UNIVERSITATEA CONSTANTIN BRÂNCOVEANU VÂLCEA

FACULTATEA DE MANAGEMENT ȘI MARKETING ÎN

AFACERI ECONOMICE

REFERAT MANAGEMENT

PARTICULARITĂȚI ALE
ACTIVITĂȚII ÎN TURISM

STUDENT:
CAPRĂ MANUELA(ORGHIDAN)
ECTS ANUL II,SEMESTRUL I

1
 TURISMUL-DEFINIRE
Definiția dată noțiunii de turism, de Organizația Mondială a Turismului
(OMT) este urmatoarea: Activitățile desfășurate de persoane, pe durata
călătoriilor și sejururilor, în locuri situate în afara reședinței lor obișnuite, pentru
o perioadă consecutivă ce nu depașește un an (12 luni), cu scop de plăcere,
pentru afaceri sau alte motive.

PARTICULARITĂȚILE MUNCII ÎN ACTIVITATEATURISTICĂ

Dezvoltarea industriei turistice în țările în curs de dezvoltare, precum și în

cele dezvoltate, este generatoare de locuri de muncă necalificată sau
semicalificată. Ținând seama de diversitatea industriei turistice, este dificil de
evaluat toate efectele asupra forței de muncă pe care o antrenează într-o
multitudine de activități: cazare, restaurante, agrement, comerț, transport,
gestiune etc., la care se adaugă și forță de muncă ce activează în domeniu.
Efectele turismului asupra ocupării forței de muncă sunt cu atât mai ample cu
cât economia țării este mai dependentă de fluxurile turistice, cum este cazul în
țările mici sau cu resurse industriale reduse. Activitățile care, prin natura lor,
intră total sau parțial în definirea sectorului turistic, diferă (în anumite limite) în
funcție de specializarea turistică, de la o țară la alta. Trebuie deci stabilit
nomenclatorul activităților turistice, pentru a putea apoi să urmărim efectele
economice generate de întreprinderile și firmele care utilizează forță de muncă
în respectivele activități. În practica mondială se folosesc mai multe metode de
elaborare a acestei liste de activități turistice. Scopul ei este de departajare a
activităților specifice de cele nespecifice turismului, activitățile total dependente
de turism de cele parțial legate de acest sector de activitate, precum și
excluderea activităților neturistice care ar risca să fie incorporate în analiză. În
realizarea activităţii turistice, resursele umane constituie un factor ce asigură
funcţionalitatea celorlalte componente ale ofertei. Factorul uman transformă
resursele naturale şi materiale din potenţiale în efective.

Volumul şi calitatea activităţii turistice depind într-o măsură mare de

încadrarea cu personal, de numărul lucrătorilor şi nivelul de calificare al
acestora. Evoluţia turismului se află în corelaţie directă cu dinamica şi structura
personalului. Rolul factorului uman creşte pe măsura sporirii exigenţelor
consumatorilor faţă de calitatea serviciilor, la rândul său dezvoltarea turismului
având consecinţe asupra utilizării resurselor umane prin crearea de noi locuri de
muncă, determinarea unui nivel mai ridicat de instruire şi a uAşadar, relaţia
dintre turism şi capitalul uman este complexă, de intercondiţionare. Turismul
imprimă muncii prestate în acest sector o sumă de caracteristici care se reflectă
asupra nevoii forţei de muncă şi efectelor folosirii acesteia.

2
 Printre cele mai importante trăsături pot fi enumerate :

 consum mare de muncă vie ;

 răspundere materială şi morală superioară
 nivel relativ ridicat şi complex de pregătire;
 relaţii directe lucrător – client ;
 sezonalitate accentuată ;
 utilizarea muncii cu timp parţial.

Consumul de muncă vie este superior altor ramuri cu dimensiuni sau

producţie apropiată. Necesarul de muncă la unitatea de produs este unul dintre
cele mai ridicate, ceea ce presupune un număr mai mare de lucrători şi conduce
la o productivitate a muncii mai redusă. Această situaţie este rezultatul faptului
că mecanizarea şi automatizarea au o sferă de aplicare relativ limitată,
realizându-se un număr mic de operaţiuni. Pe de altă parte, introducerea
progresului tehnic, chiar dacă este posibilă, nu se recomandă în toate cazurile.
De exemplu, înlocuirea omului cu mașina nu este cea mai inspirată soluție
pentru servicii, cum sunt cel de cazare-recepție, alimentație-servire, conducerea
grupurilor-ghid, turiștii dorind ca macar pentru perioada vacanțelor să evadeze
din lumea automatelor, să fie serviți.

