Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Științe Economice

Departamentul Economie, Marketing și Turism

Disciplina: Economie Europeană și Integrare Economică

Proiect de investigație

Sistemul instituțional: Consiliul

European

A efectuat: Dumitriu Valeria,

GR. MK181
A verificat: Davîdov Cătălina,

lector universitar

Chișinău, 2020
 CUPRINS
INTRODUCERE ................................................................................................................................ 3

CAPITOLUL I. ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND SISTEMUL INSTITUȚIONAL

CONSILIUL EUROPEAN ................................................................................................................ 4

1.1. Istoria Consiliului European ...................................................................................................... 4

1.2. Rolul și funcțiile Consiliului European ...................................................................................... 6

CAPITOLUL II. STRUCTURA ȘI PROCESUL DE LUCRU AL CONSILIULUI

EUROPEAN ...................................................................................................................................... 12

2.1. Componența Consiliului European .......................................................................................... 12

2.2. Realizările Consiliului European ............................................................................................. 16

CONCLUZII ..................................................................................................................................... 20

BIBLIOGRAFIE .............................................................................................................................. 22

ANEXE .............................................................................................................................................. 23

2
 INTRODUCERE
Consiliul European este una dintre cele mai importante organisme instituționale ale
Continentului European. Deși nu decide direct, acesta este mecanismul care propune și influențează
mersul lucrurilor în politica europeană. La fel, Consiliul European joacă un rol important în anumite
proceduri de numire în posturi de importanță majoră la nivelul UE.
Deși Consiliul European nu are puteri legislative, sub procedura de urgență, un stat învins la
vot în Consiliul de Miniștri poate transmite spre votare legislația către Consiliul European. Având
putere peste organismele executive supranaționale ale UE, alături de alte puteri, Consiliul European a
fost descris de unii ca fiind „cea mai mare autoritate” a Uniunii.
Actualitatea temei decurge din rolul și importanța pe care îl are Consiliul European în ultimii
ani, fiind un sistem instituțional cu un grad semnificativ de responsabilitate pentru viitorul Europei.
Consiliul European este o instituție oficială a Uniunii Europene, menționat în Tratatul de la Lisabona
ca un organism care „va acorda Uniunii impulsurile necesare pentru a se dezvolta”.
Scopul acestei lucrări este de a cerceta sistemul instituțional Consiliul European prin prisma
structurii, activității sale și rolului pe care îl are în politica europeană și mondială.
Pentru îndeplinirea scopului propus, am setat următoarele obiective:
1. Relevarea unei retrospective istorice a Consiliului European;
2. Delimitarea rolului și funcțiilor Consiliului European;
3. Analiza componenței Consiliului European;
4. Analiza realizărilor Consiliului European.
Obiectul investigației îl reprezintă sistemul instituțional Consiliului European ca un organism
cheie al Continentului European și politicii din această regiune.
Ca metodologie de cercetare am utilizat lecturarea și cercetarea pentru procesul de
documentare, dar și analiza, deducția și sinteza pentru a formula concluzii generale cu privire la
funcțiile, activitatea și importanța Consiliului European.
Baza informațională utilizată în cadrul lucrării reprezintă ansamblul de informații disponibile
pe site-ul oficial al Consiliului European, precum și informațiile puse la dispoziție pe platformele
conexe ale diferitor instituții europene.
Cuvinte cheie: Consiliul European, politică, președinte, decizii, comisie, cabinet, summit,
cooperare, comitet, tratat.

3
 CAPITOLUL I. ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND SISTEMUL
INSTITUȚIONAL CONSILIUL EUROPEAN
1.1. Istoria Consiliului European
Consiliul European a fost înființat ca un organism informal în 1974, a devenit o instituție
oficială a UE în 2009, când Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare. Actualul președinte este Charles
Michel, fostul prim-ministru al Belgiei. Primele summit-uri ale șefilor de stat sau de guvern al statelor
UE aveau loc în februarie și iulie 1961 (în Paris și Bonn). Acestea erau summit-uri informale a liderilor
Comunității Europene și au fost inițiate din cauza resentimentelor președintelui francez Charles de
Gaulle față de instituțiile supranaționale (Comisia Europeană) care dominau procesul de integrare.
Primul summit important a fost ținut după plecarea lui Charles de Gaulle la Haga în 1969, unde s-a
ajuns la un acord referitor la admiterea Marii Britanii în Comunitate și inițierea de politici de cooperare
în afacerile externe (Cooperarea Politică Europeană) ducând integrarea peste obiectivele economice.
Reuniunile au fost formalizate în perioada dintre 1974 și 1988. La reuniunea din decembrie
1974 ținută la Paris, urmând o propunere a președintelui francez Valery Giscard d'Estaing s-a convenit
că este necesară o implicare politică în „scaunul gol al crizei” și al problemelor economice. Primul
Consiliu European, așa cum a devenit cunoscut, a avut loc la Dublin în 10-11 martie 1975 în timpul
primei președinții Irlandeze a Consiliului Uniunii Europene. În 1987, Consiliul a fost inclus în tratate
pentru prima dată (Actul Unic European) iar rolul lui a fost definit pentru prima dată în Tratatul de la
Maastricht. La început aveau loc doar două întruniri pe an, în prezent având loc în medie șase Consilii
Europene pe an. Sediul Consiliului a fost stabilit în 2002 la Bruxelles. Pe lângă întrunirile obișnuite
ale Consiliului European, au loc și întruniri extraordinare, ca de exemplu cel din 2001 când Consiliul
European s-a întrunit pentru a oferi un răspuns atacurilor de la 11 septembrie sau întrunirea
extraordinară din 2011 pentru a stabili un răspuns la criza datoriilor suverane. Unele dintre întrunirile
Consiliului European sunt văzute de unii ca puncte de cotitură în istoria Uniunii Europene. Câteva
întâlniri ale Consiliului European care au fost considerate de unii ca fiind momente de răscruce în
istoria Uniunii Europene:
• 1969, Haga: Politica externă și extinderea;
• 1974, Paris: Crearea Consiliului;
• 1985, Milano: Inițierea Conferinței Interguvernamentale ce va duce la Actul Unic
European;
• 1991, Maastricht: Acordul pentru Tratatul de la Maastricht;
• 1993, Copenhaga: Definirea Criteriilor de la Copenhaga;

