Sunteți pe pagina 1din 1

Doamnă/Domnule Decan,

Istoria este martorul care confirmă trecerea timpului; iluminează realitatea, vitalizează
memoria, oferă călăuzire în viaţa de zi cu zi şi ne aduce ştiri din antichitate. Cicero

Vă adresez această scrisoare de motivație deoarece doresc să urmez cursurile Facultații de


Istorie si Filosofie, domeniul Istorie.
Am absolvit clasa a XII-a în acest an școlar, promovând examenul de bacalaureat, în
sesiunea iunie-iulie 2022, la Liceul Teoretic_________, din județul Argeș. În cei patru ani de
liceu m-am preocupat de formarea unei culturi generale, deoarece ea constituie o bază solidă
pentru a deveni un bun specialist în domeniul care mă atrage, adică istoria
Precum afirma Nicolae Iorga, cunoscând istoria, eroii, traditia, ne facem mai altruisti, mai
sociabili, mai iubitori de om și viață..iar pentru mine asta reprezintă atracția acestui domeniu,
care, încă de la primele contacte de la vârste fragede cu cărți despre civilizații antice, m-a
captivat și mi-a devenit prieten, refugiu și ghid în fiecare clipă a vieții.Cu timpul, manualele
pline de ilustrații s-au transformat în impresionante colecții de taine ale timpurilor trecute,
oamenilor trăiți și a faptelor împlinite precum lucrările lui, Stelian Tănase, Ion Bulei, Lucian
Boia,Gheorghe Buzatu și multe alte personalități de renume.
În timpul anilor petrecuți pe băncile școlii, pasiunea mea pentru studiul istoriei a fost
susținut de către părinții mei, prin nenumărate vizite la muzee celebre, situri arheologice. Pe
lângă părinții mei, cel care mi-a ghidat pașii a fost și domnul profesor de istorie. Cu pasiune și
devotament a sădit în sufletul meu dorința de a studia în profunzime tainele trecutului. Dorința
mea a fost întărită și de către calificativele maxime pe care le-am dobândit la această materie, cât
și la limba și literatura română și limba engleză.
Îmi doresc să am șansa ca extraordinarii profesori ai Facultății de Istorie să îmi poată deveni
mentori, deschizători de drumuri în viitoarea mea carieră în acest domeniu, să îmi pot pune în
evidență capacitățile intelectuale și determinarea, pentru a-mi putea îndeplini scopurile vizate,
cât și pentru dezvoltarea viitoarei cariere profesionale, în țară.

S-ar putea să vă placă și