INSTITUȚIILE UNIUNII EUROPENE

Consiliul Uniunii
Europene

Student,
 Cuprins
Capitolul 1. Generalități
Capitolul 2. Competențele Consiliului Uniunii Europene
2.1. Negocierea și adoptarea legislației Uniunii Europene
2.2. Coordonarea politicilor economice si bugetare a statelor membre
2.3. Politica externă și de securitate comună a Uniunii Europene
2.4. Încheierea acordurilor internaționale
2.5. Adoptarea bugetului Uniunii Europene
Capitolul 3. Atribuții organisme structurale
3.1. Grupuri de lucru
3.1.1. Grupul de coordonare
3.1.2. Grupul de lucru ad-hoc pentru organismele modificate genetic(OMG)
3.1.3. Grupul de lucru al experților veterinari
3.1.4. Grupul de lucru al șefilor serviciilor sanitare
3.1.5. Grupul de lucru al șefilor serviciilor veterinare
3.1.6. Grupul de lucru Codex Alimentarius
3.1.7. Grupul de lucru pentru cakitatea produselor alimentare
3.1.8. Grupul de lucru pentru chestiuni agricole
3.1.9. Grupul de lucru pentru chestiuni agricole orizontale
3.1.10. Grupul de lucru pentru chestiuni agrofinanciare(AGRIFIN)
3.1.11. Grupul de lucru pentru culturi arabile
3.1.12. Grupul de lucru pentru fructe și legume
3.1.13. Grupul de lucru pentru produse de origine animală
3.1.14. Grupul de lucru pentru produse nemenționate în Anexa 1
3.1.15. Grupul de lucru pentru produse vegetale speciale
 3.1.16. Grupul de lucru pentru promovarea produselor agricole
3.1.17. Grupul de lucru pentru resurse genetice în agricultură
3.1.18. Grupul de lucru pentru sănătatea plantelor
3.1.19. Grupul de lucru pentru silvicultură
3.1.20. Grupul de lucru pentru ulei de măsline
3.1.21. Grupul de lucru pentru vinuri și aclool
3.1.22. Grupul de lucru pentru zahăr și izoglucoză
3.1.23. Grupul de lucru pentru structuri agricole și dezvoltare rurală
3.1.24. Grupul la nivel înalt pentru agricultură
3.2. Comitetul Reprezentanților Permanenți(Coreper)
3.3. Formațiunile Consiliului
3.3.1. Formațiunea Afaceri Generale
3.3.2. Formațiunea Afaceri Externe
3.3.3. Reprezentarea statelor membre în cadrul Consiliului
3.4. Comitete instituite prin tratate sau prin acte ale Consiliului UE
3.4.1. Comitetul economic și financiar
3.4.2. Comitetul pentru politică economică
3.4.3. Comitetul special pentru agricultură(CSA)
3.4.4. Comitetul special pentru politica comercială
3.4.5. Comitetul pentru ocuparea forței de muncă
3.4.6. Comitetul pentru protecție socială
3.4.7. Comitetul politic și de sceuritate (COPS)
3.4.8. Comitetul militar al Uniunii Europene(CMUE)
3.4.9. Comitetul pentru aspecte civile ale gestionării crizelor(Civcom)
3.4.10. Comitetul de securitate
3.4.11. Comitetul pentru servicii financiare
3.5. Președinția Consiliului
3.5.1. Pregatirea reuniunilor
3.5.2. Desfășurarea reuniunilor
3.6. Secretarul General și Secretariatul General
3.6.1. Secretarul General
3.6.2. Secretariatul General
3.7. Eurogrupul
3.7.1. Președintele Eurogrupului este Paschal Donohoe
3.7.2. Membrii Eurogrupului
3.7.3. Cum funcționează Eurogrupul
3.7.3.1. Discuții
3.7.3.2. Reuniuni
3.7.3.3. Ordinile de zi ale reuniunilor și programele de lucru
3.7.3.4. Alegerea președintelui Eurogrupului
3.7.4. Programul de lucru al Eurogrupului
3.7.5. Registrul documentelor Eurogrupului
3.7.6. Istoria Eurogrupului
3.7.7. Grupul de lucru pentru Eurogrup
3.7.8. Summitul euro
3.7.8.1. Rolul reuninunii la nivel înalt a zonei euro
3.7.8.2. Reuniunile la nivel înalt ale zonei euro
3.7.8.3. Documente
3.7.8.4. Membri
3.7.8.5. Președintele summitului euro este Charles Michel
3.7.8.6. Istoria summitului euro
3.7.8.7. Documente adoptate de șefi de stat sau de guvern din zona euro
 3.7.9. Transparență
3.7.10. Foștii președinți ai Eurogrupului
3.8. Istoricul Consiliului Uniunii Europene
Bibliografie
Capitolul 1. Generalități
Consiliul Uniunii Europene este factorul decizional care, alături de Parlamentul European și la propunerea
Comisiei Europene, asigură desfașurarea procesului legislativ la nivelul Uniunii Europene. Aceasta include miniștrii
din cadrul statelor membre sau oficiali de rang înalt de la nivel ministerial autorizați să acționeze în numele
guvernului statului respectivși să exercite dreptul la vot.
Activitatea Consiliului a început în 1952 odată cu Tratatul de la Paris. Acesta aviza activitățile Înaltei Autorități
și urmărea armonizarea acestora cu politicile economice generale ale guvernelor statelor membre (Tratat CECO).
În 1958, prin Tratatul de instruire a Comunității Economice Europene, Consiliul dispune de atribuții de decizie și
coordonează politicile economice generale ale statelor membre. În 1967, prin Tratatul de fuziune, se intituie un
consiliu unic, respectiv Consiliul Comunităților Europene ce înlocuiește Consiliul de Ministri ai CECO, ai CEE și ai
CEEA. În 1993, prin Tratatul privind Uniunea Europeană (Tratatul de la Maastricht), Consiliul primește competențe
de executare pe care le exercită hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei și după obținerea avizului
Parlamentului European.
Începând cu anul 2009 (Tratatul de la Lisabona), Consiliul exercită, împreună cu Parlamentul European, funcțiile
legislativă și bugetară, dar îndeplinește și funcții de definire a politicilor și de coordonare. Altfel spus, Consiliul
Uniunii Europene negociază și adoptă legislația Uniunii Europene, coordonează politicile statelor membre, dezvoltă
politica externă și de securitate comună a Uniunii Europene, încheie acorduri interanționale și adoptă bugetul
Uniunii Europene.
În funcție de problematica discutată, Consiliul Uniunii Europene decide fie prin majoritate simplă(15 state
membre sunt pentru), fie prin majoritate calificată(55% din statele membre sunt pentru) sau vot unanim(toate
voturile sunt pentru). Consiliul Uniunii Europene poate să mai emită, pe lângă acte juridice, concluzii, rezoluții și
declarații, fără efecte juridice și deci fără forță juridică obligatorie,referitoare în general la domenii politice.
Concluziile Consiliului necesită un consens între toate statele membre, dar în cazul în care nu se ajunge la consens,
documentul poate fi adoptat sub titulatura ”concluzia Președinției”.
În 1952, Consiliul funcționa cu ajutorul unui Comitet de coordonare (Cocor), acesta fiind format din
reprezentanții statelor membre conform ordinii de zi. Necesitatea însă a unui organism permanent a determinat
înființarea in 1958 a Comitetului reprezentanților permanenți ai guvernelor statelor membre (Coreper-”Comité des
représentants permanents”) ai caror membri aveau statut de ambasadori și care erau asistați de echipe de experți
naționali detașați.
 Acest comitet este consacrat prin Tratatul de fuziune din 1967 ca organism care asigură pregătirea
lucrătorilor Consiliului Uniunii Europene și, prin Tratatul de la Amsterdam(1999) capătă dreptul de a lua
decizii procedurale. Tratattul de la Lisabona recunoaște organizarea acestui comitet și cele două structuri
componente ale acestuia(create înca din 1962), respectiv: Coreper I – reprezentanți permanenți adjuncți ce
abordează probleme tehnice(ocuparea forței de muncă, competitivitate, transport, agricultură etc) și
Coreper II – reprezentanți permanenți ce abordează probleme politice și economice c caracter
orizontal(afaceri economice, financiare, externe etc). Coreper pregatește ședințele Cosiliului UE, acestea
fiind organizate pe subiecte, respectiv: afaceri generale, afaceri externe, transport, telecomunicații și
energie, afaceri economice și financiare, competitivitate, mediu, politici sociale și ocupare, justiție și
afaceri interne, educațit, cultură și sport, agricultură și pescuit.
Consiliul UE are 10 reuniuni tematice și circa 70 de reuniuni generale pe an. Trei luni pe an întâlnirile
au loc la Luxembourg, iar in restul anului la Bruxelles. Trebuie să reținem, de asemenea, că președinția
Consiliului UE este deținută de un stat membru, și nu de o persoană. În aceste condiții, activitatea Coreper
devine foarte importantă. Acest comitet are circa 110 intâlniri pe an, iar președintele are un mandat de 6
luni. Înainte de aceste întâlniri propunerile de legi sau proiectele se discută în grupuri de lucru la nivel de
experți. Aceste circa 180 de grupuri de lucru cuprind experti din toate țările membre și se reunesc periodic.
Fiecare grup de lucru are un președinte din țara care deține Președinția Consiliului. În contextul acestei
organizări, în prezent, la fiecare lectura specifică procedurii legislative ordinare porpunerea primită din
partea Comisiei trece prin trei niveluri in cadrul Consiliului UE: Grupurile de lucru, Comitetul
Reprezentanților Permanenți(Coreper) și Formațiunea Consiliului. Aceasta asigură examinarea propunerii
din punct de vedere tehnic(în grupurile de lucru), politic(la nivelul miniștrilor) și examinarea de către
ambasadori în cadrul Coreper.
Conform Tratatului de la Lisabona, Președintia Consiliului UE este deținuă de un stat membru timp de 6
luni. Cu toate acestea succesiunea este asigurată în grupuri de 3 state membre(”triouri”), care stabilesc
obiective și o agendă comună pentru o perioadă de 18 luni și un program detaliat pe 6 luni.
 Capitolul 2. Competențele Consiliului Uniunii Europene
2.1. Negocierea și adoptarea legislației Uniunii Europene
Consiliul UE este implicat în procesul de decizie legislativ, alături de Parlamentul European, conform
procedurii legislative ordinare(fosta procedură de codecizie), în temeiul propunerilor inaintate de Comisia
Europeană
Procedura de negociere și de adoptare a acordurilor internaționale este prevăzută la articolele 207 și 218
din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Pe tot parcursul procedurii, în majoritatea cazurilor,
Consiliul își adoptă deciziile recurgând la votul cu majoritate calificată. Cu toate acestea, el se pronunță
prin vot în unanimitate în domeniile în care, în mod normal, ar fi necesară unanimitatea, cum ar fi
impozitarea. În cazul acordurilor care acoperă domenii de competență partajată, deciziile sunt luate
împreună cu Consiliul de comun acord (acordul tuturor statelor membre).

