Sunteți pe pagina 1din 7

CERCETAREA LA FAŢA LOCULUI

Cercetarea la faţa locului


Noţiune.
În scopul descoperirii şi ridicării urmelor infracţiunii, a mijloacelor materiale de probă pentru a stabili circumstanţele infracţiunii ori alte
circumstanţe care au importanţă pentru cauză, organul de urmărire penală efectuează cercetarea la faţa locului a terenurilor, încăperilor, obiectelor,
documentelor, sistemelor informatice sau suporturilor de stocare a datelor informatice, animalelor, cadavrelor umane sau de animale.

Cercetarea la faţa locului a încăperii sau a domiciliului se efectuează cu acordul în scris al proprietarului sau al posesorului ori, în lipsa acestuia,
al unuia dintre membrii majori ai familiei sale.
În caz de infracţiune de violenţă în familie, cercetarea la faţa locului a domiciliului poate fi efectuată cu acordul victimei, iar dacă victima este o
persoană minoră, cu acordul membrului major al familiei, altul decît făptuitorul.
În lipsa acordului în scris, cercetarea la faţa locului a încăperii sau a domiciliului se efectuează în baza ordonanţei organului de urmărire penală,
cu autorizarea judecătorului de instrucţie.
Organul de urmărire penală cercetează obiectele vizibile, iar în caz de necesitate, permite accesul la ele în măsura în care nu se încalcă drepturile
omului. În anumite cazuri, persoana care efectuează urmărirea penală, dacă este necesar, execută diferite măsurări, fotografieri, filmări, întocmeşte
desene, schiţe, face mulaje şi tipare de pe urme de sine stătător sau cu ajutorul specialistului în materia respectivă.
Locul cercetării poate fi înconjurat de colaboratorii organelor de menţinere a ordinii publice.
Obiectele descoperite în timpul cercetării la faţa locului se examinează la locul efectuării acestei acţiuni şi rezultatele examinării se consemnează
în procesul-verbal al acţiunii respective.
Dacă pentru examinarea obiectelor şi documentelor se cere un timp mai îndelungat, precum şi în alte cazuri, persoana care efectuează urmărirea
penală le poate ridica pentru a le examina în sediul organului de urmărire penală. Pentru aceasta, obiectele şi documentele se împachetează, se
sigilează, pachetul se semnează şi despre aceasta se face menţiune în procesul-verbal.
Organul de urmărire penală efectuează examinarea sistemelor informatice sau a suporturilor de stocare a datelor informatice, în caz de necesitate,
cu ajutorul specialistului în domeniul respectiv.
La cererea persoanei care deţine sau are sub control obiectele ce conţin date informatice, organul de urmărire penală dispune, prin ordonanţă
motivată, efectuarea de copii, care servesc ca mijloc de probă. Copiile se realizează prin utilizarea metodelor şi mijloacelor tehnice ce asigură
integritatea şi autenticitatea datelor informatice.
În cazul în care pentru examinarea obiectelor care conţin date informatice se cere un timp mai îndelungat sau este necesară efectuarea expertizei
ori a constatării tehnico-ştiinţifice a sistemelor informatice sau a suporturilor de stocare a datelor informatice, persoana care efectuează urmărirea
penală ridică obiectele respective pentru a le examina la sediul organului de urmărire penală sau pentru a dispune efectuarea expertizei ori a constatării
tehnico-ştiinţifice. Pentru aceasta, obiectele care conţin datele informatice se împachetează şi se sigilează, iar pachetul se semnează, făcîndu-se
menţiunea respectivă în procesul-verbal.
Acţiunile procesuale se efectuează în strictă conformitate cu prevederile prezentului cod şi numai după înregistrarea sesizării cu privire la
infracţiune.
Acţiunile de urmărire penală pentru efectuarea cărora este necesară autorizarea judecătorului de instrucţie, precum şi măsurile procesuale de
constrîngere sînt pasibile de realizare doar după pornirea urmăririi penale, dacă legea nu prevede altfel.

Orice acţiune de urmărire penală în incinta unei unităţi publice sau private se poate efectua doar cu consimţămîntul conducerii sau al
proprietarului acestei unităţi ori cu autorizaţia procurorului, iar în cazurile prevăzute de codul de procedură penală – cu autorizaţia judecătorului
de instrucţie.

