SEMNIFICAȚIA TITLULUI

I. Definiție: Titlul este un element paratextual (care însoțește textul) format dintr-un cuvânt, o expresie sau un enunț, care denumește textul (dă numele textului)
și sintetizează sugestiv (spune pe scurt) conținutul acestuia.

II. Ce sugerează/arată titlul: un sentiment dominant, anotimpul descris, locul, timpul, cadrul natural, un colț de natură, stare poetică, atmosferă, tema, motivul,
personajul, o trăsătură a personajului, un obiect simbolic, intenția autorului, o propoziție întreagă, o negație, o exclamație, o interjecție, eveniment istoric, specia
literară etc.
Ex.: „Melancolie, Singurătate, Iarna, Lacul, Afară-i toamnă, La mijloc de codru des..., Mai am un singur dor, Poveste sentimentală, Ce e amorul... (tema
iubirii), De-or trece anii (motivul timpului), Alexandru Lăpușneanul, Mânioasă, Baltagul, Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, Nu mă înțelegi, Mortua est! Vei
plânge mult ori vei zâmbi?, O, rămâi..., Oltenii lui Tudor, Patria română, Glossă, 11 elegii” etc.

III. Felurile titlului:

- TITLU SINTETIC (format dintr-un cuvânt) Ex.: „Lacul”, „Iarna”, „Noaptea”, „Ion”, „Baltagul” etc.
- TITLU ANALITIC (format din mai multe cuvinte) Ex.: „Emoție de toamnă”, „Pe lângă plopii fără soț” etc.
- Titlul poate să aibă – valoare denotativă (sens propriu, obișnuit, ușor de găsit în text) – poate arăta anotimpul, momentul zilei, personajul, locul sau timpul etc.
Ex.: „Vara”, „Dimineața”, „Ion”, „Malul Siretului”.
– valoare conotativă (sens figurat, neobișnuit, metaforic, mai greu de explicat) – poate fi o metaforă, un epitet neobișnuit, o expresie, un
proverb, tema poeziei sau un motiv poetic etc. Ex.: „Izvorul nopții” (metaforă pentru ochii iubitei), „Emoție de toamnă” (metaforă ce arată teama de a se despărți
de iubită), „Floare albastră” (metaforă - simbol și motiv romantic al iubirii delicate sau ideale).
- Titlul are și o VALOARE MORFOLOGICĂ (ce este ca parte de vorbire)
Ex.: „Înger și demon”=două substantive comune antonimice în caz N și o conjuncție coordonatoare simplă „și”.
„Nu mă înțelegi”=verb predicativ, la forma negativă, la persoana a II-a, singular, având timpul prezent și pronumele personal de persoana I „mă”, forma scurtă
de la cazul Ac.
Obs.: Explicați și semnele de punctuație care însoțesc textul!!!