Procedura de negociere:
1.Comisia transmite recomandări Consiliului cu privire la fiecare acord specific. În cazul în care acordul se
referă mai ales la politica externă și de securitate, Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politica de
securitate prezintă recomandările.
2.Consiliul adoptă apoi o decizie de autorizare a deschiderii negocierilor. De obicei, acesta adoptă de asemenea
directive de negociere care stabilesc obiectivele generale care trebuie realizate în cursul negocierilor.
3.Comisia reprezintă UE în cursul negocierilor, cu excepția cazului în care acordul se referă la politica externă
și de securitate, situație în care UE este reprezentată de Înaltul Reprezentant. Negocierile dintre UE și
părțile din afara UE sau organizațiile internaționale se desfășoară de obicei în diferite „runde”.
4.Pentru unele tipuri de acorduri, Consiliul numește un comitet special care se consultă cu Comisia pe parcursul
negocierilor. Comisia raportează periodic acestui comitet și Parlamentului European cu privire la progresul
negocierilor.
5.Consiliul poate adopta directive de negociere revizuite sau noi în orice moment al derulării negocierilor. Acest
lucru are loc pentru a schimba poziția de negociere sau în momentul în care negociatorul (Comisia) dorește
să se abată de la poziția convenită anterior.
6.Consiliul și Comisia sunt responsabile în solidar pentru a verifica dacă acordurile negociate sunt compatibile
cu politicile și normele interne ale UE.
7.La încheierea negocierilor, Consiliul adoptă o decizie privind semnarea acordului. În unele cazuri, Consiliul ia
de asemenea o decizie privind aplicarea cu titlu provizoriu a unui acord. Aceste decizii sunt luate pe baza
unei propuneri a Comisiei.
8.De asemenea, Consiliul adoptă decizia finală de a încheia acordul. Acest lucru se poate realiza numai după ce
Parlamentul European și-a dat aprobarea (pentru acordurile de asociere și pentru domeniile care fac
obiectul fie al procedurii legislative ordinare, fie al procedurii de aprobare), iar acordul a fost ratificat de
toate statele membre ale UE. În alte domenii, cu excepția acordurilor referitoare la politica externă și de
securitate comună, Parlamentul European trebuie să fie consultat
2.2. Coordonarea politicilor economice si bugetare a statelor membre
Consiliul UE asigură consolidarea guvernanței economice, monitorizează politicile bugetare(moneda
euro, piețele financiare, fluxuri de capital) și consolidează cadrul bugetar European. De asemenea,
Consiliul UE stabilește orientările în privința politicilor de ocupare a forței de muncă, de educație, cultură,
tineret și sport.
2.3. Politica externă și de securitate comună a Uniunii Europene
Include atribuții privind ajutorul umanitar și pentru dezvoltare, apărare și comerț.
2.4. Încheierea acordurilor internaționale
Consiliul UE negociază în numele Uniunii Europene acorduri în domenii diferite(comerț, cooperare,
dezvoltare, știință, transporturi etc) și, pe baza propunerilor Comisiei Europene, decide semnarea și
încheierea acestora, după ratificarea de către statele membre. În domenii care fac obiectul codeciziei, se
solicită și aprobarea Parlamentului European. Consiliul adoptă decizia de încheiere a unui acord
internațional recurgând la votul cu majoritate calificată,dar în anumite domenii (ex.: impozitarea) se
pronunță prin vot în unanimitate.
2.5. Adoptarea bugetului Uniunii Europene
Se realizează împreună cu Parlamentul European, de obicei în luna decembrie
 Succesiunea la Președinția Consiliului Uniunii Europene a fost stabilită , prin Decizia Consiliului UE
1316/2016, astfel :
Slovacia – iulie – decembrie 2016;
Malta - ianuarie – iunie 2017 ; Estonia – iulie – decembrie 2017;
Bulgaria – ianuarie – iunie 2018; Austria – iulie – decembrie 2018;
România – ianuarie – iunie 2019; Finlanda – iulie – decembrie 2019;
Croația – ianuarie – iunie 2020; Germania – iulie – decembrie 2020;
Portugalia – ianuarie – iunie 2021; Slovenia – iulie – decembrie 2021;
Franța – ianuarie – iunie 2022; Cehia – iulie – decembrie 2022;
Suedia – ianuarie – iunie 2023; Spania – iulie – decembrie 2023;
Belgia – ianuarie – iunie 2024; Ungaria – iulie – decembrie 2024;
Polonia – ianuarie – iunie 2025; Danemarca – iulie – decembrie 2025;
Cipru – ianuarie – iunie 2026; Irlanda – iulie – decembrie 2026;
Lituania – ianuarie – iunie 2027; Grecia – iulie – decembrie 2027;
Italia – ianuarie – iunie 2028; Letonia – iulie – decembrie 2028;
Luxembourg – ianuarie – iunie 2029; Olanda – iulie – decembrie 2029;
Slovacia – ianuarie – iunie 2030; Malta – iulie – decembrie 2030.
Consiliul UE nu este un organism fix, membrii fluctuând în funcție de ordinea de zi a dezbaterii.

Astfel, la reuniuni participă reprezentanți de la nivel ministerial din fiecare stat membru (miniștri,
secretari de stat) care au dreptul de a reprezenta un stat membru și de a vota în numele acestuia. De obicei,
la reuniuni sunt invitați comisarii europeni din domeniul abordat, iar dacă se lansează o procedură
legislativă sunt invitați și reprezentanții Băncii Centrale Europene. Reuniunile sunt prezidate de ministrul
statului membru care deține președinția semestrială, iar dacă are loc o reuniune a Consiliului de Afaceri
Externe aceasta va fi prezidată de Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și
politica de securitate.
 Capitolul 3. Atribuții organisme structurale

3.1. Grupuri de lucru

În vederea coordonării activităților Consiliului UE se intituie comitete și grupuri de lucru ce sunt formate din
experți naționali. Domeniul de competență este stabilit de Președinția Consiliului, care, cu ajutorul
Secretariatului General, convoacă grupul de lucru. În prezent există circa 300 de grupuri de lucru și
comitete(grupuri de pregătire) care pregătesc lucrările miniștrilor care examinează propunerile Comisiei
Europene. Acestea pot fi: instituite prin tratate, decizii interguvernamentale sau acte ale Consiliului (de obicei
permanente și cu un președinte numit sau ales); intituite de Coreper pe problematici specifice instiuite ad-hoc.
În cadrul Consiliului UE funcționează formațiunea Agricultură și Pescuit(AGRIFISH). Aceasta se ocupă cu
producerea alimentelor, dezvoltare rurală și gestionarea pescuitului. Fiecare stat membru este reprezentat de un
ministru, iar alături de aceștia participă comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală și/sau
comisarul european pentru afaceri maritime și pescuit. Printre problematicile abordate de această comisie se
numără norme pentru piața agricolă, calitatea și siguranța produselor agricole, gestionarea pieței agricole,
prețurile etc. Grupurile de pregătire ale Consiliului UE sunt:
3.1.1. Grupul de coordonare. Acesta coordoneaza cooperarea cu organizații precum FAO sau OCDE. În funcție
de tematica abordată la întruniri pot participa și membrii din alte grupuri de lucru, precum Grupul de lucru
pentru silvicultură etc.
3.1.2. Grupul de lucru ad-hoc pentru organismele modificate genetic(OMG). Grupul a fost creat în 2010,
pentru a examina legislația care permite statelor să limiteze sau să interzică cultivarea OMG.
3.1.3. Grupul de lucru al experților veterinari. Acest grup este format din 6 secțiuni(sănătate animală,
bunăstarea animalelor, sănătate publică, produse pescarești, zootehnie, Potsdam) și se pronunță în materie de
sănătate ăublică și animală, inclusiv în privnța acordurilor sanitare.
3.1.4. Grupul de lucru al șefilor serviciilor sanitare. Acest grup de lucru gestionează problematicile strategice
relaționate de politicile privind sănătatea plantelor.
3.1.5. Grupul de lucru al șefilor serviciilor veterinare. Acest grup este format din șefii serviciilor veterinare și
se ocupă de probleme strategice relaționate cu sănătatea animalelor, sănătate publică și igienă pentru alimentele
de origine animală.
3.1.6. Grupul de lucru Codex Alimentarius. Acest grup coordonează acțiunile necesare Comisiei Codex
Alimentarius, organizație ce aparține de ONU și care elaborează standarde internaționale pentru produsele
alimentare.
3.1.7. Grupul de lucru pentru calitatea produselor alimentare. Grupul acționează în domeniul agriculturii
ecologice, a indicațiilor geografice și certificatelor de specificitate ocupându-se cu etichetarea produselor
ecologice, sistemele de calitate, denumiri protejate etc.
3.1.8. Grupul de lucru pentru chestiuni agricole. Acest grup prezintă competențe în domeniul agriculturii
(etichetare produse, furaje, pesticide etc).
3.1.9. Grupul de lucru pentru chestiuni agricole orizontale. Activitatea grupului de lucru acoperă
problematici relationate cu aspectele orizontale generate de reforma și simplificarea PAC.
3.1.10. Grupul de lucru pentru chestiuni agrofinanciare(AGRIFIN). Membrii grupului de lucru, prin cele
două subgrupuri axate pe chestiuni agromonetare și financiare, lucrează asupra propunerilor Comisiei
privind PAC(finanțare, monitorizare și control).
3.1.11. Grupul de lucru pentru culturi arabile. Acest grup de lucru, aflat în subordinea Comitetului special
pentru agricultură(CSA), elaborează lucrările Consiliului referitoare la cereale, oleaginoase etc.
3.1.12. Grupul de lucru pentru fructe și legume. Acesta se axează pe OCP în domeniul fructelor,
legumelor, cartofilor, bananelor etc.
3.1.13. Grupul de lucru pentru produse de origine animală. Grupul de lucru se axează pe OCP în
domeniul cărnii de vită, laptelui, apiculturii etc. Acesta elaborează reguli legate de comercializare,
depozitare, măsuri de susținere etc.
3.1.14. Grupul de lucru pentru produse nemenționate in Anexa 1. Acest grup de lucru abordează
reglementările relaționate cu mărfurile prelucrate, precum produse lactate, fructe congelate, sosuri, paste,
tutn etc.
3.1.15. Grupul de lucru pentru produse vegetale speciale. Acest grup de lucru, aflat în subordinea
Comitetului special pentru agricultură(CSA), elaborează rapoarte cu privire la floricultură, tutun, hamei și
fibre textile.
3.1.16. Grupul de lucru pentru promovarea produselor agricole. Grupul de lucru se axează pe adoptarea
de măsuri pentru promovarea consumului de produse agricole în contextul PAC.
 3.1.17. Grupul de lucru pentru resurse genetice în agricultură. Acest grup coordonează lucrările necesare
reuniunilor Comisiei pentru resurse genetice pentru alimentație și agricultură(CGRFA) și ale organismului
director al Tratatului internațional privind resursele fitogenetice penrtu alimentație și agricultură
(ITPGRFA), oferind baza pentru coordonarea cu grupul regional european(ERG).
3.1.18. Grupul de lucru pentru sănătatea plantelor. Acest grup de lucru consolidează poziția UE în
negocierile privind sectorul plantelor și al bolilor plantelor, respectiv în chestiuni privind protecția
plantelor, materialul săditor etc.
3.1.19. Grupul de lucru pentru silvicultură. Membrii grupului asigură rapoartele necesare Forumului
Națiunilor Unite pentru păduri(UNFF) și Comitetului pentru silvicultură(COFO) și gestionează toate
chestiunile relaționate de domeniul forstier.
3.1.20. Grupul de lucru pentru ulei de măsline. Acesta realizează rapoartele necesare Consiliului special
pentru agricultură(CSA) cu privire la sectorul uleiului de măsline și al măslinelor de masă.
3.1.21. Grupul de lucru pentru vinuri și alcool. Grupul realizează rapoartele necesare Consiliului special
pentru agricultură(CSA) cu privire la sectorul băuturilor spirtoase și susține activitățile Organizației
Internaționale a Viei și Vinului(OIV).
3.1.22. Grupul de lucru pentru zahăr și izoglucoză. Acesta susține proiectele legislative și acordurile
internaționale referitoare la zahăr, izoglucoză și siropul de inulină.
3.1.23. Grupul de lucru pentru structuri agricole și dezvoltare rurală. Activitățile grupului acoperă toate
problematicile relaționate cu Pilonul II din cadrul PAC, dezvoltarea rurală, dar și aspecte privind structurile
agricole.
3.1.24. Grupul la nivel înalt pentru agricultură. Acest grup acoperă problematicile relaționate de reforma
PAC și de cooperarea cu OMC.

