Sunteți pe pagina 1din 9

CASS 2024.

Contribuția de asigurări sociale de


sănătate datorată în 2024.
Constantin | 24 octombrie 2023 |
Contribuția de asigurări sociale de sănătate – CASS 2024 este cea mai importanta contribuție pe care
un contribuabil o plătește la bugetul de stat. Plata contribuției oferă asigurare de sănătate si dreptul la
tratamente medicale in spitalele publice in cazul unei afecțiuni care afectează capacitatea de munca.
CASS este mult mai importanta decât contribuția la pensie, pentru ca fără sănătate nu se mai ajunge
la pensie!
Important! Modificările aduse Codului fiscal in 2023, care vor intra in vigoare la 1 Ianuarie 2024, nu
aduc nicio schimbare in ceea ce privește calculul CAS-pensie, dar modifica substanțial modalitatea de
calcul a contribuție de asigurări de sănătate – CASS:
 veniturile obținute din activitățile independente (lit. b de mai jos) nu se mai cumulează cu
celelalte venituri obținute (lit. c-h de mai jos: chirii, dividende, drepturi de autor, investiții,
agricultura), astfel se plătești CASS separat pentru cele doua categorii;
 Despre modul de calcul a CASS in perioada 2018-2023 poti sa citesti aici.
 Despre CASS optional poti sa citesti aici.

Cine are obligația de a plăti contribuție la sănătate în 2024


Contribuabilii la sistemul de asigurari sociale de sanatate, datoreaza, dupa caz, contributia
asigurari sociale de sanatate pentru veniturile din Romania si din afara Romaniei, realizate din
urmatoarele categorii de venituri (cf art 155):
 a. venituri din salarii si asimilate salariilor,
 a.1 venituri din pensii
 b. venituri din activități independente, venituri din contracte de activitate sportiva,
 c. venituri din drepturi de proprietate intelectuala,
 d. venituri din asocierea cu o persoana juridica,
 e. venituri din cedarea folosintei bunurilor,
 f. venituri din activitati agricole, silvicultura si piscicultura,
 g. venituri din investitii, (dividende, tranzactii cu titluri, dobanzi, criptomonede, etc )
 h. venituri din alte surse
Nu fac obiectul acestui articol veniturile din pensii si din salarii, in acest caz angajatorul este obligat la
calculul, declararea si plata contributiei de sanatate pentru salariat.
Prin modificările la Codul fiscal, care vor intra in vigoare la 1 Ianuarie 2024, Guvernul s-a asigurat ca
fiecare persoana fizica, cu rezidenta in Romania, va plati CASS la nivelul a cel puțin 6 salarii minime
pe economie.
 baza de calcul a CASS, pentru veniturile din activități independente, este venitul net realizat, care
NU poate fi mai mare de 60 de salarii minime brute pe economie;
 persoanele care obtin venituri din salarii, datoreaza CASS pentru veniturile de la lit b)-h) de mai
sus chiar daca platesc CASS la salariu;
 Legea care asteapta sa fie promulgată de Președinție o gasiti aici.

CASS 2024 datorată de PFA, II, IF, Profesii Liberale, Activități


Sportive
Incepand cu anul 2024 contribuția de asigurari de sanatate – Cass 2024, datorata de catre persoanele care
obtin venituri din activitati independente si din contracte de activitate sportiva, se calculeaza prin
aplicarea procentului de contributie de 10% la baza de calcul. Baza de calcul o reprezinta:
 venitul net sau norma de venit (recalculata daca este cazul), pentru activitațile independente;
 venitul brut din contractele de activități sportive;
Important! In situația în care venitul net realizat/norma de venit sau venitul brut, in cazul contractelor de
activitate sportiva, este mai mic decat plafonul de 6 salarii, contribuabilul datoreaza CASS la nivelul
plafonului de 6 salarii.
Observație! Daca titularul PFA se încadrează la excepții, CASS se calculează la venitul net, oricare ar fi
acesta. De exemplu, daca venitul net este de 100 lei se datorează 10 lei CASS. Daca titularul nu se
încadrează la excepții, atunci plătește CASS la plafonul de 6 salarii. Excepțiile sunt enumerate mai jos.
Atenție! În perioada 2018-2023 contribuția obligatorie pentru asigurări sociale de sănătate (CASS) nu a
fost deductibila la calculul venitului net in sistem real de către activitățile independente (PFA, II,
IF, Profesii Liberale). Începând cu anul fiscal 2024, CASS redevine cheltuiala deductibila la
calculul venitului net in sistem real.