Răspunderea materială și morală ridicată decurge, în principal, din

implicarea nemijlocită a unei părți importante a lucrătorilor din turism în
procesul servirii consumatorilor și are o semnificație deosebită în selecția și
pregătirea personalului.

Răspunderea materială, comparabilă în mare măsură cu cea din alte

sectoare, este determinată de valorile materiale pe care le au în grija, le
gestionează și le manipulează lucrătorii (mobilier, echipamente, utilaje și
instalații, materii prime). La aceste valori se adaugă, pentru multe categorii de
personal, responsabilitatea fata de bunurile turiștilor aflați în unitățile de cazare
hotelieră și similară.

În privință aprecierii răspunderii morale, trebuie pornit de la premiza că

între lucrătorul din turism și consumator intervin raporturi cu un conținut
particular, diferit de cel din alte ramuri. Astfel, munca lucrătorilor presupune,
alături de realizarea unor elemente de ordin cantitativ - volum de serii prestate,
de mărimi cmercializate, număr de turiști/clienți serviți - și îndeplinirea unor
cerințe de ordin calitativ, precum cele legate de nivelul servirii sau gradul de
satisfacere a nevoilor consumatorilor. În aceste condiții, lucrătorul din turism are
un rol important în stimularea cererii, crearea unei atmosfere de destindere,
formularea deciziei de cumpărare, formarea și menținerea interesului, simpatiei
pentru un anumit produs turistic sau destinație de vacanță, unitate hotelieră sau

3
de alimentație, mijloc de transport sau formă de agrement etc. și, respectiv, în
determinarea revenirii turistului. Dezvoltarea turismului și sporirea exigențelor
consumatorilor antrenează o creștere a răspunderii materiale și morale a
personalului. Ca urmare, în procesul de selecție va trebui să se țină seama atât de
pregătirea profesională, cât și de calitățile morale ale lucrătorilor, referitoare la
corectitudine, răbdare, solicitudine, capacitatea de a descifra trăsăturile de
caracter ale turistului și de a anticipa nevoile acestuia.

Desfășurarea activității turistice presupune, în opinia majorității

specialiștilor, și un nivel relativ ridicat și complex de pregătire. În turism, există
un număr important de funcții ce nu necesită o calificare deosebită, așa numitele
"bad jobs" (femeie de serviciu, liftier, portar, bagajist, comisionar, ajutor de
ospătar sau de bucătar); în afara acestora, munca din turism reclamă pe lângă
cunoștințele de ordin tehnic, specifice fiecărui sector (hotelarie, alimentație,
transport, agenție de voiaj) și un nivel general de instruire și cultură ridicat
(apropiat de cel al turiștilor). Lucrătorul, mai ales în cazul celui în contact cu
turiștii străini, trebuie să cunoască o limba de circulație internațională, să fie în
măsură să prezinte valorile turistice ale zonei în care își desfășoară activitatea, să
poată oferi informații de largă utilitate, detaliate și corecte. Totodată, el trebuie
să aibă un comportament civilizat, elegant chiar, egal față de toți turiștii, să fie
convingător, să aibă capacitatea de adaptare la starea psihică a turiștilor, să
promoveze și să întrețină un climat destins, relaxant, de încredere. La acestea se
impune a fi adăugat că, de multe ori, în special în perioadele de vârf, lucrătorul
este chemat să facă față multor solicitări complexe, să îndeplinească atribuții
conexe celor pe care le presupune funcția, ceea ce presupune o pregătire
profesională bună, multilaterală, dar și o condiție fizică adecvată. De asemenea,
însușirile fizice și ținută - elemente aparent minore - sunt la fel de importante în
crearea unei atmosfere agreabile, de buna dispoziție, în stimularea
consumatorilor.