3.2. Comitetul Reprezentanților Permanenți(Coreper)

Documentele discutate în cadrul grupurilor de lucru sunt supuse aprobării Coreper. Aceasta poate aproba
documentul, caz în care îl transmite membrilor Consiliului UE, poate aduce modificări sau soluții noi.
 După cum reiese din denumirea sa, Coreper este alcătuit din reprezentanții permanenți ai guvernelor
statelor membre pe lângă Uniunea Europeană. Trimiterea la „guverne” a fost adăugată la articolul 16
alineatul (7) din TUE și la articolul 240 alineatul (1) din TFUE de către Tratatul de la Lisabona pentru a
sublinia că fiecare reprezentanță permanentă exprimă poziția guvernului său. Coreper este divizat în două
părți, prima (Coreper partea I) fiind alcătuită din reprezentanții permanenți adjuncți, iar a doua (Coreper
partea II) fiind alcătuită din reprezentanții permanenți înșiși.
În conformitate cu articolul19 alineatul(1) din RPC, Coreper pregătește lucrările Consiliului și
îndeplinește mandatele care îi sunt încredințate de Consiliu, asigură consecvența politicilor și acțiunilor
Uniunii Europene și respectarea următoarelor principii și norme: – principiile legalității, subsidiarității,
proporționalității și justificării actelor; – normele de stabilire a competențelor instituțiilor, organelor,
oficiilor și agențiilor Uniunii; – dispozițiile bugetare; – normele privind procedura, transparența și calitatea
redactării.
După cum permite tratatul [articolul 240 alineatul (1) ultima teză din TFUE], Coreper poate adopta
următoarele decizii de procedură, cu condiția ca punctele referitoare la acestea să fi fost incluse pe ordinea
de zi provizorie cu cel puțin trei zile lucrătoare înainte de reuniune, fiind necesară o decizie în unanimitate
în cadrul Coreper cu privire la orice derogare de la perioada respectivă [articolul 19 alineatul (7) din RPC]:
– decizia de desfășurare a unei reuniuni a Consiliului într-un alt loc decât Bruxelles sau Luxemburg; –
autorizația de realizare a unei copii sau a unui extras al unui document al Consiliului pentru a fi folosit în
proceduri judiciare; – decizia de a ține o dezbatere publică în cadrul Consiliului sau de a nu ține o anumită
deliberare a Consiliului în public; – decizia de a face publice rezultatele voturilor și declarațiile înscrise în
procesele-verbale ale Consiliului în cazurile stabilite la articolul 9 alineatul (2) din RPC; – decizia de a
utiliza procedura scrisă; – aprobarea sau modificarea proceselor-verbale ale Consiliului; – decizia de a
publica sau de a nu publica un text sau un act în Jurnalul Oficial; – decizia de a consulta o instituție sau un
organism ori de câte ori această consultare este impusă de tratate; – decizia de a stabili sau de a prelungi un
termen-limită pentru consultarea unei instituții sau a unui organism; – decizia de a prelungi termenele
prevăzute la articolul 294 alineatul (14) din TFUE; – aprobarea formulării unei scrisori care urmează a fi
transmisă unei instituții sau unui organism.
Adesea, deciziile de procedură nu iau o formă specială, cu excepția unei consemnări în procesul-verbal
sumar al lucrărilor Coreper. O scrisoare care urmează a fi transmisă unei instituții sau unui organism poate
fi semnată de către președintele Coreper.
 Coreper partea I pregătește lucrările a șase formațiuni ale Consiliului (Agricultură și Pescuit,
Competitivitate, Transporturi, Telecomunicații și Energie, Mediu, Educație, Tineret, Cultură și Sport,
precum și Ocuparea forței de muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori). Coreper partea II
pregătește lucrările a patru formațiuni (Afaceri Generale, Afaceri Externe, Afaceri Economice și
Financiare, precum și Justiție și Afaceri Interne).
Rolul principal deținut de Coreper este să coordoneze și să pregătească lucrările diferitelor formațiuni
ale Consiliului și să încerce să ajungă, la nivelul său, la un acord care va fi ulterior transmis spre adoptare
de către Consiliu.
În acest context, Coreper asigură prezentarea adecvată a fiecărui dosar către Consiliu. Coreper evaluează
diversele aspecte ale dosarului, definește opțiunile disponibile și pregătește deliberările Consiliului, modul
de redactare și, dacă este necesar, propuneri.
Rolul central al Coreper este ilustrat de faptul că toate punctele înscrise pe ordinea de zi a Consiliului
trebuie să fie examinate în prealabil de Coreper (partea I sau partea II), cu excepția cazului în care, din
motive de urgență, Consiliul decide în unanimitate să delibereze fără ca această examinare prealabilă să
aibă loc și a cazului în care Coreper însuși a hotărât (cu majoritate simplă) să se abțină de la examinarea
prealabilă [articolul 19 alineatul (2) din RPC].
Cu toate acestea, ar trebui subliniat faptul că orice acord elaborat de Coreper poate întotdeauna să fie
repus în discuție de către Consiliu, care are competența exclusivă de a lua decizii. Coreper nu este, prin
urmare, nici o instituție a UE, nici un organ decizional al UE care să poată înlocui Consiliul. Coreper este
desigur învestit cu competențe proprii (a se vedea lista de mai sus a deciziilor de procedură care pot fi luate
de Coreper), dar poate ajunge la o decizie valabilă numai în această sferă limitată. Coreper este un grup de
pregătire sau, astfel cum a fost descris de Curtea de Justiție, „un organism auxiliar al Consiliului, pentru
care realizează lucrări de pregătire și de punere în aplicare. Funcția deținută de Coreper de îndeplinire a
sarcinilor care îi sunt încredințate de Consiliu nu îi conferă competența de a lua decizii, care aparține, în
temeiul tratatului, Consiliului” .
Coreper II este prezidat de reprezentantul permanent, iar Coreper I de reprezentantul permanent adjunct
al statului membru care deține președinția Consiliului Afaceri Generale [articolul 19 alineatul (4) din
RPC].
 Agenda Coreper cuprinde două părți: I și II. Partea I, asemenea punctelor „A” de pe ordinea de zi a
Consiliului (a se vedea capitolul II punctul 3), include elemente care, în principiu, nu necesită dezbateri, în
timp ce partea II, asemenea punctelor B de pe ordinea de zi a Consiliului, implică dezbateri. În cazul în
care Coreper ajunge la un acord cu privire la un punct „II” de pe ordinea sa de zi, acest punct va deveni, în
mod normal, un punct „A” pe ordinea de zi a Consiliului. Atunci când un punct a fost soluționat la nivelul
grupului de lucru, în mod normal acesta devine un punct „I/A”, adică un punct care va fi tratat fără
dezbatere la nivelul Coreper sau la nivelul Consiliului.
În principiu, Coreper se reunește în fiecare săptămână. Pregătirile pentru lucrările Coreper se efectuează
în ziua precedentă de către colaboratorii cei mai apropiați ai membrilor Coreper, care se reunesc sub
denumirea de „Grupul Mertens” pentru Coreper partea I și de „Grupul Antici” pentru Coreper partea II.
Grupul Antici (denumit după primul său președinte) a fost înființat în 1975 pentru a revizui ordinea de zi a
Coreper partea II și pentru a soluționa detaliile tehnice și organizatorice. Grupul Mertens (de asemenea
denumit după primul său președinte) a fost înființat în același scop în 1993. Această etapă pregătitoare
face, de asemenea, posibilă formularea unei idei inițiale privind pozițiile pe care diferitele delegații le vor
lua la reuniunea Coreper.
3.3. Formațiunile Consiliului
Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, stabilește (sau modifică) lista formațiunilor în
cadrul cărora se reunește Consiliul, altele decât cea a Consiliului Afaceri Generale și cea a Consiliului
Afaceri Externe [articolul 2 alineatul (1) din RPC și articolul 236 din TFUE]. Articolul 4 din Protocolul
privind dispozițiile tranzitorii prevede că, până la intrarea în vigoare a deciziei Consiliului European
menționate la articolul 16 alineatul (6) din TUE, lista formațiunilor Consiliului se stabilește de Consiliul
Afaceri Generale, hotărând cu majoritate simplă. Această listă a fost stabilită la 1 decembrie 2009. A fost
modificată la 16 septembrie 2010 și figurează în anexa I la RPC.
Cele zece formațiuni ale Consiliului sunt următoarele: Afaceri Generale; Afaceri Externe;
Afaceri Economice și Financiare; Justiție și Afaceri Interne ; Ocuparea Forței de Muncă, Politică
Socială, Sănătate și Consumatori; Competitivitate (piață internă, industrie, cercetare și spațiu) ;
Transporturi, Telecomunicații și Energie; Agricultură și Pescuit; Mediu; Educație, Tineret, Cultură
și Sport
 Reuniunile comune a două sau mai multe formațiuni ale Consiliului (reuniunile „jumbo”) sunt în prezent
o raritate. Este totuși posibil ca la aceeași formațiune a Consiliului să participe mai mult de un ministru. În
acest caz, Președinția ar trebui să organizeze lucrările Consiliului grupând punctele de pe ordinea de zi care
au legătură unele cu altele, astfel încât fiecare membru vizat al Consiliului să poată participa mai ușor.
Se întâmplă adesea ca membrii Consiliului să își continue discuțiile în cursul meselor care se organizează
cu ocazia reuniunilor Consiliului; ar trebui însă remarcat faptul că aceste evenimente nu fac parte din
reuniunile oficiale ale Consiliului și că orice decizie luată sau concluzie la care s-a ajuns trebuie, prin
urmare, adoptată în cadrul reuniunii oficiale.
În ultimul rând, este o practică uzuală ca fiecare președinție a Consiliului să organizeze reuniuni
informale ale miniștrilor. Astfel de reuniuni nu sunt reuniuni ale Consiliului și nu se pot substitui
activităților Consiliului. Scopul acestor reuniuni informale este să permită o reflecție comună și un schimb
de opinii cât mai liber cu putință pe teme cu caracter general. Aceste reuniuni se situează în afara cadrului
și normelor de procedură stabilite prin tratate și nu fac obiectul RPC. Pentru a menține caracterul informal
al reuniunilor în cauză, s-a decis la reuniunea Consiliului European de la Helsinki, desfășurată la 10 și 11
decembrie 1999, să nu existe nicio ordine de zi, iar discuțiile să nu poată conduce la elaborarea de
documente, nici înainte, nici după încheierea reuniunii, și nici la elaborarea unor proiecte de concluzii sau
de decizii formale. Eventualele comunicate de presă trebuie să indice clar caracterul informal al acestor
reuniuni. S-a hotărât, de asemenea, să se limiteze numărul de reuniuni ministeriale informale la cinci
pentru fiecare președinție.
3.3.1. – Formațiunea Afaceri Generale. Consiliul Afaceri Generale pregătește reuniunile Consiliului European
și urmărește aducerea la îndeplinire a măsurilor adoptate, în colaborare cu președintele Consiliului
European și cu Comisia [articolul 16 alineatul (6) al doilea paragraf din TUE], inclusiv coordonarea tuturor
activităților pregătitoare, coordonarea generală a politicilor, a chestiunilor instituționale și administrative, a
dosarelor orizontale care afectează mai multe politici ale Uniunii, cum ar fi cadrul financiar multianual și
extinderea, precum și a oricărui dosar trimis de către Consiliul European, ținând seama de regulile de
funcționare ale uniunii economice și monetare (UEM). De asemenea, acesta asigură coerența lucrărilor
diferitelor formațiuni ale Consiliului, în cooperare cu Comisia [articolul 2 alineatul (2) din RPC].
Modalitățile de pregătire a reuniunilor Consiliului European sunt prevăzute la articolul 3 din Regulamentul
de procedură al Consiliului European [articolul 2 alineatul (3) din RPC].
 Cu cel puțin patru săptămâni înaintea fiecărei reuniuni ordinare a Consiliului European, președintele
Consiliului European întocmește un proiect adnotat al ordinii de zi, în strânsă cooperare cu statul membru
care deține președinția prin rotație a Consiliului și cu președintele Comisiei, și îl transmite Consiliului
Afaceri Generale. Consiliul Afaceri Generale dezbate proiectul de orientări pentru concluziile Consiliului
European, proiectul de concluzii și proiectele de decizii ale Consiliului European, elaborate de președintele
Consiliului European, în același cadru de strânsă cooperare precum în cazul proiectul adnotat al ordinii de
zi. De asemenea, Consiliul Afaceri Generale ține o ultimă reuniune de pregătire în cele cinci zile care preced
reuniunea Consiliului European, după care ordinea de zi provizorie este stabilită de către președintele
Consiliului European.
Niciun punct nu poate fi adăugat ulterior fără acordul tuturor delegațiilor. Pentru a asigura pregătirea
optimă a lucrărilor Consiliului European, nicio altă formațiune a Consiliului și niciun comitet de pregătire
al Consiliului nu se pot întruni, pentru a dezbate o temă transmisă Consiliului European, între reuniunea
pregătitoare finală a Consiliului Afaceri Generale și reuniunea Consiliului European, cu excepția cazului în
care există motive imperative și imprevizibile legate, de exemplu, de evenimentele internaționale din
momentul respectiv. Celelalte formațiuni ale Consiliului trebuie prin urmare să își trimită contribuțiile la
lucrările Consiliului European Consiliului Afaceri Generale cu cel puțin două săptămâni înaintea reuniunii
Consiliului European. Ordinea de zi definitivă este adoptată la începutul reuniunii Consiliului European.
3.3.2. – Formațiunea Afaceri Externe. Consiliul Afaceri Externe elaborează acțiunea externă a Uniunii, în
conformitate cu orientările strategice stabilite de Consiliul European, și asigură coerența acțiunii respective
[articolul 16 alineatul (6) și articolul 2 alineatul (5) din RPC]. Acestei formațiuni îi revine răspunderea
pentru acțiunea externă a Uniunii Europene, în ceea ce privește politica externă și de securitate comună,
politica de securitate și de apărare comună, politica comercială comună, cooperarea pentru dezvoltare și
ajutorul umanitar [articolul 2 alineatul (5) din RPC]. Președinția Consiliului Afaceri Externe este asigurată
de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (denumit în continuare
„Înaltul Reprezentant”). Înaltul Reprezentant poate fi totuși înlocuit de membrul din cadrul Consiliului
Afaceri Externe care reprezintă statul membru ce deține președinția semestrială a Consiliului [articolul 2
alineatul (5) al doilea paragraf din RPC]. În mod normal, acest lucru are loc atunci când Consiliul este
convocat pentru a discuta chestiuni de politică comercială comună .
3.3.3. – Reprezentarea statelor membre în cadrul Consiliului. În conformitate cu anexa I la RPC, „Fiecare stat
membru trebuie să stabilească modul de reprezentare în cadrul Consiliului, în conformitate cu articolul 16
alineatul (2) din TUE”. Articolul 16 alineatul (2) din TUE prevede că „Consiliul este compus din câte un
reprezentant la nivel ministerial al fiecărui stat membru, împuternicit să angajeze guvernul statului
membru pe care îl reprezintă și să exercite dreptul de vot”. Rezultă, înainte de toate, că fiecare stat
membru trebuie să fie reprezentat de un membru al guvernului (ministru sau secretar de stat). Rezultă, de
asemenea, din modul în care este formulată această dispoziție, că statele federale sau descentralizate pot
fi reprezentate și de membri ai guvernelor regionale, cu condiția ca aceștia să fie în măsură „să angajeze
guvernul statului membru” pe care îl reprezintă, și anume guvernul federal sau central.
Fără a se aduce atingere articolului 16 alineatul (2) din TUE și normelor referitoare la cvorum (a se
vedea capitolul III punctul 2.A), fiecare membru al Consiliului are dreptul de a stabili componența
delegației sale după cum consideră de cuviință . Acesta poate fi însoțit de funcționari care îl asistă. Trebuie
remarcat faptul că, din sistemul prevăzut de tratate, în special din articolul 16 din TUE, rezultă că
reprezentarea guvernelor statelor membre din cadrul Consiliului este asigurată de resortisanți ai statului
membru vizat sau, în orice caz, de un resortisant al unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene. Prin
urmare, prezența la o reuniune a Consiliului a unui resortisant al unui stat terț, ca membru al delegației
unui membru al Consiliului, este exclusă, întrucât aceasta ar putea fi considerată de către ceilalți membri ai
