CALITATEA SERVICIILOR TURISTICE

asist. univ. drd. Claudia PĂTRUŢ, Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia

Activitatea agenţilor economici din industria serviciilor (de exemplu a unei întreprinderi hoteliere, a unui
restaurant, a unei firme de transport, a unei agenţii de turism etc.) diferă în multe privinţe de activităţile desfăşurate în
întreprinderile industriale producătoare de bunuri materiale. Ca atare, şi profilul, performanţele, structura organizatorică,
perceperea calităţii întreprinderilor prestatoare de servicii vor diferi în multe privinţe de cele ale întreprinderilor
producătoare. În sens strict al caracteristicilor de calitate, unii specialişti au identificat următoarele dimensiuni ale calităţii
serviciilor: fiabilitate, capacitate de răspuns, competenţa, acces, comunicare, credibilitate, securitate,
înţelegerea/cunoaşterea clientului, tangibilitate. Ulterior, autorii au recurs la şase caracteristici ale calităţii serviciilor, şi
anume: tangibilitate, viabilitate, capacitate de răspuns, asigurare, empatie, revalorizarea serviciilor care au provocat
insatisfacţii clienţilor.

Semnificaţia acestor caracteristici poate varia considerabil, în funcţie de natura serviciilor şi de utilizatorii
acestora, astfel încât, în evaluarea calităţii serviciilor, ponderea acordată diferitelor caracteristici depinde de coordonatele
spaţiale şi temporale concrete ale fiecărui serviciu. Standardul ISO 9004-2 recomandă definirea clară a cerinţelor referitoare
la servicii, în termenii unor caracteristici observabile de către client şi susceptibile de a fi evaluate de către acesta. În acelaşi
timp, este necesară definirea proceselor corespunzătoare serviciului, prin intermediul unor caracteristici care nu sunt
întotdeauna observabile de către client, dar care influenţează în mod direct performanţa serviciului.

În acest scop, standardul propune luarea în considerare a următoarelor caracteristici ale serviciilor:

 Facilităţi (instalaţii şi echipamente), capacitate, efectivul de personal şi materiale;

 Timpul de aşteptare, durata prestării serviciului, durata proceselor;

 Igiena, securitatea, fiabilitatea;

 Capacitatea de reacţie, accesibilitate, curtoazie, confort, estetica mediului, competenţa, siguranţa în

funcţionare, precizie, nivelul tehnic, credibilitate, comunicare eficace.

Controlul calităţii face parte integrantă din implementarea procesului prestării de servicii. Acesta include:

 Măsurarea şi verificarea activităţilor cheie ale procesului, pentru a evita apariţia tendinţelor nedorite şi
nemulţumirii clientului;

 Autocontrolul efectuat de către personalul însărcinat cu prestarea serviciului considerat ca parte

integrantă a măsurării procesului;

 O evaluare finală a interfeţei cu clientul, efectuată de către furnizor, în scopul deţinerii propriei imagini a
calităţii serviciului furnizat.

Serviciile turistice se prezintă ca un ansamblu de activităţi ce au ca obiect satisfacerea tuturor nevoilor turistului în
perioada în care se deplasează şi în legătura cu aceasta. O parte a activităţilor ce dau conţinut prestaţiei turistice vizează
deci acoperirea unor necesităţi obişnuite, cotidiene, (odihnă, hrană), altele prezintă caracteristici specifice turismului şi
respectiv formelor particulare de manifestare a acestuia.

Prin natura lui, serviciul turistic trebuie să asigure condiţii pentru refacerea capacităţii de muncă, simultan cu
petrecerea plăcută şi instructivă a timpului liber; de asemenea, el trebuie astfel conceput, încât, în urma efectuării
consumului turistic, individul să dobândească un plus de informaţii, cunoştinţe, chiar deprinderi noi. Numai astfel se poate
vorbi de un conţinut al prestaţiei turistice în concordanţă cu cerinţele epocii moderne, cu exigenţele turismului
contemporan. Iar în condiţiile actuale ale ţării noastre, angajată pe coordonatele unei noi dezvoltări, o asemenea orientare a
serviciului oferit oamenilor imprimă turismului caracterul unui important instrument în realizarea unei calităţi a veţii.

