UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

FORMĂ DE ÎNVĂȚĂMÂNT:IF

MIXUL DE POLITICI MACROECONOMICE LA ÎNCEPUT DE

MILENIU ȘI EFICACITATEA ACESTORA

REALIZAT DE: PROFESOR COORDONATOR:

ȚEUDAN MĂDĂLINA SAVA DIANA
MIHUȚ TEODORA
PĂLĂDUȚĂ IULIANA
PANIȘ CĂTĂLINA
POPUCZA RAHELA

IUNIE, 2022

1
CUPRINS...................................................................................................................................................2
1.INTRODUCERE....................................................................................................................................3
2. ROLUL POLITICILOR MACROECONOMICE..............................................................................3
3. Politici macroeconomici adoptate la nivel european în fața pandemiei Covid-19............................5
4.Politici macroeconomice adoptate de România în fața pandemiei de Covid-19................................7
5.Efectele politicilor macroeconomice......................................................................................................9
5.1. Efecte de transmisie ale politicilor de relansare economică într-o economie închisă........................9
5.2. Efectele politicilor bugetară şi fiscală de relansare economică.........................................................9
5.3. Efectele politicilor monetare de relansare economică................................................................10
5.4. Efecte de transmisie ale politicilor de relansare economică într-o economie deschisă............10
5.5. Politici bugetare şi fiscale de relansare economică într-un regim al ratei fixe de schimb.......11
5.6. Politici bugetare şi fiscale de relansare economică într-un regim cu rate de schimb flexibile 12
CONCLUZIE...........................................................................................................................................14

2
1.INTRODUCERE
Mixul de politici macroeconomice la inceput de mileniu si eficacitatea
acestora:
Mixul de politici este combinația dintre politica monetară și politica fiscală a unei țări.
Aceste două canale afectează creșterea și ocuparea forței de muncă și sunt, în general,
determinate de banca centrală și respectiv de guvern .
În mod ideal, mixul de politici ar trebui să vizeze maximizarea creșterii și minimizarea
șomajului . În realitate, băncile centrale și guvernele au orizonturi de timp diferite: primele sunt
pe termen lung, în timp ce guvernele răspund alegătorilor pe termen scurt. Mai mult, ambele pot
avea alte obiective și răspund unor constrângeri, abătându-le astfel de aceste obiective primare.
Politica monetară este realizată de banca centrală care, prin controlul ratei dobânzii și a
masei monetare , are scopul de a evita inflația . Guvernul alege nivelul de impozitare și
redistribuire, pentru a determina investițiile publice și cheltuielile publice. Acțiunile guvernului
independent și ale băncii centrale ar putea duce la un amestec de politici necoordonate, pe
măsură ce forțele fiscale și monetare încearcă să împingă economia în direcții opuse. Această
independență este bună, deoarece împiedică o singură autoritate să plătească deficitul prin
imprimarea banilor , ceea ce ar duce la o hiperinflație severă pe termen lung.
Ca urmare a recentei crize globale economice şi financiare, a crescut interesul de a
identifica modele care să explice dinamica stochastică a variabilelor macroeconomice şi care să
răspundă cerinţelor specifice fiecărei ţări în funcţie de gradul de dezvoltare şi particularităţile
economiei. Astfel, scopul prezentei lucrări este analiza unui mix de politică monetară şi fiscală
care să se potrivească contextului macroeconomic al României, în condiţiile unor surse de
incertitudine date de şocurile economice viitoare.

2. ROLUL POLITICILOR MACROECONOMICE

Politicile macroeconomice privesc modul în care administraţia publică, statul, poate
influenţa economia, procesele şi fenomenele economice.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea economia a fost privită de către economiştii
clasici fie ca o “investigaţie a naturii şi cauzelor avuţiei naţiunilor” (Adam Smith), fie ca “legi a
ceea ce reglează repartizarea a ceea ce se produce pe pământ” (David Ricardo), fie “legile
mecanicismului capitalist” (Karl Marx). După 1870 economia a început să fie privită ca o ştiinţă
care analizează “comportamentul uman ca o relaţie dintre finalitatea acţiunilor şi mijloacele şi
resursele (limitate) utilizate pentru atingerea scopurilor. Teoria economică clasică s-a ocupat atât

