Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Printeaza reteta
Ghiveci călugăresc
Mâncare de vară excepțional de gustoasă, soră bună cu ratatouille-ul francezilor, de
care aceștia sunt atât de mândri!
Portii 6
Calorii 126 kcal
Ingrediente
1 buc vânătă 350-450 gr
1 buc dovlecel 350-450 gr
1-2 buc ardei gras colorat noi am folosit roșu și galben
1 kg roșii bine coapte, dintr-un soi cărnos
2 buc cartofi 350-450 gr
3-4 buc căței de usturoi
100 ml ulei
1 leg cimbru proaspăt
după gust sare
după gust piper
1 leg pătrunjel verde tocat
Instructiuni
1. Vânăta, dovlecelul și cartofii se decojesc, se spală și se taie cuburi cam de 3-4 cm. Vânăta și dovlecelul nu e
nevoie să se decojească de tot, se pot lăsa porțiuni de coajă din loc în loc. Vânăta se presară cu sare și se
lasă deoparte într-o sită, cât se pregătesc celelalte.
Ceapa se curăță, se spală și se taie peștișori. Roșiile se taie cuburi și se pun într-un castron. Ardeii se curăță,
se spală și se taie fâșii sau bucăți, după preferință.
2. Se pornește cuptorul și se fixează la 180 C (foc mediu pentru cuptoarele cu gaz).
3. Într-o cratiță încăpătoare se încinge uleiul, pe foc potrivit. Se adaugă ceapa și se presară 1 pic de sare. Se
călește ceapa timp de 5-6 minute, amestecând constant și nepermițând să se ardă. La nevoie, se adaugă
câte 1-2 linguri de apă caldă, ca să se domolească focul.
4. Se adaugă cuburile cartof crud și se călesc împreună cu ceapa, amestecând constant, încă 4-5 minute.
5. Se trage cratița se pe foc și se adaugă toate legumele rămase: ardeiul gras, dovlecelul și cuburile de vânătă
în prealabil zvântate cu prosoape de hârtie de apa eliminată. Se adaugă și roșiile, frunzulițe de cimbru,
usturoiul pisat, sare și piper după gust. Se omogenizează bine și se toarnă o cană de apă fierbinte (250 ml).
6. Se acoperă cratița cu capacul și se dă la cuptorul preîncins la 180 C, la o înălțime medie. După 30 de minute,
se îndepărtează capacul și se lasă ghiveciul să scadă și să prindă o crustă apetisantă la suprafață.
7. După ce ghiveciul e rumenit și scăzut, se presară cu pătrunjel verde tocat și se servește cu pâine proaspătă,
cald sau rece. Merge bine și ca garnitură alături de alte preparate.
https://ieftinsigustos.ro/wprm_print/344 1/1