4
 • 1997, Amsterdam: Acordul pe Tratatul de la Amsterdam;
• 1998, Bruxelles: Selectarea statelor membre care vor adopta euro;
• 1999, Koln: Declarația pentru forțele militare;
• 1999, Tampere: Reforma instituțională;
• 2000, Lisabona: Strategia Lisabona;
• 2002, Copenhaga: Acordul privind extinderea din mai 2004;
• 2007, Lisabona: Acordul pe Tratatul de la Lisabona;
• 2009, Bruxelles: Numirea Președintelui Consiliului și a Înaltului Reprezentant;
• 2010, Bruxelles: Facilitatea Financiară Europeană pentru Stabilitate;
• 2011, Bruxelles: Acordul incipient pentru Pactul Fiscal;
• 2018: Noua componență a Parlamentului European;
• 2018: Orientările privind cadrul pentru viitoarele relații cu Regatul Unit după Brexit;
• 2019, Consiliul European prelungirea până la 31 ianuarie 2020 pentru a permite
ratificarea Acordului privind retragerea Regatului Unit din UE.
• 2020: Acordul de retragere a Regatului Unit din UE.
Așadar, Consiliul European a existat dinainte de a câștiga statut oficial ca instituție a Uniunii
Europene o dată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Astfel, articolul 214(2) din Tratatul
de la Maastricht acorda (înainte de a fi amendat de Tratatul de la Lisabona) „Consiliului, întrunit în
formatul șefilor de stat și de guvern și acționând cu o majoritate calificată numește persoana ce va
ocupa funcția de Președinte al Comisiei Europene. Aceasta fiind prima menționare oficială a
Consiliului European în tratate. Articolul 15 din Tratatul pentru Uniunea Europeană (amendat de
Tratatul de la Lisabona) introducând termenul „Consiliul European ca un substitut al frazei „Întâlnirile
Consiliului (Uniunii Europene) în formatul șefilor de stat și de guvern”, care era folosit în tratate
înainte pentru a denumi acest organism. [2]
Tratatul de la Lisabona a acordat Consiliului European personalitate legală și a făcut Consiliul
o instituție distinctă față de (obișnuitul) Consiliu al Uniunii Europene (cunoscut și ca Consiliul de
Miniștri) și a creat funcția permanentă de președinte al Consiliului.
Deși Consiliul Uniunii Europene și-a menținut sistemul de prezidenție rotativă, Consiliul
European a creat un nou sistem de desemnare a unei persoane (fără a fi șef de stat sau de guvern)
pentru a îndeplini funcția de Președinte pentru doi ani și jumătate. Ca urmare a ratificării tratatului în
decembrie 2009, Consiliul European l-a ales pe premierul belgian Herman Van Rompuy ca prim

