25. Critici si istorici literari din moldova. Vasile Coroban.Mihai cimpoi.

Unul dintre criticii literari basarabeni este Vasile Coroban, autorul unor studii monografice
fundamentale, a numeroase articole axate pe probleme vizând acest domeniu. O primă explicaţie a
preocupării sale constante pentru punerea în evidenţă a dialogului dintre literaturi şi dintre culturi
ţine de faptul că şi-a conceput o parte din lucrările sale mai importante în perioada dezgheţului
hruşciovist. [Opere ale autorului: despre literatura veche şi cea clasică – Reflecţia moral-filozofică şi
observaţia psihologică la Gr. Ureche, M. Costin şi I. Neculce; Cronicarul Ion Neculce. Viaţa şi
opera; Vasile Alecsandri. Viaţa şi opera; Dimitrie Cantemir scriitor umanist; Creaţia lui M.
Eminescu în şcoală, despre literatura universală şi despre literatura contemporană: Studii şi articole
de critică literară; Pagini de critică literară; Studii, eseuri, recenzii; În peisajul literar basarabean
postbelic spiritul critic a evoluat în condiţiile unei cenzuri drastice impuse de regimul politic. Opera
de o viaţă a lui Vasile Coroban se identifică anume cu necesitatea repunerii spiritului critic în
drepturile sale, de aceasta depinzând formarea unei elite culturale fără de care societatea nu se mişcă
înainte. Scrierile lui Vasile Coroban au contribuit, în sensul acesta, la regăsirea interiorităţii, a
omului lăuntric, condiţii decisive pentru ieşirea de sub dictatul ideologic. Misiunea pentru care opta
el era de a face cultură chiar în condiţiile unei politizări accentuate, cu alte cuvinte, el opta pentru
înscrierea în istorie prin cultură. La Ion Druţă criticul menţionează „structura individuală
psihologică a eroului şi substraturile psihice ale colectivităţii ce se întrepătrund, se încrucişează
mereu pentru a scoate în relief năzuinţele poporului, bucuriile şi durerile lui”. În romanul Zbor frânt
de Vladimir Beşleagă remarcă „tablouri sensibile pe care imaginaţia înfierbântată le colorează
patetic, le prezintă cititorului ca timp psihologic”.
Mihai Cimpoi. Debutează editorial cu un eseu despre creaţia pentru copii a lui Gr. Vieru: Miracolul
copilăriei. Un an mai târziu îşi adună unele articole şi eseuri în cartea Disocieri, urmată de Alte
Disocieri. Prin apariţia, în 1979, a eseului Narcis şi Hyperion, M. Cimpoi se conturează ca un
eminescolog cum nu au mai fost în Basarabia. Aşadar, putem contura două direcţii de bază ale
scrisului lui M. Cimpoi: a) literatura din Basarabia, prezentată atât în plan sincronic, cât şi
diacronic, ca o parte componentă a literaturii române; b) cercetarea operei lui Eminescu, văzut
„global”, în adâncime, ca „Poet al fiinţei”. Cu timpul, aria de preocupări ale lui M. Cimpoi include
şi c) alte personalităţi marcante ale spiritualităţii române:
O direcţie mai veche a preocupărilor lui M. Cimpoi, căreia îi rămâne fidel de-a lungul anilor este e)
literatura universală, mai exact – prezentarea eseistică a unor corifei şi a unor capodopere
semnificative ale poeziei, prozei şi dramaturgiei din lume. f) din perspectivă comparatistică. Scrie
mult şi eficient, cu o surprinzătoare viteză şi foarte generos; se vorbeşte chiar de o generozitate
aparte a lui M. Cimpoi la scrierea unor prefeţe, postfeţe, recenzii, cronici de carte etc., această
generozitate lăsând uneori impresia unei slăbiri a simţului discernământului.Este unul dintre
principalii autori, dar face parte şi din echipa de coordonare şi revizie a articolelor la Dicţionarul
general al literaturii române – proiect de unicat, susţinut de Academia Română Director fondator al
revistei literare Viaţa Basarabiei, Redactor-şef al buletinului Mihai Eminescu, membru în colegiile
de redacţie ale publicaţiilor Viaţa Românească, Caiete critice, Destin românesc, Limba Română,
Sud-Est cultural, Multiplu laureat: Premiul de Stat al Republicii Moldova Premiul Nichita Stănescu
al Academiei Române, Premiul pentru critică al Uniunii Scriitorilor din România Premiul Lucian
Blaga pentru exegeză Premiul Academiei Internaţionale „Mihai Eminescu” (2006), Premiul Uniunii
Juriştilor din România (2003
Ion Druta. Creator de arta noua. Toiagul pastoriei.Autorul s-a menţinut la acelaşi nivel în cartea
Poveste de dragoste (1954), pentru a se depăşi mai apoi în Frunze de dor ( anul primei ediţii în
volum 1957; au urmat alte 3 ediţii, ultima în volumele de Scrieri din 1990). Dor de oameni (1959),
Piept la piept (1964), Povara bunătăţii noastre ( apărută în 1970, dar şi acest roman a fost redactat
serios de autor, în Scrieri deosebindu-se mult de varianta iniţială), Biserica Albă (editată în 1982).
Clopotniţa (editată în 1984)...A scris şi proză pentru copii: Bobocel cu ale lui (1972) şi Daruri
(1983). O carte de total izare în acest domeniu este Daruri (1996).Ion Druţă s-a dovedit a fi cel mai
talentat prozator (şi dramaturg) încă în anii '50-'60, datorită înţelegerii juste şi profunde a adevărului
că valoarea operei de artă nu este una pur cognitivă sau instructivă, ca a istoriei sau a eticii, de
exemplu, ci e una cognitiv-estetică, instructiv-estetică. Valoarea social-estetică a operelor sale este
asigurată de cunoaşterea impecabilă de către scriitor a realităţii supuse investigaţiei literare şi de
măiestria artistică de care dă el dovadă în procesul scrierii.