În perioada contemporană, se manifestă un proces continuu de îmbogăţire a conţinutului prestaţiei turistice cu noi
tipuri de activităţi – procese specifice şi turismului românesc – ca expresie a receptivităţii şi adaptabilităţii turismului la
schimbările intervenute în structura nevoilor de consum, a creşterii rolului în formarea şi educarea oamenilor.

Dezvoltarea şi calitatea serviciilor turistice sunt dependente, în primul rând, de existenţa unei baze tehnico-
materiale adecvate, cu dotări corespunzătoare, care să ofere turiştilor condiţii optime şi care să îndeplinească, după caz, şi
alte funcţii. În al doilea rând serviciile turistice sunt influenţate de dotarea cu personal a capacităţilor de cazare şi de
alimentaţie publică, a bazelor de tratament şi agrement, de nivelul de calificare a lucrărilor, de organizarea muncii
în unităţile turistice. În acest context insuficienţa spaţiilor de cazare şi de alimentaâie publică, echiparea lor
necorespunzătoare, neconcordanţa între nivelul confortului oferit şi exigenţele turiştilor, ca şi numărul mic al lucrătorilor
sau slaba lor pregătire, influenţează negativ calitatea prestaţiei turistice şi prin intermediul acestora, dimensiunile circulaţiei
turistice şi posibilităţile de valorificare a patrimoniului.

Dacă acceptăm ideea conform căreia la începutul mileniului III piatra de încercare a turismului românesc devine
asigurarea unor servicii de calitate, atunci prioritară devine problematica resurselor umane. Desigur, calitatea bazei tehnico-
materiale a turismului este indispensabilă atingerii acestui obiectiv, dar numai competenţa, educaţia şi pasiunea
personalului care activează în turism dau întreaga măsură a calităţii produsului turistic.

Serviciul turistic prestat clienţilor este o combinaţie a două componente-o componentă cantitativă, cu caracter
preponderent material, evaluabilă pe o bază obiectivă, şi o componentă calitativă, comportamentală.

Componenta cantitativă este mai uşor de definit, de măsurat, de comparat şi de conştientizat. Elementele
determinante sunt: echipamentele tehnice, alimentele, decorul, metodele de lucru, numărul personalului, informaţiile. Ceea
ce-şi doreşte clientul însă nu este o procedură de funcţionare.

Componenta comportamentală este prea adesea neglijată de către hotelieri. Chiar în cazul cursurilor de formare,
accentul se pune pe metodele de lucru şi sarcinile rutiniere.

Un serviciu, în ansamblul său, nu poate fi apreciat favorabil în condiţiile unei componente cantitative deficitare.
În acelaşi timp, singură, componenta cantitativă nu poate să lase clientului decât o impresie neutră. De exemplu,
comentariile favorabile la adresa unui restaurant curat sau a unui serviciu rapid sunt rare; dimpotrivă, un serviciu prea lent
sau o masă pătată sau nedebarasată se soldează adesea cu sesizări din partea clienţilor.

Totuşi, în situaţia unui bun nivel al componentei comportamentale, anumite insuficienţe ale componentei
cantitative pot fi trecute cu vederea. Un comportament profesional adecvat, un zâmbet sincer şi o atenţie particulară, de
exemplu, pot să contracareze unele neâmpliniri ale componentei cantitative. Prin urmare, în relaţia personal-client,
comportamentul personalului, atitudinea acestuia, modul de a acţiona şi a reacţiona reprezintă criteriile esenţiale de
apreciere a calităţii serviciilor în ansamblul lor, elementele care generează mulţumirea şi satisfacţia clientului.

