Afara-i Toamna

Titlul este alcătuit dintr-un adverb de loc afară", verbul „a fi" la indicativ
prezent, forma scurtă, şi substantivul ''toamna'', fiind reluat în primul vers,
conturând o imagine vizuală.

Apoi, pe măsură ce parcurgem versurile poeziei, remarcăm opozitia între

''afară'' şi ''înăuntru'', uşa făcând legătura între cele două planuri .Protejat de
''zloată'', de frunzele împrăştiate şi de ploile toamnei, eul liric şi-ar dori să nu-i
fie tulburată liniştea, să fie lăsat lângă foc, alături de ''dulcile nimicuri'', să
citească scrisori învechite.Starea lui de moleşeală, de toamnă sufletească
este tulburată de aparitia iunitei, care îi atinge ochii cu ale ei ''mâini subtiri şi
reci''.

Secvente lirice:

- această poezie este un sonet-cântec-poezie cu formă fixă, alcătuită din două

catrene și două terține, cu ritm iambic și măsura versului de unsprezece
silabe.

a. Strofa intai. Sentimentul dominant este tristetea profunda a poetului, in

concordanta deplina cu anotimpul deprimant, toamna. Elementele naturii sunt
ilustrate prin sinecdoca singularului pentru plural: "frunza-mprastiata"- si
"vantul" care azvarle-n picaturile grele ale ploii. Ipostaza eului liric este
impersonala, ilustrat printr-o imaginara vizualizare a acestui alter ego,
concretizat prin persoana a doua singular: "Si tu citesti scrisori din roase plicuri
/ Si intr-un ceas gandesti la viata toata". Izolat in camera sa, poetul reciteste
scrisori vechi, ilustrate prin epitetul "roase plicuri", fapt ce ii trezeste
sentimente tulburatoare, astfel incat meditatia profunda il determina sa-si
rememoreze "intr-un ceas [] viata toata".

b.In strofa a doua si a treia poetul desparte spatiul exterior de cel interior,
disociind intre un afara si un inlauntru, care nu se mai afla in armonia perfecta
binecunoscuta din majoritatea poeziilor. Epitetul specific eminescian, "dulce"
determina de data aceasta substantivul "nimicuri", sugerand astfel placerea
interioara de a-si petrece timpul cu amintirile cele mai pretioase, intr-o nevoie
de solitudine totala, izolat de lumea din afara, dorind ca nimeni sa nu-i tulbure
intimitatea: "N-ai vrea ca nime-n usa ta sa bata;". Afara e zloata si poetul, aflat
intr-o stare oscilanta intre vis si realitate: "Dar si mai bine-i, cand afara-i zloata,
/ Sa stai visand la foc, de somn sa picuri". Cele doua tertine din finalul
sonetului reflecta ipostaza individualizata a eului poetic, prin folosirea
pronumelui la persoana intai singular. Poetul sta cufundat in ganduri, reinviind
basmele copilariei, ale "zanei Dochii", in timp ce intre el si restul lumii "ceata
creste randuri-randuri". Repetitia "randuri-randuri" proiecteaza intr-un spatiu
temporal infinit starea de meditatie solitara de care poetul se simte coplesit.

c. In ultima tertina, se face simtita o prezenta feminina, a carei aparitie

imaginara este anuntata de "fosnirea unei rochii", de pasul "moale", ce atinge
cu delicatete scandura odaii. Mainile ei, "subtiri si reci", acopera ochii tristi ai
iubitului cufundat in visare, stare pe care silueta diafana si ireala a femeii nu o
intrerupe, ci, dimpotriva, o adanceste si o prelungeste intr-un spatiu atemporal,
astfel incat realitatea se contopeste cu reveria, amplificand aura de mister.

Analiza poeziei pe niveluri

1.Nivelul fonetico-prozotic:

- identificam alteratia voc. -e, -u, creînd muzicalitate: "în juru-mi ceata creste
rânduri - rânduri"

- rima îmbratisata în catrene;

- ritmul iambic;

- masura metrica de 11 silabe (vers cu 11 silabe = endecasilab).

2.Nivelul lexico-semantic:

Limbajul familiar necesar conturarii atmosferei calde dintr-un interior calm este
realizat cu ajutorul unor lexeme populare: zvarle, picuri, zloata, nime-;

Epitetele surprind trasaturi definitorii celor doua universuri create: „frunza-

mprastiata',. „grele picuri', „roase plicuri', „dulci nimicuri', „basmul vechi',
„moale pas', „mani subtiri'.

Calmul prezent in spatiul interior al incaperii inseamna nu numai refugiu de

dezlantuirea naturii, ci si crearea unui cadru propice visarii;apare motivul
visului dirijat:

''Si eu astfel ma uit din jet pe ganduri.

Visez Ia basmul vechi al zanei Dochii;

In juru-mi ceata creste randuri-randuri;"

Intrarea in vis inseamna si intoarcerea in istorie, in timpurile legendarilor daci

ocrotiti de zana Dochia;cufundarea in vis si legenda produce o detasare de
spatiul concret, o accedere intr-un spatiu spiritual mirific.Ruperea de realitate
este marcata de sintagma metaforica ; juru-mi ceata creste randuri-randuri'.
''Ceata'' simbolizeaza si intrarea intr-un spatiu nedefinit, marcat de mister si
legenda.

Cufundarea in basm, trecut, istorie este insa intrerupta, realitatea, concretul se

simt in prezenta femeii: „fosnirea unei rochii', „un pas moale'. Se revine de la
starea de visare la bucuria de a trai plenar iubirea.

3.Nivel morfo-sintactic:

Verbele se folosesc la pers. a III-a cu valoare impersonala, atunci când se fac

observatii de natura generala: "afara-i toamna", "afara-i zloata";

Eul liric apare în doua ipostaze:

a) impersonala, în catrene, realizata prin intermediul pron. pers. de pers. a II-a:

tu, si vb. la pers. a II-a: citesti, gândesti

b) individualizata, în tertine, exprimata prin pron. pers. si vb. la pers. I: eu ma

uit, visez.

Predomina propozitiile principale, care vin sa descrie starea naturii si starea

interioara a poetului.

4.Nivel stilistic:

Figurile de stil folosite in floare albastra sunt diverse:

-(vantul) svarla-personificare

-(geamuri) grele,(plicuri) roase,dulci nimicuri (inversiune),(basmul)vechiu-

epitet, frunza împrastiata-epitete

-randuri-randuri- repetitie

-(maini ) subtiri si reci -epitete (enumeratie)

-intr-un ceas gandesti la viata toata - hiperbola

-dulci nimicuri - metafora

-grele picuri, moale pas - inversiune