3
de macroeconomie cât şi de microeconomie, în timp ce teoria economică neoclasică (cea de după
1870) a fost in esenţă orientată către microeconomie. Odată cu Keynes, macroeconomia a fost
repusă în drepturile naturale, totuşi s-a trecut în cealaltă extremă, macroeconomia tinzând să fie
prioritară faţă de microeconomie. Teoriile economice moderne – teoria aşteptărilor raţionale,
monetarismul, teoria bunăstării, teoria neokeynesiană – analizează în egală măsură atât procesele
macroeconomice, cît şi cele microeconomie.
Economiştii clasici (Adam Smith , Malthus, J.S. Mill, J.B. Say etc.) au evidenţiat faptul
că ştiinţa economică se bazează mai mult pe ipoteze derivate din legile observabile ale producţiei
decât dintr-un proces introspectiv, analitic. Variabilele analizate (cum ar fi oferta de activităţi
antreprenoriale, progresul tehnic din agricultură sau tendinţa limitării numărului de copii de către
gospodăriile de muncitori) erau în esenţă exogene, predeterminate, independente. Dar asupra
economiei nu se poate interveni prin măsuri exogene, piaţa fiind aceea care reglează procesele şi
fenomenele economice. (“mâna invizibilă a piaţei” – Adam Smith). Economia neoclasică a fost
axată în special pe analize în domeniul microeconomiei, iar cele mai importante rezultate sunt
elaborarea modelului concurenţei perfecte şi a revoluţiei marginaliste. O altă contribuţie esenţială
a neoclasicilor este dezvoltarea analizei statice comparative (comparate), în care evoluţia
proceselor economice nu este analizată ca variaţie permanentă în timp ci doar ca analiză la două
momente de timp diferite. Acest tip de analiză a fost utilizat cu succes şi în macroeconomie până
în anii ’70, după care s-a trecut la mijloace şi metode mai sofisticate de analiză. Principalii
exponenţi ai şcolii neoclasice au fost: L. Walras, Edgeworth, A. Marshall, V. Pareto, W.S.
Jevons, Wicksell, A.C. Pigou etc.
Revoluţia keynesiană a marcat sfârşitul definitiv al doctrinei “laissez-faire-ului” şi
promovarea intervenţiei statului în economie. Statul poate interveni în economie prin intermediul
cheltuielilor publice, a impozitării dar şi a măsurilor monetare. Modelul veniturilor şi
impozitărilor (diagrama IS – LM) elaborat de Hicks şi Hansen (1937) reprezintă esenţa
economiei keynesiene. În abordarea keynesiană fiecare componentă din cadrul venitului este
“explicată” prin intermediul altor variabile. De exemplu, consumul este explicat cu ajutorul
venitului disponibil şi avuţiei, cererea de bani depinde de venit şi de rata dobânzii etc. Aceste
relaţii au fost prezentate în capitolul 1 iar din fluxul circular într-o economie observăm că avem
de-a face cu un sistem complex, cu legături intercondiţionate între variabile. În acest sistem
veniturile, producţia, preţurile şi şomajul sunt puternic influenţate de politica fiscală a
guvernului.
Hansen a inclus mai târziu în model şi piaţa forţei de muncă; de aici a rezultat un model
care analizează simultan cele trei pieţe: piaţa bunurilor şi serviciilor, piaţa monetară şi piaţa
forţei de muncă.
Clasicii susţineau că salariile şi preţurile sunt flexibile, şi ca urmare rata dobânzii va
stabili echilibrul pe piaţa monetară. În opinia keynesienilor salariul este complet flexibil, şi de
aici posibilitatea atingerii nivelului ocupării complete a muncii prin intermediul fluctuaţiilor
salariului.