Cercetarea, percheziţia, ridicarea de obiecte şi alte acţiuni procesuale la domiciliu pot fi efectuate doar cu consimţămîntul persoanei domiciliate
la adresa respectivă sau cu autorizaţia respectivă.

În cazul infracţiunilor flagrante, precum şi în cazurile ce nu suferă amînare, consimţămîntul sau autorizaţia prevăzute la alin.(2) şi (3) nu sînt
necesare, însă despre efectuarea acţiunilor respective este informat imediat, dar nu mai tîrziu de 24 de ore, procurorul sau, după caz, judecătorul de
instrucţie care urma să dea autorizaţia respectivă.

Cu autorizarea judecătorului de instrucţie se efectuează acţiunile de urmărire penală legate de limitarea inviolabilităţii persoanei, domiciliului,
limitarea secretului corespondenţei, convorbirilor telefonice, comunicărilor telegrafice şi a altor comunicări, precum şi alte acţiuni prevăzute de lege.

Acţiunile de urmărire penală sub formă de percheziţie, cercetare la faţa locului în domiciliu şi punerea bunurilor sub sechestru în urma
percheziţiei pot fi efectuate, ca excepţie, fără autorizarea judecătorului de instrucţie, în baza ordonanţei motivate a procurorului, în cazurile
infracţiunilor flagrante, precum şi în cazurile ce nu permit amînare. Judecătorul de instrucţie trebuie să fie informat despre efectuarea acestor acţiuni de
urmărire penală în termen de 24 de ore, iar în scop de control, i se prezintă materialele cauzei penale în care sînt argumentate acţiunile de urmărire
penală efectuate. În cazul în care sînt temeiuri suficiente, judecătorul de instrucţie, prin încheiere motivată, declară acţiunea de urmărire penală legală
sau, după caz, ilegală.

MEMBRII GRUPULUI OPERTIV DE URMĂRIRE PENALĂ ANTRNAŢI LA EFECTUAREA CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI

Actele normative ce reglementează activitatea membrilor grupului de urmărire penală la faţa locului
OFIŢERUL DE SPECIALISTUL OFIŢERUL DE INSPECTORUL DE INSPECTORUL
URMĂRIRE PENALĂ INVESTIGAŢII SECTOR POLIŢIEI PATRULARE

Conform atribuţiilor Conform atribuţiilor Conform atribuţiilor Conform atribuţiilor Conform atribuţiilor
prevăzute de: prevăzute de: prevăzute de: prevăzute de: prevăzute de:
- Art. 57 C.pr,pen., - art 87 C.pr,pen., - art 273 C.pr,pen., - art 273 C.pr,pen., - art 273 C.pr,pen.,
- Legea nr. 333 din - Ordinul nr.138 din - Legea nr. 59 din - Ordinul nr.138 din - Ordinul nr.138 din
10.XI. 2006 11 XI 2013 Privind din 29.03.2012 11 XI 2013 Privind 11 XI 2013 Privind
- Ordinul nr.138 din aprobarea instrucţiunilor privind activitatea aprobarea instrucţiunilor aprobarea instrucţiunilor
11 XI 2013 Privind referitoare la organizarea specială de investigaţii; referitoare la organizarea referitoare la organizarea
aprobarea instrucţiunilor activităţii de urmărire - Ordinul nr.138 din activităţii de urmărire activităţii de urmărire
referitoare la organizarea penală în cadrul 11 XI 2013 Privind penală în cadrul penală în cadrul
activităţii de urmărire Inspectoratului General al aprobarea instrucţiunilor Inspectoratului General al Inspectoratului General al
penală în cadrul Poliţiei al MAI referitoare la organizarea Poliţiei al MAI Poliţiei al MAI
Inspectoratului General al - activităţii de urmărire
Poliţiei al MAI penală în cadrul
Inspectoratului General al
Poliţiei al MAI
JUDEC[TOR DE INSTRUC’IE
judecător abilitat cu unele atribuţii proprii urmăririi penale, precum şi de control judiciar asupra acţiunilor procesuale efectuate în cadrul urmăririi
penale;

