Tema: Accidente în transfuzii şi perfuzii

ETAPELE HEMOTRANSFUZIEI. ROLUL A/M.

Pregătirea bolnavului pentru transfuzie: De la bolnav se ia:
1. Temperatura corpului;
2. Ps, TA;
3. Se observă culoarea tegumentelor şi prezenţa/lipsa erupţiilor cutanate;
4. Se pregăteşte psihologic;
5. Se colectează urina şi sînge pentru examenarea în laboratorul clinic.
Transfuzia de sânge se face într-o ordine strictă.
1. Se determină grupa sangvină şi factorul rezus al primitorului. Pentru aceasta se colectează sînge din venă în 2
eprubete. Dintr-o eprubetă se va determina grupul sanguin, apoi se va trimite în laborator pentru verificarea
grupei şi determinarea Rh-factor. Cealaltă eprubetă se pune în frigider pentru a determina probele
compatibilităţii;
2. Se comandă sîngele corespunzător din secţia de transfuziologie, se scoate recipientul (containerul) cu
component al sîngelui din frigider ((t°+4-6°), se face analiza macroscopică a sîngelui din recipient(containe):
a) se citeşte eticheta – gr. sangvin, factorul Rezus, data colectării, NP donatorului, semnătura persoanei
responsabilă de conservare;
b) Se verifică ermiticitatea şi integritatea recipientului;
c) Controlul conţinutului recipientului – culoarea, transparenţa. Orice modificare a componentului sîngelui
(cheaguri, scimbarea culorii şi transparenţei) îl face să fie contraindicat. Dacă recipientu a fost o perioadă în
frigider se formează 3 straturi – la fund eritrocitele de culoare brună, la mijloc –leucocitele de culoare cenuşie,
deasupra plasma de culoare galbenă transparentă.
3. Se determină grupul sanguin din recipient, pentru siguranţă;
4. Se efectuiază probele compatibilităţii
• Proba (testul) compatibilităţii individuale (0AB);
• Proba (testul) compatibilităţii după sistemul Rezus factor;(face doar laboratorul)
• Proba biologică.

EFECTUAREA TESTULUI DE COMPATIBILITATE DUPĂ SISTEMUL 0AB ÎNAINTE DE

HEMOTRANSFUZII (IN VITRO).
Materiale şi utilajul necesar:
1. Pentru determinarea compatibilităţii cu componente eritrocitare se pregăteşte serul pacientului şi eritrocite din
containeul destinat transfuziei;
2. Pentru determinarea compatibilităţii cu componente de plasmă – se pregăteşte eritrocitele pacientului şi
plasma din containerul destinat transfuziei.
3. Solutie 0,9% NaCl
4. Placi albe de plastic sau faianta (cu suprafata hidrofila, aderenta)
 5. Pipete Pasteur
6. Baghete de plastic (capace de la ace) sau sticla
7. Cronometru sau ceas.
Tehnica determinării:
• Se marchează în partea de sus a plăcii Numele, Prenumele, grupul 0AB al pacientului şi Numarul şi grupul 0AB
al componentului din container.
Pentru compatibilitatea componentelor eritrocitare.
• Aplicati o picatură mare (0,1 ml) de ser al pacientului şi alaturi o picatură mică
(0,01 ml) de eritrocite din containerul destinat transfuziei în proporţie 1:10
Pentru compatibilitatea componentelor de plasmă.
• Aplicaţi o picatură mare (0,1 ml) de plasmă din containerul destinat transfuziei şi alaturi o picatură mică (0,01
ml) eritrocitele pacientului în proporţie 1:10.
• Amestecaţi eritrocitele cu serul (plasma) cu baghetă separată, curataă, uscată pînă la omogenitate.
• Agitaţi lent, periodic placa pînă la expirarea a 5 min.
Citirea rezultatelor:
• Dacă picatura după 5 minite rămîne omogen colorată, fără semne de aglutinare sîngele este compatibil după
0AB.
• Dacă în picatură dupa 5 min apar semne de aglutinare care nu dispar la adăugarea Sol. NaCl de 0,9%
(excluderea fenomenului agregării) sîngele este incompatibil dupa 0AB.