CASS minim de plată pentru PFA și Profesii Liberale


Art. 174 alineat 5). În situația în care baza de calcul prevăzută la art. 170 alin. (1), cumulată din una sau
mai multe surse de venit din cele prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. b), corespunzătoare veniturilor
estimate/realizate sau pentru care s-a aplicat reținerea la sursă în cursul anului, după caz, este mai mică
decât cea corespunzătoare unei baze de calcul egală cu nivelul de 6 salarii minime brute pe ţară în
vigoare la termenul de depunere a declaraţiei prevăzute la art. 120, persoanele fizice datorează o
diferență de contribuţie de asigurări sociale de sănătate până la nivelul celei corespunzătoare bazei de
calcul egală cu 6 salarii minime brute pe ţară în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei prevăzute
la art. 120 şi depun declaraţia prevăzută la art. 122, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui
de realizare a veniturilor.
Excepții de la plata CASS 2024 minim pentru veniturile din PFA si Profesii Liberale
Diferenta de CASS nu se datorează în situația în care persoanele:
 au obținut venituri din salarii pentru care s-a datorat CASS la plafonul de cel puțin 6 salarii
minime pe economie;
 au obținut venituri din categoriile c)-h) din lista de mai sus, pentru care se datoreaza CASS la
plafonul de cel puțin 6 salarii minime pe economie;
 sunt persoane scutite la plata CASS, din categoriile de mai jos:
 a)copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt
elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de
3 luni de la terminarea studiilor, ucenicii sau studenţii, studenţii-doctoranzi care desfăşoară
activităţi didactice, potrivit contractului de studii de doctorat, în limita a 4 – 6 ore
convenţionale didactice pe săptămână, precum şi persoanele care urmează modulul
instruirii individuale, pe baza cererii lor, pentru a deveni soldaţi sau gradaţi profesionişti.
 b) tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecţie a copilului.
 c) soțul, soția și părinții fără venituri proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate;
 e) persoanele cu handicap, pentru veniturile obținute în baza Legii nr. 448/2006,
republicată, cu modificările și completările ulterioare;
 f) bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate stabilite de Ministerul
Sănătății, până la vindecarea respectivei afecțiuni;
 g) femeile însărcinate și lăuzele;
Important. Persoanele fizice care au calitatea de pensionari si care realizează venituri din activități
independente, sau contracte de activitate sportiva, sub plafonul de 6 salarii minime datoreaza CASS la
nivelul a cel puțin 6 salarii minime brute pe economie, dacă nu se încadrează la excepțiile de mai sus.

Estimarea CASS 2024 pentru categoriile de venit de la lit. b)


Daca in 2024, se va mentine salariul de 3.300 lei vom avea:
 Plafon minim de 6 x 3.300 = 19.800 lei rezulta CASS 2024 in valoare minima de 1.980 lei
 Plafon maxim de 60 x 3.300 = 198.000 lei rezulta CASS 2024 in valoare maxima de 19.800 lei
Observație! Daca titularul PFA se încadrează la excepții, CASS se calculează la venitul net, oricare ar fi
acesta. De exemplu, daca venitul net este de 100 lei se datorează 10 lei CASS. Daca titularul nu se
încadrează la excepții, atunci plătește CASS la plafonul de 6 salarii. Excepțiile sunt enumerate mai jos.