4
 În viziunea neoclasică în schimb, apare posibilitatea existenţei şomajului care nu mai
poate fi reglementat, iar de aici rezultă că ocuparea deplină nu poate fi atinsă (datorită efectului
Pigou1).
În ultima jumătate a secolului XX au apărut şi alte concepte care au influenţat decisiv
dezvoltarea teorie economice.
Teoria aşteptărilor raţionale a apărut pentru prima dată într-un articol al lui J.E. Muth
(1961) despre piaţa asigurărilor şi piaţa bunurilor. Politicile keynesiene tradiţionale de după anii
’70 s-au dovedit ineficiente în rezolvarea problemelor economiei Statelor Unite ale Americii.
Astfel, economişti ca R.E. Lucas, T. Sargent sau N. Wallace au dezvoltat ideile lui Muth prin
care se afirmă că, datorită evoluţiei imprevizibile a preţurilor, agenţii economici îşi formează
anumite aşteptări cu privire la evoluţia acestora în viitor. Astfel, orice încercare de intervenţie
sistematică a statului în economie va fi anihilată de anticipările agenţilor economici care vor
prevedea atât evoluţia preţurilor cât şi a posibilelor politici guvernamentale. Introducerea teoriei
aşteptărilor raţionale a condus la utilizarea unui aparat matematic complex, bazat pe variabile
aleatoare, estimări econometrice, teste şi prognoze probabiliste. Această teorie nu explică însă
complet modul de formare a preţurilor, iar principala critică ce i-a fost adusă este aceea că
preţurile nu sunt întotdeauna suficient de flexibile pentru a “curăţi” piaţa (a o conduce către
nivelul de echilibru).
Monetarismul
Debutul teoriei monetariste este marcat de publicarea de către Milton Friedman3 (1956) a
teoriei cantitative a banilor. Cel mai important rezultate obţinut de Friedman şi Şcoala de la
Chicago a fost acela că masa monetară nu este influenţată de rata dobânzii, deci este o variabilă
exogenă care poate fi folosită în politicile de relansare economică.
Friedman şi Meiselman au făcut o comparaţie între modelul “simplu” keynesian şi cel
“monetarist” pentru 20 de cicluri economice din economia S.U.A. şi au căutat să arate că viteza
de circulaţie a banilor este o variabilă mai stabilă decât multiplicatorul keynesian al venitului.
Acest studiu a fost respins de curând, demonstrându-se că modelele complexe keynesiene au
aceeaşi putere explicativă ca şi cele monetariste.
Ultimul sfert de secol a fost dominat de disputa dintre teoriile monetariste şi cele fiscale.
Pe de o parte sunt adepţii lui Milton Friedman, care afirmă că cel mai important factor prin care
se poate reglementa dinamica economiei este masa monetară. De cealaltă parte sunt economiştii
keynesieni şi neokeynesieni care afirmă că veniturile sunt afectate în special de măsurile care
influenţează componentele cererii agregate (consum, cheltuieli publice, taxe şi impozite). Primii
neagă puterea de intervenţie a politicii fiscale în economie, în timp ce ultimii susţin prioritatea
politicii fiscale în raport cu cea monetară. În timp ce monetariştii analizează măsurile de politică
economică pe termen lung, keynesienii efectuează analize predominante pe termen scurt.

5
3. Politici macroeconomici adoptate la nivel european în fața pandemiei
Covid-19
La începutul anului 2020, întreaga lume și, în special, Uniunea Europeană s-au confruntat
cu o criză fără precedent, cauzată de un nou tip de virus, care în viitor a fost numit coronavirus
(COVID-19). Efectul economic al acestei crize a fost momentan– recesiunea din economie a
început. Cu toate acestea, Europa a reușit să inverseze evoluția evenimentelor pentru a încerca să
ajusteze economia și să prevină complet criza pentru a opri producția și activitatea economică a
diferitelor subiecte. În situația incertă născută din pandemia coronavirusului, un lucru este clar:
coborârea crizei va afecta într-un grad sau altul modalități de dezvoltare mondială. În unele
privințe, lumea va fi diferită, în unele nu se va schimba, sau se înrăutățește. Uniunea Europeană
se străduiește în prezent pentru a ieși din criză și a forma o strategie post-criză îmbunătățită.
Pentru început, merită spus că guvernele tuturor țărilor UE iau un set de măsuri sprijinul
socio-economic urgent al populației și al întreprinderilor, care vizează atenuarea consecințelor
negative pentru Economie din regimul de carantină. La începutul anului 2020, după apariția
primului infectat cu un nou tip de virus, PIB-ul țărilor UE sa schimbat în direcția negative, ceea
ce este prezentat în Figura 1.

La mijlocul lunii martie 2020, Consiliul Europei a decis să sprijine țările UE în timpul
pandemiei alocați 37 de miliarde de euro, dintre care 8 miliarde sunt distribuite între
întreprinderile din țările europene cele mai afectate de carantină. Pentru a menține stabilitatea