EFECTUAREA TESTULUI DE COMPATIBILITATE DUPĂ SISTEMUL RH ÎNAINTE DE

HEMOTRANSFUZII (ÎN VITRO).

Materiale şi utilajul necesar:

1. Pentru compatibilitate cu componente eritrocitare - serul pacientului si eritrocite din container destinat
transfuziei;
2. Pentru compatibilitate cu componente de plasma - eritrocitele pacientului şi plasma din container
destinată transfuziei;
3. 3.Sol. 10% gelatină;
4. Sol. 0,9% NaCl;
5. Baie de apă sau termostat la 46-48°C;
6. Pipete Pasteur;
7. Eprubete 10 ml; 8. Cronometru sau ceas.
Tehnica determinării:
Se marchează pe eprubetă Numele, Prenumele, grupul 0AB al pacientului şi Numarul şi grupul 0AB al
componentului din container.
Pentru determinarea compatibilităţii componentelor eritrocitari.
• Plasaţi o picătură (0,05 ml) de eritrocite din containerul destinat transfuziei, două picături (0,1ml) de jelatină
încălzită prealabil pînă la stare lichidă şi două picături (0,1 ml) de ser al pacientului.
Pentru determinarea compatibilităţii componentelor de plasmă.
• Plasaţi două picături (0,1 ml) de jelatină încălzită prealabil pînă la stare lichidă, o picătură (0,05ml) de
eritrocite ale pacientului, două picături (0,1 ml) din containerul cu plasmă destinat transfuziei.
• Eprubeta se agită pentru a omogeniza conţinutul.
• Plasaţi eprubeta în baie de apă pentru 10 min, (sau în termostat pentru 30 min) la 46-48°C.
• Dupa incubare eprubeta se extrage şi se adaogă 5-8 ml sol. NaCl 0,9%.
• Conţinutul se agită prin răsturnarea repetată a eprubetei.
• Rezultatul se citeşte vizual cu ochiul liber sau cu lupa.
Citirea rezultatelor:
• Dacă în erubetă se observă aglutinarea eritrocitelor sub forma de suspensie de aglutinate mici pe fundal
transparent – Testul este incompatibil.
• Daca in erubeta lichidul ramâne uniform colorat fara semne suspenzie de aglutinare – Testul este
compatibil.

II. Testul de compatibilitate după sistemul Rh (proprie):

Pe eprubetă se marchează NP pacientului şi grupul ABO şi grupul ABO al containerului. Se picură o picătură
(0.05 ml) de eritrocite din container în eprubeta cu 2 picături de Gelatină 10% încălzită prealabil pînă la stare
lichidă şi 2 picături (0,1 ml) de ser al pacientului. Eprubeta se agită pentru a se omogeniza conţinutul, apoi sse
plasează pe baia de aburi pentru 10 min la 46°- 48°. După ce se scoate se adaugă 5-8 ml sol. Na Cl 0,9 %, se
agită bine prin răsturnarea repetată a eprubetei, se citeşte rezultatul.
Dacă în eprubetă se observă aglutinarea eritrocitelor sub formă de suspensie de aglutinate mici pe fondal
transparent – testul este incompatibil. Dacă în eprubetă lichidul rămîne colorat uniform fără semne de aglutinare
– testul este compatibil.

PROBA BIOLOGICĂ (IN VIVO).