IV. Introducere: Ce formulări să folosim în introducerea sau încheierea compunerii despre semnificația titlului:
- titlul este un element care anticipează mesajul sau sentimentele (un univers afectiv)
- titlul este o importantă cheie de lectură spre descifrarea mesajului unui text
- titlul este o „poartă de intrare/acces” în universul imaginar/ficțional/creat/inventat al poeziei
- titlul este o sinteză/generalizare a conținutului de idei al poeziei
- titlul a constituit cheia cu care am putut pătrunde și cele mai tainice înțelesuri ale operei
- titlul este un element sugestiv și sintetizator care orientează lectura cititorului, creând un orizont de așteptare
- titlul captează atenția cititorului de la început, anticipând mesajul textului
- titlul este un element care captează cititorul în lumea lecturii și a ficțiunii
- titlul redă/arată alegerea autorului, adică viziunea lui subiectivă cu privire la esența conținutului creației și a mesajului ei
- titlul este un element anticipativ al mesajului textului, care confirmă sau infirmă orizontul de așteptare al cititorului (ce aștepți să fie prezentat în text)
- titlul este o invitație la lectură, o chemare spre a porni într-o călătorie plină de frumusețe, de inedit, în lumea acestei creații literare, plină de idei și de
sentimente
V. Legătura între titlu și text: Ce formulări să folosim pentru a arăta legătura dintre titlu și conținutul sau mesajul textului:
- se află în strânsă legătură/corelație/concordanță cu mesajul poetic, indicând tema poeziei și motivele centrale
- este foarte sugestiv, fiind în strânsă legătură cu întreg conținutul poeziei
- prezintă/anticipă/prefigurează temele, motivele, sentimentele și ideile poetice ale textului propus
- are o legătură indiscutabilă cu mesajul și conținutul textului
- este într-o strânsă legătură cu semnificațiile profunde ale textului dat
- este în strânsă legătură cu tematica acestei opere, dar și cu anumite aspecte ale conținutului/mesajului
I. Modele de compuneri de explicare a semnificației titlului:
Semnificația titlului poeziei „Lacul” de Mihai Eminescu
În opinia mea, titlul poeziei „Lacul” de Mihai Eminescu se află în strânsă legătură cu semnificațiile profunde ale versurilor date. Titlul este o
importantă cheie de lectură spre descifrarea mesajului textului.
În primul rând, titlul „Lacul” este alcătuit dintr-un substantiv comun, simplu, articulat hotărât, care are rolul de a particulariza elementul descris. Lacul
este un motiv literar romantic, care aparține naturii,ce numește componentul definitoriu al contemplării poetice. Acesta este martorul visului eului liric, la care
participă afectiv, fiind umanizat, încercând a îngâna stările interioare ale poetului. Poetul își așteaptă iubita pe malul lacului și tot acolo își exprimă dorințele de
dragoste.
În al doilea rând, titlul „Lacul”, numește simbolul-cadrul naturii luxuriante, feerice, fiind unul dintre cele mai întâlnite elemente ale liricii eminesciene.
În viziunea lirică, apa este un element al vieții, al profunzimii trăirii interioare, sugerând intensitatea sentimentului de iubire ideală și visul împlinirii acesteia în
cadrul unei naturi ocrotitoare. În relație cu textul propus, textul prezintă trăirile, confesiunile și sentimentele, care sunt transmise în mod direct cu ajutorul
monologului liric la persoana I „și eu trec de-a lung de maluri” și cu ajutorul descrierii naturii.
În concluzie, titlul poeziei „Lacul” de Mihai Eminescu constituie cheia explicării mesajului și vibrației textului liric.
Semnificația titlului poeziei „Izvorul nopții” de Lucian Blaga
Titlul poeziei, „Izvorul nopții” de Lucian Blaga este o metaforă care semnifică ochii iubitei și al cărei sens este descifrat din întregul discurs liric,
bazat pe antinomia lumină – întuneric. În opinia mea, titlul este o metaforă simbol, alcătuită din două substantive comune, al doilea în cazul genitiv. El arată
culoarea neagră a ochilor iubitei, care îl farmecă pe poet și care îl îndeamnă să scrie o declarație de dragoste.
Pe de-o parte, titlul arată că simbolul ochilor negri din titlu dobândește o putere dumnezeiască, î n ceasul de taină al serii, când fericirea idilică îl
predispune pe poet la visare, căci ei devin “izvorul tainic al nopții”. Ei cuprind, în adâncul lor, „vraja nepătrunsului ascuns în adâncimi de întuneric”. Ochii
iubitei îl fac pe poet să trăiască, să se cufunde în această „mare de-ntuneric” a tainelor lumii și să le surprindă esența prin iubire. Cu alte cuvinte, iubirea este o
cale de cunoaștere a misterelor universale, o formă de inițiere. Iubirea lui Blaga e spiritualizată, e metafizică. Aspectul uman al ei este prilej de filozofare în
metafore poetice. Frumusețea fizică a iubitei se transfigurează în „lumina” cu care poetul poate vedea minunile lumii, de aceea, în loc de iubita mea, poetul
rostește “lumina mea”. Femeia este percepută realmente de Blaga ca o lumină, făclie prin lumea misterelor universale, ea fiind cea capabilă să săvârșească
miracolul procreației, de aceea trebuie să te închini în fața ei ca în fața unui altar.
Pe de altă parte, prin adjectivul substantivizat din construcția: “ochii tăi, adâncii”, poetul evidențiază atributul esențial al ochilor negri ai iubitei –
profunzimea, pentru ca în propoziția finală (“Așa-s de negri ochii tăi, / lumina mea”), printr-o construcție oximoronică, asocierea ochilor negri (“izvorul
nopții”), cu „lumina”, care este izvorul zilei, să facă trimitere la cunoașterea profundă a lucrurilor.
În concluzie, titlul poeziei este deosebit de sugestiv, constituind o sinteză a conținutului de idei și de sentimente ale poeziei, iar sentimentele eului
liric, acelea de încântare, dar și de nostalgie, devin și ale cititorului.
Semnificația titlului poeziei „Emoție de toamnă” de Nichita Stănescu
 În opinia mea, poezia lui Nichita Stănescu se intitulează „Emoție de toamnă”, întrucât, prin intermediul unei sugestive metafore a toamnei, care
sugerează ofilirea, vestejirea a tot ceea ce cândva a fost plin de viață, tonic, se sugerează teama îndrăgostitului, generată de perisabilitatea iubirii, sentiment
afectat de scurgerea nemiloasă a timpului, care își lasă urma pe tot ceea ce este în jur. Stările de tensiune traversate de îndrăgostit ne vor fi transmise în mod
direct, prin intermediul confesiunii lirice.
În primul rând, substantivul comun „emoție” sugerează neliniștea ce-l cuprinde pe eul liric, odată cu trecerea implacabilă și ireversibilă a timpului.
Așadar, titlul, ca element paratextual, conturează ideea că îndrăgostitul se simte amenințat de înstrăinarea iubitei, fapt accentuat de utilizarea celor trei metafore:
„aripi până la nori”, „ochi străin”, „frunza de pelin”. Metafora „aripi” arată dorința eului liric de a evada din cotidian, prin intermediul zborului, al înălțării,ce
relevă detașarea de tot ceea ce poate deveni amenințător, depășind durerile pricinuite de ascunderea iubitei „într-un ochi străin”. Această metaforă conturează
înstrăinarea ființei dragi, influențată de rutina pe care o creează scurgerea timpului, durerea poetului, tristețea acestuia fiind subliniate de existența altei
metafore: „frunza de pelin”, deoarece pelinul, prin cunoscutul său gust amar, sugerează amărăciunea sufletului ,care, în acest context, completează tensiunea
sentimentului de abandonare.
În al doilea rând, autorul, prin intermediul unui limbaj abstract, creează un tot unitar din elementele terestre, dar și din cele cosmice, împrumutând
forța unui demiurg, dumnezeu, capabil să transfigureze absolut tot ceea ce-l înconjoară, inclusiv iubirea, care primește noi coordonate: puritate și forță
regeneratoare. Emoția eului liric este generată de oscilația dintre terestru și cosmic, dintre real și ireal, dintre cădere și înălțare, tocmai pentru că eul liric
pendulează intre sentimentul pierderii iubirii și convingerea că forța regeneratoare a acesteia va învinge.
În concluzie, titlul anticipează un univers afectiv, puternic marcat de tensiuni, însă alinat de încrederea ca binele va triumfa, asemenea sentimentului
de dragoste, care va fi capabil să treacă cu demnitate și forță prin probele eroziunii timpului.