OFIŢERUL DE URMĂRIRE PENALĂ


Iniţial, la faţa locului, ofiţerul de urmărire penală, în calitatea sa de superior şi conducător al grupului operativ de urmărire penală, în dependenţă
de fapta comisă, organizează şi în comun cu membrii grupului întreprinde măsuri urgente întru: înlăturarea pericolului existent pentru oameni,
acordarea primului ajutor medical şi transportarea victimelor la instituţia medicală, înlăturarea persoanelor care nu au atribuţie la cercetarea locului
faptei şi excluderea cazurilor de distrugere a urmelor infracţiunii sau obiectelor care pot fi recunoscute în calitate de corp delict.
Ulterior, ofiţerul de urmărire penală din conţinutul informaţiilor pe care le primeşte de la victimă, martorii oculari sau alţi lucrători de poliţie
ajunşi primii la faţa locului, va stabili dacă s-a comis o infracţiune sau contravenţie, care sunt limitele locului ce urmează a fi examinat.
Asigurându-se că nu există nici un pericol, ofiţerul de urmărire penală va efectua cercetarea minuţioasă la faţa locului, în scopul descoperirii,
fixării şi ridicării urmelor infracţiunii, mijloacelor materiale de probă şi pentru a stabili circumstanţele infracţiunii ori alte circumstanţe care au
importanţă pentru cauză, inclusiv a elementelor negative, care nu se încadrează în anturajul existent şi care pun la îndoială oricare circumstanţă,
considerată la prima vedere a fi veridică.

SPECIALISTUL
în cadrul grupului operativ de urmărire penală, specialistul este obligat să aibă un rol activ, să aplice tehnica specială, toate cunoştinţele şi
deprinderile sale profesionale pentru acordarea ajutorului ofiţerului de urmărire penală la descoperirea, descrierea, fixarea şi ridicarea corectă a urmelor
şi mijloacelor infracţiunii, obiectelor şi documentelor care au importanţă pentru cauză, respectiv să acorde ofiţerului de urmărire penală ajutor în
rezolvarea oricăror probleme ce ţin de competenţa sa profesională.
Specialistul poartă răspundere pentru aplicarea corectă a tacticii, metodicii şi tehnicii la descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor şi mijloacelor
infracţiunii, obiectelor şi documentelor care au importanţă pentru cauză, respectiv pentru prezentarea cu bună ştiinţă a unei concluzii false.

OFIŢERUL DE INVESTIGAŢII
În cadrul grupului operativ de urmărire penală acordă ajutor ofiţerului de urmărire penală la curmarea activităţilor infracţionale, efectuează, în
ordinea stabilită, măsurile speciale de investigaţii ce se impun la propria viziune sau indicate de ofiţerul de urmărire penală, pentru identificarea şi,
după caz, reţinerea pe „urme fierbinţi” a autorilor infracţiunii, constatarea martorilor oculari, întreprinde alte acţiuni şi măsuri în vederea stabilirii
circumstanţelor cauzei, a datelor şi informaţiilor care pot fi folosite ca probe.
INSPECTORUL DE SECTOR
în cadrul grupului operativ de urmărire penală, acordă ajutor ofiţerului de urmărire penală la curmarea activităţilor infracţionale, execută
indicaţiile acestuia referitoare la înlăturarea pericolului, acordarea ajutorului medical urgent şi transportarea victimei la instituţia medicală, înlăturarea
persoanelor care nu sunt implicate la cercetarea la faţa locului, asigură paza locului infracţiunii pentru excluderea cazurilor de distrugere a urmelor
infracţiunii sau de schimbare a situaţiei de fapt, după caz, acordă ajutor ofiţerului de investigaţii la identificarea victimei, martorilor oculari şi autorilor
infracţiunii.

INSPECTORULSERVICIULUI PATRULARE

Inspectorul serviciului patrulare, în cadrul grupului operativ de urmărire penală, dirijează circulaţia transportului auto, astfel încât, să se excludă
orice pericol pentru persoanele şi bunurile aflate la locul faptei, după caz, acordă primul ajutor medical persoanelor vătămate şi organizează
transportarea acestora la instituţiile medicale. La cerinţa ofiţerului de urmărire penală, acordă ajutor la efectuarea măsurărilor necesare în cadrul
cercetării accidentului rutier, asigură examinarea medicală a conducătorului auto pentru stabilirea stării de ebrietate, acordă ajutor inspectorului poliţiei
criminale la căutarea şi reţinerea, după caz, a făptuitorului, care a părăsit locul accidentului rutier, a mijlocului de transport răpit sau sustras,
organizează transportarea mijlocului de transport avariat la locul indicat de ofiţerul de urmărire penală.