 Sîngele se încălzeşte la t° 37° - prin expunere la temperatura camerei, sau în echipament special pentru
încălzire.
 Se montează trusa pentru transfuzie, se umple sistemul pentru perfuzii cu ser. Fiziologic.
 Apoi se face venepuncţia, se fixează sistemul pe corp cu benzi din leucoplast, se schimbă acul în
recipientul cu component sanguin.
 În jet se transfuzează 10-15 ml de concentrat de eritrocite, plasmă şi alte componente.
 Peste 3 minute de la începutul transfuziei se micşorează jetul sangvin la minimum şi se determină starea
bolnavului:
• culoarea şi umeditatea tegumentelor;
• ritmul şi amplituda respiraţiei;
• frecvenţa şi amplitudinea pulsului;
• lipsa sau prezenţa dispneei, hiperemiei şi cianoza feţei;
• lipsă de acuze etc.
  Procedura se efectuează încă de 2 ori. Lipsa reacţiei la bolnav dupa 3 reprize de control dă dovadă că
sîngele este compatibil şi se face prelungirea transfuziei.
 Containerul cu restul de conţinut transfuzat (10-15 ml) se păstrează în frigider 48 ore (pentru verificare în
caz de apariţie a complicaţiilor).
 În caz de apariţie a unor semne clinice de reacţie la transfuzie, aceasta din urmă se întrerupe, şi bolnavului
i se acordă ajutorul necesar.

Sângele integru este sângele prelevat de la un donator selecţionat şi recoltat pe anticoagulant, într-un recipient
steril şi apirogen şi este în principal utilizat ca materie primă pentru prepararea produselor sanguine labile.
Sângele integru proaspăt prelevat nu-şi păstrează toate proprietăţile decît o perioada limitată de timp.
Component sanguin – component obşinut din sînge integru.
Derivat sanguin – oţinut din componentul sanguin.
Preparat biomedical - obţinut din sînge sau plasmă cu scop curativ

CLASIFICAREA PRODUSELOR SANGVINE:

În funcţie de acţiunea produselor sangvine asupra organismului se disting:
I. Componente sangvine
1. Concentrat eritrocitar;
2. Concentrat de leucocite (granulocite);
3. Concentrat de plachete (trombocite);
4. Plasmă proaspăt congelată.
II. Derivate sîngelui:
1. Concentrat eritrocitar deleucocitat;
2. Concentrat eritrocitar deplasmatizat;
3. Concentrat eritrocitar resuspendat;
4. Concentrat eritrocitar fenotipat;
5. Concentrat de plachete iradiat; 6. Concentrat de plachete deleucocitat;
7. Crioprecipitat congelat.
III. Preparate sangvine diagnostice:
1. Ser standard izohemoaglutinant anti-0AB;
2. Ser standard anti-Rhezus;
3. Ser univesal;
4. Eritrocite standarde.
IV. Preparate biomedicale
1. Sol. Albumină 5%, 10%, 20% ;
2. Trombină;
3. Imunoglobulină umană normală;
4. Imunoglobulină umană antistafilococică;
5. Imunoglobulină umană anti-Rhezus;
6. Peliculă izogenă de fibrină;
7. Membrană TachoComb, TachoXIL.
SUBSTITUENŢII SÎNGELUI
I. Sol. de dezintoxicare – cristaloizi, ameliorează micdocirculaţia, posedă acţiune de dezintoxicare, de
restabilire a echilibrului hidrosalin:
1. Ser Fiziologic;
2. Sol. de Glucoză 5%
3. Sol. Ringher;
4. Sol. Ringher - LOK.
5. Hemodeză, etc.
II. Sol. de deşocare –măresc volumul plasmei, ameliorează hemodinamica.
1. Refortan.
2. Haes 3%,6%.
3. Gelofuzin.
4. Gelatinol sol. coloidală;
5. Dextran.
6. Macrodex;
7. Reopoliglucină sol. micromoleculară.
8. Poliglucină.
III. Soluţiile de alimentaţie parenterală – sol. macromoleculare :
1. Dextran (Macrodex)
2. Sol. de aminoacizi :
• Aminofuzin.
• Aminoplasmol – Hepa.
• Aminosteril – KE.
• Aminosol.
• Infuzol – proteică.
3. Sol. de gelatină :
• Haemacel.
• Plasmagel.
• Marisang.
4. Flezubin – enteral prin sonda nazogastrică.