Consiliului ca factor ce ar putea afecta autonomia decizională a Consiliului. Articolul 5 alineatul (3) din
RPC prevede că numele și funcțiile funcționarilor care fac parte din delegația unui membru al Consiliului
trebuie notificate în prealabil Secretariatului General. Accesul la reuniunile Consiliului se face sub rezerva
prezentării unui permis eliberat de Secretariatul General. Un membru al Consiliului care se află în
imposibilitatea de a participa la o reuniune poate lua măsuri pentru a fi reprezentat (articolul 4 din RPC). În
practică, membrul respectiv este reprezentat de reprezentantul permanent sau de adjunctul acestuia. Cu
toate acestea, reprezentantul nu are drept de vot, întrucât dreptul de vot poate fi exercitat doar de un
membru al Consiliului. În conformitate cu articolul 239 din TFUE, care este reprodus în RPC [articolul 11
alineatul (3) din RPC], „În caz de vot, fiecare membru al Consiliului poate primi mandat din partea unui
singur alt membru” (cunoscut de asemenea sub denumirea de delegare a dreptului de vot; a se vedea
capitolul III punctul 2.B). În cazul în care un membru al Consiliului solicită să fie reprezentat de o
persoană care nu corespunde definiției de „membru al Consiliului” în sensul articolul 16 alineatul (2) din
TUE, reprezentantul în cauză nu este luat în calcul la verificarea cvorumului
3.4. Comitete instituite prin tratate sau prin acte ale Consiliului UE
Tratatele sau diferite decizii ale Consiliului instituie anumite comitete specifice însărcinate cu
coordonarea activităților într-un anumit domeniu. Cu toate acestea, având în vedere unitatea instituțională
prevăzută în preambulul la TUE, comitetele respective nu aduc atingere rolului central al Coreper. Fiecare
dispoziție din tratat prin care se instituie unul dintre aceste comitete rezervă în mod expres aplicarea
articolului 240 din TFUE, și anume responsabilitatea generală a Coreper pentru pregătirea lucrărilor
Consiliului. Rapoartele acestor comitete trebuie să fie disponibile în timp util înaintea reuniunii Coreper în
care urmează să fie analizate (articolul 21 din RPC).
3.4.1. Comitetul economic și financiar, prevăzut la articolul 134 alineatul (2) din TFUE, este responsabil
de monitorizarea situației economice și financiare a statelor membre și a Uniunii și de transmiterea
periodică a unui raport în acest sens către Consiliu și către Comisie, precum și de formularea de avize
destinate Consiliului și Comisiei. Acesta are de asemenea responsabilitatea, fără a se aduce atingere
articolului 240 din TFUE, de a contribui la pregătirea lucrărilor Consiliului în diverse domenii, precum
cele privind măsurile de salvgardare în ceea ce privește circulația capitalurilor sau cele referitoare la
coordonarea politicilor economice ale statelor membre, precum și de a îndeplini alte sarcini care i-au fost
atribuite de Consiliu. În cele din urmă, este responsabil de examinarea situației în ceea ce privește
circulația capitalurilor și libertatea plăților. În plus față de aceste sarcini, Comitetul urmărește situația
monetară și financiară, precum și regimul general al plăților în statele membre care beneficiază de o
derogare de la normele uniunii economice și monetare. Rolul special al acestui comitet este precizat într-o
notă de subsol la articolul 19 din RPC. Contrar practicii obișnuite, secretariatul acestui grup de pregătire al
Consiliului este asigurat de personal din cadrul Comisiei, nu de personal din cadrul Secretariatului General
al Consiliului.
3.4.2. Comitetul pentru politică economică  contribuie la pregătirea lucrărilor Consiliului prin furnizarea de
analize economice, de avize metodologice și de proiecte de recomandări privind politicile, în special cu
privire la politicile structurale care vizează ameliorarea potențialului de creștere și de ocupare a forței de
muncă în Uniune. În îndeplinirea misiunii sale, Comitetul lucrează în strânsă cooperare cu Comitetul
economic și financiar atunci când raportează Consiliului. Și în acest caz, personalul Comisiei este cel care
asigură serviciile de secretariat, nu personalul din cadrul Secretariatului General al Consiliului UE.
3.4.3. Comitetul special pentru agricultură (CSA), înființat în mai 1960, este responsabil în mod specific de
pregătirea multor aspecte care intră în sfera de competență a Consiliului Agricultură și Pescuit. Prin
urmare, acest comitet are, în sectorul agricol (dar nu în domeniul măsurilor veterinare și fitosanitare),
același rol pe care îl are Coreper în alte domenii. Aceasta este singura excepție de la monopolul deținut de
Coreper asupra pregătirii lucrărilor Consiliului. Prin urmare, punctele care au fost examinate de CSA sunt
incluse direct pe ordinea de zi a Consiliului Agricultură și Pescuit.
3.4.4. Comitetul special pentru politica comercială comună (cunoscut drept „Comitetul pentru politică
comercială”, menționat la articolul 207 din TFUE) are responsabilitatea de a acorda asistență Comisiei
atunci când, după primirea autorizării din partea Consiliului, aceasta desfășoară negocieri în vederea
încheierii de acorduri comerciale internaționale. Comitetul permanent înființat în vederea consolidării
cooperării în cadrul Uniunii în materie de securitate internă (cunoscut sub denumirea de „COSI” și instituit
prin articolul 71 din TFUE) facilitează coordonarea acțiunilor statelor membre, fără a se aduce atingere
articolului 240 din TFUE .
3.4.5. Comitetul pentru ocuparea forței de muncă, instituit în conformitate cu articolul 150 din TFUE,
este responsabil de monitorizarea situației ocupării forței de muncă și a politicilor de ocupare a forței de
muncă în statele membre și în Uniune, precum și de emiterea de avize, tot fără a se aduce atingere
articolului 240 din TFUE. Comisia are sarcina de a furniza acestui comitet sprijinul analitic și
organizațional adecvat. În acest sens, un membru al personalului Comisiei asistă comitetul în calitate de
secretar. Comisia trebuie, totuși, să se pună de acord cu Secretariatul General al Consiliului în privința
organizării reuniunilor.
3.4.6. Comitetul pentru protecție socială, instituit în conformitate cu articolul 160 din TFUE, formulează
avize la cererea Consiliului sau a Comisiei sau din proprie inițiativă. Comisiei îi revine sarcina de a urmări
situația socială și evoluția politicilor de protecție socială în statele membre și în Uniune, de a promova
schimbul de informații, de experiență și de bune practici între statele membre și cu Comisia, precum și de a
pregăti rapoarte, de a formula avize sau de a întreprinde alte acțiuni în domeniile care țin de competența sa.
Și în acest caz, Comisia are sarcina de a furniza acestui comitet sprijinul analitic și organizatoric adecvat.
În acest sens, un membru al personalului Comisiei asistă comitetul în calitate de secretar. Comisia trebuie
totuși să se pună de acord cu Secretariatul General al Consiliului în privința organizării reuniunilor.
3.4.7. Comitetul politic și de securitate (COPS), prevăzut la articolul 38 din TUE, deține un rol central în
cadrul politicii externe și de securitate comune (PESC), inclusiv în politica europeană de securitate și
apărare comună (PSAC). Comitetul îndeplinește două funcții . În primul rând, monitorizează situația
internațională în domeniile care țin de politica externă și de securitate comună și contribuie la definirea
politicilor, emițând avize în cadrul Consiliului, fără a se aduce atingere articolului 240 din TFUE. În al
doilea rând, sub responsabilitatea Consiliului și a Înaltului Reprezentant, asigură controlul politic și
conducerea strategică a acțiunilor de gestionare a crizelor prevăzute la articolul 43 din TUE și poate, în
acest cadru și atunci când este împuternicit să facă acest lucru de către Consiliu, să ia decizii în acest
domeniu. În temeiul articolului 19 alineatul (4) din RPC, președinția acestui comitet trebuie să fie asigurată
de un reprezentant al Înaltului Reprezentant.
3.4.8. Comitetul militar al Uniunii Europene (CMUE), alcătuit din șefii de stat-major ai statelor membre,
reprezentați de reprezentanții lor militari, are sarcina de a acorda COPS consiliere și recomandări cu privire
la toate chestiunile militare din cadrul UE. CMUE își asumă conducerea tuturor activităților militare din
cadrul UE.
3.4.9. Comitetul pentru aspectele civile ale gestionării crizelor (Civcom) are sarcina de a formula
recomandări cu privire la aspectele civile ale gestionării crizelor și de a oferi consiliere în acest sens
Comitetului politic și de securitate și altor organisme vizate ale Consiliului, în conformitate cu domeniile
lor de competență.
3.4.10. Comitetul de securitate este compus din reprezentanți ai autorităților de securitate națională ale
statelor membre, la reuniunile sale participând, de asemenea, un reprezentant al Comisiei și un reprezentant
al SEAE. Comitetul este prezidat de secretarul general sau de delegatul acestuia și are competența de a
analiza și de a evalua toate chestiunile de securitate legate de lucrările Consiliului, precum și de a formula
recomandări adresate Consiliului, după caz.
3.4.11. Comitetul pentru servicii financiare, instituit în februarie 2003, are sarcina de a oferi consiliere
Consiliului și Comisiei cu privire la o serie de chestiuni legate de piețele financiare. Mai precis, acest
comitet are, printre altele, sarcina de a contribui la definirea strategiei pe termen mediu și lung pentru
chestiuni legate de serviciile financiare, de a oferi consiliere politică și de a urmări atât situația unor
chestiuni interne (de exemplu, piața unică, inclusiv punerea în aplicare a planului de acțiune privind
serviciile financiare), cât și a unor chestiuni externe (de exemplu, OMC).
3.5. Președinția Consiliului
Președinția Consiliului UE trebuie să asigure organizarea proceselor legislative, să fie neutră, să asigure
plaificarea și conducerea reuniunilor, să conducă reuniunile, să urmărească corectitudinea aplicării
Regulamentului de procedură internă etc. Acest organism asigură suport pentru Președintele Consiliului
UE și pentru Îmaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate.
La 1 decembrie 2009, Consiliul European a adoptat o decizie privind exercitarea președinției
Consiliului, care a fost pusă în aplicare prin Decizia 2009/908/UE a Consiliului. În conformitate cu decizia
Consiliului European, președinția Consiliului, cu excepția formațiunii Afaceri Externe, este asigurată, pe o
perioadă de 18 luni, de grupuri prestabilite de trei state membre (așa-numitul „trio de președinții”). Aceste
grupuri sunt formate în baza unui sistem egal de rotație a statelor membre, avându-se în vedere diversitatea
acestora și echilibrul geografic al Uniunii. Fiecare membru al unui grup asigură, prin rotație, pentru o
durată de șase luni, președinția tuturor formațiunilor Consiliului, cu excepția formațiunii Afaceri Externe.
Cu toate acestea, membrii grupului pot cădea de acord asupra unor alte înțelegeri.
Componența trioului de președinții și ordinea în care statele membre dețin președinția sunt stabilite în
Decizia 2009/908/UE a Consiliului. În fapt, sistemul de președinții semestriale a fost menținut după
intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Expresia concretă a trioului de președinții este existența unui
program pe 18 luni și ajutorul reciproc pe care și-l pot acorda președințiile, cum ar fi înlocuirea unui
președinte atunci când este necesar [articolul 20 alineatul (2) din RPC].
Toate grupurile de pregătire ale Consiliului sunt prezidate de un delegat al statului membru care deține
președinția, cu excepția cazului în care se prevede altfel sau în care Consiliul decide altfel printr-o
majoritate calificată [articolul 19 alineatul (4) din RPC]. Rezultă că, deși comitetele și grupurile de lucru
sunt, în general, prezidate de un delegat al statului membru care deține președinția semestrială prin
rotație a Consiliului, Consiliul poate hotărî altfel în cazuri individuale. De exemplu, Consiliul poate conferi
președinția unui comitet sau a unui grup de lucru, pentru o anumită perioadă, unui delegat dintr-o
anumită delegație (ales de către colegii acestuia în comitetul sau grupul de lucru) sau unei persoane, alta
decât un delegat al unui stat membru, cum ar fi un membru al personalului Secretariatului General al
Consiliului
 În acest sens, în temeiul Deciziei 2009/908/UE a Consiliului și sub rezerva măsurilor tranzitorii, grupurile
de pregătire ale Consiliului Afaceri Externe sunt prezidate în conformitate cu anexa II la decizia respectivă.
Prin urmare, grupurile de pregătire geografice, cele mai multe grupuri de pregătire orizontale legate de
PESC și grupurile de pregătire în legătură cu PESA (de exemplu, CMUE, Civcom) sunt prezidate de un
reprezentant al Înaltului Reprezentant.
Anexa III la decizia menționată în paragraful anterior enumeră grupurile de pregătire cu președinte fix;
unele dintre aceste grupuri au președinți aleși (de exemplu, Comitetul economic și financiar, Comitetul
pentru politică economică, Comitetul militar etc.), în timp ce altele sunt prezidate de un membru al
Secretariatului General al Consiliului (de exemplu, Comitetul de securitate, Grupul de lucru pentru
codificare etc.).
În plus, atunci când pregătesc o reuniune a unei formațiuni a Consiliului care se întrunește doar o dată
pe semestru, în cazul în care reuniunea respectivă se desfășoară în prima jumătate a semestrului,
reuniunile acestor comitete din decursul semestrului precedent pot fi prezidate de un delegat al statului
membru care urmează să exercite președinția reuniunii Consiliului menționate anterior [articolul 19
alineatul (5) din RPC].
În mod similar, în cazul în care un dosar este analizat în principal în cursul unui anumit semestru, un
delegat al statului membru care deține președinția în timpul semestrului respectiv poate, în cursul
semestrului precedent, să prezideze reuniunile comitetelor atunci când acestea dezbat dosarul respectiv, în
conformitate cu modalitățile asupra cărora au căzut de acord cele două președinții în cauză [articolul 19
alineatul (6) din RPC]. Acest lucru se aplică în afara cazurilor în care Consiliul a stabilit alte modalități de
prezidare.
În plus, atunci când bugetul Uniunii este în curs de examinare, reuniunile grupurilor de pregătire ale
Consiliului, altele decât Coreper, care se ocupă cu pregătirea punctelor de pe ordinea de zi referitoare la
buget trebuie prezidate de un delegat al statului membru care deține președinția Consiliului în cursul celui
de al doilea semestru al anului anterior exercițiului financiar în cauză [articolul 19 alineatul (6) al doilea
paragraf din RPC
 Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 19 alineatele (4)-(6) din RPC și competențelor și răspunderii
sale politice generale, președinția semestrială trebuie asistată de ceilalți membri ai grupului prestabilit de
trei state membre menționat la articolul 1 alineatul (4) din RPC sau, după caz, de reprezentantul statului
membru care urmează să preia președinția următoare. Acest reprezentant sau un membru al grupului de
trei, la solicitarea președinției și acționând în conformitate cu instrucțiunile sale, o înlocuiește, după cum
este cazul, o eliberează, dacă este necesar, de anumite sarcini administrative și asigură continuitatea
lucrărilor Consiliului [articolul 20 alineatul (2) din RPC].
Prin urmare, în cazul în care un președinte al unui grup de lucru sau al unui un comitet se află în
imposibilitatea de a prezida o reuniune, iar Președinția nu poate găsi un înlocuitor, sau când președinția
semestrială nu poate furniza un președinte pentru un anumit grup de lucru, un delegat al unuia dintre
statele din grupul de trei sau al președinției următoare va acționa, în principiu, ca președinte. Obiectivul
este de a asigura continuitatea în măsura posibilului. În cazul înlocuirii unui președinte cu una dintre
persoanele sus-menționate pentru un întreg semestru, Președinția solicită aprobarea de către Consiliu, la
începutul semestrului, a listei grupurilor vizate, în conformitate cu articolul 19 alineatul (4) din RPC.