5
președinte permanent. Din 1 decembrie 2014 președinte al Consiliului European este Donald Tusk,
fost premier al Poloniei.
1.2. Rolul și funcțiile Consiliului European
Consiliul European definește direcția politică generală și prioritățile Uniunii Europene. Liderii
UE se întrunesc pentru a stabili agenda politică a Uniunii. Acesta reprezintă cel mai înalt nivel de
cooperare politică între țările UE.
Consiliul European joacă un rol important în anumite proceduri de numire în posturi de
importanță majoră la nivelul UE. În special, Consiliul European răspunde de:
• alegerea președintelui Consiliului European;
• propunerea președintelui Comisiei Europene;
• numirea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate
• numirea oficială a întregului organ colegial al comisarilor;
• numirea Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene (BCE), inclusiv a președintelui
BCE. [4]
Consiliul European este o instituție oficială a Uniunii Europene, menționat în Tratatul de la
Lisabona ca un organism care „va acorda Uniunii impulsurile necesare pentru a se dezvolta”. În esență,
Consiliul definește agenda politică a Uniunii Europene și este considerat de unii ca fiind motorul
integrării europene. Face asta fără a avea puteri formale, ci doar de influența de a fi compus din liderii
naționali. Pe lângă producerea impulsurilor necesare dezvoltării Uniunii, Consiliul și-a dezvoltat și
viitoare roluri, precum „a rezolva problemele nerezolvate în discuții la nivel inferior”, până la politică
externă - acționând în exterior ca „un șef de stat colectiv”, „ratificând formal documente importante”
și „implicându-se în negocierea schimbărilor din tratate”.
Având în vedere că instituțiile sunt compuse din liderii naționali, acesta adună puterea
executivă din statele membre și are așadar o mare influență în domeniile politice ale Uniunii, precum
cea a politicii externe. Exercită de asemenea puterea de desemnare, desemnând președintele
Consiliului, Președintele Comisiei Europene, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe
și Politică de Securitate și Președintele Băncii Centrale Europene. Mai mult, Consiliul European
influențează planurile juridice, compoziția comisiei, lucruri referitoare la organizarea președinției
rotative a consiliului, suspendarea drepturilor de membru și schimbarea sistemului de vot prin Clauza
Passerelle. Deși Consiliul European nu are puteri legislative, sub procedura de urgență, un stat învins
la vot în Consiliul de Miniștri poate transmite spre votare legislația către Consiliul European. Având
putere peste organismele executive supranaționale ale UE, alături de alte puteri, Consiliul European a
fost descris de unii ca fiind „cea mai mare autoritate” a Uniunii. [17]
6
 Consiliul European are și următoarele atribuții:
- Stabilește orientarea generală și prioritățile politice ale UE, dar nu adoptă acte
legislative.
- Tratează chestiuni complexe și sensibile care nu pot fi soluționate la niveluri mai joase
de cooperare interguvernamentală.
- Definește politica externă și de securitate comună a UE, ținând cont de interesele
strategice ale Uniunii și de implicațiile în domeniul apărării.
- Desemnează și numește candidați la anumite posturi de importanță majoră la nivelul
UE, cum ar fi BCE și Comisia. [3]
Pentru fiecare chestiune, Consiliul European poate să îi ceară Comisiei Europene să elaboreze
o propunere și să i se adreseze Consiliului UE.
De obicei, se reunește de 4 ori pe an, dar președintele poate convoca reuniuni suplimentare
pentru a soluționa probleme urgente. Deciziile se iau în general prin consens, cu unanimitate sau cu
majoritate calificată în unele cazuri. Numai șefii de stat sau de guvern pot vota.
Consiliul European definește orientările și prioritățile politice generale ale UE. Nu este una
dintre instituțiile cu rol legislativ ale UE; prin urmare nu negociază și nu adoptă legislația UE. În
schimb, stabilește agenda politică a UE, în mod tradițional prin intermediul „concluziilor” adoptate în
cadrul reuniunilor Consiliului European, care identifică subiectele de interes și măsurile care urmează
să fie luate.
Procesul decizional
Consiliul European adoptă majoritatea deciziilor prin consens. Cu toate acestea, în anumite
cazuri menționate în tratatele UE, deciziile sunt adoptate în unanimitate sau cu majoritate calificată.
În cazul în care se recurge la vot, nu participă nici președintele Consiliului European, nici președintele
Comisiei.
Reuniunile Consiliului European
Consiliul European se întrunește cel puțin de două ori la fiecare 6 luni. Reuniunile sale,
cunoscute sub numele de „summituri ale UE”, se desfășoară la Bruxelles, în clădirea Europa.
Reuniunile sunt prezidate de președintele Consiliului European. De asemenea, președintele poate
convoca reuniuni extraordinare ale Consiliului European, dacă este necesar.
Președintele Parlamentului European participă la începutul fiecărei reuniuni, pentru a exprima
opiniile Parlamentului European. În funcție de chestiunile discutate, pot fi invitate să participe la
reuniuni și alte persoane, precum președintele Băncii Centrale Europene.

