Sunteți pe pagina 1din 2

TEHNICA DE COMPATIBILITATE JEANBREAU

Efectuarea probelor de compatibilitate sanguină reprezintă stabilirea compatibilităţii


serologice dintre sângele donatorului şi cel al primitorului
Scop
• prevenirea accidentelor transfuzionale grave incompatibile cu viața;
Indicaţii
• determinarea grupei de sânge şi a factorului Rh se fac obligatoriu atât primitorului cât
şi tuturor flacoanelor de sânge ce urmează a fi administrate;
• efectuarea probelor de compatibilitate între sângele donatorului şi primitorului este
obligatorie tuturor bolnavilor transfuzaţi.
Efectuarea probei de compatibilitate directă prin metoda JEANBREAU
Verificarea obligatorie a compatibilităţii dintre sângele bolnavului (primitor) şi cel
transfuzat (din flacon).
Materialele necesare
– lame şi lamele de sticlă
– pipete Pasteur
– 1-2 seringi de 5-10 ml
– flaconul sau punga cu sângele de cercetat
– materialul pentru puncţia venoasă
– mănuşi sterile de cauciuc
– termostat
– soluţie de papaina 1%
Pregătirea mediului
– temperatura camerei 20-22 grade C, umiditate 40%

Pregătirea bolnavului
– aceeaşi ca la puncţia venoasă
Pregătirea asistentei medicale
– aceeaşi ca la puncţia venoasă
Efectuarea tehnicii
– se recoltează de la bolnav 5-10 ml sânge prin puncţie venoasă
– se toarnă sângele într-o eprubetă
– pe o lamă de sticlă se pune cu o pipetă o picătură din plasma primitorului ( după ce s-a
separat plasmă de cheagul sanguin )
– cu ajutorul unei seringi se recoltează din flacon (în condiţii sterile) 0,5 ml sânge şi se
picura o picătură (de 10 ori mai mică) peste picătură de ser de pe lamă
– se omogenizează amestecul cu un colţ al lamei de sticlă
– se citeşte rezultatul după 5 minute, la rece
– peste amestec se adăuga o picătură de papaina şi se introduce la termostat timp de 30
minute
Interpretarea rezultatelor
a) dacă în picătura se produce aglutinarea, sângele primitorului nu este compatibil cu
sângele donatorului
b) dacă în picătură nu se produce aglutinarea sângele primitorului este compatibil cu
sângele donatorului
Notarea tehnicii în foaia de observaţii
– se notează proba de compatibilitate, data şi numele celui care a efectuat tehnica;
– se notează eventualele incidente, accidente şi tratamentul de urgenţă efectuat.

S-ar putea să vă placă și