Președinția este responsabilă de asigurarea bunei desfășurări a dezbaterilor. În acest scop, ea se asigură
că RPC este aplicat și că dispozițiile cuprinse în anexa V, intitulată „Metodele de lucru ale Consiliului”,
sunt respectate; aceste dispoziții se aplică atât Consiliului, cât și grupurilor sale de pregătire:
3.5.1. În ceea ce privește pregătirea reuniunilor (punctele 1-5):
– Președinția se asigură că niciun dosar nu este transmis către Coreper decât dacă există perspectiva concretă
de avansare sau de clarificare a pozițiilor la acest nivel și că dosarele sunt trimise înapoi la un grup de lucru
sau un comitet numai atunci când acest lucru este necesar, cu scopul de a rezolva chestiuni precise și bine
definite;
– Președinția ia măsurile necesare pentru a se asigura că lucrările avansează între reuniuni, de exemplu prin
elaborarea de texte de compromis, prin organizarea de consultări cu privire la probleme specifice sau
invitând delegațiile să își exprime reacțiile în scris la o propunere înainte de următoarea reuniune a
grupului de lucru sau a comitetului;
– ori de câte ori este oportun, delegațiile prezintă în scris pozițiile pe care le-ar putea adopta la viitoarea
reuniune înainte de reuniunea în cauză. Dacă acestea includ modificări de text, delegațiile propun o
formulare precisă. În măsura în care este posibil, delegațiile care susțin poziții identice își prezintă în comun
contribuțiile în scris;
– atunci când pregătește lucrările Coreper, Președinția transmite delegațiilor, de îndată ce este posibil, toate
informațiile necesare pentru o pregătire temeinică, inclusiv rezultatul pe care Președinția urmărește să îl
obțină în urma discutării fiecărui punct de pe ordinea de zi. Pe de altă parte, Președinția va încuraja, după
caz, delegațiile să informeze alte delegații cu privire la pozițiile pe care le vor adopta în cadrul Coreper,
atunci când sunt pregătite lucrările Coreper. În acest context, Președinția finalizează ordinea de zi a
Coreper. În cazul în care este necesar, aceasta poate convoca mai frecvent grupurile de lucru care
pregătesc lucrările Coreper;
– Coreper ar trebui să evite reluarea lucrărilor desfășurate deja în cadrul grupurilor Antici și, respectiv, Mertens
și, ori de câte ori este posibil, delegațiile ar trebui să aducă în discuție puncte în secțiunea „Diverse” din
cadrul acestor reuniuni, mai degrabă decât în cadrul Coreper.
3.5.2. În ceea ce privește desfășurarea reuniunilor (punctele 6-16):
– pe ordinea de zi a Consiliului nu se înscrie niciun punct care presupune doar o prezentare, cu excepția cazului
în care este prevăzută o dezbatere privind noi inițiative importante; Președinția ar trebui să evite înscrierea
pe ordinea de zi a Coreper a punctelor cu scop pur informativ. Aceste informații ar trebui, de preferință, să
fie transmise în scris în cadrul pregătirii lucrărilor Coreper;
– Președinția poate limita, pentru dezbaterea unui anumit punct, numărul de persoane din fiecare delegație
prezente în sala de reuniune și poate decide dacă să deschidă sau să nu deschidă o sală suplimentară; de
asemenea, Președinția poate stabili ordinea în care se abordează punctele și durata dezbaterilor pe
marginea acestora; în același fel, poate organiza timpul alocat pentru dezbaterea unui anumit punct, în
special limitând timpul în care participanții pot lua cuvântul și stabilind ordinea intervențiilor lor. În acest
context, Președinția precizează la începutul reuniunii cât timp intenționează să dedice fiecărui punct;
aceasta evită introducerile lungi și repetarea unor informații pe care le-a supus deja atenției delegațiilor;
de asemenea, la începutul dezbaterii unui punct, Președinția informează delegațiile cu privire la timpul
alocat luărilor de cuvânt;
– nu ar trebui permise luările de cuvânt de către toți participanții; Președinția se axează în cea mai mare măsură
cu putință pe dezbateri, în special cerând delegațiilor să răspundă la textele de compromis sau la propuneri
specifice; Președinția evită rezumarea pe larg a dezbaterilor la încheierea reuniunilor; în ceea ce privește
delegațiile, acestea ar trebui să evite repetarea observațiilor deja formulate de antevorbitori și să nu ia
cuvântul dacă sunt de acord cu o propunere; în acest caz, tăcerea este considerată un acord de principiu;
– Președinția poate solicita delegațiilor să își prezinte în scris propunerile de modificare a textului luat în
discuție înainte de o anumită dată, însoțite, dacă este cazul, de o scurtă explicație [articolul 20 alineatul (1)
al doilea paragraf litera (d) din RPC], mai degrabă decât să își exprime simplul dezacord față de o anumită
propunere;
– de asemenea, Președinția poate să solicite delegațiilor care au poziții identice sau similare asupra unui
anumit punct, text sau parte a unui text să desemneze una dintre aceste delegații care să exprime poziția
lor comună în cadrul reuniunii sau în scris înainte de reuniune.
3.6. Secretarul General și Secretariatul General
Acest oragnism administrativ(Secretariatul General) a fost inființat încă din 1952. Dacă la început, în
cardul acestuia lucrau 11 persoane, în prezent numărul acestora este de aproximativ 3000. Astfel,
activitatea acestui organism s-a extins de la simpla organizare a activităților de secretariat la activități mult
mai complexe, precum: stabilirea priorităților agendei de lucru, consilierea Președinției, instituirea
procedurilor interne etc. Aceasta asigură astfel coordonarea și consecvețta lucrărilor Consiliului UE.
Bugetul secretariatului reprezintă 0,4% din bugetul UE(aproximativ 550 mil. euro).
Cu ocazia primei sale reuniuni, în septembrie 1952, Consiliul Comunității Europene a Cărbunelui și
Oțelului a înființat un secretariat aflat sub conducerea unui secretar general. Când au intrat în vigoare cele
două tratate de la Roma (CEE și Euratom), Secretariatul General și-a extins activitățile în consecință.
Secretariatul și secretarul general au fost astfel menționați în versiunile succesive ale RPC până în
momentul în care Tratatul de la Maastricht a introdus o trimitere directă la aceștia în Tratatul CE și, câțiva
ani mai târziu, Tratatul de la Amsterdam a introdus o trimitere la aceștia în Tratatul privind Uniunea
Europeană. Secretarul general este responsabil de administrarea Secretariatului General și este numit de
Consiliu, care hotărăște cu majoritate calificată [articolul 240 alineatul (2) din TFUE]. Aceste dispoziții sunt
reluate în articolul 23 alineatul (1) din RPC. Principiul Consiliului unic se aplică, prin urmare, și
Secretariatului său General, care oferă asistență Consiliului și grupurilor sale de pregătire în toate
activitățile lor.
3.6.1. Secretarul general, în calitate de șef al Secretariatului General, asistă Consiliul [articolul 240 alineatul (2)
din TFUE]. Secretarul general este responsabil de Secretariatul General și, sub autoritatea Consiliului, ia
toate măsurile necesare pentru a asigura buna funcționare a acestuia.
În mod normal, secretarul general ia parte la reuniunile Consiliului Afaceri Generale. Rolul său este, în
esență, să asigure continuitatea și progresul lucrărilor Consiliului și să ofere consultanță Consiliului.
Secretarul general este, de asemenea, responsabil pentru administrarea Secretariatului General.
Sub responsabilitatea și îndrumarea Președinției, Secretariatul General este implicat îndeaproape și
continuu în organizarea, coordonarea și controlul consecvenței lucrărilor Consiliului și punerii în aplicare a
programului său pe 18 luni. Secretariatul General asistă Președinția în identificarea soluțiilor.
 RPC menționează mai multe alte sarcini care îi revin secretarului general, și anume:
a-secretarul general este depozitarul unui număr de acorduri [articolul 25 din RPC; a se vedea capitolul V
punctul 2];
b-secretarul general semnează procesele-verbale ale reuniunilor Consiliului [articolul 13 alineatul (1) din RPC];
c-secretarul general trimite în mod oficial anumite acte spre publicare în Jurnalul Oficial (articolul 17 din RPC);
d-secretarul general notifică anumite directive, decizii și recomandări destinatarilor acestora și eliberează
guvernelor statelor membre și Comisiei copii certificate conforme cu originalul ale directivelor și deciziilor
Consiliului prevăzute la articolul 297 alineatul 2 paragraful al treilea din TFUE, precum și ale
recomandărilor Consiliului (articolul 18 din RPC);
e-secretarul general este responsabil de transmiterea către Consiliu, în fiecare an, în timp util, a proiectului de
estimare a cheltuielilor Consiliului [articolul 23 alineatul (4) din RPC];
f-secretarul general are răspundere deplină în gestionarea creditelor înscrise în secțiunea II – Consiliul
European și Consiliul – a bugetului și adoptă toate măsurile necesare pentru a asigura buna gestiune a
acestora. Acesta execută creditele în cauză în conformitate cu dispozițiile regulamentului financiar
[articolul 23 alineatul (5) din RPC]. Secretarul general a definit astfel criteriile, limitele și procedurile
pentru rambursarea cheltuielilor delegaților statelor membre.
Secretarul general al Consiliului este, de asemenea, secretarul general al Consiliului European.
Secretarul general participă la reuniunile Consiliului European și ia toate măsurile necesare pentru
organizarea lucrărilor acestuia (articolul 13 din Regulamentul de procedură al Consiliului European).
3.6.2. Secretariatul General. Din articolul 240 alineatul (2) din TFUE și din articolul 23 alineatul (1) din RPC
rezultă că sarcina principală a Secretariatului General este să asiste Consiliul și grupurile de pregătire ale
acestuia în toate activitățile lor (indivizibilitatea Secretariatului General). Secretariatul General se află în
serviciul Consiliului, care decide asupra modului său de organizare. Secretariatul General este independent
și imparțial în ceea ce privește atât membrii Consiliului, cât și Președinția acestuia. De la intrarea în vigoare
a Tratatului de la Lisabona, Secretariatul General asistă de asemenea Consiliul European, care a devenit o
instituție separată.
 Secretariatul General este atât „grefierul” Consiliului (redactarea înregistrărilor, planificarea și
organizarea materială a reuniunilor, producerea, traducerea și distribuirea documentelor și arhivarea
acestora), cât și consilierul său. Acesta este implicat îndeaproape și continuu în organizarea, coordonarea și
controlul consecvenței lucrărilor Consiliului și a punerii în aplicare a programului său pe 18 luni.
Secretariatul General sprijină Președinția Consiliului în activitatea sa [articolul 23 alineatul (3) din RPC]. De
asemenea, acestuia i se notifică numele și funcțiile funcționarilor care însoțesc membrii Consiliului și ai
Comisiei [articolul 5 alineatul (3) din RPC].
Secretariatul General, în cadrul căruia lucrează aproximativ 3 100 de funcționari și alți membri ai
personalului care sunt resortisanți ai statelor membre ale UE, este împărțit în șapte direcții generale,
cărora li se adaugă cabinetul secretarului general și Serviciul juridic al Consiliului.
Serviciul juridic asistă Consiliul și grupurile sale de pregătire, Președinția și Secretariatul General pentru a
garanta că actele Consiliului sunt legale și bine redactate. Serviciul juridic are dreptul și obligația de a
interveni atunci când consideră că este necesar, oral sau în scris, atât la nivelul grupurilor de lucru și al
comitetelor, cât și la nivelul Coreper sau al Consiliului, prin furnizarea de avize cu totul independente cu
privire la orice chestiune de natură juridică, fie la cererea Consiliului, fie din proprie inițiativă. De
asemenea, Serviciul juridic reprezintă Consiliul European și Consiliul în fața Curții de Justiție, a Tribunalului
și a Tribunalului Funcției Publice. Acesta este, de asemenea, responsabil pentru verificarea calității
redactării propunerilor și proiectelor de acte, precum și pentru formularea unor sugestii privind redactarea
destinate Consiliului și grupurilor sale de pregătire, în temeiul articolul 22 din RPC și al Acordului
interinstituțional din 22 decembrie 1998 privind orientările comune pentru calitatea redactării legislației
comunitare.
Serviciul juridic are aceleași responsabilități în ceea ce privește Consiliul European. În cazul în care i se
solicită acest lucru, Serviciul juridic acordă, de asemenea, consultanță conferințelor interguvernamentale
ale statelor membre.
3.7. Eurogrupul
Organism informal ce include minștrii din statele membre zonei euro și care asigură coordonarea
politicilor economice. Acesta se reunește de obicei o dată pe lună, iar discuțiile vizează pe lângă diferite
aspecte legate de moneda euro și probleme specifice politicilor bugetare, monetare și structurale ale
statelor membre din zona euro.
3.7.1. Președintele Eurogrupului este Paschal Donohoe