7
 Stabilirea agendei politice a UE
Consiliul European este una dintre cele 7 instituții ale UE. Cu toate acestea, Consiliul
European nu este unul dintre organele legislative ale UE, deci nu negociază și nici nu adoptă acte
legislative ale UE. În schimb, rolul său principal este de a determina direcția și prioritățile politice
generale ale UE – stabilind, în esență, agenda de politică a UE.
În mod tradițional, aceasta se realizează prin adoptarea de concluzii în cadrul fiecărei reuniuni
a Consiliului European. Aceste concluzii identifică motive specifice de preocupare pentru UE și
conturează acțiuni specifice care trebuie întreprinse sau obiective de îndeplinit. Concluziile
Consiliului European pot stabili, de asemenea, un termen pentru ajungerea la un acord asupra unei
anumite chestiuni sau pentru prezentarea unei propuneri legislative. Astfel, Consiliul European poate
să influențeze și să orienteze agenda de politică a UE.
O agendă strategică pentru UE
Consiliul European adoptă și o „agendă strategică” a domeniilor prioritare de acțiune și de
atenție ale UE pe termen lung.
În cadrul reuniunii sale de la Bruxelles din 20 iunie 2019, Consiliul European a convenit asupra
unei agende pentru UE pentru următorii cinci ani. „O nouă agendă strategică 2019-2024” stabilește
domeniile prioritare care vor ghida lucrările Consiliului European și oferă orientări pentru programele
de lucru ale altor instituții ale UE.
Agenda strategică se axează pe patru priorități principale:
• protejarea cetățenilor și a libertăților;
• dezvoltarea unei baze economice solide și pline de vitalitate;
• construirea unei Europe verzi, echitabile, sociale și neutre din punctul de vedere al impactului
asupra climei;
• promovarea intereselor și valorilor europene pe scena mondială.
De asemenea, stabilește modalități de atingere a obiectivelor respective.
Protejarea cetățenilor și a libertăților
Europa trebuie să fie un loc în care oamenii să se simtă liberi și în siguranță. UE trebuie să
apere drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor săi și să îi protejeze împotriva amenințărilor
existente și emergente.
Principalele priorități ale Consiliului European în acest domeniu sunt:
• controlul eficace al frontierelor externe;
• combaterea migrației ilegale și a traficului de persoane printr-o mai bună cooperare cu țările
de origine și de tranzit;
8
 • convenirea asupra unei politici eficace în domeniul azilului;
• asigurarea funcționării corespunzătoare a spațiului Schengen;
• îmbunătățirea cooperării și a partajării de informații pentru a combate terorismul și
criminalitatea transfrontalieră;
• sporirea rezilienței UE la dezastre, atât la cele naturale, cât și la cele provocate de om;
• protejarea societăților noastre împotriva activităților cibernetice răuvoitoare, a amenințărilor
hibride și a dezinformării.
Dezvoltarea bazei noastre economice: modelul european pentru viitor
Competitivitatea și prosperitatea Europei, precum și rolul său pe scena mondială și crearea de
locuri de muncă depind, toate, de existența unei baze economice solide. În acest domeniu, Consiliul
European se axează pe:
• aprofundarea uniunii economice și monetare;
• finalizarea uniunii bancare și a uniunii piețelor de capital;
• întărirea rolului internațional al monedei euro;
• întărirea coeziunii în UE;
• depunerea de eforturi în ceea ce privește toate aspectele revoluției digitale și ale inteligenței
artificiale: infrastructură, conectivitate, servicii, date, reglementare și investiții;
• diminuarea fragmentării de la nivelul activităților europene de cercetare, dezvoltare și inovare;
• asigurarea unei concurențe loiale, în UE și pe scena mondială. [13]
Construirea unei Europe verzi, echitabile, sociale și neutre din punctul de vedere al impactului
asupra climei
Europa trebuie să-și accelereze măsurile de gestionare a schimbărilor climatice, care constituie
o „amenințare existențială”. Trebuie, de asemenea, să îmbrățișeze evoluția tehnologică și globalizarea,
garantând în același timp că nimeni nu este lăsat în urmă. Acțiunile prioritare identificate de Consiliul
European includ:
• garantarea coerenței politicilor UE cu Acordul de la Paris
• accelerarea tranziției către surse de energie regenerabile și sporirea eficienței energetice
• reducerea dependenței de surse de energie externe, diversificarea furnizorilor și realizarea de
investiții în soluții de mobilitate ale viitorului
• îmbunătățirea calității aerului și a apelor noastre
• promovarea agriculturii durabile
• punerea în aplicare a Pilonului european al drepturilor sociale la nivelul UE și la nivelul
statelor membre
9
 • lansarea de apeluri către toate statele UE să facă progrese și să își intensifice acțiunile în
domeniul climei
Promovarea intereselor și a valorilor europene în lume
Într-o lume caracterizată printr-un grad din ce în ce mai ridicat de incertitudine, complexitate
și schimbare, UE trebuie să urmărească o direcție strategică de acțiune și să își sporească capacitatea
de a acționa în mod autonom pentru a-și proteja interesele, a-și susține valorile și modul de viață și a
ajuta la modelarea viitorului global. În acest domeniu, Consiliul European a convenit asupra
următoarelor acțiuni-cheie:
• sprijinirea ONU și a organizațiilor multilaterale de importanță majoră;
• promovarea dezvoltării durabile și punerea în aplicare a Agendei 2030;
• cooperarea cu țările partenere în materie de migrație;
• susținerea perspectivei europene pentru statele europene care pot și doresc să adere la UE;
• dezvoltarea unui parteneriat cuprinzător cu Africa;
• asigurarea unei politici comerciale ambițioase și solide, în cadrul unei OMC reformate și la
nivel bilateral între UE și partenerii săi;
• cooperarea strânsă cu NATO. [12]
Orientări de politică
Pe lângă stabilirea priorităților politice ale UE prin intermediul agendei strategice și prin
intermediul concluziilor sale, Consiliul European are de jucat un rol formal în cadrul procesului anual
al semestrului european la nivelul UE. Acesta este ciclul anual de coordonare a politicii economice și
fiscale la nivelul UE.
La reuniunea sa anuală din martie, Consiliul European evaluează atât situația economică din
UE, cât și progresele înregistrate în direcția îndeplinirii obiectivelor Strategiei Europa 2020. Apoi,
acesta emite orientări politice privind reformele fiscale, economice și structurale. În cadrul reuniunii
sale din iunie, Consiliul European aprobă recomandările finale specifice fiecărei țări, care stabilesc
priorități pentru fiecare stat membru pentru următoarele 12-18 luni.
În temeiul articolului 68 din Tratatul privind funcționarea UE (TFUE), Consiliul European
este responsabil pentru definirea orientărilor strategice pentru spațiul de libertate, securitate și justiție.
Această responsabilitate a fost pusă în practică pentru prima dată prin cele mai recente orientări,
adoptate în iunie 2014. Acestea au fost elaborate în concordanță cu prioritățile agendei strategice și
vizează aspecte precum controlul la frontiere, politica privind migrația și azilul, precum și cooperarea
polițienească și judiciară.

10
 Concluziile Consiliului European
Concluziile Consiliului European sunt adoptate în cadrul fiecărei reuniuni a Consiliului
European. Prin aceste concluzii se identifică chestiuni specifice de interes pentru UE și se
conturează acțiuni specifice care trebuie întreprinse sau obiective de îndeplinit. Concluziile
Consiliului European pot stabili, de asemenea, un termen pentru ajungerea la un acord asupra unei
anumite chestiuni sau pentru prezentarea unei propuneri legislative. Astfel, Consiliul European poate
să influențeze și să orienteze agenda politică a UE.
Înaintea reuniunii Consiliului European, președintele Consiliului European întocmește
orientări pentru concluzii. Acestea sunt discutate apoi în cadrul Consiliului Afaceri Generale și,
ulterior, sunt adoptate în cadrul reuniunii Consiliului European. Concluziile se adoptă prin consens
între toate statele membre.
Concluziile Consiliului European începând din anul 2004 sunt disponibile în registrul public
de documente oficiale. De asemenea, Consiliul European organizează reuniuni informale sau
extraordinare ale șefilor de stat sau de guvern, uneori cu o țară terță (o țară din afara UE). De obicei,
în urma acestor reuniuni, liderii adoptă mai degrabă o declarație decât concluzii oficiale. Aceste
documente nu sunt disponibile în registrul public. [8]