6
financiară, este lansat un program de răscumpărare valori mobiliare în valoare de 750 de miliarde
de euro.
Guvernul austriac introduce un pachet de măsuri de asistență economică în valoare de 4,
4 miliarde de euro. Acești bani au mers în primul rând pentru a garanta continuarea activității
întreprinderilor și furnizarea de locuri de muncă. De asemenea sprijinul financiar este oferit
companiilor care permit oamenilor să meargă acasă pentru a avea grijă de copii.
În Ungaria, sectoarele economiei care au fost cele mai afectate de pandemie sunt scutite
de contribuțiile la asigurările sociale. Banca Centrală a Ungariei a impus un moratoriu privind
împrumuturile acordate întreprinderilor mici în cadrul sistemului de finanțare, precum și el a
extins gama de garanții pe care le-a primit de la bănci.
În Grecia, o plată unică de cel puțin 800 de euro a fost introdusă cetățenilor rămași fără
muncă pentru indiferent de motiv. Pentru companiile care s-au oprit o amânare a plății
impozitelor este introdusă pentru munca lor. Toate întreprinderile primesc o amânare de 3 luni la
împrumuturi, în timp ce dobânda pentru acestea este plătită de stat.
Danemarca anunță un pachet de măsuri în valoare de 40 de miliarde. Coroana daneză,
pentru o perioadă de trei luni, pentru a sprijini toate tipurile de afaceri. De asemenea, țara a
adoptat anterior un pachet de măsuri în valoare de 200 de miliarde de Coroane Daneze . În plus,
companiilor private li se oferă o acoperire salarială parțială dacă refuză să concedieze angajații la
rândul lor.
După cum sa menționat deja mai sus, aproape toate țările europene au oferit beneficii
fiscale și de credit pentru populație și afaceri. Chiar dacă a fost complet nepregătită pentru astfel
de probleme din punct de vedere economic putem spune că majoritatea țărilor europene s-a
descurcat cu această situație destul de bine. Țările europene au decis să sprijine cu generozitate și
în mod rezonabil populația și antreprenoriatul. Ca o consecință a ceea ce, politica economică
internă a UE nu a suferit atât cât ar putea în absența sprijinului de stat. Este demn de remarcat
mai multe țări ale căror politică economică a oferit cel mai mare sprijin populației și/sau
întreprinderilor afectate.

4.Politici macroeconomice adoptate de România în fața pandemiei de Covid-

19
În 2019, România era ţara cu cel mai ridicat deficit bugetar raportat la PIB din rândul
ţărilor ECE-19 (4,3% din PIB), în contrast cu Bulgaria, Slovenia, Croaţia, Cehia şi Lituania, cu
excedente bugetare. Acesta este şi motivul pentru care programul de măsuri anticriză
adoptat de guvernul României în 2020 este unul moderat, dar efectele sunt apreciate ca fiind
pozitive, cel puţin din perspectiva ratei şomajului. În 2020-2021, toate ţările ECE-11 au
deficit bugetar, ierarhia ţărilor ECE-11 ţinând cont de deficitul bugetar în 2020, pornind de la
nivelul cel mai ridicat la cel mai scăzut fiind următoarea: Polonia, România, Slovacia,
Estonia, Letonia, Slovenia, Croaţia, Lituania, Cehia, Ungaria şi Bulgaria. Cu excepţia
României, pentru 2021, comparativ cu 2020, se prognozează o scădere a deficitului bugetar în
statele din ECE-11. Clasamentul ţărilor ECE-11 în funcţie de datoria publică (ca procentaj în

7
PIB) în 2020, pornind de la nivelul cel mai ridicat la cel mai scăzut, este următorul:
Croaţia, Slovenia, Ungaria (toate trei cu un nivel de peste 60% din PIB), urmate de Slovacia,
Polonia, Lituania, România, Letonia, Cehia, Bulgaria şi Estonia. Majoritatea ţărilor
analizate marchează o creştere de peste 10 puncte procentuale a datoriei publice raportate la
PIB în 2021, faţă de 2019, cea mai pronunţată majorare fiind prognozată pentru România
(aproximativ 20 de puncte procentuale), cu toate acestea, nu este depăşită media UE. Prezenta
investigaţie nu a identificat tendinţe comune pentru ţările incluse în fiecare din cele două grupuri,
cele din Zona euro şi cele din afara Zonei euro. Cu alte cuvinte, adoptarea euro nu a generat
neapărat o convergenţă mai accentuată a Ţărilor Baltice, Sloveniei şi Slovaciei. Totodată,
cele şase ţări ECE-11 care nu au adoptat euro prezintă evoluţii diferite ale indicatorilor lor
macroeconomici. România se numără printre cele patru ţări din ECE-11 cu un sold negativ
al balanţei ontului curent în 2020 (alături de Slovacia, Croaţia şi Cehia), deficitul său fiind
cel mai ridicat. Similar cu Bulgaria şi Croaţia, România a înregistrat deficite semnificative
de cont curent în deceniile trecute, însă, în contrast cu acestea, nu a reuşit să revină la
excedent. Tocmai de aceea, sunt necesare mai mult decât oricând susţinerea industriei
prelucrătoare şi conversia producţiei unor companii către domenii esenţiale, odată cu analizarea
în detaliu a propunerilor de reformă din partea asociaţiilor şi organizaţiilor profesionale,
cum ar fi Consiliul Naţional al IMM.
Amploarea stimulentelor fiscale acordate de România este considerată de experţi ca
fiind „moderată”. Programul anticriză este evaluat la 3,2% din PIB (2% din PIB fiind
garanţiile publice) (Benecki et al., 2020). Banca Naţională a României a lansat în premieră
programul de relaxare cantitativă în aprilie 2020, prin achiziţionarea de titluri de stat de pe
piaţa secundară.
Reprezentanţii mediului de afaceri din România subliniază că economia naţională
are nevoie de sprijin în valoare de circa 30 de miliarde de euro (15% din PIB). Pentru aceasta,
marile companii cer guvernului să apeleze la Fondul Monetar Internaţional (FMI) (Cornea,
2020). Însă orice împrumut solicitat de la FMI este însoţit de un set de reguli (în general,
măsuri de austeritate), care ar fi complet neproductive în cazul crizei actuale. Tocmai de
aceea, este nevoie de injecţii de capital, dar nu pe baza unui împrumut de la FMI. În schimb,
trebuie atrase toate fondurile posibile de la UE; sunt necesare politici de transfer al
veniturilor; este necesară facilitarea accesului la linii de credite, dar la rate moderate ale
dobânzii (o soluţie în această direcţie fiind deja adoptată, IMM beneficiind de credite bancare
garantate de stat, cu dobânzi subvenţionate).
Similar cu alte ţări din regiune, România este în proces de reevaluare a structurii
producţiei industriale. În opinia ministrului economiei, este necesar ca România să se
concentreze pe energie, petrochimie şi apărare. Totodată, se are în vedere stimularea
producţiei locale, astfel încât să fie asigurată securitatea aprovizionării cu alimente, gaze şi
echipamente medicale.
În România, Consiliul Naţional al IMM susţine importanţa unor programe specifice şi
măsuri sectoriale de redresare, precum: programul strategic de susținere a centrelor de
depozitare, colectare și distribuție a produselor agro-alimentare românești. Pentru relansarea