PLANUL COMPUNERII COMPUNEREA

EXPLICAȚII
I. INTRODUCERE
- Titlul poeziei, autorul, genul și specia bucuria poveștilor copilăriei. Titlul este o invitație la lectură, o chemare spre a porni într-o călătorie plină de
literară, o prezentare pe scurt
- Generalizare despre titlu (de la IV)
- Legătura dintre titlu și conținut (V)
II. CUPRINS
Explicarea semnificației titlului și
legătura cu ideile poetice
►Componența titlului (format dintr-un prin intermediul monologului și confesiunii lirice.
cuvânt, mai multe, o expresie, o
propoziție, o frază, un enunț)
►Valoarea morfologică a titlului (ce
părți de vorbire conține)
►Ce reprezintă acest titlu (anotimp,
sentiment, trăsătură, personaj etc.)
►Este explicit (ușor de explicat) sau
implicit (greu de explicat, încifrat,
ambiguu, cu mai multe semnificații)
►Legătura cu tema, mesajul, ideile
poetice
►Titlul este reluat sau nu în text
►Identificarea ideilor transmise în
toată poezia sau pe strofe
►Câmpul lexical legat de acel titlu
(cuvinte din același domeniu)
►Ce sentimente exprimă autorul prÎn calea „doamnei” vijelioase.
acel titlu
►Exprimarea opiniei voastre
MODEL
Semnificația titlului poeziei „Iarna” de Nicolae Labiș
Poezia „Iarna”, scrisă de Nicolae Labiș, aparține genului liric, fiind pastel și elegie, exprimând nostalgia și
frumusețe, de inedit a acestei creații literare. El este într-o strânsă legătură cu semnificațiile profunde ale textului dat.
În opinia mea, poezia lui Nicolae Labiș se intitulează „Iarna”, deoarece în această operă se prezintă natura în
deplina ei splendoare, în anotimpul alb, fapt sugerat încă de la început, în incipit: '' Totu-i alb în jur cât vezi''/''noi
podoabe pomii-ncarcă''. Față de acest peisaj, autorul își exprimă în mod direct sentimentele de încântare, de admirație,
În primul rând, titlul poeziei este alcătuit dintr-un substantiv comun simplu, care reprezintă anotimpul rece
al zăpezilor abundente și care, după părerea mea, ca element paratextual, se află în deplină concordanță cu tema
poeziei, adică descrierea naturii. Din acest motiv, poetul folosește imaginea vizuală a pomilor încărcați de podoabele
zăpezii, precum și imaginea satelor adormite sub plapuma albă de nea, ce te îmbie la refugiu în odăițele călduroase,
care „miros a pâine coaptă-n vatră și-a fum cald și amărui”. Mărturisirea directă aduce în atenția cititorului starea de
încântare, ce se combină cu starea de regret, întrucât scurgerea nemiloasă a timpului creează în sufletul eului liric
sentimente de nostalgie.
În al doilea rând, consider că autorul utilizează cu insistență personificările: „Doamna Iarna-n goană
trece”, „pomii-ncarcă”, „satele vibrează sub zăpezi”, epitetul personificator „satele adormite”, îmbinate armonios cu
metafora „calești de vijelii”, tocmai pentru a sugera vizual feeria tabloului „alb” descris, insistând asupra
atotputerniciei gerului. Atmosfera este specifică anotimpului evidențiat în titlu, iarna, care pare că îngheață totul în
jur, de la nasurile „cârne și hazlii” ale copiilor, până la mustățile pline de promoroacă ale tatălui. Din același câmp
lexical al iernii, din titlu, apar cuvintele: „zăpezi, geamul rece, brumă, promoroacă”.
Sunt de părere că tocmai de aceea basmele bunicului sunt înfiorătoare, pentru că ele sunt legate de
atmosfera terifiantă pe care-o generează „doamna iarna”, ce sosește „în calești de vijelii”, iar copiii, alături de bunic,
depănând poveștile tipice copilăriei la gura focului, redau perfect imaginea unei familii fericite, așezate la adăpost din
În al treilea rând, titlul poeziei se află în strânsă legătură cu sentimentele de nostalgie ale eului liric,
generate de trecerea ireversibilă „a vremilor de odinioară, care „în veci n-o să mai fie”, sentimente relevate prin
intermediul repetițiilor „vremuri...vremi; basme...basme” din discursul liric, tocmai pentru că iarna este anotimpul ce
sfârșește un ciclu anual, deci provoacă senzația de dor și melancolie.