Completarea Declarației Unice cu CASS 2024


Persoanele fizice care realizează venituri din activități independente si contracte de activitate sportiva
depun declarația unică astfel:
1. activitățile independente:
 completează capitolul 2 din declarație pana la data de 25 mai, cu venitul estimat pe anul
curent, și stabilesc CASS de plată la nivelul venitului net estimat. Pentru anul 2024
declarația unică cu estimarea veniturilor se depune până la data de 25 Mai 2024.
 după încheierea anului fiscal, completează capitolul 1 din declarație, până la data de 25
mai inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor și stabilesc CASS
datorat. Pentru anul 2024 declarația unică cu definitivarea veniturilor si stabilirea
diferentei de plata la CASS se depune până la data de 25 Mai 2025.
2. persoanele care obțin venituri din contracte de activități sportive, depun declarația pentru
stabilirea diferentei de plata a CASS sau impozitului, după caz.
Persoanele fizice care realizeaza venituri din activități independente pentru care nu exista obligativitatea
retinerii la sursa a CASS, depun declarația unică, pana la data de 25 mai inclusiv, a anului următor celui
de realizare a veniturilor. Pentru anul 2024 declarația unică cu definitvarea veniturilor se depune până la
data de 25 Mai 2025.
Contribuabilii, care încep o activitate în cursul anului fiscal sunt obligați să depună declarația unica în
termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului. Fac excepție contribuabilii care realizează
venituri pentru care impozitul se percepe prin reținere la sursă.
Termenul de plata a CASS 2024 din declaratia unica
Pentru anul 2024 termenul de plată a contribuției de sănătate este de 25 Mai 2025. Poți să plătești oricând
contribuția până la acea dată, din una sau mai multe tranșe. În acest termen nu se calculează dobânzi și
penalități.

CASS cu reținere la sursa pentru veniturile din activități sportive


În cazul veniturilor realizate în baza contractelor de activitate sportivă, plătitorii veniturilor prevăzuți
calculează și rețin contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de către beneficiarul venitului, la
momentul plății venitului, prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului brut realizat. Plătitorul de venit
depune declaraţia 112 și plătește contribuția până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a
fost reţinută.
Important! Persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, sunt obligate la plata CASS pentru
categoriile de venituri enumerate mai sus, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere.
Atenție! În perioada 2018-2023 contribuția obligatorie pentru asigurări sociale de sănătate (CASS) NU a
fost deductibila la calculul venitului net în sistem real de către activitățile independente (PFA, II, IF,
Profesii Liberale). Începând cu anul fiscal 2024, CASS redevine cheltuiala deductibila la calculul
venitului net în sistem real.
Important! Deși nu este o noutate, legea de modificare a codului fiscal subliniază clar prevederea
conform căreia dacă s-au declarat contribuții sociale în declarația de venit estimat, nu mai este necesar să
se declare contribuții de plată și în declarația de venit realizat, dacă nu sunt diferențe de plata la CASS.

Exemple de calcul a CASS pentru PFA și Profesii Liberale


Exemplu I.
O persoană fizică care desfășoară activitatea de traducător, ca profesie liberală, estimează un venit net de
15.000 lei pentru anul 2024 (venit încasat minus cheltuieli deductibile, exclusiv contribuții sociale).
Persoana fizica nu se încadrează la excepțiile de la plata CASS art. 174 `alineat 9 si 10 (vezi mai sus).

Până la data de 25 Mai 2024 depune la organul fiscal competent (de domiciliu) declarația unică privind
impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice și iși stabilește contribuția de
asigurări sociale de sănătate estimată pentru anul 2024, după cum urmează: CASS datorat = 15.000 x
10% = 1.500 lei.

Scenariul 1. În cursul anului 2024 persoana realizează un venit net de 13.753 lei, conform Registrului de
Evidență Fiscală, întocmit după încheierea anului fiscal. Prin urmare persoana este obligată să depuna
declaratia unica pana la data de 25 mai 2025 si sa declarare CASS datorată la plafonul de 6 salarii
minime = 1.980 lei. (cf art. 174 `alineat 5)
Scenariul 2. În cursul anului 2024 persoana realizează un venit net de 56.500 lei, conform Registrului de
Evidență Fiscală, întocmit după încheierea anului fiscal. Prin urmare persoana este obligată să depuna
declaratia unica pana la data de 25 mai 2025 si sa declarare CASS datorată in valoare de = 5.650 lei.
Exemplu II.
O PFA care desfășoară activitatea de intermediere in asigurari, estimează un venit net de 12.000 lei
pentru anul 2024 (venit încasat minus cheltuieli deductibile, exclusiv contribuții sociale). Persoana fizica
este si salariata in 2024.

Până la data de 25 Mai 2024 depune la organul fiscal competent (de domiciliu) declarația unică privind
impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice și își stabilește contribuția de
asigurări sociale de sănătate estimată pentru anul 2024, după cum urmează: CASS datorat = 12.000 x
10% = 1.200 lei.

În cursul anului 2024 persoana realizează un venit net de 13.950 lei, conform Registrului de Evidență
Fiscală, întocmit după încheierea anului fiscal. Prin urmare, persoana este obligată să depuna declaratia
unica pana la data de 25 mai 2025 și și declarare CASS datorată în valoare de 1.395 lei. (cf art. 174
`alineat 9).