8
agriculturii și industriei sunt necesare, printre altele: înființarea de „centre de colectare” a
produselor agricole și crearea de „asociații ale producătorilor agricoli și industriali”,
anularea taxelor pe cifra de afaceri impuse furnizorilor de către marii retaileri și adoptarea
Codului de bune practici care funcționează în Uniunea Europeană de peste 10 ani (CNIPMMR,
2020)

5.Efectele politicilor macroeconomice

5.1. Efecte de transmisie ale politicilor de relansare economică într-o economie închisă
5.2. Efectele politicilor bugetară şi fiscală de relansare economică
În continuare vom descrie efectele politicilor bugetare, fiscale şi monetare într-o
economie închisă.
A. Consecinţe pozitive
a) Puterea publică (guvernul) poate interveni în activitatea economică printr-o politică
bugetară ce presupune fie majorarea cheltuielilor fie diminuarea veniturilor. În primul caz, cel al
majorării cheltuielilor, puterea publică poate creşte nivelul achiziţiilor sau al investiţiilor publice,
ceea ce va conduce la creşterea Produsului Intern Brut (şi a veniturilor).
b) Reducerea impozitelor sau creşterea transferurilor conduce la creşterea venitului
disponibil al agenţilor privaţi din economie.
c) Creşterea veniturilor totale (Y), prin sporirea cheltuielilor publice sau a veniturilor
disponibile (Ydisp) ori prin reducerea taxelor, va conduce la creştereaccererii de bunuri şi
servicii pentru consum şi la creşterea acumulărilor (economiilor) private (S).
d) Creşterea cererii de consum (CeA) conduce prin efectul de multiplicare la o nouă
creştere a P.I.B.
e) Majorarea acumulărilor (S) va conduce la o creştere a potenţialului de investire a
sectorului privat. (I)
f) O cerere mai mare de forţă de muncă va scădea şomajul conjunctural de pe piaţa
muncii.
B. Consecinţe negative
g) Creşterea cererii de consum peste nivelul ofertei conduce la creşterea nivelului
preţurilor, deci la creşterea inflaţiei. Aceasta derivă din viteza cu care firmele private se
adaptează la modificarea cererii prin oferta de bunuri şi servicii. Cu cât va fi mai mare viteza de
reacţie, cu atât va fi mai mică creşterea preţurilor, şi reciproc.
h) Creşterea cererii de bunuri şi servicii va conduce la creşterea cererii de bani (Md).

