Scop: Studiul a fost realizat pentru a evalua experiența globală a pacientului și problemele

întâmpinate în utilizarea materialelor pentru baza protezei dentare convenționale și flexibile (FD).

Materiale și Metode: Au fost incluși 54 de pacienți parțial edentați, selectați aleator, care au fost
tratați la Departamentul de Prostodonție. Naturaa studiului a fost explicată, iar consimțământul
informat a fost obținut. Au fost fabricate proteze dentare convenționale din polimetil-metacrilat, iar
Valplast și Flexite au fost două materiale de bază din nailon utilizate în 54 de cazuri. Pacienților li s-au
furnizat proteze dentare respective. Evaluarea s-a făcut pe baza halenei urât mirositoare, iritației
mucoasei, ușurinței în inserție și extracție, confortului funcțional și frecvenței fracturilor/dezlipirilor.

Rezultate: S-au luat un total de 54 de cazuri în considerare. Toate cazurile au fost evaluate pe baza
halenei urât mirositoare, iritației mucoasei, ușurinței în inserție și extracție, confortului funcțional și
frecvenței fracturilor/dezlipirilor. Doar 6 cazuri au prezentat halenă urât mirositoare, 0 cazuri au avut
dificultăți în extragerea și inserarea protezei, 3 cazuri au avut iritații mucoase, iar 12 cazuri au
prezentat dezlipirea dinților după 8-9 luni, respectiv.

Concluzie: Pe baza măsurătorilor utilizate în acest studiu, protezele flexibile au avut performanțe
mult mai bune decât protezele dentare convenționale. Întrebați despre tipul de material pentru baza
protezei dentare pe care îl preferau, 100% dintre pacienți au ales protezele flexibile față de cele
convenționale.

Cuvinte cheie: proteză dentară convențională, proteză dentară cu bază de nailon, înlocuire, dezlipire.

Introducere: Datorită bolilor dentare precum traumele și pierderea dintelui din cauza patologiei, se
produce o pierdere a dinților, ceea ce poate afecta nu numai starea psihologică a pacientului, ci și
aspectul estetic, funcția fonetică și ocluzală. Prin urmare, înlocuirea acestor dinți este esențială
pentru a îmbunătăți aspectul, discursul, încrederea socială, capacitatea de a mesteca confortabil și
pentru a păstra restul dinților naturali. În timp, odată cu avansarea civilizației și dezvoltarea științelor
biologice, chimice și fizice, a existat o creștere lentă, dar constantă, a calității și cantității materialelor
pentru protezele dentare. Aceste materiale au evoluat în funcție de compatibilitate, disponibilitate,
costuri reduse și ușurința manipulării, pentru a dezvolta o proteză care să fie funcțional eficientă și să
aibă un aspect plăcut.

Din 1937, odată cu introducerea rășinii acrilice, industria plasticului a suferit numeroase cercetări și a
introdus un nou material, nailonul. În anii '50, au fost introduse primele proteze dentare flexibile,
create din rășină termoplastică semi-translucidă. Aceste materiale au continuat să evolueze, oferind
alternative la protezele convenționale din rășină acrilică. În 1992, compania Flexite a creat și certificat
clemele pre-formate esențiale de culoare a dinților, numite "Clasp Eze". Astăzi, există trei tipuri
principale de rășini termoplastice pentru protezele dentare: poliamide (tip PA), policarbonat (tip PC)
și polietilentereftalat (tip PET). Fiecare dintre acestea are propriile caracteristici și limitări.

Studiul a fost realizat pentru a compara experiența generală a pacientului și problemele întâmpinate
în utilizarea protezelor dentare convenționale față de cele flexibile (FD). Materialele analizate în
studiu au fost polimetil-metacrilatul (PMMA) pentru protezele convenționale, și Valplast și Flexite,
două materiale de bază din nailon, pentru protezele dentare flexibile.

Materiale și Metode: Studiul a inclus 54 de pacienți parțial edentați, aleatori selectați, care au primit
proteze dentare convenționale și proteze dentare flexibile (Valplast și Flexite). Evaluarea s-a făcut pe
baza unui chestionar care acoperea aspecte precum halitoza, iritația mucoasei, ușurința în inserția și
extracția protezei, confortul funcțional și frecvența fracturilor/dezlipirilor.
Rezultate: Din totalul de 54 de cazuri, doar 6 au prezentat halitoza, 0 au avut dificultăți în extragerea
și inserarea protezei, 3 au raportat iritații mucoase, iar 12 au avut dezlipirea dinților din proteză după
8-9 luni. Toți pacienții au fost urmăriți timp de un an și au fost întrebați despre preferințele lor
privind materialul pentru baza protezei dentare.

Concluzii: Protezele dentare flexibile au avut performanțe semnificativ mai bune decât cele
convenționale în ceea ce privește halitoza, iritația mucoasei, ușurința în utilizare și frecvența
fracturilor/dezlipirilor. Toți pacienții au preferat protezele flexibile în detrimentul celor
convenționale.

Limitări: Studiul a avut limitări, inclusiv dimensiunea relativ mică a eșantionului și durata relativ
scurtă a urmăririi (un an). Se recomandă efectuarea de studii pe termen lung pentru a evalua
durabilitatea și satisfacția pe termen lung a pacienților cu proteze dentare flexibile.