M.

Eminescu Luceafărul, estetica romantică

I. Luceafărul (1883) – sinteză a liricii eminesciene, o

alegorie pe tema condiției existențiale a geniului
un basm al ființei (Noica) ilustrează lirica măștilor (Vianu)
M. Eminescu – aparține perioadei marilor clasici (I. Creangă, I.L
Caragiale, Ioan Slavici), cel mai important poet român
- estetica romantică
Romantismul
- curent literar european (Victor Hugo – manifestul romantismului
în prefața la drama Cromwell 1827)
- se opune clasicismului – opoziția dintre rațiune și pasiune
- promovează libertatea fanteziei creatoare
- teme specifice: natura ca stare de spirit, iubirea ca ideal absolut,
istoria, condiția omului de geniu, timpul
- creează universuri compensatorii care se opun realității –
antiteza
Romantismul românesc:
- pașoptismul (Dacia literară, Introducția lui Kogălniceanu)
Teme predilecte – O literatură națională originală inspirată din istorie,
natura și folclorul
- eminescian – un romantism de profunzime, care abordează
marile teme, mai ales condiția omului de geniu, inspirat de filozofia
germană (Schopenhauer)
II. Luceafărul – poem alegoric care îmbină genurile (epic,
liric, dramatic)
Viziunea este romantică:
- prin temă, condiția omului de geniu, iubirea ca ideal absolut
- prin geneză – se inspiră folclor, din basmul Fata din grădina de
aur, mitul Zburătorului
- prin mijlocele artistice:
- motive: aștri (luna, luceafărul), visul, mortul viu, călătoria
cosmică, codru, teiul, marea
 - antiteză
- expresivitatea și reflexivitatea limbajului poetic

Structura poemului
- patru părți organizate după dispoziția planurilor: partea I, IV
plan cosmic și terestru, partea a II-a, plan terestru, partea a III-a, plan
cosmic (antiteză cosmic- terestru)
Partea I Fata de împărat și Luceafărul, îndrăgostirea
Decor romantic: noapte, castel, mare, lună
Portretul fetei de împărat – unicizare „Cum e fecioara între sfinți|
Și luna între stele.”
- motivul privirii
- motivul Zburătorului
- motivul visului
- invocația – un descântec de dragoste: „Cobori în jos, luceafăr
blând| Alunecând pe-o rază|Pătrunde-n casă și în gând|Și viața-mi
luminează”
- metamorfozele Luceafărului – motivul mortului viu („Un mort
frumos cu ochii vii”), variantă angelică, variantă demonică
- refuzul fetei de a-l urma în lumea lui, din teama de moarte „Căci
eu sunt vie, tu ești mort|Și ochiul tău mă-ngheață”
- schimbarea condiției ontologice: „Fii muritor ca mine” –
antiteza între condiția nemuritoare a geniului și cea a omului comun
supus finitudinii.
Partea a II-a Plan terestru, iubirea senzuală, seducția
- Cătălin-Cătălina (potrivire destinală)
- Cătălin, „viclean copil de casă ”. „un paj” (condiție socială
inferioară)
„Copil din flori și de pripas| Dar îndrăzneț cu ochii”
- Antiteza dintre cei doi ține doar de condiția socială
- Seducția – scena sărutului (asemănată cu o scenă de vânătorii)
- fuga celor doi îndrăgostiți
 Partea a III-a plan cosmic
- Călătoria cosmică – o călătorie către originile lumii
(cosmogonie)
- Hyperion (cel ce merge pe sus) se întâlnește cu Demiurgul și îi
cere să devină muritor
- Refuzul Demiurgului scoate în evidență antiteza dintre cele două
condiții ontologice care este insurmontabilă, pentru că s-ar distruge
întreaga armonie a lumii
- Peisajele cosmice - metafore de o mare sugestie expresivă „a
haosului văi” „fulger ne-ntrerupt”
Patrea a IVa Planurile se reunesc
Motive specifice idilei eminesciene: codrul, teii, luna
Imaginea cuplului paradisiac - „doi tineri singuri” „cu plete lungi,
bălaie”;
Apariția Luceafărului pe cer
Invocația fetei - „norocul luminează-mi”
- monologul lui Hyperion /antiteza dintre cele condiții
„Ce-ți pasă ție, chip de lut
Dac-oi fi eu sau altul.

Trăind în cercul vostru strâmt

Norocul vă petrece,
Ci eu, în lumea mea mă simt
Nemuritor și rece.”
Condiția omului de geniu este a cuiva care nu poate fi fericit și
nici ferici pe nimeni, „rece” (lipsa afectelor) Eminescu
III. Elemente de structură și compoziție
Titlul – motiv romantic, luceafărul, echivalentul geniului
 99 de strofe, rimă imperfectă, ritm iambic, o muzicalitate cu totul
specifică poemului
- împletirea genurilor
- alegoria și antiteza
- prea furmoasă – superlativ absolut care are în spate o mulțime
de variante
- expresivitate și reflexivitatea limbajului poetic
IV Concluzia
- sinteză a liricii eminesciene,
- un poem care strălucește prin tematică, expresie, forța ideilor
- expresia maturității depline a lirice eminesciene.