut să se anuleze necondiționat

acuzațiile împotriva acestora. În mai 2022, Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare
la reprimarea continuă a opoziției politice în Cambodgia.
I. Singapore
UE și Singapore cooperează foarte strâns în domeniile afacerilor, științei și tehnologiei.
În februarie 2019, UE și Singapore au ratificat trei acorduri de „nouă generație”: Acordul
de parteneriat și cooperare UE-Singapore (EUSPCA), Acordul de liber schimb UE-
Singapore (EUSFTA) și IPA UE-Singapore (EUSIPA). ALS cu Singapore a intrat în
vigoare în noiembrie 2019. Aceste acorduri sunt menite să încurajeze legăturile politice,
economice și comerciale și vor reduce considerabil taxele vamale. Barierele tehnice
și netarifare în calea comerțului cu mărfuri ar trebui eliminate într-o gamă largă de
sectoare.
În 2021 comerțul cu mărfuri dintre UE și Singapore a atins valoarea de 42,9 miliarde
EUR, ceea ce reprezintă o creștere de 4,5 % față de 2020. Exporturile UE către
Singapore au fost în valoare de 27,3 miliarde EUR, în timp ce importurile din Singapore
au fost în valoare 15,6 miliarde EUR. La nivel mondial, în 2021 Singapore a fost
al 20-lea partener comercial al UE ca mărime în comerțul cu mărfuri. Comerțul cu
servicii dintre UE și Singapore a fost în valoare de 50,3 miliarde EUR în 2020, clasând
Singapore pe locul cinci între partenerii UE în comerțul cu servicii. Totalul schimburilor
comerciale dintre UE și Singapore, incluzând atât mărfuri, cât și servicii, a ajuns la 91
de miliarde EUR în 2020, făcând din Singapore cel mai mare partener comercial al UE
din ASEAN și al 11-lea partener comercial ca mărime din lume.
Singapore rămâne o destinație importantă pentru ISD-urile din UE. La sfârșitul anului
2020, stocurile de ISD ale UE în Singapore au atins valoarea de 255,6 miliarde EUR,
ceea ce reprezintă o creștere de 15,4 % față de 2019. La nivel mondial Singapore s-a
clasat pe locul șapte între destinațiile stocurilor de ISD și pe primul loc între destinațiile
de investiții din ASEAN. În schimb, stocurile de ISD deținute de Singapore în UE erau în
valoare de 150 de miliarde EUR în 2020, ceea ce reprezintă o creștere considerabilă,
de 26,6 %, față de 2019. La începutul lunii decembrie 2021 UE și Singapore au purtat
discuții privind consolidarea comerțului digital bilateral și au propus să încheie un
parteneriat digital cuprinzător UE-Singapore și să își îmbunătățească cooperarea în
domeniul inteligenței artificiale și al guvernanței datelor.
Singapore a organizat alegeri generale în iulie 2020. Lee Hsien Loong, din Partidul
Acțiunii Populare (PAP), a obținut 83 din cele 93 de locuri din parlament, în vreme ce
Partidul Muncitorilor, cea mai mare formațiune a opoziției, a avut cel mai bun rezultat
de până acum, obținând 10 locuri. PAP nu a pierdut niciodată alegerile și conduce
acest oraș-stat începând din 1959. Prim-ministrul Lee Hsien Loong a spus mereu că va
ceda puterea înainte de împlinirea vârstei de 70 de ani, adică în 2022. În aprilie 2021
viceprim-ministrul Heng Swee Keat, care a fost desemnat succesor al lui Lee Hsien
Loong, și-a anunțat decizia de a se retrage. Lawrence Wong a devenit noul șef al PAP,
aflat la guvernare, și deci viceprim-ministru, și ar trebui să îi succeadă prim-ministrului
Lee Hsien Loong la următoarele alegeri generale programate pentru 2025.
Prioritatea prim-ministrului Lee Hsien Loong a fost combaterea pandemiei de
COVID-19, a problemelor economice pe care le-a creat și redresarea țării. În octombrie
2021 guvernul a anunțat că începând din acea lună țara este deschisă pentru
deplasările fără plasare în carantină ale persoanelor vaccinate complet din opt țări,
printre care și din unele țări ale UE.