Cercetarea la faţa locului


- este o acţiune procesuală care poate fi efectuată pînă la începerea urmăririi penale;
- constă în cercetarea vizuală a locului faptelor, a terenurilor, a încăperilor, obiectelor, documentelor, animalelor, cadavrelor umane sau ale
animalelor;
- scopul CFL constă în descoperirea urmelor infracţiunii şi mijloacele materiale de probă, pentru a stabili circumstanţele care au importanţă
pentru cauză, inclusiv circumstanţele infracţiunii;
- sarcinile CFL - în cercetarea şi fixarea împrejurărilor în care s-a comis infracţiunea cu scopul de a descoperi caracterul şi mecanismul
fenomenului; descoperirea şi ridicarea urmelor infracţiunii care în continuare poate să servească ca corpuri delicte; descoperirea unor semne
caracteristice persoanelor care au participat la comiterea infracţiunii (numărul lor, vârsta aproximativă, datele fizice, prezenţa anumitor deprinderi,
capacităţi, diferite devieri psihice, cît şi cunoaşterea de către făptuitor a unor date privind activitatea victimei); stabilirea unor circumstanţe care
caracterizează latura obiectivă a infracţiunii, timpul, modul, acţiunile făptuitorului, consecinţele infracţiunii, legătura cauzală dintre faptă şi consecinţe,
descoperirea unor elemente care ar caracteriza motivul şi scopul infracţiunii; descoperirea circumstanţelor care ar contribui la comiterea infracţiunii.
Realizarea sarcinilor cercetării permite de a obţine anumite date iniţiale care sunt deosebit de importante şi contribuie la descoperirea infracţiunii;
- poate fi efectuată din momentul sesizării sau autosesizării organului competent despre pregătirea sau săvîrşirea unei infracţiuni, apoi atît în
cadrul urmăririi penale cît şi în cadrul examinării cauzei în instanţa de judecată;
- pentru efectuarea cercetării la faţa locului nu este necesară emiterea, întocmirea unei ordonanţei;
- în cazul cercetării la faţa locului la domiciliu fără permisul persoanei căreia i se limitează dreptul prevăzut în art.12 se efectuează în baza
ordonanţei motivate a organului de urmărire penală, cu autorizarea judecătorului de instrucţie, în acest caz este obligatorie emiterea ordonanţei şi
înaintarea unui demers judecătorului de instrucţie. Judecătorul de instrucţie autorizează efectuarea cercetării la faţa locului în domiciliu printr-o
încheiere Doar în cazuri excepţionale cercetarea la faţa locului în domiciliu poate avea loc fără autorizaţia judecătorului de instrucţie, în baza
ordonanţei motivate a procurorului;
- se efectuează de către ofiţerul de urmărire penală, procuror sau după caz de către instanţă de judecată;
- efectuarea cercetării la faţa locului permite de a obţine anumite date iniţiale pentru efectuarea altor acţiuni procesuale (expertiza,
experimentul, audierea, prezentarea spre recunoaştere);
- rezultatele cercetării la faţa locului permit de a întreprinde anumite acţiuni pentru reprimarea activităţii criminale sau preîntâmpinarea comiterii
altor infracţiuni, permite efectuarea unor activităţi speciale de investigaţie;
- efectuarea tardivă a cercetării la faţa locului poate prejudicia considerabil calitatea urmăririi penale;
- se poate efectua de câte ori este necesar însă cea mai utilă este cercetarea în urma infracţiunii proaspăt săvârşite;
- în caz de necesitate, poate fi efectuată cercetarea suplimentară sau cercetarea repetată;
- cercetarea suplimentară se efectuează în situaţia cînd unele obiecte care erau la locul infracţiunii şi despre care s-a cunoscut mai târziu (de
exemplu din audierea martorului ocular) nu au fost examinate sau au fost examinate insuficient. După examinarea acestor obiecte se întocmeşte un
proces verbal unde se indică faptul efectuării cercetării suplimentare, scopul descriindu-se în obiectele respective;
- cercetarea repetată este necesară în cazurile cînd a fost efectuată cercetarea la faţa locului în condiţii climaterice nefavorabile şi în legătură cu
