Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
⚫ DATE CIVILE
⚫ MOTIVELE INTERNARII
⚫ ANTECEDENTE HEREDOCOLATERALE
⚫ ANTECEDENTE PERSONALE
⚫ CONDITII DE VIATA SI MUNCA
⚫ ISTORICUL BOLII
ANAMNEZA
Reprezinta o conversatie cu scop precis, avand rolul de a
furniza medicului numeroase detalii de valoare in procesul
diagnosticarii.
Tehnica efectuarii anamnezei:
• Lasam bolnavul sa povesteasca, intervenind din cand in cand
cu intrebari
• Punand intrebari la care acesta sa raspunda direct
Importanta anamnezei:
• Ne poate conduce direct la diagnostic (ulcer, angina
pectorala)
• Poate avea valoare orientativa
• Determina conduita terapeutica
• Realizeaza legatura psihica dintre medic si bolnav
ANAMNEZA
DATE CIVILE:
⚫ Nume si prenume
⚫ Sexul
⚫ Varsta
⚫ Mediul din care provine pacientul: locul nasterii, domiciliul
⚫ Situatia sociala
ANAMNEZA
MOTIVELE INTERNARII
Se pun intrebari de “tip deschis”:
⚫ Ce va supara?
⚫ De ce ati venit la medic?
Se pun apoi intrebari de “tip inchis”: Unde va doare? De cat
timp?
Se pun intrebari dirijate:
⚫ Sa nu solicite mai multe elemente deodata
⚫ Sa fie scurte
⚫ Sa nu contina termeni medicali
❑ Febra
❑ Cefaleea
❑ Ametelile si vertijul
❑ Astenia, fatigabilitatea, impotenta functionala
FEBRA
TERMOREGLAREA =
Mentinerea temperaturii corpului in limite normale este o necesitate a
organismului de a conserva temperatura aproximativ constanta,
pentru a-si mentine o stare de bine.
❖ Dezorientare
❖ Stari confuzionale
❖ Crize delirante
❖ Convulsii – miscari involuntare repetitive
SUPRAVEGHEREA TEMPERATURII ORGANISMULUI
În evoluţia oricărei febre se disting trei perioade: ce pot fi studiate
pe foile de temperatură: de invazie, de stare si de defervescenta
1. Perioada iniţială (invazia febrei)
-febra poate urca brusc (in crisis) sau lent, progresiv (in lisis), în
decurs de câteva ore ajungând la 39-40 grade Celsius
-acumularea de căldură este favorizată de scăderea termolizei printr-o
vasoconstricţie periferică puternica, însoţită de frisonul de debut
2. Perioada de stare
-durează de la câteva ore până la câteva săptămâni, in această perioadă
febra atinge punctul ei culminant.
După oscilaţiile zilnice ale temperaturii şi după evoluţie deosebim
în această perioadă diferite tipuri de febră:
a. Subfebrilitatea rigidă, în fierăstrău. Temperatura nu depăşeşte
37,4 grade Celsius, iar oscilaţiile din cursul zilei sunt abia de 0,1 – 0,2.
Această febră este de obicei neinfecţioasă, de natură umorală.
SUPRAVEGHEREA TEMPERATURII ORGANISMULUI
b. Subfebrilitatea cu oscilaţii fiziologice
- temperatura ajunge până la 37,6 – 37,8 grade Celsius, iar oscilaţiile
sunt de 0,4 – 0,5 grad Celsius.
c. Febra continuă (td – ts < 1 grad C )
- bolnavul este tot timpul febril, iar oscilaţiile dintre dimineaţă şi seară nu
depăşesc un grad
d. Febra remitentă (td – ts > 1 grad C )
- oscilaţiile dintre temperatura de dimineaţă şi seară > 1 grad, iar
temperatura peste valorile normale
e. Febră intermitentă
-diferenţa dintre temperatura de dimineaţă şi cea de seară > de câteva
grade, temperatura minimă atingând valori normale. Temperatura se
ridică brusc pentru câteva ore după care scade sub 37 de grade Celsius.