11
 CAPITOLUL II. STRUCTURA ȘI PROCESUL DE LUCRU AL
CONSILIULUI EUROPEAN
2.1. Componența Consiliului European
Consiliul European este format din șefii de stat sau de Guvern ai statelor membre ale Uniunii,
Președintele Comisiei Europene și Președintele Consiliului European, actualmente Charles Michel.
Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, actualmente Josep
Borrell, participă de asemenea la întruniri fără drept de vot, atunci când se discută chestiuni din
domeniul afacerilor externe. Deși Consiliul European nu are nici o putere legislativă oficială, aceasta
este învestit în temeiul Tratatului de la Lisabona, cu definirea „direcțiilor și priorităților politicilor
generale” ale Uniunii. Este organismul strategic al Uniunii (cel care rezolvă crizele), acționând ca o
președinție colectivă a UE.
Reuniunile Consiliului European sunt prezidate de către președintele său și au loc cel puțin de
4 ori pe an, de obicei, în clădirea Justus Lipsius, sediul central al Consiliului Uniunii Europene din
Bruxelles. Se reunește la convocarea președintelui său, care este ales chiar de către Consiliu pentru un
mandat de doi ani și jumătate, care poate fi reînnoit o singură dată. Printre altele, președintele are rolul
de a reprezenta UE în relația cu țările din restul lumii. [6]
Cu excepția președinților de state, a statelor germanofone și a oficialilor europeni, cei mai
mulți membri ai Consiliului European au titlul sau apelativul de „Prim Ministru” datorită faptului că
democrațiile parlamentare sunt predominante în Europa. Cu toate acestea, în țările lor de origine pot
avea titluri sau apelative informale diferite, ca de exemplu cea de „Președinte al Guvernului” sau
„Ministru de stat”. Președintele Consiliului European și Președintele Comisiei sunt membrii ai
Consiliului, dar nu au drept de vot. Conform tratatelor, Înaltul Reprezentant participă la Consiliul
European, dar formal nu este un membru și deci nu are drept de vot.
Aproape toți membrii din Consiliul European sunt membri ai unui partid politic la nivel
național, și marea majoritate dintre aceștia sunt membrii si a unui partid politic la nivel european.
Acestea țin frecvent întâlniri cu membrii lor din Consiliul European, înainte de întâlnirile acestuia. Cu
toate acestea, Consiliul European este format pentru a reprezenta statele membre UE și nu partidele
politice, iar deciziile sunt în general făcute în funcție de interesele naționale, deși alinierea ideologică
poate influența înțelegerile politice și numirile unor reprezentanți (precum cea a președintelui
Consiliului). Tabelul 2.1.1 arată numărul de lideri afiliați fiecărui partid și numărul total de voturi pe
care îl au, iar Anexa 1 indică alinierea ideologică a fiecărui stat.

12
 Tabelul 2.1.1. Afilierea politică a liderilor Consiliului European

Nr. Procent din

Alianță
mandate populație

Partidul Popular European 11 34,21%

Renew Europe (ALDE, PDE, LREM) 7 25,32%

Partidul Socialiștilor Europeni 6 17,21%

Independent 2 14,27%

Partidul European al Conservatorilor și Reformiștilor 1 8,49%

Total 27 100%
Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Consiliul_European
Consiliul European își alege propriul președinte. Această alegere necesită o majoritate
calificată. Președintele deține această funcție pe durata unui mandat de 2 ani și jumătate, care poate fi
reînnoit o singură dată. În conformitate cu practica stabilită, președinția asigurată prin rotație se ocupă
de coordonarea procesului electoral. În timpul Consiliului European în care se discută despre alegerea
președintelui, respectiva parte a reuniunii este prezidată de șeful de stat sau de guvern care reprezintă
președinția. Președintele nu poate deține în același timp o funcție la nivel național. [10]
Ținând seama de alegerile pentru Parlamentul European, Consiliul European trebuie să
propună un candidat pentru postul de președinte al Comisiei Europene. Parlamentul European trebuie
să aprobe candidatul propus cu majoritatea membrilor săi (minimum 376 de deputați în PE). În cazul
în care candidatul Consiliului European nu obține un vot majoritar de aprobare în Parlament, Consiliul
European trebuie să propună un nou candidat. Noua propunere trebuie făcută în termen de o lună de
la eșecul votului în Parlament.
Ulterior, Parlamentul European aplică aceeași procedură - votul majoritar al tuturor deputaților
în PE - pentru a aproba noul candidat propus. Această procedură este prevăzută la articolul 17 din
Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE).
Consiliul European răspunde de numirea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri
externe și politica de securitate. Decizia cu privire la candidatul propus necesită o majoritate calificată.