CASS datorată pentru venituri din chirii, dividende, dobanzi, etc


(lit. c-h)
c. venituri din drepturi de proprietate intelectuala,
d. venituri din asocierea cu o persoana juridica,
e. venituri din cedarea folosintei bunurilor,
f. venituri din activitati agricole, silvicultura si piscicultura,
g. venituri din investitii, (dividende, tranzactii cu titluri, dobanzi, criptomonede, etc )
h. venituri din alte surse,
Persoanele fizice care realizează venituri, din una sau mai multe surse și/sau alte categorii de venituri,
datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate, dacă estimează pentru anul curent venituri a
căror valoare cumulată este cel puțin egală cu 6/12/24 de salarii minime brute pe țară, în vigoare la
termenul de depunere a declarației.
Încadrarea în plafonul anual de cel puțin 6/12/24 salarii minime brute pe țară, se efectuează prin
cumularea veniturilor obtinute din:
 venitul net din drepturi de proprietate intelectuală, stabilit după deducerea cotei de cheltuieli
forfetare precum și venitul net din drepturi de proprietate intelectuală determinat în sistem real;
 venitul net distribuit din asocieri cu persoane juridice;
 venitul net sau norma de venit, după caz, pentru veniturile din cedarea folosinței bunurilor;
 venitul și/sau câștigul din investiții (dividende, dobânzi, etc). În cazul veniturilor din dividende și
din dobânzi se iau în calcul sumele distribuite și încasate, după reținerea impozitului de catre
plătitorul de venit.
 venitul net sau norma de venit, după caz, pentru veniturile din activități agricole, silvicultura și
piscicultura,
 venitul brut și/sau venitul impozabil din alte surse,
Important! – Persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor sau venituri
din pensii, nu datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din drepturi de
proprietate intelectuală.
Observație! Persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, sunt obligate la plata CASS pentru
categoriile de venituri enumerate mai sus, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere.

Încadrarea în plafonul minim și stabilirea contribuției de plată pentru 2024


Pentru 2024 salariul minim brut pe economie a fost estimat la valoarea de 3.300 lei pe lună,
respectiv 39.800 lei anual.
Dacă estimezi un venit net mai mare de 19.800 lei ești obligat sa te asiguri în sistemul de asigurari de
sanatate si sa platesti CASS.
Baza de calcul a CASS se modifică în funcție de venitul estimat în raport cu plafonul de 6/12/24 salarii
minime pe economie valabil în anul pentru care se depune declarația. La acest plafon se aplică procentul
de contribuție de 10% și se obține valoarea contribuției de plată.
Astfel, în funcție de venitul estimat:
 venitul estimat este între de plafonul de 6 salarii și 12 salarii, adică între 19.800 lei și 39.600 lei;
 CASS estimată = 1.980 lei
 venitul estimat este între de plafonul de 12 salarii și 24 salarii, adică între 39.600 lei și 79.200 lei;
 CASS estimată = 3.960 lei
 venitul estimat este peste plafonul de 24 salarii, adică peste 79.200 lei;
 CASS estimată = 7.920 lei
Exemplu:
O persoană fizică care obține venituri din chirii, estimează un venit impozabil de 24.000 lei pentru anul
2024. Întrucât valoarea de 24.000 lei este mai mare decât plafonul de 6 salarii minime pe economie
(19.800 lei în 2024) contribuabilul estimează CASS de plată pentru anul 2024.
Până la data de 25 Mai 2024 depune online, prin SPV, la organul fiscal competent (de domiciliu)
declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice și își
stabilește contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată pentru anul 2024, după cum urmează:
CASS datorat = 19.800 x 10% = 1.980 lei.

Termenul de plata a CASS 2024 din declaratia unica


Pentru anul 2024 termenul de plată a contribuției de sănătate este de 25 Mai 2025. Poți să plătești oricând
contribuția până la acea dată, din una sau mai multe tranșe. În acest termen nu se calculează dobânzi și
penalități.