Tot în octombrie 2021 parlamentul Republicii Singapore a adoptat Legea privind
ingerințele străine (contramăsuri), pentru a combate amestecurile externe în politica
internă. Susținând și activitatea societății civile, Parlamentul European a cerut să se
abolească pedeapsa cu moartea.
În iunie 2022 ministrul de finanțe și viceprim-ministrul Lawrence Wong a anunțat un
pachet de sprijin în valoare de 1,1 miliarde USD pentru a atenua presiunile exercitate
de costurile de trai. Lawrence Wong a afirmat că acest demers a fost special conceput
pentru a ajuta grupurile cu venituri mici, întrucât Singapore suferă de pe urma unei
inflații mari. Printre factorii-cheie care stau la baza creșterii galopante a prețurilor se
numără perturbarea lanțurilor de aprovizionare globale, prețurile mari ale materiilor
prime și invadarea Ucrainei de către Rusia. Începând din octombrie 2021, Singapore
și-a înăsprit politica monetară de trei ori.
J. Brunei
Sultanul din Brunei, Hassanal Bolkiah, conduce statul, în timp ce prințul Billah Bolkiah
preia responsabilități. Liberalizarea politică este inexistentă. În 2014 Codul penal a fost
reformat, astfel încât să integreze o abordare bazată pe legea șaria. În aprilie 2019
a fost promulgat un nou cod penal, care impune noi pedepse, cum ar fi lapidarea
persoanelor care întrețin relații homosexuale sau sunt acuzate de adulter și amputarea
membrelor pentru furt. Ca urmare a protestelor internaționale, Brunei a prelungit
moratoriul asupra pedepsei cu moartea.
UE își îmbunătățește activ relațiile cu Brunei, dar nu a încheiat un acord-cadru. Este
în curs de negociere un acord de parteneriat și cooperare (APC) UE-Brunei, care va
îngloba o serie de domenii politice și economice. În 2020 valoarea totală a comerțului
cu mărfuri dintre UE și Brunei s-a ridicat la 153 de milioane EUR, cu un surplus de
142 de milioane EUR în favoarea UE. Comerțul dintre UE și Brunei se axează în
principal pe utilaje, autovehicule și produse chimice.
Relațiile dintre Uniunea Europeană și Brunei sunt gestionate îndeosebi prin ASEAN,
iar în 2021 Brunei și-a asumat rolul de președinte al acestei organizații, având sloganul
„We Care, We Prepare, We Prosper” (Ne pasă, ne pregătim, prosperăm). În august
2021 ministrul adjunct pentru afaceri externe al Bruneiului, Erywan Yusof, a fost numit
trimis special al ASEAN în Myanmar, pentru a îndeplini funcția de mediator pe lângă
junta din Myanmar.
Parlamentul a adoptat o rezoluție în aprilie 2019 în care a condamnat cu fermitate
intrarea în vigoare a codului penal întemeiat pe legea șaria. Parlamentul a condamnat
din nou pedeapsa cu moartea și a subliniat că dispozițiile codului penal întemeiat
pe legea șaria încalcă obligațiile statului Brunei în temeiul dreptului internațional al
drepturilor omului.
Tensiunile dintre China și țările reclamante din Asia de Sud-Est în litigiile teritoriale din
Marea Chinei de Sud au crescut în 2022. Deși nu s-a pronunțat pe această temă până
în prezent, Brunei a făcut prima sa declarație unilaterală cu privire la Marea Chinei de
Sud în iulie 2022, ca țară cu revendicări concurente. Totuși, Bruneiul evită să adopte
în politica sa o atitudine conflictuală față de China în ceea ce privește litigiul referitor la
Marea Chinei de Sud, temându-se să nu strice legăturile economice bilaterale.
Sultanul Brunei a anunțat o remaniere precoce a miniștrilor în iunie 2022. Sultanul
păstrează funcția de prim-ministru, alături de portofoliile apărării, afacerilor externe,
finanțelor și economiei. Pentru prima dată a fost numită ministru (al educației) o femeie.