COMPLICAŢIILE ÎN TRANSFUZIE:
I. Şocul transfuzional (hemotransfuzional, hemolitic) – este cea mai gravă complicaţie cauzată de
incompatibilitatea individuală 0AB sau Rh-incompatibilitate. Complicaţie cauzată de greşeli comise:
1. în determinarea grupei sangvine;
2. în determinarea factorului Rhezus;
3. în determinarea compatabilităţii individuale ;
4. în determinarea compatabilităţii de Rh factor ;
5. în determinarea probei biologice ;
În aşa caz apare hemoliza eritrocitelor, incompatibilitatea componenţilor proteici ai plasmei sângelui
donatorului şi a primitorului, ceea ce duce la dereglări grave ale funcţiilor vitale a organelor.
Manifestările clinice:
În timpul transfuziei sau peste un timp oarecare (mai des în primele 1-30 minute, mai rar la sfîrşitul a 24 ore )
apar:
1. Semne de nelinişte;
2. Cefalee, vertije;
3. Senzaţia de constricţie şi apăsare în piept;
4. Frison puternic;
5. Dureri puternice în regiunea lombară (reg. rinichilor);
6. Dureri în reg. inferioară a abdomenului;
7. Greaţă, vomă;
8. Hiperimia feţei care trece în paloarea tegumentelor;
9. Cianoză, transpiraţii reci;
10.Ps se accelerează, T/A scade;
În majoritatea cazurilor peste 1-2 ore starea bolnavului se ameliorează, însă această ameliorare este aparentă şi
de scurtă durată, după care starea bolnavului se agravează brusc:
10. Apoi se constată pierderea conştiinţei;
11. Creşte t° corpului;
12. Apare icterul progresiv;
12. Paralizia sfincterilor;
13. Uneori survine moartea din cauza insuficienţei renale ca rezultat al intoxicaţiei cu produse ale hemolizei
eritrocitelor şi distrugerii proteinelor plasmei.
Asistenţa de urgenţă:
1. Întreruperea rapidă a transfuziei, menţinerea unei linii venoase şi administrarea, sol.
perfuzionale (ser fiziologic, sol. Glucoza, soluţii macromoleculare-Refortan, Gelofuzin,
Reopoliglucină);
2. A/m chemă de urgenţă medicul şi îndeplineşte cu stricteţe indicaţiile;
2. Efectuarea imediată a blocajului novocainic paranefral;
3. Efectuarea măsurilor antişoc:
• Administrarea sol. Adrenalină hidrocloridă 0,1% 0,75-1,0 s/c sau 0,5-0,75 i/v în perfuzii.
• Administrarea corticosteroizilor – Dexametazon 8-12-16mg i/v, Prednizolon i/v în perfuzii;
• Administrarea antihistaminicilor - Taveghil, Suprastin;
• Administrarea preparatelor cardiotonice şi spasmolitice;
• Este indicată sangvinotransfuzia şi transfuzii de plasmă;
• Încălzirea bolnavului prin administrarea sol. Ca Cl 10%-10,0 i/v, termofoare, învelirea pacientului etc;
4. Dacă tratamentul de mai sus nu este efectiv se face hemodializa cu aparatul rinichi artificiali.

Altă variantă corectă

Pacientul necesită măsuri de asistenţă medicală urgentă:
1. Sistarea transfuziei;
2. Chemarea medicului şi a altor a/m în ajutor;
3. Pregătirea unei perfuzii cu sol. Fiziologică şi conectarea ei la cateterul venos;
4. Pregătirea unei perfuzii cu sol. Glucosae 10% - 500ml (în rezultatul hemolizei eritrocitelor Kaliul din ele
difundează în sânge. Se instalează o hipercaliemie care poate induce aritmii cardiace cu dezvoltarea stopului
cardiac. Glucoza leagă Kaliul);
5. Administrarea i/v urgentă a
- sol. Suprastin 20 mg,
- sol. Prednizolon 90 -120 mg;
- analgetic opioid sol. Promedol 20mg (cu decontarea ulterioară);
- sol.Ca gluconat 1% - 10ml;
6. Aplicarea măştii cu oxigen (deoarece se instalează o hipoxie hemică acută);
7. Aplicarea cateterului urinar (este necesar de monitorizat diureza şi culoarea urinei. Urina în acest caz va fi roşie
din cauza hemoglobinuriei. Când urina va deveni de culoare obişnuită, putem presupune evoluţia benignă a
şocului transfuzional);
8. Administrarea repetată de corticosteroizi şi antihistaminice.
9. Dacă a survenit stopul cardiac se va recurge imediat la resuscitarea cardiorespiratorie conform protocolului
ABC;
10. Monitorizarea continuă a pacientului;
11. Încălzirea pacientului.