CASS cu reținere la sursă


Plătitorii de venituri din drepturi de proprietate intelectuală, din arendă sau din asocieri cu persoane
juridice, stabilesc contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de către beneficiarul venitului, prin
aplicarea cotei de 10% asupra bazei de calcul și reține contribuția la sursă.
Pentru persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, din arendă sau
din asocieri cu persoane juridice, pentru care impozitul se reține la sursă, iar nivelul net estimat al
acestor venituri, pentru anul curent, este cel puțin egal cu 6/12/24 salarii minime brute pe țară, de la un
singur plătitor de venit, acesta are obligația să calculeze, să rețină și să plătească contribuția de asigurări
sociale de sănătate. Nivelul contribuţiei calculate şi reţinute la fiecare plată de către plătitorul de venit
este cel stabilit de părţi, până la concurenţa contribuţiei datorate.
Pentru anul 2024 termenul de plata a contributiei de sanatate este de 25 mai 2025. Poti sa platesti
oricand contributia pana la acea data, din una sau mai multe plati. In acest termen nu se calculeaza
dobanzi si penalitati.

Obligația de a depune declarația unică pentru plata CASS


Persoanele fizice care realizează venituri din cele prevăzute la lit. c) – h), cu excepția celor pentru care
plătitorii de venituri stabilesc și declară contribuția, depun declarația unică până la data de 25 mai,
inclusiv a anului pentru care se datorează contribuția.
Persoanele fizice care încep în cursul anului fiscal, să desfășoare activitate și/sau să realizeze venituri, iar
venitul net anual cumulat din una sau mai multe surse și/sau categorii de venituri, (cu excepția veniturilor
din drepturi de proprietate intelectuală, din arendă sau din asocieri cu persoane juridice, pentru care
impozitul se reține la sursă), estimat a se realiza pentru anul curent este cel puțin egal cu nivelul a 6
salarii minime brute pe țară, sunt obligate să depună declarația unică, în termen de 30 de zile de la data
producerii evenimentului și să declare contribuția de plată la nivelul a 6/12/24 salarii minime pe
economie. Baza de calcul se stabilește în raport cu venitul estimat, vezi mai sus.
Contribuabilii care încep o activitate în luna decembrie, depun declarația unică privind impozitul pe venit
și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice până la data de 25 mai inclusiv, a anului următor
celui de realizare a venitului. Pentru 2024 termenul de depunere este de 25 mai 2024.
În situația în care persoanele fizice au estimat pentru anul curent un venit net anual cumulat din una sau
mai multe surse/categorii de venituri, mai mic decât nivelul a 6/12/24 salarii minime brute pe țară, iar
venitul net anual cumulat realizat, precum și cel declarat de plătitorii de venituri cu reținere la sursă, este
cel puțin egal cu nivelul a 12/24 salarii minime pe țară, în vigoare în anul pentru care se datorează
contribuția, acestea datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate la nivelul a 12 respectiv 24
salarii minime pe țară, (cf art. 174 aliniat 18).
Important! Persoanele fizice pentru care plătitorii de venit au obligația calculării, reținerii, plății și
declarării contribuției de asigurări sociale de sănătate, care realizează și alte venituri de natura celor
descrise mai sus, lit. c)-h), pentru aceste venituri nu depun declarația unică, (dacă nu sunt diferente de
plata la CASS).
Prevedere introdusă prin legea de modificare a codului fiscal din 2023 si este valabila doar pentru
cei care depun declaratia unica si estimează peste plafonul de 6 salarii.