K. Laos
Relațiile UE-Laos se bazează pe Acordul de cooperare din 1997. UE a acordat fonduri
de peste 500 de milioane EUR pentru perioada 2016-2020, sprijinind al optulea Plan
național de dezvoltare socioeconomică a Laosului, care se concentra pe realizarea
unei mari creșteri economice urmărind obiectivul general de a ieși din rândul țărilor cel
mai puțin dezvoltate până în 2020. În martie 2021 UE, în parteneriat cu Organizația
Mondială a Sănătății, a oferit 2,8 milioane EUR pentru sistemul de sănătate din Laos, cu
scopul de a-i mări gradul de pregătire pentru pandemia de COVID-19 și alte pandemii
și capacitatea de a răspunde la acestea.
În octombrie 2021 această țară și-a lansat prima platformă națională de predare și
învățare digitală, mulțumită sprijinului acordat de UE, UNICEF și Parteneriatul mondial
pentru educație, pentru ca elevilor și profesorilor să le fie mai ușor să învețe și să
predea de la distanță în timpul pandemiei de COVID-19. Programul indicativ multianual
al UE pentru Laos pentru perioada 2021-2027 prevede un buget orientativ total de 83
de milioane EUR pentru prima fază – 2021-2024.
UE este al patrulea partener comercial ca mărime al Laosului (după Thailanda, China
și Vietnam), reprezentând 3,6 % din totalul schimburilor comerciale ale țării. Totalul
schimburilor comerciale dintre UE și Laos s-a ridicat la 436 de milioane EUR în
2020. În ciuda reformelor economice, țara este încă săracă și dependentă de ajutorul
internațional. În calitate de țară cel mai puțin dezvoltată, Laosul beneficiază de regimul
comercial al UE „Totul în afară de arme” (EBA).
Laos este un stat cu un singur partid. Partidul Revoluționar Popular din Laos (LPRP),
aflat la putere din 1975, de la sfârșitul războiului civil, conduce țara cu o mână forte,
acesta nepermițând existența unei opoziții care să-l conteste. Laos a organizat alegeri
parlamentare în februarie 2021 pentru cea de a noua Adunare Națională, care are
164 de locuri, dintre care 158 au fost câștigate de LPRP, aflat la putere, iar șase, de
candidați independenți. În martie 2021, la deschiderea Adunării Naționale, Laos și-a
ales președintele, pe Thongloun Sisoulith, secretarul general al partidului LPRP, aflat
la guvernare, care fusese mai înainte prim-ministru începând din aprilie 2016.
Laos își strânge relațiile cu China și cu ASEAN, cu scopul de a atrage mai multe
investiții. Reformele economice au dus la o creștere economică susținută de peste 7 %
începând cu 2014. Pandemia de COVID-19 a adus noi provocări pentru acest program,
afectând grav creșterea economică, care a scăzut la valori estimate cuprinse între –
0,6 și – 2,4 % în 2020.
UE acordă o importanță deosebită situației drepturilor omului, inclusiv situației dificile
a persoanelor strămutate din cauza construirii unor baraje uriașe pe fluviul Mekong.
Cu costuri ce se apropie de o treime din PIB-ul anual al Laosului, la începutul lunii
decembrie 2021 a fost deschisă o nouă cale ferată în lungime de 414 km care leagă
China de capitala Vientiane, în cadrul inițiativei „O centură, un drum” a Beijingului.
Cu ocazia conferințelor Organizației Internaționale a Muncii de la Geneva, UE a invitat
Laosul să trateze problema exploatării sexuale a copiilor. În iulie 2022, UE și-a exprimat
îngrijorarea față de faptul că nu s-a avansat în tratarea încălcărilor drepturilor omului din
Laos, care se produc de mult, și a cerut insistent autorităților să respecte obligațiile care
îi revin acestei țări în materie de drepturi ale omului în cadrul Federației Internaționale
pentru Drepturile Omului (FIDH) și al organizației membră a acesteia, Mișcarea pentru
drepturile omului din Laos. Cele două organizații au publicat un document de informare