II. Complicaţiile provocate de greşeli în tehnica de transfuzie şi nerespectarea regulilor asepsiei :

1. Embolia gazoasă;
2. Tromboembolia;
3. Dilatarea cardiacă acută – este provocată de transfuzia rapidă a sîngelui sau substituienţilor lui;
4. Dezvoltarea procesului septic în nerespectarea regulilor asepsiei.
III. Complicaţiile legate de examinarea insuficientă a donatorului sau bolnavului şi neglijarea datelor
examinării şi a contraindicaţiilor pentru transfuzie.
1. Aici se referă - infectarea bolnavului cu SIDA, hepatită virală, sifilis,malarie.
2. Neglijarea contraindicaţiilor duce la agravarea nefritei, hepatitei, decompensarea cardiacă etc.
IV. Sindromul transfuziei masive de sînge: apare la transfuzia rapidă a unei cantităţi mari de sînge
conservat cu Citrat (mai mult de ½ din volumul sîngelui – şoc citrat).
Bolnavul e neliniştit, tegumentele sînt palide, acoperite cu transpiraţii, apar tulburări hemodinamice,
convulsii.
Profilaxia după transfuzia a fiecărei doze de 500 ml de sânge se întroduce 10ml. sol. CaCl 10% la fiecare
500ml sînge, care neutralizează citratul de Na.
V. Sindromul sîngelui hemolizat: în transfuzii masive de sînge conservat,
colectat de la mai mulţi donatori.se instalează incompatibilitate imunologică, urmată de agregarea eritrocitelor.
Bolnavul reacţionează prin dispnee, cianoză, hematurie, icter.
În asemenea cazuri se face
1. Întreruperea transfuziei cu anunţarea medicului, menţinerea unei linii venoase;
2. Injectarea s/c a 0,75-1 ml. de Adrenalină;
3. Perfuzii i/v cu sol. perfuzante;
4. Administrarea preparatelor antihistaminice,
5. Administrarea cardiotonicelor;
6. Administrarea preparatelor hormonale Dexametazon 8-16 mg;
7. Oxigenoterapia;
8. Administrarea sol. CaCl 10% - 10,0
Reacţiile în transfuzii:
1. Febrile;
2. Hemolitice;
3. Anafilactice.
Reacţii febrile (pirogenetice) hemotransfuzionale :
Apar din cauza pătrunderii substanţelor pirogene, care sunt provocate de allo anticorpi antileucocitari. Pot fi
reacţii: uşoare, medii şi grave. Apare:
- frisonul;
- ridicarea temperaturii corpului;
- cefalee;
- tahicardie;
- crampe musculare;
- greaţă, vomă etc.
Profilaxia: Respectarea strictă a regulelor de recoltare şi transportare a sângelui, tehnicii transfuziei şi
sterilizarea aparatajului. La momentul actual se folosesc sisteme pentru perfuzii care se utilizează o singură
dată, se livrează sterile în pungi individuale din material plastic. Tratamentul este simptomatic.
1. Ventilarea corpului cu ventilator;
2. Hidratarea cu lichide reci;
3. Administrarea remediilor antipiretice;
4. Administrarea remediilor antihistaminice, cardiotonice etc.
Reacţiile anafilactice:
Apare stare de nelinişte, prurit, urticărie, tulburări respiratorii, tahicardie etc. Poate să se declanşeze Edemul
Qvinche sau şocul anafilactic.
Asistenţa de urgenşă:
1. Întreruperea imediată a transfuziei;
2. Anunţarea medicului şi îndeplinirea indicaţiilor;
3. Menţinerea liniei venoase şi perfuzarea sol. Fiziologice;
4. Administrarea de corticosteroizi, antihistaminece, cardiotonice;
5. Inhalaţii cu O2 umezit etc.