9
 i) Creşterea cererii de bunuri şi servicii va conduce la creşterea ratei dobânzii (r ) în
condiţiile menţinerii ofertei de bani nemodificată.
j) Creşterea cheltuielilor publice, a transferurilor sau scăderea taxelor conduce la
creşterea nevoilor de finanţare ale statului. Cât timp această creştere nu este susţinută şi de
scăderea cheltuielilor sau de creşterea impozitelor, finanţarea se va efectua prin intermediul
împrumuturilor de pe piaţa de capital.
k) Creşterea nivelului împrumuturilor statului va conduce din nou la creşterea ratei
dobânzii.
5.3. Efectele politicilor monetare de relansare economică
Banca Centrală poate interveni pe piaţa monetară fie prin intermediul creşterii ofertei de
masă monetară, fie prin scăderea dobânzii de refinanţare (rata de scont).
Mai jos sunt prezentate efectele unei politici de relansare economică monetară într-o
economie închisă.
a) Scăderea ratei dobânzii de refinanţare sau creşterea ofertei de masă monetară conduce
la scăderea dobânzilor pe pieţele financiare.
b) Scăderea ratelor dobânzilor încurajează cu preponderenţă investiţiile, dar şi consumul.
c) Creşterea investiţiilor va determina o creştere a producţiei din sectorul real (al
producţiei bunurilor şi serviciilor), cu efect multiplicator asupra Produsului Intern Brut.
d) Creşterea cererii de bunuri şi servicii pentru investiţii şi pentru consum va determina
creşterea preţurilor, deci a inflaţiei.
e) Creşterea producţiei conduce la creşterea cererii de forţă de muncă (a ofertei de locuri
de muncă).
f) Creşterea ofertei de locuri de muncă va conduce la scăderea şomajului conjunctural.
g) Creşterea inflaţiei însoţită de scăderea şomajului conduce la dilema inflaţie – şomaj.
Aspectele negative ce însoţesc o politică monetară de relansare pot fi sintetizate de-a lungul
lanţului cauzal prezentat anterior astfel:
h) Dacă oferta de masă monetară creşte mai repede decât oferta de bunuri şi servicii
atunci politica monetară va alimenta în special procesul inflaţionist şi nu va stimula în măsură
corespunzătoare producţia, şi de aici creşterea economică dorită.
i) Eficienţa politicii monetară de relansare depinde de senzitivitatea investiţiilor, respectiv
a consumului, în raport cu ratele dobânzilor. În multe situaţii consumul este relativ inelastic faţă
de rata dobânzii şi depinde mai mult de veniturile gospodăriilor. De asemenea, în perioadele de
recesiune, firmele pot să nu reacţioneze la scăderea ratelor dobânzilor prin creşterea investiţiilor,
ceea ce va face ca politica monetară de relansare să fie ineficientă, efectele acesteia reflectându-
se doar în creşterea inflaţiei.

10
 j) Politica monetară este de asemenea supusă dilemei inflaţie – şomaj în mod similar
politicii de relansare bugetară.
5.4. Efecte de transmisie ale politicilor de relansare economică într-o economie deschisă
În acest paragraf vom prezenta principalele efecte de transmisie ce însoţesc politicile de
relansare economică (fiscale şi monetare) într-o economie deschisă în funcţie de tipul politicii de
schimb – pentru cursuri fixe respectiv pentru pentru cursuri flexibile şi în raport cu mobilitatea
internaţională a capitalurilor.

5.5. Politici bugetare şi fiscale de relansare economică într-un regim al ratei fixe de schimb
Mai jos sunt prezentate efectele aşteptate de la o politică de relansare bugetară într-o
economie deschisă cu un regim de schimburi valutare fixe. Semnificaţia relaţiilor cauzale este
următoarea:
a) Politica de relansare bugetară se poate efectua prin intermediul achiziţiilor publice
(creşterea acestora) sau a taxelor (prin scăderea volumului impozitelor sau diminuarea ratei de
impozitare). Primul efect constă în creşterea cererii interne, fie datorită creşterii cheltuielilor
publice fie prin creşterea veniturilor disponibile ale agenţilor economici şi de aici, creşterea
cererii acestora.
b) Datorită creşterii cererii va creşte producţia internă, deci PIB. Efectul de multiplicare
este mai redus decât în cazul unei economii închise deoarece o parte a cererii se adresează
produselor importate.
c) Creşterea producţiei antrenează o creştere a ofertei de locuri de muncă.
d) Creşterea ofertei de locuri de muncă va reduce şomajul conjunctural.
e) De asemenea, creşterea cererii interne exercită o presiune inflaţionistă asupra
economiei, fenomen ce conduce la accentuarea inflaţiei.
f) O fracţiune din volumul cererii se adresează şi produselor importate şi dată fiind
creşterea cererii vor creşte şi importurile. Datorită creşterii preţurilor produselor interne
produsele externe devin mai competitive pe piaţă şi astfel, se va înregistra o reorientare a cererii
de la produsele interne către cele importate (efectul de substituţie), ceea ce va determina o nouă
creştere a cererii de importuri.
g) Creşterea preţurilor interne însoţită de creşterea importurilor (datorită regimului cu rată
fixă de schimb) generează o creştere a deficitului balanţei comerciale.
h) Pe de altă parte, creşterea cererii de bunuri şi servicii antrenează o creştere a cererii de
masă monetară.
i) Creşterea cererii de monedă antrenează o creştere a ratelor dobânzilor pe pieţele
financiare.