III. ÎNCHEIERE În concluzie, titlul poeziei este deosebit de sugestiv, constituind o sinteză a conținutului de idei și de
Concluzii - sintetizarea cuprinsului sentimente ale poeziei, iar sentimentele eului liric, acelea de încântare, dar și de nostalgie, devin și ale cititorului.
(+ opinia ta despre poezie, adică dacă Titlul acesta a constituit cheia cu care am putut pătrunde și cele mai tainice înțelesuri ale operei
ți-a plăcut textul și de ce)

MODEL DE COMPLETAT
Poezia „.......”, scrisă de ......., aparține genului liric, fiind ........... și exprimând ................... Titlul acesteia este o invitație la lectură, o importantă cheie
de interpretare și descifrare a conținutului textului. În opinia mea, / Din punctul meu de vedere, titlul operei literare este un element sugestiv, care se află în
strânsă legătură cu mesajul poetic, indicând tema poeziei și motivele centrale.
Un prim argument este / În primul rând, / Pe de-o parte, titlul este sintetic (alcătuit dintr-un cuvânt) / analitic (alcătuit din mai multe cuvinte), fiind
compus din…. (părțile de vorbire). La nivel stilistic formează o …. (figură de stil), care sugerează faptul că….......
Al doilea argument este / În al doilea rând, / Pe de altă parte, titlul se află în concordanță cu mesajul poetic, indicând tema poeziei și motivele
centrale, fapt vizibil prin folosirea mai multor termeni din câmpul lexical/semantic al … (tema textului: natura descrisă iarna, primăvara, iubirea, copilăria, dorul
etc.) , dar și prin reluarea titlului în poezie (dacă e cazul). Acestora li se adaugă și procedeele artistice, astfel se remarca figurile de stil: epitetele … și
enumerațiile … . Metafora …. sugerează faptul că… , iar personificarea … creează…. . Acestea se compun în imagini artistice vizuale (exemple din text),
auditive (exemple) și olfactive/dinamice (exemple). În plus, elementele de versificație (rima …, măsura de … și ritmul … ) sporesc expresivitatea poeziei,
creând muzicalitate versurilor.
În concluzie, titlul operei literare citate este un element concentrat, care sintetizează conținutul poeziei, aflându-se în corelație cu acesta și constituind
cheia spre descifrarea vibrației lirice/cu care am putut pătrunde și cele mai tainice înțelesuri ale operei.