3.7.2. Membrii Eurogrupului: Gernot Blumel-Ministrul Federal al Finanțelor(Austria); Vincent Van

Peteghem- Ministrul Finanțelor(Belgia); Constantinos Petrides- Ministrul Finanțelor(Cipru); Martin
Helme-Ministrul Finanțelor(Estonia); Matti Vanhanen-Ministrul Finanțelor(Finlanda); Bruno Le Maire-
Ministrul Economiei și Finanțelor(Franța); Olaf Scholz-Mnistrul Federal al Finanțelor(Germania); Christos
Staikouras-Ministrul Finanțelor(Grecia); Paschal Donohoe-Ministrul Finanțelor(Irlanda); Roberto
Gualtieri-Ministrul Economiei și Finanțelor(Italia); Janis Reirs-Ministrul Finanțelor(Letomia); Gintare
Skaiste- Minister of finance(Lituania); Pierre Gramegna- Ministrul Finanțelor(Luxemburg); Clyde
Caruana-Minister of finance and employment(Malta); Wopke Hoekstra-Ministrul finanțelor(Țările de Jos);
Joao Leao-Ministrul Finanțelor(Portugalia); Eduard Heger-Ministrul Finanțelor(Slovacia); Andrej Sircelj-
Ministrul Finanțelor(Slovenia); Nadia Calvino- Ministrul Economiei(Spania).
3.7.3. Cum funcționează Eurogrupul
Eurogrupul este un organism informal în cadrul căruia miniștrii din statele membre din zona euro discută
chestiuni legate de responsabilitățile comune ale țărilor lor privind moneda euro.
Principala sa sarcină este asigurarea unei coordonări strânse a politicilor economice între statele membre
care fac parte din zona euro și promovarea condițiilor pentru o creștere economică mai puternică.
Coordonarea politicilor între statele din zona euro este crucială pentru asigurarea stabilității de ansamblu
în zona euro.
Discuțiile Eurogrupului vizează, astfel, aspecte specifice legate de moneda euro, precum și chestiuni mai
largi care au impact asupra politicilor bugetare, monetare și structurale ale statelor membre din zona euro.
Eurogrupul urmărește identificarea problemelor comune și găsirea unor abordări comune pentru
soluționarea acestora.
 De asemenea, Eurogrupul este responsabil de pregătirea reuniunilor la nivel înalt ale zonei euro
(Summitul Euro) și de acțiunile ulterioare acestora.
Rolul Eurogrupului a fost definit în Protocolul nr. 14 la Tratatul de la Lisabona, care a intrat în
vigoare la 1 decembrie 2009.
3.7.3.1. Discuții
Eurogrupul discută în mod regulat despre:
-situația economică și perspectivele economice din zona euro
-politicile bugetare ale statelor membre care fac parte din zona euro
-situația macroeconomică din zona euro
-reforme structurale cu potențial de impulsionare a creșterii
-aspecte legate de menținerea stabilității financiare în zona euro
-acțiuni de pregătire pentru reuniunile internaționale
-extinderea zonei euro
În plus, Eurogrupul poate desfășura discuții preliminare cu privire la deciziile Consiliului care urmează
să li se aplice doar acelor state membre care fac parte din zona euro. Atunci când Consiliul adoptă
asemenea decizii, doar miniștrii din statele membre din zona euro votează în cadrul Consiliului.
Eurogrupul discută, de asemenea, despre condițiile pentru acordarea de asistență financiară pentru
statele din zona euro care întâmpină dificultăți financiare grave.
3.7.3.2. Reuniuni
Eurogrupul se reunește, de obicei, o dată pe lună, în ziua anterioară reuniunii Consiliului Afaceri
Economice și Financiare (ECOFIN). Dacă se dovedește necesar, pot avea loc reuniuni sau teleconferințe
suplimentare. Reuniunile sunt informale, iar discuțiile purtate sunt confidențiale.
Participanții la reuniunile Eurogrupului sunt:
-miniștrii responsabili de finanțe din statele care aparțin zonei euro
-președintele Eurogrupului
-vicepreședintele Comisiei responsabil cu afacerile economice și monetare și cu moneda euro
-președintele Băncii Centrale Europene (BCE)
Directorul general al Mecanismului european de stabilitate este de asemenea invitat să participe la reuniuni. Fondul
Monetar Internațional este invitat să ia parte la discuțiile privind programele economice în care este implicat.
Rezultatul reuniunii este prezentat publicului de către președintele Eurogrupului, într-o conferință de presă. În plus,
Eurogrupul poate da declarații publice în scris. Președintele Eurogrupului prezintă totodată informări Consiliului ECOFIN.
3.7.3.3.Ordinile de zi ale reuniunilor și programele de lucru
Eurogrupul își adoptă programul de lucru la fiecare 6 luni. Programul definește principalele domenii de interes și stabilește
ordini de zi preliminare pentru viitoarele reuniuni ale Eurogrupului.
Ordinea de zi și discuțiile pentru fiecare reuniune a Eurogrupului sunt pregătite de președintele Eurogrupului, cu
sprijinul Grupului de lucru pentru Eurogrup, care este format din membrii din zona euro ai Comitetului economic și financiar.
3.7.3.4. Alegerea președintelui Eurogrupului
Membrii Eurogrupului aleg un președinte al Eurogrupului cu un mandat de doi ani și jumătate, cu majoritatea simplă a
voturilor.
În cazul în care președintele este în imposibilitatea de a-și îndeplini atribuțiile, acesta este înlocuit de către ministrul de
finanțe al țării care deține președinția Consiliului. În cazul în care țara care deține președinția nu este membră a zonei euro,
președintele este înlocuit de ministrul de finanțe din următoarea țară din zona euro care va deține președinția Consiliului.
3.7.4. Programul de lucru al Eurogrupului
Programul de lucru al Eurogrupului până în iunie 2021 prezintă principalele domenii pe care grupul intenționează să își
concentreze eforturile în lunile următoare.
De asemenea, conține agende preliminare pentru viitoarele reuniuni ale Eurogrupului. Aceste agende sunt orientative și se
pot modifica în funcție de circumstanțe.
Domeniile politice prioritare ale Eurogrupului:
-politici economice și fiscale pentru a sprijini redresarea și creșterea pe termen lung, inclusiv discuții cu privire la
proiectele de planuri bugetare, recomandarea zonei euro și evoluțiile macroeconomice și fiscale;
-consolidarea uniunii bancare;
-uniunea piețelor de capital (aspecte din zona euro)
- Euro ca monedă digitală;
-Rolul internațional al euro.
3.7.5. Registrul documentelor Eurogrupului conține toate documentele Eurogrupului.