13
Consiliul European poate, de asemenea, să decidă, tot cu o majoritate calificată, să pună capăt
mandatului de 5 ani al Înaltului Reprezentant. Această procedură este prevăzută la articolul 18 din
TUE.
Consiliul European numește în mod oficial întreaga Comisie Europeană. Parlamentul votează
colegiul comisarilor – președintele Comisiei, Înaltul Reprezentant și ceilalți comisari – utilizând
metoda aprobării (majoritatea voturilor exprimate). După ce Parlamentul și-a dat acordul, Consiliul
European numește în mod oficial Comisia Europeană. Decizia Consiliului European necesită o
majoritate calificată. Această procedură este prevăzută la articolul 17 din TUE.
Consiliul European îi numește pe toți cei 6 membri ai Comitetului executiv al Băncii Centrale
Europene (BCE), care include atât președintele, cât și vicepreședintele BCE, la care se adaugă alți 4
membri. Consiliul European ia decizia pe baza unei recomandări a Consiliului. De asemenea, acesta
consultă Parlamentul European și Consiliul guvernatorilor BCE (format din cei 6 membri ai
Comitetului executiv și guvernatorii băncilor centrale din cele 19 țări din zona euro). Consiliul
European adoptă apoi decizia sa, prin vot cu majoritate calificată. Această procedură este prevăzută
la articolul 283 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). [7]
Istoricul funcției de președinte al Consiliului European
Funcția de președinte al Consiliului European a dobândit un caracter permanent și este
exercitată cu normă întreagă ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona în 2009. Înainte,
Consiliul European era un organism informal, iar poziția de șef al Consiliului European era neoficială.
Rolul revenea șefului de stat sau de guvern al statului membru care deținea președinția asigurată prin
rotație a Consiliului UE.
Președintele conduce reuniunile Consiliului European și impulsionează lucrările instituției. De
asemenea, asigură, la nivelul său, reprezentarea externă a UE în chestiuni referitoare la politica externă
și de securitate comună.
Actualul președinte al Consiliului European este Charles Michel. El și-a început primul
mandat la 1 decembrie 2019. Rolul președintelui este prevăzut la articolul 15 din Tratatul privind
Uniunea Europeană (TUE). În special, președintele Consiliului European are următoarele
responsabilități:
• să prezideze reuniunile Consiliului European și să impulsioneze lucrările acestuia
• să asigure pregătirea reuniunilor Consiliului European și continuitatea lucrărilor acestuia,
în cooperare cu președintele Comisiei și pe baza lucrărilor formațiunii Afaceri Generale a
Consiliului
• să acționeze pentru facilitarea coeziunii și a consensului în cadrul Consiliului European
14
 • să prezinte Parlamentului European un raport după fiecare reuniune a Consiliului European
Președintele Consiliului European asigură, de asemenea, reprezentarea externă a UE la nivel
de șefi de stat sau de guvern:
• în ceea ce privește chestiunile legate de politica externă și de securitate comună (PESC) a
UE, alături de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
care contribuie la punerea în aplicare a PESC și la asigurarea unității, coerenței și eficacității
acesteia;
• la summiturile internaționale, de obicei alături de președintele Comisiei Europene.
Rolul președintelui Consiliului nu este echivalentul unui șef de stat ci doar primus inter pares
(primul printre egali) alături de ceilalți șefi de stat europeni. Președintele în funcție are ca principale
atribuții pregătirea și conducerea ședințelor Consiliului și nu are nici o putere executivă alta decât cea
de a reprezenta uneori Uniunea în străinătate. Președintele trebuie să răspundă Parlamentului
European după fiecare întâlnire a Consiliului European. [5]
Numirea președintelui Consiliului Europei
Funcția a fost creată de Tratatul de la Lisabona și a fost un subiect de dezbatere cu privire la
rolul exact si atribuțiile pe care le va avea. Înainte de Tratatul de la Lisabona, președinția era exercitată
rotativ la fel ca sistemul de prezidenție rotativă a Consiliului Uniunii Europene.
Personalul
Consiliul European și președintele acestuia sunt sprijiniți de Secretariatul General al
Consiliului UE (SGC). Președintele dispune și de propriul său cabinet, Cabinetul președintelui.
Personalul și biroul său se află în clădirea Europa a Consiliului la Bruxelles, Belgia.
Summituri internaționale
Președintele Consiliului European reprezintă UE la 3 tipuri principale de summituri
internaționale:
Summituri bilaterale
Acestea sunt organizate între UE și partenerii săi strategici. Ele sunt organizate periodic, de
obicei o dată pe an, cu țări precum Japonia, SUA, Rusia, Africa de Sud, Brazilia și China. Locul de
desfășurare a summiturilor alternează între Bruxelles și țara în cauză.
Summituri multilaterale la nivel internațional
UE fie este membră, fie este invitată să ia parte în calitate de actor internațional esențial, de
exemplu în cadrul G7, G20 și al Adunării Generale a ONU.
Summituri multilaterale la nivelul UE