care oferă un rezumat al evoluțiilor în domeniul drepturilor omului din Laos. Cel mai
recent Dialog privind drepturile omului dintre UE și Laos a avut loc în iulie 2022.
L. Malaysia
UE și Malaysia au încheiat negocierile privind un acord de parteneriat și cooperare
(APC) în decembrie 2015. Negocierile privind ALS UE-Malaysia au fost suspendate
în aprilie 2012, la cererea Malaysiei, după șapte runde de negocieri. În martie 2017
Consiliul a solicitat Comisiei și Înaltului Reprezentant să revizuiască acordul propus
și să îl transforme într-un acord „mixt”. UE și Malaysia au discutat introducerea unor
noi dispoziții și au convenit asupra acestora în principiu, astfel încât se așteaptă
ca acordul să fie semnat în curând. Două acorduri sunt în curs de negociere, un
ALS și un acord de parteneriat voluntar referitor la asigurarea respectării legislației,
guvernanța și schimburile comerciale în domeniul forestier. În mai 2022, Comisia a
publicat raportul final privind evaluarea impactului asupra dezvoltării sustenabile, care
sprijină negocierile privind ALS.
UE este un partener comercial important al Malaysiei și un mare investitor în această
țară, a cărui economie emergentă oferă UE posibilități atractive de a face schimburi
comerciale. Schimburile comerciale dintre UE și Malaysia cresc, înregistrând o creștere
de peste 50 % din 2010. În 2020, Malaysia a fost al 20-lea partener comercial ca mărime
al UE, în timp ce UE a fost al cincilea partener comercial ca mărime al Malaysiei.
Malaysia este a treia piață ASEAN ca mărime după Singapore și Vietnam.
Schimburile cu UE au reprezentat 8,1 % din totalul schimburilor comerciale ale
Malaysiei în 2021. Importurile UE din Malaysia au crescut treptat, ajungând la
29,2 miliarde EUR în 2021, în timp ce exporturile UE către Malaysia au fost în valoare de
11,8 miliarde EUR. Excedentul comercial global al Malaysiei cu UE a crescut constant
de-a lungul anilor, ajungând la 17,4 miliarde EUR în 2021. Ca urmare a politicilor
de liberalizare ale Malaysiei și a perspectivelor de încheiere a unui ALS, investițiile
străine directe ale UE în Malaysia au crescut la 27,8 miliarde EUR în 2020. Comerțul
bilateral UE-Malaysia este dominat de produse industriale, care reprezintă peste 90 %
din schimburile comerciale. În luna martie 2019, Comisia a anunțat că ar trebui să se
renunțe treptat la folosirea uleiului de palmier în combustibilii pentru transport în temeiul
Directivei privind energia din surse regenerabile, care stabilește un obiectiv potrivit
căruia bioenergia sustenabilă trebuie să aibă o cotă de 32 %. Indonezia și Malaysia au
protestat și au depus plângeri la Organizația Mondială a Comerțului (OMC). În ianuarie
2021 Malaysia, care este al doilea producător mondial de ulei de palmier ca mărime,
a urmat exemplul Indoneziei, depunând o plângere la OMC referitoare la normele
UE privind biocombustibilii. În ianuarie 2021, guvernul malaysian a anunțat că inițiază
acțiuni în justiție împotriva statelor membre ale UE Franța și Lituania pentru că au redus
utilizarea biocombustibililor pe bază de ulei de palmier. Deși UE a refuzat în aprilie
2021 cererea Malaysiei de a înființa un grup special de soluționare a litigiului privind
biocombustibilii, în mai 2021 OMC a aprobat în cele din urmă cererea Malaysiei de a
înființa un grup special care să examineze legislația UE. În octombrie 2021 Consiliul
a adoptat concluzii privind lista UE revizuită a jurisdicțiilor necooperante în scopuri
fiscale. Pentru prima dată, Malaysia a fost adăugată pe lista gri din anexa II. Deși uleiul
de palmier este considerat un aspect foarte important al negocierilor privind ALS UE-
Malaysia, uleiul de palmier reprezintă, de fapt, sub 5 % din importurile UE din Malaysia,
iar statisticile din 2019 ale Consiliului malaysian pentru uleiul de palmier au arătat, și
ele, că restricțiile impuse de UE asupra uleiului de palmier vor afecta doar 0,04 % din
producția anuală a Malaysiei. Cu toate acestea, invadarea Ucrainei de către Rusia

a cauzat o penurie globală de ulei comestibil, ceea ce ar putea ajuta Malaysia să
redobândească cota de piață pe care uleiul de palmier o avea în UE. După cum a atras
atenția ministrul malaysian al industriei plantațiilor și produselor de bază în mai 2022,
se preconizează că cererea globală de ulei comestibil a UE va crește în viitorul apropiat
din cauza rezervelor reduse de ulei de floarea-soarelui și de soia.
La alegerile generale din mai 2018, coaliția Barisan Nasional (BN) din Malaysia, care
include Organizația Națională Malaysiană Unită (UMNO), a fost înfrântă pentru prima
oară în istorie. Prim-ministrul Mahathir Mohamad, liderul Alianței pentru Speranță, l-
a înlocuit pe Najib Razak, care riscă 12 ani de închisoare și așteaptă să se judece
apelul. În noiembrie 2019 coaliția BN, aflată în opoziție, a câștigat alegerile parțiale,
iar guvernul prim-ministrului Mahathir Mohamad a căzut. Cu sprijinul UNMO, în
martie 2020 Muhyiddin Yassin, președintele Partidului Indigen Unit (PPBM), a depus
jurământul în fața regelui Abdullah, în calitate de prim-ministru aflat la conducerea unei
noi coaliții, Perikatan Nasional (PN). Însă în octombrie 2020, liderul opoziției, Anwar
Ibrahim, s-a întâlnit cu regele Sultan Abdullah Sultan Ahmad Shah, în încercarea de
a dovedi că are o majoritate parlamentară convingătoare și i-a cerut prim-ministrului
Muhyiddin Yassin să demisioneze.
Regele a refuzat propunerea lui Anwar Ibrahim, dar, în contextul unei crize politice
profunde, prim-ministrul Muhyiddin Yassin a decis să demisioneze în august 2021,
după ce a pierdut susținerea majorității din parlament. Regele a intervenit pentru a-i
găsi un succesor și, încă o dată, s-a folosit de puterea pe care i-o conferă constituția.
În august 2021 l-a numit pe Ismail Sabri al nouălea prim-ministru al Malaysiei și al
treilea prim-ministru din actuala legislatură de cinci ani. Următoarele alegeri generale
din Malaysia vor avea loc în 2023.
În rezoluțiile sale, Parlamentul a condamnat pedeapsa cu moartea, nerespectarea
drepturilor LGBTI și reducerea la tăcere a nemulțumirii populației, precum și absența
exprimării pașnice, inclusiv a dezbaterilor publice.
În iunie 2022, guvernul malaysian a anunțat că va aboli pedeapsa obligatorie cu
moartea. Acest lucru reprezintă un pas înainte și o decizie exemplară în regiune. UE
a încurajat autoritățile țării să ia măsuri concrete pentru a transpune rapid acordul în
legislație.
Jorge Soutullo / Samuel Cantell / Cristina Stanculescu / Airis Meier