11
 j)Creşterea cheltuielilor publice sau scăderea taxelor determină fie creşterea cheltuielilor
statului fie diminuarea veniturilor acestuia, ceea ce pe termen scurt conduce la creşterea
deficitului public, deci la creşterea necesarului de finanţare al statului.
k)Acoperirea deficitului public se poate face prin atragerea de resurse interne (emiterea
de certificate de trezorerie) ceea ce va conduce la creşterea ratelor dobânzilor pe termen lung de
această dată.

5.6. Politici bugetare şi fiscale de relansare economică într-un regim cu rate de schimb
flexibile
Efectele de transmisie sunt similare celor descrise în cazul unui regim de schimburi fixe,
deoarece sectorul real al economiei (producţia de bunuri şi servicii) reacţionează similar la
măsurile de relansare bugetară şi fiscală în ambele regimuri de schimb.
În continuare, vom analiza efectele ce rezultă în economie în cazul celor două tipuri de
mobilitate a capitalurilor internaţionale, respectiv în cazul mobilităţii forte a capitalurilor A şi în
cazul mobilităţii slabe a capitalurilor B.
A. Mobilitatea puternică a capitalurilor internaţionale
a) Mobilitate puternică a capitalurilor internaţionale va genera intrări de capital datorită
creşterii ratei dobânzii şi implicit o balanţă de plăţi excedentară. Aceasta va conduce la
aprecierea cursului de schimb în regim de schimburi flexibile.
b) Aprecierea cursului va genera scăderea competitivităţii produselor interne pe piaţa
internaţională datorită creşterii preţurilor în monedă străină.
c) Scăderea competitivităţii prin intermediul preţurilor va determina, de asemenea, o
creştere a importurilor datorită scăderii preţurilor produselor importate.
d) De asemenea, aprecierea cursului de schimb va determina scăderea exporturilor.
e) Scăderea exporturilor, împreună cu creşterea importurilor conduce la creşterea
deficitului balanţei comerciale, respectiv a deficitului extern.
f) Un alt efect al scăderii competitivităţii produselor interne este scăderea cererii de
produse interne atât pe piaţa internă cât şi pe pieţele internaţionale.
B. Mobilitate slabă a capitalurilor internaţionale
a) O mobilitate scăzută a capitalurilor internaţionale va conduce la o cerere mai mare de
devize din partea agenţilor economici interni (cerere datorată necesităţii de a-şi acoperi
obligaţiile externe), ceea ce într-un regim de schimburi flexibile va determina deprecierea
cursului de schimb.

12
 b) Deprecierea cursului de schimb va conduce la creşterea competitivităţii produselor
interne prin scăderea preţului acestora în devize străine.
c) Datorită creşterii competitivităţii, se va înregistra o creştere a exporturilor, deoarece
produsele interne devin mai atractive (au preţuri mai mici).
d) De asemenea, deprecierea cursului de schimb determină scăderea importurilor pentru
că produsele străine sunt mai scumpe pe piaţa internă, deci cererea pentru acestea se va diminua.
e) Scăderea importurilor, asociate cu creşterea exporturilor determină un excedent al
balanţei comerciale.
f) Datorită devalorizării monedei naţionale va creşte cererea de produse interne atât pe
pieţele internaţionale cât şi pe piaţa internă datorită datorită efectului de substituţie.
5.7.Politici monetare de relansare economică într-un regim cu rate de schimb fixe
Într-un regim cu rate de schimb fixe, o politică de relansare monetară (caracterizată fie
prin creşterea ofertei de monedă, fie prin reducerea ratelor dobânzilor directoare utilizate de
Banca Centrală) va avea următoarele efecte:
a) favorizarea creditului (prin creşterea ofertei de monedă sau prin reducerea ratelor
dobânzilor directoare) care va conduce în primă instanţă la scăderea ratelor dobânzilor practicate
de băncile comerciale.
b) scăderea ratelor dobânzilor va conduce la creşterea cererii interne cu efect
multiplicator asupra PIB , care la rândul său va conduce la creşterea ofertei de locuri de muncă şi
la scăderea şomajului conjunctural.
c) presiunea crescută exercitată de cererea agregată va conduce la creşterea preţurilor deci
şi a inflaţiei.
d) de asemenea, vor creşte şi importurile datorită creşterii cererii agregate.
e) creşterea importurilor însoţită de inflaţie conduce la creşterea deficitului balanţei
comerciale.
f) scăderea ratelor dobânzilor poate determina şi ieşiri de capital în străinătate, capital
care se va orienta către pieţe de capital cu rate ale dobânzilor mai atractive.
g) ieşirile de capital vor determina creşterea deficitului balanţei capitalurilor.
h) deficitul balanţei comerciale însoţită şi de deficitul balanţei capitalurilor va genera
deficitul balanţei de plăţi, ceea ce va exercita o presiune puternică pentru deprecierea cursului de
schimb.
8. Politici monetare de relansare economică într-un regim cu rate de schimb flexibile Într-
un regim de schimburi flexibile, o politică de relansare monetară (caracterizată fie prin creşterea
ofertei de monedă, fie prin reducerea ratelor dobânzilor directoare utilizate de Banca Centrală) va
avea următoarele efecte .