3.7.6. Istoria Eurogrupului:

13 decembrie 1997 - Crearea Eurogrupului. Consiliul European aprobă crearea Eurogrupului, un organism
informal care reunește miniștrii de finanțe din țările a căror monedă este euro. Prima reuniune a
Eurogrupului are loc la 4 iunie 1998 la Château de Senningen în Luxemburg.
1 ianuarie 1999 - Se lansează euro ca monedă virtuală. Moneda euro este introdusă în 11 state membre: Austria,
Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Portugalia și Spania
1 ianuarie 2001 - Grecia aderă la zona euro. Grecia devine cel de al 12-lea stat membru al UE care aderă la zona
euro
1 ianuarie 2002 - Euro intră în circulație. La 1 ianuarie 2002, euro intră în circulație sub formă de bancnote și
monede, înlocuind monedele naționale.
1 februarie 2003 - Tratatul de la Nisa.Tratatul de la Nisa introduce reforma instituțiilor UE, în cadrul pregătirilor
pentru o viitoare UE extinsă la 27 de state membre. Are loc o reformă a Consiliului, pentru extinderea
utilizării votului cu majoritate calificată și pentru introducerea principiului de cooperare consolidată între
statele membre.
10 septembrie 2004 - Primul președinte permanent al Eurogrupului. Eurogrupul decide să aibă un președinte
permanent, numit pentru o perioadă de doi ani. În cadrul unei reuniuni informale a ECOFIN de la
Scheveningen, Jean-Claude Juncker este ales primul președinte permanent al Eurogrupului. Mandatul său
începe la 1 ianuarie 2005 și se încheie la 31 decembrie 2006.
1 septembrie 2006 - Jean-Claude Juncker este reales în calitate de președinte al Eurogrupului. Acesta este ales
în funcția de președinte al Eurogrupului, pentru un al doilea mandat.
1 ianuarie 2007 - Slovenia aderă la zona euro. Slovenia devine cel de al 13-lea stat membru al UE care adoptă
euro ca monedă națională.
1 ianuarie 2008 - Cipru și Malta devin membre ale zonei euro. Zona euro numără în prezent 15 membri.
12 octombrie 2008 - Apare summitul zonei euro. Președintele Franței, Nicolas Sarkozy, propune o reuniune
periodică a șefilor de stat sau de guvern din zona euro. Prima reuniune are loc la 12 octombrie 2008.
Summiturile ulterioare au loc în mai 2010, martie 2011, iulie 2011 și octombrie 2011 la Bruxelles.
Summiturile zonei euro facilitează coordonarea politicii economice a zonei euro, la acestea participând și
președintele summitului zonei euro și președintele Comisiei Europene.
1 ianuarie 2009 - Slovacia aderă la zona euro. Slovacia devine cel de al 16-lea stat membru al zonei euro.
1 decembrie 2009 - Protocolul nr. 14 la Tratatul de la Lisabona. Protocolul nr. 14 la Tratatul de la Lisabona, care
definește rolul Eurogrupului, intră în vigoare la 1 decembrie 2009. Miniștrii statelor membre din zona euro
se vor întâlni în cadrul unei reuniuni informale pentru a discuta aspecte referitoare la moneda unică și vor
alege un președinte pentru o perioadă de doi ani și jumătate. Tratatul de la Lisabona modifică, de
asemenea, normele Consiliului UE astfel încât, atunci când Consiliul Afaceri Economice și Financiare
(ECOFIN) votează cu privire la chestiuni care afectează doar zona euro, numai membrii Eurogrupului au
drept de vot
1 ianuarie 2011 - Estonia aderă la zona euro. Estonia devine cel de al 17-lea stat care aderă la zona euro.
1 ianuarie 2012 - Alegerea președintelui Grupului de lucru pentru Eurogrup. Din ianuarie 2012, postul de
președinte al Grupului de lucru pentru Eurogrup este deținut de Thomas Wieser, care este și președintele
Comitetului economic și financiar. Grupul de lucru pentru Eurogrup este un grup de pregătire care reunește
reprezentanți din cadrul Comitetului economic și financiar ai statelor membre din zona euro, Comisia
Europeană și Banca Centrală Europeană.
21 ianuarie 2013 - Alegerea președintelui Eurogrupului. Jeroen Dijsselbloem, ministrul olandez al finanțelor,
este ales în funcția de președinte al Eurogrupului. Acesta devine al doilea președinte permanent al
Eurogrupului din istoria acestui organism.
1 ianuarie 2014 - Letonia aderă la zona euro. Letonia devine cel de al 18-lea stat membru al zonei euro.
1 ianuarie 2015 - Lituania aderă la zona euro. În acest moment, zona euro cuprinde 19 membri: Austria, Belgia,
Cipru, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta,
Țările de Jos, Portugalia, Slovacia, Slovenia și Spania.
13 iulie 2015 - Jeroen Dijsselbloem ales președinte al Eurogrupului pentru un al doilea mandat. Jeroen
Dijsselbloem este numit președinte al Eurogrupului pentru un al doilea mandat de 2 ani și jumătate.
 4 decembrie 2017 - Alegerea președintelui Eurogrupului. Mário Centeno, ministrul portughez al finanțelor,
este ales în funcția de președinte al Eurogrupului. Acesta devine al treilea președinte permanent al
Eurogrupului din istoria acestui organism.
9 iulie 2020 - Paschal Donohoe a fost ales președinte al Eurogrupului. Eurogrupul l-a ales pe Paschal Donohoe,
ministrul finanțelor și cheltuielilor publice și reformei Irlandei, ca președinte al eurogrupului, în
conformitate cu Protocolul 14 din tratatele UE. Noul președinte va prelua funcția începând cu 13 iulie 2020
și va îndeplini un mandat de doi ani și jumătate. ” Acum, când îmi încep mandatul de președinte al
Eurogrupului, sunt profund conștient de faptul că cetățenii Europei sunt interesați de situația în care se află
economiile lor naționale, sunt interesați de situația economiei europene și au început să fie îngrijorați (...)
pentru viitorul lor, pentru locurile lor de muncă și pentru veniturile lor. Sunt conștient de această
provocare, membrii Eurogrupului sunt conștienți de această provocare. Am toată încrederea că, împreună
cu colegii mei din cadrul Eurogrupului, avem capacitatea să depășim aceste provocări; am pus deja bazele
în acest sens și vom reuși.”- Paschal Donohoe
3.7.7. Grupul de lucru pentru Eurogrup.
Grupul de lucru pentru Eurogrup este un grup de pregătire alcătuit din reprezentanți ai statelor membre
din zona euro care fac parte din Comitetul economic și financiar, ai Comisiei Europene și ai Băncii
Centrale Europene.
Acesta oferă asistență atât Eurogrupului, cât și președintelui acestuia în pregătirea discuțiilor miniștrilor.
De obicei, grupul se întrunește o dată pe lună înainte de reuniunile Eurogrupului.
Membrii Grupului de lucru pentru Eurogrup fac parte și din Consiliul de administrație al Mecanismului
european de stabilitate.
Președintele grupului de lucru
Membrii Grupului de lucru pentru Eurogrup aleg un președinte pentru o perioadă de doi ani, care poate
fi prelungită. Funcția de președinte al Grupului de lucru pentru Eurogrup este deținută de Tuomas
Saarenheimo începând cu 1 aprilie 2020.
Biroul președintelui grupului de lucru se află în cadrul Secretariatului General al Consiliului UE la
Bruxelles.
 Președinții anteriori ai Grupului de lucru pentru Eurogrup:
-Thomas Wieser (10/2011-2/2018)
-Hans Vijlbrief (2/2018-1/2020)
Reuniunile Grupului de lucru pentru Eurogrup
-14 decembrie 2020
-7 ianuarie 2021
-4 februarie 2021
-4 martie 2021
-29 martie 2021
-6 mai 2021
-3 iunie 2021