10/2022

5.6.10. REGIUNEA PACIFICULUI
Relația UE cu regiunea Pacificului acoperă aspecte politice, economice și de

dezvoltare. UE este al doilea partener comercial al regiunii Pacificului ca importanță.
Australia și Noua Zeelandă sunt parteneri ai UE care împărtășesc aceeași viziune,
se confruntă cu provocări geostrategice comune și promovează multilateralismul și o
ordine internațională bazată pe norme. În iunie 2018, au fost lansate negocieri pentru
un acord de liber schimb (ALS) cuprinzător UE-Australia, iar cea de a cincisprezecea
rundă de negocieri a avut loc în aprilie 2023. UE a semnat un acord de liber schimb
cu Noua Zeelandă în iulie 2023.
Uniunea are un parteneriat cu cele 15 țări insulare independente din Pacific, axat pe
dezvoltare, pescuit și schimbări climatice, precum și parteneriate cu cele trei țări și
teritorii de peste mări și Forumul insulelor din Pacific.
TEMEI JURIDIC
— Titlul V (acțiunea externă a UE) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE);
— Titlurile I-III și V (politica comercială comună; cooperare pentru dezvoltare și
ajutor umanitar; acorduri internaționale) din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene (TFUE);
— Acordul-cadru Uniunea Europeană – Australia;
— Acordul de parteneriat privind relațiile și cooperarea Uniunea Europeană – Noua
Zeelandă (PARC);
— Acordul de parteneriat între grupul statelor din Africa, zona Caraibelor și Pacific
(ACP) și Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia.
UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI REGIUNEA PACIFICULUI

Uniunea Europeană și regiunea Pacificului se bucură de o relație cu o istorie
îndelungată, de valori comune și de legături economice și comerciale puternice.
Uniunea Europeană a dezvoltat parteneriate în regiune cu Australia, Noua Zeelandă,
cu cele 15 țări insulare independente din Pacific (PIC), cu cele trei țări și teritorii de
peste mări (TTPM) și cu Forumul insulelor din Pacific (PIF).
Uniunea Europeană, Australia și Noua Zeelandă sunt parteneri care împărtășesc
aceeași viziune, având valori și interese comune. Uniunea Europeană a cultivat relații
strânse în sectorul guvernamental și în cel privat cu ambele țări într-o gamă largă de
domenii, cum ar fi schimbările climatice și reducerea riscurilor de dezastre, comerțul
mondial bazat pe reguli, securitatea și dezvoltarea, cercetarea tehnologică și drepturile
omului.
Relația Uniunii Europene cu insulele din Pacific s-a bazat în mod tradițional pe
cooperarea pentru dezvoltare în cadrul parteneriatului dintre UE și țările din Africa, zona
Caraibilor și Pacific (ACP). În ultimii ani, această relație s-a extins și la alte sectoare,
cum ar fi mediul, buna guvernanță, energia, schimbările climatice, pescuitul și drepturile
omului.