f. Febra intermitentă periodică
-are caracterele febrei intermitente dar puseele de febră se repetă la
acelaşi interval de timp, putând fi separate de zile afebrile
SUPRAVEGHEREA TEMPERATURII ORGANISMULUI
g. Febra recurentă
- perioadele febrile de 4 – 6 zile cu temperatură continuă alternează cu
perioade afebrile de aceeaşi durată
h. Febra ondulantă
-perioadele febrile alternează cu perioade afebrile însă trecerea de la
perioada afebrilă la cea febrilă nu se face brusc, ci treptat prin oscilaţii
ascendente şi descendente, dând curbei febrile caracterul unei linii
ondulante.
i. Febra de tip invers
-temperatura minimă se înregistrează seara, iar temperatura maximă
dimineaţa
j. Febra neregulată
- ascensiunile şi scăderile de febră nu pot fi sistematizate.
3. Perioada de declin (stadiul de defervescenţă), poate fi:
asemănătoare debutului, bruscă, lentă, progresivă, regresivă.
TIPURI DE CURBE TERMICE
CEFALEEA
= durere craniana, frecvent benigna, manifestare izolata sau in
cadrul unor boli
- Simptom frecvent in practica medicala
- Se analizeaza:
❑Caracterul durerii: surda/ lancinanta/ ascutita, continua /
intermitenta
❑ Localizarea: frontooccipitala / frontala/ hemicranie (migrena)
❑ Durata, evolutia in timp: acuta sau cronica
CEFALEEA - mecanisme
Elemente generale:
• Constituția,
• Starea de nutriție;
• Fizionomia și faciesul;
• Atitudinea, mersul, ortostatismul;
• Reactivitatea psihică.
Elemente morfologice:
• Tegumente și mucoase;
• Țesutul celular și subcutanat;
• Musculatura;
• Sistemul osos și articular;
• Sistemul ganglionar.
Atitudinea Poziția activă
Poziția pasivă
Facies acromegalie-
Facies în boala Basedow-
trăsături grosiere: mărimea
hipertiroidie- exoftalmie Facies în boala Parkinson-
capului, a nasului, urechilor
bilaterală, fantă palpebrală imobilitate, este ca o mască.
și buzelor, pliurile frunții
larg deschisă
sunt îngroșate
Faciesul hipocratic-obraji
Faciesul din paralizia de
Faciesul mitral supli, palizi;nas ascuțit, ochi
facial-periferică și centrală
infundați în orbite
Facies
Constituția și postura –
gigantismul(peste 2m și
1,90) și nanismul 120-150cm
Starea de nutriție
Tegumentele, paloarea
Semiologia ganglionilor
limfatici
Evaluare articulară
EVALUAREAAPARATULUI RESPIRATOR
ANATOMIA APARATULUI RESPIRATOR
UNITATEA MORFO-FUNCTIONALA A APARATULUI RESPIRATOR
SCHIMBURILE RESPIRATORII LA MEMBRANA ALVEOLOCAPILARA
FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR
Definiţie
Respiraţia este o funcţie vitală a organismului uman, care se desfaşoară continuu şi
ciclic şi are rolul de a asigura schimbul bidirecţional de gaze dintre organism şi aerul
din atmosferă.
Prin respiraţie este adus O2 din mediul extern şi acesta este
furnizat celulelor, iar CO2 rezultat din metabolismul celular
este eliminat în atmosferă.
Se descriu două componente ale respiraţiei:
▪ respiraţia externă, care reprezintă schimburile de gaze
dintre plămâni şi atmosferă;
▪ respiraţia internă sau tisulară care se referă la utilizarea
oxigenului în reactiile de oxidoreducere de la nivel celular.
Respiraţia externă presupune desfăşurarea a trei procese:
ventilaţia, perfuzia şi difuziunea. Dintre aceste procese
fiziologice, în aceste lucrări practice vom dezvolta ventilaţia.
FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR
Respiraţia externă presupune desfăşurarea a trei procese:
➢ ventilaţia
➢ perfuzia
➢ difuziunea
Dintre aceste procese fiziologice, în aceste lucrări practice vom
dezvolta ventilaţia.
Mecanica ventilaţiei pulmonare:
Ventilaţia pulmonară reprezintă totalitatea proceselor mecanice
prin care se asigură schimbul de gaze dintre atmosferă şi
plămâni.
Datorită ventilaţiei, aerul bogat în oxigen este introdus în
alveolele pulmonare prin inspir şi aerul bogat în bioxid de
carbon din plămâni este eliminat în atmosferă prin expir.
FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR
4. Dispneea dezordonată
Când respiraţia nu mai prezintă nici o ritmicitate sau
periodicitate constatabilă vorbim de dispneea dezordonată.
Mişcările respiratorii au amplitudini diferite, despărţite de
intervale inegale, inspiraţia şi expiraţia pot deveni sacadate, modificările
nu se repetă la intervale determinate.
Este de origine extraexpiratorie, fiind determinată de dereglarea
gravă a centrilor respiratori prin diferite procese intracraniene (encefalite,
tumori, hemoragii cerebrale, insolaţie), toxiinfecţioase (intoxicaţie cu
alcool, cu monoxid de carbon), umorale (insuficienţă hepatică şi renală).
CLASIFICAREA TIPURILOR CLINICE DE DISPNEE
B. După condiţiile de producere, deosebim următoarele tipuri
de dispnee:
1. Dispneea de efort care indică saturaţia insuficientă a
organismului cu oxigen în timpul efortului datorită tulburării sau
încetinirii circulaţiei pulmonare.
Se întâlneşte în afecţiuni ale aparatului circulator şi ale aparatului
respirator.
2. Dispneea de decubit apare în poziţie culcat motiv pentru care
bolnavul caută o poziţie şezând.
Se instalează în insuficienţă circulatorie pulmonară de origine
cardiacă.
3. Dispneea de repaus este permanentă.
Se instalează datorită unui obstacol în căile respiratorii sau în
insuficienţă circulatorie.
CLASIFICAREA TIPURILOR CLINICE DE DISPNEE
• Inspecția toracelui
• Modificări de formă – congenitale
• Modificări dobandite- simetrice-torace
emfizematos(torace în butoi), torace rahitic
sau astenic; modificări asimetrice- prin
dilatarea unui hemitorace(pleurezii masive)
sau retracția unui hemitorace.
• Rolul- confirmarea datelor care au fost
observate în timpul inspecției
• Determinarea ampliațiilor mișcărilor
respiratorii.(diminuate în obstrucții
bronșice, pneumonii masive, pleurezii)
PULSUL
= distensia ritmica, sincrona cu sistola ventriculului stang a peretilor
arteriali
= senzatia palpatorie de soc la comprimarea unei artere superficiale
pe un perete dur
3. Artera humerala
4. Artera radiala
5. Artera femurala
6. Artera poplitee
7. Artera tibiala posterioara
8. Artera pedioasa
Calitatile pulsului
I. FRECVENTA PULSUL
II. RITMUL
III. AMPLITUDINEA
IV. CELERITATEA (viteza)
Calitatile pulsul ui
1. FRECVENTA PULSUL
• se determina pe 60 secunde sau pe 15 sec x 4
• La pacienti sanatosi frecventa pulsului = frecventa
sistolei ventriculare
• La cardiaci apare
• DEFICITUL DE PULS = DIFERENTA DINTRE
FRECVENTA CARDIACA – FRECVENTA PULSULUI
ARTERIAL – nu toate sistolele V.S. se transmit la
peretele arterial
FRECVENTA PULSUL
1. FRECVENTA PULSUL
Fiziologic frecventa pulsului depinde de:
⚫ Sex
⚫ Varsta
⚫ Inaltime (mai rar la inalti)
⚫ Efort (mai frecvent)
⚫ Stress