15
 Aceste summituri includ Parteneriatul estic, UE-Uniunea Africană, UE-ASEM și UE-CELAC.
În mod tradițional, atunci când găzduirea unor astfel de summituri revenea UE, locul de desfășurare
era statul membru care deținea președinția asigurată prin rotație a Consiliului UE. Din 2014, și aceste
summituri sunt găzduite de Consiliul UE, la Bruxelles. Participanții la aceste summituri sunt șefii de
stat sau de guvern din toate statele membre ale UE, împreună cu președintele Consiliului European,
președintele Comisiei Europene și șefii de stat sau de guvern relevanți din țările participante. [16]
Cu toate că Consiliul European este, conform Tratatului de la Lisabona, o instituție separată
de Uniunea Europeană, acesta nu are propria sa administrație. Suportul administrativ atât pentru
Consiliul European, cât și pentru președintele Consiliului este asigurat de Secretariatul General al
Consiliului Uniunii Europene. Președintele are, totuși, propriul său cabinet cu câțiva consilieri privați.
Consiliul European este format din liderii de stat sau de guvern a statelor membre, alături de
Președinte și de Președintele Comisiei (fără drept de vot). De regulă la întâlniri participau si miniștrii
de externe naționali, iar Președintele Comisiei era acompaniat de un alt membru al Comisiei. Totuși,
o dată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, această situație a încetat, având în vedere că
mărimea organismului a devenit destul de mare, o dată cu aderarea noilor state la Uniune. [15]
Întâlnirile pot include si alți invitați, precum Președintele Băncii Centrale Europene, dacă este
necesar. Secretarul General al Consiliului participă și este responsabil pentru organizarea ședinței
precum și de minuta ședinței. Președintele Parlamentului European participă de asemenea pentru a
acorda discursul de deschidere arătând poziția Parlamentului European înainte ca dezbaterile să
înceapă.
Pe lângă asta, negocierile includ si un număr mare de persoane care „lucrează în spatele
scenei”. Multe dintre aceste persoane, totuși nu pot participa la ședințe, cu excepția a doi delegați
pentru fiecare stat care să transmită mesaje. La apăsarea unui buton, membrii pot chema pentru sfătuire
un Reprezentant Permanent din „Grupul Antici” dintr-o cameră adiacentă. [10] Grupul este format
din diplomați și asistenți care strâng informațiile și solicitările. Sunt necesari de asemenea și interpreți,
având în vedere că membrilor le este permis să vorbească în limba proprie.
Din moment ce compoziția nu este definită precis, unele state au probleme în a decide cine să
participe la ședințe din cauza divizărilor considerabile a puterii executive.
2.2. Realizările Consiliului European
Consiliul European a fost eficace în adoptarea orientărilor generale de acțiune a UE. La 27
iunie 2014, Consiliul European a stabilit cinci domenii prioritare care să constituie un punct de
orientare în activitatea UE în următorii cinci ani:
1. locuri de muncă, creștere economică și competitivitate;
16
 2. autonomizarea și protejarea cetățenilor;
3. politicile privind energia și clima;
4. libertate, securitate și justiție;
5. UE ca actor mondial puternic.
Aceste priorități figurează într-un document intitulat „Agenda strategică pentru Uniune într-o
lume în schimbare”. El este folosit pentru a planifica activitatea Consiliului European și stă la baza
programelor de lucru ale altor instituții ale UE.
Consiliul European a contribuit, de asemenea, la depășirea impasului produs în procesul de
luare a deciziilor la nivelul UE. Cu toate acestea, componența sa interguvernamentală și procedurile
de luare a deciziilor pot reduce dezvoltarea federală a integrării europene în general. Schimbările cu
caracter instituțional introduse de Tratatul de la Lisabona nu au fost, încă, evaluate. Merită menționat
faptul că președintele Consiliului European prezintă în mod regulat rapoarte Parlamentului European.
A. Politica externă și de securitate
De la începutul anilor 1990, politica externă și de securitate a reprezentat un element important
în cadrul summiturilor Consiliului European. Decizii luate în acest domeniu au inclus:
- securitatea internațională și lupta împotriva terorismului;
- politica europeană de vecinătate și relațiile cu Rusia;
- relațiile cu țările mediteraneene și cu Orientul Mijlociu.
Reunindu-se la 10 și 11 decembrie 1999, la Helsinki, Consiliul European a decis să
consolideze PESC prin dezvoltarea capacităților militare și nemilitare de gestionare a crizelor.
Reunindu-se la 12 decembrie 2003, la Bruxelles, Consiliul European a aprobat Strategia
europeană de securitate.
Reunindu-se la Bruxelles la 22 și 23 iunie 2016, Consiliul European a fost de acord că trebuie
lansată o cooperare structurată permanentă (PESCO), pentru a consolida securitatea și apărarea
Europei. PESCO a fost instituit prin decizia Consiliului din 11 decembrie 2017. Toate statele membre
ale UE participă la PESCO, excepție făcând Danemarca și Malta.
B. Extinderea
Consiliul European a stabilit termenii pentru fiecare rundă de extindere a UE. La Copenhaga,
în 1993, acesta a pus bazele pentru încă un val de aderare (criteriile de la Copenhaga). La întâlnirile
din anii următori s-au specificat într-un mod și mai amănunțit criteriile de admitere și reformele
instituționale necesare în prealabil.

17
 Consiliul European de la Copenhaga (12-13 decembrie 2002) a decis aderarea la 1 mai 2004
a Ciprului, Republicii Cehe, Estoniei, Ungariei, Letoniei, Lituaniei, Maltei, Poloniei, Slovaciei și
Sloveniei. România și Bulgaria s-au alăturat Uniunii la 1 ianuarie 2007.
Reunindu-se la 3 octombrie 2005, la Luxemburg, Consiliul a aprobat cadrul de negocieri cu
Croația și Turcia privind aderarea acestora la UE. Tratatul de aderare cu Croația a fost semnat la 9
decembrie 2011, iar Croația a aderat la 1 iulie 2013.
C. Reforma instituțională
Reuniunea Consiliului European de la Tampere (15-16 octombrie 1999) a stabilit modalitățile
de elaborare a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Consiliul European de la Helsinki
(decembrie 1999) a convocat conferința interguvernamentală pentru pregătirea Tratatului de la Nisa.
Consiliul European de la Laeken (14 și 15 decembrie 2001) a hotărât să convoace o Convenție pentru
viitorul Europei, care a elaborat Tratatul constituțional, însă acesta nu a avut succes. După doi ani și
jumătate de impas instituțional, Consiliul European din 21-22 iunie 2007 a adoptat un mandat detaliat
pentru Conferința interguvernamentală care a dus la semnarea Tratatului de la Lisabona, la 13
decembrie 2007, care a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009. La 25 martie 2011, Consiliul European
a adoptat o decizie de modificare a articolului 136, prin care s-a permis crearea Mecanismului
european de stabilitate.
La 29 iunie 2018, Consiliul European a adoptat o decizie privind componența Parlamentului
European, care le permite statelor membre să pună în aplicare măsurile interne necesare pentru
organizarea alegerilor pentru legislatura 2019-2024.
La 23 martie 2018, Consiliul European (articolul 50), reunit în formula UE-27, a adoptat
orientările privind cadrul pentru viitoarele relații cu Regatul Unit după Brexit. Potrivit orientărilor,
UE își dorește un parteneriat cât mai strâns posibil cu Regatul Unit, care să acopere, printre altele,
cooperarea comercială și economică, precum și securitatea și apărarea. [14]
La 10 aprilie 2019, Consiliul European (articolul 50) a luat act de scrisoarea din 5 aprilie 2019
a prim-ministrului Regatului Unit, Theresa May, prin care se solicita o nouă prelungire a termenului
menționat la articolul 50 alineatul (3) din TUE. Consiliul European a convenit asupra unei prelungiri
până la 31 octombrie 2019 pentru a permite ratificarea Acordului privind retragerea.
La 17 octombrie 2019, Consiliul European, în formatul UE-27, a aprobat acordul de retragere
revizuit și declarația politică revizuită, asupra cărora s-a convenit la în aceeași zi de către negociatorii
UE și UK. Această înțelegere urmărea să permită o ieșire ordonată a Regatului Unit din Uniunea
Europeană.