Contactul direct lucrător – client impune exigenţe sporite în ceea ce

priveşte pregătirea profesională de specialitate şi cea psihică a lucrătorului, dar
şi informarea şi educarea turistului.

Participarea nemijlocită a turistului la realizarea prestației are o serie de

implicații asupra organizării producției și consumului, asupra necesarului de
personal și rezultatelor folosirii resurselor umane. Este vorba, între altele, de
nevoia unei mai bune cunoașteri a pieței, în general, și a cererii, în particular, în
vederea specializării unor angajați pentru aceste activități; o alta consecință este
cea a practicării vânzării directe, că principala forma de comercializare a
vacantelor; mai pot fi menționate: apariția unor dificultăți în standardizarea
produselor ei și, de aici, o eterogenitate sporita a ofertei, dependenta activității -
ca volum și performanțe - deopotrivă de calitățile lucrătorului și beneficiarului,

4
de o productivitate a muncii mai scăzută, mai puțin controlata de prestator,
condiționată de receptivitatea turistului, de nivelul sau de cultura, de capacitatea
de a se face înțeles.

Între particularitățile muncii în turism se înscrie și ocuparea

sezonieră/temporară și asociat acesteia, fluctuația mare a personalului
comparativ cu alte sectoare de activitate; această caracteristică este rezultatul
concentrării sezoniere a circulației turistice și funcționarii temporare a unei
importante părți a bazei tehnico-materiale.

Condiţiile naturale, organizarea vieţii economice şi sociale determină

variaţii semnificative ale circulaţiei turistice de la o perioadă la alta. Acestea
antrenează oscilaţii asemănătoare în ocuparea forţei de muncă cu efecte negative
asupra angajaţilor şi a rezultatelor muncii lor, întrucât numărul mare de lucrători
care să facă faţă cerinţelor din perioadele de maximă activitate reduce exigenţa
privind selecţia acestora.

De asemenea, fluctuaţia mare a personalului reduce nivelul satisfacţiei în

muncă a lucrătorilor din cauza veniturilor mai reduse şi încurajează migraţia
spre sectoarele cu activitate permanentă, sporind complexitatea problemelor
cărora trebuie să le răspundă politica în domeniul resurselor umane.

Specificitatea activității turistice generează practicarea, în măsură mai

mare decât în alte sectoare, a muncii cu timp parțial (part time), a modelelor
"flexibile" ale ocupării personalului. Este vorba de angajări în week-end, cu
prilejul diverselor evenimente sau sărbători sau pentru anumite activități (ghizi,
instructori sportivi, șerpași, personal ajutător în cazul partidelor de vânătoare
etc.). Aceste formule - întâlnite pe scară tot mai largă - răspund nu numai naturii
proprii a turismului, ci și nevoilor unor segmente ale populației (femei,
pensionari, studenți). Cu toate acestea, ele creează și dificultăți în recrutarea
forței de muncă, mai ales în situația muncii în contratimp (când majoritatea
angajaților au liber, se odihnesc).

Alte caracteristici ar mai putea fi feminizarea forţei de muncă, mobilitatea

ridicată datorată altor cauze decât sezonalitatea, angajarea întregului timp de
muncă al unei zile.

În ansamblul lor, particularităţile muncii în turism influenţează nemijlocit

numărul şi dinamica lucrătorilor, structura acestora, nivelul productivităţii
muncii, sistemele de cointeresare şi politicile de selecţie şi recrutare, organizarea
pregătirii profesionale.

5
 BIBLIOGRAFIE

1. . Ionescu, I. - ,,Turismul fenomen social economic

si cultural", Bucuresti, Editura Oscar Print, 2000
2. . Minciu, R. - ,, Economia Turismului",
Bucuresti, Editura Uranus, 2001

3. Cosmescu, I., Turismul-fenomen complex

contemporan, Editura economica, Bucuresti 1998.
4. Postelnicu, G., Economia turismului,
Universitatea crestina "Dimitrie Cantemir",
Facultatea de management turistic si comert, Cluj
Napoca 1996;Bran,
5. F., Marin, D., Simon, T.,-Economia
turismului si mediul inconjurator, Editura
economica;
6. Economia turismului – R. Minciu, Ed. Uranus,
Bucureşti 2000, pg. 199-203