⚫ Pozitia corpului (decubit – mai rar; ortostatism- mai
frecvent)
⚫ Dupa alimentatie (mai frecvent)
⚫ In somn (mai rar)
FRECVENTA PULSUL
1. FRECVENTA PULSUL
⚫ Nou-nascut = 130 - 140 pulsatii / minut
⚫ Copil mic = 120 – 100 pulsatii / minut
⚫ 10 ani = 90 – 100 pulsatii / minut
⚫ 20 ani = 60 – 80 - 100 pulsatii / minut
⚫ > 60 ani = 70 – 80 pulsatii / minut
CAUZE
⚫ FIZIOLOGICE:
➢ Stress
➢ Dupa alimentatie
➢ Altitudine
➢ Effort
⚫ PATOLOGICE:
CARDIACE SAU EXTRACARDIACE
TAHICARDIE
CAUZE
⚫ PATOLOGICE:
CARDIACE: insuficienta cardiaca, miocardita, endocardita,
infarct miocardic
⚫ EXTRACARDIACE:
➢ Anemie
➢ Hemoragii
➢ Intoxicatii
➢ Boli endocrine
➢ Febra – 1 grad Celsius = 8 – 10 pulsatii / minut in plus
BRADICARDIE
CAUZE
⚫ FIZIOLOGICE:
➢ SOMN
➢ FRIG
⚫ PATOLOGICE:
CARDIACE SAU EXTRACARDIACE
BRADICARDIE
CAUZE
⚫ CARDIACE: intoxicatia digitalica, miocardite, bloc de conducere atrio-
ventriculara
TENSIUNEAARTERIALA (T.A.)
= presiunea exercitata de o coloana de sange asupra peretelui vascular
in timpul sistolei si diastolei
Tensiunea arteriala sistolica/ maxima = presiunea maxima indusa
arterelor la fiecare sistola ventriculara
Tensiunea arteriala diastolica/ minima = presiunea din timpul diastolei
ventriculare
Durerea precordiala
- senzatie de gheara / constrictie/ arsura / apasare cu sediul in 1/3 inferioara,
retrosternal, cu iradiere in umeri, mandibula, brate / brat stang pana la deget
4-5
Se descriu durerii precordiale:
⚫ Sediul
⚫ Intensitatea mica --- fff intensa
⚫ Durata: scurta, > 15 min sau durere continua – infarct
⚫ Factori declansatori: frig, emotii, mese copioase, efort
Palpitaţiile
Simptome generale
- Febra sau subfebrilitatea
- Astenia fizica
- Pierderea in greutate
- Cefaleea occipitala sau bitemporala pulsatila cu tulburari auditive si
vizuale: acufene, fosfene, tulburari de echilibru: ameteli, vertij
- Parestezii in extremitati
- Tulburari de diureza: oliguria, nicturia, poliuria
- Tulburari digestive: inapetenta, balonari,
Examen fizic general
• durere viscerala
• durere somatoparietala
Durerea viscerala:
Durerea somatoparietala:
Durerea reflectata:
Durerea cronica:
Inapetenta de cauza digestiva apare in : neoplazii (inapetenta selectiva pentru carne sau paine),
boli hepatobiliare sau pancreatice
Anorexia de cauze extradigestriva: anorexie psihica (nevroze, anxietate, depresie), anorexie
neurogena, boli febrile, boli neoplazice, boli cardiovasculare, sarcina – trim I, alcoolism cronic,
hipovitaminoza B, radioterapie
Greaţa:
• este expresia unei stimulări minore a centrului vărsăturii, situat în nucleul tractului
solitar (nucleul bulbar al vagului)
•explică frecventa asociere a acesteia cu alte manifestări de stimulare vagală: salivaţie,
hipotensiune cu senzaţie de lipotimie iminentă, bradicardie, transpiraţii, paloare
• digestive
• extradigestive: intoxicatii, emotii, rau de voiaj, sarcina
Greaţa:
• poate apărea ca un simptom precoce în gastrita cronică şi cancerul gastric, unde
poate fi unicul sau cel mai important simptom
• in hepatopatiile acute şi cronice greaţa poate fi un simptom important, chinuitor
• greaţa cu inapetenţa, întâlnite caracteristic în hepatita acută, pot fi unicele
simptome şi preceda instalarea icterului
• iritaţia gastrică uremică este cauza de greaţă la bolnavii cu insuficienţă renală acută
sau cronică.
