Sunteți pe pagina 1din 6

Metoda ciorchinele in predarea disciplinei de Marketing

Definitia :

Ciorchinele este o metodă de brainstorming neliniară. Este o tehnică de predare-învatare


care-i încurajează pe elevi să gândească liber, deschis si creator; este o modalitate de a construi
asociatii noi de idei sau de a releva noi sensuri ale ideilor date; este o tehnică de căutare a căilor
de acces spre propriile cunoştinte şi convingeri, evidenţiind modul propriu de a întelege o
anumită temă.

Principii și fundamentări teoretice


Metoda este antrenantă, dă posibilitatea fiecărui elev să participe individual, în
perechi sau în grup. Solicită gândirea elevilor, deoarece ei trebuie să treacă în revistă toate
cunoştinţele
lor în legătură cu un termen – nucleu, reprezentativ pentru lecţie, în jurul căruia se leagă
toate cunoştinţele lor.

TEHNICA
Realizarea unui ciorchine presupune parcurgerea următorilor pași:
 I. Scrierea unui cuvânt sau o propoziție – nucleu în mijlocul tablei;

 II. Scrierea cuvintelor, sintagmelor care se produc în legătură cu tema pusă în discuție;

 III. Legarea cuvintelor sau ideilor produse de cuvântul– nucleu inițial prin trasarea unor
linii care evidențiază conexiunile dintre idei;

 IV. Scrierea tuturor ideilor până la expirarea timpului alocat.

ETAPE și REGULI
Elaborarea unui ciorchine se face respectând următoarele etape:

1. Comunicarea sarcinii de lucru- sunt prezentate datele problemei de către cadrul didactic.

2. Activitate individuală: într-un interval de cinci minute, fiecare elev încearcă să soluționeze
problema lucrând singur și notează întrebările ce apar în legătură cu problema luată în studiu.

3. Activitate în perechi/grup elevii formează perechi și discută soluțiile identificate în etapa


anterioară;

4. Activitate frontală. grupurile îşi aleg un căpitan, un lider, acesta prezentând în faţa întregii
clase rezultatele finale la care au ajuns membrii grupului reprezentat de el. Etapa permite
analizarea soluțiilor găsite ce pot fi scrise pe tablă pentru a putea fi văzute de toți elevii și
comparate unele cu celelalte.
Reguli de urmat:
 Scrieți toate ideile care vă vin în minte

 Nu faceți judecăți de valoare asupra ideilor produse

 Nu vă preocupați de forma a ceea ce scrieți, de ortografie sau de punctuație

 Nu limitați numărul ideilor sau a conexiunilor între acestea

 Nu vă opriți din scris decât după expirarea timpului alocat.

ANALIZA SWOT
construiește pe punctele tari, elimină punctele slabe,
exploatează oportunitățile, îndepărtează amenințările

PUNCTE TARI (Avantaje ) PUNCTE SLABE (Dezavantaje)

 Încurajează elevii să gândească liber și să Productivitatea unor elevi poate scădea atunci când
stimuleze conexiunile de idei; trebuie să răspundă la întrebările suplimentare care
 Oferă noi sensuri ideilor însuşite anterior; pot apărea.
 Caută căi de acces spre propriile
cunoştinţe;
 Realizează asocierea ideilor noi şi relevă
noi sensuri ale ideilor.
 Se poate combina cu alte metode şi
procedee;
 Poate fi introdusă în diferite etape ale unei
activităţi;
 Este foarte potrivită în cadrul unei lecţii de
recapitulare şi sintetizare a cunoştinţelor

OPORTUNITĂŢI AMENINŢĂRI

Participarea întregii clase la realizarea ciorchinelui Numirea participanţilor la analiza răspunsurilor


este o provocare şi determină o întrecere în a poate crea o atmosferă tensionată
demonstra asimilarea corectă şi completă a
cunoştinţelor.
APLICATIE
DISCIPLINA: MARKETING
CLASA: a-XI-A
TEMA: CERCETAREA DE MARKETING SI NEVOILE CLIENTILOR
SUBIECTUL: TIPURI DE SCALARE
TIPUL LECŢIEI: Asimilarea, dobândirea, însuşirea de noi cunoştinţe.
VARIANTA: Lecţie mixtă
Elevi : 24
OBIECTIVUL FUNDAMENTAL: Transmiterea şi însuşirea de cunoştinţe privind tipurile
scale in cercetarile de marketing

Obiective operaţionale:
 Cognitive: La sfârşitul lecţiei elevii vor fi capabili:
 OC1: sa cunoasca definitia produsului;
 OC2: -sa precizeze care sunt componentele produsului in acceptiunea marketingului;
 OC3: -sa enumere elementele fiecarei componente a produsului;

 Afective:
 OA1: să manifeste o atitudine pozitivă față de domeniul antreprenoriat;
 OA2: sa participe activ si interesat la desfasurarea lectiei;

 Psihomotorii:
 OPM1: să scrie corect şi ordonat;
 OPM2: să adopte o poziţie corectă în bancă.

DESCRIEREA ACTIVITĂȚII
1. Etapa organizatorică:
a) profesorul împarte colectivul în 2 grupe a câte 12 elevi

b) împarte fiecărei echipe câte o foaie A3 pentru ciorchinele final


c) în mijlocul tablei, profesorul încadrează într-un cerc sintagma „Produsul „
2. Comunicarea sarcinii de lucru:
 Pornind de la noțiunile recapitulate în prima parte a lecției, legat de criteriile de
diferențiere ale unităților economice, aveți sarcina de a realiza o schemă
cu tipurile de produs

 Lucrați individual timp de zece minute.

 Scrieți cuvântul - cheie în mijlocul unei foi goale și încercuiți-l, la fel cum am
făcut eu pe tablă cu expresia „scale”.

 Scrieți toate cuvintele sau sintagmele care vă vin în minte despre tipul de
unități economice, încercuiți-le și legați-le prin linii de cuvântul-cheie sau de
cuvintele scrise ulterior pentru a evidenția conexiunile pe care le intuiți sau
credeți că există între ele.

Când scrieți aceste cuvinte respectați regulile următoare:


 Scrieți toate ideile care vă vin în minte.

 Nu faceți judecăți de valoare asupra ideilor produse.

 Nu vă preocupați de forma a ceea ce scrieți, de ortografie sau de punctuație.

 Nu limitați numărul ideilor sau a conexiunilor între acestea.

 Nu vă opriți din scris decât după expirarea timpului alocat.

3. Activitate individuală:
Aveți la dispoziție 10 minute. Succes!

4. Activitate pe grupe:
Timpul a expirat. Prezentați colegilor de echipă ciorchinele realizat și completați-l cu
informațiile primite de la ei.
Aveți alocate 10 minute. Vă rog să țineți cont și de faptul că în ultimele 2 – 3 minute
trebuie să realizați ciorchinele final pe foaia A 3 repartizată.

5. Activitate frontală:
Vom completa ciorchinele pe tablă.
Fiecare echipă va oferi informațiile sarcinii alocate iar cealaltă grupă poate aduce
adăugiri dacă sunt de părere că informațiile nu sunt complete sau corecte.
Figura nr 1.
Frigura nr.2
SCALA
SCALARE

Scala Scala ordinala


nominala
Metode
Procesuldede
scalare
masurare

Diferentiala Modelul
Scala
semantica Scala proportionala
Fishbein-Rosenberg
Interval

Scara lui Scala cu suma


Likert Scala lui Stapel constanta

S-ar putea să vă placă și