7.Liviu Damian. Este un poet, publicist, eseist, traducător român din Republica Moldova.

A
absolvit facultatea de Litere a Universității din Chișinău. A fost redactor-șef adjunct al revistei
Nistru, secretar al comitetului de conducerea al Uniunii Scriitorilor din Moldova. De numele lui L.
Damian se leagă în mare măsură efortul de intelectualizare a liricii române din Rm. A debutat
editorial în 1963 cu placheta de versuri Darul fecioarei urmată de mai multe cărți de rezistență între
care Sunt verb, De-a baba iarba, Partea noastră de zbor și alt. L.Damian este Laureat al Premiului de
Stat al RM. Poet profund etic, în majoritatea cazurilor categoric și necruțător față de tot ce
contravine omului și omenescului L.Damian s-a impus în chip magistral în literatura noastră printr-o
rostire apăsată a adevărului. L.Damian preferă caracterizarea directă, utilizează din plin expresii
metaforice. Temele principale în creația lui sunt patria, războiul, graiul matern. Poeziile sale sunt
construite după principiul piramidei logice cu adevărul esențial în centru. Poetul era un mare
îndragostit de poezia lui George Bacovia și Nicolae Labiș și era bun prieten cu Nichita Stănescu.
L.Damian a fost un om de cultură al tuturor timpurilor. Un remarcabil poet român din generația N.
Stănescu egal ca spirit, ca valoare estetică și ca impact asupra generației viitoare. Pe lîngă har,
geniul avea calitatea de a se împărtăși cu cei mai tineri, care urmau să ducă suflarea literară mai
departe (Ion Hadîrcă). L.Damian s-a aflat într-o permanentă competiție cu timpul său. A fost și
rămîne un poet modern, care a avut o contribuție sensibilă la schimbarea la față a poeziei românești
din Basarabia. Temele creației: viața oamenilor din sat, limba maternă, viața în familie.
L.D.comunică cu cititorul său prin intermediul întrebărilor retorice. Pentru versul al lui L.D.e
specific libertatea formei, scrie imaginativ, adică utilizează mai multe imaginații, nu respectă
tradițiile. E specific metafora sugestivă care vine să dea versului anumită delicatețe, este foarte
delicat în exprimare. Vine din creația scriitorilor în anii postbelice 1960. Este un autor de poeme, un
raționalist. Învățătorii de la sate e un imn sincer și inspirat închinat celor zidiți între caiete, celor
pedagogi, profesori care depun mare efort în învățarea elevilor. Autorul își exprimă răspicat
recunoștința față de pedagogi, care au ars, s-au dăruit de tot, dacă nu toți-majoritatea, mergînd cu
satul cot la cot, topindu-și primii sănătatea. Tonalitatea gravă solemnă marchează gestul final al
poetului menit să semnifice înalta prețuire a muncii de pedagog.
Tata
Seara.
Cînd se întoarce
Acasă,
Mîinile lui
A tractor
Şi-a cîmpie
Miroase.
Acolo-n cîmpie
Tata
Cu brazdele
Şi cu norii
Se ştie.
Brazdele
Aleargă
După tractor,
Tatei
Să-i vină
În ajutor.