• greaţa matinală apărută la o femeie tânără, care nu împiedică alimentaţia, sugerează
sarcina
Greaţa şi vărsătura
Inspectia • Gingiile
• gingivita(mercurială, bismutică)
• Mucoasa bucala
• Inflamația intregii mucoase bucale- stomatită
• Poate fi primitivă-infecții, toxica; sau secundară in diabet
• Limba
• Saburală- tulburări gastrice, insuficiență hepatică, amigdalite
• Uscată – bolnavii care respiră pe gură, deshidratări
• Albicioasă – stările febrile
• Inspecția abdomenului
• Abdomen globulos(obezitate, meteorism,ocluzii intestinale, ascită)
• Abdomen batracian
• Asimetrie
• Casectic
• Tegumentele:
• edem parietal- lucios, alb,
• semnul –Cullen –o colorație violacee periombilicală
• Cianoză periombilicală- infarct mezenteric
• Cianoză flancul stâng –semnul Gray turner- pancreatită acută hemoragică,
anevrism
Palparea
Timpanism in Matitate-
perforatiile hepatomegalie,
digestive, splenomegalie,
pneumoperitoneu globul vezical
EVALUAREA APARATULUI
RENAL
1. Diureza
2. Tulburările micţiunii
3. Tulburările diurezei
4. Hematuria şi piuria
Apa din organism rezultă din două surse:
•exogenă – din ingerarea apei ca atare şi a altor lichide (ceai, lapte,
supe, ciorbe etc) – cca. 1200ml, şi din legume şi fructe – cca. 900ml
•endogenă – din oxidarea hidrogenului din proteine, lipide şi glucide –
cca. 300ml.
Tulburările diurezei
Diureza – cantitatea de urină emisă în 24 de ore
Determinarea cantităţii de urină emisă în 24 de ore are un scop
dublu: de a cunoaşte volumul diurezei şi de a efectua unele determinări
cantitative din cantitatea totală de urină emisă.
Compoziţia putând să se modifice în cursul zilei, analizele
biochimice din urină se vor face din monstre luate din amestecul
cantităţii totale de urină emisă în decursul a 24 de ore.
Cantitatea de urină emisă în 24 de ore se notează zilnic în foaia
de temperatură a bolnavului de către asistenta medicală.
Tulburările diurezei
Cantitatea de urină eliminată în 24 de ore este de aproximativ
1500 ml (la bărbaţi 1200-1800 ml iar la femei 1000-1400 ml).
Volumul urinii este în funcţie, pe de o parte, de cantităţile de
lichide ingerate, iar pe de altă parte, de cantităţile de lichide pierdute pe
cale extrarenală (transpiraţii, scaun, evaporare, expiraţie), volumul urinii
poate varia în condiţii normale în limite foarte mari (500-3000 ml).
Excreţia de urină creşte în emoţii sau sub influenţa frigului.
Dimpotrivă, regimul sec, munca fizică însoţită de transpiraţii
abundente scad trecător volumul urinii.
Astfel de variaţii, oricât de mari ar fi, dacă nu cunosc alte cauze,
se încadrează în limitele fiziologice şi nu au nici o semnificaţie
patologică.
Tulburările diurezei
Mirosul
Acizii volatili aromatici din urină îi conferă un miros asemănător cu
cel al bulionului.
Urina nu păstrează acest miros decât în stare proaspătă.
După emisiune, prin procesul fermentaţiei alcaline, ea capătă un
miros amoniacal, miros urinar.
În stările însoţite de acidoză, ca diabetul zaharat, inaniţie, în vărsături
abundente şi de lungă durată, urina poate prezenta un miros particular
aromatic, de fructe coapte sau de cloroform, datorită acetonei.