3.7.8. Summitul euro. Reuniunea la nivel înalt a zonei euro reunește șefii de stat sau de guvern ai țărilor din
zona euro, președintele reuniunii la nivel înalt a zonei euro și președintele Comisiei Europene. Reuniunile
la nivel înalt ale zonei euro oferă orientări strategice privind politica economică din zona euro.
3.7.8.1. Rolul reuniunii la nivel înalt a zonei euro
Reuniunea la nivel înalt a zonei euro oferă orientări strategice pentru a asigura buna funcționare a uniunii
economice și monetare. Acest lucru contribuie la coordonarea tuturor domeniilor relevante de politici între
statele membre din zona euro.
De asemenea, discuțiile periodice la nivel înalt cu privire la responsabilitățile specifice membrilor zonei euro
le permit statelor din zona euro să țină seama într-o mai mare măsură de dimensiunea zonei euro în
elaborarea politicilor naționale.
Deoarece au importanță politică și economică pentru toate țările UE, aspectele referitoare la zona euro sunt
discutate cu regularitate și în cadrul reuniunilor Consiliului European.
3.7.8.2. Reuniunile la nivel înalt ale zonei euro
În conformitate cu Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța (TSCG) în cadrul uniunii
economice și monetare, reuniunile la nivel înalt ale zonei euro ar trebui să aibă loc de cel puțin două ori pe
an. Dacă este posibil, acestea ar trebui să se desfășoare după reuniunile Consiliului European organizate la
Bruxelles.
Reuniunile la nivel înalt ale zonei euro se organizează conform unor reguli specifice de procedură adoptate la
14 martie 2013.
3.7.8.3. Documentele se regasesc la aceastaăadresă :
https://www.consilium.europa.eu/ro/european-council/euro-summit/
3.7.8.4. Membri
Membrii reuniunii la nivel înalt a zonei euro sunt șefii de stat sau de guvern ai țărilor din zona euro,
președintele reuniunii la nivel înalt a zonei euro și președintele Comisiei Europene. De asemenea:
-președintele Băncii Centrale Europene este invitat să participe
-președintele Eurogrupului poate fi invitat să participe, deoarece Eurogrupul este responsabil de pregătirea și
acțiunile ulterioare reuniunilor la nivel înalt ale zonei euro
-președintele Parlamentului European poate fi, de asemenea, invitat ca vorbitor
După caz și cel puțin o dată pe an, liderii statelor membre care nu fac parte din zona euro, dar care au ratificat
Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța (TSCG) participă, și ei, la reuniunile la nivel înalt
ale zonei euro.
3.7.8.5. Președintele summitului euro - Charles Michel 
Liderii din zona euro aleg președintele summitului euro prin majoritate simplă, concomitent cu alegerea de
către Consiliul European a propriului președinte. Președintele summitului euro are un mandat de 2,5 ani.
Președintele convoacă, prezidează și coordonează reuniunile la nivel înalt ale zonei euro. De asemenea,
acesta discută chestiuni referitoare la zona euro cu președintele Comisiei și cu președintele Eurogrupului.
Președintele summitului euro prezintă un raport Parlamentului European după fiecare reuniune la nivel înalt a
zonei euro. De asemenea, acesta informează toate statele membre care nu fac parte din zona euro cu privire
la pregătirea și rezultatul reuniunilor la nivel înalt ale zonei euro.
3.7.8.6. Istoria summitului euro
Liderii din zona euro au participat la summitul euro pentru prima dată la 12 octombrie 2008 la Paris,
ocazie cu care au convenit cu privire la măsuri concertate ca răspuns la criza economică. Alte reuniuni în
această configurație au avut loc în mai 2010, martie 2011, iulie 2011 și octombrie 2011 la Bruxelles. În
2012, aspectele referitoare la zona euro au fost abordate în principal în cadrul Consiliului European.
În marja reuniunii Consiliului European din 1-2 martie 2012, 25 de lideri europeni au semnat Tratatul
privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul uniunii economice și monetare (TSCG). Printre
altele, tratatul, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2013, a oficializat summitul euro.
Organizarea summitului euro și rolul președintelui acestuia sunt prevăzute la articolul 12 din tratat.
Primul summit euro de la intrarea în vigoare a TSCG a avut loc la 14 martie 2013.
3.7.8.7. Documente adoptate de șefii de stat sau de guvern din zona euro 2010-2013
Documentele adoptate de liderii din zona euro sunt disponibile la următoarea adresă:
https://www.consilium.europa.eu/ro/european-council/euro-summit/documents-2010-2018/

3.7.9. Transparență
Metodele de lucru ale Eurogrupului
Revizuirea politicii în materie de transparență a Eurogrupului și calea de urmat, 20/09/2019
Răspunsul președintelui Eurogrupului, Mário Centeno, la cererea Ombudsmanului, 11/7/2019
Cererea de informații privind transparența în cadrul Grupului de lucru pentru Eurogrup, adresată de Ombudsma
n, 13/5/2019
Scrisoare rezumativă, Eurogrup, 7/9/2018
Răspunsul din partea președintelui Eurogrupului la scrisoarea Ombudsmanului European privind transparența E
urogrupului, 1/12/2016
Dezbatere privind creșterea transparenței activităților Eurogrupului, 11/2/2016
3.7.10. Foștii președinți ai Eurogrupului
Mário Centeno (2018-2020). Mário Centeno a fost președintele Eurogrupului între 12 ianuarie 2018 și 12 iulie
2020. El a fost cel de al treilea președinte permanent al Eurogrupului.
Jeroen Dijsselbloem (2013-2018). Jeroen Dijsselbloem a fost președintele Eurogrupului între 21 ianuarie 2013
și 12 ianuarie 2018. El a fost cel de al doilea președinte permanent al Eurogrupului.
Jean-Claude Juncker (2005-2013). Jean-Claude Juncker a fost președintele Eurogrupului între 1 ianuarie 2005
și 21 ianuarie 2013. El a fost primul președinte permanent al Eurogrupului.
3.8. Istoricul Consiliului Uniunii Europene
23 iulie 1952 - Tratatul de la Paris. Tratatul de la Paris instituie Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului
(CECO), care creează o piața comună pentru cărbune și oțel. Sunt astfel diminuate neîncrederea și
tensiunile dintre țările europene vecine de după cel de al Doilea Război Mondial. Tratatul CECO, expirat în
2002, este primul tratat fondator al Comunității Europene.
8 septembrie 1952 - Prima reuniune a Consiliului Special de Miniștri al CECO. Prima reuniune a Consiliului
Special de Miniștri al Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, care urma să devină ulterior
Consiliul Uniunii Europene, are loc la Luxemburg.
1 ianuarie 1958 - Tratatele de la Roma. Tratatele de la Roma instituie Comunitatea Economică Europeană
(CEE) și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom). Prima reuniune a Consiliului CEE are loc
la 25 ianuarie 1958, fiind prezidată de Victor Larock, Ministrul Afacerilor Externe al Belgiei.
2 iulie 1965 - Criza scaunului gol. În 1965, Franța anunță că nu va participa la reuniunile Consiliului din cauza
unui dezacord legat de negocierile privind finanțarea politicii agricole comune. Criza se rezolvă ulterior
grație compromisului de la Luxemburg din 1966, care instituie votul în unanimitate atunci când sunt în joc
interese majore.
1 iulie 1967 - Tratatele de fuziune. Aceste două tratate (1976 și 1971) introduc un Consiliu unic, o Comisie
unică și un buget unic pentru cele trei comunități (CECO, Euratom și CEE). Coreperul devine în mod
oficial un grup de pregătire al Consiliului.
1 ianuarie 1973 - Prima extindere. Danemarca, Irlanda și Regatul Unit aderă la Comunitățile Europene, numărul
statelor membre crescând astfel la nouă.
11 martie 1975 - Prima reuniune a Consiliului European. Noul Consiliu European se reunește pentru prima dată
în martie 1975 la Dublin. Consiliul European - Dublin, 10-11 martie 1975
1 ianuarie 1981 - Grecia aderă la UE. Numărul de membri ai UE ajunge la zece în urma aderării Greciei.
14 Iunie 1985 - Acordul Schengen. Acordul Schengen privind eliminarea controalelor la frontieră este semnat
de Belgia, Germania, Franța, Luxemburg și Țările de Jos la Schengen (Luxemburg). Acordul Schengen va
permite treptat persoanelor să călătorească fără să li se verifice pașapoartele la frontierele interne. Acordul
Schengen este pus în aplicare mai târziu, în 1995.
1 ianuarie 1986 - Spania și Portugalia devin membre ale UE. Spania și Portugalia aderă la UE, numărul
membrilor Comunităților Europene crescând astfel la 12.
1 iulie 1987 - Actul Unic European. Actul Unic European (AUE) instituie piața internă, care prevede libera
circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor. Actul lansează cooperarea în domeniul
politicii externe și extinde utilizarea votului cu majoritate calificată pentru procesul decizional din cadrul
Consiliului. Procesul decizional în cadrul Consiliului . De asemenea, Actul Unic European conferă
Consiliului European un temei juridic, oficializând reuniunile șefilor de stat sau de guvern.
11 decembrie 1992 - Ședințe publice. Consiliul European de la Edinburgh din 1992 lansează dezbaterile
publice, o practică ce a fost extinsă considerabil de-a lungul anilor, cel mai recent prin Tratatul de la
Lisabona. Dezbaterile și deliberările publice ale Consiliului pot fi urmărite în prezent pe site-ul internet.
1 noiembrie 1993 - Tratatul de la Maastricht. Tratatul de la Maastricht intră în vigoare, creând Uniunea
Europeană pe baza unui pilon comunitar extins. Tratatul de la Maastricht creează uniunea economică și
monetară și stabilește doi piloni noi: politica externă și de securitate comună (PESC) și cooperarea în
domeniul justiției și al afacerilor interne (JAI). Prin Tratatul de la Maastricht, Consiliul European
dobândește un statut oficial. Acesta este definit ca oferind impulsurile și orientările politice generale pentru
dezvoltarea UE. Tratatul de la Maastricht declanșează, de asemenea, procesul de trecere la moneda euro și
lansează politica externă și de securitate comună (PESC).
1 ianuarie 1995 - A patra extindere a UE. Austria, Finlanda și Suedia aderă la UE. Cei 15 membri acoperă
acum aproape întreg vestul Europei.
13 decembrie 1997 - Crearea Eurogrupului. Consiliul European aprobă crearea Eurogrupului, un organism
informal care reunește miniștrii de finanțe din țările a căror monedă este euro. Prima reuniune a
Eurogrupului are loc la 4 iunie 1998 la Château de Senningen în Luxemburg.
1 mai 1999 - Tratatul de la Amsterdam. Tratatul de la Amsterdam instituie un spațiu de libertate, securitate și justiție
și integrează Acordul Schengen în dreptul UE. Tratatul modifică rolul Secretarului General al Consiliului, care
devine și Înalt Reprezentant pentru politica externă și de securitate comună.
1 ianuarie 2002 - Euro intră în circulație. La 1 ianuarie 2002, euro intră în circulație sub formă de bancnote și
monede, înlocuind monedele naționale.
1 februarie 2003 - Tratatul de la Nisa. Tratatul de la Nisa introduce reforma instituțiilor UE, în cadrul pregătirilor
pentru o viitoare UE extinsă la 27 de state membre. Are loc o reformă a Consiliului, pentru extinderea utilizării
votului cu majoritate calificată și pentru introducerea principiului de cooperare consolidată între statele membre.
1 mai 2004 - Cea mai mare extindere a UE. Zece noi țări aderă la UE în același timp: Republica Cehă, Estonia,
Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovacia și Slovenia. Este cea mai mare extindere simultană a
UE, ca populație și ca număr de țări. În acest moment există 25 de state membre ale UE.
1 ianuarie 2007 - Bulgaria și România aderă la UE. Bulgaria și România devin membre ale UE, numărul statelor
membre crescând astfel la 27.
1 decembrie 2009 - Tratatul de la Lisabona. Tratatul de la Lisabona intră în vigoare, reformând structura UE și
modul de funcționare al acesteia. Tratatul extinde utilizarea votului cu majoritate calificată în cadrul Consiliului.
Consiliul European devine o instituție de sine stătătoare, cu președinte propriu. Anterior, Consiliul European era
un organism informal, iar poziția de șef al Consiliului European era neoficială. Rolul revenea șefului de stat sau
de guvern al statului membru care deținea președinția asigurată prin rotație a Consiliului UE.
10 decembrie 2012 - UE primește Premiul Nobel pentru Pace. UE primește Premiul Nobel pentru Pace pe 2012
pentru promovarea cauzei păcii, reconcilierii, democrației și drepturilor omului în Europa. În momentul
înmânării Premiului Nobel pentru Pace Uniunii Europene, Comitetul Nobel din Norvegia afirmă că decizia sa
este motivată de rolul stabilizator jucat de UE în transformarea aproape a întregii Europe dintr-un continent al
războiului într-un continent al păcii.
1 iulie 2013 - Croația aderă la Uniunea Europeană. Croația devine a doua țară din fosta Iugoslavie care aderă la UE,
după Slovenia. În acest moment, UE are 28 de state membre.
31 ianuarie 2020 - Regatul Unit părăsește Uniunea Europeană. În urma unui referendum național organizat la 23
iunie 2016 și a ratificării Acordului de retragere de către ambele părți în ianuarie 2020, Regatul Unit părăsește
Uniunea Europeană.
 Bibliografie

Ion Donna, Philippe Burny, Elena Toma, Benon Gazinski, Maxime Habran, Politica Agricolă a Uniunii Europene, Editura
Economică

https://www.consilium.europa.eu/media/29815/qc0415692ron.pdf

https://www.consilium.europa.eu/ro/council-eu/