A. Australia și Noua Zeelandă
1. Australia
UE și Australia întrețin un parteneriat stabilit de mult timp care datează din anii 1960.
Relația actuală se bazează pe Acordul-cadru UE-Australia din 2017, axat pe
dialogul politic, aspecte legate de securitate, cooperarea internațională, economie și
comerț, justiție, cultură și educație, energie și mediu. Acordul a intrat în vigoare în
octombrie 2022.
Australia este un partener comercial important pentru UE. În 2022, UE era al treilea
partener bilateral al Australiei ca importanță în comerțul cu bunuri, reprezentând un
cuantum total de 56,4 miliarde EUR. Australia este al 18-lea partener comercial al
Uniunii, iar principalele categorii de produse exportate de UE sunt utilajele și produsele
chimice. Principalele exporturi către UE ale Australiei sunt minereurile, materiile prime
și obiectele fabricate.
Din 2018, UE și Australia negociază un ALS cuprinzător, care ar facilita schimburile
comerciale dintre cele două părți. Cea de a cincisprezecea și cea mai recentă rundă
de negocieri a avut loc în aprilie 2023 la Bruxelles. Reuniunea liderilor Australia-UE
a avut loc în noiembrie 2022, s-a axat pe războiul de agresiune al Rusiei împotriva
Ucrainei, pe perspectivele strategice în schimbare din regiunea indo-pacifică, pe
promovarea democrației, a statului de drept, a drepturilor omului și a ordinii multilaterale
bazate pe norme, pe schimbările climatice, pe mediu și biodiversitate, pe realizarea
obiectivelor de dezvoltare durabilă, pe drepturile omului și ale lucrătorilor, pe energie,
pe transformarea digitală și pe alte aspecte bilaterale.
2. Noua Zeelandă
Relațiile dintre UE și Noua Zeelandă sunt în prezent reglementate de Acordul de
parteneriat privind relațiile și cooperarea (PARC), care a fost semnat în octombrie 2016
și a intrat în vigoare în iulie 2022. Acest acord facilitează implicarea bilaterală
prin întărirea dialogului politic și îmbunătățirea cooperării în chestiuni economice și
comerciale și într-o gamă largă de alte domenii, de la inovare, educație și cultură
la migrație, combaterea terorismului, lupta împotriva criminalității organizate și a
criminalității informatice și cooperarea judiciară. Prima reuniune a comitetului mixt în
urma intrării în vigoare a PARC a avut loc în februarie 2023, s-a axat pe aspecte legate
de politica externă, în special în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei și al
extinderii Chinei, securitate, comerț, cercetare și inovare, dezvoltare durabilă, drepturile
omului și justiție. Liderii au salutat încheierea negocierilor pentru ALS, asocierea Noii
Zeelande la programul de cercetare Orizont Europa și semnarea unui acord privind
schimbul de date cu caracter personal. Noua Zeelandă și UE au convenit să își
aprofundeze cooperarea privind schimbările climatice, inclusiv prin intermediul unui
dialog la nivel înalt privind clima și agricultura, în cadrul dialogului strategic internațional
privind agricultura.
UE este al treilea partener comercial al Noii Zeelande ca importanță, după China și
Australia. În 2022, valoarea totală a schimburilor comerciale bilaterale cu mărfuri dintre
UE și Noua Zeelandă s-a ridicat la 9,1 miliarde EUR. Principalele exporturi ale Noii
Zeelande către UE au constat în alimente și materii prime, în timp ce principalele
exporturi ale UE către Noua Zeelandă au fost utilajele și echipamentele de transport.
După un proces de negociere în 12 runde, inițiat în 2018, UE a semnat un acord de liber
schimb ambițios cu Noua Zeelandă în iulie 2023. Acordul, menit să creeze oportunități

economice și să susțină standardele climatice și de muncă, așteaptă aprobarea
Parlamentului. Decizia finală a Parlamentului Comisia pentru comerț internațional
(INTA) a susținut aprobarea Parlamentului în octombrie 2023 va fi adoptată cu ocazia
sesiunii plenare din noiembrie 2023 de la Strasbourg.
B. Alte țări din regiunea Pacificului
Cele 15 țări insulare independente din Pacific (PIC)[1] au o suprafață totală de
528 000 km² și fac parte din grupul statelor din Africa, zona Caraibilor și Pacific (ACP).
Relațiile UE cu PIC se concentrează pe cooperarea pentru dezvoltare, pescuit și
schimbările climatice.
Strategia UE cu privire la PIC este prezentată în comunicarea comună din 2012
intitulată „Către un parteneriat reînnoit pentru dezvoltare UE-Pacific” și a fost
actualizată prin Strategia UE pentru cooperare în regiunea indo-pacifică în 2021. Ea
se bazează pe cadrul Acordului de la Cotonou cu țările ACP. În decembrie 2020, UE
și Organizația statelor din Africa, zona Caraibilor și Pacific (OACP), care a înlocuit
grupul statelor ACP, au ajuns la un acord politic cu privire la textul unui nou acord de
parteneriat care va înlocui Acordul de la Cotonou. Aspectele-cheie ale noului acord
vor fi cooperarea în materie de comerț și investiții, dezvoltare și regionalizare. Acesta
va acoperi un număr mare de domenii, cum ar fi dezvoltarea și creșterea durabile,
drepturile omului, pacea și securitatea, cu scopul de a promova integrarea regională.
După ratificarea sa de către toate părțile implicate, acordul va servi drept nou cadru
juridic și va reglementa relațiile politice, economice și de cooperare dintre UE și cei
79 de membri ai OACP pentru următorii 20 de ani.
Semnarea se preconizează să aibă loc la Samoa, la 15 noiembrie 2023, în prezența
comisarei Jutta Urpilainen.
Noul acord de parteneriat este construit pe o bază comună, care stabilește valorile
și principiile care reunesc ambele părți. În plus, acesta introduce trei protocoale
regionale specifice pentru Africa, zona Caraibilor și Pacific, cu scopul de a promova
integrarea regională. Protocoalele regionale permit crearea unor structuri autonome
care vor urmări în mod independent relațiile cu UE și cu cele trei regiuni implicate.
Acordul prevede, de asemenea, o dimensiune parlamentară puternică, cu o Adunare
Parlamentară Paritară permanentă care să îndeplinească un rol consultativ clar. În
plus, pentru a reflecta dimensiunea regională puternică a noului acord, acesta include,
de asemenea, trei adunări parlamentare regionale, care vor funcționa autonom și
vor avea un rol consultativ clar. Parlamentul European și-a exprimat poziția în trei
rezoluții (4 octombrie 2016, 14 iunie 2018 și 28 noiembrie 2019). Parlamentul European
salută arhitectura generală propusă pentru viitoarea cooperare dintre ACP și UE
și a reafirmat că este important să se consolideze dimensiunea parlamentară a
parteneriatului. UE-27 este al cincilea partener comercial al regiunii ACP-Pacific ca
importanță, valoarea totală a schimburilor comerciale ridicându-se la 4 miliarde EUR
în 2022. APE UE-Pacific a fost ratificat de Parlament în ianuarie 2011 și de Papua-
Noua Guinee în mai 2011. Guvernul din Fiji a început să aplice acordul în iulie 2014.
Samoa a aderat la acord în decembrie 2018 și îl aplică de atunci. Insulele Solomon
au aderat, de asemenea, la acord și au început să îl aplice în mai 2020. Tonga și-a
declarat intenția de a adera la APE în 2018. Negocierile sunt încă în curs.
[1]Aceste 15 PIC sunt: Fiji, Papua-Noua Guinee și Timorul de Est, care, împreună, constituie 90 % din
suprafața și populația regiunii, precum și 12 state insulare mici în curs de dezvoltare: Insulele Cook, Kiribati,
Micronezia, Nauru, Niue, Palau, Insulele Marshall, Samoa, Insulele Solomon, Tonga, Tuvalu și Vanuatu.