Evaluarea efectuată de către client constituie măsura absolută şi finală a calităţii serviciului. Reacţia clientului
poate fi imediată sau întârziată şi retroactivă. Evaluarea serviciului de către client se reduce, adesea, numai la o evaluare
subiectivă. Clienţii comunică rareori, în mod spontan, organizaţiei de servicii aprecierile lor privind calitatea serviciului.

De regulă, clienţii nemulţumiţi încetează să mai utilizeze sau să mai achiziţioneze serviciul în cauză, în absenţa
anunţării unor măsuri colective adecvate. Limitarea la reclamaţiile clienţilor, pentru a măsura satisfacţia acestora, poate
conduce la concluzii eronate.

Satisfacerea clientului trebuie să fie compatibilă cu standardele ţi etica profesională specifice organizaţiei
turistice. Întreprinderile turistice trebuie să stabilească un mod de evaluare şi de măsurare permanentă a satisfacţiei
clienţilor. În cadrul acestor evaluări trebuie identificate reacţiile atât pozitive, cât şi negative, precum şi incidenţa lor
probabilă asupra viitoarelor activităţi ale organizaţiei.

Introducerea unui sistem de management al calităţii serviciilor hoteliere din România are ca scop îmbunătăţirea
calităţii serviciilor prestate de unităţile hoteliere pentru a creşte nivelul de satisfacţie a clienţilor, precum şi posibilitatea
utilizării acestui simbol pentru promovarea şi recunoaşterea hotelurilor pe plan naţional şi internaţional.
Obiectivul sistemului de certificare a calităţii serviciilor hoteliere din România este de a pune în practică un set
nou de reglementări privitoare la calitatea serviciilor prestate de unităţile hoteliere din România pentru :
- dotarea unităţilor hoteliere cu un sistem de evaluare intern şi extern, care să acţioneze ca un instrument eficace de
management, pentru garantarea calităţii serviciilor prestate;
- constituirea unei baze de acţiune continuă, prin adaptarea sistemului de management la noile nevoi, aşteptări şi
cerinţe ale clienţilor.
Criteriile de aderare la Uniunea Europeana, creşterea concurentei pe plan naţional si internaţional, dar mai ales
creşterea exigentei clienţilor, obliga operatorii din domeniul hotelier sa recurgă la noi instrumente de marketing si
management. Pentru a veni in sprijinul operatorilor din domeniul hotelier, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi
Turismului prin Autoritatea Naţionala pentru Turism a considerat necesara editarea broşurii „Marca Q- Model de bune
practici pentru implementarea şi certificarea calităţii serviciilor hoteliere din România". Broşura se adresează operatorilor
din turism şi are drept scop obţinerea unui feed-back final de la hotelieri, în vederea elaborării condiţiilor şi criteriilor de
certificare a calităţii serviciilor hoteliere pentru acordarea mărcii „Q".
Bibliografie:

1. Baker S., Bradley, P., Huyton, J., Principiile operaţiunilor de la recepţia hotelului , Editura ALL Beck,
Bucureşti, 2002.

2. Ioncică, M., Economia serviciilor, Editura Uranus, Bucureşti, 2000.

3. Lupu, N., Hotelul – Economie şi management, ediţia a IV-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2003.

4. Minciu, R., Economia turismulu, Editura Uranus, Bucureşti, 2000.

5. Niţă, I., Niţă, C., Piaţa turistică a României, Editura Ecran Magazin, Braşov, 2000.

6. Olaru, M., Managementul calităţii, ediţia a II-a, Ed. Economică, Bucureşti, 1999.

7. Snak,O., Baron, P., Neacşu, N., Economia turismulu”, Editura Expert, Bucureşti, 2001.

8. Snak, O., Managementul serviciilor şi calităţii, Academia Română de Management, Bucureşti, 2000.