Art. 1741 (19) În cazul în care persoanele fizice aflate în situaţia prevăzută la art. 170 alin. (2) realizează
un venit net anual cumulat sub nivelul a 6 salarii minime brute pe ţară, iar în anul fiscal precedent nu au
realizat venituri din salarii și asimilate salariilor pentru care datorează contribuția de asigurări sociale de
sănătate la un nivel cel puțin egal cu 6 salarii minime brute pe ţară în vigoare în perioada în care au fost
realizate veniturile sau nu s-au încadrat în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei de
asigurări sociale de sănătate prevăzute la art. 154 alin. (1) lit.a)-c) și e)-g), acestea datorează contribuţia
de asigurări sociale de sănătate la o bază de calcul egală cu 6 salarii minime brute pe ţară şi depun
declaraţia prevăzută la art. 122, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a
veniturilor, în vederea definitivării contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.
Prevederea de mai sus nu se aplica in situatia in care persoanele:
 au obtinut venituri din salarii pentru care s-a datorat CASS la plafonul de cel putin 6 salarii
minime pe economie;
 sunt persoane scutite la plata CASS, din categoriile de mai jos:
 a)copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt
elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de
3 luni de la terminarea studiilor, ucenicii sau studenţii, studenţii-doctoranzi care desfăşoară
activităţi didactice, potrivit contractului de studii de doctorat, în limita a 4 – 6 ore
convenţionale didactice pe săptămână, precum şi persoanele care urmează modulul
instruirii individuale, pe baza cererii lor, pentru a deveni soldaţi sau gradaţi profesionişti.
 b) tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecţie a copilului.
 c) soțul, soția și părinții fără venituri proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate;
 e) persoanele cu handicap, pentru veniturile obținute în baza Legii nr. 448/2006,
republicată, cu modificările și completările ulterioare;
 f) bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate stabilite de Ministerul
Sănătății, până la vindecarea respectivei afecțiuni;
 g) femeile însărcinate și lăuzele;
Important. La determinarea bazei anuale de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate nu se
iau în considerare pierderile fiscale anuale.
Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată se evidențiază în declarația unică privind
impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.
Termenul de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate este până la data de 25 mai inclusiv, al
anului următor celui pentru care se datorează contribuția. Pentru CASS datorat prin declarația unică
2024 termenul de plata este 25 mai 2025.

Exemple de calcul a CASS 2024 pentru chirii, dividende, dobanzi, agricultura etc
Exemplu IV:
O persoană fizică care desfășoară activitatea de traducător, ca profesie liberală, estimează un venit net de
25.000 lei pentru anul 2024 (venit încasat minus cheltuieli deductibile, exclusiv contribuții sociale).
Persoana fizica nu se încadrează la excepțiile de la plata CASS cf art. 174 `alineat 9 si 10.
Tot în cursul anului 2024 persoană fizică obține venituri din chirii și estimează un venit impozabil de
12.000 lei pentru anul 2024. Întrucât valoarea de 12.000 lei este mai mica decât plafonul de 6 salarii
minime pe economie (19.800 lei în 2024) contribuabilul nu estimează CASS și pentru aceste venituri.

Până la data de 25 Mai 2024 depune la organul fiscal competent (de domiciliu) declarația unică privind
impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice și iși stabilește contribuția de
asigurări sociale de sănătate datorată pentru anul 2024, după cum urmează:
-CASS estimat din activități independente = 25.000 x 10% = 2.500 lei.
În cursul anului 2024 persoana realizează un venit net de 28.753 lei, conform Registrului de Evidență
Fiscală, întocmit după încheierea anului fiscal.
Până la data de 25 Mai 2025 depune online, la organul fiscal competent (de domiciliu) declarația unică
privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice și își stabilește contribuția
de asigurări sociale de sănătate datorată pentru anul 2024 pentru veniturile din activități independente,
după cum urmează: CASS datorat = 28.753 x 10% = 2.875 lei si CASS datorat pentru veniturile din
chirii, chiar daca acestea sunt sub plafonul de 6 salarii.
-CASS datorat activități independente = 28.753 x 10% = 2.875 lei.
Exemplu V.
O persoana fizica pensionară desfășoară activitatea de intermediere în asigurari și estimează un venit net
de 14.000 lei pentru anul 2024 (venit încasat minus cheltuieli deductibile, exclusiv contribuții sociale).
Persoana fizica se încadrează la excepțiile de la plata CASS cf art. 174 `alineat 9 si 10.
Tot în cursul anului 2024 persoană fizică obține venituri din chirii și estimează un venit impozabil de
22.000 lei pentru anul 2024 pentru care datoreaza CASS, venitul fiind mai mare decat plafonul de 6
salarii.
Până la data de 25 Mai 2024 depune la organul fiscal competent (de domiciliu) declarația unică privind
impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice și își estimeaza contribuția de
asigurări sociale de sănătate datorată pentru anul 2024, după cum urmează:
 CASS estimat activități independente = 14.000 x 10% = 1.400 lei.
 CASS estimat venituri din chirii = 19.800 x 10% = 1.980 lei
În cursul anului 2024 persoana realizează din intermedieri in asigurari un venit net de 16.950 lei,
conform Registrului de Evidență Fiscală întocmit.
Pana la data de 25 mai 2025 persoana depune declaratia unica și declarara CASS datorată pentru venitul
obtinut din activitatea de intermediere in asigurari în valoare de 1.685 lei (diferenta de plata la CASS de
285 lei).

S-ar putea să vă placă și