13
 a) Favorizarea creditului (prin creşterea ofertei de monedă sau prin reducerea ratelor
dobânzilor directoare) va conduce în primă instanţă la scăderea ratelor dobânzilor practicate de
băncile comerciale.
b) Creşterea deficitului balanţei capitalurilor determină într-un regim de schimburi
flexibile deprecierea cursului de schimb.
c) Deprecierea cursului de schimb va conduce creşterea competitivităţii produselor
interne.
d) Creşterea competitivităţii produselor interne determină creşterea exporturilor
e) Creşterea exporturilor determină un nou efect stimulator asupra PIB.
f) Deprecierea cursului de schimb mai conduce la scăderea importurilor.
g) Scăderea importurilor şi creşterea exporturilor (efectul 18) determină scăderea
deficitului extern.

CONCLUZIE

În urma chestionarului pe care l-am făcut, concluzionăm că dezbaterea „disciplină bugetară mai
strictă pentru toată lumea” vs. „expansiune fiscală concertată” va reapărea după fiecare criză
economică și financiară. De astfel, putem concluziona, prin lucrarea prezentă, că rezultatele
obţinute sunt adecvate pentru economia din România şi că chestionarul respectiv poate fi propus
spre analiza dinamicii macroeconomice pentru economia României. Mai mult, chestionarul
descrie o economie deschisă, în care prin includerea exportului net în componenţa PIB-ului este
luat în considerare faptul că o parte din producţia internă este destinată exportului. Creşterea
cheltuielilor publice, a transferurilor sau scăderea taxelor conduce la creşterea nevoilor de
finanţare ale statului. Cât timp această creştere nu este susţinută şi de scăderea cheltuielilor sau
de creşterea impozitelor, finanţarea se va efectua prin intermediul împrumuturilor de pe piaţa de
capital. La fel cum ne arată graficele cheltuielile, investițiile și economia au crescut considerabil
datorită aparției imprevizibilui virus Covid-19, unde exact cum am mai menționat mai sus apare
nevoia de finanțare statală.

14
 BIBLIOGRAFIE
http://www.asecib.ase.ro/Roman/am/cap5.pdf
ekonomicheskaya-politika-es-v-period-pandemii-covid-19 (1).pdf
https://www.researchgate.net/publication/
347999828_O_EVALUARE_PRELIMINARA_A_IMPACTULUI_ECONOMIC_AL_PANDE
MIEI_DE_COVID-
19_ASUPRA_TARILOR_DIN_EUROPA_CENTRALA_SI_DE_EST_A_PRELIMINARY_AS
SESSMENT_OF_THE_COVID-
19_PANDEMIC_ECONOMIC_IMPACT_ON_CENTRAL_AND_EAST

WORD+ ROLUL POLITICILOR MACROECONOMICE = MĂDĂLINA ȚEUDAN

INTRODUCERE+ PREVIZIUNI CU PRIVIRE LA IMPACTUL POLITICILOR
MACROECONOMICE = TEODORA MIHUȚ

15
POLITICI MACROECONOMICE ADOPTATE LA NIVEL EUROPEAN ÎN FAȚA
PANDEMIEI DE COVID 19 + POLITICI MACROECONOMICE ADOPTATE DE ROMANIA
IN FATA PANDEMIEI DE COVID 19= IULIANA PĂLĂDUȚĂ
EFECTELE POLITICILOR MACROECONOMICE- POPUCZA RAHELA
CONCLUZIE+ PPT+CHESTIONAR= PANIȘ CĂTĂLINA

16