În caz de fermentaţie alcalină intravezicală a urinii, ea prezintă
mirosul amoniacal imediat după evacuare.
Numeroase substanţe alimentare împrumută urinii mirosul lor
cracteristic.
Tulburările diurezei
Reacţia
Urina în stare normală are o reacţie acidă având pH-ul sub 6,5.
Reacţia urinii depinde în primul rând de regimul alimentar.
Regimul bogat în carne acidifică şi mai mult, pe când regimul
vegetarian scade aciditatea urinii, aceasta putând deveni chiar alcalină.
Urina, după eliminare, în contact mai îndelungat cu aerul şi
datorită fermentaţiei amoniacale, devine alcalină, în urma căreia fosfaţii
calcici, amoniacomagnezieni şi carbonaţii teroşi se precipită, urina
devenind tulbure şi fetidă.
Reacţia hiperacidă şi alcalină favorizează precipitarea
substanţelor dizolvate în urină şi formarea calculilor în căile urinare.
Tulburările diurezei
Densitatea
Aceasta este bine să fie determinată imediat după emisiune, căci prin
răcire sărurile minerale aflate în stare dizolvată precipită şi astfel
densitatea se schimbă.
Hematuria şi piuria
Hematuria
Prin hematurie se înţelege prezenţa de sânge (hematii) în urină. În
funcţie de mărime, hematuria poate fi macroscopică (vizibilă la inspecţia
urinii) şi microscopică (identificabilă prin examenul sedimentului urinar).
Limita între microscopic şi macroscopic este situată la
aproximativ 1 milion de hematii/ml (1000 hematii/mm3).
La o persoană normală, pot fi prezente hematii în urină, dar
numărul lor nu depăşeşte 2000/ml, ceea ce corespunde la 2 hematii/mm3.
Efortul intens, stările febrile, deshidratarea pot duce la apariţia
unui număr mai mare de hematii, fără semnificaţie patologică.
Hematuria, este un simptom foarte important care impune o
investigaţie atentă şi completă, deoarece poate fi semnul unic al unei
suferinţe grave.
Hematuria şi piuria
În evaluarea unui bolnav cu hematurie problema majoră este de a
stabili locul de origine şi cauza sângerării. În ceea ce priveşte locul de
origine, o probă clasică, care îşi păstrează actualitatea este proba celor
trei pahare.
Modul de efectuare clasic constă în a-l ruga pe bolnav să urineze
din acelaşi act micţional, succesiv şi fără să întrerupă micţiunea, în trei
vase (pahare).
Astfel, jetul micţional este divizat într-o porţiune iniţială, una
medie şi una terminală. Scopul probei este de a recolta un eşantion din
prima şi unul din ultima parte a micţiunii.
Aceasta permite distingerea hematuriei iniţiale (în prima parte a
actului micţional), de cea terminală (la sfârşitul micţiunii) sau de cea
totală.
Hematuria iniţială caracterizează leziunile uretrei, cea terminală
leziunile trigonului vezical şi ale uretrei posterioare, iar cea totală pe cele
renale, ureterale şi vezicale. Cea mai mare parte a hematuriilor sunt de
origine litiazică, infecţioasă sau tumorală.
Hematuria şi piuria
Piuria
Piuria se defineşte ca prezenţă de leucocite (puroi) în urină.
Piuria poate fi microscopică (leucociturie) sau macroscopică.
Urina macroscopică piurică este tulbure la emisie şi nu se
clarifică prin adăugare de acizi sau încălzire.
Uneori, urina conţine filamente de mucus, iar prin păstrare poate
avea depozit şi miros neplăcut.
În mod normal, se elimină 5-6 leucocite/mm3, respectiv până la
5000-6000 leucocite/ml.
Apariţia piuriei macroscopice este determinată de prezenţa a
peste 100000 leucocite/ml.
Prezenţa piuriei denotă o infecţie în căile urinare.