Uniunea este al treilea donator de asistență pentru dezvoltare acordată țărilor din
regiunea ACP-Pacific după Australia și Japonia. Asistența pentru dezvoltare acordată
de UE regiunii Pacificului pentru perioada 2021-2027 se ridică la aproximativ 750 de
milioane EUR (inclusiv TTPM).
Noul Instrument de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare și cooperare internațională
(Europa globală) a devenit principalul instrument de finanțare pentru cooperare și
dezvoltare al UE cu țările partenere în temeiul cadrului financiar multianual (CFM)
pentru perioada 2021-2027. Acesta a integrat, printre altele, FED, care se afla anterior
în afara bugetului UE. Integrarea FED în bugetul Uniunii crește competențele de control
ale Parlamentului și contribuie la consolidarea legitimității publice și a vizibilității politice
a asistenței externe a UE în ansamblu.
PIC se confruntă cu provocări majore legate de dezvoltare și de schimbările climatice.
În ceea ce privește schimbările climatice, UE și statele insulare mici în curs de
dezvoltare din Pacific au sprijinit încheierea acordului de la Paris cu ocazia celei de
a 21-a Conferințe a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice (COP 21)
din 2015. Cea de a 23-a sesiune (COP 23) care a avut loc la Bonn, Germania, în
perioada 6-17 noiembrie 2017, a fost prezidată de către Fiji.
Forumul insulelor din Pacific (PIF), un grup politic de 18 state, este un interlocutor al UE
în ceea ce privește finanțarea dezvoltării de către UE și negocierile comerciale. Grupul
cuprinde: Australia, Insulele Cook, Micronezia, Fiji, Kiribati, Nauru, Noua Zeelandă,
Niue, Palau, Papua-Noua Guinee, Insulele Marshall, Samoa, Insulele Solomon, Tonga,
Tuvalu, Vanuatu, Noua Caledonie și Polinezia Franceză. Noua Caledonie și Polinezia
Franceză, împreună cu Wallis și Futuna, constituie cele trei țări și teritorii de peste mări
(TTPM) ale UE în regiune.

Relațiile Parlamentului cu parlamentele din Australia și din Noua Zeelandă datează
din 1979, când a fost înființată Delegația pentru relațiile cu Australia și Noua Zeelandă
(DANZ). De atunci, DANZ a participat la reuniuni interparlamentare periodice cu
parlamentele din Australia și din Noua Zeelandă pentru a promova relațiile cu cele
două țări și a discuta aspecte de interes comun, cum ar fi agricultura, energia,
mediul și schimbările climatice, dezvoltarea și cooperarea economică, știința și
tehnologia, comerțul, promovarea securității generale și regionale în regiunea Asia-
Pacific, combaterea terorismului și drepturile omului. Cea de a 42-a și cea mai recentă
reuniune interparlamentară UE-Australia a avut loc în decembrie 2022 la Bruxelles,
unde a fost organizată și cea de a 27-a reuniune interparlamentară UE-Noua Zeelandă
în februarie 2023.
Parlamentul este reprezentat în relațiile sale cu celelalte țări din Pacific de către
Delegația la Adunarea Parlamentară Paritară ACP-UE (DACP). DACP se reunește cu
omologul său ACP în cadrul adunării (APP ACP-UE), care este alcătuită dintr-un număr
egal de reprezentanți ai UE și ai statelor ACP. Principala sarcină a delegației este de
a pregăti reuniunile APP ACP-UE, de a evalua și monitoriza activitățile Parlamentului,
de a organiza reuniuni cu personalități de rang înalt din țările ACP și de a discuta
chestiuni de actualitate legate de punerea în aplicare a Acordului de la Cotonou și, în
viitor, a Acordului de la Samoa. Cea de a 42-a sesiune a APP ACP-UE a avut loc la
Maputo, Mozambic, în perioada 29 octombrie-2 noiembrie 2022, și a fost urmată de cea
de a 43-a sesiune la Bruxelles, în iunie 2023. Prima Adunare Parlamentară Paritară