18
 La 29 octombrie 2019, în urma unei cereri din partea Regatului Unit, Consiliul European a
adoptat o decizie de prelungire a perioadei menționate la articolul 50 alineatul (3) din TUE până la 31
ianuarie 2020, pentru a acorda mai mult timp pentru procesul de ratificare a acordului de retragere.
Acordul de retragere a intrat în vigoare la 31 ianuarie 2020. Acesta marchează încheierea perioadei
prevăzute la articolul 50 din TUE și începutul unei perioade de tranziție care durează până la 31
decembrie 2020. Regatul Unit nu mai este un stat membru al UE, ci o țară terță.

19
 CONCLUZII

În urma realizării lucrării, constat că, în cadrul Continentului European, Consiliul European
are un rol major, și anume cel de a stabili prioritățile și subiectele cheie asupra cărora instituțiile
europene cu drept de decizie trebuie să se expună.
Consiliul European definește orientările și prioritățile politice generale ale UE. Nu este una
dintre instituțiile cu rol legislativ ale UE; prin urmare nu negociază și nu adoptă legislația UE. În
schimb, stabilește agenda politică a UE, în mod tradițional prin intermediul „concluziilor” adoptate în
cadrul reuniunilor Consiliului European, care identifică subiectele de interes și măsurile care urmează
să fie luate.
Referitor la cele analizate, pot menționa următoarele concluzii:
1. Consiliul European a existat dinainte de a câștiga statut oficial ca instituție a Uniunii Europene o
dată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Sediul Consiliului a fost stabilit în 2002 la
Bruxelles. Deși Consiliul Uniunii Europene și-a menținut sistemul de prezidenție rotativă,
Consiliul European a creat un nou sistem de desemnare a unei persoane (fără a fi șef de stat sau de
guvern) pentru a îndeplini funcția de Președinte pentru doi ani și jumătate.
2. Consiliul European definește orientările și prioritățile politice generale ale UE. Nu este una dintre
instituțiile cu rol legislativ ale UE; prin urmare nu negociază și nu adoptă legislația UE. În schimb,
stabilește agenda politică a UE, în mod tradițional prin intermediul „concluziilor” adoptate în
cadrul reuniunilor Consiliului European, care identifică subiectele de interes și măsurile care
urmează să fie luate.
3. Consiliul European este format din șefii de stat sau de Guvern ai statelor membre ale Uniunii,
Președintele Comisiei Europene și Președintele Consiliului European, actualmente Charles Michel.
Cu toate că Consiliul European este, conform Tratatului de la Lisabona, o instituție separată de
Uniunea Europeană, acesta nu are propria sa administrație. Suportul administrativ atât pentru
Consiliul European, cât și pentru președintele Consiliului este asigurat de Secretariatul General al
Consiliului Uniunii Europene. Președintele are, totuși, propriul său cabinet cu câțiva consilieri
privați.
4. De-a lungul existenței sale, Consiliul European s-a implicat indirect în diverse chestiuni politice,
economice și sociale, contribuind astfel la o viață mai bună a comunității europene, respectându-
se drepturile și libertățile fiecărui cetățean european.

20
 Lucrarea elaborată a scos în evidență faptul că Consiliul European definește agenda politică a
Uniunii Europene și este considerat de unii ca fiind motorul integrării europene. Face asta fără a avea
puteri formale, ci doar de influența de a fi compus din liderii naționali.
După părerea mea, Consiliul European este dovada faptului că, în pofida faptului că nu dețin
puterea de a decide direct, membrii acestei instituții valorea a UE reușesc să contribuie semnificativ la
dezvoltarea și prosperarea Europei și a fiecărei țări care decide să fie parte a acestei comunități.

21
 BIBLIOGRAFIE

1. Alexandrescu Gr., Popa V. Posibile arhitecturi instituţionale europene, Editura

Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2017.
2. Balassa, B., European Economic Integration, Amsterdam, North Holland, 1975.
3. Barbulescu I.Gh. Sistemul instituţional, Editura Tritonic, Bucureşti, 2007.
4. Consiliul European, Uniunea Europeană în date și cifre, 2020.
5. Dinan, Desmond, Relations between the European Council and the EuropeanParliament:
institutional and political dynamics, Brussels: European Parliament, 2018.
6. Puetter, Uwe, The European Council and the Council: New intergovernmentalism and
institutional change, Oxford: Oxford University Press, 2014.
7. Wessels W., The European Council, Palgrave – Macmillan, London, 2016.
8. Openness and transparency at the European Council and the Councilof the European Union,
Luxembourg, Publications Office, 2019.
9. The European Council and the Council of the EU through time: decision- and law-making
in European integration, Luxembourg, Publications Office, 2016.
10. https://europa.eu/european-union/about-eu/institutions-bodies/european-council_ro
11. https://www.consilium.europa.eu/ro/european-council/
12. https://ro.wikipedia.org/wiki/Consiliul_European
13. https://www.coe.int/ro/web/chisinau/council-of-europe
14. https://www.europarl.europa.eu/ftu/pdf/ro/FTU_1.3.6.pdf
15. http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ
16. https://consilium-eureka.hosted.exlibrisgroup.com/
17. https://www.living-democracy.com/ro/about-coe/

22
 ANEXE

Anexa 1. Statele Uniunii Europene după afilierea politică, în 7 august 2020

Nu sunt luate în calcul coalițiile. Culorile reprezintă, după cum urmează:

Partidul Popular European
Partidul Socialiștilor Europeni
Renew Europe (ALDE, PDE, LREM)
Independent
Partidul European al Conservatorilor și Reformiștilor

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Consiliul_European

23