GR VieruCel mai sensibil si profund poet contemporan,una din cele mai sclipitoare minţi,apărător

al valorilor naţionale,a limbii noastre romînesti,a istoriei neamului Român si cel ce-a cîntat mereu
cea mai sfintă fiintă,Mama,va ramîne mereu simbolul Românilor,a Păcii,a Patriei si de-a pururi va fi
cîntat de către toate generaţiile ce vor urma ,numele lui dăinuind si peste veacuri.
Grigore Vieru s-a nascut pe 14 februarie în anul 1935.De altfel,nici o altă dată nu i-ar corespunde
mai bine,căci numele Vieru înseamnă simplu:iubire,iubire pentru cele mai pure lucruri pe care bunul
Dumnezeu a avut mila sa ni le dăruiască.A trăit din această iubire,a suferit,şi-a blestemat pentru
această iubire,a cintat si a plins de bucurie,tot pentru ea,a luptat si intr-o oarecare masura a
ciştigat,pentru că oricît de mult nu au încercat să-l facă să tacă,vocea lui a fost auzită de către mulţi
si nu au putut fi în continuare minţiţi.Un suflet curat si nevinovat,dar care a simţit prea multă
durere:a fost copilul războiului,în urma căruia şi-a pierdut tatăl,a dus o viată nesigură,neindestulată
pe cînd era doar un biet băieţaş,dar poate tocmai această durere a facut din el acest om cu literă mare
si acest sulfet iubitor de frumos,de frumuseţea plaiului său,de frumuseţea limbii,pe care si-o dorea
curate ca o picatură de ploaie,ci nu sluţită aşa cum afirmă alţii că e limba noastră.Pentru ai cinsti
memoria marelui poet,cel puţin acest lucru ar trebui să-l facem,sa ne vorbim limba frumos si
corect,aşa cum ne-a lăsat-o el si atiţia alţi poeţi care i-au savurat aroma,dulceaţa sa de nedescris.
Vieru a trăit intr-o perioadă incompatibilă cu idealurile sale, cu aspiraţiile ce le avea,dar a contribuit
cu toată suflarea sa la trezirea constiinţei naţionale.Vieru nu a avut armă mai puternică ca versul său
şi aceasta e cea mai nobilă armă cu care poate cineva lupta,a încercat să atace mişeii prin cuvînt,din
păcate,a fost prea aspru pedepsit:accidente ce i-au răpit ani din viată,pentru că,cu siguranţă,daca
acestea nu ar fi existat,Vieuru ar mai fi trăit mult;cenzuri,urmăriri si alte încercări de a-l intimida pe
poet,dar de-un lucru nu şi-au dat seama mişeii,că atunci cînd ţii cu adevărat la ceva si cînd acest
lucru e unul sfînt,nici cea mai cruntă tortură nu te poate face sa taci ,ei nu conştientizau că există şi
acţiuni dezinteresate,că oamenii fac ceva pentru lucrurile în care cred cu adevărat,ci nu caută în toate
doar un profit.Una din temele cel mai des abordate de către poet e Mama.Pentru Vieru,mama capată
o canotaţie specială:ea e începutul şi sfîrşitul,pentru că,aşa cum spunea scumpul nostru poet:“atunci
cînd îţi moare mama,îţi ramine patria,dar nu mai eşti copil.“Vieru şi-a iubit mult mama,pentru el,
mama se asemăna cu o icoană,mama insemna aerul,iar aerul insemnă viaţă.Deşi a scris multe despre
mama,a încercat sa facă poeme foarte diferite ca conţinut,adică să nu repete aceleaşi lucruri în toate
poeziile,dar a păstrat elogiul adus Ei si acelaşi sentiment profund uman ce desprinde din fiecare.Vrei
sau nu,cînd citeşti vre-o poezie de a lui Grigore Vieru despre mama,începi să plîngi şi te
gîndeşti,inevitabil,la fiinţa care a sacrificat totul pentru tine,iar la rindul tău te intrebi:ce-ai făcut tu
pentru această fiinţă,ce sacrific tu pentru ea sau cel puţin îi dăruieşti tot atîta afecţiune cît îti
dăruieşte şi ea?Puţini oameni care pot răspunde sincer la această întrebare:“Da,o iubesc pe mama nu
doar prin vorbe,dar şi prin fapte.“Vieru ne aduce aminte de o datorie sfintă a noastră:să cîntăm
numele Mamei.
Grigore Vieru a trecut in nefiinţă,dar numele lui e Etern,atîta timp cît cîntecele scrise de el se
interpretează,atîta timp cît poemele sale mai sunt rostite,atîta timp cît mai vorbim Limba Romînă şi
ne cinstim Mama si Patria,atîta timp există şi Marele Poet Grigore Vieru,pe care nimeni si nimic nu
ne va face să-l uităm,cortina uitării nu se va asterne peste cel ce-a fost pilonul nostru.
Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o sama,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mama.

Maicuta mea: gradina

Cu flori, cu nuci si mere,
A ochilor lumina,
Vazduhul gurii mele!
Maicuto, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor si omenie
Si cîntec fara moarte!

Vînt hulpav pom cuprinde

Si frunza o destrama.
Mi-e dor de-a tale brate,
Mi-e dor de tine, mama.

Tot casca leul iernii

Cu vifore în coama.
Mi-e dor de vorba-ti calda,
Mi-e dor de tine, mama.

O stea mi-atinge fata

Ori poate-a ta naframa.
Sunt alb, batrîn aproape,
Mi-e dor de tine, mama.

Nu am, moarte, cu tine nimic,

Eu nici măcar nu te urăsc
Cum te blestema unii, vreau să zic,
La fel cum lumina pârăsc.
Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi
De-ai avea mamă şi-ar muri,
Ce-ai face tu şi cum ar fi
De-ai avea copii şi-ar muri?!
Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc.
Vei fi mare tu, eu voi fi mic,
Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.
Nu frica, nu teamă,
Milă de tine mi-i,
Că n-ai avut niciodată mamă,
Că n-ai avut niciodată copii.