care a fost imposibil de a stabili unele circumstanţe sau dacă sunt temeiuri de a constata că cercetarea a fost efectuată necalitativ (de exemplu nu a
participat un specialist). La pregătirea pentru efectuarea suplimentară sau repetată este necesar de a face cunoştinţă cu procesul verbal de cercetare
iniţială, iar dacă este posibilitate de a invita specialistul care a participat la cercetarea iniţială;
- se efectuează imediat după sesizarea organului de urmărire penală. Legea nu stabileşte în competenţa cărui organ se include efectuarea
cercetării la faţa locului, după regula generală, acesta este organul de urmărire penală sesizat, sau care efectuează urmărirea penală;
- procurorul poate efectua cercetarea la faţa locului în orice cauză penală;
- la efectuarea cercetării la faţa locului pot participa specialişti din diferite domenii, cum ar fi criminalişti, chimişti, medici, ingineri, biologi,
etc. În cazul atragerii specialiştilor, ofiţerul de urmărire penală este obligat de a constata datele personale, competenţa, de a stabili cazuri de
incompatibilitate, inclusiv drepturile şi obligaţiile potrivit art.87 din C.pr.pen.;
La cercetarea la faţa locului poate participa bănuitul, învinuitul, partea vătămată, martorul.
Toate chestiunile de participare se soluţionează în dependenţă de etapa urmăririi, cât şi de faptul dacă participarea acestor persoane va facilita
efectuarea eficientă a acţiunii procesuale. În toate cazurile persoana care efectuează cercetarea la faţa locului decide participarea unui sau altui subiect.
Apărătorul participă în toate cazurile când participă bănuitul sau învinuitul, cât şi în cazurile când această acţiune procesuală se efectuează la cererea
lor.
În situaţia când participă specialiştii, partea vătămată, martorii aceştia sunt avertizaţi despre obligaţia de nedenunţare a datelor obţinute în urma
cercetării. Efectuarea cercetării la faţa locului pot fi aplicate şi înregistrarea video sau sonoră. Este raţional de a plica înregistrarea video în cazurile
când:
a) dacă cercetarea la faţa locului se începe până la terminarea evenimentului când starea de lucruri este în permanentă modificare;
b) este raţională efectuarea înregistrării video în cazul când este necesitate de a înlătura urgent consecinţele fenomenului, fapt ce duce la
modificarea stării iniţiale (de exemplu: în cazurile de accidente rutiere);
c) în situaţia când este necesară modificare împrejurării pentru descoperirea urmelor infracţiunii sau a corpurilor delicte;
d) pentru redarea dinamicii împrejurării care este deosebit de dificil de a o reda în procesul verbal;
e) când din cauza anumitor condiţii climaterice (ploaie, zăpadă), sau din alte cauze este pericolul de dispariţie a urmelor infracţiunii, dar există
necesitatea fixării urgente a întregului complex de omoruri;
f) când locul infracţiunii reprezintă un teritoriu imens şi complicat;
Persoana care efectuează cercetarea examinează atât tabloul integru, cât şi fiecare obiect în detaliu. La examinarea tabloului integru o persoană
care efectuează cercetarea poate întocmi diferite scheme, schiţe, fotografieri, filmări, măsurări. La examinarea în detaliu a oricărui obiect se poate de
făcut mulaje şi tipare. Obligatoriu trebuie de împachetat şi de sigilat obiectele sau documentele ridicate care se transmit expertului. Aceeaşi situaţie este
şi în cazul când este necesar un timp mai îndelungat pentru examinarea detaliată a tuturor obiectelor ridicate şi în asemenea situaţii toate aceste obiecte
se împachetează, se semnează de către persoana care efectuează urmărirea, de către specialist, de către bănuit, învinuit, apărător, martor, partea
vătămată, dacă aceştia au participat la această acţiune procesuală.
În dependenţă de infracţiunea comisă, cercetarea la faţa locului are sarcini specifice. Procesul-verbal de cercetare la

S-ar putea să vă placă și