Dispersia puterii – Luptele interne din partidele României

1. Introducere. Lucrarea este o scurtă expunere a modalității de dispersie a puterii în sânul

partidelor politice din România, a felului în care poate fi evitată corupția și a modului în
care pot fi protejate drepturile și libertățile individuale în fața abuzurilor de putere.
2. Partea teoretică. În ceea ce privește democrația, puterea se măsoară în reprezentații de
egalitate și diferențiere în societate. Dezbaterile se concentrează pe modul în care se
asigură o distribuție echitabilă a resurselor și oportunităților, în timp ce se recunoaște și
se valorifică diversitatea și diferențele individuale. Pentru a facilita dispersia puterii în
mod echitabil, cel mai adesea se apelează la constrângeri – legitime sau ilegitime. Prin
intermediul acestor constrângeri este analizată dispersia puterii, care la rândul său poate fi
orizontală sau verticală. Aceste fundamente teoretice fac trimitere directă la modul în
care indivizii se raportează la grupuri și cum acestea influențează identitatea și
comportamentul individual. Există diferite perspective asupra relației dintre indivizi și
grupuri, inclusiv individualismul, care se concentrează pe autonomia și libertatea
individuală, și colectivismul, care pune accentul pe identitatea și interesele grupului. În
condițiile în care funcționarii publici sunt implicați în acte de corupție, aceștia abuzează
de puterea primită, urmărind propriile interese, în detrimentul interesului public/colectiv.
În încercarea de a combate aceste dezlimitări egocentriste ale anumitor politicieni aflați în
înaltele funcții ale statului, sistemele de integritate publică joacă un rol esențial în
promovarea valorilor etice și a principiului transparenței în administrația publică. Mai
mult decât atât, separarea puterilor în stat, transparența și responsabilitatea guvernării și
participarea civică reprezintă elemente de teorie ale democrației însăși.
3. Parte legislativă. Principala reglementare privind dispersia puterii politice între partidele
aflate la guvernare a reprezentat-o legea nr. 208/2015, care stabilește modalitățile de
alocare a mandatelor în Parlament în funcție de voturile primite de partidele politice și
poate influența structura și formarea coalițiilor de guvernare. Hotărârea 1269/ 2021
pentru aprobarea Strategiei Naționale Anticorupție însumează de asemenea prevederi
referitoare la dispersia puterii politice, dar și Codul de Procedură Penală, din 1 iulie 2010
(Legea Nr. 135/2010).
4. Prezentarea problemei. În urma ultimului vot public, USR a câștigat alegerile libere,
urmând să rămână la conducere în următorii doi ani, însă strategia mult mai numeroasei
opoziții de a-i submina puterea a reușit, acesta pierzându-și locul fruntaș în urma unei
moțiuni de cenzură propuse de actuala coaliție de guvernare.
Odată decăzut de la putere, USR, intră în opoziție în 2021, întrucât coaliția de guvernare
nou formată preia conducerea, aceasta fiind alcătuită din PSD, PNL și UDMR. Ciclul de
guvernare a debutat cu PNL, reprezentat de N. Ciucă, urmat de PSD, condus de prim
ministrul M. Ciolacu. Odată cu intervenția acestuia, însă, înțelegerea celor trei partide a
avut de suferit, deoarece cu scopul de a reduce cheltuielile statale, președintele PSD a
propus întârzierea efectuării schimbului ministerial în cazul ministerului Transporturilor
și Afacerilor și comasarea unor ministere ale UDMR. Urmând să piardă un minister din
cele trei deținute, UDMR decide să părăsească coaliția de guvernare și se alătură
opoziției. Dispersia puterii în situația de față este exercitată abuziv, problema cea mai
evidentă, fiind complotarea PSD și PNL în ceea ce privește diminuarea rolului UDMR,
astfel existând ședințe secrete, întâlniri la care membrii UDMR nu au fost invitați să
participe, aceștia neavând posibilitatea de a susține valorile pentru care militează, cu toate
că principiile unei coaliții de guvernare prevăd negocieri deschise plurilaterale. Astfel,
diminuarea importanței ministerelor UDMR poate fi privită ca un act de favoritism al
PSD, actualul partid conducător.
5. Identificarea soluțiilor. Cu siguranță cea mai viabilă și pregnantă soluție care ar putea fi
adoptată este responsabilizarea politică, conștientizarea activă a importanței acțiunilor
politicienilor la nivel național. Acest lucru nu poate fi implementat decât prin studii de
specialitate obligatorii în domeniu, workshop-uri, verificări mai dese venite din partea
europarlamentarilor și apelarea Sistemului Național de Integritate (SNI) pentru a
monitoriza mișcările politice controversate.
6. Concluzii. Liderii partidelor sunt responsabilizați cu datoria civică de a face abstracție de
propriile interese în vederea satisfacerii nevoilor naționale comune. Faptele acestora
trebuie să fie creionate prin transparență, integritate, reprezentarea interesului public și a
respectării legislației în vigoare.
7. Bibliografie.
 Arendt Lijphart, Modele ale democraţiei. Forme de guvernare şi funcţionare în treizeci şi
şase de ţări, Editura Polirom, Iaşi, 2000.
Anthony Downs, An Economic Theory of Democracy, Harper & Brothers, 1957.
Giovanni Sartori, Teoria democraţiei reinterpretată, Editura Polirom, Iaşi, 2000.
Samuel P. Huntington, The Third Wave: Democratization in the Late Twentieth Century,
University of Oklahoma Press, 1991.
Young, I. M. Justice and the Politics of Difference. Princeton University Press, 1990.