prevăzută în Acordul de la Samoa este programată să aibă loc la Luanda, Angola, în
februarie 2024.
Jonas Kraft
10/2023


Chapter 5

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Chapter 5

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

5.

Relațiile externe ale Uniunii

---5.1. Politica în domeniul relațiilor externe................................................................ 3

Fişe tehnice UE - 2024 1

Fişe tehnice UE - 2024 2

Fişe tehnice UE - 2024 3

Politica externă și de securitate comună (PESC) a Uniunii Europene a fost creată

PESC: DEZVOLTARE PRIN TRATATE

Fişe tehnice UE - 2024 4

ATRIBUȚIILE ȘI INSTRUMENTELE PARLAMENTULUI EUROPEAN ÎN

Fişe tehnice UE - 2024 5

STRUCTURILE INTERNE ALE PARLAMENTULUI IMPLICATE ÎN PESC

IMPACTUL PARLAMENTULUI EUROPEAN ASUPRA PESC

Fişe tehnice UE - 2024 6

CADRUL STRATEGIC AL POLITICII EXTERNE A UE ȘI

Fişe tehnice UE - 2024 7

Fişe tehnice UE - 2024 8

Fişe tehnice UE - 2024 9

Fişe tehnice UE - 2024 10

SETUL DE INSTRUMENTE AL PSAC

Fişe tehnice UE - 2024 11

MISIUNI ȘI OPERAȚIUNI DIN CADRUL PSAC

ROLUL PARLAMENTULUI EUROPEAN

Fişe tehnice UE - 2024 12

Fişe tehnice UE - 2024 13

Fişe tehnice UE - 2024 14

De-a lungul anilor, UE s-a îndepărtat de producția de produse cu valoare mică

ROLUL COMISIEI EUROPENE ȘI AL PARLAMENTULUI EUROPEAN

Fişe tehnice UE - 2024 15

POLITICA COMERCIALĂ ȘI ORIENTAREA ÎN ACEST DOMENIU

Fişe tehnice UE - 2024 16

PRINCIPALII PARTENERI COMERCIALI AI UE

Stoc de investiții Stoc de investiții

Fişe tehnice UE - 2024 17

Fişe tehnice UE - 2024 18

Organizația Mondială a Comerțului (OMC) contribuie, prin activitatea sa, la

În primele decenii ale secolului XX, chestiunile comerciale au determinat țările să se

[1]Acordul GATT (1947), paragraful introductiv.

Fişe tehnice UE - 2024 19

RUNDA DE LA DOHA ȘI EVOLUȚII ULTERIOARE

[2]Date disponibile la 1 octombrie 2023. Site-ul OMC.

Fişe tehnice UE - 2024 20

Fişe tehnice UE - 2024 21

[4]Comunicat de presă referitor la abordarea cuprinzătoare a Comisiei Europene privind modernizarea

Fişe tehnice UE - 2024 22

CONFERINȚA PARLAMENTARĂ PRIVIND ORGANIZAȚIA MONDIALĂ

Fişe tehnice UE - 2024 23

Politica de dezvoltare promovată de UE subliniază importanța comerțului și se

Fişe tehnice UE - 2024 24

SISTEMUL GENERALIZAT DE PREFERINȚE

Fişe tehnice UE - 2024 25

ACORDURI DE PARTENERIAT ECONOMIC

Fişe tehnice UE - 2024 26

Fişe tehnice UE - 2024 27

Fişe tehnice UE - 2024 28

Fişe tehnice UE - 2024 29

În centrul politicilor externe ale Uniunii Europene se află politica de dezvoltare.

Fişe tehnice UE - 2024 30

Fişe tehnice UE - 2024 31

Fişe tehnice UE - 2024 32

Programe geografice 9 343.6

IVCDCI – Europa globală sprijină, de asemenea, proiecte la scară largă finanțate în

Fişe tehnice UE - 2024 33